Sorin Roșca, „Tomis”, Constanța, ian. 1995
*
„Argos” SA din Cernavodă, director general Lucian Lazia, a ținut să demonstreze încă din primele zile ale anului 1995, că rămâne unul dintre cei mai apropiați prieteni ai revistei noastre, oferind un sprijin substanțial cu ocazia înființării la Constanța a Filialei Uniunii Scriitorilor din România. Conștient de dificultățile cu care se confruntă presa și instituțiile culturale, directorul Lazia s-a oferit să susțină o inițiativă menită a veni în sprijinul obștii scriitoricești din Dobrogea. Un gest remarcabil și un exemplu de urmat. Revista „Tomis” are la Cernavodă prieteni adevărați, cărora se cuvine să le aducă public cele mai călduroase mulțumiri!
*
Scriitorul constănțean Ovidiu Dunăreanu a obținut premiul II la proză la cea de a XIV a ediție a Concursului interjudețean de proză scurtă și reportaj literar „Alexandru Odobescu”.
*
Cunoscutul publicist constănțean Al. Mihalcea, corespondent pentru Dobrogea al cotidianului „România liberă”, a debutat editorial cu volumul „Jurnal de ocnă”, apărut la editura bucureșteană Albatros. În numărul viitor al revistei vom reveni cu o amplă cronică având ca subiect această valoroasă apariție editorială.
*
În condiții grafice de excepție au apărut primele două numere ale publicației constănțene „Alianța agricolă”, editată de Direcția pentru agricultură a județului Constanța și Camera de Comerț. Se cuvine semnalat aportul doamnei Mate Kiss Mioara, redactor coordonator, care a conferit revistei o ținută de invidiat.
*
Cercul militar din Constanța a găzduit colocviul „Armata și Biserica în societatea românească. Tradiții și actualitate”, organizat sub egida Statului Major al Marinei Militare și a Direcției pentru Cultură a Armatei. Cu acest prilej a fost organizată expoziție fotografică, ilustrând tradițiile conlucrării dintre Armată și Biserică în perioada anterioară dictaturii comuniste.
*
Celebra soprană Emilia Oprea, marea glorie a Teatrului Liric constănțean, artista care a reputat în 1994 succese răsunătoare pe marile scene ale Europei, a avut o prestație remarcabilă în „Traviata”, primul spectacol eveniment din acest an la Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu