„Boris Deșliu. In memoriam” („TOMIS” 1998)

 Victor Corcheș, Boris Deșliu. In memoriam, „Tomis”, Constanța

Ne-a părăsit cu discreție îndurerată, în data de 14 martie 1998, poetul, eseistul, și prozatorul Boris Deșliu, unul dintre ultimii discipoli ai corifeilor Mircea Eliade, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Vladimir Streinu, Petre Pandrea.

Născut la Turtucaia, în 18 aprilie 1917, a devenit doctor al Facultății de Drept și licențiat al Facultății de Litere și Filosofie în 1941, iar din 1942 a practicat avocatura în București.

A debutat cu poezie, în 1934, la revista „Rod nou” din Silistra, colaborând apoi la „Festival”, „Viața românească”, „Tomis”, „Calende”, „Preocupări literare”, „Lumea”, „Thalata” etc. Consecvent principiului „Nulla dies sine linea”, B. D. a fost un veritabil benedict al travaliului literar, din care au rezultat o carte de proză scurtă, Ciocolata din Elveția, mai multe volume de memorialistică, eseuri și jurnale (Jurnal de avocat, Momente și portrete, Patetice și peripatetice, Jurnalul unui jurnal), două culegeri de versuri (Zilele mâniei și Nopțile androginilor). Din păcate, din rațiuni neînțelese de mine, opusurile inserate mai sus sunt cvasi-inedite, încât B. D. a rămas autorul unei singure cărți, placheta de versuri Zi dramatică, publicată în 1970.

O infimă parte din lucrările enunțate anterior a fost tipărit în „Thalata” și „Tomis”, revistă care i-a oferit în ultimii ani o colaborare susținută la rubrica proprie Limes.

Cunoscând foarte puțin creația literară lăsată de B. D., n-am posibilitatea să emit judecăți pertinente, nu pot să propun o tablă de valori a operei sale și să-l încadrez între scriitorii contemporani. Acestea rămân deziderate stringente, pe care mi le asum cu asentimentul familiei, în calitate de prieten apropiat cu care ilustrul defunct plănuise mai multe proiecte de anvergură.

Totuși, din ceea ce s-a publicat se desprind, pentru prozator și eseist, următoarele trăsături: dinamismul viziunii, viitorul alert, coroborate cu scepticismul moralistului, profunzimea filosofului și forța evocatoare a portretistului, în vreme ce poetul s-ar defini prin reflexivitatea și perenitatea clasicului, dublate de insolitul și ludicul modern.

Prin dispariția lui B. D., literatura română pierde un potențial scriitor de valoare, neafirmat însă la timpul potrivit.

Justiție și injustiții. Alibi (RUSU 1998 )

 Titus Rusu, Justiție și injustiții. Alibi, „Tomis”, Constanța, martie 1998

Pe Procurorul General Gheorghe Bobocea nu l-am cunoscut personal. L-am văzut la două ședințe la București și una la Constanța. Se spunea despre el că a fost trimis să aplice linia partidului în procuratură. Urmase câteva clase primare, Școala juridică de un an și Facultatea de Drept la fără frecvență. Făcea parte dintre cei despre care colegul Aurică Taină spunea că sunt cu „liceul pauză” sau că au absolvit școala de dans. Deși semianalfabet, a obținut titlul de doctor în drept.

Nu auzisem de el până a fost numit Procuror General. Era privit cu teamă fiindcă venea din necunoscut. Se spunea că a fost recomandat de Emil Bobu, cu care era prieten de pe vremea când au fost colegi la Școala juridică. Într-o zi, am găsit în biblioteca din sala de Consiliu a Procuraturii Județene Constanța volumul „Administrația de Stat în Republica Socialistă România”, de mai mulți autori, dintre care îi menționez pe „dr.” Gheorghe Bobocea și Emil Georgescu, fost procuror, apoi avocat, iar la data despre care scriu era redactor la Europa Liberă, unde făcea emisiunea Realitatea Românească, deosebit de apreciată de ascultători. Mă umfla râsul de câte ori răsfoiam opul respectiv. L-am arătat câtorva colegi din Constanța și din Procuratura Generală și am făcut haz de omul de știință Gheorghe Bobocea.

Bobocea a dispus ca fiecare procuror să-și facă într-un caiet programul de lucru de luni până sâmbătă. Lucrările trebuiau repartizate pe zile și ore. Munca procurorului este plină de neprevăzut și era imposibil să-și faci un plan pe care să-l respecți riguros.

Pierdere de timp și consum de nervi. Dar caietul era cel mai ușor de controlat. La altceva Bobocea nu se pricepea.

Șeful Biroului de Anchete Speciale din Procuratura Generală era Virgil Romeci, fiu de învățători din satul Strachina de lângă Țăndărei. Este tatăl tinerei muzicolog Anca Romeci de la Radiodifuziunea Română. Romeci era un bun meseriaș, excepțional coleg, cu o inteligență sclipitoare, spontan, ironic, bășcălios. Folosind expresii colorate, unele țigănești, chiar și în cele mai sobre ședințe. Nu știu prin ce împrejurări Romeci a ajuns unul din favoriții lui Bobocea. Prin cuvinte meșteșugite, își bătea joc de Procurorul General, lăudându-i ordinele aberante. Romeci era unul din susținătorii utilității planului de muncă săptămânal. Mai greu era pentru procurorii care asistau la discuțiile dintre cei doi și făceau eforturi pentru a nu izbucni în râs.

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Într-o zi, lui Romeci i s-a înfundat. Bobocea l-a prins că nu întocmește planul de muncă săptămânal. Nu s-a așteptat ca tocmai favoritul lui să-i creeze o asemenea decepție. După o izbucnire de furie, Bobocea a convocat staff-ul Procuraturii Generale. S-a creat un cadru oficial pentru criticarea lui Romeci. Unul din cei de față mi-a spus că se aștepta la acest scandal, mai ales că Virgil Romeci întinsese prea mult coarda. , bătându-și joc pe față prin ședințe de Bobocea.

În timp ce era criticat, Romeci a luat o figură spășită, a ascultat cu smerenie observațiile ce i s-au făcut, după care a început să-l laude pe Bobocea, insistând asupra necesității planului de muncă săptămânal. Și-a pus cenușă în cap, a vorbit în jargon golănesc, țigănesc, aproape că-i curgeau lacrimile de părere de rău. Cei de față își încleștaseră fălcile să nu izbucnească în râs.

În București se comisese o crimă atroce, cu larg ecou în rândurile populației. Anchetatorii din procuratură și miliție lucrau zi și noapte, fără a reuși să descopere făptuitorul. Despre caz a auzit și Ceaușescu, care a fixat un termen pentru a prinde criminalul. Într-o seară, s-au adunat la Procuratura Generală criminaliști din miliție și procuratură să discute cazul. Ședința era condusă de procurorul general Bobocea. Au fost examinate toate variantele posibile. S-a discutat lista persoanelor suspecte, pe larg. Cuvântul alibi a fost folosit de mai multe ori. La un moment dat, Bobocea enervat, țâfnos, a întrebat: „dar de ce pe alibi ăsta nu-l prindeți?” Bineînțeles că cei de față au tresărit, s-au uitat speriați unii la alții și nu au știut ce să răspundă. La terminarea ședinței, un general de miliție, specialist cu vechi state de serviciu în urmărirea și prinderea criminalilor, i-a spus în șoaptă lui Nicolae Bracaciu, șeful Direcției de Urmărire Penală și Criminalistică din Procuratura Generală, și el un expert în crime, inteligent și cu umor: „mulți boi sunt și la noi, dar parcă n-avem nici unul ca Bobocea”.

Bobocea ajunsese de râsul procurorilor, care, totuși, se temeau de el. Era rău și vindicativ. A fost schimbat din funcție în noiembrie 1977 și s-a pierdut în anonimat.

(fragment)

(Din volumul Confesiunile unui magistrat imperfect)

Scriitori de duminică („TOMIS” 1998)

 S. F., Scriitori de duminică, „Tomis”, Constanța, martie 1998

Ioana Pârvulescu, Ploiești: „Toată viața am fost bântuită de furtuni mute”, spuneți. Ne pare rău. Vă recomandăm o altă metodă de a hălădui sub un cer cât de cât senin, decât scrisul, pentru că versurile dumneavoastră, deși născute probabil dintr-o autentică suferință psihică, sunt din păcate sterile, adică fără rost. „În bântuirea mea de sânge / Cu inima tunând / Bătăile destinului”. Când inima „vă tună”, luați nitroglicerină.

Ionel Geamănu, Tulcea: M-ați dat gata cu pătrunzătoarele dv. comentarii heideggeriene. N-am mai avut somn o săptămână. Citez melancolic: „Pe lângă ceea ce el este deja, Dassein-ul mai este și ceea ce încă nu <este>, așteptând să fie”. Măi, să fie!

Constantin Manole, Călărași: Proza dv. a pus pe fugă toată redacția. Nu cităm nimic ca să nu-i supunem și pe alții la chinuri olfactive. Titlul, însă, adevărată metaforă daliniană, merită amintit: Gânduri pe tron.

Adrian Boștinaru, Botoșani: Sunteți un teluric și un damnat și un rătăcit. Ce poate fi mai plictisitor? Scormoniți în proză prin sate noroioase, descrieți aprins părul pubian al unei CAP-iste, deșurubați motorul unui tractor, flocăiți un câine, îl trageți pe popă de sutană. Astâmpărați-vă, până nu e prea târziu!

Gheorghe Dobre, Cluj: Nu-i de mirare că revistele clujene vă resping sistematic avansurile libidinoase, d-le colonel (în re-tragere). Trageți fără folos cu ochiul prin gaura cheii unei cazărmi în care se întâmplă lucruri degradante pentru armia română. Mă rog. Știți dumneavoastră ce știți. Dar dacă este adevărat, ar fi bine să păstrați secretul ori să mergeți la școala elementară pentru a învăța măcar o țâră de gramatică.

Elena Lucaciu, Constanța: Profesoara de română care v-a încurajat să scrieți versurile nu-i în toate mințile. Cităm, pe gânduri: „Pocnesc în șesuri crinii / de rouă și de lună / precum sânii”. „În grai dulce, semințele se aud / cântând în țarini și-n orașe / oierii ne oferă case...”. Dacă oierii au început să ne ofere case, nu mai e nici o scăpare. Se apropie, într-adevăr, sfârșitul lumii.

Adrian Boboc, Constanța: Scrieți un fel de proză petică leșinată, presărată cu metafore ciupite de prin mințile detunate ale unor versificatori cândva la modă. Câteva exemple: „călcâiul tău se umple de aripă”, „trifoi în patru foi pe guri cutremurate”, „flacără de tâmplă”, „devenirea-n arcuri”, „raza unei stele pure ca zăpada”.

Jocu de-a „gruparea” (S.R.ILĂ 1998)

 S.R.ILĂ, Contrapagină. Jocul de-a „gruparea”, „Tomis”, martie 1998

Să ne imaginăm următorul scenariu: domnul Ionel Pricăjoiu, patronul bodegii „La Nelu SRL”, este lovit pe neașteptate de damblaua gloriei literare. Editează cât ai clipi revista „Cântarea mărilor”, atrage câțiva scriitori talentați, dar săraci, plătindu-i regește, instituie premiul anual „Petronius” al „Grupării de la Nelu SRL”. Bodega dă faliment, revista așijderea, dar nu și damblaua lui Pricăjoiu, reprofilat pe spălătorie auto. Având drept singură semnificație suma din plic, premiul „Petronius” al (deja) „Mișcării literare de la Nelu SRL” a ajuns la ediția a V a și merge neabătut înainte!

Cam așa stau lucrurile cu premiul literar „Ovidius”, decernat de „Gruparea” literară de la „Albatrosul”. Suplimentul cotidianului „Cuget Liber” și-a încetat apariția de trei ani și jumătate, mai exact, din octombrie 1994. În numerele apărute au publicat mai toți scriitorii de valoarea din spațiul pontic, fără a avea senzația că prin aceasta, numai prin aceasta, s-a întemeiat o „grupare”. Acum, când „Albatrosul” este doar o amintire, care să fie semnificația premiului acordat de gruparea fantomă? Pentru a adânci parcă și mai mult confuzia, în notele apărute în presa locală după consumarea ediției a IV a, „gruparea” s-a transformat peste noapte în „mișcare”! Să înțeleg că urmează „școala”?

Un premiu literar, oricum s-ar numi el și indiferent de consistența lui materială, este mai mult decât bine venit în aceste vremuri atât de grele. Toată stima pentru eforturile depuse de inițiatori, pentru generozitatea sponsorilor. Dar atenție: valoarea gestului lor poate fi anulată de imperturbabila ofensivă a veleitarilor, în frunte cu vreun Pricăjoiu, „chemat”(?), „delegat” să patroneze un astfel de premiu. Orice improvizație în numele unei inexistente „grupări” literare este generatoare de fals și confuzie.

Un pas către mileniul III (ROȘCA )

Sorin Roșca, Un pas către mileniul III, „Tomis”, martie 1998

În prezența d-nei Jude Kesson, șef de reprezentanță în România a firmei americane de consultanță CHEMOMNICS, firmă autorizată de Agenția  de Dezvoltare Internațională a SUA, a fost inaugurat la Consiliul Județean Constanța Centrul de Informații pentru Cetățeni, menit să ofere gratuit, rapid, și eficient informații și servicii utile, să preia sugestii și sesizări cu privire la viața comunității și să le prezinte autorităților alese. În discursul inaugural, dl. Stelian Duțu, președintele Consiliului Județean, a precizat că noul Centru de Informații este o premieră pentru Constanța și unul dintre foarte puținele existente astăzi în țară, cetății beneficiind de facilitățile unei tehnologii ultramoderne pentru rezolvarea, într-un timp foarte scurt, a celor mai diverse probleme.