Faceți căutări pe acest blog

marți, 1 decembrie 1981

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1981)

 Petru V., „Mlădițe dobrogene”, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981


Cenaclul literar „Mlădițe dobrogene” îi reunește pe cei mai tineri creatori și iubitori ai literaturii din municipiul Constanța. Funcționând sub egida Casei Pionierilor în colaborare cu Biblioteca pentru copii, cenaclul și-a reluat cu brio activitatea în toamna anului 1981, devenind în scurt timp, am putea spune o prezență culturală a orașului. El este o „pepinieră” de tinere și foarte tinere talente, iar ședințele de lucru (care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale maturilor) dezbar creațiilor literare ale acestora, insuflă dragostea pentru literatură și pentru munca de creație. Pe parcursul unui singur an școlar, s-au remarcat, prin creațiile lor, în cadrul generos al acestui cenaclu, numeroși pionieri și șoimi ai patriei precum: Amalia Purcărea, Traian Rus, Dumitrașcu Lavinia, Dumitru Daniela Mirela, Amelia Doiciu, Bănică Mădălina, Diana Ioan, Diana Porumbaru, Vintilescu Daniela etc. Cei care debutează astăzi în paginile revistei „Tomis” merită acest lucru cu prisosință, înzestrarea lor literară fiind aproape o certitudine.

Adăpost
Furtuna clipelor plutește asupra mea
 cernând amintiri mărunte
ca o ploaie de toamnă;
sub recele ropot,
gândul își caută adăpost
în cuibul părăsit al rândunicii

Popas
Mi-am oprit pașii
Și-arunc un zâmbet prefăcându-mă
că l-a scăpat
din radiația buzelor fisurate
Bătrânul oraș cu ochi visători,
cască gura de somn și, fără să vrea 
gustă din zâmbet
în timp ce arcul sprâncenelor,
azvârle săgeata drumului meu.

AMALIA PURCĂREA


Toamna
Am auzit 
geamătul nucilor
sub scrâșnetul ciocanului,
am auzit 
pașii frunzelor
pe drumul aștrilor exasperați
am văzut
raze îndoliate
sfărâmându-se de stânci
numai merele
zâmbeau, eclipsând soarele
TRAIAN RUS

Despre copaci
N-am cunoscut copacul copil,
dar l-am văzut tânăr, semeț
și parcă am simțit nevoia
să mă plec în fața lu cu smerenie.
L-am văzut apoi matur, verde-negru
clătindu-și vârful în roua înălțimilor
și vântul se strangulase în crengile lui.
L-am văzut îmbătrânind, 
trosnind reumatic
rugându-se de anotimpuri
să-i cruțe frunzele.
Bătrânul copac a fost retezat!
Vântul zboară acum fără obstacole
dar un fior îl cuprinde
când trece pe deasupra locului
unde a fost cândva un copac...
LAVINIA DUMITRAȘCU

Reverie
Plouă cu tăceri
pe străzile pictate de arbori în roz
frânturile abstracte de frunze care cad
devin templele amintirilor.
În ochii tăi, 
s-au ascuns culorile toamnei
ca nilte năluciri de facle.
Strâng în pumni fire din frunzele roz
și simt cum toamna îmi inundă fața.
Alerg printre sufletele copacilor
Eu, culoarea fără umbră, 
ți-am pictat ochii în nuanța adevărului.
DIANA IOAN