Faceți căutări pe acest blog

joi, 3 decembrie 1981

„Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor” („TOMIS” 1981)

 P. E., Nicolae Oglindă, președintele FC Constanța: „Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor”, „Tomis”, decembrie 1981

-Deci să localizăm. Data la care purtăm această discuție consemnează jumătatea lunii noiembrie, pentru fotbal însemnând și consumarea etapei a 15 a, etapă după care FC Constanța ocupă, din păcate, tovarășe președinte Nicolae Oglindă, același loc neonorant 18. Cauzele care au condus la această antiperformanță sunt sigur că vom avea timp să le descoperim, să le prezentăm, să încercăm să găsim, la urma urmei, și posibilități de înlăturare. Mai întâi, v-am ruga să ne spuneți, cum un economist, mare iubitor al sportului cu vele, al călătoriilor pe mare, a ajuns pe „corabia” fotbalului constănțean, serios, foarte serios avariată. Deci, cine a produs ruptura dintre yachting și cel care a înființat Clubul nautic Electrica?

+ Am așteptat această întrebare fiindcă, de ce să n-o spun, suntem constănțeni, ne cunoaștem de ani buni și nu de puține ori m-am întrebat și eu ce am căutat la conducerea clubului FC Constanța. Aceasta nu înseamnă că vreau să „pasez” altora, acum, ceva din răspunderile ce-mi aparțin, dacă sunt cu adevărat. Am fost numit ca președinte al clubului FC Constanța atunci când nu prea erau candidați, cei ce au fost propuși înaintea mea refuzând această onoare, lăsându-mi mie răspunderea de a conduce acest club. Cu alte cuvinte, deși muncesc în sport de peste două decenii, deși am jucat fotbal cu rezultate satisfăcătoare, sincer să fiu nu m-am gândit niciodată că pot să ajung președinte de club fotbalistic și mai ales într-o perioadă în care echipa constănțeană manifestă multe lipsuri, existau multe semne de întrebare privind existența ei în prima divizie a țării. Nu m-am descurajat, deși puțini au fost cei care au înțeles să sprijine în continuare fotbalul, mă refer la acel sprijin adevărat, dezinteresat, de care duce lipsă fotbalul și încet-încet am pus bazele viitorului lot, am limpezit câteva din problemele financiare și administrative mari, foarte mari pe care le avea de rezolvat clubul. Dar campionatul se apropia cu pași vertiginoși și prima echipă a județului nu angajase un joc de verificare, ba, mai mult, perioada de pregătire la munte a fost făcută cu jumătate de lot și în condiții pe care nu aș vrea să le arăt. Și antrenorii munceau fără pasiune, tot așa cum o făceau unii dintre jucători. Dar acesta este climatul în care se muncește uneori în fotbal și, din păcate, în cel de performanță, fiindcă la celelalte nivele nu se muncește deloc.

-Incitant acest debut în discuția noastră: ați formulat câteva idei foarte interesante. Dar să sintetizăm. De ce FC Constanța se află pe locul 18? 

+ Aș vrea să vă răspund amintindu-vă că niciodată adevăratul marinar nu repară mai întâi coșul vaporului atunci când chila este spartă. Mai precis, FC Constanța se află pe ultimul loc fiindcă toți am privit numai în sus, la prima echipă, uitând că baza adevăratului fotbal se învață de la nouă ani, adică în echipele de copii și juniori. În Constanța, însă, nu avem un campionat de copii, iar cel de juniori este așa cum este. În afară de Clubul FC Constanța, care are trei antrenori la echipele de copii și juniori, în rest, la celelalte formații - și nu se știe cu adevărat câte sunt, fiindcă pe hârtie figurează multe - nu activează nici un cadru tehnic de specialitate. Atunci, de ce să ne mai mirăm că nu avem fotbaliști, că suportăm toanele unora dintre ei, că acoperim compromisuri, că slăbim exigența, că suntem acolo unde suntem și că nu de puține ori închidem ochii.

- Ce este de făcut, există șanse reale pentru redresarea fotbalului nostru?

+Eu zic că da. Avem, chiar în această situație, foarte grea - posibilități sunt - de a ne salva de la retrogradare. Când spun aceasta mă gândesc, în primul rând, că echipe ca FC Constanța mai sunt în divizia A. Dacă vom scăpa anul acesta de retrogradare, rămâne să luptăm în continuare, cu disperare, pentru a scăpa și în campionatul următor. Dar nu acesta este scopul. Nu aceasta înseamnă o reușită, o performanță. Până când nu vom avea jucători de clasă internațională crescuți propria noastră casă, în propriul nostru club, nu vom putea privi liniștiți spre dreptunghiul stadionului, nici noi, nici zecile de mii de iubitori ai acestui sport. Pentru realizarea acestui deziderat, sunt însă foarte multe lucruri de făcut.

- Cine trebuie să le facă?

+Desigur noi, cei plătiți pentru a dezvolta fotbalul avem principala obligație. Dar fiecare poate să contribuie mai mult sau mai puțin la sprijinirea acestui sport. Iată de ce, personal sunt dispus să ascult și mai ales să sprijin orice propunere constructivă.

miercuri, 2 decembrie 1981

„Propuneri pentru un mic dicționar” („TOMIS” 1981)

 ?, Propuneri pentru un mic dicționar, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981 

Editura Militară e una dintre cele mai productive în ultimul deceniu, și cultura românească are de ce să-i mulțumească. Ea a descoperit, a recuperat, a lansat, a valorificat opere și autori. În acest an a publicat o carte necesară și bună. Căci, „Prezențe militare în știința și cultura românească” (autori Florian Gheorghe, Mihai Popescu, Ion Rotaru) este, mai ales cum e concepută, ca „Mic dicționar”, o carte bună.

Gândindu-ne la caracterul acestui gen de carte, propunem, în rândurile care urmează, unele modeste îmbunătățiri pe care le credem utile:

-în legătură cu căpitanul poet Alexandru Hrisoverghi, amintim prima și cea mai importantă monografie asupra vieții și operei lui. Este vorba de M. Kogălniceanu, Poezii de... Vieața lui A. Hrisoverghi, ediție completă, Iași, la cantora Foaiei sătești, 1843, XXXI+83 p.

-Poetul Ioan Nenițescu a fost, în ultimii ani ai secolului XIX, prefect al județului Tulcea, în care calitate a întocmit Situațiunea județului Tulcea pe anul 1819 [189?]. E o  operă de mare valoare, cu urmări practice importante, mai ales pentru viața culturală a județului. Poetul avea o concepție înaintată în legătură cu legarea învățământului de practică, înființarea unor școli profesionale care să răspundă necesităților locale. Acorda importanță învățământului intuitiv, înființării unor laboratoare și muzee.

-Pentru cei doi Schiletti, maiorul, pianistul și compozitorul Gheorghe și colonelul poet Nicolae, mai multe date se pot găsi în Bibliografia istorică a României, tom 5, secolul XIX, București, Ed. Acad. RSR.

-Despre colonelul Constantin Zagoriț, știm că întreaga lui arhivă, multe manuscrise se găsesc în Biblioteca Academiei RSR. La manuscrise se găsește un fond care-i poartă numele.

- În privința lui Ioan Voinescu II, se impune să se facă o trimitere, măcar, Istoria literaturii române, vol. II, Ed. Academiei RSR, 1969, p. 599-601.

O a treia direcție pe care, credem noi, este loc pentru mai bine o constituie completarea și cu alte nume de prestigiu, militari de carieră. La nivelul cunoștințelor noastre nespecializate propunem următoarele cazuri:

-Gheorghe Magheru figurează în toate enciclopediile ca militar și om politic.  Calitatea de om politic impune. Studierea volumelor de documente privind Revoluția de la 1848-1849 în Țara Românească ar fi grăitoare. Mai nou, câteva publicații în care se găsesc date despre omul politic: „Studii și materiale de muzeografie și istorie militară”, 1968, 1, p. 113-139; „Revista arhivelor”, 1964, 7, nr. 2, p. 250-256; „Studii - revistă de istorie”, , 1963, 16, nr. 3, p. 621-642; „Revue roumaine d histoire”, 1968, 7, nr. 5, p. 709-723; „Manuscriptum”, 1979, 9, nr. 2, p. 27-; „Studia et acta Musei N. Bălcescu”, nr. 5-6, 1973-1974, p. 177-184. Un document cu totul excepțional în devenirea lui G. Magheru ca om politic de cea mai mare importanță în perioadă este publicat în „Almanahul literar”, 982, p. 13-16.

- Generalul Alexandru Cernat (17 ianuarie 1828 Galați  - 8 decembrie 1893) a fost, după cum se știe, ministru de război al României în perioada Războiului de Independență. Era, desigur, și un om de cultură, altminteri cum ar fi putut fi ministru. Iar jurnalul său de război, publicat de curând (Memorii - Campania din 1877-1878, București, Editura Militară, 1976), ne îndrituiește să-l propunem între coperțile unei viitoare ediții.  

*

Am prezentat, de fapt, o carte bună. O apreciem și o recomandăm cu căldură. E stenic să se știe că în oștirea acestui neam pașnic, au existat întotdeauna oameni de cultură și de știință, oameni luminați și devotați poporului. Autorii acestei cărți au făcut un act de cultură. Această intervenție a noastră propune o îmbunătățire, pentru a o face mai grăitoare.

marți, 1 decembrie 1981

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1981)

 Petru V., „Mlădițe dobrogene”, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981


Cenaclul literar „Mlădițe dobrogene” îi reunește pe cei mai tineri creatori și iubitori ai literaturii din municipiul Constanța. Funcționând sub egida Casei Pionierilor în colaborare cu Biblioteca pentru copii, cenaclul și-a reluat cu brio activitatea în toamna anului 1981, devenind în scurt timp, am putea spune o prezență culturală a orașului. El este o „pepinieră” de tinere și foarte tinere talente, iar ședințele de lucru (care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale maturilor) dezbar creațiilor literare ale acestora, insuflă dragostea pentru literatură și pentru munca de creație. Pe parcursul unui singur an școlar, s-au remarcat, prin creațiile lor, în cadrul generos al acestui cenaclu, numeroși pionieri și șoimi ai patriei precum: Amalia Purcărea, Traian Rus, Dumitrașcu Lavinia, Dumitru Daniela Mirela, Amelia Doiciu, Bănică Mădălina, Diana Ioan, Diana Porumbaru, Vintilescu Daniela etc. Cei care debutează astăzi în paginile revistei „Tomis” merită acest lucru cu prisosință, înzestrarea lor literară fiind aproape o certitudine.

Adăpost
Furtuna clipelor plutește asupra mea
 cernând amintiri mărunte
ca o ploaie de toamnă;
sub recele ropot,
gândul își caută adăpost
în cuibul părăsit al rândunicii

Popas
Mi-am oprit pașii
Și-arunc un zâmbet prefăcându-mă
că l-a scăpat
din radiația buzelor fisurate
Bătrânul oraș cu ochi visători,
cască gura de somn și, fără să vrea 
gustă din zâmbet
în timp ce arcul sprâncenelor,
azvârle săgeata drumului meu.

AMALIA PURCĂREA


Toamna
Am auzit 
geamătul nucilor
sub scrâșnetul ciocanului,
am auzit 
pașii frunzelor
pe drumul aștrilor exasperați
am văzut
raze îndoliate
sfărâmându-se de stânci
numai merele
zâmbeau, eclipsând soarele
TRAIAN RUS

Despre copaci
N-am cunoscut copacul copil,
dar l-am văzut tânăr, semeț
și parcă am simțit nevoia
să mă plec în fața lu cu smerenie.
L-am văzut apoi matur, verde-negru
clătindu-și vârful în roua înălțimilor
și vântul se strangulase în crengile lui.
L-am văzut îmbătrânind, 
trosnind reumatic
rugându-se de anotimpuri
să-i cruțe frunzele.
Bătrânul copac a fost retezat!
Vântul zboară acum fără obstacole
dar un fior îl cuprinde
când trece pe deasupra locului
unde a fost cândva un copac...
LAVINIA DUMITRAȘCU

Reverie
Plouă cu tăceri
pe străzile pictate de arbori în roz
frânturile abstracte de frunze care cad
devin templele amintirilor.
În ochii tăi, 
s-au ascuns culorile toamnei
ca nilte năluciri de facle.
Strâng în pumni fire din frunzele roz
și simt cum toamna îmi inundă fața.
Alerg printre sufletele copacilor
Eu, culoarea fără umbră, 
ți-am pictat ochii în nuanța adevărului.
DIANA IOAN