Faceți căutări pe acest blog

vineri, 22 decembrie 1989

22 decembrie 1989 la Constanța

plutonier Gavril Maftei (serviciul antiterorism)
După anunțul cu sinuciderea „trădătorului Milea”, s-a primit, prin telefonul guvernamental, următorul ordin de la generalul Iulian Vlad, personal, către șeful Securității Constanța, colonel Stoenescu: „Se suspendă orice mișcare în oraș. Toate cadrele vor sta în incinta unității. Nu trage nimeni nici măcar un foc de avertisment. Ne supunem noilor autorități”. Colonelul Stoenescu a adunat șefii de birouri, le-a transmis ordinul, urmînd ca aceștia să-și informeze subordonații. Au fost luate unele măsuri preventive. S-a ordonat ca fiecare să rămînă în locul în care își desfășura activitatea, cu armamentul, muniția și actele încuiate și sigilate în fișete. În jurul orei 14, o parte din cei adunați în centrul orașului, avînd în frunte numeroși condamnați de drept comun, proxeneți, traficanți, prostituate s-au îndreptat către sediul de pe bulevardul Lenin. Jumătate de oră mai tîrziu, în apropiere, s-au despărțit în două: 1.000 de persoane s-au dus în fața intrării principale, ceilalți ducîndu-se prin lateral, prin strada Renașterii, la Cazierul judiciar. Au forțat ușa metalică forțînd intrarea în garaj, un au (...) o parte din mașini. În interiorul clădirii au devastat fișetele rămase neîncuiate de la parter, au distrus telefoane, au sustras diferite bunuri. Colonelul Stoenescu împreună cu inspectorul-șef au ieșit la balcon încercînd să li se adreseze, dar au fost huiduiți și au trebuit să renunțe. La Miliția județeană a fost mult mai rău. Cadrele au fost lovite, li s-au rupt hainele, epoleții. Au fost eliberați toți arestații, care s-au adunat în curtea interioară și nu voiau să plece. A fost maltratat colonelul Tănase, șeful biroului Cercetări penale, fiind , în cele din urmă, salvat de un grup de tineri. „Clienții” din totdeauna ai Miliției au pătruns în camera „Corpuri delicte”, de unde au sustras țigări, cosmetice, electronică și video, încercînd apoi incendierea cu ajutorul unor baloți de paie. În jurul orei 16,30 a venit al doilea val de demonstranți, de această dată mai (...), care au pus sub protecție mare parte din bunuri, pînă la 18,30, cînd trupe ale marinei militare eau luat în primire zona.

Constantin Vălinescu
În vreme ce plutonierul Ivanciu era plecat la Miliția municipală, iar în sediul „Casei Albe” Lazăr Cercel își formase deja o gardă personală, contraamiralul Iordache a desemnat un Comitet provizoriu de organizare, în care intrau atît militari cît și civili selecționați în mod (...) dintre demonstranții adunați în centrul orașului. Au fost convocați urgent directorii principalelor unități economice pentru a se preîntîmpina, prin măsuri energice, dereglarea sistemului vital al orașului. Locțiitorul contraamiralului Iordache a fost numit, în această perioadă, Cpt. R1 (...). În timp ce acest proces organizatoric era în toi, s-au prezentat, din proprie inițiativă, la Muzeul Marinei, comandantul Miliției județene, colonelul Ciucur, comandantul Securității, colonelul Stoenescu, și comandantul Brigăzii de Securitate, colonelul Buriu. Aceștia s-au pus la dispoziția noastră necondiționat, cu mult înaintea apelului de la televiziune al generalului Vlad. Între timp, la „Casa Albă”zarva și haosul erau în toi, mai cu seamă că se găsie și ceva băuturică...

(VA URMA)

miercuri, 13 decembrie 1989

Stațiunile balneoclimaterice din România socialistă (M. T.)

Amara (Ialomița/30 m alt.)
Balta Albă (Buzău/30 m alt.)
Balvanyos (Covasna/800 m alt.)
Bazna (Sibiu/321 m alt.)
Băile Felix (Bihor/140 m)
Băile Govora (Vâlcea/365 m alt.)
Băile Herculane (Caraș-Severin/160 m alt.)
Băile Olănești (Vâlcea/450 m alt.)
Băile Tușnad (Harghita/850 m alt.)
Borsec (Harghita/900 m alt.)
Borșa (Maramureș/850 m)
Breaza (Prahova/380-450 m alt.)
Bușteni (Prahova/800-900 m alt.)
Buziaș (Timiș/128 m alt.)
Călacea (Timiș/117 m alt.)
Călimănești-Căciulata (Vâlcea 260 m alt.)
Cheia (Prahova/871 m alt.)
Covasna (Covasna/550-600 m alt.)
Crivaia (Caraș-Severin/600 m alt.)
Durău-Ceahlău (Neamț/800 m alt.)
Eforie Nord (mun. Constanța)
Eforie Sud (mun. Constanța) - sezonieră: 15 V - 30 IX
Geoagiu-Băi (Hunedoara/350 m alt.)
Izvoarele (Maramureș/910 m alt.)
Jupiter (mun. Constanța) - sezonieră:15 V - 30 IX
Lacul Roșu (Harghita/980 m alt.)
Lacul Sărat (Brăila/25 m alt.)
Lipova (Arad/138 m alt.)
Malnaș-Băi (Covasna/1565 m alt.) - sezonieră: 1V - 30 IX
Mamaia (mun. Constanța) - sezonieră: 15 V - 30 IX
Mangalia (Constanța)
Moneasa (Arad/280 m alt.)
Neptun-Olimp (mun. Constanța) - sezonieră: 5 V - 30 IX
Ocna Sibiului (Sibiu/408 m alt.)
Ocnele Mari (Vâlcea/310 m alt.) - sezonieră: 15 V - 30 IX
Păltiniș (Sibiu/1442 m alt.)
Poiana Brașov (Brașov/1030 m alt.)
Predeal (Brașov/1060 m alt.)
Pucioasa (Dâmbovița/350 m alt.)
Rodbav (Brașov/476 m alt.) - sezonieră: 15 V - 30 IX
Saturn (mun. Constanța) - sezonieră: 5 V - 30 IX
Săcelu (Gorj/340 m alt.)
Semenic (Caraș-Severin/1447 m alt.)
Sinaia (Prahova/798 m alt.)
Sângeorz-Băi (Bistrița-Năsăud/485 m alt.)
Slănic (Prahova/400 m alt.)
Slănic-Moldova (Bacău/530 m alt.)
Sovata (Mureș/530 m alt.)
Stâna de Vale (Bihor/1102 m alt.)
Techirghiol (mun. Constanța) - sezonieră: 5 V - 30 IX
Timișu de Sus (Brașov/820 m alt.)
Tinca (Bihor/131 m alt.)
Vatra Dornei (Suceava/802 m alt.)
Vața de Jos (Hunedoara/280 m alt.)
Vâlcele (Covasna/639 m alt.)
Venus (mun. Constanța) - sezonieră: 15 V - 30 IX

Ministerul Turismului Republicii Socialiste România, Harta stațiunilor balneoclimaterice

marți, 12 decembrie 1989

Campinguri, moteluri și pensiuni în România socialistă (M. T.)

(...)
În România cazarea se face numai în hoteluri, moteluri, campinguri, cabane ca și în alte structuri de primire administrate de organizațiile socialiste - și nu la cetățean.

1) Adîncata (Suceava) clasa II
2) Albița (Huși) I
3) Amara (Slobozia) I
4) Ardud (Satu Mare) II

5) Balta Albă (Rîmnicu Sărat) II
6) Balvanyos (Tîrgu Secuiesc) II
7) Bazna (Mediaș) II
8) Băile Herculane I
9) Băile 1 Mai (Oradea) I
10) Băile Miercurea (Sebeș Sibiu) I
11) Băneasa (București) I
12) Boghiș-Băi (Șimleul Silvaniei) III
13) Borsec II
14) Braniștea (Neamț) II
15) Brazi (Roșia Montană) II
16) Brotăcelul (Făurei) III
17) Bucium (Iași) I

18) Cascada (Slănic Moldova) II
19) Castru Roman (Tîrgu Jiu) III
20) Călacea (Timișoara) II
21) Căprioara (Aiud) I
22) Căprioara (Horia-Măcin) II
23) Căpuș (Cluj-Napoca) I
24) Cerbu lopătar (Topolog-Hîrșova) II
25) Cerbu (Pitești) II
26) Cernica (București) II
27) Cernica (Comarnic) II
28) Cetatea Histria (Constanța) III
29) Chiciu-debarcader (Călărași) II
30) Ciric (Iași) III
31) Cinciș-Lac (Hunedoara) III
32) Ciuta (Buzău) II
33) Cîlnic (Sebeș) III
34) Cîmpu Mare (Novaci) III
35) Codrișor (Bistrița) III
36) Cojocna (Cluj-Napoca) II
37) Costinești (Constanța) III
38) Coștei (Lugoj) II
39) Crișul Repede (Oradea) II

40) Debarcader (Tîrgu Jiu) I
41) Dîrste (Săcele) II
42) Dealul Viilor Bălăușeri (Tîrgu Mureș) II
43) Dealul Vațman (Tîrgu Mureș) II
44) Dintre Sălcii (Alba Iulia) III
45) Doi iepurași (Babadag) II
46) Doi porumbei - Ilba (Baia Mare) III
47) Dragodana (Găești) III
48) Drăgoeni (Tîrgu Jiu) II
49) Dropia (Însurăței) II
50) Dumbrava (Sibiu) I

51) Eforie-Nord (Constanța) I
52) Eforie-Sud (Constanța) I

53) Făget (Cluj-Napoca) I
54) Feleac (Cluj-Napoca) III
55) Fundata-Lac (Slobozia) II

56) Gherăești (Bacău) I
57) Gîrboavele (Galați) I

58) Hanul cu prepeleac (Mogoșoaia) II
59) Hanul Diligenței (Turnul Măgurele) III
60) Hanul din Salcîmi-Lehliu (Călărași) II
61) Hanul Pescarilor-Luncani (Cîmpia Turzii) II
62) Hula Daneșului (Sighișoara) II

63) Inand (Salonta) I
64) Izvoarele-Brănești (Filiași) III
65) Izvorul Crișului (Huedin) II

66) Jupiter (Mangalia) I

67) Km 4 (Gheorgheni) III
68) Km 6 (Ploiești) III
69) Km 80 (Pitești) II

70) Lacu Roșu (Gheorgheni) I
71) Lacu Sărat (Brăila) I
72) Lăpugiu de Jos (Deva) III
73) Lipova-Băi (Lipova) II
74) Lunca Banului (Strehaia) III
75) Lunca Jiului (Craiova) II
76) Lunca Plopilor-Ciorani (Urziceni) II
77) Lupșa (Cîmpeni) III

78) Moneasa Băi (Sebiș) II
79) Mamaia-Parc (Constanța) I
80) Mamaia-Sat (Constanța) I
81) Mătăsaru (Găești) I
82) Merei (Buzău) II
83) Mestecăniș-Soceni (Reșița)
84) Mitocu Dragomirnei (Suceava) III

85) Năvodari (Constanța) I
86) Neptun (Mangalia) I
87) Nufărul-Reci (Sfîntu Gheorghe) II
88) Nuntași-Băi (Constanța) III

89) Ocna Sibiului (Sibiu) II
90) Olimp (Mangalia) I
91) Odorhei (Odorheiu Secuiesc) III
92) Optași (Slatina) II
93) Ostrov-Goranu (Rîmnicu-Vîlcea)

94) Paralela 45 (Băicoi) II
95) Pădurea Păulești (Ploiești) II
96) Pădurea Verde (Timișoara) I
97) Păulești (Satu Mare) II
98) Pecinișca (Băile Herculane)
99) Pelicanul-Murighiol (Tulcea) II
100) Periam-Port (Sînnicolau Mare) III
101) Plopșor-Daia (Giurgiu) II
102) Poiana Teiului (Bicaz) II
103) Poiana Zînelor (Covasna) II
104) Poiana Soldatului (Gh. Gheorghiu-Dej) II
105) Poienița (Rîmnicu Sărat) II
106) Poienița Orăștiei (Orăștie) III
107) Popasul Cișmea (Constanța) II
108) Popasul Pescarilor (Năvodari) III
109) Popasul Pescarilor (Beclean) III
110) Portița-Jurilovca (Tulcea) II
111) Potoci (Bicaz) I
112) Priseaca (Tîrgoviște) III
113) Privighetoarea-Tutova (Bîrlad) II
114) Privighetoarea (Slobozia) II
115) -Brănești (București) II
116) Putna (Rădăuți) II

117) Rădășeni (Fălticeni) III
118) Regie-Ostrov (Călărași) III
119) Românești (Ploiești) I
120) Runcu (Vatra Dornei) III

121) Salcîmul (Luduș) II
122) Sarmizegetusa (Hațeg) II
123) Saturn (Mangalia) I
124) Săftica (București) I
125) Sălașul de la Răscruce (Arad) I
126) Săliște (Sibiu)
127) Scornicești (Slatina) II
128) Seaca (Călimănești) II
129) Sinești (Urziceni) I
130) Siret (Siret) III
131) Siriu (Buzău) II
132) Sînnicoară (Curtea de Argeș) II
133) Snagov-Parc (București) I
134) Snagov-Sat (București) I
135) Sovata II
136) Strachina (Țăndărei) II
137) Stejarii (Horezu) II
138) Stejarul (Brăila) II
139) Stejaru-Finteuș (Baia Mare) II
140) Stîna din Călimani (Borsec) III
141) Stîna Poieni (Iași) II
142) Strei (Simeria) II
143) Strunga (Tîrgu Frumos) II
144) Sucevița (Rădăuți) III
145) Șura Ortacilor-Secu (Reșița)
146) Șag-Timișeni (Timișoara) II
147) Strand (Tîrgu Mureș)

148) Terasa Albina (Buziaș) III
149) Terasa Bachus (Focșani) II
150) Terasa Băniei (Craiova) I
151) Tirighina (Galați) II
152) Tismana (Tîrgu Jiu) III
153) Trei stejari (Tîrgu Bujor) III
154) Trivale (Pitești) I
155) Turda-Băi (Turda) I

156) Urciorul-Sîrbi (Bîrlad) I

157) Vacanța (Bîrlad) I
158) Valea Cetății (Rîșnov) I
159) Valea Dalnicului (Tîrgu Secuiesc) II
160) Valea Străjii (Bistrița) III
161) Valul lui Traian (Constanța) III
162) Vama (Giurgiu) I
163) Vatra Moldoviței (Suceava) III

Sursa
Minister du Tourisme, Roumanie - Campings, motels, auberges, Bucarest

luni, 11 decembrie 1989

Liniile de transport în comun în București în epoca socialistă(I. T. B. )

1) TRANSPORT DE NOAPTE: 0,20 - 5,00
Tramvaiul 26 - traseu inelar obișnuit de zi: Bd. I. Pintilie - Șos. Ștefan cel Mare - Șos. Mihai Bravu - Calea Șerban Vodă - Șos. Viilor - T. Vladimirescu - Șos. Panduri - Șos. Grozăvești - Str. Buzești - Bd. I. Pintilie
Piața 1848 (Sf. Gheorghe) - capătul central al liniilor de noapte. (N/E/S/V)
A) Aeroport Băneasa - Șos. Ploiești-București - Șos. Kiseleff - Aleea Trandafirilor - Bd. Aviatorilor - Piața 1848
B) Șos. Pipera - Calea Floreasca - Str. Vlădescu - Calea Dorobanți - Piața 1848
C) Lacul Tei - Bd. Lacul Tei - Str. Tunari - Ste. Al. Sahia - Piața 1848
D) Colentina - Șos. Colentina - Calea Moșilor - Piața 1848
E) Baicului - Bd. Gării de Est - Bd. Gh. Dimitrov - Piața 1848
F) Pantelimon - Șos. Pantelimon - Șos. Iancului - Bd. Republicii - Piața 1848
G) Uzina Republica - Bd. Muncii - Calea Călărașilor - Piața 1848
H) Aleea Barajul Dunării - Piața 1848
I) Macaralei - Bd. Ion Șulea - Calea Dudești - Piața 1848
J) Apărătorii Patriei - Șos. Berceni - Calea Văcărești - Splaiul Unirii - Piața 1848
K) Berceni Sud - Str. E. Racoviță - Bd. Metalurgiei - Șos. Olteniței - Magistrala M 5 - Piața 1848
L) Progresul - Șos. Giurgiului - Str. Dr. Istrate - Piața 1848
M) Ferentari - Prelungirea Ferentari - Str. Uranus - Piața 1848
N) Dep. Alexandria - Șos. Alexandria - Calea Rahovei - Bd. G. Coșbuc - Piața 1848
O) Ghencea - Bd. Ghencea - Calea 13 septembrie - Str. Izvor - Piața 1848
P) Drumul Taberei - Piața 1848
R) Militari - Bd. Păcii - Bd. Armata Poporului - Bd. Gh. Gheorghiu Dej - Piața 1848
S) Stăv. Ciurel - Splaiul Independenței - Piața 1848
T) Giulești - Șos. Giulești - Bd. D. Golescu - Piața 1848
U) Chitila - Șos. Chitilei - Bd. 1 Mai - A. Ipătescu - Piața 1848
V) Bucureștii Noi - Bd. Bucureștii Noi - Calea Griviței - Gh. Magheru - N. Bălcescu - Piața 1848
Z) Crîngași - Șos. Crîngași - Calea Griviței - Gh. Magheru - N. Bălcescu - Piața 1848

2) TRANSPORT DE ZI
Tramvaiul 26 - traseu inelar
Autobuzul 33 - traseu inelar:

Tramvaie
1: Dep. Splaiul Unirii - Splaiul Unirii - str. Sf. Vineri - Calea Moșilor -șos. Colentina - str. 7 noiembrie - str. Cornișor
2: cart. 16 Februarie - Calea Giulești - Gara de Nord - D. Golescu - Cobălcescu - str. Uranus - Calea Rahovei - șos. Alexandria - Dep. ITB Alexandria
3: cart. T. Vladimirescu - bd. Ghencea - Stadionul Republicii - str. Uranus - Popa Tatu - Dr. Sergiu Buzești - bd. 1 Mai - bd. Mărăști - bd. Expoziției - Calea Griviței Clăbucet - șos. Chitilei - str. Mezeș
4: str. Cornișor - șos. Colentina - șos. Ștefan cel Mare - Dr. S. Buzești - bd. 1 Mai - bd. Mărăști - Pav. Exp. Ec. Naționale
5: șos. Pipera - Calea Floreasca - Cal. Dorobanți - bd. I. Pintilie - str. Galați - Calea Moșilor
6: Uz. Laromet - Nuferilor
7: CFR Progresul - Podul Izvor
8: cart. T. Vladimirescu - Piața Ferentari
9: UMGB - stăvilarul Ciurel
10: str. Mezeș - Nuferilor
11: Piața Sudului - cart. 16 Februarie
12: CFR Progresul - bd. Regiei
13: UREMOAS - str. Preciziei
14: stăvilarul Ciurel - Fab. Granitul
15: Dep. ITB Alexandria - Piața Muncii
16: SMRTV - Calea Moșilor
17: CFR Progresul - Parcul 8 Martie
18: Dep. ITB Alexandria -
19: intr. sat Cățelu - str. Sf. Vineri
20: Uz. Laromet -  str. Șura Mare
21: str. Cornișor - Calea Moșilor
22: UMGB - str. Sf. Vineri
23: Piața Ferentari - bd. Muncii
24: cart. Dămăroaia - bd. Muncii
25: UREMOAS - str. Preciziei - Podul M. Vodă
26: Palatul Pionierilor -
27: intr. sat Cățelu -
28: Fab. Granitul - str. Rulmentului - Fabrica de cabluri și materiale electroizolante
29: Gara Progresul - com. Jilava
30: Barajul Dunării - Podul Izvor

Autobuze
31: Pav. Exp. Ec. Naț - bd. Expoziției - calea Văcărești.
32: D. Petrescu -
32b: D. Petrescu -
33: Piața Perișor - str. Izvor - str. B. P. Hasdeu - Pîrvan - D. Golescu - bd. Duca - bd. A. Ipătescu - str. M. Eminescu - str. Popa Nan - str. V. Braniște - str. Nerva Traian -
34: - Lt.-Col. Papazoglu - Podul Mărășești - bd. Mărășești - M. Nifon - str. Sabinelor - str. Acvila - Piața Perișor
35: CET București Sud -
36: str. Apusului Militari - bd. Păcii -
36b: str. Apusului Militari - bd. Uverturii -
37: -
38: -
39: str. Erie Eroul -
40: Barajul Dunării -
41: D. Petrescu - bd. C. Brîncoveanu - str. Secuilor - șos. Olteniței - bd. Pieptănari - prel. Ferentari - str. Erie Eroul
42: Barajul Dunării -
43: str. Cozia -
44: Uz. Danubiana - șos. Olteniței - com. Popești Leordeni - Piața Sudului -  - Șos. Olteniței - Cimitirul Bellu - calea Șerban Vodă - Magistrala Nord Sud - str. Radu Vodă.
45: șos. Nordului - șos. Pipera - com. Tunari
46: Fab. Granitul - șos. Pantelimon - pădurea Pustnicul
46b: Fab. Granitul - șos. Gării Cățelu - FCME unit. 2
47: Fab. Granitul - șos. Pantelimon - com. Cernica
48: Într. de piese radio și semiconductori Băneasa - Pădurea Băneasa Grădina Zoologică -șos. București Ploiești - Pav. Exp. Ec. Naț
49: Pav. Exp. Ec. Naț. - șos. București Ploiești - com. Otopeni
49b: Pav. Exp. Ec. Naț. - șos. București Ploiești - Aeroportul Otopeni
50: Dep. ITB Colentina - șos. Colentina - șos. Afumați - sat Șindrilița/com. Fumați
51: str. Cornișor - șos. Ștefănești - GAS Voluntari
52,: bd. Uverturii - com. Chiajna
53: Gara Titan - Morarilor - șos. Fundeni - str. Sportului - Spitalul Clinic Fundeni
54: Piața Sudului - șos. Olteniței - com. Popești Leordeni - str. Leordeni - sat Leordeni
55: Dep. ITB Colentina - șos. Colentina - CFR centură - șos. Colentina - Moara Domnească/com. Găneasa
56: - com. Măgurele
57: Dep. ITB Alexandria - com. Cornetu
58: - com. Domnești
59: CFR Progresul - Adunații Copăceni/strand Argeș
60: Uz. Laromet - șos. Străulești - com. Mogoșoaia
61: -
61b: -
62: Piața Sudului -
63: cart. Giulești-Sîrbi - șos. Giulești - Magaziile CFR 16 Februarie
64: str. Mezeș - com. Chitila
65: -
66: intr. sat Cățelu - com. Glina
67: șos. Pipera - CFR Constanța - Într. de piese radio și semiconductori Băneasa
68: Valea Oltului -
69: str. Cornișor - șos. Ștefănești - GAS Voluntari - com. Ștefănești
70: bd. Uverturii - com. Dragomirești-Vale
71: CFR Progresul - Bumbăcăria Jilava
72: - CFR Constanța
73: Fab. Confecții București -
74: UREMOAS - str. Preciziei
75: Gara Progresul-
76: - Dep. ITB Colentina
77: -
78: -
79: -
80: str. Apusului M8litari - bd. Păcii -
80b: ITIA - str. Valea Cascadelor - bd. Păcii -
100: Gara Titan - bd. Muncii - Uz. Republica
100b: Gara Titan - șos. Dobroiești - com. Dobroiești
101: Uz. Cinescoape - bd. Macaralei
102: Piața Sudului - șos. Olteniței - șos. Vitan Bîrzești - Parcul Moara Vitan - șos. Vitan - șos. Mihai Bravu - cal. Dudești - bd. L. Sălăjan - str. L. Pătrășcanu - Gara Titan
103: Dep. ITB Alexandria -
105: -
106: Uz. Cinescoape - str. Baicului
107: Halele Obor - bd. Macaralei
108: Valea Oltului -
109: - Dep. ITB Colentina
110: - CIL Pipera - CFR Constanța
111: - bd. Macaralei
112: str. Mezeș - bd. Laminorului - Uz. Laromet - bd. Bucureștii Noi - bd. Gloriei - cart. Dămăroaia - str. Coralilor - Străulești - bd. Ion Ionescu de la Brad - bd. Aerogării - Ficusului - șos. Nordului - str. Școala Herăstrău - șos. Pipera - CIL Pipera - CFR Constanța
113: Inst. Politehnic -
114: -
115: -
116: Gara Progresul -
117: șos. Sălaj -
118: cart. T. Vladimirescu -
118b: Valea Oltului -
119: -
120: -
203

Troleibuze
81: Aeroportul Băneasa -
82: str. Șura Mare - Aeroportul Băneasa
83: șos. Nordulu - Calea Văcărești- str. E. Racoviță - D. Petrescu.
84: Drumul Taberei - str. L. Pătrășcanu
85: str. Baicului -
86: Piața Scînteia - șos. Iancului
87: str. Șura Mare - Piața Scînteia
88: Calea 13 Septembrie - Parcul 8 Martie
90: Răzoare - str. G. Verdi
92: Barajul Dunării -
93: Drumul Taberei -
94:  - Calea Văcărești - bd. Metalurgiei - D. Petrescu.
95: str. Serg. Nițu Vasile - Calea Văcărești.

Sursa
Întreprinderea de Transport București, București - Rețeaua de transport în comun

sâmbătă, 2 decembrie 1989

„Sensuri militante” („TOMIS” 1989)

 Ileana Berlogea, Sensuri militante, „Tomis”, Constanța, 1989

Actualitatea pentru cineaștii noștri a însemnat și înseamnă o emoționantă atenție acordată modului de înțelegere a raporturilor dintre oameni, a răspunderii față de sine și față de ceilalți. Astfel, există și filme documentare realizate recent, precum București, file de epopee - scenariul Lucian Avramescu, regia Virgil Calotescu ori Sub semnul marilor împliniri - scenariul A. I. Zăinescu, regia Al. I. Croitoru, momente smulse direct din marile împliniri care au loc sub ochii noștri, în Capitală sau la sate. Aceeași pătimașă ardere și trăire a noului domină și filmele de ficțiune prezentate în premieră în ultima vreme. Regăsim, în cele mai multe dintre acestea, efortul de a zugrăvi convingător noile relații dintre oameni, cât și o sporită atenție acordată autoperfecționării etice și angajării civice totale. E drept, deși acestea sunt, astăzi, atribute esențiale ale peliculelor semnate de cineaștii noștri de valoare, nu au fost înlăturate cu totul și unele neajunsuri ca schematismul, privirea din afară, superficială, simplificatoare. Sub semnul comediei amuzante se mai strecoară facilitatea și jocul în sine, gluma de dragul glumei, așa cum se întâmplă în filmul Un studio caută o vedetă, în care lumea cinematografiei s-a transformat într-o simplă farsă presărată cu „poante” cunoscute. Până și povestea de dragoste dintre Maria și Albert dintr-o peliculă ca Maria și Marea, este emoționantă prin explorarea unui univers inedit - acela al „lupilor de mare” de astăzi - are unele accente nefirești, insuficiente motivații și inconsecvență în urmărirea stărilor sufletești ale eroilor.

Cu impresionantă gravitate însă s-a apropiat regizorul Andrei Blaier de sfera răspunsurilor etice în cadrul familiei. Dar, paradoxal, regizorului i-a reușit mai bine scenariul filmului Vacanța cea mare, decât vizualizarea propriu-zisă a ideilor propuse.

Nu-i mai puțin adevărat că, aproape în toate premierile filmice 1989 inspirate direct din fapte și evenimente contemporane, există multe și puternice momente bune, reușite. Și mă gândesc la filmul lui Cornel Diaconu, De ce  are vulpea coadă?, ori la Vară cu Mara - scenariul Radu Aneste Petrescu, regia George Cornea, relatând interesante și dinamice aspecte din viața satului românesc de astăzi, transformările radicale pe care le cunoaște acest complex univers uman. Se urmărește cu predilecție relevarea calităților constructive și novatoare ale omului nou, important fiindcă, în mai sensibilă măsură decât în anii trecuți, aceste calități încep a se transforma și în fapt artistic, în acțiune convingătoare, ele nemairămânând atât de explicit doar la nivelul cuvântului și al explicației teoretice.

Dar dimensiunea contemporaneității este recognoscibilă și în unele dintre cele mai bune ecranizări realizate în ultima vreme  și m-aș referi la cele semnate de Șerban Velescu și Dan Pița după proza lui Mihail Sadoveanu sau de Șerban Marinescu după piesa lui Camil Petrescu. Astfel, e vorba de fina distanțare față de lumea evocată în Noiembrie, ultimul bal sau de o actualitate care transpare prin angajarea directă de partea luptătorilor pentru adevăr și justiție socială în filmul Cei care plătesc cu viața. Sunt aceste recente ecranizări opere valide care poartă, inconfundabilă, pecetea zilelor noastre, a concepției revoluționare despre lume și viață, implicând și o privire critică în preluarea și reevaluarea moștenirii noastre culturale, nerămânând astfel simple transpuneri filmice.

Neîmplinirile din unele producții cinematografice nu înseamnă câtuși de puțin negarea împlinirilor conținute, nu odată de importanță și substanță: se impune necesitatea redactării continue a calității scenariilor. Scenarii pe care le dorim mereu mai bune, mai articulate universului contemporan, clocotului viu și fierbinte al structuralelor transformări care au schimbat chipul țării și al oamenilor. După cum, incitante, din această perspectivă, pot fi, mai ales, romanele, nuvelele sau piesele de teatru scrise astăzi, despre oamenii de astăzi și nu doar titlurile din literatura noastră clasică...

vineri, 1 decembrie 1989

„De la mic la mare” („TOMIS” 1989)

 Într-o carte mică poate încăpea un scriitor mare. Dar în cartea cea mai mică? Firesc - și scriitorul cel mai mare! Poate că asemenea rațiuni au avut în vedere Paul Nancă și George Țâra când au inițiat, la revista studenților bucureșteni, Convingeri comuniste, simpatica și ambițioasa colecție „Cartea cea mai mică”. Minuscula publicație a făcut loc unor tineri ce au atras deja atenția criticii: Cristian Popescu, Dan Silviu Boerescu, Cătălin Țîrlea etc. Ultima venită nu este nici ea o necunoscută: Anca Mizumschi (Departe de Hemingway), mai cu seamă cititorilor revistei noastre. Căci unii dintre ei își vor aminti că studența la Medicină de azi era o prezență promițătoare (ca poetă!) în cadrul cenaclului constănțean „Mlădițe dobrogene”, iar mai apoi la „Ovidiu”, că publica grupaje reprezentative, pentru vârsta ei, în Tomis. Mai mult chiar, una dintre cele patru povestiri cuprinse în acest - cum să-i spun, „volum”, „se sparie gândul!” și totuși... - această carte a apărut cu titlul „Un simplu gest” și într-o formă sensibil diferită, acum trei ani, în paginile revistei, semn că opțiunea noastră a fost de bun augur. pentru că cititorii de azi ai A. M. își pot da seama, fie și după această „cartea cea mai mică”, de faptul că ea are o voce literară de o neobișnuită siguranță. Chiar dacă fiecare dintre povestiri (Învinsul, Duminică după amiază, Un fals în acte publice, Departe de Hemingway) se pliază pe altă formulă epică, promovând tipuri și medii diferite, ceva rămâne constant și acest ceva ține de abordarea directă, brutală aș zice, a temei și personajelor, fără ocoluri, dar și fără complexe. (...)