Faceți căutări pe acest blog

luni, 31 iulie 2000

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie

*

Scriitorul Constantin Novac, redactor-șef al revistei „Tomis”, a făcut parte din juriul celei de a XXIV a ediții a Concursului Național de Poezie și Eseu „Panait Cerna”, desfășurat la Tulcea în prima decadă a lunii iunie. El a acordat Premiul revistei „Tomis” tânărului Emilian Avrămescu din comuna Mereni, județul Constanța.

*

Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța a fost - vineri 10 iulie - gazda unei noi lansări de carte Editura „Menora” - avându-l director pe economistul Marian Moise și redactor-șef pe poetul Sorin Roșca - au lansat cel de-al patrulea titlu din programul pe acest an: Muzele neliniștitoare, versuri de Octavian Georgescu.

*

Dup treizeci de ani de la prima traducere, făcută de Ion Caraion, colegul nostru Florin Șlapac realizează într-o cu totul altă versiune transpunerea în românește a celebrului roman Sub vulcan de Malcolm Lowry, care este așteptat să apară zilele acestea la Editura „Univers”.

*

Kerim Altay și Mememedin Iașar, apreciați scriitori de limbă tătară din Constanța, au fost primiți de curând, în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala „Dobrogea”.

*

Valentin Busuioc, poet prin excelență al definițiilor, dotat cu principalele date ale unui veritabil haijin, a scos de curând un nou volum de poeme Vortex (Editura Eminescu),

*

Constantin Cioroiu pregătește un nou număr din revista cu profil biblioteconomic „Biblion”, editată de Biblioteca Județeană Constanța, și și-a definitivat romanul Singur cu Tebaida.

*

Dan Perșa are sub tipar la Editura „Ex Ponto” din Constanța volumul de pseudoeseuri Vals cu lotofagi: moartea și învierea finalităților.

*

Ovidiu Dunăreanu și Victor Corcheș au predat Editurii „Ex Ponto” volumul de „restituiri” Corabia de fildeș. Cartea, însoțită de aprecieri critice și note biobliografice, antologhează ceea ce au mai reprezentativ câțiva dintre poeții uitați sau ignorați de vreme și de societate, care în perioada interbelică au dat strălucire, propulsând-o valoric în plan național, liricii din Dobrogea, ținut ce mul timp nu se exprimase artistic și literar împreună cu țara. Acești „Poeți ai Sudului” sunt: Alexandru Gherghel, Dumitru Olariu, Dimitrie Batova, Liuben Dumitru, Vasile Culică, Boris Deșliu.

*

Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Ion Roșioru au fost prezenți la prima ediție a Zilelor Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova. În prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, ai Consiliului Local Orășenesc, a numeroși oameni de cultură și profesori din județele Constanța și Tulcea, a  fost sfințita, în curtea liceului, bustul lui Ioan Cotovu, ctitorul, cu 120 de ani în urmă, a școlii românești din acest oraș dobrogean și s-a desfășurat, în sala Casei de Cultură, sesiunea de comunicări a personalului didactic „Hârșova, oraș bimilenar”.

*

Arthur Porumboiu și Ion Dragomir au participat - între 19 și 25 iulie - reprezentând Filiala „Dobrogea” a USR, la tabăra de literatură și videopoem, organizată de Centrul Județean al Creației și Consiliul Local orășenesc Hârșova.

*

Lică Pavel și-a terminat cartea Printre zei și lupi de mare, însemnări de călătorie în spațiul mediteraneean.

*

Ovidiu Dunăreanu a prezentat, în cadrul a două lansări de carte, noile apariții ale unor autori din Constanța. Prima întâlnire s-a desfășurat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a  avut în centrul atenției romanul Întâmplare... al tânărului Liviu Lungu, apărut la Editura „Folio Publishing House”. Și-au mai exprimat opiniile criticul și poetul Corneliu Antim și prozatorul Aurel Maria Baros, directorul editurii. Cea de a doua reuniune a avut loc la Cercul Militar , iar cartea în discuție a fost romanul Frații Zimbrului (Editura „Mondograf”), semnată de cmd. (r) Ioan Roman.

duminică, 30 iulie 2000

„Teatrul estival” (RIEGLER 2000)

 Gabriela Riegler, Scena. Teatrul estival, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie

DISTRACȚIE TOTALĂ LA CALLATIS 2000. Cu siguranță, cei aflați pe litoral își vor aminti de această vară ca de una ceva mai specială, grație inițiativei atât a Primăriei orașului Mangalia, cât și a lui Cornel Diaconu, directorul companiei Aldaco Film, cea care a produs pentru prima dată un festival de reală anvergură, numit Callatis 2000.

O gabară de 1000 de metri pătrați a devenit, la Mangalia, o frumoasă „scenă pe ape”, spațiu destinat desfășurării diverselor show-uri gândite de organizatori în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Printre acestea amintim: Hitul verii, o întâlnire a celor mai cunoscute trupe pop ale momentului, Se caută o vedetă, Steaua de mare, un spectacol asemănător cu ceea ce a însemnat cândva „Cerbul de Aur” brașovean, Noaptea vedetelor, în care se pare că va fi prezent și Chris Norman, ori Miss România Internațional, o seară a frumoaselor românce ce trăiesc dincolo de granițele țării. Nici filmul nu a fost uitat, celei de a șaptea arte fiindu-i dedicate noaptea intitulată Un secol de comedie.

TEATRU LA MALUL MĂRII... Printre  „ramificațiile” diverse ale festivalului, la loc de cinste figurează și Gala tânărului actor, ce se va desfășura în perioada 24-26 august la Mangalia. Întâlnire anuală benefică atât pentru directorii de teatre din întreaga țară (care pot opta astfel pentru anumiți actori, angajându-i), cât și pentru tinerii absolvenți, ce au o șansă în plus de a se face cunoscuți, manifestarea se înscrie în rândul celor care pot funcționa, așadar, ca un soi de piață de... produse artistice.

La preselecția bucureșteană din luna iulie s-au prezentat la cele două secțiuni - Individual și Grup - nu mai puțin de 70 de candidați, cifră record, după cum ne mărturisea directorul Galei, regizorul Cornel Todea, vicepreședintele UNITER, cifră care vine să confirme interesul crescând față de proiect. Urmărindu-i pe concurenți, constați cu stupoare că mulți dintre ei, deși tineri, par lipsiți de umor și originalitate. Dacă textele nu au noimă și sunt ori prost alese ori prost „lipite” în suiviul lor, dacă cei care le dau glas nu fac decât vreo doi pași pe scenă, imobili aproape în „tirada” lor, atunci este evident că mulți dintre cei care s-au înscris la Individual au nevoie de un ochi din afară. De un regizor, de un om care să-i sfătuiască, în cazul în care nu au nasul deja prea sus ca să accepte o consiliere. La secțiunea Grup lucrurile au stat mult mai bine. Nu ne rămâne decât să așteptăm gala finală, care, date fiind schimbările survenite - atât de loc, ca și perioada de desfășurare (să nu uităm că până acum evenimentul era programat la început de septembrie), când mai toată lumea, adică potențialul public, se va fi întors deja din vacanță) - se va derula în condiții mai civilizate.

„Costineștiul își pierde farmecul pe care îl avea - sublinia dl. Todea - adică un soi de nostalgie după un teritoriu rezervat mării și zgomotului mării, care a fost invadat de zgomotul tarabelor, de infernul de pe aleile stațiunii, cu mașinile <mișunând peste pietoni>. fără clemență, și cu concurența dezlănțuită - pe timpul momentul de teatru - a decibelilor de la discoteci, care se asocia cu zgomotul trenului, a cărui frecvență fiind suportabilă, ne făcea plăcere.”

Tema din acest an rămâne, ca și sezonul trecut, Alteritatea, fiind una permisivă, deschisă către ideea acceptării dialogului și toleranței.

LA FINAL DE STAGIUNE. În această vară teatrele bucureștene și-au închis porțile aproape la unison, dat fiind, într-o oarecare măsură, și Campionatul european de fotbal, care s-ar fi dovedit un eveniment mult mai atractiv decât o piesă de teatru. Pe ici, pe colo câte un spectacol (vezi Hamlet-ul lui Ciulei programat cu reprezentații de tip calup) ori vreun turneu, cum a fost de pildă cel al Teatrului din Timișoara, cu o montare (Lorenzaccio în viziunea lui Victor Ioan Frunză) în chiar ziua în care echipa României avea de disputat un meci. Nu vreau să vă spun ce s-a întâmplat la pauză, când mulți și-au luat tălpășița. În provincie vacanța a venit un pic mai târziu. Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, de exemplu, a ținut să încheie stagiunea cu prezentarea, în avanpremieră, a spectacolului lui Petre Bokor Schimb urgent... Trei surori. Plecat în Canada acum un sfert de secol, acesta revine din 1990 cu regularitate în România pentru a lucra pe diverse scene. De această dată a optat pentru textul dramaturgului Nagie Jackson, de numai 36 de ani, actor la Boston, piesă ce se constituie într-o fină analiză a schimbărilor survenite în Rusia anilor 91-92.

Reflecția asupra unei societăți supuse rigorilor de tot soiul în drumul ei spre capitalism, cu toate inconveniențele presupuse de o metamorfoză a mentalităților, spectacolul dezvăluie, spre deliciul publicului, lumea din spatele cortinei, viața unui teatru în interiorul său. Jucată acum și pe Broadway, piesa de dovedește cu priză la diverse tipuri de spectatori, care-și vor recunoaște aici propriile situații de viață.

Un spectacol curat, rotund, ceva mai încărcat, de umor în actul secund. Impecabil în concepția-i clasică, Bokor își dovedește din nou capacitatea de a lucra cu actorii, mulți nereușind încă să atingă performanța.

În septembrie, la București de această dată, va fi reluată activitatea Studioului de teatru pe care instituția ploieșteană și al său director, Lucian Sabados, l-au deschis și dotat la „Hanul cu tei”. Un spațiu de aproape 80 de locuri, inaugurat la începutul acestei veri cu piesa Cafeaua domnului ministru. Din toamnă, aici se vor juca, de două ori pe săptămână, spectacole gen studio, cu doi, trei actori, iar textele vor fi obligatoriu contemporane. 

sâmbătă, 1 iulie 2000

„Viața filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000

*

Prozatorul Constantin Novac a participat, în luna august, la Arles, în Franța, la finalizarea programului Povești și legende. Începută în primăvară, în Cipru, sub patronajul PHARE și organizată de Camera de Comerț și Biroul pentru Tineret al orașului Arles, manifestarea s-a bucurat de participarea unor reprezentanți din țara gazdă, Cipru, Grecia, Malta, Italia și România. În urma „atelierelor de creație”, s-a configurat o carte de povești care are la bază miturile fundamentale ale țărilor invitate, bilingvă - franceză/engleză - ce va vedea lumina tiparului în curând.

*

Scriitorii Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au fost - la Casa Scriitorilor de la Neptun - oaspeții criticului literar Alex. Ștefănescu, redactor șef al revistei „România literară”, al soției sale, scriitoarea Domnița Ștefănescu, și al romancierului Marius Tupan, redactor șef al revistei „Luceafărul”, cu care au făcut, într-o ambianță destinsă patronată de o veche și frumoasă prietenie și de frământarea albastră a mării, un schimb benefic de cărți și opinii privind viața literară contemporană.

*

Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța a fost gazda unei duble lansări de carte: Corabia de fildeș, antologie de Ovidiu Dunăreanu și Victor Corcheș și Ocrotiți în străinătate de Radu Bărbulescu. Ambele volume au apărut la editura constănțeană Ex Ponto, despre ele exprimându-și păreri critice: prof. Ioan Popișteanu, directorul editurii, și criticii literari Corina Apostoleanu, Ileana Marin și Angelo Mitchievici. 

*

Prozatorul Constantin Cioroiu a predat aceleiași edituri romanul Singur cu Tebaida, în care autorul reconstituie universul sufletesc al adolescenții și atmosfera plină de farmec și culoare din perioada postbelică a Constanței anilor 46-47.

*

Eseistul și poetul Ștefan Cucu a definitivat și predat, tot editurii amintite mai sus, incitantul volum Scriitori contemporani, care reunește portrete literare, realizate în ultimul deceniu, ale unor scriitori din spațiul pontic.

*

Se află sub tipar, la Tipografia Ifcon, ediția a doua, revăzută și adăugită, a compendiului bio-bibliografic Scriitori de la Tomis, realizat de Ovidiu Dunăreanu. Lucrarea cuprinde pe cei treizeci și șase de membri ai Uniunii Scriitorilor din România care fac parte din Filiala „Dobrogea și este editată de revista „Tomis” cu sprijinul Ministerului Culturii.

*

Scriitoarea Hortensia Teodorescu a fost președinte al juriului la Concursul literar organizat de Fundația Culturală „Sorin Tudor”, fundație inițiată și condusă de prozatorul Costache Tudor. Participarea la concurs, exclusiv feminină, s-a finalizat cu editarea unei plachete de proză scurtă purtând titlul La țărmul cu dragoste. La festivitatea de acordare a premiilor, desfășurară în sala Cercului Militar din Constanța, alături de apropiații fundației și reprezentanții presei, au fost prezenți scriitorii: Radu Bărbulescu de la Munchen, aflat în concediu pe litoral, Victor Corcheș, Ana Ruse, Olimpiu Vladimirov, Mircea Lungu, Valentin Donici, Simion Tavitian, Geo Vlad.

*

Ofițer superior activ, cu grad de colonel, prozatorul Vasile Mizdrea se află în librării cu o nouă carte, Hotarul singurătății (Ex Ponto). Aceasta confirmă vocația sa de romancier, dovedită încă din volumele anterioare: Noaptea cocorilor albi (1985) și Jocul destinului (1998). La lansările care s-au organizat în unități militare și instituții de cultură din Constanța, autorul a fost susținut de prof. Ioan Popișteanu, directorul editurii, Ovidiu Dunăreanu, lectorul de carte și prof. Paul Prodan, directorul Tipografiei Ifcon, unde s-a tipărit romanul.