„Piratul politicos” („TOMIS” 1994)

 Aura Dunitrache (traducere), Din istoria bătăliilor pe mare. „Piratul politicos”, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

Germania se afla deja în război cu Rusia, iar armatele Kaiserului erau masate la granița cu Belgia. Era aproape sigur că Franța va intra în război în zilele următoare. Numai Anglia stătea în expectativă. Putea ea, așa cum credea guvernul german, să rămână în afara conflictului care se răspândea cu repeziciune în toată Europa, ca urmare a asasinării Arhiducelui Ferdinand la Sarajevo? Sau ar fi reconsiderat Cabinetul englez, întâlnit într-o sesiune secretă, eforturile diplomatice ale lui Sir Edward Grey de a se retrage din Puterile Centrale [?] și să acționeze contra Germaniei? Sau vor reuși diviziile lui Moltke să violeze granițele Belgiei?

Otto Weddigen, comandantul lui U-9, era pe deplin conștient de situația internațională. Dar, la fel ca mulți alți ofițeri profesioniști, a căror datorie era să execute ordinele fără împotrivire, el acorda puțină atenție politicii. În ceea ce-l privea, luna august 1914 era marcată de un singur eveniment - logodna sa. Deși un înflăcărat patriot, el dorea din toată inima să mai întârzie câteva săptămâni până ce Irma va deveni mireasa lui. Apoi, putea să se întâmple orice.

La fel ca și contemporanul său Max Horton, tânărul oberleutnant Weddigen și-a câștigat reputația ca urmare a unor exerciții efectuate în timp de pace. Când luase parte la manevrele din mai 1913, el a lovit trei nave cu o singură salvă de patru torpile - două de la pupa și, după puțin timp, două de la prova. Mai târziu, și-a câștigat reputația ca bun navigator când a manevrat U-9 pe timpul unei furtuni violente. Apoi a câștigat respectul echipajului său când a sărit în apa înghețată a Mării Nordului pentru salvarea unui marinar  ce căzuse peste bord, fapt care l-a costat un braț rupt.

Ambițiile sale au fost repede spulberate când U-9 a întâmpinat o furtună violentă la nord de Olanda. Vremea înrăutățindu-se cu fiecare minut, Weddigen a schimbat direcția spre vest pentru a scăpa de mânia mării. Furtuna a ținut două zile. În dimineața celei de a treia zile, submarinul de afla la 22 mile vest-nord-vest de Scheveningen. Vizibilitatea era aproape bună, deși valurile perseverau în înălțime, iar vântul se transformase în briză. Prin periscop nu se zărea nici un fel de navă în zonă, așa că U-9 s-a ridicat la suprafață pentru a-și încărca bateriile, operație care, de obicei, trebuia efectuată în timpul nopții. 30 de minute mai târziu, când își lua micul dejun, a fost chemat în camera de comandă. Spiess, căpitanul său, avea dreptate. Se zărea o navă și după aceea un mare fum negru, ceea ce presupunea că nava era urmată de altele.

„Intrați în imersiune! Să încercăm să privim mai de aproape!” Erau trei crucișătoare, probabil clasa Birmingham. Întorcându-se către Spiess, a spus: „Pregătiți-vă pentru atacul cu torpile”.

Conform cronometrului, era exact 7,29 a. m., ora Europei Centrale. Torpilele fiind lansate, treizeci și una de secunde mai târziu echipajul de pe U-9 a auzit o explozie subacavatică.

Torpila a nimerit Aboukir la prova. Crezând că Aboukir s- a lovit de o mină, cele două crucișătoare, Hogue și Cressy, s-au întors că-i acorde ajutor. Nici una n-a realizat că se aflau în pericol, nebănuind prezența unui submarin în zonă.

U-9 s-a ridicat la adâncimea periscopului și Weddigen a încercat să salveze situația. Aboukir începea să se scufunde, iar compartimentele sale lansaseră bărcile la apă pentru a salva supraviețuitorii.

Weddigen a ordonat lansarea altor torpile. Ținta aleasă era un distrugător de 12.000 tone. Exploziile care s-au auzit au confirmat succesul, deși Hogue a început să deschidă focul asupra submarinului. Fântâni arteziene s-au format în jurul submarinului, iar U-9 a scăpat intrând în imersiune.

Hogue a început să se scufunde și în timp de 15 minute s-a alăturat lui Aboukir pe fundul apei. În mai puțin de o oră, Royal Navy a pierdut două nave vechi, dar bune. Necrezând că un singur submarin putea provoca un asemenea dezastru, englezii presupuneau că au fost atacați de un convoi de U-boot-uri. 

Acum U-9 și-a îndreptat tunurile spre ultimul crucișător supraviețuitor lansând două torpile. Prima și-a greșit ținta cu vreo 20 de picioare, iar cea de-a doua a lovit traversa.

Când Weddigen s-a ridicat la suprafață pentru a constata avariile produse lui Cressy, a fost nevoit să se scufunde rapid, deoarece tunarii, rămași la posturi, au început să deschidă focul. Ultima torpilă lansată de U-9 a lovit în plin pe Cressy. Weddigen a continuat să privească spectacolul sfâșietor al morții ce bântuia la bordul lui Cressy până ce acesta  a dispărut sub valuri. U-9, un submarin de 493 tone, cu un echipaj de 28 de oameni, a distrus în total trei crucișătoare cu un tonaj de 12.000 tone fiecare, cu pierderea a 1460 de vieți - o cifră ce include o serie de pensionari reactivați și un număr de cadeți în vârstă de 14 ani, trimiși pe mare la izbucnirea războiului.

Weddigen scria despre Cressy: „Tunarii erau la locul lor căutându-și cu disperare dușmanul. Au fost curajoși până în ultima clipă neștirbind numele patriei lor.”

Britanicii, însă, nu au fost așa de generoși cu laudele. Ei presupuneau că atacul fusese desfășurat de mai multe U-boot-uri; The Times remarca chiar prezența unui martor ocular care ar fi depistat trei periscoape. Sentimentul pierderii a 60 de ofițeri și a 1400 de marinari n-ar fi fost atât de chinuitor dacă totul s-ar fi întâmplat într-un atac deschis, dar în condițiile în care a avut loc a fost o mare durere. Nu aceleași lacrimi de crocodil au fost vărsate când Max Horton a scufundat crucișătorul Hela, în condiții similare și soldat cu pierderea a numeroase vieți.

Părăsind Wilhelmshaven pe 13 octombrie, alături de U-17, cele două submarine au traversat Marea Nordului cui intenția de a patrula în apele de la Scapa Flow. Două zile mai târziu, submarinul a interceptat o escadră de crucișătoare. Neavând o poziție favorabilă pentru declanșarea unui atac, Weddigen era gata să renunțe.

Dar, văzând că dușmanul și-a redus viteza și se îndrepta spre el, s-a răzgândit. Endymion a fost prima navă care s-a oprit, apoi Hawke care a lansat la apă o șalupă pentru a colecta corespondența de la surata sa. Se pare că, în ciuda pierderii lui Aboukir, Hogue și Cressy, navele britanice nu erau pe deplin conștiente de pericolul atacurilor submarine, lansându-se într-o asemenea acțiune în apele patrulate de dușmani. Weddigen a mulțumit ștelei sale norocoase și a profitat de avantajele oferite de zeița Fortuna.

Weddigen a trimis de la 500 iarzi distanță o torpilă către Hawke, care, fără nici o apărare subacvatică, a dispărut sub apă în mai puțin de 8 minute. Față de situația anterioară când Hogue și Cressy se repeziseră să ajute nava Aboukir, acum cele două crucișătoare au părăsit imediat zona, lăsând supraviețuitorii să se descurce singuri. Din totalul de echipaj de 544, numai 73 au reușit să se salveze când navele aflate în apropierea dezastrului au încercat să-i pescuiască.

Weddigen primise deja Crucea de Fier cl. I pentru tripla victorie din septembrie, iar acum i se acordase Medalia pentru Merit - fiind primul ofițer din navigație care a fost astfel onorat - medalia fiindu-i înmânată de Kaiser Wilhelm însuși. După un concediu de boală, el a primit comanda submarinului U-29, chiar dacă nu așa de mare ca U-9, care poseda torpile de 19,7 inci, în loc de 17,7 inci.

În martie 19515, Weddigen a părăsit Wilhelmshaven în căutare de noi ținte. Hotărârea comandamentului naval a fost ca U-boot-urile să nu mai atace orice tip de navă, ci numai cargourile.

Trecând cu bine prin apărarea antisubmarină de la Strâmtoarea Dover, U-29 și-a început campania în vecinătatea Insulelor Scilly pe 11 martie. Nava amenințată a fost Adenwen. Respectând spiritul și legea internațională, el a acordat 10 minute echipajului să-și adune lucrurile și să părăsească nava în bărcile de salvare. Deviza sa „nici o viață să nu se piardă” a fost relatată presei de către supraviețuitorii ajunși la țărm, iar Times l-a poreclit „piratul politicos”. Purtarea sa în acest caz ca și în multe altele a fost exemplară. Când un membru al Adenwen a căzut în  apă în timp ce încerca să treacă în barca de salvare, Weddigen personal i-a trimis acestuia haine uscate.

Puțin mai târziu, el a scufundat nava franceză August Consell după ce și-a cerut scuze comandantului pentru acțiunea sa, trimițând în acest timp complimente lordului Churchill. În ziua următoare, a interceptat un convoi de patru nave și după ce a asigurat securitatea echipajului, le-a trimis pe toate patru la fund cu o singură torpilă.

Weddigen scufunda navele folosind de regulă o singură torpilă. U-29 avea două tunuri de punte de 3,4 inci care limita atacurile pe  care lea-r fi putut declanșa în acțiunea sa de patrulare. Folosind deja 6 torpile din stocul limitat, el s-a îndreptat spre nord cu speranța că va putea folosi torpilele rămase scufundând o navă dușmană. Câțiva experți au precizat că Weddigen s-a decis să se îndrepte spre nord în apropiere de coastele Scoției pentru că nu ar fi vrut să riște trecând din nou prin apărarea antisubmarină de la Strâmtoarea Dover. Dar alegerea tutei a fost probabil determinată de o ocmbinație a celor două ipoteze.

Încărcându-și bateriile în timpul nopții, U-29 a stat un timp pe fundul apei. Weddigen a interceptat întreaga flotă britanică în zorii zilei de 18. Nevenindu-i să creadă în norocul ce i-a fost hărăzit, comandantul lu U-29 a intrat în imersiune folosind motoarele electrice la viteza maximă și căutând un prielnic care să-i permită atacarea primei nave din escadră. Apoi, după un interval de timp, a adus submarinul la adâncimea periscopului și a ales nava Neptune ca țintă inițială. Dar, datorită navigației în zig-zag a acesteia, torpila lansată a eșuat.

Bulele de apă formate în urma torpilei au prevenit celelalte nave aflate în vecinătate. U-boot-ul a alertat paza tocmai când Weddigen se hotărâse să atace a patra navă din escadră. Concentrat asupra găsirii unei poziții cât mai bune de atac și derutat de manevrele executate de aceste nave mari ce navigau spre el cu o viteză de aproape 17 noduri, a fost foarte surprins când a constatat apropierea lui Dreadnought dinspre tribord.

Ofițerul de pază, lt. cdr. Piercy, a zărit periscopul lui U-29 și a reacționat cu promptitudine la strigătul de prevenire al comandantului Alderson. Temerarire, nava următoare, a zărit de asemenea U-boot-ul, dar Alderson manevrând nava sa de 17.900 tone ca un distrugător rapid în atac și-a schimbat poziția către port și aproape simultan prova sa a intrat în forță în submarin distrugându-i instalația de presiune.

U-29 s-a resimțit în urma impactului, iar ofițerii de pe puntea lui Dreadnought au putut vedea numărul de înregistrare al submarinului înainte ca acesta să se scufunde. Distrugătorul Blanche, trecând câteva momente mai târziu, a putut vedea „mult ulei și bule de aer la suprafață”. Nu erau supraviețuitori și nici urmă de navă. Doar o pată mare, neagră, arăta că acolo se afla mormântul lui U-29.

Succesele lui Otto Weddigen asupra lui Aboukir, Cressy și Hogue au fost comparate cu legenda lui David și a lui Goliat. În final, oricum Giliat - în postura lui Royal Navy - a câștigat.

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

*

În vreme ce pe mândrele plaiuri mioritice edificarea Tranziției multilateral dezvoltate se desfășoară din plin, în conformitate cu avântatele îndemnuri ale marelui șlagăr „Noi suntem români”, în vreme ce până și banala hârtie de ziar a ajuns o extrem de complicată problemă națională, pogorâtă din senin taman în spinarea guvernului Văcăroiu, care tocmai desăvârșește o nouă capodoperă (impozitul pe folosirea lui în din a), iată că la Constanța a făcut un popas nava „World Renaissance”, având la bord 400 de scriitori și numeroși oameni de afaceri „din 329 de țări europene”, cum bine zice Aurelia Lăpușan din „Cuget liber” (nimeni nu s-a prins că celor 328 de țări din Europa trebuie să le adaugi Țara Vrancei). Mulți dintre scriitorii acestor binecuvântate meleaguri pontice au rămas ca la dentist aflând că 400 de confrați fac agrement gratuit pe mările și prin porturile bătrânului continent, în timp ce lor nu le asigură nimeni nici măcar o pastă de pix, darmite o croazieră pe canalul Dunăre-Marea Neagră!

*

Ministerul Culturii și Uniunea Democratică a Tătarilor Turco-Musulmani din România au organizat la Constanța simpozionul „Originea Tătarilor. Locul și rolul lor în România și în lumea turcă”. Alături de reprezentanții locali ai comunității turco-tătare au răspuns invitației de a participa personalități ale vieții științifice și culturale, între care academician prof. dr. Virgil Cândea și prof. dr. Șerban Papacostea. Numeroși istorici, muzeografi, specialiști, bibliografi, reprezentanți ai cultelor, ziariști, oameni de cultură și studenți au umplut până la refuz sala de festivități a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. Au onorat cu prezența lor această manifestare personalități ale comunități turco-tătare din Canada, Turcia, SUA, Ungaria, Tataristan, Crimeea, precum și oficiali constănțeni. Editura „Kriterion” a organizat un stand de carte, marcând 25 de ani de activitate editorială.

*

Cu prilejul înființării la Trieste (Italia) a Societății Est și Central Europene de Ecologie Matematică, la care au aderat Rusia, Bulgaria, România, Bosnia-Herțegovina, Croația, Ucraina și Slovacia, dr. Dumitru Iacobaș, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, a fost ales în funcția de președinte al acestui important for științific.

*

După 30 de ani de muncă, compartimentul de informare bibliografică al Bibliotecii Județene Constanța a elaborat „Bibliografia Dobrogei”, instrument de mare valoare documentară, în care sunt cuprinse publicațiile tipărite pe teritoriul Dobrogei și cele privind Dobrogea, articole, poezii, fragmente de text, iconografie etc. Prin tipărirea acestei prețioase lucrări, „Bibliografia Dobrogei” ar putea deveni un excepțional îndrumar practic la dispoziția celor interesați. Pe această temă a fost organizat colocviul „Bibliografia locală, azi” inițiativă a filialei Constanța a Asociației Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice.

*

Prestigioasei cercetătoare biochimie marină, conf. dr. Natalia Roșoiu de la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius”, i s-a înmânat Premiul Academiei Române pentru monografia „Substanțe biologice active din organisme marine”, realizată în colaborare cu prof. univ. Mihai Șerban, membru corespondent al Academiei. 

„Efigii Măcinene” (ROȘCA 1994)

S. R., Efigii Măcinene, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

În excepționala organizare a Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, a Consiliului Local și a Casei de Cultură, au avut loc la Măcin manifestările celei de a doua ediții a Zilelor Culturii, sub genericul „Efigii Măcinene”. Ca o dovadă a faptului că ediția din 1993 s-a bucurat de succes, oaspeți de marcă au onorat cu prezența lor această reuniune cultural-științifică, participând cu lucrări de înaltă ținută la simpozioanele organizate cu acest prilej. Astfel, eminentul profesor dr. Gheorghe Buzatu, prof. univ. Emil Eamandi, prof. Sorin Mureșanu și prof. Vasile Popa au prezentat tema „23 August-12 septembrie-25 octombrie 1944 în perspectivă istorică”, iar dr. Eugen Dijmărescu, vicepreședinte al Senatului României, a susținut tema „Reformă și tranziție - condiționări, limite, alternative”. Cele câteva lansări de carte, spectacolul oferit de Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, cu apreciatul actor George Motoi la „timonă”, întâlnirea cu scriitorul Ioan Lăcustă și concursurile de creație literară și plastică sunt tot atâtea repere ale acestei ediții, la care au participat scriitorii Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu, preot lector univ. Nichita Runcan, prof. Ernesto Mihăilescu, sculptorul Stelian Bâscă, ing. Lucian Matei, primarul orașului Măcin și, nu în ultimul rând, Chiazim Baear, directorul Casei de Cultură Măcin. Felicitări și succes ediției 19965

„Concursul revistei „Observator” - Munchen” („TOMIS” 1994)

 ***, Concursul revistei „Observator” - Munchen, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

Pentru cea de a treia ediție a concursului cu premii pentru poezie, proză, eseu, reportaj bazată pe recent deschiselor arhive, epigramă etc, redacția OBSERVATOR invită pe eventualii candidați să-și expedieze manuscrisele - nu mai ample de 15 pagini pe două rânduri - la adresa Gorzerstrasse 105 A, 815549 Munchen, Deutschland, Radu Bărbulescu, până la data de 5 martie 1995. Rezultatele concursului și premierea vor fi anunțate și apoi susținute la Constanța în cursul lunii mai, la o dată ce va fi comunicată în timp util. Condițiile de prezentare a manuscriselor sunt cele obișnuite.