<
(...)
Așa a putut afla că edilii ce trecuseră pe la conducerea tîrgului - oameni cu greutate politică - în timpul activității lor nu reușiseră să facă nici canalizare, nici conductă pentru adusul apei. Trotuare si felinare mai dese nu existau decît în cîteva străzi scurte din centru, care legau autoritățile și unele instituții ca: Prefectura, Tribunalul, Administrația Financiară, Poliția, Gimnaziul și cele două biserici cu domiciliile foștilor și actualilor edili. În ce privește pavajul, nici o stradă sau uliță nu s bucura de acest privilegiu. Prundișul, din albia Moldovei, bătătorit și înnoit din cînd în cînd, ferea de noroi în timp de ploaie ulițele în pantă; în ulițele de jos însă, noroiul era un element nelipsit toamna și iarna, amărînd viața populației din aceste cartiere, iar vara vîntul răscolea un praf des, care făcea concurență Saharei.
S-a ajuns la acest grad de progres edilitar printr-un sistem foarte ingenios, cum arată fratele meu în nuvela Lacrimile unui cetățean*: "... trotuarele în tîrgul nostru au fost făcute prin bunăvoința și rîvna primarilor și ajutoarelor din trecut; fiecare și-a legat domiciliul cu primăria, fiecare deci a contribuit cu ceva la binele obștesc; primarii și ajutoarele s-au dus, trotuarele au rămas; a trecut apa și-au rămas pietrele. Nici unul dintre mahalagiii lungii noastre ulițe n-a avut norocul să fie ales între edilii orașului; nici eu, care stau tocmai la deal, în capul uliței, nu m-am bucurat de această cinste; de aceea pînă la noi trotuarele încă n-au ajuns, de aceea nopțile sîntem luminați numai de lucirea blîndelor stele, de aceea pe strada lăsată în părăsire din străvechi vremuri, șuvoaiele au săpat viroage adînci."
Dat nici administrația județeană nu era mai brează, județul ca și orașul fiind sub influența și bunul plac al unui politician liberal sectar, mare moșier, cu multă influență la centru pentru calitatea lui de bun elector. Aici nu mai era vorba de trotuare sau canalizare. Bugetul județului, întocmit în fiecare an, cuprindea diverse capitole, în care se prevedeau sume importante în legătură cu nevoile obștești ale țărănimii: construcții de poduri sau repararea celor stricate; construc5ii sau amenajări de școli sătești; înființarea de dispensare cu personal medical ajutător: agenți medicali și moașe comunale, menajări de drumuri noi și reparații de șosele; întemeieri de pepiniere comunale etc. Lucrări care nu se îndeplineau decît în măsură redusă, parte din fonduri luînd altă destinație bine definită: întreținerea de sinecuriști, a căror funcții adevărate erau acelea de agenți electorali ai prefectului.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 42-44.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu