<
(...)
Coborînd grăbiți strada prăvălatică, am ajuns îndată la Artur Gorovei*, pe care l-am găsit acasă, abia sosit cu sania din sat de la Bunești, aproape de Fălticeni, unde avea o mică răzășie. Cele dintîi cuvinte rostite de fratele meu** au căzut grele și impresionante.
- Cucoane Artur (așa i se adrwsa fratele meu, Gorovei fiind mult mai în vîrstă), mata ai știință că s-au răsculat țăranii din ținutul Botoșanilor, au fost alungați proprietarii și arendașii de pe moșii?
A făcut o scurtă pauză și apoi a reluat cu glad scăzut:
- Iată dar că acel gînd vechi ce trăiește în mine și-mi roade inima ca un vierme neadormit, gînd pe care l-am mărturisit și fostului ministru, Spiru Haret***, devine crudă realitate. Am văzut sărăcia și condițiile grele de viață în care se zbate țărănimea; am fost mișcat de marea lor răbdare așteptînd zadarnic înfăptuirea unei împroprietăriri, făgăduită de toate guvernele ce se perindau la putere, spre a scăpa de lucrul în dijmă**** la moșieri și arendași, de care sînt înșelați și la măsurătoare și la împărțirea recoltei. Am fost cuprins de revoltă ori de cîte ori auzeam că nicăieri nu au ascultare cînd cer să li se facă dreptate. După mamă, am rude la țară, și prin ele știu ce mocnește în inimile înveninate ale tuturor țăranilor fără pămînt. (...)
Atunci, fratelele se adresă lui Gorovei:
- Ai vorbit chiar cu prefectul Bonachi?
- Da, cu el, și mi-a declarat că încă nu are știri oficiale.
- Cucuoane Artur, cred că acest om n-a fost sincer cu dumneata. E un tip retrograd și crud. Moșia lui e prin preajma comunei Liteni*****, de unde-i moș Ion Andrușca, bunicul soției mele. Știu cît de barbar se poartă cu sătenii. Dacă mai sînt mulți prefecți ca acesta în țară, ne putem aștepta numai la rău.
(...) Dar fratele meu, ca împins de ceva, continuă:
- (...) După cum știi, anul trecut, 1906, am revenit la Fălticeni ca să scap de coșmarul de la București și a avea liniște să pot lucra. (...) Dar în acel an un eveniment m-a pus și mai mult pe gînduri: organizarea expoziției naționale****** de către guvernul conservator.
Expoziția aceasta a fost vizitată și de mulți țărani din toate colțurile țării, aduși din ordin, în vagoane de marfă. Umblînd și eu printre standurile cucexponate, mi s-a părut că au miros de sudoare a celor ce trudesc, chinuiți și exploatați. Iar cînd am văzut grupele de țărani, mînate din urmă de primari și notari, cu ce priviri de ură se uitau la tot ce era expus, am avut impresia cjă această expoziție e ca un gaz ce-l torni peste un foc ce arde mocnit și-l ațîți ca să izbucnească în vîlvătăi de flăcări.
Au trecut numai cîteva luni de cînd expoziția s-a închis și iată rezultatul: cu minciuna, nedreptatea și asuprirea nu se poate guverna un popor! Și cînd ajunge cuțitul la os, poporul cată a-și face singur dreptate! (...)
A doua zi un curier de la Iași a adus o corespondență cu niște imprinate de la revista "Viața românească". Prin el s-a aflat că s-au mai semnalat răscoale în județele Dorohoi*******, Iași, Vaslui și Fălciu********. Dar după cîteva zile s-a știut că răscoala nu mai poate fi oprită, întinzîndu-se vertiginos spre sud-vest, așa că pînă la 15 martie a cuprins toată țara, în Muntenia și Oltenia însă cu o intensitate și mai mare, cu devastări și incendieri de conace.
Față de puterea crescîndă a revoltei, guvernul conservator, aflat la putere, condus de marele latifundiar Gh. Gr. Cantacuzino, poreclit Nababul*********, neputînd face față situației, a cedat puterea liberalilor**********. Aceștia au constiuit un guvern, așa zis de mînă forte, hotărît să înăbușe răscoala cît mai repede, cu orice mijloace.
Și-n adevăr, noul guvern a folosit din plin toate mijloacele armate, trecînd la o represiune sîngeroasă. Unități de infanterie, cavalerie și artilerie, unele călăuzite de moșieri sau arendași, au făcut să vorbească tunurile, amestecînd una cu pămîntul sate întregi din Muntenia și Oltenia, îngropînd sub dărîmături copii, femei și bătrîni. Iar cu gloanțe și ascuțișul săbiilor au masacrat, fără nici o judecată, mii de țărani care cereau pămînt ca să poată agonisi hrana pentru familiile lor, care cereau să fie tratați ca oameni, nu să fie socotiți mai rău ca vitele.
Între timp a apărut și la Fălticeni armata, blocînd barierele***********. Nu erau lăsate să treacă decît femeile din satele învecinate care aduceau în mod obișnuit alimente la piață. Dintre săteni nu puteau pătrunde decît cei care justificau bine interesele care-i aduceau la oraș. (...)
Noul guvern liberal, preluînd puterea, făcuse de fapt cîrdășie cu conservatorii, căci reprimarea răscoalei îi salvase și pe dînșii, tot atît de vinovați de starea grea a țărănimii.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 55-59.
Note M. T.
* Artur Gorovei (
** Mihail Sadoveanu (
*** Spiru Haret (
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu