<
(...)
De asemenea, îmi venea în minte cazul unui intermediar al fabricii de zahăr din Roman, care, începînd din 1897 și mulți ani după aceea, angaja țărani pentru cultura sfeclei de zahăr. Veneau destui oameni din cele 12 sate din jurul Pașcanilor*, angajîndu-se, după puterea lor de muncă, cu suprafețe mai mari sau mai mici: un sfert de pogon**, o jumătate de pogon și, mai rar, un pogon. Li se dădeau aconturi începînd din iarnă, și oamenii, bucuroși că pot căpăta ceva pentru nevoile lor, iscăleau, prin punere de deget, contracte oneroase, nebănuind ascunzișurile clauzelor. Rezultatele erau întotdeauna în defavoarea sătenilor. Recepțiile recoltelor de sfeclă se făceau în gări, de delegați ai fabricii, oameni fără scrupule, înțeleși cu procuristul local. Urmau după aceasta sute de procese pentru datorii ale sătenilor care n-au respectat clauzele din contracte. Aceste mici datorii, de 20, 25, 30, 40, 50 sau 60 de lei, nu erau decît mici combinații ale intermediarului-procurist. La procese se dădea cîștig de cauză fabricii, în mod automat, adăugîndu-se la sumele datorate, procentele legale de la data reclamației pînă la achitare. Își poate închipui oricine ce sursă de venit avea acest intermediar de la sutele de țărani, din care mulți nici nu se mai prezentau la procese.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, p. 71.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu