<
(...)
Apoi scene de felul acesta: în tîrgul Pașcani, unii negustori făceau export de cereale, și în acest scop se asociaseră și aveau hambare în diferite părți ale tîrgului, pentru depozitarea produselor agricole aduse de țărani. Venea, de pildă, un sătean cu 5-6 saci de ovăz, îi punea cîntar, și buletinul dat de negustor era, să zicem, 280 kg. Țăranul, neștiind carte, însă avînd și el măsura lui în sat, obiecta că trebuie să aibă cam 350 kg. Atunci, negustorului îi era ușor să-i demonstreze că se înșală, arătîndu-i cîntarul și greutățile verificate, dar nu-i arăta și șurubăria cu cotul sau piedica puse sub cîntar. Dacă omul, nemulțumit, s-ar fi dus la alt hambar, dădea peste același lucru. Așa că era nevoit să-și dea produsul, muncit cu atîta trudă, după cum hotărau negustorii, trebuindu-i neapărat bani pentru perceptor.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, p. 72.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu