<
(...) Ca într-un film mi se desfășurau în minte, una după alta, scene felurite înregistrate atunci de pe întinsele domenii dn jurul Pașcanilor*, unde trei moșieri stăpâneau peste 100.000 fălci** de pămînt. Îmi apărea aievea mulțimea de săteni aduși de nevoie la muncile
boierești: arat, semănat, prășit sau secerat pe nesfîrșitele lanuri. Acolo, pe marginea drumurilor pline de colb, dintre lanuri, li se lăsa hrana, care consta, invariabil, în zilele de post, din mămăligă rece și un castravete murat, cît mai bătrîn, sau scrumbii sărate vechi, cele mai ieftine cu putință; în restul zilelor, aceeași mămăligă rece, cu brînză iute și roșie de veche ce era.
Apoi, în anul de secetă 1897, la coșarele*** moșiei proprietate a colonelului Alcaz, renumit prin zgîrcenia lui, mămăliga ce se da muncitorilor era făcută din ciocălăi de porumb măcinați, amestwcați într-o proporție destul de economicoasă și cu mălai.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, București, 1968, pp. 70-71.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu