<
Gazeta "Răvașul poporului", acea publicație unică în felul ei pentru culturalizarea maselor țărănești, apărută din inițiativa fratelui meu* îndată după represiunea sîngeroasă a răscoalei din primăvara anului 1907**, a însemnat o acțiune temerară în atmosfera încărcată de atunci. (...)
În acest timp, fratele meu umbla neobosit prin diverse regiuni ale țării și mai des în județele din nordul Moldovei, de unde pornise mișcarea țărănească, cercetînd și documentîndu-se asupra stării sociale de lucruri. Cîntărind și judecînd apoi informațiile strînse de la săteni și unii învățători de bună-credință, și-a dat seama că legiuirile anunțate nu erau în stare să schimbe mulțumitor o situație așa grea în care se zbătea țărănimea. Din tot ce se constatase, rezulta că pe lîngă pămînt, țăranii, în totalitatea lor, aveau nevoie neapărat și de o educație cetățenească, de îndrumare economică și politică, care să le deschidă mintea, să poată judeca cît mai drept problemele economice și sociale la ordinea zilei. Pentru aceasta, credea pe atunci fratele meu, era nevoie de o publicație pentru popor, astfel redactată încît să corespundă cît mai mult acestui scop. Munca de documentare a dura cîteva luni, pînă în miezul toamnei lui 1907. Adeseori, fratele meu avea consfătuiri cu prietenul său Artur Gorovei***, căruia îi comunica rezultatele anchetelor făcute la fața locului. Veneau la aceste consfătuiri și unii învățători cunoscuți pentru sufletul lor ales pus în munca de ridicare culturală a țărănimii. Dintre ei mai des îl vizitau: Neculai Stoleru din com. Baia, Petru Gheorgheasa de la Mălini, Vasile Tomega de la Boroaia, V. Cernescu din Fălticeni; apoi profesorii secundari din localitate, M. Stamatin de științele naturale și Dizu Zaharescu de germană, acesta din urmă un om cu mult talent organizatoric, care a reușit să întemeieze un cămin cultural și să formeze o trupă de amatori pentru teatrul sătesc, la Baia, vestită în tot județul. (...) Cu Artur Gorovei a dezbătut problema găsirii unui medic, care să se devoteze acestei acțiuni, publicînd sfaturi medicale. L-au găsit și pe acesta în persoana doctorului Andrei Iliescu-Lespezi, un distins și priceput practician și totodată un bun mînuitor al condeiului. (...)
După sfaturile ce primeam, ajutat fiind și de un prieten, Ioan Rossignon, student la Școala superioară de agronomie de la Herăstrău, am început a aduna diferite cărți de specialitate: agricultură, gospodărie rurală, legumicultură, pomicultură etc ca material de consultare în viitoarea redacție a gazetei.
(...)
În sfîrșit, ultima consfătuire înaintea apariției gazetei a avut loc spre sfîrșitul lui octombrie, la fratele meu acasă, în strada Rădășeni. De data aceasta era prezent întregul comitet al membrilor fondatori, în număr de șaptesprezece. Afară de fratele meu, Artur Gorovei, profesorii secundari Mihai Stamatin și Dizu Zaharescu, ceilalți erau învățători bine pregătiți, care se devotaseră școlii și erau alături de țărănime cu tot sufletul. Nu mă pot opri să nu amintesc de unul din ei, Alexandru Vasiliu-Tătăruși, în costumul lui obișnuit țărănesc, cu toiag frumos crestat în mînă și cu o traistă de lînă învîrstată cu pătrățele la șold, în care-și ținea fluierul - un tip original și mucalit, bun cînăreț din acest instrument muzical primitiv, din care-i plăcea "să zică cu foc” la unele petreceri cu soții.
(...) Apoi cu toții, într-o mare însuflețire, au primit sarcinile ce le reveneau ca membri fondatori, colaboratori și propagandiști în vederea răspîndirii gazetei pe bază de abonamente.
De asemenea, într-o înțelegere unanimă, s-a hotărît ca "Răvașul poporului" să apară cu începere de la 15 noiembrie, fiecare luîndu-și obligația să contribuie bănește la cheltuielile necesare pentru tipărirea primelor două numere - pînă încep încasările din abonamente. (...)
La data hotărîtă, 15 noiembrie 1907, "Răvașul poporului" a apărut așa cum se stabilise în planul de acțiune, tipărindu-se la modesta instalație grafică a tipografului M. Zaidman din localitate. Gazeta avea formatul unei jumătăți de coală 61/86, îndoită, cuprinzînd patru pagini. Materialul publicistic, foarte variat, era tipărit pe coloane în ordinea următoare:
- Calendarul pe 15 zile.
- Date istorice îsemnate din istoria poporului.
- Despre drepturile și datoriile cetățenilor.
- Răvașele unui doctor (sfaturi de higienă și pentru boli la oameni și animale).
- Sfaturi pentru gospodărie (gospodăria din jurul casei).
- Foileton: nuvele cu caracter moral sau istoric și întîmplări cu tîlc.
- Știri din țară și străinătate.
- Glume.
- Prețurile din tîrguri (județele Dorohoi****, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și Roman*****) la cereale, legume, fructe, produse lactate, vite și păsări, precum și la mărfurile din prăvălii.
- Mersul trenurilor, cu arătarea gărilor și haltelor din cele șase județe - cu prețul de cost al biletelor.
- Poșta redacției.
(...)
Apelul-program se încheia astfel: "(...) Certuri între oameni, politică și altele sînt străine de noi. Răvașul este scris numai pentru popor și nu va avea în vedere decît nevoile poporului".
(...)
Așa, la datele istorice, fratele meu a scris, în stilul lui neîntrecut, despre viața și faptele de vitejie ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, despre revoluția din 1821 și cea din 1848, despre Cuza-Vodă etc, din care cetitorii puteau trage învățăminte în măsură să le ridice moralul, întărindu-i în credința unei schimbări în mai bine a soartei lor.
La știrile din țară, în fiecare număr se arătau localitățile unde se înființau bănci populare, obști sătești de arendare sau cumpărare de moșii, cooperative de consum, întovărășiri de producție și se semnala orice mișcare culturală apărută la sate. Cînd erau ședințe ale parlamentului, se dădeau știri asupra legilor cu privire la problema țărănească, arătîndu-se numele deputaților care luau parte la discuții și făceau propuneri în folosul țărănimii sau împotriva ei.
La știrile din străinătate, se dădeau informații în legătură cu evenimentele de natură războinică sau cu mișcările greviste ale muncitorimii din țările industriale. (...)
Munca redacțională era grea, cerînd o mare atenție la stilizarea numeroaselor manuscrise și știri, fie că acestea din urmă erau primite de la corespondenții din sate sau erau culese din gazetele de București. (...)
La început, tirajul gazetei a fost de 3.500 de exemplare. Ca acestea să ajungă în mîna țăranilor abonați, a fost nevoie de o pregătire anterioară pentru alegerea propagandiștilor în dferite comune din cele șase județe în care se hotărîse difuzarea pentru început. Acești propagandști - învățători și țărani știutori de carte - primeau prin poștă pachetele cu numărul de gazete pentru abonați: din satele apropiate, foile se ridicau direct de la redacție. Tot acești propagandiști, pe lîngă munca de răspîndire și trimitere de informații, făceau și operația de încasare a abonamentelor, pe care le trimiteau foarte regulat la redacția și administrația gazetei, Artur Gorovei avînd, mai cu seamă, sarcina de a ține socoteala abonamentelor.
(...) Iar ca o curiozitate, ce minuna pe propagandiști, au fost cazuri de abonați țărani neștiutori de carte, care țineau să aibă gazeta, punînd copiii de școală să le-o citească. Prin legăturile dintre învățători, gazeta a ajuns să fie cunoscută și cerută apoi în sudul Moldovei, în multe sate din Muntenia, ajungînd și în Oltenia, pînă în ținurul Mehedinți. Așa că după un an tirajul a ajuns la peste 7.000 de exemplare.
Era însă și o altă muncă voluntară, care devenea din ce în ce mai grea: expediția. Pentru expediție se făcea din 15 în 15 zile o clacă, la care luau parte 4-5 colegi de-ai mei de la gimnaziu. (...) Echipa își împărțea munca: unii aranjau gazetele pe comune și numărul de abonați; alții scriau adresele, împachetau și puneau timbre. (...)
Această muncă grea, de apostolat, a durat doi ani, în care timp n-au lipsit greutăți și piedici dn partea unora din autoritățile administrative, puse la cale de cei interesați: rătăciri de gazete, predarea lor tîrzie, mandate de bani întoarse la origine sau rătăcite. În tot timpul acesta însă s-a primit o corespondență numeroasă de la săteni, cu mărturisiri de mulțumire și bucuria ce le-o prilejuiește o astfel de gazetă, "în care putem citi și noi ce se petrece în lume, deschizîndu-ni-se mintea prin aflarea multor lucruri pe care mai înainte nu le bănuiam".
(...) Cu un an înainte, spre sfîrșitul lui 1908, fratele meu, inițiatorul și sufletul acțiunii, fiind nunit la conducerea Teatrului Național din Iași pentru a-l scoate din decăderea în care ajunsese, activitatea sa voluntară la gazetă era normal să se reducă, într-o bună măsură. Și cum colaboratorii care rămăseseră să ducă mai departe munca grea redacțională nu puteau face față mulțumitor acestei sarcini, s-a hotărît încetarea apariției, pe data de 1 octombrie 1909.
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 65, 67-69, 72-76, 78-80.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu