„Ion Dragomir” („TOMIS” 1994)

 St. C., Ion Dragomir, „Tomis”, Constanța, 1994

În sala de lectură a Bibliotecii tomitane putea fi văzut, ani în șir, un bărbat brunet, mic de statură, cu fața arsă de soare și de vânt, brăzdată de timpuriu de semnele timpului. Stătea cu un teanc de reviste literare și de cărți în față, mișcându-i ritmic buzele și citind cu evlavie slovele, de parcă ar fi avut în față niște cărți de rugăciune. Scria apoi, scria mereu, cu palmele lui bătătorite, apăsând cu nădejde condeiul, de parcă ar fi înfipt plugul în brazdă. „Țăran la obârșie”, așa cum îl caracteriza, prin 1979, Grigore Hagiu, actualmente retras în paradisul fermei sale de la Valu lui Traian, Ion Dragomir a știut să transforme, precum Arghezi, „sapa-n condei și plugu-n călimară”. Perpetuu autodidact, poetul s-a smuls deseori din sfera activității prozaice pe care o practica zilnic, ca muncitor la „Chimpex”, intrând în lumea borgesciană a cărților.

Învățând să aștepte cu răbdare, ani de zile, până la sosirea momentului potrivit, favorabil, a acelui kairos cum spuneau elinii - poetul a dat la iveală, într-un singur an, patru cărți de poezie, având următoarele titluri: Bucium, Rouă, trandafiri și lacrimi, Aud foșnetul piramidei și Poezii la statuia lui Ovidiu, toate apărute la Editura Metafora din Basarabi-Constanța.

Ion Dragomir este un poet de mare forță, poate printre cei mai viguroși care s-au ivit până acum în spațiul pontic. Versurile lui sunt sincopate, parcă mitraliate, aruncate ca niște gloanțe care rar își greșesc ținta, sau ca niște săgeți dintr-un arc ținut prea mută vreme încordat.

Poetul dobrogean - descins de multă vreme aici din ținuturi moldave - este un om al faptei, al luptei cotidiene pentru existență, expresie a acelui goethean tatlig Mensch. Există, în poemele sale, numeroase sintagme legate de ideea de dârzenie, de faptă concretă, ca, spre exemplu: „brazdă și faptă de sămânță”, „prima faptă a mâinii”, „timpul faptei”, „ospățul faptei”. Transpare aici ideea lui vivere est militare (a trăi înseamnă a lupta): „Mai agresivă-i lupta și mai prețioasă-i victoria”; „Nu mă retrag din luptă / și nu sunt singurul ce caută să ajungă sus!”. Arta sa poetică este o expresie a continuei tensiuni interioare, cuvântul căpătând o extraordinară concretețe, forță de sugestie: „Cuvântul / crește precum vinul în strugure / și-n buzunar își are ascunse / cartușele /.../ Cuvântul se strigă, se rupe, se-mpreună /.../ este oul în care / nu te poți încredința / că va răsări sau nu / o pasăre / este cel dea-l treilea ochi al meu”.

Cel mai frecvent, mai expresiv „topos” al creației lui Ion Dragomir este „casa”, care devine o veritabilă divinitate tutelară, locul geometric în care se întâlnesc toate gândurile toate gândurile, sentimentele poetului: „Există în fiecare om o casă / Casa poate fi vândură sau de cumpărat / Casa poate fi îndoliată sau nelocuită / Casa poate fi întoarsă cu fața-n pământ sau dărâmată / Casa mea e plutitoare / Nimeni nu poate intra sau ieși ca jefuitor”. Poetul își construiește sentimentele precum ar înălța o casă: „Încep / a te iubi / așa cum trebuie să-ncep / a-mi acoperi casa / cu țigle”. Intrarea iubitei în casa sufletului poetului se desfășoară după un tainic ritual, poemul devenind o modernă „Cântare a cântărilor”: „Cu al șaptelea trandafir îți fac semn să intri în casa mea... / Cu primul trandafir te încalț, pentru drumuri neumblate... / Cu al doilea trandafir își potrivesc ochii după ochii rândunicii... / Cu al treilea trandafir gura ți-o fac stup de miere... / Cu al patrulea trandafir îți lustruiesc zâmbetul... / Cu al cincilea trandafir îți încălzesc mâinile... / Cu al șaselea trandafir te plimb prin mine... / Cu al șaptelea trandafir plec departe, departe de tine...”.

Poetul reeditează, într-o manieră aparte, mitul Meșterului Manole, reluând ideea jertfei, a suferinței asumate: „Casa zidită-i pe carne de om / și-i folositoare tot / omului”; „Pereții sunt cărămizi din sufletul tău, / mamă”; „Mamă... / ți-ai cusut lacrimile în pereți și pereții nu putrezesc”; „Când moare zidarul, în zid rămân mâinile și fața lui”.

Ion Dragomir este un poet al teluricului, al spațiului chtonian, cu care se contopește, se identifică necontenit: „Sunt zămislirea pământului, / sunt pământul trecut prin mare și prin / zestrea cerului /.../ Pământul privește-nainte prin ochii mei / Pământule, tu și cu mine unul suntem”; „Pământule, / azi ești altul în pulsul vinelor mele...”. Versurile au uneori caracter aforistic, lapidar: „Sunt / bulgăre de pământ / alergător pe pământ”, trimițându-se cu gândul la biblica expresie „Terra es et in terra reverteris!” (Pământ ești și în pământ te vei întoarce!)

Volumul Poezii  la statuia lui Ovidiu are un specific aparte, deosebindu-se de celelalte trei. Deși are un pronunțat caracter livresc, fiind încărcat de numeroase referințe culturale, de nume mitologice, de considerații arheologice, (...) salvează prin modernitatea expresiei artistice, prin prospețimea (...). Păstrând, în ansamblu, atmosfera Tristelor și Ponticelor, culoarea de epocă, Ion Dragomir nu folosește, la nivel stilsitico-lingvistic, expresii desuete, demonetizate, preferând cuvântul nud, needulcorat, de o mare expresivitate.

Întregul volum stă sub semnul lacrimii, cuvintele „plâns” și „lacrimă” revenind în chip obsesiv: „Străzile spun versuri scrise cu lacrimi”, „Între lacrima lui Ovidiu și cântecele geților crește grâul”, „Plânsul lui Ovidiu zornăie în plopii falezei / Ovidiu cu lacrima-i cât cele două mii de ani zdruncină universul”, „Ovidius îngropat în lacrimi plânge păstrat / în lacrima durerilor lui a ajuns până la noi”. Ion Dragomir îl reînvie pe marele exilat de la Tomis, acesta devenind contemporanul nostru: „Ovidiu iese din statuie / îi privește pe Saligny, pe Eminescu, / vorbește-n greaca veche cu Vasile Pârvan”. Poetul latin este definit în chip metaforic, prin imagini cu o neasemuită frumusețe: „Singurătate a trandafirului în pădurea de stejari, acesta-i Ovidiu”, „Viteză de pasăre-i poetul, (...) în strigăte topit, privire în mine rămasă / de pază”.

Dar există, din păcate, în volum, și unele versuri prozaice, plate, făcând parte parcă dintr-un articol despre Ovidiu: „Primul prefect de administrație românească al Constanței / Remus Opreanu - prin comitetul „Pro Ovidiu” / comandă sculptorului italian Ettore Ferrari / un monument, ca să / ni-l readucă pe Ovidiu / citind versuri geților”, „Plânsul lui Publius Ovidius Naso a fixat / cetatea Tomis în conștiința lumii”.

Ion Dragomir este un poet autentic, „născut și nu făcut”, care poate avea un cuvânt greu de spus în dialogul artistic de pe meleagurile euxine.

„„Tineretul liber” a vrut să cumpere meciul cu „Telegraf”!!!” („TELEGRAF”)

Sponsorul echipei „Telegraf”: grupul de firme „Conpress Six”
Sponsorul oficial al competiției: Coca-Cola
Organizator: cotidianul „Ziua”

Așa cum v-am promis, revenim cu amănunte legate de desfășurarea Cupei Presei la baschet.

Sâmbătă, echipa noastră a avut un adversar incomod, pe colegii de la „Tineretul Liber”. Pentru bucureșteni, partida avea o importanță maximă, o înfrângere însemnând eliminarea din competiție. Cei mai mari suporteri ai echipei „Telegraf” s-au dovedit a fi colegii de la „Canal 31”! Lucru explicabil, deoarece, fără victoria noastră, „canaliștii” ar fi cedat locul în sferturile de finală celor cu... o poziție pe zi (T. L.). Numai că, spre cinstea echipei noastre, ne-am apărat șansele, reușind să câștigăm la capătul unui meci dramatic. De remarcat că, înaintea partidei, reprezentanții adversarilor noștri i-au propus lui Radu Preda, căpitanul echipei, să le ... vindem meciul! În prima repriză, beneficiind de serviciile lui Preda și Boșog, ambii foarte preciși în aruncările de la distanță, „Telegraf” a terminat în avantaj: 16-9. Aceasta spre deliciul ineditei galerii formate din membrii echipei „Canal 31”. În partea a doua a jocului, pe fondul unei relaxări premature a echipei noastre, bucureștenii se apropie punct cu punct, cu 30 de secunde înainte de final reușind să egaleze! Preda pierde ușor o minge, urmează contraatacul și... 26-24, cu 10 secunde înaintea finalului! Toată lumea a amuțit, nici puținilor suporteri ai gazdelor nevenindu-le să creadă că pot câștiga. Repunem mingea, Boșog îi pasează precis lui Preda, acesta pătrunde în viteză, dar este faultat. Mai sunt 7 secunde. Preda ratase ultimele 5 aruncări! Cu un calm ieșit din comun, acesta transformă cele două aruncări, aducând egalitatea și prelungirile. Din acest moment, echipa noastră predă lecții de baschet, folosind inclusiv ultima poziție apărută în „T. L.” Scorul final, 33-30, consfințește o victorie meritată a „Telegrafului”, precum și calificarea, pe prima poziție a clasamentului, a echipei noastre. „Coach” C. Ceaciu (care a vegheat la conduita extra-sportivă a jucătorilor noștri) a folosit următorii jucători: Preda 17 p., Boșog 12 p., Tramudana 2 p, Calcan, Bădrăgan, Alexe, Wanya, Petriu.

În sferturile de finală vom întâni un adversar accesibil, colegii de la „Flacăra”. Optimismul nostru este cu atât mai justificat cu cât va reintra Ceaciu (care a ispășit suspendarea de două etape), unul din atuurile echipei.

„Un brad artificial costă... jumătate de milion!” (DRAGOMIR 1994)

 Marius Dragomir, Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorilor, se consemnează un preț record. Un brad artificial costă... jumătate de milion! Jucăriile valorează între 3.000 (o rățușcă boccie) și 400.000 lei (un Moș Gerilă de calitate superioară), „Telegraf”, Constanța, 7 decembrie 1994

Dumnezeule! Parcă niciodată în ajunul sărbătorilor, magazinele nu își umileau cumpărătorii cu asemenea prețuri. Oriunde în lume, la sfârșitul anului, fiecare încercă pe cât posibil să ieftinească mărfurile. Ei bine, nu mică ne-a fost mirarea când avem să admirăm zilele trecute în Constanța, în magazinul de pe Tomis colț cu Ștefan cel Mare un brad artificial la prețul de aproape jumătate de milion. Vreo 480.000 de lei!!! Aceeași situație dramatică se înregistrează în raioanele de jucării, unde prețurile au explodat, pur și simplu. Maimuțoi, cățeluși, papagali, ursuleți, magazine bogate în ajunul sărbătorilor de iarnă. Și pentru că vorbeam de prețuri, am rămas uimiți când am constatat că o figură de animal costă cel mai frecvent de la 10 până la 60 mii lei. Cel mai ieftin de vinde acel soi de rățușcă boccie (în jur de 3.000 lei), care poate ține loc de sperietoare. Fiindcă tot suntem la figurine, am consemnat în același loc menționat mai sus un preț al fel de amețitor: este vorba despre un Moș Gerilă cu un sac fermecător despre care bănuim că este... suflat în aur, altfel nu s-ar putea explica prețul de aproape 4 sute de mii!

„TOMIS” 1994

 Sorin Roșca, „Tomis”, Constanța, decembrie 1994

*

În cocheta sală de conferințe a hotelului „Parc” din Mamaia s-au desfășurat lucrările simpozionului internațional cu tema „Etica magistraților - etica avocaților”. Au avut loc aprinse și interesante discuții pe marginea proiectului codului deontologic al magistraților.

*

Editura Institutului European din Iași a scos recent de sub tipar volumul „Mărturisiri din exil” al scriitorului Pavel Chihaia. Noua apariție culturală a fost lansată în eleganta librărie constănțeană „Sophia”, în prezența autorului.

* 

Un nou moment de mare satisfacție pentru constructorii de nave constănțeni: giganticul vrachier de 170.000 tdw „Saldanha” a fost lansat la apă și a primit botezul din partea doamnei Gudrun Grapow, soția părintelui vicar cpt. Okie Grapow, director al firmei beneficiare din Africa de Sud.

*

Cu prilejul inaugurării noului post de radio constănțean „Contact”, care emite pe lungimea de undă 91,1 MF, a fost lansat volumul de versuri „Angel radios” al cunoscutului poet și publicist George Stanca. Să fie de două ori într-un ceas bun!

*

O adevărată lecție au dat cei peste 2000 de membri ai societății handicapaților „Caritatea” din Constanța Guvernului României, în ceea ce privește ajutorarea sinistraților din localitățile Albești, Vârtop și Cotul Văii. Guvernul a promis, handicapații au trecut la fapte! Din puținul lor, au oferit articole de îmbrăcăminte celor mai afectate 15 familii rămase sub cerul liber, acum, în prag de iarnă.