Lansarea revistei „Agora” în Constanța la 6 martie 2001 („Tomis” 2001)

<A apărut la Constanța „în ceasul primului mărțișor al celui de al treilea mileniu”. Ea se cheamă frumos Agora și după cum spune redactorul ei șef, Victor Corcheș, în peisajul publicistic actual își asumă un dublu rol;: „acela de martor onest, de cronicar obiectiv îndeosebi al cotidianului cultural, dar și acela de agent energizant al spiritului profund și al gîndului înaripat”.
Atrag atenția prin valoarea lor textel eliric semnate de Irina Moraru, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice București. Iată un citat, sper, convingător: „Eu mor întotdeauna câte puțin toamna. Și mai mor cu fiecare cuvânt rostit. Se spune că nu mai este al tău gândul pe care l-ai așternut pe hârtie și că fiecare literă scrisă te înstrăinează tot mai mult de propriul tău gând.. El devine al celor care îl citesc; al tău nu mai e de mult. Pe mine mă îngroapă fiecare silabă; ia uite că pământul mi-a ajuns până la gleznă cu acest din urmă ă.”
Câteva eseuri din acest prim număr, semnate de Ștefan Cucu și Marina Cap Bun, îi asigură revistei Agora un nivel intelectual remarcabil. Interesant este, dar mult prea lung (ocupă o treime din paginile revistei) și studiul Prolegomene la revista Fundațiilor Regale.>


NICOLAE MOTOC, O nouă revistă, „Tomis”, Constanța, martie 2001

Revista „Datina” din Constanța („TOMIS” 2001)

Nicolae Motoc, Datina, „Tomis”, martie 2001

Dens, bogat în semnături care ar face onoare oricări publicații de cultură, este numărul 21 (anul VIII) al periodicului constănțean de etnologie și fapt cultural „Datina”. Steluța Pârâu, Nedret Mahmut, Mihai Fifor, Mihai Camilar, Cornel Bălosu, Mihai Milian, Elvira Romaniuc, Emil Țârcomnicu, Luigia Amelia Toader, I. Marian Efimov semnează un număr de studii și eseuri, care se parcurg cu interes, despre aspecte de viață tradițională a populației lipovenești, despre unele obiceiuri turco-tătare din Dobrogea, despre vlahii idn Timocul sârbesc, despre hutulii din Bucovina și arhitectura lor șamd. Reține atenția interviul Danielei Măiță luat lui Aram Agop despre armenii din Dobrogea.
Dar piesa de rezistență a acestui număr este suplimentul Constelația Eminescu, realizat de Universitatea „A. I. Cuza” din Iași și excepțional tipărit de Editura Levant, Poligrafia Codex din București. Aici se pot citi studii de Consatnin Ciopraga (Eminescu - starea aurorală), Dan Mănucă (Mai este actual Eminescu?), Ioan Constaninescu (Eminescu „dedublare a naturii) și prof. univ. dr. Petru Ursache (Poet și zburător). „Datina” este un periodic editat de Centrul Județean al Creației Populare Constanța (director Constantin Antonescu).

Florin Ferendino (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Florin Ferendino, „Tomis”, Constanța, martie 2001, p. 12

Pictorul cu care ilustrăm numărul de față al revistei noastre, Florin Ferendino, este un artist lesne de remarcat  indiferent de contextul în care expune, prin siguranța, originalitatea, rigoarea și echilibrul demersului său plastic. Născut la 12 aprilie 1947 la Constanța, a urmat Liceul de Artă din orașul natal, apoi a absolvit Academia „Nicolae Grigorescu” din București. Este membru al UAP Filiala Constanța din anul 1979. Profesează, încă din 1971, în învățământul gimnazial și liceal, îndeplinește pentru o perioadă, după 1990, funcția de director al Liceului de Artă Constanța, unde este și în prezent profesor. Numeroase lucrări ale sale sunt cuprinse în colecții de stat din Constanța, București, Tulcea și în cele particulare din SUA, Belgia, Franța, Germania, Canada, Italia, Turcia, Grecia, Norvegia, Japonia etc.

După terminarea facultății primește repartiție la Tulcea. În acei ani de început îi plăcea în mod deosebit sculptura și se pregătea să devină sculptor. Dar neavând condiții - îi lipsea un atelier adecvat, locuia la bloc într-un apartament la etajul al treilea - s-a apucat de pictură. Din anul 1972 a început să participe la expozițiile cenaclului din Tulcea, unde a fost repede remarcat, iar de atunci a expus constant la Tulcea, București și Constanța numai pictură.

Artistul este legat cu toată ființa sa de mare, de Deltă și de Dobrogea, peisajele și oamenii acestui meleag binecuvântat, stăpânit de un duh propriu, de o lumină misterioasă și subtilă și de suflul desăvârșirii ocupând în creația sa un loc primordial.

Florin Ferendino abordează toate genurile picturii, dar predispoziția sa, sensibilitatea și temperamentul său se îndreaptă mai mult spre peisaj, pe care-l realizează fie în culori de ulei, fie în culori de apă.

Acuarelist din stirpea rară a lui Constantin Găvenea, Florin Ferendino conferă acestei tehnici speciale nu la îndemâna oricui, o notă personală ce se impune într-o fluidizare rafinată a culorilor, printr-o transparență, un lirism, o prospețime și o atmosferă care urcă în fantastic, inconfundabile.

În genere pictura sa nu este una executată în fața motivului. Pictorul iese în peisaj numai să-și facă schițele obligatorii. Actul compunerii și definirii motivelor se consumă după aceea în intimitatea elegantului său atelier de acasă, subiectele fiind doar niște pretexte pentru redarea unor trăiri insolite și complexe, a unor stări sufletești generate, la rândul lor, de feeria coloristică, de lumina specială a spațiului pontic. Lor li se adaugă nostalgia mării, a vastității ei nesfârșite și metaforice. Marea pentru artist nu reprezintă numai o pată de culoare, ci și un stimulent pentru o armonie cromatică, pentru o gamă coloristică.

Lucrările recente reprezintă un salt calitativ al artei sale, o perspectivă nouă, configurând o diversitate de motive abordate cu experiența deplinei maturități de creație: dealurile nord-dobrogene cu spectaculozitatea pământurilor lor cu case pitorești și câmpuri înverzite și pomi explodând în floare în prag de primăvară, grinduri cu sălcii înmugurite, pâlcuri de sălcii inundate în Deltă, liziere de mesteceni năpădite de cuiburi, câmpuri aprinse de lanuri de rapiță înflorită, grupuri de arbori în singurătatea deșertică a plajelor din fața mării, dimineți albastre cu irizări sângerii și bărci în port la mare și multe altele. Toate aceste lucrări, absolut toate, excelent determinate compozițional și coloristic, emană o poezie aparte un plus de claritate și siguranță, finețe a nuanțelor, fervoarea și verva lor stăpânită mizând pe contrastul de calitate al culorilor.

În peisagistică Florin Ferendino propune o perpetuă reînnoire a tradiției și continuă consecvent, inventând o lume a sa, linia care definește esențialitatea picturii românești.

„Pictură la Cafeneaua Scriitorilor” (ANDREI 2001)

 Eduard Andrei, „Pictură” la Cafeneaua Scriitorilor, „Tomis”, Constanța, martie 2001

În spiritul postmodern al interferenței artelor, Cafeneaua Scriitorilor a găzduit, joi, 22 februarie a. c., într-o atmosferă colocvială, vernisajul expoziției de pictură a grupei coordonate, la Școala de Artă Constanța, de tânăra profesoară - artist plastic Gabriela Gheorghe, până de curând muzeograf la Muzeul de Artă. Pe simeze figurează lucrări semnate de Alexandru Călin, Ioana Călinescu, Alexandru Herța, Cristina Ioniță, Elena Radu, Anca Sârbu (elevi ai instituției de învățământ amintite), precum și de Andreea Cornel și Iulia Toma (foste eleve, acum studente la Universitatea de Artă București).

Expoziția, cristalizată ad-hoc, grupează o selecție de lucrări „pe o temă dată”, după cum a punctat în cuvântul de deschiderea Geta Deleanu, muzeograf la Muzeul de Artă. Este de vorba de studii de atelier ce abordează genul consacrat al naturii statice / moarte, definite plastic, de dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă, ca un „ansamblu neînsuflețit de obiecte însuflețite”. Dincolo de plusurile și minusurile, inerente unei etape de căutări, lucrările dovedesc un studiu temeinic, aprofundat al mijloacelor de expresie plastică.  Aceeași natură statică apare diferit în funcție de gradul de sensibilitate a autorului, conținând germenii unei viitoare viziuni originale, dar pot fi identificate influențe de artă românească - Ciucurencu, Sălișteanu sau universală - Cezanne. Raportarea permanentă la repere importante din istoria artelor este absolut firească și necesară , mai ales într-o perioadă de „ucenicie”: ce alt artist poate fi mai indicat pentru înțelegerea compoziției, pentru efortul de reducere a formei la datele esențiale, printr-un demers geometrizant, pentru studiul raporturilor cromatice calorice decât Cezanne? Eterogenă ca vârstă, dar omogenă valoric, grupa de pictură a Gabrielei Gheorghe pare să certifice, prin Paceastă expoziție,, spusele artistului plastic Constantin Papadopol care afirma la vernisaj că „tranziția” Gabrielei a însemnat o pierdere pentru Muzeul de Artă și un câștig pentru fiecare Școala de Artă.