„SSI se opune ocupației” (ZIDARU 2003)

 Marian Zidaru, SSI se opune ocupației - ?, ?, Ovidius University Press, Constanța, 2003

(...)

Celălalt agent trimis la Constanța a fost Demetrian Gheorghe, conspirat Dorogan. Acest agent făcea parte din Agentura I a Secției II Contrainformații. El declară că în ziua de 17 noiembrie i s-a ordonat de către șeful său direct Victor Ionescu să se prezinte în biroul lui Traian Borcescu din strada Ionescu Gion. Acolo se mai aflau agentul principal Constantin Calafeteanu, împreună cu 3-4 agenți. Șeful secției, Traian Borcescu, le-a explicat că scopul misiunii era deplasarea în diferite localități din Moldova și Dobrogea pentru a culege informații despre trupele sovietice ce se aflau în trecere prin țară (natura lor, dotare etc), despre starea de spirit a populației în legătură cu evenimentele din acea perioadă, din cine sunt formate autoritățile locale, dacă se făceau deportări de oameni politici, situația însămânțărilor etc. De asemenea, de a culege informații despre PCR și a celorlalte organizații pro-comuniste. Borcescu a citit instrucțiuni ce cuprindeau 14 puncte ce trebuiau urmărite de agenți în timpul misiunii. Agenții erau obligați să memoreze aceste instrucțiuni. Nu le era permis să ia cu ei nimic scris. După terminarea instructajului, agenții au primit cele două legitimații de acoperire de la ziarul „Universul” și Misiunea Militară Americană. Borcescu i-a avertizat că legitimația de la „Universul” putea fi folosită în toate situațiile, în timp ce legitimația americană se folosea numai în situații deosebite. Demetrian a primit de la Borcescu 100.000 de lei. După instructaj, Demetrian a raportat lui Ionescu despre misiune și a început pregătirile pentru executarea ei. A doua zi a plecat la Constanța, unde părinții săi aveau o casă. În casă locuia un chiriaș pe nume Ovezea, pe care Demetrian l-a rugat să-i pună la dispoziție o cameră. La Constanța a stat 6 zile, timp în care a luat legătura cu persoane cunoscute din oraș de la care a cules informații. A mers în piață și a stat de vorbă cu țăranii care vindeau legume, de la care a cules informații despre situația însămânțărilor, starea de spirit a țărănimii în legătură cu evenimentele. Demetrian a cules informații despre trupele sovietice care treceau prin Constanța (natura, dotare, dacă staționau sau erau în trecere etc), precum și informații despre activitatea PCR și a organizațiilor pro-comuniste. A mai cules informații despre culoarea politică a autorităților locale și despre deportările de oameni politici.

După ce a cules informațiile s-a înapoiat la București, a întocmit un raport informativ scris, pe care l-a predat personal lt. col. Borcescu. Odată cu raportul, au fost predate cele două legitimații de acoperire (...).

„Români la Hitler, la Stalin și la Truman” (BUZATU 1999)

Gheorghe Buzatu, Români la Hitler, la Stalin și la Truman, „Tomis”, Constanța, iul. 1999

Ion Calafeteanu a editat recent volumul de documente Români la Hitler (București, Univers enciclopedic, 1999, 290 p.). Răspunzând o vreme de destinul arhivelor diplomatice din București, istoricul a avut timpul și inspirația de a-i urmări pe aceia dintre români care (diplomați, istorici și militari, șefi de stat și de guverne), trecând pe la Berlin în cursul celor 12 ani (1933-1945) ai Reichului nazist menit să dureze... o mie de ani, n-au pierdut prilejul de a-i face una sau mai multe vizite lui A. Hitler. Printre cei cunoscuți cititorului s-a aflat: Gh. Brătianu (1936), Regele Carol II ( 1938), premierul I. Gigurtu (1940), miniștrii de externe Grigore Gafencu (1938), Mihail Manoilescu (1940), M. Sturza (1940) și M. Antonescu (1941-1943), dar îndeosebi generalul, apoi mareșalul Ion Antonescu. Acesta din urmă a fost primit de Hitler, între noiembrie 1940 și august 1944, de 20 de ori și, cum am subliniat nu demult (cf. Diplomați români pentru asigurarea spațiului geopolitic românesc. Un studiu de caz: Dictatul de la Viena, 1998) n-a ezitat vreodată să-i prezinte lui Hitler care-l preocupau sau care interesau România aflată în război. Pe la Berlin au trecut, în sfîrșit, Regele Mihai și Regina Mamă Elena, care au fost primiți de Hitler la 28 noiembrie 1941, dar, întrucât minuta întrevederii nu s-a păstrat, documentul nu se află în culegerea lui Calafeteanu, nici în volumele tipărite anterior de istorici români și străini (Andreas Hillgruber, Vasile Arimia, Ion Ardeleanu ș. a.). După război, interpretul lui Hitler, Paul Schmidt, interogat de americani, și-a reamintit de primirile Conducătorului Statului Român la Cancelaria Reichului ori la Cartierul General al armatei germane: „În special Mareșalul Antonescu nu obosea niciodată afirmând că românii erau de origine romană. că România era o țară europeană, o insulă europeană în marea slavă și că Transilvania era stânca cea mare a insulei”. Nu o singură dată convorbirile Hitler-Antonescu au fost tensionate, cu totul neobișnuit pentru doi „aliați” angajați pentru o cauză comună - războiul antisovietic. De exemplu, Gh. Barbul, interpretul lui Antonescu, a surprins atmosfera la Cartierul General al lui Hitler în aprilie 1943: „Am găsit pe Hitler aruncând flăcări. El striga: trădare...” Este lipsit de îndoială că dezbaterile la nivel înalt și-au avut rostul lor, atât înaintea, cât mai cu seamă în vremea ostilităților din 1939-1945. Deși trebuie să admitem că, adesea, ceea ce Hitler nu socotea convenabil să transmită personal interlocutorilor străini, lăsa pe seama locotenenților săi. Așa a fost cazul, în primăvara anului 1939, atunci când Grigore Gafencu, în cursul unui turneu diplomatic vest-european, s-a oprit firește la Berlin. Atunci, nici Joachim Ribbentrop, șeful diplomației Reichului, nici Hitler (I. Calafeteanu, Români la Hitler, pp. 25-37) nu i-au transmis esențialul diplomatului român, ci Hermann Goering, mareșalul celui de-al Treilea Reich. Gafencu a descris cu alt prilej scena primirii sale la Ministerul Aerului la 18 aprilie 1939 de către Goering, care l-a chestionat:
-Ați chemat englezii și francezii în ajutor. Vreți să se bată pentru dvs.?
-Pentru independența noastră și pentru frontierele noastre suntem deciși să ne batem noi înșine, domnule mareșal.
-De când sunteți diplomat, domnule ministru?
-Abia de câteva luni. În schimb, de 25 de ani sunt soldat.
... [Goering] continuă, vorbindu-mi pe un ton grav despre politica de încercuire [a Germaniei]:
-Această politică dirijată de Londra este periculoasă; ea este periculoasă în special pentru dv. ... Dacă România este prietena noastră, noi vrem ca ea să fie mare și puternică. Dacă participă la politica de încercuire, o vom abandona poftelor vecinilor ei unguri și bulgari (Grigore Gafencu, Ultimele zile ale Europei. O călătorie diplomatică întreprinsă în anul 1939, București, Editura Militară, 1992, p.72-73)

În etapa finală acelui de-al doilea război mondial, România schimbat tabăra. După 23 august 1944, Berlinul a încetat brusc să mai fie loc de pelerinaj pentru politicienii și diplomații români, care s-au orientat într-o primă fază spre alte direcții: unii spre Moscova, alții spre Washington și Londra, Parisul fiind cu totul neglijat. Liderii PCR și premierul P. Groza au ales nu întâmplător drumul Moscovei, unde au fost primiți uneori și de Stalin, conducătorul URSS și părintele popoarelor. La 18 ianuarie 1945, revenit din URSS, Gh. Gheorghiu-Dej a declarat ziariștilor în Gara de Nord direcția noii orientări externe a Bucureștilor: „Viitorul țării noastre depinde de hotărârea de a urma linia unei sincere prietenii față de popoarele Uniunii Sovietice”. În septembrie 1945, o delegație guvernamentală în frunte cu premierul Groza, Gh. Tătărescu și Gh. Gheorhiu-Dej s-a deplasat la Moscova. În 1945-1947, după propulsarea lui Dej ca secretar general al PCR  la propunerea Anei Pauker (octombrie 1945), conflictul dintre cei doi lideri comuniști s-a amplificat, astfel că ambii ajunseseră să apeleze la intermedierea lui Stalin. Era în februarie 1947, iar în ședința Biroului Politic al CC al PMR din 29 noiembrie 1961, Dej avea să relateze cu amănunte: „Într-o noapte [la Moscova] sună telefonul. La capătul firului era Șkoda, [translatorul delegației române]. Zice:

-Tovarășul Dej?

-Da, eu.

-Ce faceți?

-Uite, m-am culcat. Zice:

-Parcă nu vă simțiți bine. Zic:

-N-am nici un motiv să mă simt prost. Ca omul sculat din somn. Zice:

-Gheorghe Afanaievici, îmbrăcați-vă. În câteva minute sunt la dv. Într-adevăr, mă îmbrac, vine Șkoda și pornim la Kremlin. Acolo era Stalin, Susaikov și Șkoda. Am dat mâna cu ei. Stalin spune:

-Stați.

M-am așezat pe un scaun și aștept. Zice:

-Te găsești în fața CC al PCUS. Ai ridicat problema scoaterii [din PCR] a Anei Pauker și a lui Vasile Luca.

Am spus:

- Eu mă mir că se pune problema lui Vasile Luca. Eu n-am ridicat chestiunea cu dânsul, eu am ridicat chestiunea cu Ana Pauker și am început să arăt cum și ce...

[Stalin] era foarte intrigat și devenise nervos.. La un moment dat spune:

-... Și dacă te împiedică, izgonește-i!”

Relatarea lui Dej este confirmată de nota originală a conversației din 2 februarie 1947, descoperită nu demult în arhivele secrete foste sovietice. Transcriu din document: „Stalin l-a întrebat pe Dej dacă există și alte divergențe în conducerea PCR și dacă sunt adevărate zvonurile care i-au parvenit că în PCR există un curent care ar dori ca în partid să fie numai români, adică, vorbind concret, că Ana Pauker și Vasile Luca, care nu sunt români de naționalitate, nu ar putea ocupa funcții de conducere în partid. Tovarășul Stalin a subliniat că, în acest caz, partidul, din social, de clasă, ar deveni un partid de rasă. Dacă partidul își păstrează caracterul social, de clasă, atunci se va dezvolta și se va întări, dacă va căpăta caracter de rasă, va pieri inevitabil”.

Fiind încurajat de „țarul roșu” de la Kremlin, Dej a acționat în consecință. El a pregătit cu meticulozitate izolarea grupului Pauker - Luca - Teohari Georgescu, iar în 1952 a procedat la excluderea lor din partid. Izgonirea sugerată de Părintele popoarelor se înfăptuise și, mai mult de cât atât, în „interesul construirii socialismului”, celor trei deviaționiști li se rezervase inițial și un tratament de carceră, deși numai Luca avea să moară în închisoare.

Pe când Dej căpăt amână liberă de la Stalin, în 1947, un alt trimis al Bucureștiului era primit de președintele SUA, Harry Truman. Mihail Ralea venise la Casa Albă să-și prezinte scrisorile de acreditare ca ministru al României la Washington. În cursul discuției protocolare nu mică a fost mirarea proaspătului diplomat să constate că președintele SUA se interesa dacă nu cumva pe meleagurile românești continua ... războiul dintre daci și romani?! Episodul hazliu își afla explicația în faptul că Truman nu citise cu atenție nota pregătită pentru audiență de Departamentul de Stat și care plasase războaiele daco-romane atunci când ele realmente avuseseră loc, adică cu .. 1800 de ani mai devreme. Este cazul să ne întrebăm dacă, actualizând bătăliile dintre Decebal și Traian, șeful executivului american se gândise, de fapt, la luptele de clasă angajate de comuniștii locali la inspirația și sub protecția Kremlinului? Ceea ce știm însă cu precizie că Truman n-a avut în vedere.

Ce încheiere se poate desprinde? Este sigur că reprezentanții Bucureștiului au oscilat între Berlin, Moscova, Washington etc. Problema care interesează este dacă, după atâția ani, lucrurile s-au schimbat cumva? Ne întrebăm de ce? Ne interesează numai dacă reprezentanții noștri de azi se deplasează unde ne spun, sunt în măsură să apere interesele României? Ori se mulțumesc cu un turneu al capitalelor și care, separat sau laolaltă, poartă, de fapt, un singur nume: CANOSSA?

„Lumea. Caiet de vacanță 1984”

 „Lumea”, Lumea. Caiet de vacanță 1984, București

1 Partidul, Ceaușescu, România

3 dr. Ilie Șerbănescu, România 40 1944-1984 - Ani de mari victorii, de puternică afirmare în conștiința lumii

11 Doina Topor, Epoca Ceaușescu - Sub semnul celor mai strălucite împliniri ale națiunii noaste socialiste

14 I. Madoșa, România 40 1944-1984 - Prestigiul unei politici consacrate păcii și colaborării, soluționării marilor probleme ale omenirii

15 Ceaușescu-România - Întâlniri, convorbiri, întrevederi în țară și în străinătate

16 Liana Enescu, România 40 1944-1984 - Independența-fundament al propășirii națiunii noastre socialiste, al politicii sale de colaborare internațională

19 Anca Voican, România 40 1944-1984 - Inițiativele românești de pace și dezarmare-înaltă răspundere pentru destinele omenirii

20 Dezarmarea - inițiative și acțiuni de largă rezonanță

25 Aurel Zamfirescu, România 40 1944-1984 - Ceaușescu, România, Pace - Mari idei confirmate de viață

26 I. O., Știință și conștiință pentru pace

28 Doina Topor, Tânăra generație sub semnul devizei mobilizatoare „Participare, Dezvoltare, Pace”

31 general-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, România 40 1944-1984 - Memoria mereu vie a istoriei de luptă eroică pentru independența și propășirea patriei - Armata română în revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă

37 dr. Gheorghe Unc, România 40 1944-1984 - Memoria mereu vie a istoriei de luptă eroică pentru independența și propășirea patriei - 23 August 1944 în conștiința lumii

40 dr. Ion Calafeteanu, Ceaușescu, România, Pace - Memoria mereu vie a istoriei de luptă eroică pentru independența și propășirea patriei - 1939-1984 Ecoul peste timp al unei înălțătoare pilde de patriotism

45 Ilie Olteanu, Arme și oameni - „șocul prezentului”

46 Împotriva eurorachetelor - „o bătălie în marș”

48 „Lungul braț al puterii militare”... și „buzunarele” omenirii (Extrase din raportul anual „Cheltuieli militare și sociale pe plan mondial - 1983” - de Ruth Leger Sivard

64 Ce este „războiul stelelor”?

69 1000+1

70 Dimensiunile cosmice ale „pragului militar” (din studiul lui Daniel Deudney, cercetător la Worldwatch Institute, SUA, apărut în revista „Foreign Policy”)

72 1000+1

73 „Der Spiegel”,  „La 40000 km”

76 C. Constantinescu, 1000+1

77 George Serafin, O certă consecință a unui război nuclear - catastrofa climatică

80 Mihai Coruț, Cosmosul pașnic

87 dr. Ilie Șerbănescu, Urgența dezamorsării unei „bombe cu explozie întârziată”

89 1000+1

90 Crăciun Ionescu, Fețe văzute și nevăzute ale războiului din Liban

100 ***, Aborigenii Australiei

103 Constantin Țintea, Pirații mărilor în secolul 20

105 1000+1

106 Pe Tapajos, printre căutătorii de aur (traducere și prelucrare de Anca Voican)

111 Stelian Țurlea, Reportaj p eglob - Norton I și leii de mare

112 1000+1

113 Petre Mocenco, Operațiunea „Citadela”

116 1000+1

117 M. S., Caleidoscop - ONU văzut de aproape

120 Din dosarele secrete ale unui medic legist de la Hollywood

124 1000+1

125 Aurel Zamfirescu, Tombouctou în căutarea trecutului

126 În lumea științei - Mesajul galaxiilor

130 În lumea științei - „Ingineria genetică” și viitorul plantelor

132 1000+1

133 C.Constantinescu, Caleidoscop - Drogul: „lovitura de măciucă”

134 Aurel Dumitrescu, Însoțindu-l pe Maigret

138 „The Company” redivivus (adaptare după „Der Spiegel” de Romeo Nădășan)

140 „Nu vă alarmați: CIA la telefon”... (traducere și adaptare de Luigi Toma)

143 R.N., Hitchcock totdeauna surprinzător

144 1000+1

145 Neagu Udroiu, Reportaj pe glob - Sevilla: „Astăzi închis. Bărbierul plecat la operă!”

148 Mirela Șetraru, Caleidoscop - Enigmele Insulei Paștelui

149 Acest drog numit... zahăr (extras din interviul acordat de dr. C. Schaller săptămânalului elvețian „L Echo”)

150 M. Vlad, „Imperiul Getty”: dolari, dispute, drame

157 1000+1

158 1000+1

159 Romeo Nădășan, Lumea de ieri. Lumea de azi. Lumea de mâine

161 Florea Țuiu, Reportaj pe glob - Xian

167 1000+1

168 Ultimele clipe ale lui Salvador Allende

175 1000+1

176 1000+1

177 I. Madoșa, Memorie pentru viitor. Acropole 2500

179 Mohendjo-Daro: cinci mii de ani de istorie

181 Mirela Șetraru, Olinda

182 Misiuni contra Abwehr (prezentare, traducere și adaptare Rodica Dumitrescu)

189 1000+1

193 1000+1

197 1000+1

202 1000+1

203 Romeo Nădășan, Ororile sectelor - afaceri cu credulitatea și teama de viitor

206 Lumea de ieri. Lumea de azi. Lumea de mâine