„Întâlniri cu oameni” (ZAMFIRESCU 1989)

 Ion Zamfirescu, Întâlniri cu oameni. Întâlniri cu viața, Eminescu, București, 1989

5 Ateneiștii
Preliminarii
Conferințele Ateneului
În lumea ateneistă. Momente, stări de spirit, figuri
dr. Const. Angelescu
Gh. Adamescu
Ștefan C. Ioan
Radu Rosetti
Costin Petrescu
Ștefan Pop
Ion Petrovici
dr. D. Paulian
Gh. Țițeica
D. Pompei
V. Vâlcovici
Scrutare într-un bilanț

69 Cum i-am cunoscut
Mircea Florian
G. M. Cantacuzino
C. C. Giurescu
Const. Brăiloiu
Ion Marin Sadoveanu
Augustin Z. N. Pop
Nae Ionescu
George Fotino
Zoe Claudian
Șerban Cioculescu
Ion Chiricuță
Din nou în cancelaria de la „Lazăr” (Eftimie Metaxa, Grigore Orășanu, Virgil Hilt, I. Dimitriu-Bârlad, Ion Buricescu)

219 Treceri prin presa vremii
„Articolul de ziar”
Anii de colaborare la „Adevărul”
Sub starea de spirit a războiului. Perioada de la „Jurnalul”
Pledoarie pentru un om și pentru pace. Colaborarea la „Semnalul”
Cuvânt de încheiere

307 Ceea ce știu mai adânc

coperta IV: „Nu sunt un negator propriuz-zis al conceptelor de sincronie și protocronie; nu sunt, însă, nici un entuziast al lor. Atât primul concept, cât și celălalt, îmi par de factură livrescă; mai proprii deci pentru retorici de sistem pentru pătrundere și cuprindere de realități. Important, în viața unei culturi naționale, nu este car această cultură să proclame întreceri sau performanțe, ci să-și urmeze cu continuitate un mers al ei organic. Un mers organic, anume, în acord cu puterile ei de realizare; cu aspirațiile ei posibile; cu valorile acelea putând să-o aducă durabil în prețuirea și agregările lumii.

Rezum, în câteva cuvinte, ceea ce știu mai adânc din tot ce am trăit și am învățat până acum. Aici, pe această latitudine românească de istorie și cultură, se aștern de milenii cuprinsuri întregi de adevăr și umanitate. Regret că nu am decât această singură viață, pe care să i-o fi putut dărui”. Ion Zamfirescu

„Premiul revistei Tomis la concursul Poesis 1989” („TOMIS” 1989)

 ALINA ȘLAPAC

despărțire
Marea ca o caracatiță
împroașcă urmele pașilor tăi
cu cerneală
pe coala mea
curg literele
ca niște pescăruși prevestitori,
furtuna mi s-a cuibărit
în călimară
umbra ta, o corabie beată, 
Îmi străbate umbra frunții

urmărire
Ai dispărut ca un țărm călător;
n-a mai rămas decât un izul tău
îmbibat în priveliștea
fără contur
care s-a zdrențuit 
când zilele au mușcat nopțile,
când orizontul s-a poticnit
într-o rană
și pădurea a rupt-o încă odată la fugă
după tine, iarnă
cuibărită în inima unui lup bătrân.

așteptând un tren
Așteptând un tren, n-am uitat să cânt
Văzându-mi mama, n-am uitat să plâng.
Vorbind cu ea, n-am uitat să râd.
Dar dacă am așteptat un alt tren?
Dacă am văzut pe altcineva?
Dacă am vorbit cu o altă femeie?
Cred că am uitat ceva. Nu am fost atentă.

din atâtea clipe 
... mai zăbovește o clipă
în care izbutim să ne cunoaștem,
dar și ea, stoarsă,
ne doare,
de parcă am fi călcat
pe cioburi de sticlă
și nu ne rămâne
decât să încercăm 
să refacem  
obiectul spart;
poate că acesta e chiar 
sufletul nostru, 
cine știe?

semicerc
Ne-am privit fericiți
apoi am admirat curcubeul
și ciocârliile cântărețe.
„Totuși, este prea frumos!” am zis.
Numaidecât, ai ucis o pasăre.
și cerul a sângerat 
adăugând încă o nuanță curcubeului.
Ne-am privit din nou
și am știut
că ni se imprimase
în suflet.
„De ce ai făcut asta?” aș fi vrut să întreb
dar mi-a fost teamă că vorbele mele
ar fi înghețat aerul
care ne mai despărțea.

„Stropi de mare” (DUMITRAȘCU 1989)

 Gh. Dumitrașcu, Stropi de mare, „Tomis”, Constanța, 1989

N-are talent. Dar are geniul de a-i face pe alții să creadă că-l are.

Bogatul dă de pomană. Geniul, chiar când primește, dăruiește.

Fără de margini, mărginirea sa...

Nu, dacă nu ești pasăre, zborul e un chin...

Sigur, la 9 mai 1945, omenirea a trăit una din marile ei bucurii, încetarea războiului. Dar, merită această bucurie, un război?

Ochelarii de cal i-au asigurat calului rectilinitatea drumului.

Prefer violența retoricii, retoricii violenței.

În tinerețe n-am avut nimic. Prin comparație, la bătrânețe îmi lipsește totul...

A servit un frumos exemplu înaintașilor săi...

O picătură de minciună într-un ocean de adevăr nu-l mărește cu o picătură...

Cerul Dobrogei e filosof. Pur și senin...

„Columna” (STANCIU 1989)

 Ioan Florin Stanciu, Columna, „Tomis”, Constanța, 1989

Înființat în 1979, sub semnul Festivalului muzicii și creației „Cântarea României”, cenaclul „Columna”, care părea la început doar o frumoasă promisiune, împlinește zece ani de activitate neîntreruptă, reunind oameni talentați din comuna Corbu (muncitori, elevi, intelectuali), care, într-un dialog permanent cu masele largi de iubitori ai frumosului, au ales calea dificilă a versului sau a prozei.

Trebuie să recunoaștem, cu toată modestia, că rezultatele au depășit așteptările, că cenaclul s-a făcut cunoscut în viața culturală a județului și dincolo de granițele sale. Să amintim că membrii săi reprezentativi au obținut premii în concursuri interjudețene de poezie (Lucian Blaga, Hercules, Poesis, ihu Dragomir), reușind să-și facă publice creațiile prin reviste: Luceafărul, Tomis, Tribuna, Cântarea României.

Vă propunem trei dintre membrii cenaclului, cu speranța că de numele lor veți mai auzi.

Anca Janina Marinescu - Miracol

sub Ursa Mare
și sub marea din stele
numai pe tine te am

alunec pe drumuri de aer
spere un teritoriu de vrajă
spre o insulă cu hotarele-n cer

sub Ursa Mare
numai pe tine te am
patria mea

cu fruntea în palme
ascult cum se aprinde pe boltă
o constelație nouă 
pentru lumea în care 
fericită încep să exist

Ion Scarlat - Un trandafir alb

ca o piatră în așteptare
mi-am privirea pod
până la pod
(pe sub arcadele lui
anotimpurile își petrec
în tăcere
nebănuite cortegii)
în șoaptele mării
deslușesc același ecou
- va veni, va veni, va veni -
iar eu
lângă apă neliniștită
aștept să înflorească
un trandafir alb

Doina Pavel - Nostalgie

Mă pustiește focul din vatră crescut
în spirale de flori,
pasul mamei semănând cu toate luminile la un loc
umbra peretelui cernut înlăuntru
de un izvor străveziu.

Mamă, ciudat se mai rupe anotimpul de el
legănându-mă
se aud zeii prin păduri spânzurate
Sunt un anotimp în casa ta albă
sunt un semn în patul tău alb
îți chem numele și mă întind peste tot
- nesfârșită pădure de iarbă.

Neliniștea mă strigă iar a pustiu
Aud cum drumul mă cere
și aud pasul mamei
semănând cu toate luminile la un loc.