„„Metafora” - serie nouă” („TOMIS” 1996)

 ***, „Metafora” - serie nouă, „Tomis”, Constanța, 1996, aprilie

Deși în articolul de fond care consacră primul număr din Seria nouă a revistei „Metafora”, directorul acesteia, poetul și criticul Nicolae Motoc, spune că „nu vrem să fim o revistă cu ștaif” - în sensul că tonul glumeț și sevele ironiei pot să irumpă și chiar sunt căutate - revista apare în condiții grafice de o ținută excelentă. Ea se adresează cu predilecție tinerilor autori. De remarcat în acest prim număr eseul pe tema metaforei semnat de prozatorul Florin Șlapac, rubrica „Alte glasuri...” care cuprinde și va rămâne permanent o rubrică de cronici venite în întâmpinarea debutanților, semnată de Dan Perșa, paginile dintr-un „Jurnal” inedit al scriitorului Ovidiu Dunăreanu, proza tânărului student Sorin Dinco, versurile semnate de Ion Dragomir, Liliana Lazia, Ana Maria Zlăvog, parodiile realizate după autori români contemporani realizată de Ion Roșioru. Un portret remarcabil îl face Ștefan Cucu scriitorului și profesorului Marin Mincu, cel care a adus „Premiul Herder la Constanța”. Traducerile din literatura universală sunt asigurate de Stela Motoc și Radu Șuiu. Nu lipsesc răspunsurile date cititorilor, „Cronica măruntă” semnată de Ioan T. Ștefan (redactor-șef), umorul lui Ananie Gagniuc, înțepăturile adresate confraților în „Ce se mai aude prin oraș”. E prezent și „Magazinul de curiozități” și un „Slalom printre cărți”, toate făcând revista interesantă, vioaie și în același timp cu substanță. Îi urăm succes seriei noi a „Metaforei”.

„Periscop” („TOMIS” 1996)

 ***, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, aprilie

*

Primăria Municipiului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, cu sprijinul Consulatului Italian, au organizat la Muzeul de Artă o expoziție cu lucrări inspirate de „Metamorfozele” lui Ovidiu, semnată de pictorița italiană Nuccia Pulpo, iar la Muzeul de Istorie Națională Simpozionul „Ovidiu la Pontul Euxin” susținut de specialiști români și italieni.

*

„Săptămâna britanică” la Constanța a prilejuit, pe lângă deschiderea Bibliotecii Britanice, a expoziției de bijuterii „Tot ce strălucește”, a Centrului de limbi moderne și venirea în orașul pontic a reputatului scriitor englez Paul Bailey, deținătorul premiilor „E. M. Forster” și „George Orwell Memorial Prize”.

*

Între invitații de marcă, în cadrul programului „Alternative” inițiat de Teatrul Dramatic Constanța, s- a numărat și Compania de Teatru din Tokyo-Japonia „Kokusai Seimen Centre”. Actorii japonezi au susținut două reprezentații cu „Wolf-Kid” (Băiatul lup), o piesă experimentală deosebită asupra căreia vom reveni.

*

Primăria Municipiului Medgidia și Fundația Culturală „Lucian Grigorescu” au inițiat la Medgidia o suită de manifestări dedicate împlinirii a 130 de ani de la nașterea lui Ioan N. Roman, personalitate a vieții social-politice  și culturale dobrogene de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

„Breviar tulcean” („TOMIS” 1996)

 Olimpiu V., Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1996, aprilie

*

Prozatorul tulcean Ștefan Caraman își delectează în continuare cititorii de pretutindeni, publicând, în revista „Flacăra” nr. 7/1996, povestirea „Cristoph colecționa timbre”

Ceea ce ne obligă să facem această mențiune este impresionanta prezentare pe care i-o face criticul Alex. Ștefănescu sub titlul „Un posibil maestru al gemului scurt?” „Ștefan Caraman progresează - într-un ritm alarmant - ca autor de proză scurtă. Multă vreme l-am considerat inofensiv pentru că locuiește la Tulcea, departe de București. Dar acum îmi este tot mai teamă că va face din Tulcea capitala prozei scurte românești”.

Dacă ne gândi m că tot de pe aceste meleaguri, cu ani în urmă, au „izbucnit” în literatura noastră contemporană „Provincialele” lui Valentin Barbu, „Cocoșul” lui Gheorghe Bogorodea și povestirile lui Gabriel Bădică, afirmația apreciatului critic îmbracă sâmburele unui adevăr cu optimismul care ne ferește de exagerări și gratuități.

*

Autor al volumului de versuri „Golgota tăcerii” (Edicop, București, 1993), prof. Gh. Dascălu din Babadag debutează editorial și cu... aforisme!

Volumul „Stropi de gând” (Romfel, București, 1995), prefațat de prof. univ. dr. Serafim Duicu, a fost lansat recent atât la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Babadag, cât și la Liceul „Spiru Haret”, bucurându-se de prezența unei numeroase asistențe, despre carte și autor exprimându-și opiniile ing. Mihai Nicolae, primarul municipiului Tulcea, scriitorul Ernesto Mihăilescu, consilier șef al Inspectoratului școlar județean, și prof. Cezar Calenic, directorul Liceului „Spiru Haret”. 

*

Între ultimele traduceri (din și în limba franceză) semnate de prof. Doina Postolache, director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea, apărute la editura Lumina (Drobeta Turnu Severin), vom menționa „O femeie din Egipt” (memoriile soției fostului președinte al Egiptului, Anwar El Sadat) și volumul de poezie „A vie, a mort!” (o selecție din versurile poetului Florian Copcea).

Așteptăm cu același interes traducerea celor 36 de „Biografii de femei celebre”, aflată sub tipar la editura Agora (Iași).

*

Au apărut numerele 1 și 2 ale unei noi publicații tulcene, „Univers Delta Dunării”, periodic pe problematică de mediu, editat de Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării.

Am reținut din sumarul ultimului număr o tematică diversă, axată pe problemele specifice Administrației, dar și de interes general, incitantă pentru cele mai largi categorii de cititori.

Beneficiind de condiții grafice deosebite, publicația se înscrie ca o realizare de prestigiu, așteptată și necesară într-un domeniu cu certe priorități actuale.

„Un crez de-o viață” (MOCANU 1996)

 Virgil Mocanu, Cartea de reportaj. Un crez de-o viață, „Tomis”, Constanța, aprilie 1996

Din câte cunosc, nici un condeier de la Pontul Euxin nu a tratat vreodată un subiect de o asemenea factură - original, incitant și unic - viața unei femei a cărei devoratoare pasiune a reprezentat-o marinăria.

Rodica Simionescu a descoperit, grație flerului de gazetar cu experiență, un filon rar, o pepită cu un număr greu de carate, pe care a exploatat-o cu meticulozitate și pricepere, în cartea de reportaj intitulată Angela Lefterescu, un căpitan de cursă lungă (Călărași, Editura Alas, 1995). Cu un an în urmă, autoarea a avut șansa de a o cunoaște pe Angela Lefterescu, căpitan de remorcher maritim, de supertraulere și a altor nave de pescuit oceanic, îmbarcată la 6 februarie 1982, în calitate de comandant pe nava „TW Ceahlău”. De la această ființă sensibilă, delicată, de o probitate morală și o competență profesionale incontestabile, Rodica Simionescu a aflat că „viața ei, casa ei, a fost Marea... Tot ce a trăit, ce s-a petrecut până în ziua când a urcat pe vapor, a rămas în urmă, de parcă ar fi fost vorba de o altă persoană”. Magia mării s-a exercitat asupră-i încă din copilărie, când petrecându-și verile la Eforie, a fost cucerită de farmecul peisajului și fascinată, la Balcic, de plimbările în larg cu barca, ale cărei pânze o fac să vibreze sincer.

Pe vasul „Steaua Română” a comandantului Nicolae Diaconescu îi este stârnit interesul pentru alcătuirea și modul de propulsie al unei nave, ceea ce o determină să înceapă a citi cărți despre vapoare și a învăța limbi străine. 

Renunțând la examenul de admitere la Facultatea de Medicină, după promovarea cu brio (a III a din 540 de candidați), la Suceava, a bacalaureatului, Demonul Mării o îndreaptă către Direcția Marinei Comerciale, unde e angajată ca ofițer-asistent pe una din navele acestei flote.

A trecut la comandă învățând timona, iar în 1946 a ajuns șef de echipaj pe nava „Filimon Sârbu”, unde, dându-și examenul de ofițer III maritim, devine căpitan secund. Pe o altă navă, „Octombrie Roșu”, îl cunoaște pe Mihai Lefterescu, inginer specialist în pescuit oceanic. După o scurtă idilă, se căsătorește cu acesta, abstrăgându-se o vreme chemării tainice a mării. Revelându-i-se infidelitatea tovarășului de viață, îl părăsește, revenind, ca urmare a insistențelor căpitanului de cursă lungă Petre Mureșan, la dragostea dintâia. La Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea își susține examenul pentru brevetul de căpitan de remorcher maritim, moment echivalent - cum afirmă R. S. - cu „o pagină unică în istoria navigației românești”. De ce? Pentru că nici o femeie nu mai realizase o asemenea performanță. Predecesoarea ei, Irina Constantin Vlassopol fusese doar ofițer-asistent pe vasul soțului ei, comandantul Spiridon Vlassopol. Visul devine realitate la 21 iulie 1971, când, după două voiaje întinse (Cap May - SUA și Africa de Sud) la bordul unei nave de pescuit maritim, intră în posesia brevetului de comandant de navă, fiind prima femeie comandant de navă în Marina Română.

R. S. impresionează prin documentarea minuțioasă pe care o întreprinde cu răbdarea și tactul unui orfevrier. Ea izbutește să refacă în pagini relevante traiectul luminos, pilduitor al destinului unui personaj de excepție.

Carte are valențele unui bildungsroman și trăsăturile unui memorial de călătorie pe mările și oceanele lumii. Spiritul de observați al eroinei, dublat de o prodigioasă memorie afectivă, proiectează în ochii cititorului peisaje terestre și peisaje marine notabile prin prospețimea și vigoarea percepției, dar și prin savoarea inefabilă a înregistrării și redării lor de către autoare. Ne referim la țărmul sud-african, la tabloul vast al joncțiunii Oceanelor Atlantic și Indian, detectabil la Cape Town, ca și la imaginea muntelui Masă retezat parcă de o mână hărăzită să făptuiască lucruri nemaivăzute și nemaiauzite. Pe fondul străbaterii spațiile marine și oceanice, sunt brodate descrieri de obiceiuri și tradiții cum este botezul la trecerea Ecuatorului ori relatarea unor întâmplări senzaționale, de felul aceleia ce nuanțează inteligența unor mamifere marine precum delfinii, care, pentru a salva o femeie prăbușită peste bord de sălbăticia devoratoare a rechinilor, fac un adevărat „scut” în jurul unui confrate pe spinarea căruia tronează triumfător imprudenta Afrodită.