Romgleza (MARIUS TEJA)

 Găsim deseori în articole de presă în limba română cu subiect militar expresii din categoria „10.000 de trupe”.  Sintagma este, de fapt, traducerea ad-litteram și greșită a expresiei englezești „10.000 troops”. Dacă în limba engleză este posibilă asocierea substantivului plural „troops” cu un numeral, nu este cazul și în limba română.

Traduceri directe și corecte sunt „10.000 de militari”, „10.000 de soldați”, „10.000 de oameni” sau, eventual mai detaliat, „10.000 de soldați, gradați, subofițeri, ofițeri și generali”.

Traduceri alternative indirecte și corecte sunt „trupe în număr de 10.000 de militari”,  „forțe în număr de 10.000 de soldați” sau „efective în număr de 10.000 de oameni”.

În schimb, în limba română substantivul plural „trupe” îl găsim asociat cu adjective ca în sintagmele „numeroase trupe”, „puține trupe” sau „trupe de elită”.

„Churchill i-a „vândut” lui Stalin ceea ce Stalin avea deja,....” (MARIUS TEJA)

Că tot se face vorbire la greu în Anul Domnului 2025 de reîmpărțirea sferelor de influență și se amintește cu obstinație de „acordul procentajelor” dintre Churchill și Satana bolșevică, să ne aducem aminte și de contextul în care a fost scris „documentul” istoric cu pricina. Cu alte cuvinte: de ce a bătut Churchill cale lungă până la Moscova tocmai la 9 octombrie 1944?

 

Debarcările aliate reușite din Normandia (6 iunie 1944) și Provence (15 august 1944) au avut o fericită consecință joncțiunea celor două forțe la Dijon, în estul Franței, la 12 septembrie 1944, linia frontului vestic stabilindu-se la circa 100 km de marele fluviu Rin.   

 

Ca urmare, la 17 septembrie 1944, forțele aliate au lansat în Olanda operația Market (aeropurtată) – Garden (terestră). Scopul acestei operații combinate era de a captura marele pod de pe Rin de la Arnhem și a înainta rapid prin câmpia Germaniei de Nord pentru a ajunge la Berlin înaintea Armatei Roșii. Armata sovietică se oprise la sfârșitul lui iulie lângă fluviul polonez Vistula, în fața Varșoviei, pentru a aștepta ca SS să distrugă în august-septembrie insurecția Rezistenței Poloneze anticomuniste din capitala țării, după ce sovieticii instalaseră la 22 iulie 1944, la Lublin, primul oraș polonez ocupat, un Comitet Național Provizoriu, controlat de comuniștii exilați de la Moscova. Deși parașutiștii americani au capturat intacte podurile de la Eindhoven și Nijmegen, camarazii lor britanici și polonezi nu au reușit să facă față contraatacurilor germane și au fost nevoiți să se retragă peste fluviu la 25 septembrie. 

 

Până în decembrie forțele aliate vor împinge linia frontului spre Rin, dar la 16 decembrie o surprinzătoare contraofensivă germană în podișul belgian Ardeni a încercat să reediteze succesul din mai 1940. Și a fost destul de aproape, deoarece SUA și Marea Britanie au fost nevoite chiar să solicite URSSS declanșarea unei ofensive pe Vistula pentru a detensiona frontul de vest, ceea ce s-a și întâmplat. De abia la 7 martie 1945, americanii vor reuși să captureze intact podul de pe Rin de la Remagen, declanșând dezintegrarea definitivă a frontului german.

 

În altă ordine de idei, la 9 octombrie Armata Roșie ocupase România și Bulgaria, țări care au fost nevoite imediat să-i accepte pe comuniști în guverne provizorii de coaliție, care se vor dovedi apoi prima etapă a comunizării acestor țări („tovarăși de drum”).  Armata sovietică se afla la granițele Ungariei, Greciei și Iugoslaviei. În Albania, Grecia și Iugoslavia partizanii comuniști controlau deja vaste teritorii rurale, forța lor militară urmând să reprezinte apoi baza legitimității puterii lor politice (la summit-ul tripartit de la sfârșitul lui 1943 de la Teheran, s-a stabilit chiar ca aliații occidentali să-l recunoască pe comunistul Tito ca lider al rezistenței antigermane, în locul colonelului regalist D. Mihailovici, care uneori coopera cu germanii împotriva comuniștilor).

 

În această situație militară, conform memoriilor sale, nu e de mirare că Churchill a început discuția cu propoziția asumată prin care se recunoștea situația militară din Europa de Sud-Est: „Armatele dv. sunt în România și Bulgaria”. Dictatorul bolșevic știa foarte bine că nu „acordul procentajelor”  îi asigura dominația în Balcani, ci ocuparea acestor teritorii de către Armata Roșie și forța militară a partizanilor comuniști locali. Ca urmare, nu a fost o surpriză faptul că bolșevicul s-a arătat nepăsător față de soarta  „documentului”.

 

Când Churchill a venit la Moscova, Kremlinul știa că Mediterana în ansamblu și Grecia în particular reprezentau interese vitale pentru continuitatea Imperiului Britanic. Premierul britanic reușise să-l influențeze pe Roosevelt în sensul efectuării unor debarcări aliate în Africa de Nord franceză (8 noiembrie 1942), Sicilia (10 iulie 1943) și sudul Italiei (3 septembrie 1943), dar n-a mai reușit să-l determine să accepte și o debarcare în Balcani, deoarece președintele american preconiza o utopică conducere a lumii postbelice în cooperare cu „unchiul Joe”. Ca urmare, bolșevicul știa pe de o parte că îi face o favoare lui Churchill și, pe de alta, că evita astfel o ciocnire deschisă cu aliații occidentali înainte de sfârșitul războiului, ceea ce s-a și întâmplat după terminarea conflictului mondial prin declanșarea de către comuniști greci, sprijiniți de tovarășii albanezi, bulgari și iugoslavi, a războiului civil pierdut împotriva armatei regaliste susținută de britanici și americani (1946-1949).

 

Sau, în exprimarea plastică a lui Sorin Breazu din Giurgiu, din promoția 1996 a Facultății de Istorie a Universității București, „Churchill i-a „vândut” lui Stalin ceea ce Stalin avea deja, adică România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania și Ungaria, iar Stalin i-a vândut lui Churchill ceea ce Churchill nu avea, adică Grecia”.

 

„Onoarea” Satanei KGB (MARIUS TEJA)

 Cu mulți ani în urmă am văzut la televizor (pe vremea când mă mai uitam la televizor) un documentar despre Satana KGB.

Mi-au atras secvențele stil docudrama în care Satana KGB prinsese pe unul de-al lor care spiona pentru Occident. Și bineînțeles că l-au omorât. Și bineînțeles că l-au omorât fără judecată.

Dar semnificative au fost metoda de execuție și contextul execuției. Condamnatul a fost închis într-un sicriu pe care l-au băgat într-un cuptor de la un crematoriu și sala cuptorului a fost umplută cu cadeți de la „școala” KGB ca să țină minte ce vor păți dacă vor încălca „onoarea” organizației de gangsteri.

În comparație cu Satana KGB, pedeapsa Mafiei siciliene pentru încălcarea „omertei” pare o școală de corecție.

De la „NATO în moarte cerebrală” la „erbivori versus carnivori” (MARIUS TEJA)

Conceptul „autonomiei strategice a Europei” a fost formulat în „Strategia Globală a UE” din iunie 2016 și în Declarația Comună NATO-UE din iulie 2016, fiind insistent promovat de președintele francez Emmanuel Macron.

Dar, într-un interviu acordat cunoscutei reviste britanice „The Economist”, la 7 noiembrie 2019, în contextul primului mandat Trump, Macron își șoca aliații europeni cu avertismentul „What we are currently experiencing is the brain death of NATO”.

Imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie 2024 de către Trump, la summitul Comunității Politice Europene de la Budapesta din 7 noiembrie 2024, același Macron exprima foarte plastic consecința acestei victorii pentru UE: „Le monde est fait d'herbivores et de carnivores, si on décide de rester des herbivores, les carnivores gagneront".

Iată că prima convorbire telefonică oficială din 12 februarie 2025 dintre Trump și Satana KGB, i-a dat ocazia concretă lui Macron să preia inițiativa și să convoace într-o ședință informală, la 17 februarie 2025, la Paris, pe tema Ucrainei, șefi de guvern din alte șapte țări europene (Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Polonia, Danemarca), președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European și secretarul general NATO.

După ședință, Mark Rutte, secretarul general NATO, concluziona: „Europa este pregătită și dispusă să facă un pas înainte. Să conducă în furnizarea de garanții de securitate pentru Ucraina. Gata și dispusă să investească mult mai mult în securitatea noastră. Detaliile vor trebui să fie stabilite, dar angajamentul este clar”.

 

 

Justiție socială versus cazier judiciar (MARIUS TEJA)

 La 27 iunie 2023 o știre din mainstream-ul virtual francez, preluată de mainstreamu-ul virtual românesc anunța că la Paris, un adolescent în vârstă de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somația omului legii. Mi-a atras atenția tocmai aparenta lipsă de semnificație a știrii.

Și a urmat știrea cu declanșarea justiției sociale pe străzile Parisului, ceea ce mi-a confirmat intuiția.

Apoi, o altă știre spunea că, la Paris, adolescentul „N.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea referitoare la dezlănțuirea justiției sociale în capitala Franței.

Apoi, o altă știre spunea că la Paris, adolescentul „Nahel” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială devasta magazinele și mașinile din Paris.

Apoi, o altă știe zicea că la Paris, adolescentul „Nahel M.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se extindea în Franța.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială distrugea totul în cale.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk cu origini algeriene și marocane”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se transformase într-o calamitate umană

Apoi, a urmat știrea cu apelul la calm al bunicii adolescentului, care îl lăuda că „el nu omorâse pe nimeni”.

Și știrea de final: omul nostru, care nu omorâse pe nimeni în 17 ani, înregistra în cazierul său judiciar 12 arestări....

Alegeri „corecte” sub semnul continuității (MARIUS TEJA)

În prima zi de mandat a președintelui interimar Ilie Bolojan, la 12 februarie 2025, președintele interimar al Senatului, liberalul Mircea Abrudean, ne asigura la Prima TV, referindu-se la anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024: „Aici cred că e problema şi aici sunt convins că domnul Bolojan, având la dispoziţie mult mai multe informaţii va analiza şi va încerca să facă lumină în acest subiect”.

Dar, chiar a doua zi, în mesajul către țară, președintele interimar nu făcea nici cea mai vagă referire la anularea alegerilor din 2024, asigurându-ne doar că, în mai 2025, vom avea alegeri „corecte”. Nici măcar declarația din 14 februarie 2025 a vicepreședintelui american Vance, la Conferința de securitate de la Munchen, referitoare la presiunea externă pentru anularea alegerilor din România, nu l-a făcut să reacționeze pe Bolojan pe acest subiect.

 Apoi prima decizie luată de președintele interimar Ilie Bolojan, la 13 februarie 2025, a fost numirea în funcția de consilier prezidențial a Luminiței Odobescu. Aceasta deținuse funcția și în  echipa lui Klaus Iohannis (noiembrie 2021-iunie 2023), în ale cărui mandate politica externă românească reactivă s-a remarcat prin pasivitate și votare în rând cu lumea a propunerilor altor parteneri europeni și aliați euroatlantici, în comparație cu politica externă proactivă a Poloniei și a statelor baltice.

Acest simbol al continuității ne amintește că tot prin alegeri „corecte” a ajuns președinte al României și politrucul kaghebist de 3 (trei) ori: în 1990, 1992 și 2000.

Între NATO și Dumnezeu (MARIUS TEJA)

 

De obicei, în declarațiile sale de politică externă, fostul președinte Klaus Iohannis repeta obsesiv: „România este membru respectat al NATO și al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanții de securitate la cel mai înalt nivel, (...)” (10 mai 2024).  

 

Dar la încheierea mandatului a făcut, în mod neobișnuit, de două apel la divinitate pentru securitatea României, respectiv în discursul de anunțare a demisiei din 10 februarie 2025 și la ceremonia predării funcției către președintele interimar Ilie Bolojan din 12 februarie 2025: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

 

În pofida repetării obsesive, de la aderarea din 2004 încoace, a principiului muschetarilor „Unul pentru toți, toți pentru unul”, simbolizat de fundamentalul articol 5 al Tratatului de la Washington din 4 aprilie 1949, care guvernează NATO, există însă și un prealabil articol 3 care prevede și asumarea apărării individuale: „Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părțile, separat sau împreună, prin intermediul auto-ajutorării și al sprijinului reciproc continue, își vor menține și își vor dezvolta capacitatea individuală și cea colectivă de rezistență în fața unui atac armat.”  Cu alte cuvinte, înainte ca să ceri aliaților să moară pentru tine, trebuie să le demonstrezi că, în primul rând, vrei și ești capabil să te aperi și singur.

Muschetarii din Urziceni (MARIUS TEJA)

 Facebook România mi-a șters, din motiv de spam, linkul știrii „Aktual 24” cu titlul Răfuiala din Urziceni, polițiștii au găsit arsenalul folosit. Perpejan, Aramis, Raimond sunt răniți, iar Said și Izvor au murit – VIDEO, din 9 februarie 2025.

 

Conflictul – în care au fost trase și focuri de armă – a izbucnit intre membrii a două familii din Urziceni și Prahova, cauza fiind relația dintre un băiat și o fată. Potrivit Inspectoratului de Politie Ialomița, în incident au fost implicate peste 25 de persoane, cinci dintre ele ajungând la spitale din Urziceni și București pentru îngrijiri medicale, dintre care două au decedat.

 

Cei doi morți sunt Said și Izvor din clanul Ministru, iar printre răniți s-au aflat porecliții Perpejan, Aramis, Raimond. Polițiștii au constituit filtre in trafic în căutarea suspecților de crimă din clanul Katana: Vica, Vintilica și Milian.

 

Surse judiciare dezvăluiau că în Urziceni, pe strada Rozelor, a fost descoperit, îngropat în curte, următorul arsenal: armă de vânătoare cu alice, cu lungimea de 63 de cm, cu cartușe; pistol neletal Grand Power T 12 M, cu încărcător cu cartușe, dar supus autorizării; o borsetă cu 5 cartușe Gamebore 12 Regal1 32.

Încălzirea globală în epoca de piatră (MARIUS TEJA)

Propaganda comunismului soft occidental, care a confiscat ecologismul (dacă nu l-a inventat chiar de la începuturile sale în anii 1970), ne bombardează zilnic cu ideea încălzirii globale provocate de activitatea omului. Dacă ținem cont că industrializarea a început în Marea Britanie în a doua jumătate a  secolului XVIII, putem aprecia că în secolele XVIII și XIX impactul acestui proces asupra climei, ca parte a modernizării Occidentului, a fost nesemnificativ atât din punct de vedere cantitativ, adică raportat la geografia planetei, dar și calitativ, adică raportat la folosirea combustibililor fosili, adică cărbunele, petrolul și gazul.

 

Ca experiență personală academică, mi-a duc aminte de anul I la Facultatea de Istorie a Universității București, în anul universitar 1992-1993. În semestrul I, cursul de „Preistorie și Orient antic” era ținut de domnișoara Ligia Bârzu (1930-2003), care avea atunci 62 de ani și se afla aproape de pensie, adică la apogeul experienței sale științifice. În toamna anului 1992, la primele prelegeri, cele consacrate secțiunii „Preistorie”, a susținut, în mod banal, că, în Europa, în a doua parte a paleoliticului (epoca veche a pietrei 1.000.000 î. H – 10.000 î. H), clima a cunoscut patru perioade glaciare și trei perioade interglaciare. Cele patru perioade răcire a climei au durat zeci de mii de ani și sunt cunoscute de specialiști cu numele Gunz, Mindel, Riss și Wurm (râuri în Munții Alpi), iar cele trei perioade de încălzire a climei au durat mii de ani și sunt cunoscute sub denumirile Gunz-Mindel, Mindel-Riss și Riss-Wurm.

 

La începutul anilor 90, propaganda comunismului soft occidental era la începuturile sale în România, așa că a fost normal ca domnișoara Ligia Bârzu să nu simtă nevoia de a detalia aceste afirmații firești. Dar pe măsură ce propaganda comunismului soft avansa, o banală întrebare îmi revenea obsesiv: care au fost cauzele încălzirii vremii în perioadele interglaciare din moment ce populația planetei era, probabil, de ordinul a sute de mii de locuitori și nu existau industrie și transporturi poluatoare, consumatoare pe scară largă de cărbune, petrol și gaz?   

 

Răspunsul ni-l dă chiar Wikipedia, enciclopedie cu autori colectivi anonimi devenită unul din oficioasele comunismului soft, în articolul „Glaciațiune” la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Glacia%C8%9Biune . Cauzele ar fi: variația ciclică a parametrilor orbitei Pământului, mișcarea plăcilor tectonice și deschiderea și închiderea strâmtorilor maritime. Ni se spune că variația ciclică a parametrilor orbitei terestre a fost studiată în anii 1920 de astronomul iugoslav Milutin Milankovici, care a stabilit că era vorba de trei factori: forma eliptică a mișcării Pământului în jurul Soarelui, înclinația axei terestre față planul elipticii și schimbarea poziției axei terestre în spațiu. Ca urmare, era vorba despre variația acțiunii Soarelui asupra Pământului.

 

Or, acest subiect este tratat și de Cristian Omăt, inginer electronist și doctorand în astronomie și astrofizică  la Facultatea de Fizică a Universității București, în articolul Cum influențează activitatea Soarelui clima Pământului?, postat la 3 octombrie 2024 pe website-ul „Infoclima. Știința din spatele schimbărilor climatice”, la adresa https://www.infoclima.ro/preview/cum-influenteaza-activitatea-soarelui-clima-pamantului  El concluzionează, în mod evident, cu prudență, pentru a nu fi penalizat de Poliția Iubirii pentru „negaționism climatic” și „discurs de ură împotriva Mediului, Naturii și Planetei”: „Încălzirea globală nu are o legătură directă cu activitatea actuală a Soarelui, ci mai degrabă este o consecință a unor cicluri solare mai vechi. Este o reacție în lanț, deoarece de-a lungul anilor ghețarii au început să se topească ceea ce a generat modificarea albedo-ului planetei, permafrostul s-a topit și acum vorbim despre emisii de metan în atmosfera, activitatea vulcanică s-a intensificat în ultimii ani, plus mulți alți factori interconectați. Toți aceștia sunt câțiva dintre factorii principali, dar nu și singurii, care conduc la modificarea temperaturii planetei Pământ.” Sublinierea boldată îi aparține lui C. Omăt.

 

Tot Wikipedia recunoaște existența în Occident, mai aproape de zilele noastre, a  unei „Perioade calde medievale” în anii 950-1250 (secolele X-XIII) la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Perioada_cald%C4%83_medieval%C4%83 Se concluzionează comparativ cu mult curaj, dar și cu prudență totuși: „Nivelul temperaturilor din timpul optimului climatic medieval a fost semnificativ mai ridicat decât cel din timpul Micii Glaciațiuni care a urmat. Mai exact, a fost echivalent cu cel din anii '90, dar nu ar fi atins nivelul „global” al temperaturilor de la începutul secolului al XXI-lea.” Sublinierile boldate îmi aparțin.

 

Atunci, apare ca legitimă întrebarea: de ce propaganda comunismului soft ne amenință zilnic cu o apocalipsă climatică cauzată de activitatea omului și cu necesitatea absolută a unor schimbări globale revoluționare, dacă se poate aplicate chiar de ieri? Răspuns: deoarece pentru comunismul soft occidental inamicul este același capitalism imperfect care trebuie înlocuit forțat cu o utopie autodistructivă.

„Civil War” (2024)

 „Civil War” (2024)

Tensiunile politice generate de alegerile prezidențiale din SUA din 2020 au avut ca efect, printre altele, și realizarea în 2022 a filmului de ficțiune futurologică americano-britanic „Civil War” , lansat în distribuție pe 14 martie 2024.

Filmul începe cu un discurs televizat al președintelui care afirma emfatic iminența unei mari victorii militare împotriva Forțelor Occidentale separatiste din Texas și California.

În acest timp, în New York o fotoreporteră de la Reuters supraviețuiește unui atentat

kamikaze în timpul unei demonstrații violente.

Ea se întâlnește cu mentorul său, un veteran al jurnalismului, care încearcă fără succes să-o oprească pe aceasta și pe colegul ei să meargă la Washington, aflat cu ocolire la peste 1000 km, pentru a-i lua un interviu președintelui, care în realitate se afla izolat. Grupului i se alătură o tânără fotoreporteră, întâlnită la demonstrație, care susține că jurnalista de la Reuters este idolul său din branșă.

În timpul discuțiilor despre întrebările ce urmau să fie puse președintelui, aflăm că acesta exercita cel de-al treilea mandat. George Washington, unul dintre „Părinții Fondatori” ai SUA și primul președinte (1789-1797), a refuzat cererile colaboratorilor de a candida a treia oară, deși era creditat cu mari șanse de succes. Atitudinea sa a constituit precedentul unei cutume politice în SUA, aceea ca un președinte să exercite doar două mandate. După ce democratul F. Delano Roosevelt a obținut al treilea (1940) și al patrulea mandat (1944), pe motiv că țara sa se afla în contextul internațional al celui de-al doilea război mondial, Congresul SUA a adoptat, după moartea lui Roosevelt (12 aprilie 1945), Amendamentul XXII la Constituție (1947) prin care instituia juridic regula celor două mandate.

De asemenea, din discuție mai aflăm că președintele desființase FBI și ordonase atacuri aeriene asupra cetățenilor, precum și existența unei alte forțe separatiste, Alianța din Florida, ceea ce făcea probabilă o confruntare între secesioniști după previzibila eliminare a președintelui.

La o stație de benzină păzită de oameni înarmați, află că cu 300 de dolari SUA pot cumpăra doar un sendviș, dar fotoreportera de Reuters promite dolari canadieni, care sunt acceptați de proprietar. Tânăra jurnalistă descoperă în spălătoria de mașini din apropiere doi oameni torturați, despre care i se spune că sunt jefuitori. Deoarece este terifiată de spectacol, ea nu poate fotografia, și atunci idolul său îi propune o poză unuia dintre oamenii înarmați între cei doi spânzurați de mâini.

La următoarea oprire, jurnalistele fotografiază asaltul unei miliții separatiste asupra unei clădiri guvernamentale și tânăra surprinde executarea militarilor prizonieri.

Cei patru își petrec noaptea într-o tabără de refugiați, situată lângă un orășel, unde intră într-un magazin de haine, a cărei proprietară este indiferentă față de știrile din mass-media.

Apoi, grupul surprinde o luptă între lunetiști, de la care nu află decât că fiecare încearcă să-l omoare pe celălalt. Tânăra își întreabă mentorul dacă ar putea să o fotografieze în timp ce este ucisă și răspunsul este afirmativ.

Pe drum sunt ajunși din urmă de o mașină cu doi jurnaliști străini, iar tânăra și unul din ei sunt capturați de doi milițieni în uniformă care încearcă să acopere o groapă comună. În timp ce bătrânul rămâne ascuns, ceilalți trei încearcă să obțină eliberarea celor doi, dar rezultatul este împușcarea celor doi jurnaliști străini, deoarece nu erau „americani”. Grupul este salvat de bătrân care îi lovește cu mașina pe cei doi milițieni, dar un al treilea îl rănește mortal, iar jurnalista de la Reuters decide să șteargă fotografia făcută cadavrului mentorului.

Cei trei ajung la baza Forțelor Occidentale de la Charlottesville, de lângă Washington, unde află că cei mai mulți loialiști s-au predat și că orașul era apărat doar de cei mai fideli din armată și Serviciul Secret.

Ei se alătură forțelor care asaltează Casa Albă, de unde încearcă să scape într-o diversiune sinucigașă două limuzine blindate ale președintelui, dar fără succes. Jurnaliștii intră în reședința prezidențială cu un grup de soldați ai Forțelor Occidentale, care ucid o agentă a Secret Service în timp ce încerca să negocieze o evacuare a președintelui într-un teritoriu neutru, Alaska sau Groenlanda.

Tânăra jurnalistă este salvată de la moarte de idolul său, pe care o fotografiază în timp ce este ucisă și continuă să înainteze fără emoție pentru a surprinde moartea președintelui în camera Biroului Oval, de sub care îl trag de picioare rebelii. Jurnalistul rămas întrerupe execuția cerându-i citat pentru istorie, iar președintele îi răspunde: „Nu-i lăsa să mă omoare”. Mulțumit, jurnalistul se retrage, în timp ce tânăra fotografiază grupul de rebeli lângă cadavrul președintelui.

Una din cauzele nepremeditate ale unui potențial război civil în SUA este și numărul mare de deținători de arme, peste 50.000.000 la 10 octombrie 2024 în opinia lui Brandon Smith (https://alt-market.us/globalists-are-taking-the-mask-off.../), la o populație de 346.000.000 locuitori la 4 noiembrie 2024 (https://www.agerpres.ro/.../sua-vor-incepe-anul-2024-cu... ) Numeroasele crime de drept comun între bandele de interlopi se comit cu arme obținute ilegal, dar acestea nu sunt evidențiate de mass media comunismului soft cu poziție dominantă, deoarece Poliția Iubirii este foarte vigilentă ca nu cumva să se răspândească „discursul de ură”. Dar atunci când au loc rare crime în masă ale unor deținători legali de arme, Poliția Iubirii le expune imediat și cu toată energia în prim plan cu limba de lemn obișnuită. Numai că Amendamentul II al Constituției SUA (1791) explică foarte clar motivația dreptului de a purta armă: „Deoarece este necesară pentru securitatea unui stat liber o miliţie bine orânduită, dreptul poporului de a deţine şi purta arme nu va fi încălcat.” chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://constitutii.wordpress.com/.../constitutia-s-u-a.pdf

De la încheierea Războiului Rece, amplificarea ofensivei neîncetate a comunismului soft în Occident a avut drept consecință faptul că conservatorismul a devenit sinonim cu normalitatea. Ca urmare, realizatorii filmului nu au luat în considerare două potențiale aspecte globale: extinderea războiului civil dintre comunismul soft și conservatorism (normalitate) în Europa și simultaneitatea unui asalt al comunismului hard de tip sovietic împotriva Occidentului, ceea ce ar semnifica Apocalipsa Lumii Libere! Inevitabilitatea atacului decisiv al comunismului hard (Satana KGB, Noul Mao, la revolucion cubana, dinastia Kim, socialismul bolivarian etc) a fost anticipată de zicala tovarășului Lenin: „Capitaliștii ne vor vinde chiar și frânghia cu care îi vom spânzura!”