„Limbajul scriitorilor” (ȘTEFĂNESCU 1998)

Viorel Ștefănescu, Limbajul scriitorilor, „Tomis”, Constanța, ianuarie 1998  

Lucrez din 1990 în domeniul editorial, inițial la Porto-Franco, iar după aceea, din 1992, la Editura Alfa.

Dincolo de problema surselor de finanțare a literaturii române valoroase, se pune problema valorii propriu-zise a romanului de după 1990. Mă voi referi al generația mai tânără, „nouăzecistă”, la promovarea unora dintre membrii ei având și eu o contribuție. Provocarea ține la aceștia de natura stilistică a textului și am în vedere aici limbajul scriitorilor, faptul că timp de aproape 45-50 de ani, din literatura noastră a lipsit în materie de limbaj erotic de pildă sau în materie de limbaj argotic, partea hard. La noi nu s-a ajuns la un roman de tipul „Călătorie la capătul nopții” al lui Celine sau în proza noastră, de pildă, nu se conversează ca în filmele americane, direct. O înjurătură e întotdeauna cu puncte-puncte, în cel mai fericit caz. O schimbare petrecută după 1990 este aceea a reînnoirii limbajului în roman.

Cu ce fel de cărți m-am confruntat ca editor? Una din categorii e cea pe care am enunțat-o și o dau ca exemplu: un autor din Găești, Dumitru Ungureanu. Am încercat să-l promovez la cele două edituri la care lucrez și nu am reușit și el și-a găsit deschidere în altă parte, la Timișoara în acest caz. El avea un limbaj hard, tare, dur, în legătură cu argotismele și limbajul erotic. Deci din punctul de vedere al promovării unei noi literaturi, eu nu mă pot „lăuda” cu decât cu serie de eșecuri, de autori pe care am căutat să-i public pentru editurile la care lucrez și nu am reușit. Alți prozatori: Silviu Lupașcu, care între timp a debutat la Iași, la „Institutul European”, Daniela Vlasie, prozatoarea care a găsit mai multă înțelegere tot la o editură timișoreană și, probabil, cel mai (...) dintre ei, Petre Barbu, care, între timp, cu o dramatizare după romanul său „Dumnezeu binecuvântează America”, a luat și un premiu al Ministerului Culturii. La nivelul mentalității șefilor de edituri nu știm exact ce se întâmplă, de nu reușesc să fie prompți în legătură cu această mișcare nouă în literele contemporane în ceea ce privește proza, dar mai ales romanul. Mă bucur pentru acești autori că au găsit înțelegere în altă parte, dar regret că nu am putut să-i promovez eu, deși manuscrisele lor prima oară au trecut pe la Editura Alfa.

„Nerv și concizie” (INEA 1998)

 Gabriela Inea, Nerv și concizie, „Tomis”, Constanța, ianuarie 1998

E cu adevărat dificil de făcut o analiză globală a romanului românesc contemporan și aceasta mai cu seamă din pricina difuzării accidentate și accidentale la care este supusă cartea în anii din urmă, deci a accesului greoi și mai mult întâmplător la romanele apărute pe piață. Conceptul „operei plutitoare”, lansat de postmodernistul John Barth, se potrivește de minune cu situația prezentă a receptării literaturii tipărite, imaginile care ne parvin despre ceea ce se scrie sunt atât de fragmentare și dezarticulate, încât nu ne rămâne decât să făurim din imaginație aspectul întregului. Modul haotic în care li se dă drumul cărților pe piață, hazardul ca principiu fundamental al lecturii, ne determină să încercăm doar o „ochire” rapidă și sumară, nicidecum o examinare serioasă a fenomenului în discuție.

Romanul contemporan se poate defini în primul rând prin eclectism, printr-o anumită „carnavalizare stilistică”, cum a numit Bakhtin melanjuri de stiluri și registre. Scriitorii par să preia ce li se potrivește mai bine din literatura care s-a făcut de-a lungul veacului, încercând, totuși, impunerea unui limbaj propriu, aflat cumva în răspăr cu cel al antecesorilor. prețul originalității este, nu de puține ori, excesiv. Ușoara deconectare inițială, apărută ca urmare a căderii cenzurii, a fost curând înlocuită cu euforia apelului sârguincios la toate straturile limbii române, atât de greu încercate de tiparele sever selective ale cenzorilor comuniști. Trezit brusc în fața unui orizont așa de permisiv, a posibilității de a scrie orice, fără a mai face apel la complicatele paradigme care îi puneau la treabă, nu glumă, pentru a ajunge să comunice cititorului, pe căi întortocheate, ceea ce își propunea, romancierului român i-a trebuit o perioadă de grație pentru a învăța să reinventeze lumea cu alte mijloace decât cele folosite până atunci. Am avut de-a face cu un interval de tranziție către ficțiune, câțiva ani în care a apărut, aproape în exclusivitate, doar literatură concentraționară, jurnale de rezistență și romane autobiografice, fenomen absolut firesc după o jumătate de secol de dictatură. Pe ici pe col, însă, mai vechii sau mai noii romancieri (și se pare că avut de-a face cu un val întreg de debuturi remarcabile) au continuat să fantazeze, să imagineze alternative ale lumii reale, menținându-se în limitele celor două coordonate majore ale scriiturii: cea „artistică” de tip elaborat și proza austeră, denudată de orice artificii livrești.

După „vesela apocalipsă” (o sintagmă cu care Mircea Cărtărescu definea anii 80), s-au încercat, fără prea mare succes, o serie de reevaluări ale peisajului prozei românești - un exemplu sunt cele două volume ale lui Marian Barbu, „Aspecte ale romanului românesc contemporan!”, o întreprindere marcată de o mare doză de subiectivism, totuși utilă, bună de urmat și de alții, mai cu seamă într-o vreme atât de amenințată de globalizarea explozivă a valorilor, de repere axiologice din ce în ce mai difuze.

S-a impus la un moment dat senzația că proza cu personaje și lumi plăsmuite ar fi ușor decadentă, că energiile novatoare s-au cam epuizat și că e foarte greu să fii original acum, la sfârșit de mileniu, când s-a exploatat din plin cam tot ce se putea în materie de curente, tendințe sau maniere, dar poate că tocmai această desprindere de tradiție (fără a pune nimic în loc, cel puțin la nivel programatic), precum și atomizarea tipurilor de roman sunt caracteristici de bază ale prozei contemporane. Fără a cădea pradă elegiilor despre moartea lentă a discursului ficțional, încurajând sumbrele prevestiri ale dispariției literei scrise în favoarea imaginii, a computerului, trebuie să recunoaștem că am intrat într-o epocă în care prozatorul nu mai e privilegiat de lipsa oricărei concurențe în materie de divertisment și că, deci, dacă vrea să fie citit, trebuie să dea la iveală romane dinamice, scrise cu nerv și concizie. Au apus vremurile când cititorii erau de ordinul sutelor de mii și se grăbeau să devoreze tot ce apărea pe piața cărții. Acum sunt infinit mai puțini și mai pretențioși. Și e probabil că, mai devreme sau mai târziu, furând câte un pont-două de la autorii de best-seller-uri (dacă nu cumva scriu doar pentru sertare ori pentru posteritate) romancierii români se vor plia pe orizontul lor de așteptare. Crud, dar adevărat!

„Sfârșitul hranei” (ROBERTS 2008)

 Paul Roberts, Sfârșitul hranei. Pericolul înfometării în era hipermarketurilor, trad. (eng. 2008) Graal Soft, Litera Internațional, București, 2009

9 Prolog

I.
27 1.Înfometați de progres
51 2.Cât este de ușor acum!
79 3.Al doilea produs cumpărat este gratuit
104 4.Dezechilibrul balanței

II.
131 5.Mănâncă și fii puternic
161 6.Sfârșitul foametei
190 7.Suntem ceea ce mâncăm
218 8.Pe termen lung

III.
249 9.Pastilele magice
278 10.Războiul alimentelor

307 Epilog: Nouvelle cuisine

329 Mulțumiri

330 Note

370 Bibliografie

373 Index

coperta 4
Cartea lui P. R. nu este doar doar o istorie a hranei, ci și o analiză a antropologică a comportamentului uman față cu perspectiva unei catastrofe alimentare. Sfârșitul hranei este un avertisment. Va putea agricultura să facă față creșterii populației? Vor găsi economia, politica și  instinctele de supraviețuire cea mai bună cale de a ieși din impasul unei agriculturi cu tot mai puține valori nutritive și al unui comerț alimentar tot mai haotic? Din lăcomie, nepricepere sau prostie, rezervele de hrană sunt pe terminate și, în scurtă vreme, nu vor mai putea astâmpăra foamea a miliarde de oameni. Poate că, pentru cei care bântuie hipermarketurile, făcând din cumpărături un fel de a fi, sfârșitul hranei se află la limita imposibilului. Cu toate acestea, fatalitatea secătuirii resurselor combinată cu cinismul politicilor agricole, a condus la paradoxul că lumea numără azi un miliard de obezi și un miliard de înfometați. Omul nu trebuie să se confrunte doar cu mai puțină mâncare, ci și cu o mâncare mai proastă, dăunătoare sănătății. Sfârșitul hranei este o analiză profundă a uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane
P. R., autor al bestsellerului Sfârșitul petrolului (2004), publicat de editura Litera Internațional (2008), este jurnalist de la începutul anilor 1980. Cărțile lui nu au fost doar succese comerciale, ci au format curente de opinie, au influențat politici și au generat inițiative la nivel global. A publicat articole în The Los Angeles Times, Washington Post și The Guardian.

„La Bucovine et la Bessarabie” (MIHĂESCU 1998)

 Doru Mihăescu, La Bucovine et la Bessarabie, traduction francaise par Cireașa Grecescu, Maison d-Edition de la Fondation Culturelle Roumaine, București, 1998, 174 p. + 48 c

7 Avant-propos

15 I.Introduction

29 II.De bucovină „hetraie” a Bucovina „a partie importante de l-ancienne Haute Moldavie
Apercu historique
Bucovina dans des sources roumaines et etrangeres
Conclusions

Notes

103 III.Anciennete et significations du nom de Bessarabie
Origines
Temoignages de quelques sources geographiques roumaines anciennes
Temoignages de plusieurs sources etrangeres
Temoignages d-un certain nombre de sources cartographiques
Apercu historique
Conclusions 

Notes

151 IV.Considerations finales
Notes 

173 Liste des cartes

„Tineri creatori” (RUSU 1998)

 Simona Rusu, Tineri creatori, „Tomis”, Constanța, ian. 1998

Sărbătorile de iarnă, atât de mult așteptate mai ales de copii, ne-au oferit un eveniment deosebit organizarea unei ample expoziții de pictură și grafică la Muzeul de Artă. Protagoniști? Cei mai talentați elevi ai Liceului de Artă Constanța.

Deși trecute prin mai multe selecții, lucrările s-a dovedit prea numeroase pentru sălile puse la dispoziție, astfel că din cele aproape o sută, doar jumătate au putut fi expuse.

Explozie de lumină și culoare, de rafinate compoziții cromatice, de subtile transparente, de tandre tratări ale subiectului, de ingenioase viziuni personale, expoziția se remarcă printr-o maturitate și stăpânire a mijloacelor plastice de expresie comune tuturor expozanților.

Născută din dorința de a stimula copii dotați, expoziția dovedește o dată în plus inepuizabilele resurse de a genera frumosul autentic ale tinerilor creatori, unii dintre ei, poate, viitoare nume ale plasticii românești. Nou înființata Fundația Culturală Sorin Calafus a achiziționat 11 lucrări. Ele poartă semnătura elevilor: Andreea Aron, Mihaela Dima, Tudor Mirescu, Alexandru Moroșan, Elena Nedelcu, Aniela Ovadiuc, Alexandra Păvăloiu, Alexandra Radu, Alexandru Sârbu, Adrian Șerbănescu, Mihai Titoiu.

Sperăm ca astfel de manifestări să devină din ce în ce mai frecvente, constituind o modalitate de emulație pentru elevi, un prilej de bucurie sufletească pentru dascăli și publicul vizitator, dar și o ocazie pentru iubitorii de artă adevărată de a răsplăti și încuraja aceste tinere talente prin achiziționarea unor lucrări cu care să-și înnobileze spațiile în care trăiesc. Și mai presus de toate pentru ce înseamnă legătura vie a acestor creatori cu valorile autentice ale artei românești adăpostite de Muzeul de Artă Constanța, al cărui gir este pentru ei o afirmare.