„Studia Securitas” (UNIVERSITATEA „L. BLAGA” 2013

 „Studia Securitas”, Ed. Univ. „L. Blaga”, Sibiu, 3/2013

STRATEGIC STUDIES

Eugen LUNGU, Repere realiste vechi şi noi privind dinamica de securitate în spaţiul geopolitic MENA ................................................. 7

Eugen STRĂUŢIU, Foreign Policy Objective of Separatist Transnistrian Region. Institutional Architecture........................................................... 21

Cristian BARNA, Amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în Regiunea Extinsă a Mării Negre – un „cordon sanitar” în fața ameninţărilor asimetrice sau calea spre o nouă cursă a înarmărilor

nucleare?................................................................................................ 28

NATIONAL SECURITY

Vasile TABĂRĂ, Protecţia civilă – componentă a securităţii naţionale. Necesitatea prevenirii şi contracarării surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite ................................................................ 45

Marius PRICOPI, Reflectarea integrării militare europene în documentele strategice naţionale....................................................... 62

TERRORISM

Marcel VOICESCU, Drepturile omului şi libertăţile fundamentale în contextul implementării legislaţiei în domeniul combaterii terorismului

......................................................................................................... 69

ECONOMIC SECURITY

Ganna KHARLAMOVA, Economic security versus Crises................... 74

Volodymyr BABIRAD-LAZUNIN, Information support of Statistical evaluation of Smuggling and Customs violation in the context of the

Ukrainian Economic Security ............................................................. 82

Letitia Corina MATAREA – TÜRK, China Investment Corporation. Policy Implications and Developments ............................................... 87

Volodymyr VIRCENKO, Intellectual Security of Enterprise and Strategy of its Provision................................................................... 100

HUMAN SECURITY

Oleksii KHARLAMOV, Marina BODNARENKO, Ganna KHARLAMOVA, Nanosensors on Guard the Human Safety ...................................... 110

Ruslana GROSU, Dimensiunea conceptului de securitate umană în contextul viziunilor asupra dezvoltării durabile ................................ 120

Iulia CRĂCIUN, Răzvan ENACHE, Influenţa media şi computerului asupra securităţii psihice a copiilor.................................................. 129

BOOK REVIEWS

Ion LEAHU, Provocările europenizării: politica Federaţiei Ruse în reglementarea transnistreană (1992-2012), Editura Universităţii de Stat, Tiumen, 2012 (autor A. Deveatcov) ........................................140

Eugen STRĂUŢIU, Tânăr în România. Noi valori, noi identităţi, Editura Institutul European, Iaşi, 2013 (autor: Sabina Luca - coordonator)....149

Ioan ŞANTAI, Ştiinţa administraţiei, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2013 (autor Vasile Tabără) ................. 150

„Ruleta. Români și maghiari. 1990-2000” (ANDREESCU 2001)

 Gabriel Andreescu, Ruleta. Români și maghiari. 1990-2000. Jurnal tematic, Polirom/Ego, Iași, 2001, 358

5 În loc de prefață. Ruleta

Partea I Actorii
11 1.Masă rotundă la GDS: ce înțelegeau intelectualii români?
15 2.România: profil etnopolitic
21 3.Miza politică a anilor 90
28 4.Smaranda Enache
32 5.Liga Pro Europa
36 6.Violențele de la Târgu Mureș și evoluția Ligii
47 7.Alte bătălii: Cluj, Octavian Buracu și Dialogul Interetnic
54 8.Minoritățile, GDS și revista 22
58 9.Uniunea Scriitorilor și Alianța Civică la începutul anilor 90
63 10.Toamna anului 1991: stare de urgență în Armata IV Transilvania
66 11.Cine sunt și cum arată extremiștii?
70 12.„Naționalismul șovin: o cunoscută
77 13.Laszlo Tokes
83 14.Ce legătură are  un regățean cu minoritățile?
91 15.Maghiarii și UDMR
98 16.Laszlo Fey, Anton Niculescu, Peter Banyai, Levente Salat, Eva Pollnitz și alții. Efectul de lentilă

Partea II Conceptele
115 17.Naționalismul infiltrat în Constituția României
119 18.Dominația naționaliștilor între 1992 și 1996
130 19.Intrarea în scenă a Comitetului Helsinki
137 20.„Studiul”. Gyula
141 21.O lege a minorităților naționale
150 22.Consiliul Minorităților Naționale
154 23.Anul 1995, anul marilor crize: revoltă în CDR  contra „neloialității” UDMR
159 24.Atlanta
159 25.Tratatul româno-ungar: „intern” și „extern” în evoluția relațiilor interetnice
189 26.Criza: Legea învățământului adoptată în vara anului 1995
195 27.„Evoluția concepției UDMR”. Rectificarea
204 28.Alegerile din 1996: UDMR la guvernare
209 29.Ordonanțele de urgență și „modelul de reconciliere româno-maghiar”
214 30.Sabotarea „modelului”
222 31.O altă criză, o altă universitate maghiară
232 32.Ceangăii
236 33.Investigația din Moldova
244 34.Criza de la Odorheiu Secuiesc și limitele autonomiei locale
253 35.Negocierea de la Odorheiu Secuiesc. Controlul conflictelor
266 36.Scrisorile către UDMR

Partea III Epocile
277 37.Declarația de la Cluj și devoluția Transilvaniei
291 38.Naționalismul „profesoral”
301 39.„Un naționalism mai spilcuit”
316 40.Naționalismul, ca aberație intelectuală
324 41.De ce România nu a urmat „modelul sârb”?
329 42.Alegerile din 2000. Consociaționism și sfârșitul erei civice

345 Indice de nume proprii

coperta IV

Aflat la baza conceptului modern de democrație, respectul diferenței implică, înaintea schimbărilor de ordin politic, o mutație de mentalități. În eforturile ei de întâlnire cu identitatea europeană, România s-a confruntat - și încă se confruntă - cu un factor de risc maxim: chestiunea minoritară.

„„Fata cinstită” de Carlo Goldoni” (SGARCEA 1993)

 Val Sgarcea, „Fata cinstită” de Carlo Goldoni, „Tomis”, Constanța, octombrie 1993

Premiera Dramaticului constănțean încheie o stagiune nu prea bogată în evenimente, deși acelea care au fost (patru la număr) - sunt remarcabile. După ce în martie trecut aproape șocase „publicul de bine” cu „Rinocerii” de Eugen Ionescu, regizorul Laurian Oniga s-a ambiționat să monteze o piesă din repertoriul clasic. A ales din Goldoni „Fata cinstită”, text mai puțin reprezentativ pentru marele venețian. Textul original n-a suferit imixtiuni, dar s-a renunțat la unele pasaje. S-au păstrat dialoguri, intrigă, atmosferă, în schimb, scriitura lui Goldoni a fost supusă presiunii unui al doilea strat (l-am numi metatext) aparținător regizorului, care, construindu-și cu migală întregul eșafodaj, a răsturnat story-ul inițial, supunându-l unei abile situări în realitatea imediată.

La prima vedere, nimic mai simplu: într-un studio tv se repetă pentru filmări piesa cu pricina. Interpreții sunt agresați de personaje viu mișcătoare prin cadru - sufleur, tehnicieni, băgători de seamă. O senzație stranie de apăsare se insinuează cu încetul. Asistăm la „altă revoluție în direct”. Voci, șoapte, sunete, zgomote de tot felul și din tot locul, strigăte ori comenzi ferme formează, labirintic, un univers sonor stresant, năucitor mai ales pentru cei concentrați asupra situațiilor tipice comediei dell arte pe care trebuie s-o întruchipeze: asta li s-a dat, asta joacă. Pentru ca unitatea să fie asigurată, regizorul a dozat savant ritmul reprezentației. Derularea e vioaie, halucinantă uneori. Senzația de improvizație abia se instalează, că și cedează locul rigurozității. Inconfortului îi ripostează limpezimea ideilor. Sunt scene de un dinamism... până mai ieri de nebănuit la trupa constănțeană, care alternează cu altele de lirism discret, învăluitor, elaborate cu migală. În totul funcționează măsura. Chiar și în secvențele tipice, unde burlescul e la el acasă, e preferată găselnița inteligentă, de efect vizual în detrimentul „băgării deștelor în ochi”, modalitate atât de dragă șușaniștilor ori impostorilor hămesiți de melancolii. O răfuială cu conceptele, cu alte cuvinte, chiar în planul expresivității. Cursa întinsă spectatorului e una la îndemâna oricui: sentimentul de „călduț”, de ceva „deja vu” îți e spulberat de îndată ce descoperi că, dincolo de costumele rozbonbon, de feericul (și fericitul!) decor al Veneției, de intrigile amoroase specifice lumii gondolierilor, ceva colcăie implacabil, gata să explodeze. Dintr-o comedie oarecare, te trezești, în final, în plină dramă: unul dintre personaje moare. Dar n-o face oricum. Aici se situează o întreagă filosofie a reprezentației: mortul a fost un om ca oricare. Adică, unul din artiști. Adică, unul din cei (...), uitați de societate (..). Un saltimbanc, acolo. Secvența e antologică, de o teatralitate impresionantă: toți cei de față descoperă că se poate muri adevărat chiar și pe scenă. Ritual? Provocare? Trezire la realitate? Încă un joc pe care hazardul îl pregătește, cum are obiceiul, în derâdere? Acest final deschis seamănă, cumva, cu moartea însăși: poate fi în atâtea feluri. Liantul piesei: nevoia de cinste. Sau, mai explicit, dorința supraomenească de a demonstra că într-o lume murdară, murdară, există exemplare care nu pot fi cumpărate. Iubirea? Cel mai puternic zid de apărare contra mizeriilor lumii din afară și din noi.

Realizatorii au aruncat în luptă un întreg arsenal de mijloace artistice: scene vivante, quiproquo-uri, gaguri, efecte speciale. Toate subordonate unității stilistice.

Un efort considerabil a fost dispus în lucrul cu echipa. Nu există vedete, ci doar partituri pe care actorii s-a străduit să le susțină cât mai bine în favoarea ansamblului. Revelații interpretative - doi tineri încă nepuși în valoare.  Gabriela Beiu (Bettina) își dozează și concentrează efortul. Încrâncenarea cu care își apără virtutea pare a o ilumina în multe din secvențe. Actrița are mobilitate și simțul (...). (...) încă și mai tânărul Radu Niculescu (Pasqualino) interpretează bine rolul timidului îndrăgostit. Stăpân pe nuanțe și concentrat, știe, în plus, să-și utilizeze calitățile fizice. Foarte izbutită șarja întâlnirii sentimental lacrimogene dintre cei doi. Iulian Enache (Ottavio) a renunțat la bățoșeniile de până acum, fiind reactiv, aplicat, parcimonios în mijloace, deseori fluid. Elena Gurgulescu (Beatrice) e o prezență agreabilă, fină întruchipare a soției înșelate și înșelătoare, plonjând cu nonșalanță în ludic. Lucian Iancu (Pantalone) joacă firesc, integrându-se în atmosferă și dominând ca un virtual „meseriaș”. Carmen Enea-Tomescu (Catte) e șarmantă, dar cu unele risipiri de... grații. Liviu Manolache (Lello) e viguros, plin de har și fantezie. Emil Bârlădeanu (Menego) e corect. Prizonierul unei maniere, din păcate, Eugen Mazilu (Arlechino). Roluri episodice, dincolo de tipologii (ori inventate de regizor) susțin: Valentina Bucur-Caracașian, Maria Nestor, Cristina Oprean, Tatiana Oprea și Mirela Klein.

Decorul funcțional, impresionant prin varietate și implicare în „senzori” (Sică Rusescu) înlesnește conturarea unei montări cu siguranță pregătită a demonstra că provincia nu e sortită zădărniciei. Lucru pe care ni-l dorim de mult: nasc și la Pontul Euxin artiști autentici. Cu condiția să fie diriguiți de mari regizori, ca în cazul de față.

„Farsa puterii” (SGARCEA 1993?)

 Val. Sgarcea, Scena. Farsa puterii, „Tomis”, Constanța, 1993?

Într-un loc imprecis din nu prea întinsa Ungarie, în atemporalitate, cinci bărbați din medii absolut diferite joacă pe rând farsa puterii. Pe care le-o dă un revolver trecut, prin hazard, pe rând, în mâna fiecăruia. Prilej de a descoperi maniere comportamentale în situații-limită. Textul dramaturgului maghiar contemporan Gorghey Gabor valorifică din plin qui-pro-quo din recuzita clasică, aducând în plus ceva grotesc și absurd într-un punct, amintind chiar de straniile viziuni sartriene din „Cu ușile închise”. Traducerea lui Zeno Fodor poartă mesajul piesei foarte aproape de sensibilitatea actuală. Protagoniștii sunt surprinși la început într-o încăpere din care nu se poate ieși, căci amenințătorul Cuki, brutal și cinic, nu le-o va permite. Câteva minute, retina fixează fizionomiile încremenite într-un muzeu al figurilor de ceară, spre a ghici evoluțiile ulterioare. Beția puterii de-o clipă îi va face pe rând poltroni, meschini și răzbunători, cu un cuvânt câinoși, în contrast cu pretinsa puritate sufletească a unora din ei (țăranul, intelectualul, nobilul). Cât de mult poate schimonosi un om senzația puterii? - iată întrebarea căreia încearcă să-i răspundă textul lui G. Gabor, datat acum vreo trei decenii.

Regizorul bucureștean Mircea Cornișteanu, inventiv ca de atâtea ori, propune o metaforă scenică finală. Toată zbaterea eroilor, toată tevatura grotescă e zadarnică, întrucât glasul rațiunii odată invocat (renunțarea la folosirea blestematei arme) când story-ul e gata să alunece în banal, o găselniță salvează montarea menționând-o la o cotă onorabilă și reparându-i doza de transfigurare artistică: nu se mai poate ieși spre nicăieri, dincolo de ușa până atunci încuiată, s-a zidit un obstacol. Când? De cine? Pentru ce? Ce sens ar mai avea libertatea, cât vreme omul nu e liber înlăuntrul lui? Și a mai făcut ceva dl. Cornișteanu. Fără eforturi deosebite, (căci piesa e una de idei, nicidecum „mină de aur” pentru regizori) adat șansa celor 5 interpreți de a susține partituri pe care probabil le așteptau, și le doreau fiecare în parte, dar și împreună, întrucât aceștia se găsesc în puncte apropiate valoric în cariera lor. Se știe că piesele cu personajele exclusiv sau preponderent masculine sunt frecvente și le oferă game largi interpretative, adevărate tururi de forță (vezi, de pildă, „Generoasa fundație” de C. B. Valejo, „Oameni și șoareci” de J. Steinbeck ș. a.). Poate și de aceea toți cei cinci se simt în largul lor înfruntându-se, confruntându-se. înfruptându-se fără a face concesii publicului: meticulos, ordonat, cu aplomb și profesionalism. Adică, izbutind roluri de compoziție.

Iulian Enache (Cuki, la ridicarea cortinei stăpân pe situație, bine individualizat, grobian și labil, un pungaș în stare de orice) are prestanță. Bizar însă, după deposedarea de armă devine inert, fără reacții, blegit și stângaci. Să nu fi gândit oare vigurosul actor asupra amănuntului deloc nesemnificativ că din sală totul se vede? Vasile Cojocaru (Excelența Sa) își compune o mină credibilă, bine elaborată. De atâtea ori preferat al publicului constănțean, el se dovedește și aici stăpân pe rol, inteligent, chiar dacă rârâitul său personaj riscă, de la un punct, a deveni... plictisitor. La fel de elaborat se dovedește rolul profesorului Kiss propus de Liviu Manolache, care, cu siguranță, a găsit soluții adecvate în compunerea tipologiei: cărturarul e uneori ridicol și brutal deopotrivă când balanța înclină în favoarea lui. Un personaj foarte pigmentat, purtător de neaoșisme și zvâcuri de ceardaș, propune Eugen Mazilu. Un actor pe care experiența l-a obligat să-și valorifice cotele talentului și datele temperamentale. Țăranul lui e pe rând naiv, țâfnos, cumpătat și hazos. Fără stridențe, fără dezacorduri. Dar partitura cea mai generoasă din scriitură revine lui K. Muller (Lică Gherghilescu). Un poltron mărunt, umil și decrepit, o lichea care-și perfectează din mers vanitățile. Actorul, inegal până acum, pândit de manierism, atacă aici fără complexe, creând un rol excelent în care pune la bătaie trup, mimică și frazare. E ingenios și de-a dreptul demolant în câteva momente.

Ultima premieră de la mai nou botezatul colectiv „Ovidiu” e un spectacol de echipă, un spectacol cu rețetă, rezistent calitativ. S-au alăturat: Mihai Mădescu (decoruri), Nicu Alifantis (muzica), Luana Drăgoescu (costume) și Vasile Cojocaru (asistent regie artistică).

„Congresul VIII al UTC” (1966)

Congresul al VIII lea al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă din România, 23-26 martie 1966

5 Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al CC al PCR

21 Raportul CC al UTC cu privire la activitatea UTC în perioada dintre Congresul VII și Congresul VIII și sarcinile ce revin UTC pe baza Hotărârilor celui de-al IX lea Congres al PCR, prezentat de tovarășul Petru Enache, prim-secretar al CC al UTC

77 Raportul Comisiei Centrale de Revizie, prezentat de tovarășa Maria Apostol

83 Raportul cu privire la proiectul Statutului UTC, prezentat de tovarășul Gheorghe Stoica

99 Statutul UTC din RSR

129 Rezoluția celui de-al VIII Congres al UTC

145 Scrisoarea adresată de Congresul VIII al UTC Comitetului Central al PCR, tovarășului N. Ceaușescu, secretar general al CC al PCR

153 Componența organelor de conducere ale UTC alese la Congres