Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 decembrie 1975

Pontica 1975 la Constanța

 (...)

*

La fabrica de celuloză și hârtie Palas, caracterul direct al dezbaterii „Realitatea și imaginea plastică” s-a prelungit de-a lungul discuției, încheiată cu vizita pe care grupul de critici și artiști plastici a făcut-o în câteva dintre secțiile întreprinderii. S-a urmărit nu numai procesul de producție, ci și mediul ambiant, odihnitor, plin de lumină și cu calități estetice deosebite, ceea ce a explicat în bună măsură exigența formulată în întrebările referitoare la procesul reflectării realității în opera de artă, la opțiunea pentru peisajul înnoită și figura omului contemporan, la sinteza artă-gust, creație-producție sau la binomul creație-receptare a operei de artă.

*

Clubul DNM a fost gazda întâlnirii grupului de critici și artiști plastici cu tineretul UTC din port în discuția „Omul muncii în fața operei de artă”. Noțiunile de accesibilitate, receptare, artă angajată, ca și indicațiile Programului partidului privind „promovarea creației artistice cu un înalt conținut educativ militant, cât și educarea estetică a maselor”, au format nucleul intervențiilor invitaților, desfășurate ca un expozeu.

(...)

*

Simpozionul „Lucian Grigorescu”, susținut la Medgidia, în muzeul reorganizat care îi dedică o sală omagială pictorului născut în acest oraș, cu participarea unui numeros public și a organelor locale de partid, a beneficiat de intervențiile criticilor de artă Ion Frunzetti și P. Oprea și ale pictorilor S. Chintilă și M. Ionescu, care au evocat personalitatea, biografia, modul de lucru și atmosfera  atelierului artistului. M. I., care a călătorit refăcând itinerariul artistului la Cassis, unde aceasta a poposit în anii 30, a reconstituit ambianța în care L. G. a trăit mai bine de 10 ani.

Printr-un amplu exemplu, I. F. a circumscris datele biografiei interioare a artistului, a subliniat etapele evolutive ale creației sale, ca și caracterele esențiale ale operei lui L. G.

*

Acțiunile culturale Pontica 75 susținute cu artiștii plastici au subliniat faptul că arta contemporană face parte din edificiul societății socialiste, că ea se dezvoltă în strânsă legătură cu evoluția socială, că se împărtășește din caracterul întregului peisaj al țării, în neoprită construcție. Perspectivele nebănuite deschise spiritului creator de revoluția socialistă, de gândirea și practica contemporană captează atenția creatorilor de frumos, declanșează armonii ale creației lor, conexate frumosului vieții și asigură astfel caracterul realist al unei arte legată de popor și patria socialistă, căci - după cum spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu - „...arta este cu adevărat valoroasă când omul, ascultând-o, citind-o, privind-o, simte că ea îi devine necesară, indispensabilă, îl transformă, îl educă, îi lărgește orizontul spiritual”.

luni, 22 decembrie 1975

„Bulgăre de aur în piele de taur” (NICULESCU 1975)

 Radu Niculescu (ed.), Bulgăre de aur în piele de taur. Ghicitori, Minerva, București, 1975

V Prefață - Ghicitoarea. Spirit și poezie

XLV Notă asupra ediției

3 I. Omul (1-68)

20 II. Casa (69-141)

37 III. Bucătăria (142-206)

53 IV. Fire, țesături, cusătorie (207-234)

60 V. Satul, obștea (235-297)

75 VI. Îndeletniciri, unelte, arme (298-335)

86 VII. Drumuri, cărăușie, comunicații (336-376)

96 VIII. Muncile câmpului, morăritul (377-426)

108 IX. Grădina, livada, via (427-495)

124 X. Animale crescute de om (496-540)

135 XI. Animale slobode (541-619)

154 XII. Între animale (620-645)

163 XIII. Pădurea, stepa, balta (646-669)

169 XIV. Relieful, geologicul (670-677)

171 XV. Condiția cunoașterii (678-697)

176 XVI. Elementele fundamentale (698-711)

180 XVII. Lumină, întuneric (712-721)

182 XVIII. Ziua, noaptea (722-725)

183 XIX. Meteorologie (726-765)

190 XX. Cerul, soarele, luna, stelele (754-765)

193 XXI. Confruntările și înfruntările elementelor (766-771)


195 Bibliografie

205 Index bibliografic





duminică, 30 noiembrie 1975

„Jurnal de turneu” (COLOMIEȚ 1975)

 Ileana Colomieț, Jurnal de turneu, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1975

După ce Teatrul de dramă și comedie din Constanța s-a prezentat în Capitală cu un turneu nu prea concludent, aceasta pentru că atât Nevestele vesele din Windsor - Shakespeare, cât și Mascarada - Lermontov, erau spectacole vechi, de aproape doi ani, spectacole evident uzate, s-a efectuat și un alt turneu, cel al criticilor la sediul teatrului. ATM-ul a oferit unui grup de cronicari de a cunoaște direct activitatea celor din Constanța, o acțiune binevenită, deoarece ne-a făcut să ne schimbăm radical părerea despre acest colectiv, despre repertoriul și posibilitățile sale. Și acum să încercăm să încercăm a reaminti cele văzute.

MICUL PRINȚ la Teatrul de Păpuși - Într-un spațiu marcat puternic de culoare neagră s-au compus, dintr-o serie de elemente la început bizare, ca într-un vis fantastic, personajele lumii lui Saint-Exupery. Am fost prinși de minunata poveste adresată atât celor mici, cât și celor mari, povestea Micului Prinț, pe care regizorul Andrei Belgrader și scenografa Eugenia Tărășescu-Jianu au înviat-o scenic cu o fantezie debordantă. Ne-am aflat mereu parcă în lumea pictorilor fantastici, descoperind în fiecare tablou câte o metaforă organic servită de jocul păpușilor. Ideea creării, sub ochii spectatorului, a personajelor din elemente esențiale, care plutind parcă într-un haos, în imponderabilitate se regăseau în cele din urmă compunând regi ai unor ținuturi inimaginabile, a dinamizat întreaga reprezentație. Acest Mic Prinț a certificat unui director de scenă de talent, consecvent în viziunea sa regizorală, un director de scenă al cărui nume se reține - Andrei Belgrader. Micul Prinț, întrupat de o păpușă cu un farmec și deosebită expresivitate, a căpătat viață datorită sensibilei actrițe Aneta Christu. În același spectacol, Sandu Simionică, de la Teatrul Dramatic, în rolul aviatorului, cu firesc, cu o voce plăcută, cu o discretă duioșie interioară, ne-a condus prin povestea lui Saint-Exupery. Micul Prinț este cu adevărat o reprezentație ce merită aplauze la scenă deschisă. De altfel, calitățile acestui spectacol au fost relevate și în turneul pe care ulterior Teatrul l-a întreprins la București.

VIFORUL la Teatrul de dramă și comedie - Mai întâi am avut plăcuta surpriză de a descoperi doi actori tineri cu deosebite calități: Mircea Creți și Diana Cheregi, apoi un spectacol lucrat cu corectitudine, servit de o distribuție bine aleasă. Într-un cadru scenografic frumos ca aspect exterior, dar nu întru totul funcțional (scenografia Mihai Tofan), regizorul Gheorghe Jora a încercat o reinterpretare a dramei istorice scrise de Delavrancea. Reinterpretarea era posibilă pentru că piesa oferă toate datele, Ștefăniță fiind un personaj complex, scriitura modernă a textului dând diferite argumente în favoarea unei noi viziuni regizorale, dar la un moment dat am avut senzația contrazicerii. Gândul regizoral, indicațiile date actorilor, veneau în direct conflict cu textul. Încercarea a de a o transforma pe doamna Tana în salvatoare a tronului și țării ni s-a părut neîntemeiată, pentru că textul nu are resurse să susțină o astfel de idee. În ciuda acestor inadvertențe ale viziunii regizorale, actorii și-au compus cu siguranță personajele. Mircea Crețu în Ștefăniță a susținut întreg spectacolul. Înzestrat cu o voce puternică, cu o gamă variată de nuanțe, cu un temperament scenic vulcanic, Mircea Crețu nu a făcu din Ștefăniță un tip patologic, tarat, ci un domn cu o voință de excepție. încorsetat de amintirea personalității lui Ștefan pe care vrea să o domine. Alături de Mircea Crețu, Diana Cheregi, cu o prezență scenică aparte, coborâtă parcă din frescele bizantine, a încercat cu inteligență și nuanțare în gest și replică „reinterpretarea” doamnei Tana. Am revăzut-o apoi cu plăcere pe Ileana Ploscaru, care în Oana a devenit femeia plină de sensibilitate, jucând o nebunie cu tâlc, contrapunctând violența domnului cu amintirea discretă a vremii liniștite a lui Ștefan. Imaginat ca un apostol, Sandu Simionică în Luca Arbore continuă înțelepciunea domnului trecut, înfruntă mânia lui Ștefăniță, actul jucând cu multă personalitate, dar, totuși, datorită regiei, imaginea de ansamblu a personajului a rămas puțin schematică. Întreg spectacolul a lăsat senzației confruntării între rău și bine, fără a fi speculate nuanțele textului. Viforul rămâne însă o reprezentație ce merita a fi inclusă în repertoriul turneului din București.

CASA BERNARDEI ALBA. Cușca în care se zbat fetele Bernardei a fost, de la prima ridicare a cortinei, metafora clară pe care regizoarea Anca Ovanez-Doroșenco a impus-o întregii reprezentații. Piesa lui Federico Garcia Lorca a fost supusă unei viziuni regizorale clare, consecvente, poate însă prea unilaterală. Pedalarea pe latura erotică, pe isteria manifestă cauzată de claustrare, a creat uneori impresia împingerii spre patologic a conflictului. Actrițele Marcela Sassu, Zoe Caraman-Ștefan, Valentina Șambra, Ana Mirena, Aurora Simionică și Valentina Bucur și-au însușit concepția regizorală, realizând, fiecare, partituri actoricești pline de adevăr. O notă de excepție a adus în spectacol Agatha Nicolau, pentru care crizele isterice ale personajului său, Martirio, au fost prilejul dezvăluirii unei largi game interpretative. Casa Bernardei Alba se înscrie printre spectacolele deosebite ale teatrului constănțean, spectacol cu o amprentă personală, ieșit din comun datorită regiei, oferind prilej de afirmare unor actrițe cu capacități interpretative diverse.

N-AM UCIS! - este de fapt cunoscutul text MARIE-OCTOBRE, o piesă-anchetă, scrisă de un grup de autori, o piesă fără deosebite virtuți literare, supusă tiparelor genului. Pe acest text, de o calitate mediocră, dar cu partituri actoricești generoase și dificile, tânărul regizor Silviu Purcărete a creat un spectacol de ținută, un spectacol ce acaparează atenția sălii, stârnește interesul. Un merit prim al regizorului poate fi considerat modul în care a gândit distribuția, căutând astfel să acopere cerințele tipologice impuse de text. Un alt merit, modul cum în permanență a dirijat mișcarea actorilor în scenă, cu multă precizie, impunând ritm acțiunii, mobilând dezbaterea prin mișcare, Decorul, semnat Eugenia Tărășescu-Jianu, dă o eleganță funcțională reprezentației. Ileana Ploscaru în rolul Marie-Octobre realizează o partitură unică, știe să-și urmărească partenerii fiind prezentă în tăcere la replica fiecăruia (lucru cam rar întâlnit în teatru), știe să-și respecte partenerii, susținându-le în tăcerea replica și mișcarea. Este inegalabilă în acea secvență a acuzării, când printr-un singur „nu” comunică drama întregii existențe a personajului său. Lucian Iancu în Simoneau se afirmă ca un actor cu o pregnantă inteligență scenică, expresiv, comunicând mereu subtextul replicii. Cu siguranță și personalitate își creează personajul Jean Ionescu, patronând discret întreaga anchetă. Emil Sassu, Romeo Mogoș, Viorel Popescu, Constantin Guțu, George Stancu, Longin Mărtoiu, Sandu Simionică și Valentin Bucur își au la rândul lor micul recital actoricesc, convingător, dovedind încă o dată ce înseamnă o bună distribuție a actorilor, întâlnirea cu partitura convenabilă fiecăruia.

Iată deci trei reprezentați care arată că Teatrul de dramă și comedie din Constanța are un colectiv omogen cu diverse posibilități, un colectiv care, prin Ileana Ploscaru, Lucian Iancu, Jean Ionescu, Sandu Simionică, Agatha Nicolau, George Stancu și mai tinerii Diana Cheregi și Mircea Crețu poate concura cu unele colective teatrale mai „centrale”. Cele trei reprezentații, indiferent de unele obiecții care li s-ar putea aduce, sunt spectacole de ținută artistică, configurând profilul unui repertoriu bine gândit. Atunci oare de ce n-am vizionat și la București Viforul, Marie-Octobre sau Casa Bernardei Alba?! Nu sunt ele în acest moment cele mai reprezentative spectacole pentru teatrul constănțean?

duminică, 15 iunie 1975

„Expoziția de filatelie tematică Tomis 75” („TOMIS” 1975)

 ?, Expoziția de filatelie tematică Tomis 75, „Tomis”, Constanța, 1975

Expoziția filatelică organizată de filiala AFR Constanța cu participarea unor filateliști din două orașe înfrățite - Boulogne sur Mer (Franța) și Turku (Finlanda) - și din Gdansk, Odessa și Varna, la care se adaugă filateliști din București și din 10 centre județene, este unul din cele mai remarcabile fapte de cultură din bogatul program al acestui sezon estival.

Amploarea participării a dus la dimensiunile cu adevărat impresionante ale expoziției - unică până azi în țară - care a ocupat întregul spațiu al sălii sporturilor din complexul Flămânda. Vizitatorul a fost atras însă nu atât de cantitate, cât de bogăția și diversitatea tematică, de valoarea documentară și artistică a exponatelor și mai ales de bunul gust și pasiunea colecționarilor și organizatorilor. Pentru că numai o nobilă pasiune, dublată de o la fel de nobilă dorință de a cunoaște, pot susține stăruința pentru completarea colecției, atenția selecționării și clasării mărcilor și a ilustratelor, migala așezării în cartoanele albumelor, grija pentru ferirea lor de agenții care le-ar putea degrada. Cândva, am crezut că filatelia e un fel de avară tezaurizare de bunuri cu care s-ar putea face afaceri rentabile. Acum m-am convins că acest hobby este o treabă foarte serioasă, care deschide larg orizonturi către surprinzător de variate domenii de cunoaștere.

miercuri, 1 ianuarie 1975

„România de astăzi” (RAȚIU 1975)

Ion Rațiu, România  de astăzi. Comunism sau independență?, ediția 2, Expres, 1991, 196 p.

Cuprins

V Prefață la ediția 2
VI Explicație
VIII Cuvântul autorului
IX Prefața ediției românești

Partea întâi - Comunismul la putere
1 I. PCR - o notă falsă a „Rapsodiei române”
4 II. Un mit  - trecutul de luptă al comuniștilor români
9 III. Gheorghe Gheorghiu Dej
13 IV. Canalul morții
17 V. În vârful piramidei
21 VI. Și a fost ziua a doua : industrializarea
24 VII. Lumina vine de la răsărit

Partea a doua: Pe panta naționalismului
29 I. Gura păcătosului adevăr grăiește
33 II. Prima confruntare
36 III. Duelul
40 IV. Șansă și abilitate
48 V. Naționalismul - aliatul uitat
56 VI. Chinezerii
60 VII. Incidentul Valev
64 VIII. Reconcilierea
67 IX. Ruptura

Partea a treia: Ceaușescu
75 I. Regele a murit! Trăiască regele!
77 II. Hai să dăm mînă cu mînă
81 III. Toate drumurile duc spre Vest
91 IV. Minirevoluția culturală
97 V. O atmosferă apăsătoare
103 VI. Cultul personalității
107 VII. Recuperări istorice
111 VIII. Exilații - o primejdie
119 IX. Misionarii partidului
122 X. Tribuna ipocriziei
124 XI. Reevaluări reciproce
130 XII. Întoarcerea fiului rătăcitor
136 XIII. Comis-voiajorul comunismului mondial
141 XIV. „Independența”: o afacere profitabilă
147 XV. Lozinci și spionaj

Partea a patra: Un stat totalitar
151 I. Vasalitate
156 II. Cezarul
164 III. Noua oligarhie: ștabii
169 IV. Tehnocrații
175 V. Supușii
181 VI. Geniul românesc
185 VII. Concluzii

coperta 4: I. R. aparține unei familii care a dat diplomați, oameni politici, prelați și cărturari. 
S-a născut la Turda în 1917 și a studiat la universitățile din Cluj, Munchen și Cambridge, dobândind două licențe, în drept și științe economice, precum și un doctorat în științe politice.
Diplomat, gazetar, activ în transporturi maritime și constrcuții imobiliare, președinte al Asociației Culturale a Românilor din Anglia ( 1965-1985), președinte al Uniuni Mondiale a Românilor Liberi de la înființare în 1984, I. R. este și autorul unor lucrări cu caracter juridic, politic și literar.
„România de astăzi”, apărută în engleză, franceză și poloneză în 1975, este o analiză obiectivă a regimului comunist instaurat în România după al doilea război mondial, până la data publicării cărții.
Nici o etapă sau fapt semnificativ din istoria acelor trei decenii - industrializarea, lupta pentru putere în sânul conducerii PCR, aservirea rusească, minirevoluția culturală, cultul personalității lui Ceaușescu - nici un aspect pregnant al politicii externe a guvernului dela București nu este neglijat.
Problema principală în dezbatere este „independența” României comuniste. A existat ea cu adevărat?  Dacă da, cum s-a explicat reintegrarea progresivă a țării în CAER și în Pactul de la  Varșovia din acei ani? Și dacă nu a existat, cum a fost posibil ca România să întrețină strînse relații economice și chiar politice cu Occidentul? Este tocmai ce încearcă să explice volumul de față.

„Bucureștii în legende și povestiri” (MITRU 1975)

 Alexandru Mitru, Bucureștii în legende și povestiri, Ed. Sport-Turism/Locuri și legende, București, 1975, 188 p.

4 Cuvînt înainte

9 București
12 Dîmbovița
20 Temnița
34 Ali-beg
49 Pedeapsa
55 Clopotele bat
71 Mihai -Vodă
77 Nunta
86 Sarea pămîntului
96 La Radu Vodă
103 Clucerul
114 Dascălul Florea
123 Datoria
130 Mugur, Mugurel
140 Fulgere îndepărtate
146 Soarele dimineții
153 Răsplata
163 Oborul
172 Libertate! ... Dreptate! ...