Recuperarea imagologică a lui Bruce Lee de către regimul comunist din China (WU MIN 2013)

<Bruce Lee, legenda artelor marțiale, este comemorat zilele acestea în întreaga lume, la 20 iulie fiind marcați 40 de ani de la trecerea subită în neființă (20 iulie 1973).
Primul, cel mai prolific și mai cunoscut practicant de arte marțiale chinez Li Xiao Long (alias Bruce Lee) s-a născut la 17 noiembrie 1940 în chinatownul din San Francisco, din părinți chinezi, originari din Hong Kong. Tatăl era un renumit actor de operă cantoneză, iar mama o apreciată cântăreață, descendentă a unui bogat și influent clan honkonghez. Se poate spune că Xiao Long (micul dragon) a fost născut pentru arte marțiale și pentru cinematografie, în primul său „rol” fiind distribuit la numai un an („Golden Gate Girl”) ca sugar, iar în ultimul, post-mortem, în 1981 („Jocul morții 2”).
Meritele incontestabile în zona artelor marțiale, recunoscute de cei mai apreciați luptători, sportivi și practicanți, l-au făcut pe Bruce Lee deopotrivă celebru și invidiat. Părintele culturismului modern, Joe Weider, declara la vremea respectivă că acesta avea cel mai definit corp văzut de el până atunci. Colegii de platou, între cei mai cunoscuți fiind Chuck Norris și Bob Wall, la rândul lor maeștri ai artelor marțiale, îl considerau un deschizător de drumuri. Același renume l-a câștigat și în cinematografie, fiind primul chinez care a reunit calitățile de producător, scenarist, regizor și actor în  rolul principal.
Unul dintre admiratorii declarați ai lui Bruce Lee a fost chiar liderul de facto al noii Chine, Mao Zedong (1893-1976). În articolul „The man who was Mao s hero”, apărut în anul 2010 în publicația China Daily, Raymond Zhou a consemnat că, după ce a vizionat producțiile „The Big Boss”, „Fist of Fury” și „The Way of the Dragon”, Mao a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Lee, fiind extrem de încântat. „În timp ce viziona pentru prima dată „Fist of Fury”, Mao, plin de lacrimi, a spus: „Bruce Lee este un erou”. Apoi Mao a revăzut filmul de încă două ori. Liu Qingtang, ministr adjunct al Culturii la acea vreme, un apropiat al familiei Mao, martor la eveniment, a declarat că nu știe să existe un alt film pe care Mao să-l fi vizionat de trei ori.
Surprinzătoarea moarte a lui Bruce Lee a lăsat în urmă o serie de legende, care pentru mulţi anulează verdictele medicale care arătau că acesta a decedat ca urmare a unui edem cerebral. La 32 de ani, Lee beneficia de trei asigurări de viaţă, fiecare în valoare de un milion de dolari, enorm pentru acea perioadă, aceasta fiind una dintre pistele urmărite de presa vremii. Antipatiile stârnite de faptul că Bruce Lee dezvăluise tehnici secrete ale artelor marţiale chineze sunt o altă parte de legendă, în care este invocată ''lovitura morţii tăcute şi ascunse'' capabilă să smulgă suflul vieţii prin simpla blocare a meridianelor energetice.
Pentru a înţelege respectul şi admiraţia chinezilor şi a lumii întregi pentru Bruce Lee, trebuie ştiut că în Hong Kong a fost dezvelită, la 27 noiembrie 2005, o statuie de bronz în mărime naturală. O statuie a vedetei se găseşte şi la Mostar (Bosnia), dezvelită cu o zi înaintea celei din Hong Kong. În anul 2008, în provincia Guandong, a fost inaugurată o rezevaţie naturală dedicată lui Bruce Lee, spaţiu care include un memorial al familiei sale care are originile la Shunde, un muzeu Bruce Lee, o şcoală de arte marţiale, dar şi cea mai mare
statuie a acestuia, de 18,8 metri.
Unul dintre ultimele tributuri în memoria marelui iniţiat a fost adus recent în Statele Unite ale Americii unde o statuie a fost dezvelită, în luna iunie, în chinatownul din Los Angeles.
Bruce Lee a fost căsătorit cu Linda Emery. Împreună au avut doi copii: o fată, Shannon, şi un băiat, Brandon. Acesta din urmă, la rândul său renumit practicant de arte marţiale şi actor, a murit la numai 28 de ani, în timpul filmărilor la producţia ''The Crow'', când o armă a fost încărcată, accidental, cu gloanţe reale, pentru o scenă în care personajul lui Brandon trebuia să fie împuşcat de personajul intepretat de Michael Massee.
 >

SURSA
Wu Min, 40 de ani de la moartea lui Bruce Lee, „Puntea”, Radio China Internațional / Redacția Română, Beijing, 2013, nr. 37, p.5.

Aforism W. Thackeray (1811-1863) (VERNE 1892)

(15) „Thackeray a spus undeva că o englezoaică binecrescută este cea mai desăvârșită creație de pe pămînt.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Aforism C. Saint Beuve (1804-1869) (VERNE 1782)

(38-9) „- (...) Unul din cei mai vestiți critici din țara dumitale n-a zis: `Francezilor nu le place să învețe decît ceea ce știu`. (...)

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(XVII/256) „Groenlanda înseamnă `Țara Verde`. Dar numele de `Țara Albă` s-ar fi potrivit mai bine pămîntului acestuia troienit de zăpezi. Dar pesemne că nu și-a primit numele decît printr-o glumă a nașului său, Erik cel Roșu, navigator din sec. X, și care probabil era tot atît de roșu pe cît e G. de verde. Poate că, la urma urmei, scandinavul nădăjduia să-și hotărască compatrioții să vină să colonizeze acest pămînt verde al N. Dar n-a izbutit. (…), iar astăzi populația groenlandeză nu depășește 10.000 de locuitori, cu băștinași cu tot.”

J. VERNE, Goana după meteor, trad. (fr. 1901) G. Naum, ed. I. Creangă/19, București, 1979, p. 134-294

Miliardari americani în secolul XIX (VERNE 1901)

(IX/192) „E sigur că Vanderbilt, Astor, Rockefeller, Pierpont Morgan, Mackay, Gould și ceilalți Cresuși americani, fără să mai vorbim de Rotschild, n-ar mai fi fost în cazul acesta decît niște rentieri neînsemnați pe lîngă dr. Hudelson sau D. Forsyth!”

J. VERNE, Goana după meteor, trad. (fr. 1901) G. Naum, ed. I. Creangă/19, București, 1979, p. 134-294

Istoria expedițiilor spre Polul Nord până în ecolul XIX (VERNE 1864)

(VI/32-3) „(...) acest cap cu un nume atît de potrivit (2). (...) Ați trecut pe aici Frobisher, Knight, Barlow, Vaugham, Serrogs, Barentz, Hudson, Blossevile, Franklin, Crozier, Bellot ca să nu vă mai întoarceți niciodată la căminul vostru, (...). Prin 970 navigatori porniți din Islanda (3) au descoperit Groenlanda, S. Cabot, în 1498, s-a ridicat până la 56 gr. lat., G. și M. Cotreal, între 1500-2, au ajuns pînă la 60 gr. lat., iar M. Frobisher, în 1576, a ajun spînă la golful care-i poartă numele.

Lui Jean Davis îi aparține onoarea de a fi descoperit strîmt. în 1585 și, 2 ani mai tîrziu, într-o  a treia călăt., acest mare vîn. de balene atinse par. 53, (...).

Barentz, în 1596, Weymouth în 1602, J. Hall în 1605 și, în 1607, Hudson, al cărui nume a fost atribuit acestu uriaș golf, J. Poole în 1611, înaintară în strîmtoare în căutarea Trecerii NV, a cărei descoperire ar fi scurtat deosebit de mult căile de comunuicație între cele două lumi.

Baffin, în 1616, descoperi, în marea cu acest nume, strîmtoarea Lancastre; a fost urmat, în 1619, de J. Munc și, în 1719, de Knight, Barlow, Vaugham și Serrogs, despre care nu s-au mai aflat niciodată vești.

În 1776, lt. Pickersgill, trimis în întîmp. cpt. Cook, care încerca să urce prin strâmtoarea Behring, atinse 68 gr.; în anul următor, Young se ridică în același scop pînă la Insula Femeilor.

Veni James Ross, care făcu, în 1818, înconjurul coastelor M. Baffin și corectă erorile hidrografice ale înaintașilor săi.

În 1819 și 1820, vestitul Parry se avîntă în strmtoarea Lancastre, ajunse la ins. Melville și cîștigă prima de 5.000 de lire promisă printr-un act al parlamentului marinarilor englezi care vor tăia al 170 lea meridian la o latitudine mai ridicată de paralela 77.

În 1826, Beechey ajunge pînă la ins. Chamisso; James Ross iernează, de la 1829 pînă la 1833, în str. Prince Regent și descoperă polul magnetic.

În timpul acesta, Franklin, pe uscat, pornea în recun. coastelor N ale Americii; cpt. Black mergea pe urmele lui, între 1823 și 1835, și acest explorări au fost completate în 1839 de Dease, Simpson și dr. Rae.

Sir John Franklin, dornic să descopere Trecerea NV, părăsi Anglia în 1845, cu vasele Erebus și Terror; pătrunse în M. Baffin și, de la trec. lui spre ins. Disko, nu s-a mai primit nici o știre despre exped. sa.

Dipariția acestuia a determinat numeroase căut. care au adus la găsirea Trecerii și la descoperirea acestor pământuri polare; cei mai îndrăzneți marinari din Anglia, Franța, SUA, s-au avîntat spre aceste ținuturi cumplite și, datorită strădaniei lor, harta atît de greu de alcătuit a acestei țări, a putut, în fine, să figureze în arhivele Societății Regale de Geografie din Londra.

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Upernawik din Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(IX&X/47) „(...) Upernawik, așezarea cea mai nordică pe care o stăpînește Danemarca pe această coastă.

(...)

(...) Guvernatorul se născuse pe insula Dsko (...); (...) orașului, care se compunea din 3 case de lemn, în care locuia el și preotul luteran, o școală și niște prăvălii care se aprovizionau de pe navele naufragiate. Restul se compunea din colibe de zăpadă în care eschimoșii intrau pe brînci, printr-o deschizătură.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Națiunile europene implicate în marile descoperiri geogrfaice (VERNE 1864)

(XII/61-2) „Descoperirea Americii se datora genovezului C. Columb, a Indiilor, portughezului V. da Gama, a Chinei, portughezului Fernand d Andrada, a Țării Focului, portughezului Magellan, a Canadei, francezului Jacques Cartier; insulele Sonde, Labradorul, Brazilia, capul Bunei Speranțe, Azorele, Madera, Terra Nova, Guineea, Congo, Mexico, capul Blanc, Groenlanda, Islanda, marea Sudului, California, Japonia, Cambodgia, Peru, Kamciatka, Filipinele, Spitzbergul, capul Horn, str. Behring, Tasmania, Noua Zeelandă, Noua Anglie, Noua Olandă, Louisiana, insula Jean-Mayen fuseseră descoperite de islandezi, scandinavi, ruși, portughezi, danezi, spanioli, genovezi, olandezi, dar nici un englez nu figura printre ei (…).

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Revoluţie de tip francez (IONESCU 1973)

În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Cartea, scrisă la persoana întâi, are ca personaj principal un funcţionar la  o mică firmă pariziană care primeşţte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă. Apoi meditează la vechea şi noua sa viaţă, dar în oraş încep confruntări armate ce se apropie de restaurantul de cartier în care îşi lua masa de obicei.

<(...)
Ceva se schimbase. M-am întrebat dacă într-adevăr este acelaşi restaurant. Da, era acelaşi. Acum foarte multe persoane stăteau la masă, cu carabina sprijinită de scaun. (...) Aproape toţi înarmaţi, atît clienţii obişnuiţi, cît şi ceilalţi.
-Dumnezeule, toţi trebuie să ne apărăm, îmi spuse chelneriţa văzându-mi chipul înspăimîntat.
(...) Cu greu recunoşteam clienţii pe care îi văzusem în fiecare zi. Nu mai aveau aceeaşi înfăţişare. Ceva esenţial se schimbase. (...)
Frînturi de conversaţie îmi ajungeau la ureche:
''Luptă de clasă'', ''măcelarul din Piaţa Roşie'', ''cuţitul între dinţi'', ''bogaţii'', ''săracii'', ''proletariatul'', ''antirevoluţionarism primar'', ''dictatură'', ''da, dar în libertate'', ''liber consimţită'', ''cîntecul zilelor de mîine'', ''zorii însinguraţi'', ''va fi o nouă noapte a Sf. Bartolomeu''*, ''asta va fi plătită cu sînge şi în sînge'', ''admiteţi că au vrut-o, cu corupţia lor'', ''porcii ăştia de burghezi'', ''muncitorii sînt săraci pentru că sînt cu toţii alcoolici'', ''şi drogul atunci'', ''colectivism'', '''individualism'', ''totalitarism'', ''societatea de consum'', ''cei ce sug sîngele poporului'', ''nişte vînduţi cu toţii'', ''conducătorii noştri''.
Brusc, un om înalt, slab, cu un aer furios, se ridică, bătu tare cu pumnul în masă, zbierînd cu o voce înspăimîntătoare:
-Şi fraternitatea! Nu trebuie să uităm fraternitatea!
(...) Omul se aşeză din nou. Discuţiile au fost reluate: ''paharul s-a umplut pînă-n vînt'', ''trei pătrimi din omenire trăieşte în mizerie'', ''dacă asta poate fi numită viaţă'', ''mor de foame'', ''noi sîntem privilegiaţi''.
''Nu sîntem privilegiaţi în raport cu privilegiaţii noştri'', ''prea mulţi privilegiaţi''. ''Jos privilegiaţii!'' ''Ceva trebuie să se schimbe.'' ''Oamenii rămîn aceiaşi'' ''Revoluţiile trec.'' ''Evoluţie sau revoluţie?''
''Totul are un sfîrşit. Totul are un început''.
''Asta-i cuadratura cercului.''
''Numai tinereţea are suficient entuziasm pentru...''
''Tinerii sînt mai lucizi decît noi?''
''Experienţa bătrînilor.''
''Tinerii sînt nişte ticăloşi.''
''Bătrînii sînt ticăloşi.''
''Există tineri ticăloşi şi bătrîni ticăloşi.''
''Cînd eşti ticălos, eşti ticălos pe toată viaţa.''
''Nu-i vom lăsa s-o facă.''
''Revoluţie de diverstisment.''
''Nu se poate, vedeţi, metroul, slujba, plodul, somnul''.
''Bucuria, vedeţi, putem trăi în bucurie.''
Eram frapat de nivelul ridicat al discuţiei. De preocupările interesante ale tuturor acestor persoane care pînă azi mi se păreau că dorm. (...) Un individ foarte gras, un soi de gigant, o bruftului că nu servea destul de repede. (...)
-Sînteţi comercianţi. Nişte exploatatori în fond.
-Exploatarea omulu de către om, am auzit.
Un freamăt de mînie îşi făcu loc parcă loc în sală.
-Eu sînt o muncitoare, a răspuns chelneriţa. Îmi cîştig viaţa cu sudoarea frunţii, în timp ce voi nu faceţi decît să vorbiţi, toate astea nu sînt decît vorbe.
-Tîrfă, îi strigă în faţă individul voinic chelneriţei.
N-am putut să suport asta. Tot eroismul din mine s-a trezit. M-am ridicat.
-Domnule nu ţi-e ruşine?
-Burghez murdar, mi-a ripostat individul, roşu de mînie. (...)
Am primit în faţă o lovitură de pumn, care m-a trimis pe scaunul meu. Chelneriţa, revoltată, îi dădu două palme teribile individului, care se aşeză pipăindu-şi falca. Apoi veni spre mine cu un prosop şi îmi şterse sîngele ce-mi curgea din nas.
(...) Dar în restaurant nervozitatea creştea. În timp ce beam paharul de rachiu pe care mi l-a oferit chelneriţa şi îmi ţineam batista la nas, în stradă se auziră pîrîituri de rafale şi deodată, ca la un ordin, oamenii îţi luară carabinele şi se ridicară:
-Plata, plata! strigau disperaţi chelneriţa şi patronul.
Unii le-au aruncat bancnotele în cap:
-Banii voştri murdari.
Alţii au ridicat din umeri fără să plătească. Alţii nici măcar n-au ridicat din umeri. Au ieşit îmbrîncindu-se.
-La arme, cetăţeni! striga mulţimea, îi vom învinge, îi vom învinge pe boşi.
S-au bulucit în stradă, în direcţia pieţei celei mari, spre dreapta. S-au întîlnit cu o mulţime înarmată cu carabine şi măciuci. Strada era plină de lume, indivizio care strigau, înjurau, cîntau. (...) Se auziră împuşcături. Strada se goli. În depărtare se mai auzeau înjurături şi cîntece. Pe şosea zăceau doi agenţi de circulaţie şi o bătrînă.
(...)>


SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1990, pp. 100-102.

NOTA M.T.
*În noaptea Sfântului Bartolomeu, respectiv 24 august 1572, are loc un episod al războiului religios din Franţa secolului XVII: în urma intrigilor reginei mame Caterina de Medicis, regele Carol IX ordonă partizanilor săi catolici masacrarea cîtorva mii de protestanţi din Paris.

BUSINESS CLUB. Nemții au construit o insulă tropicală într-un hangar sovietic de la marginea Berlinului

Digi 24 5 februarie 2014