„Un monument de dezinformare” („TOMIS” 2001)

 ***, Un monument de dezinformare, „Tomis”, Constanța, 2001, septembrie

Istoria literaturii române de azi pe mâine de Marian Popa continuă să fie în atenția revistelor de cultură din țara noastră, deși, dacă m-aș ghida după ceea ce pare a fi principala ei calitate - volumul uriaș de informații eronate - poate că ar trebui mai degrabă să intereseze revistele din Madagascar sau din Siberia. Pe bună dreptate, cronicarul care semnează rubrica revista revistelor din „România literară” o numea „un monument de dezinformare și biografică și bibliografică și analitică.

Titlul acestei istorii, „de azi pe mâine”, care s-ar fi dorit sugestiv pentru provizoratul orizontului literar în mișcare spre care își îndreaptă reflectoarele criticul, este în mod inexplicabil semnificativ în primul rând pentru precaritatea informațiilor puse cap la cap fără nici o noimă, în afara oricărui criteriu spiritual care să o ordoneze. Dar partea cu adevărat inexplicabilă este lipsa de rigoare în utilizarea informațiilor la un literat cu o bogată experiență câștigată din colaborarea lui cu Securitatea, cel puțin așa cum reiese dintr-o amplă intervenție a lui Dan C. Mihăilescu în „Litere. Arte. Idei”. Aici se demonstrează, pe două coloane, cum se zice, că pagini întregi din Istoria lui Marian Popa se găsesc în Cartea albă a Securității sub forma unor note informative (în fapt denunțuri) semnate Micu.

Opinii clar defavorabile despre lipsa de relief a comentariilor lui M. Popa asupra unor cărți, chiar când sunt favorabile se pot reține din revista „Litere” (nr. 2 a. c.) din Târgoviște sub semnătura lui Tudor Cristea. Sensul unei istorii literare trebuie să fie constructiv - îi amintește domnia sa lui M. Popa. „U istoric literar care se respectă află singurul poem bun într-un morman de maculatură și-l scoate la lumină. Autorul acestei lucrări ce-și zice istorie literară, dar care e în multe părți ale ei un pamflet otrăvit (aparținând unui frustrat literar gelos pe valoarea și gloria altora), procedează exact invers. Principiul ei este negația...”. Și mai departe sună ca o sentință opinia târgovișteanului. „Este evidentă, în această istorie, lipsa prizei la poezie a lui Marian Popa, singurele caracterizări izbutite se referă la poeții militanți, de felul lu A. Păunescu (la care este trecută sub tăcere poezia lui așa-zicând metafizică) sau C. V. Tudor. În schimb, când comentează rafinați ca Adrian Popescu (e de mirare că-l apreciază) gâfâielile și icnetele se aud asurzitor și neputința de a articula plastic și coerent este evidentă”.

„Solteris” („TOMIS” 2001)

 ***, Solteris, „Tomis”, Constanța, 2001, septembrie

Clubul Artelor „Solteris” - „organizație a oamenilor de cultură din Mangalia”, cum se autodefinește - tipărește pe hârtie de lux cu multă risipă de culori, ?4 de pagini format A4, cărora le împrumută propriul nume și le hăruiește să fie o revistă de cultură și artă. Se precizează că ar fi vorba de „anul I, numărul ?”, dar nu se suflă o vorbă despre o vorbă despre periodicitatea publicației, așa că, până la proba contrarie, poate fi privită ca un buletin intern al clubului. De altfel, nici în „articolul de fond” de la pagina 3 nu se face vreo distincție între club și „revistă”. Se amintește o singură dată despre revistă și de patru-cinci ori despre „club”, ca și cum ar fi vorba despre aceeași persoană juridică, care ar avea rolul, cum cu stângăcie se exprimă autorul nesemnat al articolului, „să promoveze cultul valoric” (poți avea cultul valorii, nu să promovezi... cultul valoric).

Obsesia principală a Solteris-ului nu este selecția valorilor sub simțul critic, ci sub aripa atotîngăduitoare și nivelatoare a dragostei. Principiu creștin utopic care în plan social își poate exprima influența binefăcătoare, dar în domeniul artei este sigur nociv. În acest sens este reprodus pe copertă din Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni, cu celebra încheiere preluată și de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni: „Căci unde dragoste nu e, nimic nu e”.

În principal i se poate reproșa „publicației” că nu iese din limitele unui buletin intern care reproduce tablouri și beletristică și nu acordă nici o atenție criticii literare. (Lipsesc cu desăvârșire comentariile de cărți sau de istorie literară). Când dragostea e cenzurată de spirit critic, „publicația” Solteris știe să aleagă câteva tablouri semnate de talentat pictoriță Luiza Cala. De asemenea, ne oferă câteva poeme inspirate semnate de Emilia Dabu, Ana Ardeleanu sau mezina Indira Abdulvoap.

Cu speranța că voi fi înțeles cum se cuvine (pentru că dragostea poate străluci și în umbra severității) îi urez Solteris-ului să devină, așa cum își dorește, o revistă de cultură și artă. Urarea mea își trage încrederea din zestrea de sensibilitate și cultură a celor peste douăzeci de femei, majoritatea tinere, cărora clubul le datorează existența.

„50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova” (VLAD 2001)

Geo Vlad, Eterna sărbătoare a cărții. 50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova, „Agora”, Constanța, I, 3, septembrie 2001

Revigorare spirituală la Hârșova? După toate aparențele, da!

Timp de o săptămână, pulsul orașului a cunoscut un ritm mai alert, datorită complexului program de manifestări culturale aflat sub genericul Eterna sărbătoare a cetății, organizate cu prilejul aniversării a a50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești. Templu al cărții și oază de desfătare spirituală, Biblioteca din Hârșova a însemnat și înseamnă un loc de reculegere și răspunsuri la întrebări. Amenajată într-un spațiu generos, în condiții de invidiat, dotată cu un fond de carte care răspunde celor mai pretențioase exigențe, actuala instituție datorează mult unui grup de animatori profesioniști, care s-au dăruit exemplar - în 1983 - să ctitorească această bijuterie culturală (Constantin Dumitru Zamfir, Ovidiu Petcu, Ștefan Iordache de la Biblioteca Județeană Constanța), alături de care s-a situat omul - dăruit orașului timp de câteva decenii - Gh. Cabuz (atunci primar, azi consilier).

Programul manifestărilor a cuprins evocări, dezbateri și simpozioane literare, avându-i ca animatori pe profesorii Constantin Nicolae, Ion Roșioru, Alexandra Topor, Teodor Popescu și educatoarele Victoria Bărea, Aneta Popescu.

Ziua de 8 iunie a încununat programul cu dezbaterea Rolul și locul bibliotecii publice în viața spirituală a orașului (moderator prof. Teodor Popescu), în care au fost antrenate Anica Mihai, I. Roșioru, Ovidiu Dunăreanu, Șerban Codrin (Slobozia), C. D. Zamfir, Constantin Antonescu (directorul CJICP), G. Vlad, care au evocat evoluția și destinul bibliotecii hârșovene, efigii de oameni care au trudit printre tomurile ei, figuri de copii care au crescut și au devenit personalități de marcă în viața spirituală a țării, momente de împliniri și perioade dramatice. Am remarcat chipurile profesorilor Ilie Grigore, Alex Dogaru, Constantin Moroianu, Mihai Țugulan, inginerii Cristian Călin (proiectantul spațiului actual), Maria Cârlan (director al Casei de Cultură), Nina Mazilu, economistul Cornel Letca, alți reprezentanți ai școlilor, care au gustat eseurile despre carte, bibliotecă și cultură, urmate de un Florilegiu liric din versurile poeților dobrogeni și ialomițeni, inspirate de realitățile Hârșovei.

Un dialog sincer și autentic, spontan și nesofisticat s-a iscat în sălile Casei de Cultură, unde a fost vernisată o expoziție de artă plastică, opera celor trei plasticieni locali: veteranul Petre Roșca - nume de referință în pictura contemporană (membru al UAP), Mircea Silvestru, - vechi militant pe simezele hârșovene și debutanta Viorica Grigore.

Peisajele inspirate din frumusețile de la poalele Cetății Carsium, ruinele legendare de pe malul fluviului, Dunărea cu pădurile ei, portrete umane, flori, surprinse într-o gamă cromatică diversă și bogată, încântă privirile și sufletele degustătorilor de culori.

Apoi, moderatorul festivalului spiritual - profesorul Dorel Popescu - un intelectual rafinat, dăruit actului de cultură, ne invită în sala amfiteatru a Casei de Cultură, unde, după mulți ani de tăcere, pe scena puțin îmbrăcată și slab luminată, evoluează cel mai tânăr ansamblu folcloric de pe aceste meleaguri - Carsium.

O revărsare de cântec românesc și dansuri populare din variate zone folclorice - ne-a ținut cu sufletul la gură, în aplauzele generoase ale unei săli pline de fani ai folclorului românesc autentic, un spectacol anti-manele.

Artiștii au fost 8 dansatori (coregraf Ion Niță), un grup vocal folcloric feminin și câteva soliste, sub îndrumarea magului Sever Costea - veteran al culturii dobrogene, profesor, compozitor, dirijor, instructor și instrumentist - care din 1952 își dăruiește talentul și pasiunea perpetuării folclorului românesc. Animatorul care, în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, realizase celebrul grup Privighetorile Hârșovei, cu care străbătea meridianele țării și ale Europei, până în Anglia și Franța, revine în actualitate.

Ansamblul folcloric Carsium va evolua la Festivalul Folcloric de la Velico Târnovo (Bulgaria), în perioada 29.06 - 15.07 a.c., având sprijin logistic din partea Centrului Județean al Creației Populare.

(Constantin Antonescu)

*

Spre finalul manifestării a fost întâmpinată soprana Florența Marinescu, proaspăt numită director în Direcția Județeană de Cultură și Culte. Hârșovenii au primit din parte-i... promisiuni (mai ales pentru proiectatul Muzeu Arheologic!).

Și o întrebare retorică: Nimeni, nimeni din mass media constănțeană nu a auzit de aceste evenimente? Condamnabilă nepăsare pentru  cultura din județ!

„Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii” („TOMIS” 2001)

 V., Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii, „Tomis”, Constanța, 2001

În pofida faptului că împlinirea unei jumătăți de veac de la ctitorirea Teatrului Dramatic tomitan nu s-a bucurat de atenția și considerația pe care le merită cu prisosință, căpătând dimensiunile unui eveniment cultural obișnuit, slujitorii fideli ai Muzei Thalia de la Pontul Euxin, au făcut tot ce a depins de ei pentru a marca cei 50 de ani de istorie, nemijlocit trăită de unii, parțial traversată de alții, rămas în memoria afectivă a Cetății. O expresie persuadantă a investițiilor de minte, inimă și gratitudine față de Dramaticul constănțean, ca instituție profesionistă de spectacol, o reprezintă voluminoasa lucrare a două secretare literare ale teatrului evocat - Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian - purtând un titlu vibrant: Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii. Nu este o lucrare riguros științifică, întrucât și-a propus, de la început, să fie „o cronică” scrisă într-o tonalitate preponderent afectivă a evocării. O cronică ce abrogă până și criteriul cronologic, povestirea faptelor, a evenimentelor și a întâmplărilor ținând de conexiunile originale, cvasi- paradoxale uneori, ale autoarelor, animate de patetismul trăirii și al mărturisirii scenice, convertit în transmiterea dincolo de rampă, a mesajului esențial - combaterea viciilor și promovarea virtuților, grație vehiculării îngrijite, corecte, clare a limbii naționale. Din fiecare capitol al acestei istorii (Seri de teatru antic, Studio experimental, Letopiseț, Debuturi absolute, Cei care nu se văd, Evenimente, Prietenii teatrului etc) rezultă că Teatrul „Ovidius” a răspuns unor înalte comandamente etice și estetice.

Prin diversitatea și amplitudinea repertorială etalate de-a lungul atâtor decenii, în care au văzut luminile rampei peste trei sute de premiere, prin actele de cultură înfăptuite (celebrele seri de teatru antic din 1978), prin momentele unice prilejuite spectatorilor (colaborările cu trupe străine, englezești îndeosebi), prin actorii prestigioși și cu experiență, ca și prin tinerii aspiranți la ipostaza de vedete, care au ținut afișul în orice condiții, ca și prin secția de păpuși, de nenumărate ori nominalizată în concursuri și festivaluri internaționale de gen, Teatrul Dramatic s-a impus ca distinctă și distinsă autoritate cultural-artistică. Meritul autoarelor cărții în discuție constă în a nu fi scăpat nimic din vedere, în a nu fi neglijat nici un amănunt esențial care privește activitatea tuturor celor ce au ostenit întru afirmarea valorilor autentice ale Dramaticului de la Pontul Euxin.

„Laureații Concursului Național de Poezie și Eseu Panait Cerna, ediția XXVI 2001” („TOMIS” 2001)

 ***, Laureații Concursului Național de Poezie și Eseu Panait Cerna, ediția XXVI 2001, „Tomis”, Constanța, 2001

Juriul alcătuit din scriitori din București, Galați și Constanța, având ca președinte pe Constantin Novac, redactor șef al revistei „Tomis”, în urma evaluării lucrărilor primite de la 52 de participanți din 18 județe, a stabilit următorul palmares: 

Secțiunea de poezie: Premiul I și al revistei „Luceafărul” - Ioan Cristian din Lucăcești, Maramureș; Premiul II și al revistei „Tomis” - Laur Cliante, Constanța; Premiul III și al suplimentului „ABC” (cotidianul „Azi”) - Oana Langa, Galați; Mențiuni - Adina Varabief, Tulcea; Constantin Drilea, Vrancea; Andreea Lepădatu, Galați; Dragoș Teodorescu, Vâlcea

Secțiunea de eseu: Premiile I și II nu s-au acordat; Premiul III și al revistei „Porto Franco” - Adi Secară, Galați; Mențiune - Alina Sandra, Tulcea