sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Cele 3 propuneri la Premiul Nobel pentru scriitorul M. Eliade (STĂNESCU 2005)
În ultimele decenii ale secolului XX reprezentanţi ai unor ''culturi mici'' europene au primit Premiul Nobel pentru Literatură: Odyseas Elytis* (Grecia 1979), Czeslav Milosz** (Polonia 1980) etc., acaparat până atunci de ''culturile mari'' (engleză, americană, franceză, germană, italiană), promotarele a ceea ce în limbaj antropologic se numeşte ''imperialism cultural''.
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
vineri, 3 ianuarie 2014
Cum se făcea rost de o carte a lui M. Eliade în timpul regimului comunist (GEANĂ 2005)
Profesorul universitar Gherorghiţă Geană*, doctor în antropologie, a povestit în paginile revistei ''Origini''** cum a făcut rost în octombrie 1981 la Bucureşti de traducerea primului volum din celebra lucrare Istoria credinţelor şi ideilor religioase*** a lui Mircea Eliade****.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
joi, 2 ianuarie 2014
Scriitorul V. Andru despre M. Eliade şi India (''ORIGINI'' 2005)
Înainte de a călători în India la sfârşitul lui 1991, Vasile Andru* citise din opera lui Mircea Eliade** doar tratatul despre Yoga, eseurile sapienţiale şi Istoria religiilor. Jurnalele şi memoriile acestuia le-a parcurs de-abia în 1995 şi ca urmare Eliade nu a fost pentru el un ''ghid spiritual'' atunci când a luat contact cu India. Apropierea lui Andru de India s-a realizat ca un practician al sapienţei, spre deosebire de Eliade, pe care îl consideră ''un mare erudit''. În acest sens, Andru a învăţat limba sanscrită doar cât a fost necesar să-şi treacă examenul, chiar dacă a obţinut ''foarte bine''. Pentru Andru, istoricul religiilor nu a fost un mentor, dar a fost ''o autoritate, un omniscient''. El a negat că a propus canonizarea lui Eliade, alături de Eminescu, arătând că doar a pus ''o întrebare cu tâlc, un challenge''.
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
miercuri, 1 ianuarie 2014
''The posterity of Mircea Eliade'' (ZAVATI GARDNER 2005)
NOTĂ M.T.: Traducere din limba engleză de M.T.
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
Identitatea americană (CUȚITARU 2005)
Codrin Liviu Cuțitaru, O (altă) identitate americană, „Însemnări ieșene”, Iași, II/2005, 1/ianuarie, 33-35.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)