vineri, 31 ianuarie 2014
joi, 30 ianuarie 2014
Revoluţia Franceză în secolul XX (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942 în Franţa, a publicat romanul Le solitaire. Cartea, scrisă la persoana întâi, are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte o moştenire neaşteptată şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă. Măcinat de gânduri pleacă din restaurantul unde îşi lua masa de obicei şi ajunge în piaţa mare, unde au loc confruntări pe scară largă caracterizate de o violenţă pe care forţele de ordine nu o pot controla.
<(...)
Am reuşit să urc pe treptele statuii care se afla în mijlocul pieţii. De acolo am strigat:
-Ascultaţi, ascultaţi, sînt arbitrul vostru. Lucrurile se pot aranja, puteţi să vă rezolvaţi treburile. Altfel. Să discutăm împreună. Totul poate fi rezolvat prieteneşte.
-Nici unul dintre combatanţi nu mi s-a alăturat. Continuau să se prăbuşească în jurul meu. Le-am mai strigat:
-Totul se poate rezolva prin bună înţelegere. Alegeţi delegaţi! Daţi instrucţiuni delegaţilor. Văd, înţeleg, înţeleg mai ales că nu vreţi să vă înţelegeţi. De ce sînteţi aşa de grăbiţi?
Vorbeam în gol. Era un amestec de plin şi gol. Eu vorbeam în gol. Sau într-un prea plin.
-Şi eu sînt un om la fel ca voi. Vorbesc la fel ca voi...
Nu vorbeam aceeaşi limbă. (...) Un singur poliţist m-a întrebat:
-Ce faci acolo?
Apoi s-a întors la ocupaţia lui: să spargă capete. Am coborît din nou în mijlocul lor şi i-am apucat pe unii de mînecă:
-Sînteţi nebuni, am spus, dacă nu, spuneţi-mni ce vreţi. Voi aranja lucrurile.
Se desprinseră imediat. Unul dintre ei îmi spuse:
-Dumneata eşti nebun, nu înţelegi că luptăm pentru drepturile noastre?
-Pentru libertatea noastră, spuse un altul.
I-am întrebat despre ce drepturi e vorba. I-am întrebat ce fel de libertate cereau. Nici unul nu mi-a răspuns. Şi s-au întors să spargă capete.
Era plin de sticlă şi de sînge. Totul devenea din ce în ce mai violent. (...) Îmi frîngeam mîinile, singur, în mulţime.
-E totuşi foarte simplu. Ar fi putut fi foarte simplu.
Altul a strigat:
- Dacă ar fi fost simplu nu ar fi atît de complicat.
Cei care se prăbuşeau cu ţeasta spartă aveau un aer deplin fericit. Cei care spărgeau capul altora, un aer victorios şi mulţumit. Apoi, şi acestora li se spărgea capul.
În cele din urmă, un individ îndesat se apropie de mine şi îmi spuse:
-Se pare că nu înţelegeţi că e vorba de un război civil.
După care se reîntoarse la bătăuşii lui.
Ăsta era deci războiul civil. M-a auzit strigîndu-i încă:
-Asta înseamnă că vreţi să ucideţi.
-Asta înseamnă că nu mai putem.
-Atunci schimbaţi instituţiile. Dar asta nu va fi de ajuns pentru noi.
Am mai strigat:
-Schimbaţi instituţiile, dar asta nu va fi de ajuns. Toate instituţiile şi toate societăţile sînt rău întocmite. Citiţi ziarele. Există instituţii bune? Există societăţi bune? Războiul e o sărbătoare, sărbătoarea pe care o doriţi... Ştiţi, am mai strigat, că în Mexic singurele cîntece vesele sînt cîntecele revoluţionare? Revoluţii în favoarea unora, revoluţii în favoarea altora, tot felul de revoluţii. Revoluţii pentru, revoluţii contra, nu asta contează. Numai să ucizi sau să fii ucis. (...) Ucizi şi te las ucis ca să dovedeşti că viaţa există! (...) M-am uitat în jurul meu şi am observat că lîngă mine nu era nimeni. (...)
Un bătrîn se apropie de mine şi îmi spune:
-Ceea ce aţi crezut că vedeţi s-a petrecut acum aproape două secole. Această piaţă se numeşte întrtr-adevăr Piaţa Revoluţiei. A uneia viitoare, a uneia apropiate, a uneia probabile. Întoarceţi-vă acasă. Totul se sfîrşeşte aşa. Există acum alte instituţii împotriva cărora vom lupta. Nu azi. Poate mîine. Poate ieri. Am aavut un strămoş care s-a bătut şi a avut capul spart, un alt strămoş s-a bătut, de asemenea, chiar în acest loc. N-a murit decît mult mai tîrziu. A murit în casa lui. Acasă. Se zice că l-ar fi otrăvit nevastă-sa. Nu luptînd pentru instituţii, pentru politică.
(...)>
<(...)
Am reuşit să urc pe treptele statuii care se afla în mijlocul pieţii. De acolo am strigat:
-Ascultaţi, ascultaţi, sînt arbitrul vostru. Lucrurile se pot aranja, puteţi să vă rezolvaţi treburile. Altfel. Să discutăm împreună. Totul poate fi rezolvat prieteneşte.
-Nici unul dintre combatanţi nu mi s-a alăturat. Continuau să se prăbuşească în jurul meu. Le-am mai strigat:
-Totul se poate rezolva prin bună înţelegere. Alegeţi delegaţi! Daţi instrucţiuni delegaţilor. Văd, înţeleg, înţeleg mai ales că nu vreţi să vă înţelegeţi. De ce sînteţi aşa de grăbiţi?
Vorbeam în gol. Era un amestec de plin şi gol. Eu vorbeam în gol. Sau într-un prea plin.
-Şi eu sînt un om la fel ca voi. Vorbesc la fel ca voi...
Nu vorbeam aceeaşi limbă. (...) Un singur poliţist m-a întrebat:
-Ce faci acolo?
Apoi s-a întors la ocupaţia lui: să spargă capete. Am coborît din nou în mijlocul lor şi i-am apucat pe unii de mînecă:
-Sînteţi nebuni, am spus, dacă nu, spuneţi-mni ce vreţi. Voi aranja lucrurile.
Se desprinseră imediat. Unul dintre ei îmi spuse:
-Dumneata eşti nebun, nu înţelegi că luptăm pentru drepturile noastre?
-Pentru libertatea noastră, spuse un altul.
I-am întrebat despre ce drepturi e vorba. I-am întrebat ce fel de libertate cereau. Nici unul nu mi-a răspuns. Şi s-au întors să spargă capete.
Era plin de sticlă şi de sînge. Totul devenea din ce în ce mai violent. (...) Îmi frîngeam mîinile, singur, în mulţime.
-E totuşi foarte simplu. Ar fi putut fi foarte simplu.
Altul a strigat:
- Dacă ar fi fost simplu nu ar fi atît de complicat.
Cei care se prăbuşeau cu ţeasta spartă aveau un aer deplin fericit. Cei care spărgeau capul altora, un aer victorios şi mulţumit. Apoi, şi acestora li se spărgea capul.
În cele din urmă, un individ îndesat se apropie de mine şi îmi spuse:
-Se pare că nu înţelegeţi că e vorba de un război civil.
După care se reîntoarse la bătăuşii lui.
Ăsta era deci războiul civil. M-a auzit strigîndu-i încă:
-Asta înseamnă că vreţi să ucideţi.
-Asta înseamnă că nu mai putem.
-Atunci schimbaţi instituţiile. Dar asta nu va fi de ajuns pentru noi.
Am mai strigat:
-Schimbaţi instituţiile, dar asta nu va fi de ajuns. Toate instituţiile şi toate societăţile sînt rău întocmite. Citiţi ziarele. Există instituţii bune? Există societăţi bune? Războiul e o sărbătoare, sărbătoarea pe care o doriţi... Ştiţi, am mai strigat, că în Mexic singurele cîntece vesele sînt cîntecele revoluţionare? Revoluţii în favoarea unora, revoluţii în favoarea altora, tot felul de revoluţii. Revoluţii pentru, revoluţii contra, nu asta contează. Numai să ucizi sau să fii ucis. (...) Ucizi şi te las ucis ca să dovedeşti că viaţa există! (...) M-am uitat în jurul meu şi am observat că lîngă mine nu era nimeni. (...)
Un bătrîn se apropie de mine şi îmi spune:
-Ceea ce aţi crezut că vedeţi s-a petrecut acum aproape două secole. Această piaţă se numeşte întrtr-adevăr Piaţa Revoluţiei. A uneia viitoare, a uneia apropiate, a uneia probabile. Întoarceţi-vă acasă. Totul se sfîrşeşte aşa. Există acum alte instituţii împotriva cărora vom lupta. Nu azi. Poate mîine. Poate ieri. Am aavut un strămoş care s-a bătut şi a avut capul spart, un alt strămoş s-a bătut, de asemenea, chiar în acest loc. N-a murit decît mult mai tîrziu. A murit în casa lui. Acasă. Se zice că l-ar fi otrăvit nevastă-sa. Nu luptînd pentru instituţii, pentru politică.
(...)>
miercuri, 29 ianuarie 2014
Moartea violentă în lumea secolului XX (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), aflat în exil în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
marți, 28 ianuarie 2014
Sport şi război în epoca modernă (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Cartea, scrisă la persoana întâi, are ca personaj principal un funcţionar de la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.
<(...)
Mi-am reluat ziarul, nu citesc niciodată pagina sportivă. Aceste echipe care se aruncă unele împotriva altora ilustrează de minune faptul că mingea e aceea care contează, şi cînd echipele mai mari, cum sînt naţiunile, se aruncă unele asupra altora sau cînd se războiesc clasele sociale nu o fac din raţiuni economice, din motive patriotice, pentru dreptate sau libertate, ci pur şi simplu pentru conflictul în sine, pentru nevoia de a se război. Dar eu nu sînt specialist în sociologia confruntărilor. Şi apoi, nu mă interesează dacă se războiesc sau nu.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, Albatros, 1982, Bucureşti, 53-54.
<(...)
Mi-am reluat ziarul, nu citesc niciodată pagina sportivă. Aceste echipe care se aruncă unele împotriva altora ilustrează de minune faptul că mingea e aceea care contează, şi cînd echipele mai mari, cum sînt naţiunile, se aruncă unele asupra altora sau cînd se războiesc clasele sociale nu o fac din raţiuni economice, din motive patriotice, pentru dreptate sau libertate, ci pur şi simplu pentru conflictul în sine, pentru nevoia de a se război. Dar eu nu sînt specialist în sociologia confruntărilor. Şi apoi, nu mă interesează dacă se războiesc sau nu.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, Albatros, 1982, Bucureşti, 53-54.
luni, 27 ianuarie 2014
Societatea franceză postbelică (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar al unei mici firme pariziene, care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând apoi asupra vechii şi noii lui vieţi.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
sâmbătă, 25 ianuarie 2014
Filozofie, omor, revoluţie şi tiranie (IONESCO 1973 )
Scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris), exilat în Franţa din 1942, a publicat în 1973 romanul. Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un angajat al unei firme pariziene care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând asupra vechii şi noiii sale vieţi.
<(...)
Filozofez prea mult. Asta e greşeala mea. Dacă aş fi fost mai puţin filozof, viaţa ar fi fost mai veselă. Nu trebuie să filosofezi cînd nu eşti mare filozof. Şi chiar aceştia, cînd sînt mari, devin pesimişti sau ajung la nişte concluzii care mi se par imposibil de înţeles. Sau ne propun să dăm frîu liber tututor dorinţelor. Unde am ajunge? Cel puţin jumătate dintre oameni au dorinţe care te pot scoate din minţi, dar pe care le ţin ascunse. dacă şi-ar lăsa dorinţele să erupă, dacă s-ar defula, s-ar omorî cu toţii între ei sau, poate, s-ar sinucide. Dar nu pot să se omoare cu toţii între ei, să-şi dea frîu liber dorinţelor, e un lucru imposibil, căci poliţia i-ar împiedica. Numai dacă poliţiştii n-ar dori şi ei să-şi lase dorinţele să erupă, dar această evoluţie a lucrurilor este imposibilă cu excepţia perioadelor revoluţionare cînd toţi se omoară între ei, spunînd că o fac pentru a permite oamenilor să trăiască, să trăiască mai bine.
Revoluţia instalează tirania, o instituie repede şi cele mai violente dorinţe sînt încătuşate. Există însă mulţi oameni car enu doresc dezlănţuirea dorinţelor pentru că nu şi le mărturisesc nici lor înşile, sau pentru că nu sînt destul de puternici, sau pentru că n-au nici o dorinţă.
(...)>
SURSA
Eugen Ionesco, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, pp. 23-24.
<(...)
Filozofez prea mult. Asta e greşeala mea. Dacă aş fi fost mai puţin filozof, viaţa ar fi fost mai veselă. Nu trebuie să filosofezi cînd nu eşti mare filozof. Şi chiar aceştia, cînd sînt mari, devin pesimişti sau ajung la nişte concluzii care mi se par imposibil de înţeles. Sau ne propun să dăm frîu liber tututor dorinţelor. Unde am ajunge? Cel puţin jumătate dintre oameni au dorinţe care te pot scoate din minţi, dar pe care le ţin ascunse. dacă şi-ar lăsa dorinţele să erupă, dacă s-ar defula, s-ar omorî cu toţii între ei sau, poate, s-ar sinucide. Dar nu pot să se omoare cu toţii între ei, să-şi dea frîu liber dorinţelor, e un lucru imposibil, căci poliţia i-ar împiedica. Numai dacă poliţiştii n-ar dori şi ei să-şi lase dorinţele să erupă, dar această evoluţie a lucrurilor este imposibilă cu excepţia perioadelor revoluţionare cînd toţi se omoară între ei, spunînd că o fac pentru a permite oamenilor să trăiască, să trăiască mai bine.
Revoluţia instalează tirania, o instituie repede şi cele mai violente dorinţe sînt încătuşate. Există însă mulţi oameni car enu doresc dezlănţuirea dorinţelor pentru că nu şi le mărturisesc nici lor înşile, sau pentru că nu sînt destul de puternici, sau pentru că n-au nici o dorinţă.
(...)>
SURSA
Eugen Ionesco, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, pp. 23-24.
joi, 23 ianuarie 2014
Organizaţia Internaţională a Francofoniei 1970-2010
1880 - Inventarea cuvântului ''francofonie'' de către geograful francez Onesime Reclus (1837-1916).
1926 - Înfiinţarea primei organizaţii francofone: Asociaţia scriitorilor de limbă franceză (Adelf).
1950 - Înfiinţarea Uniunii internaţionale a jurnaliştilor şi a presei de limbă franceză.
1955 - Înfiinţarea Comunităţii radiourilor publice de limbă franceză (CRPLF).
1960 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor educaţiei din ţările francofone (Confemen).
1961 - Înfiinţarea Asociaţiei universităţilor de limbă franceză (Aupelf).
1967 - Înfiinţarea Asociaţiei parlamentarilor de limbă franceză. (AIPLF).
1969 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor tineretului şi sportului din ţările francofone (Confejes).
20 martie 1970 - Semnarea la Niamey, capitala Nigerului, de către reprezentanţii a 21 de state şi guverne a Convenţiei privind crearea Agenţiei pentru cooperare culturală şi tehnică.
1970 - 1973 - Jean-Marc Leger, primul secretar general al ACCT.
1971 - Conferinţa francofonă a titularilor ministerului public de la Lome, capitala Togo.
1972 - Este inaugurată la Bordeaux (Franţa) Şcoala internaţională a Francofoniei.
1973 - Conferinţa de la Bamako, capitala Mali, a miniştrilor francofoni ai cooperării.
13 august 1974 - Pierre Trudeau şi Robert Bourassa deschid la Quebec (Canada) Super Sărbătoarea Francofonă, primul festival internaţional al tineretului francofon din 25 de ţări.
1974-1981 - Dankoulodo Dan Dicko, secretar general al ACCT.
1977 - Conferinţa de la Luxemburg a miniştrilor francofoni ai politicii ştiinţiifice.
1978 - ACCT a fost admisă ca observator la ONU.
- Înfiinţarea Consiliului internaţional al televiziunilor şi radiourilor de expresie franceză (Cirtef).
1979 - Înfiinţarea Asociaţiei internaţionale a primarilor francofoni (AIMF).
1980 - Prima Conferinţă a miniştrilor de justiţie francofoni la Paris.
1981 - Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni ai culturii la Cotonou, capitala Beninului.
1982-1985 - Francois Owono-Nguema, secretar general al ACCT.
1983 - Conferinţa de la Yamoussoukro (Coasta de Fildeş) a miniştrilor francofoni ai cercetării ştiinţifice şi învăţământulu superior.
1984 - Înfiinţarea canalului francofon TV5.
1986 - Prima întâlnire politică la vârf (sommet) a Francofoniei la Versailles (Franţa).
1986-1989 - Paul Okumba, secreta general a OIF.
1987 - Al doilea sommet al Francofoniei la Quebec.
1988 - Crearea Fondului francofon pentru producţia audiovizuală a Sudului.
- Crearea la Quebec a Institutului Francofoniei pentru energie şi mediu (IEPF).
- Înfiinţarea TV5 Quebec.
1989 - Primele Jocuri ale Francofoniei la Rabat, capitala Marocului, cu participarea a 1700 de tineri din 31 de ţări.
- Al treilea sommet al Francofonie la Dakar, capitala Senegalului.
1990-1997 - Jean-Loius Roy, secretar general al ACCT.
1991 - Al IV lea sommet al Francofoniei la Paris.
- Înfiinţarea TV5 Africa.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai mediului laTunis.
1992 - Prima misiune de observare a Francofoniei a unui proces electoral, respectiv alegerile prezidenţiale şi legislative din România.
- Conferinţa miniştril francofoni a educaţiei la Montreal (Quebec/Canada).
1993 - Prima Conferinţă francofonă a ONG-urilor, cu participarea a 31 de asociaţii acreditate pe lângă instituţiile Francofoniei.
- Al V lea sommet al Francofoniei la Grand-Baie (Mauritius).
- Prima Piaţă a artelor spectacolului africane la Abidjan, capitala Coasta de Fildeş.
- Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni pentru protecţia copilulu de la Dakar.
1994 - A doua ediţie a Jocurilor Francofoniei la Paris.
1995 - Al VI lea sommet al Francofoniei la Cotonou.
- ACCT s-a transformat în Agenţia Francofoniei.
1997 - Adoptarea Cartei Francofoniei la al VII lea sommet al Francofoniei din Hanoi, capitala Vietnamului. Instituirea funcţiei de secretar general al Francofoniei, ocupată de Boutros Boutros Ghali (Egipt), fost secretar general al ONU.
- A III a ediţie a Jocurilor Francofoniei în Madagascar.
- Asociaţia internaţională a parlamentarilor d elimbă franceză s-a transformat în Adunarea paralmentară a Francofoniei.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai infotraficului de la Montreal.
1998 - Crearea Fondului de susţinere a presei francofone din Sud.
- Editarea primei compilaţii a artiştilot francofoni din Sud.
- Primele Cursuri de formare profesională şi tehnică.
- Intif înlocuieşte înlocuieşte Şcoala internaţională de la Bordeaux.
- A XII a Conferinţă ministerială a Francofoniei de la Bucureşti adoptă denumirea Organizaţia Internaţională Francofoniei.
1999 - Prima conferinţă a miniştrilor economiei şi finanţelor din ţările francofone în Monaco.
- Iniţierea digitalizării pe DVD a filmelor africane francofone.
- Al VIII lea sommet al Francofoniei la Moncton (Canada)
- AUPELF s-a transformat în Agenţia universitară a Francofoniei (AUF)
2000 - Declaraţia de la Bamako, primul text normativ al Francofoniei în privinţa practicilor democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Prima Conferinţă a femeilor din ţările francofone la Luxembourg.
2001 - Primul Premiu anual al celor 5 continente acordat unui roman în limba franceză.
- Colocviul ''Trei spaţii lingvistice în faţa provocărilor mondializării'' la Paris.
- A III a Conferin miniştrilor culturii din ţările francofone de la Cotonou susţine diversitatea culturală.
- Reunirea primului Parlament al tinerilor francofoni la Quebec.
- A IV ediţie a Jocurilor Francofoniei la Ottawa-Hull (Canada).
11 ianuarie 2002 - Semnarea la Paris a Planulu de acţiune privind limba franceză de către reprezentanţii Comunităţii Franceze din Belgia, ai Franţei, ai Luxemburgului şi ai Agenţiei Francofoniei.
2002 - Abdou Diouf, fost preşedinte al Senegalului, a fost ales secretar general al Francofoniei la al IX lea sommet al Francofoniei de la Beirut, capitala Libanului.
- Conferinţă ministerială francofonă privind societatea informaţională de la Rabat.
- Francofonia se implică în reuniunea la vâf internaţională privind societatea informaţională de la Tunis, capitala Tunisiei.
- Primul Raport bienal privind Francofonia în lume a fost adoptat de Înaltul Consiliu al Francofoniei.
- Statele generale ale predării limbii franceze la Libreville, capitala Gabonului.
- Conferinţa guvernamentală francofonă privind drepturile omului de la Paris.
2004 - Primul Raport bienal privind practile democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Herve Bourges este primul Înalt Obervator al Francofoniei la Jocurile Olimpice, fiind desemnat de secretarul general al organizaţiei.
- Simpozionul politico-bancar de la Paris consacrat accesului ţărilor francofone la finanţările internaţionale.
- Adoptarea Cadrului strategic decenal la al X lea sommet al Francofoniei de la Ougadougou (Burkina Faso).
- Înaltul Consiliu al Francofoniei din Franţa este transferat OIF.
2005 - Francofonia susţine adoptarea de către UNESCO a Convenţiei privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale.
- Conferinţa ministerială francofonă de la Antanananrivo, capitala Madagascarului, revizuieşte Carta Francofoniei prevede şi Agenţia Interguvernamentală s-a transformat în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
- Lansarea Programului de consolidare a limbii franceze.
- A V a ediţie a Jocurilorr Fancofoniei la Niamey.
2006 - Anul Francofoniei cu festivalul Francofffonies! în Franţa şi Anul Senghor în lume.
- Declaraţia de la Saint-Boniface privind prevenirea conflictelor şi a securităţii personale o întăreşte pe cea de la Bamako.
- La al XI lea sommet al Francofoniei de la Bucureşti, A. Diouf a fost reales sceretar general al OIF.
- Iniţierea reformei instituţionale a Francofoniei.
- Claude Duhaime preia funcţia de administrator al OIF.
2007 - Iniţierea programului pilot al Voluntariatului francofon.
- Premiul Ibn Khaldoun - Senghor pentru traducere.
2008 - Ziua Internaţională a Francofoniei s-a sărbătorit prin peste 1000 de evenimente în peste 100 de ţări.
- OIF a susţinut cea de a XX a ediţie a festivalului panafrican al filmului de la Ougadougou (Fespaco).
- După deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Abdou Diouf, secretar general al OIF, reuneşte familia francofonă în prezenţa preşedintelui CIO, a şefilor statelor francofone şi a personalităţilor olimpice.
- Simpozion francofon la Tunis privind implementarea noilor tehnologii în educaţie.
2009 - Inaugurarea primei Case a cunoaşterii la Hue (Vietnam).
- Iniţiativa francofonă de formare la distanţă a artizanilor este inaugurată în Benin.
- A VI a ediţie a Jocurilor Francofoniei la Beirut.
- Conferinţa internaţională privind dialogul civilizaţiilor şi diversităţii culturale la Cartagina şi Kairouan (Tunisia).
2010 - OIF s-a instalat în noul sediu pus la dispoziţie în Paris de statul francez cu ocazia sărbătorii a 40 de ani de la înfiinţare.
SURSA
SERVICE DE LA COMMUNICATION DE LA FRANCOFONIE, Vivez la Francophonie, Produit a l'occasion du 40e anniversaire de l'OIF, Paris, mars 2010.
1926 - Înfiinţarea primei organizaţii francofone: Asociaţia scriitorilor de limbă franceză (Adelf).
1950 - Înfiinţarea Uniunii internaţionale a jurnaliştilor şi a presei de limbă franceză.
1955 - Înfiinţarea Comunităţii radiourilor publice de limbă franceză (CRPLF).
1960 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor educaţiei din ţările francofone (Confemen).
1961 - Înfiinţarea Asociaţiei universităţilor de limbă franceză (Aupelf).
1967 - Înfiinţarea Asociaţiei parlamentarilor de limbă franceză. (AIPLF).
1969 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor tineretului şi sportului din ţările francofone (Confejes).
20 martie 1970 - Semnarea la Niamey, capitala Nigerului, de către reprezentanţii a 21 de state şi guverne a Convenţiei privind crearea Agenţiei pentru cooperare culturală şi tehnică.
1970 - 1973 - Jean-Marc Leger, primul secretar general al ACCT.
1971 - Conferinţa francofonă a titularilor ministerului public de la Lome, capitala Togo.
1972 - Este inaugurată la Bordeaux (Franţa) Şcoala internaţională a Francofoniei.
1973 - Conferinţa de la Bamako, capitala Mali, a miniştrilor francofoni ai cooperării.
13 august 1974 - Pierre Trudeau şi Robert Bourassa deschid la Quebec (Canada) Super Sărbătoarea Francofonă, primul festival internaţional al tineretului francofon din 25 de ţări.
1974-1981 - Dankoulodo Dan Dicko, secretar general al ACCT.
1977 - Conferinţa de la Luxemburg a miniştrilor francofoni ai politicii ştiinţiifice.
1978 - ACCT a fost admisă ca observator la ONU.
- Înfiinţarea Consiliului internaţional al televiziunilor şi radiourilor de expresie franceză (Cirtef).
1979 - Înfiinţarea Asociaţiei internaţionale a primarilor francofoni (AIMF).
1980 - Prima Conferinţă a miniştrilor de justiţie francofoni la Paris.
1981 - Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni ai culturii la Cotonou, capitala Beninului.
1982-1985 - Francois Owono-Nguema, secretar general al ACCT.
1983 - Conferinţa de la Yamoussoukro (Coasta de Fildeş) a miniştrilor francofoni ai cercetării ştiinţifice şi învăţământulu superior.
1984 - Înfiinţarea canalului francofon TV5.
1986 - Prima întâlnire politică la vârf (sommet) a Francofoniei la Versailles (Franţa).
1986-1989 - Paul Okumba, secreta general a OIF.
1987 - Al doilea sommet al Francofoniei la Quebec.
1988 - Crearea Fondului francofon pentru producţia audiovizuală a Sudului.
- Crearea la Quebec a Institutului Francofoniei pentru energie şi mediu (IEPF).
- Înfiinţarea TV5 Quebec.
1989 - Primele Jocuri ale Francofoniei la Rabat, capitala Marocului, cu participarea a 1700 de tineri din 31 de ţări.
- Al treilea sommet al Francofonie la Dakar, capitala Senegalului.
1990-1997 - Jean-Loius Roy, secretar general al ACCT.
1991 - Al IV lea sommet al Francofoniei la Paris.
- Înfiinţarea TV5 Africa.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai mediului laTunis.
1992 - Prima misiune de observare a Francofoniei a unui proces electoral, respectiv alegerile prezidenţiale şi legislative din România.
- Conferinţa miniştril francofoni a educaţiei la Montreal (Quebec/Canada).
1993 - Prima Conferinţă francofonă a ONG-urilor, cu participarea a 31 de asociaţii acreditate pe lângă instituţiile Francofoniei.
- Al V lea sommet al Francofoniei la Grand-Baie (Mauritius).
- Prima Piaţă a artelor spectacolului africane la Abidjan, capitala Coasta de Fildeş.
- Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni pentru protecţia copilulu de la Dakar.
1994 - A doua ediţie a Jocurilor Francofoniei la Paris.
1995 - Al VI lea sommet al Francofoniei la Cotonou.
- ACCT s-a transformat în Agenţia Francofoniei.
1997 - Adoptarea Cartei Francofoniei la al VII lea sommet al Francofoniei din Hanoi, capitala Vietnamului. Instituirea funcţiei de secretar general al Francofoniei, ocupată de Boutros Boutros Ghali (Egipt), fost secretar general al ONU.
- A III a ediţie a Jocurilor Francofoniei în Madagascar.
- Asociaţia internaţională a parlamentarilor d elimbă franceză s-a transformat în Adunarea paralmentară a Francofoniei.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai infotraficului de la Montreal.
1998 - Crearea Fondului de susţinere a presei francofone din Sud.
- Editarea primei compilaţii a artiştilot francofoni din Sud.
- Primele Cursuri de formare profesională şi tehnică.
- Intif înlocuieşte înlocuieşte Şcoala internaţională de la Bordeaux.
- A XII a Conferinţă ministerială a Francofoniei de la Bucureşti adoptă denumirea Organizaţia Internaţională Francofoniei.
1999 - Prima conferinţă a miniştrilor economiei şi finanţelor din ţările francofone în Monaco.
- Iniţierea digitalizării pe DVD a filmelor africane francofone.
- Al VIII lea sommet al Francofoniei la Moncton (Canada)
- AUPELF s-a transformat în Agenţia universitară a Francofoniei (AUF)
2000 - Declaraţia de la Bamako, primul text normativ al Francofoniei în privinţa practicilor democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Prima Conferinţă a femeilor din ţările francofone la Luxembourg.
2001 - Primul Premiu anual al celor 5 continente acordat unui roman în limba franceză.
- Colocviul ''Trei spaţii lingvistice în faţa provocărilor mondializării'' la Paris.
- A III a Conferin miniştrilor culturii din ţările francofone de la Cotonou susţine diversitatea culturală.
- Reunirea primului Parlament al tinerilor francofoni la Quebec.
- A IV ediţie a Jocurilor Francofoniei la Ottawa-Hull (Canada).
11 ianuarie 2002 - Semnarea la Paris a Planulu de acţiune privind limba franceză de către reprezentanţii Comunităţii Franceze din Belgia, ai Franţei, ai Luxemburgului şi ai Agenţiei Francofoniei.
2002 - Abdou Diouf, fost preşedinte al Senegalului, a fost ales secretar general al Francofoniei la al IX lea sommet al Francofoniei de la Beirut, capitala Libanului.
- Conferinţă ministerială francofonă privind societatea informaţională de la Rabat.
- Francofonia se implică în reuniunea la vâf internaţională privind societatea informaţională de la Tunis, capitala Tunisiei.
- Primul Raport bienal privind Francofonia în lume a fost adoptat de Înaltul Consiliu al Francofoniei.
- Statele generale ale predării limbii franceze la Libreville, capitala Gabonului.
- Conferinţa guvernamentală francofonă privind drepturile omului de la Paris.
2004 - Primul Raport bienal privind practile democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Herve Bourges este primul Înalt Obervator al Francofoniei la Jocurile Olimpice, fiind desemnat de secretarul general al organizaţiei.
- Simpozionul politico-bancar de la Paris consacrat accesului ţărilor francofone la finanţările internaţionale.
- Adoptarea Cadrului strategic decenal la al X lea sommet al Francofoniei de la Ougadougou (Burkina Faso).
- Înaltul Consiliu al Francofoniei din Franţa este transferat OIF.
2005 - Francofonia susţine adoptarea de către UNESCO a Convenţiei privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale.
- Conferinţa ministerială francofonă de la Antanananrivo, capitala Madagascarului, revizuieşte Carta Francofoniei prevede şi Agenţia Interguvernamentală s-a transformat în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
- Lansarea Programului de consolidare a limbii franceze.
- A V a ediţie a Jocurilorr Fancofoniei la Niamey.
2006 - Anul Francofoniei cu festivalul Francofffonies! în Franţa şi Anul Senghor în lume.
- Declaraţia de la Saint-Boniface privind prevenirea conflictelor şi a securităţii personale o întăreşte pe cea de la Bamako.
- La al XI lea sommet al Francofoniei de la Bucureşti, A. Diouf a fost reales sceretar general al OIF.
- Iniţierea reformei instituţionale a Francofoniei.
- Claude Duhaime preia funcţia de administrator al OIF.
2007 - Iniţierea programului pilot al Voluntariatului francofon.
- Premiul Ibn Khaldoun - Senghor pentru traducere.
2008 - Ziua Internaţională a Francofoniei s-a sărbătorit prin peste 1000 de evenimente în peste 100 de ţări.
- OIF a susţinut cea de a XX a ediţie a festivalului panafrican al filmului de la Ougadougou (Fespaco).
- După deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Abdou Diouf, secretar general al OIF, reuneşte familia francofonă în prezenţa preşedintelui CIO, a şefilor statelor francofone şi a personalităţilor olimpice.
- Simpozion francofon la Tunis privind implementarea noilor tehnologii în educaţie.
2009 - Inaugurarea primei Case a cunoaşterii la Hue (Vietnam).
- Iniţiativa francofonă de formare la distanţă a artizanilor este inaugurată în Benin.
- A VI a ediţie a Jocurilor Francofoniei la Beirut.
- Conferinţa internaţională privind dialogul civilizaţiilor şi diversităţii culturale la Cartagina şi Kairouan (Tunisia).
2010 - OIF s-a instalat în noul sediu pus la dispoziţie în Paris de statul francez cu ocazia sărbătorii a 40 de ani de la înfiinţare.
SURSA
SERVICE DE LA COMMUNICATION DE LA FRANCOFONIE, Vivez la Francophonie, Produit a l'occasion du 40e anniversaire de l'OIF, Paris, mars 2010.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)