Poveştile gărilor din Bucureşti. Cum a vrut Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, ridicată din ordinul Regelui Carol I. Filaret, prima gară din Bucureşti

Adevărul 8 martie 2014

FOTO Femeia transilvăneană de la ţară, în fotografiile inedite ale Muzeului Etnografic din Cluj

Adevărul 8 martie 2014

Secolul egalităţii între femei şi bărbaţi: Lenin, unul dintre primii lideri care să recunoască importanţa socială a femeii

Adevărul 8 martie 2014

Țăranul versus moartea în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
-Pe Maksim, batiușka, l-a zdrobit copacul.
-Cum se poate?... Pe antreprenorul Maxim?
-Pe antreprenor, batiușka. Tocmai tăiam un frasin. Și el stătea acolo și priveghea... Stă, stă, și numai iaca pornește la fîntînă după apă: pesemne îi era sete. Dintr-o dată frasinul pîrîie și vine drept asupra lui. (...)
-L-a zdrobit, batiușka.
-De moarte?
-Nu, batiușka, trăiește încă, dar i-a rupt mîinile și picioarele. Și iaca, dădeam fuga după Seliverstîci... doftorul.
(...)
Am găsit pe bietul Maksim întins la pămînt. Vreo zece țărani stăteau în juru-i. Am descălecat. Omul aproape nu mai gemea; din vreme în vreme deschidea ochii mari, privind parcă cu uimire în juru-i și-și mușca buzele învinețite... Barba-i tremura, i se lipise părul pe frunte, pieptul i se ridica neregulat: murea.  (...)
-Batiușka, a zis el abia auzit, după popă... să trimeată... poruncește... Dumnezeu... m-a pedepsit... picioarele, mîinile, rupte... astăzi... duminică... și eu... și eu n-am dat drumul oamenilor.
Tăcu. I se îngreuna răsuflarea.
-Și banii mei... femeii... dați-i femeii... după ce s-a scădea... iaca Onisim știe... cui datoresc... ce datoresc...
-Am trimis după doctor, Maksim, îi zise vecinul meu. Poate nu mori încă.
Omul încercă să-și deschidă ochii și cu greutate își mișca sprîncenele și pleoapele.
-Nu, am să mor. Iaca... iaca, vine și ea, iaca... Iertați-mă, oameni buni, dacă v-am...
-Dumnezeu să te ierte, Maksim Andreici, spuseră țăranii într-un glas cu voce înăbușită ți-și scoaseră cușmele. Iartă-ne și dumneata.
Dintr-o dată își scutură cu deznădeje capul, se îndîrji cu greutate să se ridice, și căzu îndărăt.
-Doar nu-l putem lăsa să moară aici, strigă Ardalion Mihalîci. Hai, băieți, dați rogojina din căruță, să-l transportăm la spital.
Doi oameni se repeziră la căruță.
-De la Efim... Sîciovski, murmură muribundul, am cumpărat un cal... ieri... am dat arvuna... calu-i al meu... al femeii...
Oamenii l-au întins pe rogojină. Se cutremură tot, ca o pasăre rănită, și înțepeni.
-A murit, șoptiră țăranii.
Am încălecat în tăcere și am plecat.
Moartea bietului Maksim m-a făcut să cuget. Ce straniu moare țăranul rus! Atitudinea lui în fața morții nu poate fi numită nici indiferență, nici nesimțire. Moare, ca și cum ar îndeplini un rit: liniștit și simplu.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Moartea: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 227-229.

Combinatul Colorom, uzina Înfrățirea sau IMUM Medgidia sunt astăzi doar o amintire

Digi24 8 martie 2014

Cum a dus ADN-ul lui Tutankhamon la dispute etnice şi rasiale în întreaga lume

Adevărul 8 martie 2014

Pe ce dădeau bani românii acum 100 de ani: prezervative, soluţii pentru mărirea sânilor şi balsamuri împotriva căderii părului

Adevărul 8 martie 2014

Istoria expedițiilor pentru descoperirea izvoarelor Nilului (VERNE 1863)

„Diferitele expediții care merseseră în susul Nilului, nu ajunseseră la misterioasele izvoare ale acestui fluviu. După relatarea medicului german Ferdinand Werne, expediția încercată în 1840, cu sprijinul lui Mehmet-Ali, se oprise la Gondokoro, între paralelele N 4 și 5. În 1855, Brun-Rollet, origar din Savoia, numit consul al Sardiniei în Sudanul E, în locul lui Vaudey care murise în chinuri, plecă din Karthum și, sub numele de Yacub, negustor de guma și de piei, ajunse la Belenia, dincolo de 4 lat. N, și se întoarse bolnav la K., unde decedă în 1857. Nici dr. Peney, șeful serviciului medical egiptean, care ajunsese cu un grad mai jos de Gondokoro, călătorind pe un mic vas cu aburi, și care se întorsese să moară, sfîrșit de oboseală, la K., nici venețianul Miani, care ajunsese la paralela a doua, ocolind cataractele de la S de G., nici negustorul maltez Andrea Debono, care pătrunsese și mai mult pe Nil, nu putuseră depăși această limită. În 1859, Guillaume Lejean, însărcinat cu o misiune de guvernul francez, se duse la K. prin Marea Roșie și se îmbarcă pe un vas de pe Nil, cu un echipaj de 21 de marinari și 20 de soldați. Înfruntă mari primejdii printre negrii răzvrătiți, dar nu putu depăși nici el G. O expediție. condusă de d Escayrac de Lautur încercă să ajung la faimoasele izvoare... Dar călătorii erau totdeauna opriți de acest punct fatal.Trimișii lui Neron atinseseră 9 lat. N.;  în 18 secole nu se cîștigase decît 5 sau 6 grade, între 300 și 360 de mile geografice. Mai mulți călători încercaseră să ajungă la izvoarele N. pornind de pe coasta E a Africii. Între 1768 și 1772, scoțianul Bruce plecă din portul abisinian Masuah, străbătu Tigru, vizită ruinele de la Axum, crezu că a dat peste izvoarele N., (…). În 1844, dr. Krapf, misionar anglican, întemeie un așezămînt religios la Monbaz, pe coasta Zanzibarului, și descoperi, în tovărășia preotului Rebmann, doi munți la o depărtare de 300 de mile de coastă; erau munții Kenya și Kilimandjaro, pe care de Heuglin și Thornton îi urcaseră, în parte. În 1845, francezul Maizan debarcă singur la Bagamayo, în fața Zanzibarului, și ajunse la Deje-la Mhora, unde șeful tribului îl omorî în chinurile cele mai groaznice. În 1859, în august, tînărul călător Roscher, din Hamburg, porni cu o caravană de negustori arabi și ajunse la lacul Nyassa, unde fu asasinat în timpul somnului.”

(IV)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

De la România regală la ţara tovarăşilor: 6 martie 1945, ziua instaurării comunismului. Guvernul lui Petru Groza

Digi24 6 martie 2014

Protectorii culturii în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...) Dumnezeu îl înzestrase și cu o inimă din cale-afară de bună: plîngea și se entuziasma cu cea mai mare ușurință; afară de asta, ardea de o patimă dezinteresată pentru artă - și cuvîntul „dezinteresat” este cît se poate de potrivit, pentru că tocmai în artă domnul Benevolenski, ca să spunem adevărul, nu se pricepea deloc. De mirare chiar de unde, în virutea căror legi tainice și neînțelese, apăruse la domnia sa această patimă? Căci era un om picioarele pe pămînt, un om ca mulți alții. De alminteri, la noi în Rusia, întîlnești destui oameni de acest fel.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul  pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.

NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.