Liliana Zamfir & John Keller, Despre o plagă a secolului XX: stressul, „Tomis”, Constanța
L. Z. - Domnule J. K., sunteți un sociolog de primă mărime și ați fost de curând cooptat în cadrul unui important proiect internațional de studiu și combatere a stressului. Poate ne faceți o introducere în sfera preocupărilor dv.
J. K. - Considerat cu câțiva ani în urmă „la modă”, stressul a devenit în prezent, într-o măsură tot mai mare, o problemă nu numai medicală, dar și o chestiune sociologică de prim rang. Drept factori stresanți au fost identificați de-a lungul timpului nu numai ritmul trepidant al vieții moderne, ci și monotonia, densitatea metropolelor, izolarea, suprasolicitarea ori subsolicitarea, condițiile meteorologice, zgomotul, conflictele la locul de muncă sau în familie etc. Toate acestea sunt susceptibile de declanșa un număr impresionat de așa-numitele „boli ale civilizației”, de la depresiuni, ulcer gastric, infecții până la infarctul miocardic și cancer. În realitate, noua maladie a secolului, cum a fost denumit stressul de Organizația Mondială a Sănătății, nu este nicidecum un fenomen tipic societății industriale moderne, dimpotrivă. Întemeietorul stresologiei, meciul canadian Hans Selye, care introduce în 1950 noțiunea de „stress” din domeniul tehnicii în cel al psihofiziologiei, definea stressul drept un principiu universal căruia specia umană îi datorează existența ca una speciile cele mai apte de supraviețuire.
L. Z. - Ce v-a determinat să vă ocupați de acest domeniu?
J. K. - Întâmplarea a făcut ca soția mea să fie medic și să studieze modificările pe care stressul le induce în organismul uman și felul în care acesta și-a creat un formidabil mecanism biologic de apărare, care mobilizează toate energiile în momentul primejdiei; e vorba despre unul din cele mai hotărâtoare în complexa corelație dintre om și ambianță, fenomen care a degenerat într-un proces patogen abia în cursul evoluției civilizației. Ideea m-a interesat și am făcut împreună un studiu, pe care l-am prezentat anul trecut într-o conferință la Heidelberg.
L. Z. - Ce este stressul și cum se manifestă la nivel organic? Ne puteți da definiție pe înțelesul tuturor?
J. K. - Selye îl definește ca fiind „răspunsul nespecific al organismului la toate solicitările la care este expus”. Cu alte cuvinte, o lovitură dureroasă sau un sărut pasionat pot comporta aceeași solicitare, față de care organismul prezintă aceleași reacții biochimice înscrise de milioane de ani în programul genetic al tuturor animalelor superioare, pentru ale permite adaptarea la o exigență brusc sporită. Cât despre schema după care se desfășoară de fiecare dată această alarmă, ea ar putea părea ceva mai complicată profanilor, deși unele cunoștințe minimale din timpul orelor de anatomie din școala generală ar fi suficiente pentru înțelegerea ei. Iată cum se desfășoară acest important și interesant mecanism declanșat în organismul nostru: o informație din mediul înconjurător, fie ea cât de neînsemnată, este semnalizată de organul senzorial al diencefalului. De acolo, excitația nervoasă este transmisă sistemului neuro-vegetativ, în special sistemului simpatic, care comandă medulosuprarenalei o descărcare sporită a hormonilor adrenalină și non-adrenalină. Aceasta are ca urmare accelerarea pulsului, creșterea tensiunii arteriale, eliberarea de glucide și lipide din ficat și țesuturi, care sunt puse la dispoziția mușchilor ca rezerve de energie suplimentare. Concomitent sporește alimentarea cu oxigen ca urmare a creșterii numărului de celule roșii în sânge. Între timp,.hipofiza produce hormonul de comandă specific ACTH care declanșează eliberarea hidrocortizonului din corti-suprarenală. Factorul de coagulare (asigurând închiderea rapidă a eventualelor răni), toate procesele care nu sunt necesare în momentul primejdiei sunt inhibate. Digestia și funcțiile sexuale intră temporar în repaus, sinteza proteinelor este întreruptă, releurile specifice la nivelul creierului sunt blocate pentru a împiedica reflecțiile inutile, care nu constituie decât o pierdere de timp. În felul acesta, toate energiile sunt concentrate pentru a face față primejdiei. Acest plan de alarmă biologic este perfect programat, asigurând nu numai supraviețuirea omului preistoric, ci și salvarea omului modern în situații extreme. Dar în timp ce sistemul de avertizare codificat în organism îl determina pe strămoșul nostru să treacă fulgerător la atac sau să-și caute scăparea prin fugă, omul contemporan nu este confruntat decât relativ rar cu situații care îi ameninț nemijlocit viața. În cea mai mare parte a timpului, el este supus unei avalanșe de stimuli mult mai subtili și, din moment ce nu sunt percepuți decât sub-conștient, teribil de primejdioși. Factori stresanți de tipul zgomotului, monotoniei, agitației se însumează formând o succesiune de reacții de alarmă care depășesc la un moment dat adaptabilitatea organismului. Întrucât organismul continuă să mobilizeze (ca și în urmă cu milioane de ani) energii uriașe ce rămân nefolosite, stressul menit să conserve existența se transformă în „distress”, se pervertește, devenind un proces de patologic. Ingeniosul mecanism de apărare degenerează într-un instrument de auto-distrugere. Acizii grași nefolosiți se convertesc în colesterol, care se depune pe pereții vaselor sanguine accelerând apariția aterosclerozei. Sistemul hormonal se dezechilibrează, apar perturbări în sistemul vegetativ, sporirea indicelui de coagulare accentuează riscul trombozelor (obturarea arterelor sau venelor cu cheaguri de sânge) și infarctului. Apărarea imunologică scade, favorizând instalarea infecțiilor, chiar și proliferarea necontrolată a celulelor. Nervozitatea permanentă se transformă în agresivitate, într-n comportament patologic din punct de vedere social.
L. Z. - Cum se previne stressul?
J. K. - Prevenirea și combaterea stressului modern se află de mai mulți ani în obiectivul cercetătorilor, care au ajuns la concluzii interesante. Nu vă spun nimic nou cu afirmația că „armele farmaceutice”, medicamentele psihotrope de orice fel, nu constituie un remediu adecvat. printre principalii factori antistresanți se numără satisfacția profesională, orice ocupație de natură să contribuie la autorealizarea individului, apoi relaxarea, dar și activitățile fizice. Stressul nu trebuie confundat cu efortul muscular, cum se poate auzi destul de des; el apare, dimpotrivă, în urma imposibilității de canalizare a energiilor mobilizate. În afară de acestea,oamenii de știință pledează pentru stimularea potențialului creator, terapia comportamentului, metoda autogenă „bioantrenamentul”, cu ajutorul căruia individul învață să-și controleze procesele psihosomatice. Nu în ultimul rând, e necesară înlăturarea monotoniei la locul de muncă - una din temele abordate la recentul congres al stressologilor, unde s-a pus la punct și un proces de cercetare MESA (Metode de evaluare a comportamentului de stress în sistemele de muncă), la care am fost cooptat. Definit ca un aport la umanizarea universului muncii, aceste proiect se deosebește de proiectele de cercetare tradiționale atât prin caracterul său interdisciplinar - printre colaboratori numărându-se biologi, medici, psihologi, sociologi, informaticieni, matematicieni, fiziologi și ergonomi - cât și prin obiectivul său strâns legat de practică. Se dorește întocmirea unei ample sinteze a cercetărilor medicale, comportamentistice și ergonomice, care să includă, depășind cadrul strict teoretic și experimentul de laborator, întregul context social. Prin interpretarea datelor concrete din universul muncii, individul va apărea pentru prima oară ca subiect în complexul ansamblu de corelații sociale, în interdependența dintre condițiile de viață și de muncă.
L. Z. - Se va putea cuantifica stressul în același fel cum ne măsurăm temperatura?
J. K. - Da, printre finalitățile proiectului figurează, pe lângă întocmirea unei vaste documentații cu privire la investigarea stressului, elaborarea unui instrumentar de metode, modele și tehnici de măsurat, punerea la punct a unor procedee de analiză a factorilor psihici și sociali asupra sănătății, ca și a unor metode de determinare a vârstei biologice a individului (din cauza stressului - sau și din cauza lui - unii dintre noi sunt, la aceeași vârstă, mult mai bătrâni decât ceilalți). Sperăm să putem oferi în locul terapiei axate pe eliminarea simptomelor, tratamente care să înlăture cauzele acestei „plăgi a secolului nostru”.
