Cenzura comunistă în Dobrogea (VII - 1973) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (VII), „Tomis”, Constanța, XLII, 449, august 2007, p. 90-91.

Anul 1973 nu a adus mari schimbări în activitatea cenzorilor constănțeni. Aceleași direcții de acțiune, același mod, aceeași mentalitate închistată, dominată de ideile desprinse din directivele organelor centrale și locale de partid și de stat.
La 15 noiembrie, ca urmare a indicațiilor forului ierarhic superior, împuterniciții din Constanța aveau să înainteze o serie de propuneri  privind perfecționarea activității, pentru a fi dezbătute la întâlnirea pe centre interjudețene a lectorilor Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. pentru o mai bună informare, aceștia aveau să solicite prezentarea de către direcțiile de specialitate a problemelor mai deosebite desprinse pe parcursul desfășurării procesului de lectură a materialelor cu caracter istoric și literar-artistic. Ei mai propuneau: „o expunere pe teme internaționale de actualitate”, noul Caiet de dispoziții să fie înaintat și redacțiilor, să se facă precizarea  dacă toate dispozițiile transmise prin Buletinul informativ-operativ se pot comunica și redactorilor-șefi, să se analizeze posibilitatea ca ziarul local să fie lecturat paralel cu capul limpede, iar „lectorii din provincie să fie prinși în sistemul de reciclare de la Academia Ștefan Gheorghiu.”
Dat fiind faptul că de la 1 ianuarie 1974 revista „Tomis” urma a deveni publicație lunară editată de ziarul județean, lectorii DGPT solicitau lămuriri privitoare la modul de lecturare și „rezolvare” a revistei:
„-se va lectura în paralel cu Bucureștiul?
- se va lectura o dată cu deplasarea lunară a instructorului?
- ori se va rezolva de către lectori  pre plan local prin consultarea organului de partid?” (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 10.)
Studierea documentelor emise de împuterniciții constănțeni în 1973 ne oferă posibilitatea de a cunoaște mai bine activitatea pe linia cenzurii presei și tipăriturilor. În cele urmează, vă propunem spre studiu câteva extrase.

1973 mai 2, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 martie-30 aprilie 1973.
Producție editorială
În broșura „Operativitate, combativitate, eficiență”, editată de Comitetul județean PCR Constanța, s-au eliminat referirile la îndeplinirea planului minimal și maximal. Aceeași intervenție s-a efectuat în broșura „1973 - an hotărîtor al îndeplinirii cincinalului în patru ani și jumătate”. În plus în această ultimă broșură s-a mai intervenit în materialul „Creșterea și îngrășarea tăurașilor în gospodăriile membrilor cooperatori” în care se spunea: „.. la baza inițiativei stau o serie de obligații atît ale CAP cît și ale cooperatorilor care se angajează să crească în gospodăria personală 1-2 tovarăși.” Cuvîntul subliniat a fost înlocuit cu ... tăurași.
[Clara G.; Peteanu T.]
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 52.


1973 iunie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna mai 1973.
Expoziții
S-a vizionat expoziția Revoluția de la 1848 în țările române”, organizată de Muzeul de arheologie și Arhivele statului din Constanța, ilustrată prin fotocopii, texte, citate istorice, cărți, facsimiluri. Printre evenimentele politice contemporane ilustrate era și cel privind adoptarea de către MAN a Constituției RSR în 1965. Aceste eveniment era ilustrat prin două fotocopii din ziarul Scînteia: una avea titlul Constituția RSR și sub el se prezentau componența Consiliului de Stat, în care președinte era Chivu Stoica, iar cealaltă fotocopie avea același titlu cu un text din Constituție și cu o fotografie a tov. Nicolae Ceaușescu. S-a discutat cu organizatorii să se renunțe la prima fotocopie întrucît componența Consiliului de Stat s-a modificat, iar evenimentul era foarte bine ilustrat prin a doua fotocopie. S-a modificat.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 44-45.

1973 octombrie 31, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna octombrie 1973.
Producție editorială
În lucrarea „Bibliofilie la Pontul Euxin” a Bibliotecii municipiului Constanța au fost efectuate următoarele observații:
1. Despre o ediție veche a operei lui Ovidiu se spunea că făcea parte din Arhiva Societății Junimea din Cernăuți-Bucovina; (S-a eliminat).
2. În materialul „Probleme actuale ale documentării iconografice” de dr. Adrian Corbu de la Muzeul Universității București, se criticau unele lipsuri din acest domeniu iar partea finală a materialului avea un ton revindecativ (revendicativ n. ns. C. V.). S-a atenuat, prin eliminarea aspectelor negative privind situația cadrelor și instituțiilor pe profil, renumerarea (remunerarea n. ns. C. V.) specialiștilor (necorespunzătoare) precum și propunerea de înființare a a unui institut de stat de pregătire a cadrelor din domeniul respectiv. În orientarea noastră s-a ținut cont de ținuta deschisă a lucrării care are un cu totul alt caracter.
3. În materialul „Fragmente din istoria necunoscută a revistei Tomis” se spunea că în 1966 Geo Dumitrescu (redactor șef al revistei) a fost „izgonit de atitudinea mai puțin reverențioasă a unor funcționari local de cultură care nu i-au înțeles intențiile”.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 13.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (VI - 1972) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (VI), „Tomis”, Constanța, XLII, 448, iulie 2007, p. 90-91

Activitatea practică a cenzorilor Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța în 1972 „ s-a desfășurat pe fundamentul ideologic al evenimentelor politice ce au avut loc în această perioadă și s-a concretizat în cuprinderea tuturor sectoarelor cât și a întregului volum de muncă” (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 118). Însă, deși domeniile de activitate au rămas aceleași ,numărul intervențiilor a crescut datorită apariției ziarului cotidian de vară „Litoral” și a postului de radio „Radio-vacanța”), a tipăririi unui număr mai mare de materiale cu caracter propagandistic, editării bilunare a revistei „Tomis”, cât și datorită aparișiei în mod periodic a revistelor școlare și a celei universitare. Astfel, în cursul anului 1972 au fost supuse activității de control peste 6.500 de pagini.
Ca urmare a adoptării ultimelor documente de partid și de stat se impunea - după cum opinau împuterniciții DGPT Constanța - redimensionarea și așezarea pe baze noi a întregi activități, dar și creșterea exigenței în exercitarea sarcinilor ce le reveneau astfel încât stilul și metoda de lucru să se poată adapta cât mai rapid la noile condiții.
Pornind de la premisa că „apărarea purității liniei politico-ideologice a partidului este o cauză comună și trebuie să devină obiectul unui front unic de acțiune” cenzorii constănțeni începeau a milita pentru generalizarea autocenzurii, probabil, tocmai datorită creșterii în mod constant a volumului de muncă, dar și a propagării noii concepții și liniei politico-ideologice în domeniile de activitate supuse controlului (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 124).
Pentru a reliefa activitatea pe linia cenzurii a împuterniciților DGPT Constanța din 1972 vă prezentăm câteva extrase din documentele întocmite de aceștia.

1972 iunie 28, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 mai - 26 iunie 1972.
„Expoziții”
S-a vizionat Expoziția „Cartea 72” deschisă la Galeriile de Artă din Constanța. În standul rezervat scriitorilor dobrogeni erau introduse (organizatorii spun fără știrea lor) două cărți ale lui Grigore Sălceanu, vechi: Întâia sărutare - piesă în versuri în 3 acte editată de tiparul Glasul Patriei, Bucovina - Cernăuți și Flori de mare, poezii editate în 1928. Întrucât profilul expoziției nu încadra și tipăriturile vechi, ci se ocupa de cartea contemporană actuală și în plus la ceste două lucrări nu se cunoștea conținutul, s-a anunțat organul de partid care a hotărât scoaterea lor din expoziție.
Tov. Clara
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 36-37.

1972 iulie 29, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna iulie 1972.
„Producție editorială”
În programul căminului cultural din Cobadin era inclus un material bibliografic privind presa și literatura între 1967-1972, articole care vorbeau de comuna Cobadin. Printre articolele respective apăreau și câteva lucrări mai vechi, unele chiar din secolul trecut, care nu aveau nici o  legătură cu tema anunțată. De pildă: Dobrogea. Cincizeci de ani de viață 1878-1928. Publicație tipărită cu prilejul reanexării Dobrogei. Indicativul statistic al satelor și unităților administrative din România - 1932. Indicatorul localităților din România - 1943. Marele dicționar geografic al României - 1898. S- a discutat cu reprezentantul căminului cultural și toate aceste lucrări au fost scoase.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 41-42.

1972 septembrie 27, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 august - 26 septembrie 1972.
„Producție editorială”
Muzeul de artă Constanța a adus la viză un catalog pentru expoziția retrospectivă Lucia Ioanid. Au fost următoarele observații:
- în prezentare operei pictoriței erau redate 5 fotocopii - peisaj din Balcic;
- în prezentarea cronologică a biografiei pictoriței se mergea la amănunt, cu aspecte ale vieții ei nesemnificative pentru viața și opera pictoriței, cum ar fi: „În 1965 iese la pensie cu 700 lei; în 1968 i se mărește pensia la 1000 lei etc.
- printre fotografiile de familie era prezentată pictorița la lucru pictînd pe Sfînta Maria cu Isus în brațe  la o biserică din orașul Constanța.
Aceste probleme au fost discutate cu Direcția Instructaj-Control și comitetul de cultură și educație socialistă al județului Constanța, care și-a însușit observațiile noastre și s-au făcut modificările respective. În placheta de versuri ce face corp comun cu acest catalog  erau prezentate poeziile scrise de autoare. S-a discutat cu Comitetul de cultură și educație socialistă una din poezii din care se degaja o atmosferă morbidă, tristă. S-a acceptat ca aceasta să fie eliminată din plachetă.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 60-61.

Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie al Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța al Arhivelor Naționale.

Utilizatorul de bibliotecă publică în Republica Moldova (KULIKOVSKI 2007)

Lidia Kulikovski, Exploatarea conceptuală a relației cu utilizatorul: contexte actuale și emergente,„Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV, 3-4, 2007, 24-28.

„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept  se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația  mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici  straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel.  Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se  fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:

• vreau să spun ce am de spus, deci biblioteca trebuie să furnizeze mecanismele pentru ca aceast să se întâmple on-line
• vreau să știu când ceva nu e în regulă și ce face biblioteca ca să fixeze și remedieze aceasta
• vreau să ajut ka formarea, elaborarea, cizelarea, îmbunătățirea și îmbrăcarea serviciilor în haina care să le facă mai utile și mai ușor regăsibile
• vreau să mă conectez cu alții pentru a-mi împărtăși interesele
• vreau să utilizez serviciile bibliotecii în funcție de programul meu, nu al bibliotecii. Nu mă privește că-i noapte, ziuă, duminică, Crăciun ori Anul Nou.
• vreau să știu cum funcționează/activează biblioteca
• vreau să spun bibliotecii când nu pot respira de insatisfacție sau de furie. Voi fi fericit să vă spun care lucruri le faceți bine...
• vreau să interacționez cu instituții care activează într-o manieră transparentă și etică
• vreau să știu ce se va petrece mai departe. Trebuie să fim în parteneriat ... Unde mergem?

Acest manifest este bazat pe punctele de vedere ale masei critice ale utilizatorilor care consideră serviciile on-line ca parte a vieții lor zilnice.

Rapiditatea cu care se modifică necesitățile consumatorilor se reflectă în graba cu care consumatorii se leapădă de fidelitatea față de produse și de mărcile de fabricație, spunea Alvin Toffler la sfârșitul anilor 60. Biblioteca era o preferință durabilă a indivizilor. Preferința durabilă, fidelă pentru serviciile bibliotecii a început să se șubrezească după apariția Internetului, care oferă servicii noi și diverse cu așa rapiditate și frecvență că bibliotecarii amețesc.

Bibliotecile vor rămâne instituții informaționale utile dacă vor fi în stare să producă cel mai tranzient și durabil produs - experiența umană. Futurologii prezic că biblioteca va deveni un site al experienței umane. Sloganul bibliotecii moderne pentru utilizatorul modern este: oricând, oriunde și în formatul pe care-l dorești. Acest slogan cere o rețea socială cu instrumente și practici care facilitează inter-relația cu utilizatorul, impune implicarea utilizatorului, solicită creativitatea lui.
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de  utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor

4. utilizatorul -utilizator de informație - de cele mai multe ori evaluăm acest aspect. Facem diverse bilanțuri, cât au citit, au împrumutat, au vizitat web-ul utilizatorii noștri. Calculăm per utilizator total, per utilizator activ... Rezultatele acestor cercetări servesc doar la elaborarea politicilor manageriale.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:

• utilizatorii vs structura organizațională
• utilizatorii vs obiectivele de servire performantă
• utilizatorii vs angajații care-i servesc
• utilizatorii vs tehnologia utilizată
• utilizatorii vs ambientul interior, spațiu, condiții

Modelul emergent de bibliotecă - Biblioteca 2.0, care va fi biblioteca -web, cum s-a remarcat mai sus, cuprinde toate contextele enumerate și toate sunt subordonate necesităților utilizatorilor. Biblioteca 2.0 generează un nou model de relație cu utilizatorul, de fapt cu comunitatea utilizatorilor. Temelia conceptuală a acestui model de relație cu utilizatorul bazată pe prezența utilizatorului - prezența pe web-ul bibliotecii, prezența în serviciile multimedia - împreună cu biblioteca, cu bibliotecarul, se definește clar ca necesitate de dezvoltare a bibliotecii viitoare.
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți  și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează  biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea  ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.

Încheirea anului școlar 2006-2007 la Liceul Internațional de Informatică Constanța

 Ceremonia de închidere a anului școlar clasele I-IV

Miercuri, 13 iunie, la Palatul Copiilor, începând cu ora 18,30, Liceul Internațional de Informatică a organizat „Ceremonia de încheiere” a anului școlar 2006-2007. La festivitate au fost invitați toți părinții elevilor claselor I-IV.

Festivitatea a început cu o prezentare a activităților din anul școlar 2006-2007 și cu discursul Domnului Director Ali Riza Karagoz. Fiecare clasă a pregătit câte un mic program pentru serbare. A fost un program încărcat unde elevii au putut să arate părinților cât de talentați sunt încă de la o vârstă fragedă. Ne-au încântat elevii clasei I care au pregătit o piesă de teatru în limba engleză, elevii clasei a II care au avut o costumație inedită, elevii clasei a III a care au recitat poezii și cântecele foarte frumos și elevii claselor a IV a care au arătat tuturor că sunt artiști adevărați.

Apoi a urmat premierea elevilor, începând cu clasa I până la clasa a IV a , elevii primind diplomele și cadourile pentru rezultatele bune la învățătură.

Cenzura comunistă în Dobrogea (V - 1971) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (V), „Tomis”, Constanța, XLII, 447, iunie 2007, p. 91-92

Călăuziți de principiile desprinse din expunerea lui N. Ceaușescu la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei și al activității politice și cultural-educative, împuternicții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța au controlat în 1971 peste 4300 de pagini. Potrivit aprecierilor acestora, volumul de muncă s-a datorat în primul rând, vastei activități de propagandă desfășurată de organul județean de partid, cele mai multe lucrări având caracter politico-ideologic , economic, social, literar și artistic. Firesc, toate acestea trebuie văzute prin prisma evenimentelor desfășurate în 1917, cel mai important fiind sărbătorirea împlinirii a 50 de ani de la crearea PCR.
În acest context „Conștiința noastră de comuniști ne-a obligat să ne consacrăm cu toată răspunderea misiunii de cenzor și să servim instituția cu întreg devotamentul nostru. Rezultatele muncii noastre sunt caracterizate prin spiritul partinic, ferm și combativ, în care a acționat fiecare dintre noi, oprind de la publicare sau solicitând redacțiilor și colaboratorilor noștri unele modificări de structură în materialele ce contraveneau, sub o formă sau alta, liniei politice a partidului nostru. De asemenea, am barat căile de propagare a concepțiilor ideologice străine marxism-leninismului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 2-3). Aceste opinii ne scutesc de orice comentariu, deoarece redau clar, atât „devotamentul” cenzorilor constănțeni, cât și nodul în care au acționat în vederea obținerii rezultatelor dorite.
După cum precizau în Raportul privind activitatea colectivului de împuterniciți pe anul 1971, intervențiile cenzorilor au avut în vedere, între altele, materiale literare cu conținut denigrator sau nonconformist, de generalizare a unor aspecte negative, de prezentare a unei atmosfere morbide, apăsătoare sau plină de vulgarități a literaturii absurde, confuze, apocaliptice ori religioase ș. a. Alte au avut menirea de a preîntâmpina divulgarea secretului de stat și militar sau accesului la unele lucrări care oglindeau un mod de viață străin societății socialiste, a materialelor de cult religios sau a unor poezii de inspirație biblică, toate având drept scop „apărarea purității liniei politice a partidului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 12).
Prin urmare, având în vedere faptul că ne aflăm la începutul sezonului estival, ne-am gândit că ar fi interesant să vă prezentăm în acest număr câteva materiale cenzurate ce urmau a fi difuzate la Radio -Vacanța.

1971 iulie 25, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 19-25 iulie 1971
Radio-vacanța
În emisiunea din 21 iulie urma să se difuzeze o fabulă a lui Aurel Baranga „Fabula orgoliului” în care „un fabulist trist adresându-se propriilor sale animale” le critică și le consideră nerecunoscătoare pentru că „Sunteți niște ființe profund imorale, / Lei, tigri, oi sau zebre, / V-am scos din tenebre, / V-am făcut celebre, /și voi nici mersi”.
Dintre toți aceștia „are curajul” iepurașul „lașul” să ridice glasul și să ceară „reducerea din nou la anonimat”. Întrucât și morala este echivocă iar textul dă loc, evident, la interpretări, s-a cerut scoaterea ei.
După două zile urma să se difuzeze o altă fabulă tot de același autor „Microfabula disperării” pe care o cităm în întregime:
„Plânge salcia plângătoare:
Noaptea lună, ziua soare,
Vara cald, toamna răcoare,
Asta-i climă
De creat”
Originală această condiție
Să faci din disperare
MORALA
și o poziție.
Tendința de a critica ultimele măsuri luate de partid în domeniul artei și literaturii este deosebit de evidentă, fapt pentru care a fost scos de la difuzat. pentru ambele fabule s-a discutat cu conducerea postului care a fost de acord cu observația noastră.
Tov. Clara
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 40.

1971 august, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 iulie-8 august 1971
Radio-vacanța
S-a adus la viză „Fabula carității” ce urma să intre în emisie pe data de 6 august , autor fiind A. Baranga. Fabula avea un caracter aluziv prin „gestul inutil de protest” al unui „biet miel” care a fost „înghițit de lup”. Morala e de asemenea semnificativă: „morala a divulgat-o mielul cu glas tare / Degeaba orișice ai face / Nu poți mulțumi pe fiecare”.
Tov. Peteanu T.
În interviul cu dl. Sam Yorty, primarul orașului Los Angeles ce s-a difuzat pe dat de 8 august, s-a intervenit asupra unei declarații făcute de acesta. la întrebarea pusă de reporter privind proiectele de dezvoltare ale relațiilor prietenești dintre orașele Los Angeles și Constanța, dl. Sam Yorty a spus: „În jurul lui 1 octombrie voi trimite o misiune comercială în România pentru a purta discuții cu omologii români despre dezvoltarea comerțului și a investițiilor americane în România”. Partea subliniată a fost sesizată redactorului șef care a dispus scoaterea întregului paragraf.
Tov. Peteanu T.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 43-44.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie al Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Interviu cu consulul Rusiei la Constanța în 2007 („Tomis” 2007)

„(...)
-În 1947, acum exact 60 de ani, a fost înființat actualul Consulat General al Rusiei la Constanța. (Acesta fusese precedat, în Dobrogea, de viceconsulatul imperial rus din Tulcea, în 1864.) Se va întâmpla ceva anul acesta în cinstea cestei prime cifre rotunde?
- De fapt, baza juridică a înființării Consulatului General a fost acordul bilateral din mai 1946, iar deschiderea Consulatului a avut loc un an mai târziu, în aprilie 1947. deși data reprezintă, într-adevăr, un eveniment foarte important în realizarea practică a cooperării româno-ruse, nu am planificat, anul acesta, manifestări deosebite în acest sens.
-Pe 15 octombrie 1878, baronul D. F. Stuart, numit ministru rezident al Rusiei la București cu o zi înainte, a înmânat scrisorile sale de acreditare M. S. Regelui Carol I. Rusia a fost astfel prima mare putere care a recunoscut oficial independența României. În 2008 se vor împlini 130 de ani (a doua cifră rotundă) de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România. Ce va pregăti cu această ocazie Consulatul General al Federației Ruse la Constanța?
- Vă mulțumesc pentru întrebare. Această dată are un sens profund și semnificație politică importantă pentru relațiile actuale dintre România și Rusia. În acei ani soldații și politicienii români și ruși au luptat în comun pentru eliberarea Balcanilor, inclusiv pentru independența și întărirea sistemului de stat al României. Tot ce am obținut în cei 130 de ani merită o atenție sporită și o cercetare atentă: trebuie să tragem o concluzie serioasă asupra istoriei noastre comune și glorioase pentru a consolida în mod eficient viitorul relațiilor româno-ruse.
(...).”

M. ROȘIORU, „Tomis”, Constanța, iunie 2007

Cenzura comunistă în Dobrogea (IV - 1970) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (IV), „Tomis”, Constanța, XLII, 446, p. 88-89.

Potrivit împuterniciților Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța, 1970 „a fost anul în care afluxul de idei adus de Congresul X al PCR și-a pus pecetea asupra întregului sistem de comunicare a cunoștințelor în mase, presă, producție editorială, radio, televiziune. Ca lectori ai DGPT, ne-am considerat mai mult ca oricînd parte componentă a acestui sistem și (...) în întreaga noastră activitate  (...) am urmărit ca prin ziarele și revistele locale, publicațiile ocazionale, radio să se transmită numai concepțiile, tezele și soluțiile aduse de Congresul X”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 19)
În consonanță cu „principiile călăuzitoare” sus menționate, cenzorii constănțeni aveau să combată prin intervențiile lor, în primul rând, apolitismul manifestat în unele publicații locale, apoi nelipsitele referiri cu tentă revendicativă la teritorii anexate de statele vecine, apariția unor informații considerate secrete de stat, onirismul, misticismul, și, nu în ultimul rând, circulația tipăriturilor cu caracter religios și cele erotice.
Realizărilor aveau să li se adauge și câteva insatisfacții în plan profesional. Între acestea, cea care avea să-i nemulțumească cel mai mult aducea în prim plan o dispută cu redacțiile din aria de competență și organele județene de partid, care le reproșau că la nivel local se respectă cu strictețe o serie de dispoziții perimate, în timp cel la București cenzorii sunt mult mai raționali, astfel încât subiecte ce abordează, în esență, aceleași probleme la Constanța nu sunt date publicității, iar în presa centrală apar fără prea mari dificultăți.
Din varietatea materialelor cenzurate în 1970, vă prezentăm câteva care, în opinia noastră, sunt mai captivante.

1970 iulie 3, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 iunie - 1 iulie 1970.
Volumul PONTICE pe 1970 editat de Muzeul de Arheologie - conținea articolul „Amintirea lui Ovidiu la Tomis” semnat de N. Lascu. Autorul, care a participat la serbările dedicate lui Ovidiu la Sulmona  - arăta că a transmis organelor de stat române dorința sulmonezilor de a se „înfrăți” cu orașul Constanța. N. Lascu făcea unele aprecieri care puneau într-o lumină proastă organele noastre de stat care aveau datoria să se ocupe de acestă „înfrățire”, cităm: „Din păcate însă cei chemați să coordoneze relațiile de această natură nu s-au dovedit a fi la înălțimea semnificației pe care o avea înfrățirea dintre Sulmona și Constanța - tratînd-o ca pe o înfrățire oarecare”. Se arăta că solemnitatea de înfrățire s-a făcut într-un cadru restrîns și că delegația orașului Sulmona nu a avut posibilitatea să ia legătura cu populația orașului Constanța, contactul fiind stabilit numai cu președintele Comitetului Executiv și cu alte cîteva persoane oficiale. Reieșea amărăciunea autorului pentru nereușita sărbătoririi din cauza „îngustimii de vederi a organelor de stat”.
S-a semnalat întregul paragraf la organul local de partid care a dispus eliminarea din material, cu atît mai mult cu cît modul de desfășurare a solemnității fusese stabilit de organele superioare ținîndu-se seama de unele situații de conjunctură.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 25-26.

1970 septembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1- 31 august 1970.
Cu prilejul vizionării spectacolului de revistă „N-aveți un cap în plus”, au fost făcute unele observații la text, observații care au au fost găsite juste de către organul de partid, cerîndu-se conducerii teatrului să facă modificări.
Astfel în sceneta „Domnul cu cățelul” exista următoare strofă:
„Mai deunăzi plecat-am
Cu-n vapor și eu, ham
Să văd lumea
Că-n concediu pot să fac ce vreau - han, ham
Și-au pornit atunci hapsînii
Ca să latre precum cîinii
Cic-aș fi rămas pe la ... Ciceu, ham, ham , ham”.
S-a apreciat ca inoportună referirea la zvonurile care circulă cu privire la rămînerea în străinătate a unor cetățeni români. În discuția sa cățelul, domnul îi destăinuia acestuia că a încerca să-l angajeze într-un serviciu dar că nu s-a putut deoarece: „N-ai derogare de la hingheri. Nu ești de rasă pură. O fi maică-ta Ciobănesc dar dacă taică-tu este pechinez?”
În spectacol e prezintă și un moment „L eternel retour” - doi dintre comicii teatrului prezentînd aspecte din turneele făcute de teatru în străinătate.
La un moment dat, replica sună astfel:  „Apropo, cum se chema restaurantul din Tel-Aviv unde am mîncat specialități arabo-israeliene?”
Referindu-se la turneul de la Moscova, cei doi afirmau că s-au înțeles foarte bine cu gazdele. Astfel ei se adresau gazdelor cu: „davai vino, davai berea, davai votca” - iar gazdele le spuneau: „davai fîșul, davai cravata, davai rubașca”.
Conducerea teatrului a operat în textul spectacolului la cererea organului de partid, pe baza observațiilor noastre.
A participat la vizionare tov. Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 33-34.

1970 noiembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 octombrie - 1 noiembrie 1970.
Ziarul „Portul”
Nr. din 20 octombrie 1970 - publica un material despre alegerile de partid de la o navă. În cuvântul unui marinar figura și următoarea frază: „Cînd venim spre Constanța simțim marea bucurie a ajungerii din nou pe pămîntul țării, a revederi celor dragi dar simțim și stare asemănătoare cu groaza care ți-o dă cînd nu știi ce se va întîmpla, ce-o mai fi de tras.”
S-a sesizat redacția asupra alarmismului exagerat al citatului, interpretarea tendențioasă ce se putea da cu atît mai mult cu cît era vorba de niște amenzi care se dau în port în mod nejustificat.
S-a modificat în sensul că la înapoiere, bucuria marinarilor este umbrită de unele neplăceri pe care le au de întâmpinat în port.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 39-40.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

România în viziunea lui E. Cioran (? 2007)

?, ?,  „Tomis”, Constanța, XLII, 445, aprilie 2007, p. 79-80.

(...)
Ceea ce au făcut Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul nu este lipsit de importanță sau de dramatism, dar ei nu au reușit să depășească „caracterul unei reacțiuni de existență”, nu au trecut de „limitele defensivei”, nu au servit o idee, așa încât nu pot fi un model, ci „un îndreptar steril”. „Un trecut este numai atunci istorie, când ideea pentru care luptă atinge un nivel trans-istoric și este servită de o forță echivalentă valorii ei.” (14)
România a reprezentat mai mult o „potențialitate” decât o „actualitate” și astfel nu și-a putut contura o fizionomie. Țara noastră nu are un stil al său, nu există un singur oraș românesc cu o marcă arhitecturală proprie. Suntem un popor de țărani, iar satul nu a intrat niciodată în istorie: „Românii au intrat o mie de  ani ca plantele. Creșterea vegetală le-a determinat ritmul vieții lor. Precum pentru o plantă, totul se face peste ea, așa și românul; totul s-a făcut peste el: biologia ca și istoria. Unui popor de țărani i-a făcut mare plăcere să nu intervină în cursul lumii.” (15)
Suntem cel mai sceptic popor din Europa. Nota esențială a românului, scrie Cioran în Maglavitul și cealaltă Românie (16), este „îndoiala vulgară, îndoiala de lucrurile care trec și îndoiala de lucrurile eterne.” Scepticismul este lipsa instinctului libertății, iar un popor care a trăit „o mie de ani de sclavaj și întuneric constituie o ereditate monstruoasă și, când te gândești bine, halucinantă.” Împăcarea cu destinul, lăudată de toți istoricii noștri ca find o salvare a poporului român, este „o rușine, pe care trebuie să o trecem sub tăcere.”
România suferă tragedia dezbinării în două categorii: de o parte, țărănimea reacționară și pasivă, iar de cealaltă parte, o pătură superficial-cultă, dar nerevoluționară. Blestemul nostru, sursa paraliziei ar fi statul țărănesc și agrar. Mișcarea politică, a cărei ideologie purcede din sămănătorism nu este pentru viitorul românilor decât „cea mai oribilă înfundătură”.
Intelectualul nostru n-are simț și spirit politic. Ruina românilor pleacă din faptul că nu sunt excesivi,„cumpătarea rațională” este un viciu național: „imposibilitatea de a te hotârî categoric pentru o mișcare, pentru n stil, menține întreaga țară într-o neutralitate scârboasă, reprobabilă, rușinoasă.”
România nu poate fi o forță din cauza viciului democrației, un sistem iremediabil compromis. Ea este o țară „fără capacitate politică” și fără organizații puternice. Defectul democrației la noi a fost că ne-a obișnuit cu „un om politic decolorat, fad, orator, conciliant. În democrație sângele este diluat, pasiunile minore, febra măsurată, ritmul încetinit.” Prin urmare, românului i-ar trebui nu idealuri, programe sau ideologii, ci tensiunea, focul și răsturnarea.
Românii nu sunt capabili să înțeleagă istoria, căreia îi substituie conceptul de destin și au reprezentat de-a lungul timpului mai degrabă un popor decât o națiune, o societate decât un stat.
În concluzie, cazul României ar putea fi parafrazat astfel: „la evenimente mici, oameni mici.” Deși recunoaște că au existat câteva nume importante la noi, Eminescu, Pârvan, Iorga, Cioran nu le acordă totuși un vot important. El e sigur de faptul că țara sa nu se va putea ridica la nivelul și semnificația culturilor mari, deși i-ar fi plăcut să creadă că ar putea atinge un sens istoric analog Spaniei sau Italiei. A aștepta mare lucru de la România  înseamnă să te autocondamni la decepții fără sfârșit. Culturile mici nu pot cunoaște o logică stringentă a evoluției, deoarece ele nu trec prin toate perioadele ce alcătuiesc perfecțiunea istorică a marilor culturi. De asemenea: „Ele nu sunt capabile să producă o serie de conținuturi unice și universale, încât bat șontorog urmele celor mari. Dau naștere și ele, din când dîn când la câte o revoluție locală, fac gesturi fără ecou, cresc și se distrug fără amploare, mor fără să întristeze pe cineva. ”(17) România se va salva de la această „mizerie”, dar locul său va fi în zona de mijloc, între culturile mari și cele mici, neputînd scăpa niciodată de „echivocul culturilor intermediare”. Cum o vede Cioran? „O Spanie a Sud-estului Europei fără ardoarea și farmecul ei romantic, dar cu același nivel istoric. Și fără un Cervantes, care să ne descrie un Don Quijotte al amărăciunilor noastre...” (18).

14 Ibidem, p. 78.
15 Ibidem, p. 85.
16 „Vremea”, VIII, 408, 6 oct. 1935; Singurătate și destin, Humanitas, București, 1991, p. 284.
17 Schimbarea la față a României, p. 100.

Cenzura comunistă în Dobrogea (III - 1969) (COMAN 2007

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (III), „Tomis”, Constanța, XLII, 445, aprilie 2007, p. 81-83.

În 1969 activitatea împuterniciților Direcției pentru Presă și Tipărituri Constanța a continuat în același mod ca în anul anterior, principiul călăuzitor fiind, în opinia lor, acela că nu se putea admite, oricare ar fi fost motivul, publicarea unor lucrări sau opinii, indiferent din partea cui ar fi venit, care contraveneau ideologiei partidului, concepțiilor societății socialiste, idealurilor și intereselor poporului român. Pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse, colectivul DPT Constanța s-a preocupat în primul rând, de perfecționarea activității, astfel încât, să se reușească o mai bună abordare a problemelor de conținut și de metodă în activitatea de lecturare și intervenție asupra materialelor ce urmau a fi date publicității. Prin urmare, s-a avut în vedere, pe de o parte, pregătirea ideologică, iar, pe de altă parte, însușirea temeinică a dispozițiilor de muncă.
Pe măsura aprofundării noilor documente de partid, atât numărul intervențiilor de natură politico-ideologică, dar și cel al publicațiilor lecturate aveau să crească. În opinia împuterniciților DPT Constanța, principalele categorii de intervenții din 1969 au vizat prezentarea greșită a politicii partidului, iar altele au avut drept scop eliminarea unor afirmații tendențioase exprimate de unii oameni de cultură care se plângeau că nu se pot adapta realităților vieții socialiste, considerându-se lipsiți de libertate. Nu este însă mai puțin adevărat că un mare număr de intervenții „se referă la afirmații inoportune din punct de vedere politic, cu implicații privind relațiile noastre cu unele țări socialiste vecine”, tot din materialele ce urma a fi date publicității fiind eliminate unele referiri la întreprinderi economice considerate strategice, silozuri, boli de animale, cantonamente sportive și localități unde se aflau unități militare - garnizoane închise. Practic, întreaga activitate s-a desfășurat sub controlul conducerii județene de partid și a Direcției Instructaj-Control, unde împuterniciții au găsit „sprijin și înțelegere” în vederea soluționării problemelor ivite.
Acestea erau, în linii generale, coordonatele activității DPT Constanța în perioada supusă analizei noastre, documentele prezentate mai jos ilustrând o serie de aspecte interesante, privind problemele abordate și metoda de lucru, în realitate alte imagini ale cenzurii din spațiul dobrogean.

1969, ianuarie 22, Constanța
Extras de intervenții ale împuterniciților DGPT Constanța în procesul de lecturare a revistei „Tomis” din perioada 20 decembrie 1968 - 20 ianuarie 1969.
Ziarul „Portul Constanța”
Nr. 2/599/18 ianuarie 1969 apărea fabula „Sărbătoare în pădure” care viza direct modul în care înțeleg persoanele cu munci de răspundere să organizeze petrecerea revelionului. Diferența între invitați se cunoaște chiar după ordinea în care vin în seara d revelion: întîi cei mici, albinele, păsărelele, furnicile, și alții care au cam leafa lor, ca abia după aceștia, mai tîrziu să vină vaca, domnul bou, leoaica, girafa, măgarul. În special, măgarul este centrul atenției, deoarece însuși leul îi trimite mesaje și îl invită la el în anturaj. Așezarea oaspeților la mese se face cu grija ca nu cumva să fie laolaltă urșii cu pigmeii, ci urșii cu elefanții, cu leii. Ca urmare, furnicile trebuie să stea cu semenii lor, adică „nu așa cum sorții cad, ci toți grupați  în funcție de grad.” Fac excepție doar capra, care este în miniblană și dansează French-Cancan, măgarul și girafa care la leu este dactilografă - aceștia fiind invitați în anturajul leului. În timp ce leul stă cu capra pe genunchi, măgarul toastează pentru el, ca împărat, care a dus tot greul muncii în pădure spre indignarea albinelor că de munca lor nu se spune nimic. Ca morală la acest revelion la care făpturile și tari și slăbuțe au petrecut organizate pe bisericuțe, se atrăgea atenția leilor de a nu ciocni paharul numai cu măgarii ci să stea de vorbă mai mult cu cei mici.
Fiind semnalată la Comitetul de Partid-port, redacția a primit indicația de a nu publica fabula.
Lector: tov. Mihăescu El.
DJAN Constanța,  fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri, dosar 6/1969, f. 3.


1969, martie 21, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța în procesul de lecturare a revistei „Tomis” din perioada 20 februarie 1968 - 20 martie 1969.
În ziarul „Dobrogea Nouă” nr. 6406/19 III 1969, la rubrica „Ecourile Festivalului Cerbul de aur” apărea:„ Celor 20 de membri ai juriului, celor 28 de cîntăreți și 10 observatori internaționali, li s-a dat posibilitatea să schimbe idei, să se cunoască mai bine, să fie prezenți într-o contribuție colectivă, pentru afirmarea nobilei cauze a unificării Europei, azi mai mult ca oricînd utilă, în toate domeniile...”.
Cele subliniate, contravenind punctului de vedere al partidului nostru, au fost sesizate redacției, cerîndu-se modificări. A apărut: „... să fie prezenți într-o contribuție colectivă, pentru afirmarea înțelegerii între popoare, azi mai mult ca oricînd utilă...”.
Lector: tov. Mihăescu El.
În ziarul „Dobrogea Nouă” nr. 6407/20 III 1969 - apăreau următoarele la comentariiile privind apelurile statelor participante la Consfătuirea de la Budapesta: Apelul adresat întregii Europe deschide o perspectivă reală punînd în mod pozitiv accentul pe posibilitatea care există astăzi de  a deschide un capitol nou de pace și colaborare în istoria frămîntată a vechiului nostru continent neacuzînd însă nici obstacolele ce trebuie depășite / recunoașterea intangibilitatea frontierelor și a existenței celor două state germane/.
La sesizarea lectorului s-a confruntat manuscrisul Agerpres, făcîndu-se modificare necesară. A apărut corect: „... neascuzînd însă nici obstacolele ce trebuie depășite...”.
Lector: tov. Peteanu Tudor
DJAN Constanța,  fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri, dosar 6/1969, f. 13-15.

1969, iulie 24, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța în procesul de lecturare a revistei „Tomis” din perioada 20 iunie 1968 - 20 iulie 1969.
În aceeași perioadă s-a primit pentru B T și volumul „Împliniri solare”, editat de Casa de creație județeană. Au existat și aici unele observații și anume:
La schița „Borne fără soare” - episod din luptele pentru eliberarea Transilvaniei - reieșea că trupele române au în față numai trupe ungurești  - acelea care aparțineau Săgeților de foc. Între ostașii români se ducea următorul dialog:
„Bieții unguri sărăntoci! Din lac în puț, din pustă în cîmpie, a abdicat Horty și ...
Ce gîndești, spicele uscate stau ca mustața pe țucalul de honved bătrîn.
Și au venit salaziștii să ne țină piept cu săgețile lor de foc. Vorba românului - ăștia dorm pe lipideu de cîne și visează visuri de prinți.”
În continuare ostașii români cîntau:
„S-a suit Horty pe cal / și-o răjit ca un măhar / Techi Horty nu răji / că Ardealul -  a tău n-a hi! / Jos cu șasesprezece deca / jos cu nixi / jos cu Arpad / sus opinca sus / Hai / Ta / Și cînd părul unii scutur / tăți grohii îmi pchică - n cur / Ioi săracii grofilii / cum și-or pierdut ciucurii / pă podul Careiului / de dorul Sălajului / pe podul Sătmarului / de dorul Ardealului.”
Se relatau cruzimile ungurilor astfel:
„Voi ați auzit? Au scos cîte un ochi la patru prizonieri români și le-a pus var nestins, i-au trimis în liniile noastre.”
Volumul cuprindea și o scenă intitulată „Din coapsa Daciei și a Romei”. Aici, se făcea o evocare a trecutului nostru, evidențiindu-se momente importante: Mircea, Ștefan, Mihai, revoluția de la 1848, unirea, războiul de independență, Mărășești. Cînd se ajungea la momentul 1944 - fără nici o legătură -se dădea comunicatul postului de radio Londra care anunța că în România a izbucnit insurecția armată. Nu reieșea deloc rolul partidului în organizarea și desfășurarea acestui act revoluționar.
Observațiile de mai sus au fost discutate la organul de partid care a considerat juste sesizările. Existînd și alte sesizări de ordinul realizării artistice, volumul a fost înapoiat Casei de creație pentru refacere.
Lector: tov. Mihăescu El.
DJAN Constanța,  fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri, dosar 6/1969, f. 33-34.


1969, decembrie 20, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța în procesul de lecturare a revistei „Tomis” din perioada 20 noiembrie 1968 - 20 decembrie 1969.
Revista școlară „Viitorul” cuprindea și unele aprecieri ale elevilor liceului cu privire la însemnătatea Congresului X al PCR.
Una din aprecierile publicate suna astfel: „Și gîzele și mioarele parcă sorb din învățăturile acestui congres. Cînd mă uit la codrul din depărtare, parcă și el îmi șoptește ceva despre Congresul al X lea  PCR. Natura întreagă are de învățat ceva din Directivele lui.”
S-a considerat mai mult decât deplasată o astfel de apreciere, stabilindu-se cu redacția revistei să fie eliminate aceste afirmații.
Lector: tov. Mihăescu El.
DJAN Constanța,  fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri, dosar 6/1969, f. 50.

*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (II - 1968) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (II), „Tomis”, Constanța, XLII, 444, martie 2007, 85-87.

Împuternicții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța aveau să precizeze în Darea de seamă asupra activității desfășurate în 1968, că lecturarea producției editoriale i-a solicitat într-o mai mare măsură, comparativ cu perioada anterioară, astfel încât, din cele 106 intervenții efectuate, 65 au fost de natură politico-ideologică, 20 pe linie de îndrumare, 6 au fost eliminate ca inoportune  în urma consultării cu conducerea DGPT, respectiv cea județeană a PCR, 6 au vizat păstrarea secretului de stat, în timp ce prin 9 intervenții au fost semnalate unele greșeli tehno-redacționale „cu implicații”. În opinia acestora, pentru ca obiectivele prevăzute în documentele de planificare să fie cât mai bine îndeplinite, era necesar ca, în prealabil, să se desfășorae o pregătire politico-profesională exigentă, pe baza unui studiu organizat, axat pe două mari probleme: pe de-o parte, studierea documentelor de partid, dezbaterea lor în colectiv prin reliefarea ideilor și principiilor noi, iar pe de altă parte, îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală.
Analiza intervențiilor realizate în 1968 ne îndreptățește să afirmăm că pe măsură ce pregătirea politico-idelogică era aprofundată, se contura, în mod clar, ideologismul național-comunist, manifestat cu o intensitate mai mare, în special în ceea ce privește producția editorială din domeniul istoriei.
Potrivit aprecierilor împuternicților DGPT Constanța „un important număr de intervenții din anul acesta a avut drept scop evitarea unor greșeli de interpretare a istoriei patriei, pentru ca aprecierea unor evenimete din trecutul nostru să corespundă cu documentele de partid. (...) Caracteristică pentru multe materiale din revista Tomis este tendința de încadra în granițele țării noastre teritorii, localități care nu ne mai aparțin. Alături de referirile la Cadrilater, Silistra, Turtucaia, Balcic, au fost eliminate referirile la Basarabia, Ismail, Vîlcov, Hotin, Tighina sau la partea Bucovinei care nu ne mai aparține” (DJAN Contanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 67-68).
În opinia noastră, intervențiile de această natură nu reprezentau decât o modalitate neștiințifică și în acelaș timp dăunătoare, prin care se denatura adevărul istoric, din dorința de a cultiva o relație de bună vecinătate cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Uniunea Sovietică. Nu este mai puțin adevărat că în acest mod se urmărea și cristalizarea unei ideologii național-teritoriale, menită a nuanța cât mai clar, hotarele postbelice ale României și țările vecine. Prin urmare, intervențiile de acest gen erau cu atât mai grave, cu cât istoricii din statele înconjurătoare inventau  și publicau „argumente istorice”, în unele lucrări, pe baza cărora încercau să demonstreze că anumite părți din România le-ar aparține. Acesta este principalul motiv pentru care ne-am propus să vă prezentăm documentul care urmează.

1968, octombrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 septembrie - 20 octombrie a împuterniciților DGPT

1.Producția editorială
În lucrarea „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească” - editată de Biblioteca Municipiului Constanța, au fost scoase din bibliografii următoarele referiri:
Pag. 18 = unde apărea lucrarea „50 de ani de viață românească în Dobrogea” era prevăzut ca subtitlu și „publicație tipărită cu prilejul  sărbătorii semicentenarului anexării Dobrogei”; subtitlul a fost scos.
Pag. 20 = au fost eliminate titlurile de lucrări: „Populația Cadrilaterului între 1878-1938” și „Contribuțiuni la cunoașterea văii Nistrului”.
Pag. 368-369 = apăreau următoarele titluri de lucrări: „Dr. Rizov despre Dobrogea și plebiscit”; „Ceva despre <vechimea> bulgarilor în Dobrogea”; „Proiecte, cuvinte  și gesturi bulgărești”; „Drepturi ce trebuiesc valorate în raport cu colonizarea și schimbarea toponimiei Dobrogei noi / Cadrilaterului”; „Drepturile și sacrificiile și munca noastră în Dobrogea față de pretențiile bulgarilor asupra ei”
Lucrarea a fost citită de tov. Ghiuvelechian C.
O serie de observații au fost făcute și în unele lucrări editate de Muzeul de Arheologie. Astfel, în lucrarea „Considerațiuni cu privire la viața socială în Lunca Dunării” s-au scos următoarele:
Pag. 8 = vorbindu-se despre obiceiul dobrogemilor de a trece de pe un mal pe altul al Dunării, autorul dădea exemplu:
„Cunoscuții pescari ai Turtucaiei, pînă tîrziu așa și făceau de altfel, dîndu-ne încă o dovadă etnografică în sprijinul tezei pe care o susținem” - afirmație suținută și de o indicație bibliografică „Mărculescu Dunăre, Pescarii din Turtucaia S R 4 nr. 4-6 pag. 243-252”.
În aceeași pagină, arătându-se că pînă la Borcea malul drept al Dunării (deci cel bulgăresc) este înalt și abrupt, din care cauză locuitorii trec pe malul stâng - autorul preciza că această trecere este firească, „pescarii și crescătorii de vite  trec pe malul stâng ca la ei acasă. Trecerea populației locale de pe un mal pe altul e dovedită și de seria de sate dublate  purtând aceleași toponime, ca și de faptul că, pe un mal și pe altul, până astăzi populația este curent bilingvă; te înțelegi cu ei bulgărește pe malul stâng și românește pe malul drept, fără prea mare greutate. Fără a mai vorbi de o cvasi identitate a caracterelor etnografice ale satelor”.
La pag. 13 - subliniindu-se tendința domniei Țării Românești de a ajunge la Dunăre, urmau fraze destul de confuz formulate, lăsând a se înțelege că domnia autohtonă (românească) ocupă treptat câmpia dunăreană, substituindu-se organizațiilor statale pe care le găsește deja organizate. Se afirma:
„Etapă cu etapă, domnia autohtonă ia în primire acest fluviu substituindu-se organizațiilor statale complexe pe care le găsește gata existente aici. Astfel, întreg Banatul Severinului, pe vremuri formând parte integrantă din voievodatul lui Achtum, preluat apoi de regalitatea ungară și donat cavalerilor ospitalieri, nu cuprindea numai Dunărea propriu-zisă până la vărarea Jiului și Celei, ci întreaga linie a munților între Porților de Fier și obîrșia Oltețului plus anexele sale hunedorene, precum și terenurile dintre ele. Drumurile care legau muntele de Dunăre erau cele ale râurilor Jiului și Oltului. Și mai semnificativă este luarea în primire a zonei dobrogene a Dunării. Aici extinderea domniei se fac enumai în spre părțile tătărești prin ocuparea zonei care fusese a episcopiei cumane, ci și spre cele ale formațiilor statale, care, fiind cucerite de la Dobrotici, îi îngăduie lui Mircea  să se intituleze al Dîrstorului stăpînitor și al Dunării pe amândouă malurile, până la Marea cea Mare”.
Aici figura ca indicație bibliografică: D. Onciul - „Titlul lui Mircea cel Bătrân și posesiunile lui”, care, de asemenea, s-a scos.
În pag. 15 = vorbindu-se despre rolul însemnat al Dunării și Mării Negre asupra creșterii populației, se scria:
„Începând cu Banatul, procesul continuă cu Mehedinți, Dolj, Romanații cuprinzând pînă la urmă Bărăganul și Dobrogea și continuînd pînă departe cu cîmpiile Ucrainei, totul este determinat de existența Dunării și Mării Negre ca mijloc de transport”.
S-a scos referirea la câmpiile Ucrainei, care nu-și avea rostul să fie încadrată între ținuturile românești.
Pag. 16 - s-a cerut reformularea unui paragraf, deoarece arăta că tendința Țării Românești de a coborî pe ape în jos spre regiuni pe care nu le avea dintru început în stăpânire, se explică atât prin caracterul național al populație băștinașe, dar mai ales prin necesitatea legării muntelui cu marea. Autorul a renunțat la partea subliniată.
În același mod s-a procedat și la pag. 16-17, în care se prezenta în mod bombastic Regulamentul Organic - arătându-se că în acea epocă s-au luat cele dintâi măsuri pentru dezvoltarea porturilor noastre „după pilda orașelor evropenești” - și că toată lumea nădăjduia ca porturile dunărene să aibă în viitor soarta fericită a orașului Odessa - după modelul căruia fuseseră proiectate orașele dunărene românești.
Lucrarea a fost lecturată de tov. Peteanu T.

Tot Muzeul de Arheologie a trimis pentru viză o altă lucrare, intitulată „Date privind situația industriei și repartiția proprietății rurale în Dobrogea / 1878-1900/.
În introducere, după ce se arăta că în urma tratatului de la Berlin se readucea în granițele țării teritoriul Dobrogei, care timp de mai multe secole fusese sub stăpânire turcească, se cita din textul tratatului:
„Insulele formînd Delta Dunării, precum și Insula Șerpilor, Sandgiacul Tulcei, cuprinzînd districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hîrșova, Kiustenge, Medgidia, sînt întrupate în România.
Principatul mai primește în afară de acestea ținutul situat la sudul Dobrogei pînă la o linie care, plecînd de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră la miază-zi de Mangalia. Linia granițelor se va fixa la fața locului de Comisiunea Europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei”.
Fiind clar că este vorba de Cadrilater  - partea subliniată s-a scos.**
În cuprinsul lucrării se tratata și problema împroprietării în această parte a țării. Atunci se discuta și un aspect neplăcut și anume: pământurile turcilor care plecaseră din acest ținut au fost acaparate de o serie de reprezentanți ai burgheziei și moșierimii. Textul suna astfel:
„Chiar de la început s-a comis o serie de abuzuri în ceea ce privește acapararea pămînturilor. La recunoașterea valabilității tapiurilor s-au prezentat o serie de persoane care nu locuiseră niciodată  în Dobrogea sub dominația otomană. Elemente ale burgheziei și moșierimii au acaparat acte de proprietate de la turcii foști locuitori, care s-au prezentat în fața comisiei ca vechi proprietari. Un exemplu îl constituie M. Kogălniceanu care primește în stăpînire pe bază de tapiuri peste 25 de loturi însumînd o suprafață de 2000 de pogoane în comunele Techirghiol, 350 pogoane, Hasiduluc, 816 pogoane, Omurcea, 495 pogoane, Hasancea, 150 pogoane, Duluchioi, Pelitlia, 144 pogoane”.
S-a discutat cu redacția asupra inoportunității exemplului, dat fiind rolul lui M. Kogălniceanu în istoria patriei noastre, renunțându-se la partea subliniată.
S-a renunțat  și la un alt text în pag. 15, în care se arăta că: „În același timp, o serie de bulgari au emigrat în această epocă în noua provincie, dîndu-se drept emigranți care doresc să se reîntoarcă și au acaparat un mare număr de loturi”.
Materialul a fost lecturat de tov. Mihăescu El.

DJAN Contanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 37-4.

*Virgil Coman (1973 Constanța - 2016 Constanța) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.
** Eroare  de interpretare istorico-geografică a cenzorului. Expresia „sudul Dobrogei” din tratat nu se referă la Cadrilater, ci la sudul actualului județ Constanța, delimitat de Bulgaria prin „o linie care, plecînd de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră la miază-zi de Mangalia.”