„Dialogul omului cu marea” (CRĂCIUNOIU & NEAGU 1988)

Cristian Crăciunoiu & Alfred Neagu, Dialogul omului cu marea, Albatros, București, 1988, 253 p.

5 Repere pentru o mitologie a apei

33 O mitologie a navei?

87 Un mijloc de a domina marea: navele

95 „Panglica albastră”

102 Nave celebre
Bucintoro - Lighting: făuritorul de recorduri - Ariel contra Taeping: cea mai mare cursăa timpurilor - Great Estearn - Mitul Titanic - Cele două nave Mircea: 1882-1988

169 Evoluția propulsiei navale
Un rebus cu. zbaturi - Un pariu contra... teoriilor științifice - Paradoxul lui Gray și frumoasele vise ale inginerilor navali - „Călare” pe curenții de apă - Magnus, Fltener și adepții vîntului etern - Un motor gratuit: gravitația -Propulsia cu valuri, navele tăvălug și perspective de viitor - 

189 Lemnul fantomelor tulbură Atlanticul

Superstarul navelor fantomă: Mary Celeste - ... Alte dispariții de nave și echipaje mai puțin celebre _ Navele de cristal - 

203 Cîntece, proverbe, zicători și superstiții marinărești

211 De la alcool la mesaje și nave în... sticlă!

216 Pirați comori și recuperări din adîncuri
Ce este pirateia? - Joly Roger: emblema terorii pe mare - Prin Biblie și sabie - O rețetă neobișnuită - Un supliciu ziaristic: trambulina - Hărțile cu comori ale căpitanului Kidd - Comoara lui Morgan - Comoara lui Barbă-Neagră - O recuperare între pirați - Comoara celui mai eficient pirat - O treime din comoară, plus taxele inițiale - Există însă și fericiți profesioniști sau amatori - Laurentic, o recuperare guvernamentală - Cacealmaua de pe Andrea Doria

249 Bibliografie

Computere și trandafiri (DOBRESCU 1988)

 Paul Dobrescu, Computere și trandafiri sau paradoxurile progresului, Editura Politică, București, 1988

11 De ce „Computere și trandafiri”?

21 I. Columb n-a descoperit ... California
În clipa aceea m-am mândrit că sunt european

Veverițe printre mașini

Megastatul de pe coasta de vest

46 II. Silicon Valley - Meccă a Tehnologiei moderne
De la prune la...electronică
Fiecare creier era o întreprindere
Nori și dileme pe cerul „paradisului californian”
Nimic nu e mai constant decât schimbare
Ideea a izbândit

77 III. Războiul economic din Pacific
A. Sfidarea japoneză
Incubatoare de inovație a viitorului
Cursa memoriilor
„Lecția Pittsburghului”
B. Politica științei în fața asaltului științei
Promisiunile tehnologiei informatice
Avantajele viziunii coerente
Primele „flori” din primăvara cercetării asociative
C. Înțelepciunea tradițională și spirala dezvoltării
Bătălia fără arme și armuri
Capcanele statisticii
„Întreprindere vidată”
Noua vârstă a protecționismului
Șase mituri despre „războiul comercial” din Pacific
Vor ajunge computerele japoneze la paritate cu cele americane?
D. Japonia este în America
Șperaclul financiar nipon
Un fenomen nu neapărat nefavorabil 
„Amintiți-vă de Pearl Harbour!”
Spre o nouă entitate economică?
E. „Atenție la I. B. M.!”
„Schimbarea gărzilor”
Gigantismul care conservă mobilitatea
A acapara viitorul economic al viitoarelor produse
Comerțul cu soft - comerțul secolului XXI
Guliverul informaticii confruntat cu dificultăți
Previziuni și dileme

190 IV. Megatendințe, megatraume
Seismograf al priorităților sociale
Informația - noua resursă energetică
„Oamenii vor să fie alături de oameni”
A gândi global, a acționa local
Războaiele automobilului
Internaționalizarea și specializarea producției
Imperativul perspectivei
Restructurarea Americii de la nord la sud
O manieră americană de a fi optimist
„Ce alegem între faptul dezagreabil și fantezia agreabilă?”
Ideile noi sunt astăzi substanța bunăstării
Coșmarul inegalității se prelungește
Un cumplit paradox: „să alegem între copii și bunici”
„Bomba socială” gata să explodeze
Prisonia, ca simbol

229 V. Valul educațional al viitorului?
Limbajul computerelor - a doua limbă maternă
Cu fața la cerințele zilei de mâine
Dileme și interogații
Folclorul calculatoarelor și arta gândirii

257 VI. Împrumuturi de la viitor
Dimensiuni ecologice ale dezvoltării contemporane
Decizii clădite pe erori
Un posibil scenariu: Europa centrală fără păduri
Eroziunea solului - pericolul cel mai îngrijorător
Este apa o resursă inepuizabilă?
Controlul poluării -scump. Costul depoluării - înzecit!
„Generația deficitelor”
O problemă în suspensie
Sensuri false, sensuri autentice ale securității naționale
Viitorul politicii: alianța cu știința

277 Trandafirii și ghimpii unui sfârșit de mileniu

„Comerțul internațional” (RAINELLI 1988)

 Michel Rainelli, Comerțul internațional, trad. C. Atudosei (Paris 1988), Humanitas/Repere - Economie 6, București, 1992, 160 p.

5 Introducere

11 I. Comerțul internațional în secolele XIX și XX
12 Secolul al XIX lea și dominația Regatului Unit. 

Repartiția geografică a schimburilor

Structura schimburilor pe produse

16 Secolul al XX lea și apariția unei noi națiuni dominante

Perioada interbelică

Perioada 1945-1980

Repartiția geografică a schimburilor; repunerea în cauză a predominanței nord-americane

Structura schimburilor pe produse; creșterea ponderii produselor minerale, dominația produselor industriale

27 Politicile comerciale 

32 II. Comerțul internațional în anii 80
32 Evoluția exporturilor. 

40 Dezechilibre naționale

Polarizarea balanțelor

„Soldul soldurilor” ar trebui să fie egal zero

Schimburile de servicii

48 Politicile comerciale

Oțelul și protecționismul american față de Europa

Automobilul și relațiile dintre SUA și Japonia

Aeronautica și rivalitatea dintre Europa și SUA 

54 III. Principalele teorii ale comerțului internațional
56 Teoriile bazate pe diferențele internaționale în domeniul costurilor

Teoria ricardiană

Modelul HOS

Verificările statistice

65 Teoriile bazate pe diferențele internaționale în domeniul tehnologiei

Baza teoriilor

Verificările empirice

70 Diferențe sau similitudini între bunurile care constituie obiectul schimburilor internaționale

73 Diferențe internaționale în modul de acumulare a capitalului

79 IV: Structurile industriale și comerțul internațional
80 Adaptarea la cererea mondială

85 Polii de competitivitate

92 Diviziunea internațională a proceselor de producție

97 V. Protecționismul și liberul schimb
98 Mijloacele de acțiune asupra fluxurilor comerciale

Protecția efectivă

106 Compararea avantajelor liberului schimb și ale protecționismului

114 Reînvierea tezelor protecționiste

121 VI. Cursurile de schimb și fluxurile comerciale
122 Devalorizare, depreciere și balanță comercială
129 Prețurile de export și fluctuația cursurilor de schimb
133 Protecționismul și cursurile de schimb

138 VII. Firmele și comerțul internațional
139 Rolul marilor firme naționale

Crearea avantajelor

Bunurile intermediare și competitivitatea firmelor 

144 Firmele multinaționale și schimburile internaționale

Locul firmelor multinaționale în cadrul schimburilor

Comerțul intrafirme

152 Concluzii

154 Bibliografie
Surse statistice
Referințe istorice
Manuale generale
Lucrări de specialitate

coperta IV

Cum a evoluat comerțul internațional în ultimul secol?
Teoriile tradiționale pot trasa aceste evoluții?
Care este rolul statului în determinarea fluxurilor comerciale? 
Schimburile internaționale influențează politicile economice ale statelor?
Deciziile firmelor, naționale și multinaționale, sunt suficiente pentru explicarea comerțului internațional?
Fluctuațiile cursului de schimb influențează exporturile și importurile?

Michel Ranielli este profesor la Facultatea de Științe Economice  de la Aix-Marseille II și conferențiar la Universitatea din Nisa. Este membru la două laboratoare asociate Centrului Național de Cercetări Științifice, specializate în analiza finanțelor internaționale (CEFI) și a aparatului de producție (LATAPSES).

„Investițiile și dinamica dezvoltării” (LUNGU 1988)

 prof. univ. dr. Ion Lungu, Investițiile și dinamica dezvoltării, „Tomis”, Constanța, 1988

Volumul „Fondurile fixe industriale, structură și utilizare”, al doctorului în economie Nicolae Niculescu, apărut recent la Editura Politică, abordează una din problemele importante și de actualitate ale dezvoltării industriei din țara noastră.

Plecând de la tezele fundamentale cuprinse în documentele Partidului Comunist Român, bazată pe o documentare bogată, lucrarea economistului constănțean reușește să răspundă, pe baze științifice și la un nivel teoretic ridicat, celor mai reprezentative probleme ale temei propuse.

Reținem, în acest sens, contribuția autorului la definirea și stabilirea tipologiei fondurilor fixe industriale, într-o viziune multidimensională, problemă de mare însemnătate teoretică și practică pentru procesul decizional al creșterii și folosirii eficiente a fondurilor fixe industriale. Pe această bază sunt analizate critic unele tendințe „cantitativiste” și de gigantism, manifestate în dezvoltarea în profil teritorial a industriei, cu deosebire în ramurile industriei ușoare, alimentară, material de construcții și, uneori, în industria constructoare de mașini, care duc la diminuarea eficienței utilizării fondurilor fixe.

O contribuție notabilă aduce autorul în cercetarea categoriilor de fonduri fixe ca factor al ciclicității în economia socialistă, pe baza căruia desprinde concluzia că, în etapa revoluției tehnico-științifice, fondurile participă, în totalitate, la desfășurarea normală și eficientă a proceselor de producție. Propunerea privind optimizarea raportului dintre cele două categorii de fonduri și adoptarea unei noi terminologii sunt demne de reținut.

Cercetarea procesului de uzură a fondurilor fixe conduce autorul la constatarea că aceasta se produce pe întreaga perioadă a existenței lor, indiferent dacă sunt sau nu folosite. De aici, concluzia că, în condițiile accentuării limitelor resurselor și ale creșterii cheltuielilor pentru cercetare îndeosebi, uzura morală generează situații noi, între care tendința de reducere a duratei de serviciu a mijloacelor fixe, ceea ce face ca recuperarea valorii să nu mai coincidă în timp cu menținerea valorii de întrebuințare. 

În ceea ce privește efortul de diminuare a pierderilor cauzate de uzura morală, subliniem valoarea ideilor susținute de autor privind modularea pieselor și subansamblurilor, accentuarea procesului de îmbunătățire a caracteristicilor tehnico-productive ale mașinilor și utilajelor aflate în funcțiune, crearea unui sistem informațional adecvat pentru cunoașterea disponibilului de utilaje și a îmbunătățirilor funcționale aduse unor mașini și instalații în vederea generalizării lor.

Volumul cuprinde concluzii originale privind legătura intrinsecă dintre eficiența fondurilor fixe, consumul de materii prime, tehnologiile adoptate, organizarea producției și a muncii, calitatea factorului uman. Modelul de analiză a fondurilor fixe constituie o contribuție valoroasă la conturarea modelării analizei folosirii fondurilor fixe într-o arie mai cuprinzătoare. Stadiul  procesului de industrializare a programului de investiții, evoluția structurii lor funcționale, a dinamicii creșterii fondurilor fixe pe ramuri ale industriei, a mutațiilor în structura lor tehnologică, a proceselor de înnoire, mișcare și uzură, oferă concluzii de certă utilitate pentru fundamentarea strategiei dezvoltării și folosirii fondurilor fixe în întreprinderi, pe ramuri și în profil teritorial.

Autorul relevă faptul că, pe măsură creșterii investițiilor, a îmbunătățirii structurii lor funcționale, apare și tendința de creștere a stocului de utilaje determinat de nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, de uzura și înlocuirea mijloacelor de muncă.

Analiza acordă un spațiu larg și investigării unor fenomene negative ce se manifestă în sfera construcțiilor industriale, a structurii tehnologice a fondurilor fixe, atingerea parametrilor proiectați ai noilor capacități de producție, diminuarea ritmului de înnoire a fondurilor fixe, creșterea ponderii transferului de mijloace fixe, uzura avansată a acestora în unele ramuri ale industriei.

Pentru atenuarea acestor fenomene sunt formulate propuneri privind îmbunătățirea activității de construcții, dotare și modernizare a întreprinderilor industriale pentru perioada următorilor 5-10 ani, ca să faciliteze producerea lor de către industria națională și reducerea importului.

Cercetarea tendințelor dezvoltării și utilizării fondurilor fixe industriale în deceniul actual relevă accentuarea procesului și fenomenelor caracteristice dezvoltării intensive a industriei ușoare, ale trecerii la nouă calitate în utilizarea fondurilor fixe condițiile aplicării noului mecanism economico-financiar. În această direcție, sunt semnificative analizele autorului după care în actualul cincinal și în perspectivă vor avea loc schimbări esențiale în structura pe ramuri a fondurilor fixe, în principal ca urmare a intrării în funcțiune a noi capacități de producție, marcată de dezvoltarea cu prioritate a unor ramuri în care eficiența netă a fondurilor fixe este, în prezent, mai scăzută decât media pe industrie.

În lucrare sunt identificate o serie de măsuri ce trebuie întreprinse în planul deciziei și al practicii economice pentru ridicarea calității resurselor implicate în procesul de producție, accelerarea progresului tehnic, adâncirea procesului de specializare și cooperare bazat pe criterii economice, creșterea capacității industriei de a se adapta operativ la orice cerințe ale pieței interne și externe, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției.

Abordând unele probleme discutate în literatura economică, autorul reușește cu competență să-și susțină punctul de vedere, aducând în sprijinul propunerilor avansate situații concrete, a căror eficiență este, cel mai adesea, verificată de practica întreprinderilor industriale. 

Orientarea politico-economică în cele mai esențiale probleme ale eficienței utilizării fondurilor fixe, stabilirea tendințelor generale ale acestui efort, soluțiile propuse în vederea îmbunătățirii situației existente constituie, fără îndoială, un merit însemnat al lucrării.

„Pagini despre noul destin românesc” (COMAN 1987)

 Liliana Coman, Pagini despre noul destin românesc, „Tomis”, Constanța, 1987

Cartea de reportaj are, în general,  aceeași soartă cu ziarul unde specia aceasta îți găsește firesc locul - trăiește în strictă actualitate, fără pretenție la gloria eternității. Extrem de puține sunt reportajele care să fi câștigat competiția cu timpul, iar când s-a întâmplat așa, lucrul s-a întâmplat datorită calității literare și nu celor gazetărești. Din această condiție, care aparent dezavantajează reportajul, vine și marea sa calitate: ancorat funciar în cea mai strictă actualitate, el funcționează ca o mărturie, ca un document indispensabil cercetărilor viitoare. Nu numai viitorul își va face însă imaginea despre vremurile noastre plecând (și) de la felul cum ele apar în reportajele de azi, dar noi înșine luăm cunoștință de ce se petrece în jur, nuanțând și completând ceea ce cunoaștem nemijlocit, prin intermediul reportajului cotidian. El este instrumentul prin care reușim să ne apropiem realitatea și să ne-o însușim. Unele curente literare și-au făcut din cultivarea reportajului un scop programatic, pornind tocmai de la faptul că el este incomparabil mai aproape de faptul viu decât ficțiunea, asta cel puțin în datele sale directe, imediat observabile. Că există și în reportaj tehnici, dacă nu de transfigurare, măcar de selecție și organizare a datelor realității, este dincolo de orice îndoială, și acest lucru se vede mai cu seamă atunci când reporterii se hotărăsc să scrie cărți (nu ne referim aici la acel tip de literatură practicat de Truman Capote sau Norman Mailer, numit non-fictional). Ele urmăresc un anumit plan, se constituie dintr-o succesiune de secvențe articulate către reliefarea unui aspect strict determinat al realității. Așa se întâmplă cu volumul lui Ilie Tănasache, Călătorie spre „Fructul soarelui”, apărut la Editura Politică.

Pe lângă metrou, alte mari obiective ale economiei noastre fac obiectul atenției reporterului. Din spațiul gălățean, el alege mai ales cele două vârfuri ale economiei românești: Combinatul Siderurgic și Șantierul Naval, fără să uite însă alte domenii importante, cum ar fi agricultura, de exemplu. Imaginea citadelei metalurgiștilor și constructorilor de nave se alcătuiește treptat, iar autorul are știința să se oprească mai cu seamă asupra detaliului semnificativ, ce dă viață și culoare tabloului. El caută deopotrivă semnele noului (cartea area ca subtitlu: Prin noul destin al României) în tehnică, în procesul de producție ori de proiectare - semnificative sunt secvențele de la ICEPRONAV - cât și în atitudinea oamenilor față de munca lor. Nu întâmplător autorul își alege drept interlocutori muncitori și specialiști exemplari că luptă continuu pentru ideile lor, refuză comoditatea rutinei și conformismul. Desigur că în acest punct, reporterul nu poate ocoli problemele de muncă și de viață ale interlocutorilor săi, cum ar fi aceea a specialiștilor stagiari. Integrarea acestora nu este chiar cel mai simplu lucru cu putință. Or, în această situație, autorul nu se mulțumește doar să constate faptul, ci el își continuă investigația la mai multe nivele, în căutarea unei soluții împreună cu cei direct implicați. Poate n-ar fi fost rău dacă ar fi făcut-o în mai multe rânduri, căci, pe alocuri, reportajele capătă un prea accentuat aer convențional, de dare de seamă festivă, ceea ce scade fără îndoială, credibilitatea și, implicit, calitatea lor.

Dincolo însă de această observație, trebuie arătat că, prin cuprinderea tematică largă (mergând de la cultura viței de vie până la construcția de avioane), prin dorința de a surprinde faptul viu dincolo de crusta aparentă a realității, prin directețea stilului, cartea lui Ilie Tănăsache reușește un portret veridic al noului destin românesc.

Constanța în 1888 (ARGATU 1987)

 Calinic Argatu, Constanța acum o sută de ani, „Tomis”, Constanța, p. 10

În urmă cu aproape o sută de ani, respectiv în 1888, apărea la Roma cartea lui Bruno Amante, La Romania illustrata - Ricordi di viaggio, însumând 302 pagini și planșe conținînd reproduceri. eleganta tipăritură a ajuns îndată și la noi, de vreme ce în Biblioteca „Timotei Cipariu” din Blaj se afla un exemplar purtînd semnătura lui Victor Mihaly, episcop de Blaj, care menționează că l-a cumpărat în 1888 cu 4 florini.
Cartea, dedicată României, scrisă cu vie simpatie pentru poporul și pentru țara noastră, oferind foarte multe informații corecte, este puțin cunoscută. Este notoriu un fragment tradus în 1898 sub titlul Ovidiu în exil. Însă acest text reprezintă numai „partea” desprinsă de „întreg”. Numele lui Amante a intrat în sfera de interes a italienisticii noastre și Claudiu Iosipescu îl citează în lucrarea La stampa periodica romeno-italiana in Romania e in Italia, Roma, Instituto per l Europa Orientale, 1937 (p. 29, 119, 206, 207).
Amante a călătorit de mai multe ori în țara noastră în penultimul deceniu al secolului trecut. A ajuns, în 1884, până în Dobrogea. Amante dorea să identifice și locul în care a fost exilat Ovidiu. (...)
Impresiile lui Amante au o certă valoare de document.(...)
Menționînd că „Actuala Constanță (în turcește: Kustendge)” deriva dintr-o denominație antică, reinvestită de genovezi, Amante arată că acesta este: „Orașul principal al Dobrogei, care peste cîțiva ani va dobîndi o extraordinară însemnătate întrucît România intenționează să creeze aici un mare port și, pentru a înlesni comunicația între Dobrogea și Capitală, să construiască un măreț pod peste Dunăre, pod care se va număra printre cele mai mari din lume”.
Urmează impresii și date privind chipul orașului Constanța acum o sută de ani: „Constanța are străzi lungi și largi, de-a lungul lor răsar clădiri arătoase. Casele mai sărace au fost distruse cu desăvîrșire în războiul ruso-turc din 1878, iar altele, datorită restaurării lor de către particulari, tind să devină locuințe bogate și comode. Pe timp de vară, Constanța devine stațiune balneară la modă a românilor, este Livorno al lor, și, din acest motiv, îmbunătățirile edilitare sînt rapide și concludente. Prefectul Opreanu a deschis străzi noi, a aliniat altele, a construit pe malul mării minunatul bulevard Elisabeta, cu paviloane, scuare, bănci și a lăsat pretutindeni urmele unei înțelepte activități. În acești ultimi trei ani au fost contruite un splendid așezămînt balnear „La vii”, aflat la jumătate de km de Constanța, și aferentul drum de fier care duce pînă acolo. În 1888 trebuie să fie dată în folosință marea piață, destinată vitelor de export. Tîrgul acesta este amplasat deocamdată la Anadalchioi, motiv pentru care a fost construită până acolo o cale ferată. Denumirile vechi și rebarbative ale străzilor au fost înlocuite astfel încît să reflecte istoria națională și civilizația care au înflorit și s-au succedat aici. Străzile principale se numesc Strada Roma și Strada Traian; există apoi stradă Marc Aureliu, o Piața Italiei, o Strada Opreanu, botezată astfel în semn de omagiu față de ilustrul administrator care a cîrmuit remarcabil orașul. O societate engleză a ridicat, pe malul mării, într-unul din locurile cel mai frumoase, mărețul hotel Carol I, care a costat un milion și jumătate și care poate rivaliza cu cele mai bune hoteluri din marile orașe ale Europei, ca să nu mai vorbim de grandiosul hotel abia construit: Hotel du Danube. Chiar lângă el, în ziua de 30 August 1887, în Piața Independenței, a fost dezvelită o statuie a lui Ovidiu”.
Amante insită asupra toleranței religioase specifice românilor, menționînd că turcii din Constanța „posedă două geamii cu obișnuitele minarete și sînt tratați cu maximă bunăvoință de către români”, adăugînd că: „Există la Constanța chiar și ocapelă destinartă cultului celor trei sute de catolic car elouciesc aici, iar Statul, pe cheltuiala sa, a înălțat o măreață catedrală ortodoxă pentru care a cheltuit peste o jumătate de milion”.
(...)

„Foamea de real” (JELA 1987)

 Doina Jela, Foamea de real, „Tomis”, Constanța, 1987

De mai mulți ani, revista „Flacăra” este unul dintre cele mai populare săptămânale de tip „magazin” de al noi și secretul popularității se se sesizează cu ușurință în recenta carte a lui Cornel Nistorescu, intitulată Proprietarul de iluzii.

Titlu incitant, șocant și spectaculos, cum îi stă bine să fie un titlu, fiindcă într-o atât de densă solicitare informațională, competiția pentru câștigarea inimii cititorului este foarte strânsă.

Citeam, de pildă, undeva, că talentul constă în a ști ce-i place cititorului. Numai dacă n-am prins o nuanță esențială, dar cred că definiția aceasta nu prea comportă nuanțe, există riscul să o fi răstălmăcit. Iar dacă o definiție atât de pragmatică și mergând pe principiul „eficienței” poate să mulțumească pe esteticieni, în cazul publicisticii, al reportajului - chiar și artistic - ea se potrivește foarte bine.

Probabil că prozele reportaj adunate în volumul de față au și alte dimensiuni și altă formă decât au avut în spațiul limitat al revistei. Nu știu, de asemenea, dacă toate au apărut mai întâi acolo. Fapt e că nota lor comună o constituie aceeași „foame de real”, caracteristică reporterului de vocație și, în aceeași măsură, cititorului, oricât de laxă ar fi cuprinderea termenului, de la omul interesat pur și simplu de tot ce se întâmplă în lume până la acela atât de prins în specialitatea lui, încât ignorarea realului să-l neliniștească asemenea unei vinovății. Deschiderea spre aspectele cele mai diverse ale realității, tratate cu același interes și putere de convingere „literară” impresionează aici. Fie că este vorba despre dificile operații pe inimă („Cei patruzeci de ani ai unei clipe”, „Să bată, să bată, să bată”); sau despre munca lucrătorilor de la CFR în zilele unei ierni grele („Vă place Sibelius?”); sau despre o cămătăreasă bătrână („Doamna Beti și judecata de apoi”); sau despre minele de aur de la Roșia Montană („Întunericul galben”) - reporterul, pornit să cunoască un mediu, niște oameni, să elucideze uneori un caz, să popularizeze un altul, depășește de fiecare dată cu mult proiectul inițial, iar reportajul lui, menit să acopere o suprafață cât mai întinsă din realitate, întârzie insistent, observă, descoperă, contemplă, dând faptelor contur, adâncime și rotunjime, devenind proză. Îți vine să crezi că autorul își adună în fiecare din aceste expediții material pentru cel puțin un roman, dacă romanul nu s-ar constitui sub ochii noștri, chiar în aceste pagini. Doamna Beti, care conversează vioaie în limbi străine, pe toate temele, mai puțin aceea banilor ei dați cu camătă, este, așa certată cu legea, chiar simpatică, în inocența ei. Pe lângă ea, Hagi Tudose e un dulce copil, spune autorul, fără ranchiună, minunându-se în fața realității. De la veteranul luptător de la  Oarba, reporterul nu reușește să afle chiar ce dorește, pentru că acesta încurcă evenimentele și se supără dacă îi e suspectată memoria. Printre cei aflați față în față cu moartea, autorul întâlnește un bărbat în vârstă, indignat de felul în care se repartizează locuințele, uitând, sau simulând perfect uitarea în legătură cu vremurile în care el însuși deținea oarecare putere în resortul respectiv. Când scrie despre periferia pe cale de dispariție a Bucureștiului, Cornel Nistorescu și-l amintește, firesc, pe Eugen Barbu. Iar contactul lui cu orbii, o experiență, mărturisește că i-a creat necesitatea de a reveni la romanul lui Ernesto Sabato. Ca și cum, prins între două realități, la fel de puternice - aceea cunoscută direct și aceea instaurată de halucinanta ficțiune a sud-americanului - a dorit să le confrunte pentru a elimina pe una din ele.

În paginile despre maramureșenii veniți în Bărăgan, la muncă, reportajul lui Cornel Nistorescu este un grav poem în proză, o proză adevărată și profundă ca a lui Geo Bogza, al cărui nume și apare uneori, ca al unui posibil model. La fel, cele despre mocanii mocanii veniți pe lume să stăpânească muntele.

Orice aspect al realității este privit foarte de aproape, cu fascinație de reporter, dar și de prozator. Sunt opțiuni oarecum contradictorii, dar contradicția asta creează un fel de deschidere care-l cuprinde și pe cititorul de ficțiune și pe acela condus în lecturile lui de convingerea că realitatea depășește orice ficțiune, cititorul avid de real. Pentru cel de-al doilea, autorul trece, de la un titlu incitant la altul, de al viața exemplară a unui bărbat care și-a pierdut picioarele la aceea, pe nedrept obscură, a unui pionier în domeniul navelor spațiale; pentru primul, autorul întârzie pe detaliu și-i caută semnificații adânci, dialoghează cu Barbu, Bogza, Sabato...

Fără un fel de entuziasm, cu care autorul pleacă la drum, decis să găsească doar ceea ce caută, adică numai frumos și bine peste tot, cel puțin în privința oamenilor pe care îi cunoaște, poate cartea nu s-ar citi cu atâta plăcere, dar nici n-ar crea uneori o anumită impresie de frumusețe „festivă”. E, poate, condiția reportajului: oamenii mai au și oboseli, și întunecimi, și, în mod ciudat, deși acestea nu stau mai în adânc decât frumusețea, ele nu se văd, poate în scurtul timp cât zăbovește autorul de reportaje în preajma lor. 

Luna muzicii de operă și balet la Constanța în 1987

 A XIII a ediție a „Lunii muzicii de operă și balet” (22 martie - 24 aprilie a. c.) a reafirmat, cu strălucire, valoarea colectivelor Teatrului Liric, a Orchestrei Simfonice conduse de Paul Staicu, a Secției de Balet Clasic și Contemporan „Fantasio”, capacitatea lor de a susține un afiș pe cât de pretențios, pe atât de divers și substanțial și care ar face cinste oricărei instituții profesioniste, sporindu-i prestigiul, recomandându-i competitivitatea. Faptul că, mai mult decât la edițiile precedente, afișul a reunit câteva dintre cele mai reprezentative spectacole de operă și balet, recitaluri și concerte de particulară distincție, impune în chip firesc ideea de sărbătoare în cetate, a unei veritabile primăveri muzicale constănțene.

„Nicolae Milescu Spătarul” (PANAITESCU 1925)

Petre P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul, trad. S. P. Panaitescu (orig. fr. 1925), st. introd. și note Ș. Gorovei, Junimea, Iași, 1987, 109 p.

Cuprins

V Ștefan Gorovei - Studiu introductiv

XL Notă asupra ediției

1 Nicolae Milescu Spătarul
5 I. Nicolae Milescu boier român

5 Originea și familia

6 Educația

8 Cariera politică în Principate

10 Opera din prima perioadă a carierei sale

12 Traducerea Bibliei

14 II. Călătoria în Occident

14 Nicolae Milescu în Germania șiSudeia

15 Nicolae Milescu la Paris

16 Trădarea spătarului

17 Misiunea în Polonia

19 Enchiridon

22 III. Nicolae Milescu în Rusia înaintea călătoriei sale în China

22 Domnitorul Gheorghe Ștefan și Rusia

23 Sosirea lui Nicolae Milescu la Moscova

24 Serviciile și relațiile sale personale

27 Operele din această perioadă

33 IV. Călătoria în China ( 1675-1678)

33 Importanța acestei călătorii

34 Scopul misiunii sale

35 De la Moscova la Tobolsk

37 Traversarea Siberiei

42 De la frontiera Chinei la Pekin

45 Șederea la Pekin

52 Întoarcerea

53 Epilogul misiunii în China. Procesul Matveev

54 Lucrările lui Milescu asupra misiunii sale în China
58 V. A doua parte a șederii lui Nicolae Milescu în Rusia (1678-1708)

58 Curentele politice și civilizatorii în Rusia la sfîrșitul veacului XVII

65 Nicolae Milescu și Dositei al Ierusalimului

68 Nicolae Milescu și românii

76 Conflictul dintre Milescu și partidul grec

78 Relațiile lui Nicolae Milescu cu reprezentanții Occidentului în Rusia. Laurent Rinhuber

79 J. G. Sparwenfeldt

80 Foy de la Neuville

81 Witsen și Leibniz

82 Philippe Avril

84 Lucrările ultimei perioade a vieții sale

85 Lucrări în grecește - Lucrări în rusește

87 Polemica împotriva „latinilor”

89 Moartea lui Milescu. Soarta familiei sale

91 Note

98 Bibliografia operelor lui Nicolae Milescu

102 Note la „Bibliografie”

104 Principalele lucrări privitoare la Nicolae Milescu

107 Addenda

Notă asupra ediției

Monografia din 1925 a lui P. P. Panaitescu (1900-1967) despre spătarul Nicolae „Milescu” a fost tradusă acum 15 ani de soția autorului, Silvia Panaitescu (1897-1986) în vederea unei ediții cuprinzătoare, din care un volum era rezervat unui triptic de umaniști români - Petru Movilă, Nicolae Milescu și Dimitrie Cantemir, dar care nu s-a mai realizat. Propunerea a de a la lumină versiunea românească a fost acceptată de Junimea în anul în care s-a aniversat nașterea spătarului. Ieșind de sub tipar în 1987, ea poate fi considerată și un omagiu adus autorului - ieșean prin naștere - la împlinirea a două decenii de la trecerea în lumea umbrelor. (...)

„Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din România. 1981-1985” (FUNDERBURK 1987)

David Funderburk, Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din România. 1981-1985, Dacon, București, 1994 (SUA 1987), 251 p.

Cuprins

7 Mulțumiri (ediția română)

9 Introducere (ediția română)

15 O apreciere specială pentru Leo Teohari (iulie 1994)

17 Cuvânt înainte - congresman P. Crane, martie 1987

21 Prolog

32 1.Problema Departamentului de Stat

46 2.Politica Statelor Unite față de România și Europa de Est

59 3.Politica externă a României: Mitul independenței

83 4.Tragedia impusă de comuniști în România și Departamentul de Stat

114 5.Nicolae Ceaușescu - nebunul favorit al Washingtonului

135 6.Disidența ambasadorului Statelor Unite

135 7.Întrevederile de la Washington cu președintele Reagan și cu secretarul de stat Shultz

152 8.Întrevederile de la Washington cu Lawrence Eaglerburger, Elliott Abrams și senatorul Jesse Helms

171 9.Înalți oaspeți în România: de la secretarul de stat Alexander Haig la vicepreședintele George Bush

190 10.Oaspeți americani în România: de la ministrul comerțului Malcolm Baldrige la președintele șefilor de state majore John Vesey jr.

209 Epilog

227 Anexa I - Scrisoare prezidențială referitoare la îndatoririle ambasadorului

231 Anexa II - Scrisoarea prezidențială din 29 aprilie 1985

232 Note 

245 Index

coperta IV 

David Funderburk este profesor universitar, deputat în Congresul Statelor Unite, membru al Comitetului Național Consultativ pentru Educație Internațională și președinte al Fundației Selous.

Funderburk a beneficiat de bursa Fulbright și de sprijinul IREX pentru a studia în Europa de Est. A lucrat ca funcționar al USIA în România. A obținut titlul de doctor în istorie și politică internațională al Universității Carolina de Sud. Din 1981 până în 1985 a funcționat ca ambasador al Statelor Unite în România comunistă, din însărcinarea președintelui Ronald Reagan.

Publicațiile sale includ numeroase articole și cărțile Politica britanică față de România. 1938-1940, Studiu de strategie economică și politică, Când orbii conduc pe orbi și Trădarea Americii.

Pinstripes & Reds constituie prima descriere făcută de un ambasador în țările blocului sovietic, despre colaborarea dintre elita conducătoare din Departamentul de Stat și regimurile comuniste.

Fostul ambasador al Statelor Unite în România David Funderburk  a demisionat din postul său pentru a protesta astfel împotriva politicii Statelor Unite față de România comunistă și față de celelalte țări comuniste din Europa de Est.

Ambasadorul Funderburk arată în detaliu dificultățile pe care le are de înfruntat oricine îndrăznește să atace politica de la Foggy Bottom de sprijinire a comuniștilor, modul în care disidenți curajoși sunt neglijați de  politicieni și diplomați ai SUA și felul în care Departamentul de Stat (și alte agenții guvernamentale) se poartă cu mănuși față de cei mai nemiloși comuniști din lume.

Serviciul lui Funderburk, ca ambasador, a fost lăudat de președintele Ronald Reagan pentru aportul la promovarea drepturilor omului și a intereselor de securitate națională, ca reprezentând „... o inestimabilă contribuție  la împlinirea obiectivelor administrației”.

Ambasadorul Funderburk a fost ales în unanimitate membru de onoare al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi și desemnat lider de onoare al Institutului Român pentru Credință și Libertate, datorită curajului său de a înfrunta autoritățile, pentru ca acestea să-i ajute pe români și celelalte popoare captive.

„Pinistripes & Reds” este o relatare lucidă a eșecului politicii Statelor Unite și descrie cum s-ar putea face mai mult pentru apărarea libertății, constituind un ghid pentru autorități în ceea ce privește Europa de Est.

Selous Fundation Press