<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 22 ianuarie 2016
joi, 21 ianuarie 2016
Căderea bursei din Londra la întoarcerea din Elba a lui Napoleon în 1815 (THACKERAY 1848)
<
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
miercuri, 20 ianuarie 2016
Falimentul în Marea Britanie în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Nu știu lucru mai trist decît ocupația asta și alergătura și tainele acestea ale unui om ruinat; scrisorile de la cine știe ce bogătaș care-i prezintă condoleanțe, pe care ți le pune cu grijă sub ochi și pe care își clădește toate speranțele lui de refacere, cît și viitoarea lui bogăție. Fără îndoială că, în decursul vieții sale, iubitul meu cititor a fost oprit în drum de mulți asemenea nefericiți. Omul te ia binișor deoparte; își scoate teancul de hîrtii din buzunarul căscat al hainei, dezleagă șnurul, pune panglica în gură, își alege scrisorile lui favorite și ți le pune dinainte; și cine nu cunoaște privirea deznădăjduită, încordată, pe jumătate înnebunită, pe care o ațintește asupra ta cu ochii lui văduviți de orice speranță?
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 203.
NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Nu știu lucru mai trist decît ocupația asta și alergătura și tainele acestea ale unui om ruinat; scrisorile de la cine știe ce bogătaș care-i prezintă condoleanțe, pe care ți le pune cu grijă sub ochi și pe care își clădește toate speranțele lui de refacere, cît și viitoarea lui bogăție. Fără îndoială că, în decursul vieții sale, iubitul meu cititor a fost oprit în drum de mulți asemenea nefericiți. Omul te ia binișor deoparte; își scoate teancul de hîrtii din buzunarul căscat al hainei, dezleagă șnurul, pune panglica în gură, își alege scrisorile lui favorite și ți le pune dinainte; și cine nu cunoaște privirea deznădăjduită, încordată, pe jumătate înnebunită, pe care o ațintește asupra ta cu ochii lui văduviți de orice speranță?
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 203.
NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 18 ianuarie 2016
Impactul european al întoarcerii lui Napoleon din exilul din insula Elba în 1815 (THACKERAY 1848)
<
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.
NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.
NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)
*************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 11 ianuarie 2016
Creditor versus debitor în capitalismul britanic din secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Și ca regulă generală, pe care-o proclamă toți creditorii înclinați spre severitate, dar destul de îngăduitori față de ei înșiși, nici unul din oamenii care au dat greș în afaceri nu-i, fără îndoială, om cinstit. Ei ascund întotdeauna cîte ceva; exagerează posibilitățile de cîștig; nu suflă un cuvînt despre situația reală a afacerilor; declară că totul e în regulă, pe cînd ei nu mai au în realitate nici o speranță; au zîmbetul pe buze (ce zîmbet dureros) chiar cînd se găsesc la doi pași de faliment și sînt gata să se agațe de orice pretext, ca să obțină o amînare, sau de orice sumă de bani ca să întîrzie, măcar cu cîteva zile, inevitabila catastrofă. „Jos cu necinstea asta!” strigă victoriosul creditor, acoperindu-l de ocări pe dușmanul căzut la pămînt. „Nebunule, de ce te agăți de un pai?” îi șoptește rațiunea calmă omului care se îneacă. „Nemernicule, de ce cauți să mă scapi, să nu apari în inevitabila Gazette*? spune prosperitatea nenorocitului care se zbate în neagra deznădejde. Cine n-a băgat în seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie cînd e vorba de bani? Fiecare face așa. Fiecare are dreptate, bănuiesc, și lumea e plină de tîlhari.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 181.
NOTE M. T.
* The London Gazette a fost întemeiată în 1665 ca un ziar oficial, având și o secțiune destinată anunțării insolvențelor și a falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Și ca regulă generală, pe care-o proclamă toți creditorii înclinați spre severitate, dar destul de îngăduitori față de ei înșiși, nici unul din oamenii care au dat greș în afaceri nu-i, fără îndoială, om cinstit. Ei ascund întotdeauna cîte ceva; exagerează posibilitățile de cîștig; nu suflă un cuvînt despre situația reală a afacerilor; declară că totul e în regulă, pe cînd ei nu mai au în realitate nici o speranță; au zîmbetul pe buze (ce zîmbet dureros) chiar cînd se găsesc la doi pași de faliment și sînt gata să se agațe de orice pretext, ca să obțină o amînare, sau de orice sumă de bani ca să întîrzie, măcar cu cîteva zile, inevitabila catastrofă. „Jos cu necinstea asta!” strigă victoriosul creditor, acoperindu-l de ocări pe dușmanul căzut la pămînt. „Nebunule, de ce te agăți de un pai?” îi șoptește rațiunea calmă omului care se îneacă. „Nemernicule, de ce cauți să mă scapi, să nu apari în inevitabila Gazette*? spune prosperitatea nenorocitului care se zbate în neagra deznădejde. Cine n-a băgat în seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie cînd e vorba de bani? Fiecare face așa. Fiecare are dreptate, bănuiesc, și lumea e plină de tîlhari.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 181.
NOTE M. T.
* The London Gazette a fost întemeiată în 1665 ca un ziar oficial, având și o secțiune destinată anunțării insolvențelor și a falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 8 ianuarie 2016
Vinderea la licitație a moștenirii unui lord în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.
NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.
NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
miercuri, 6 ianuarie 2016
Femeile la ceremonia căsătoriei de la biserică în Londra în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Un caz de natura cestuia, o căsătorie, sau un refuz, sau o cerere în căsătorie, pune în mișcare un întreg regiment de femei și dă de lucru tuturor fibrelor lor nervoase. Ca observator al naturii omenești, ce mă aflu, frecventez regulat biserica Saint George din Hanover Square* în sezonul căsătoriilor din lumea mare; și cu toate că n-am văzut niciodată vreun prieten de-al mirelui respectiv izbucnind în lacrimi, sau ca paricliserii, sau preoții care oficiază să fie cîtuși de puțin mișcați, nu e absolut deloc neobișnuit să vezi femei care nu sînt nici pe departe interesate în acțiunea ce se desfășoară tocmai atunci - doamne bătrîne, de multă vreme trecute de vîrsta de măritișului, sau femei trupeșe, la jumătatea vieții lor și o droaie de băieți și fete după ele, ca să nu mai vorbim de tinerele și drăgălașele făpturi cu bonete trandafirii pe cap, care ies pentru prima dată în lume și pe care trebuie să le intereseze în mod firesc această ceremonie - zic, e cît se poate de obișnuit să vezi femeile astea suspinînd care mai de care, plîngînd cu sughițuri, smiorcăindu-se, ascunzîndu-și mutrișoarele în micile și inutilele lor batiste, aproape leșinate; bătrîne sau tinere, în culmea emoției. Cînd prietenul meu, mondenul John Pimlico, s-a însurat cu drăgălașa lady Belgravia Green Parker, s-a stîrnit o asemenea vîlvă, încît pînă și ființa aceea mică și uscățivă, bătrîna îngrijitoare a stranelor, care m-a condus pînă la scaun, era cu obrazul scăldat în lacrimi. Și pentru ce? Îmi iscodesc propriul suflet: doar nu ea urma să se mărite.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 62.
NOTE M. T.
* Biserica Sf. Gheorghe din Piața Hanovra este o biserică anglicană construită în secolul XVIII. Poziționarea în centrul Londrei a favorizat alegerea ei pentru căsătoriile din înalta societate engleză. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Un caz de natura cestuia, o căsătorie, sau un refuz, sau o cerere în căsătorie, pune în mișcare un întreg regiment de femei și dă de lucru tuturor fibrelor lor nervoase. Ca observator al naturii omenești, ce mă aflu, frecventez regulat biserica Saint George din Hanover Square* în sezonul căsătoriilor din lumea mare; și cu toate că n-am văzut niciodată vreun prieten de-al mirelui respectiv izbucnind în lacrimi, sau ca paricliserii, sau preoții care oficiază să fie cîtuși de puțin mișcați, nu e absolut deloc neobișnuit să vezi femei care nu sînt nici pe departe interesate în acțiunea ce se desfășoară tocmai atunci - doamne bătrîne, de multă vreme trecute de vîrsta de măritișului, sau femei trupeșe, la jumătatea vieții lor și o droaie de băieți și fete după ele, ca să nu mai vorbim de tinerele și drăgălașele făpturi cu bonete trandafirii pe cap, care ies pentru prima dată în lume și pe care trebuie să le intereseze în mod firesc această ceremonie - zic, e cît se poate de obișnuit să vezi femeile astea suspinînd care mai de care, plîngînd cu sughițuri, smiorcăindu-se, ascunzîndu-și mutrișoarele în micile și inutilele lor batiste, aproape leșinate; bătrîne sau tinere, în culmea emoției. Cînd prietenul meu, mondenul John Pimlico, s-a însurat cu drăgălașa lady Belgravia Green Parker, s-a stîrnit o asemenea vîlvă, încît pînă și ființa aceea mică și uscățivă, bătrîna îngrijitoare a stranelor, care m-a condus pînă la scaun, era cu obrazul scăldat în lacrimi. Și pentru ce? Îmi iscodesc propriul suflet: doar nu ea urma să se mărite.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 62.
NOTE M. T.
* Biserica Sf. Gheorghe din Piața Hanovra este o biserică anglicană construită în secolul XVIII. Poziționarea în centrul Londrei a favorizat alegerea ei pentru căsătoriile din înalta societate engleză. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 5 ianuarie 2016
Cinism versus amor în spiritul francez (THACKERAY 1848)
<
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 4 ianuarie 2016
Înfrângerea și prima abdicare a împăratului francez Napoleon I în 1814 (THACKERAY 1848)
<
(...) Papa conducea operațiile lui misterioase din City*, loc de mare vînzoleală în zilele acelea cînd războiul cutreiera toată Europa și cînd era în joc soarta cîtorva imperii, cînd ziarul Courier avea zeci de mii de abonați, cînd într-o zi ți se anunța bătălia de la Vittoria**, iar într-alta incendierea Moscovei*** sau cînd cornul vînzătorilor de ziare, sunînd pe sub ferestrele din Russell Square***** în jurul orei prînzului, anunța fapte ca: „Bătălia de la Leipzig*****... șase sute de mi de oameni încleștați în luptă... înfrîngere totală a francezilor ... două sute de mii de morți”... O dată sau de două ori bătrînul Sedley se întoarse acasă cu o mutră cît se poate de gravă; și nu e de mirare, de vreme ce respectivele vești zdruncinau toate inimile și toate bursele din Europa.
Cu toate acestea, în Russell Square, Bloomsbury******, viața își urma cursul ei obișnuit, ca și cum starea de lucruri din Europa n-ar fi fost nicidecum dată peste cap. Retragerea de la Leipzig nu micșora numărul felurilor de bucate pe care le aducea Sambo de la bucătărie; aliații năvăleau în Franța, dar clopotul anunța ca și înainte ceaiul de la ora 5. Nu cred că biata Amelia să se fi sinchisit cîtuși de puțin de Brienne******* sau de Montmirail********, sau s-o fi interesat în vreun fel oarecare războiul înainte de abdicarea împăratului*********, cînd a bătut din palme de bucurie și a început să se roage - oh, și cu cîtă recunoștință! - și cînd s-a aruncat în brațele lui George Osborne cu tot elanul sufletului ei, spre uimirea tuturor acelora care au fost martori la revărsarea asta de sentimente. Fapt este că pacea fu proclamată, Europa urma să intre într-o lungă perioadă de liniște**********; Corsicanul*********** era înfrînt, iar regimentul locotenentului Osborne n-avea să mai primească ordin de plecare.
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor************, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 116.
NOTE M. T.
* Cartierul central City al Londrei era deja în epocă cartierul financiar al capitalei Marii Britanii și centru financiar al lumii în curs de industrializare. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
** Vitoria este un oraș din Spania, situat la 135 de km de granița cu Franța. La 21 iunie 1813, armata mareșalului Jourdan a fost înfrântă de armata anglo-spaniolo-portugheză comandată de ducele de Wellington. În urma eșecului, francezii au fost obligați să se retragă din Peninsula Iberică, pe care împăratul Napoleon I o ocupase în 1808. (http://www.peninsularwar.org/vitoria.htm)
*** În timpul campaniei împăratului Napleon I în Rusia în 1812, după sângeroasa bătălie indecisă de la Borodino, mareșalul rus Kutuzov decide să abandoneze Moscova fără luptă. La 1/13 septembrie Napoleon intră în fosta capitală rusă, dar în cursul nopții orașul este distrus de un incendiu planificat de guvernatorul Rostopcin. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-napoleon-n-moscova)
**** Russell Square este o veche piață a Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
***** Lângă orașul Leipzig din regatul Saxoniei, la 16-19 octombrie 1813, împăratul Napoleon I a fost învins de o armată formată din ruși, austrieci, prusieni, suedezi și saxoni. Înfrângerea a fost decisă de trădarea saxonilor, iar urmarea a fost retragerea lui Napoleon din Germania. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html)
****** Bloombury este o veche piață din centrul Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
******* Brienne este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 29 ianuarie 1814, împăratul Napoleon I aobținut o victorie tactică cu armata sa de recruți împotriva mareșalului prusian Blucher. (http://www.napoleon-series.org/military/battles/1814/Weil/c_Weil6b.html)
******** Montmirail este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 11 februarie 1814, împăratul Napoleon I a obținut o victorie tactică împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
********* După ce aliații au ocupat Parisul în martie 1814, împăratul Napoleon I a abdicat la 11 aprilie, prin tratatul semnat la Fontainebleau cu Rusia, Austria și Prusia. El a fost exilat în insula mediteraneană Elba, pe care o conducea sub garanția celor trei mari puteri. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/200-ani-primul-exil-al-lui-napoleon)
********** Franța republicană (1792-1804) și Franța imperială (18104-1815) au luptat aproape necontenit împotriva a șapte coaliții europene succesive, conduse de Marea Britanie. (http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/french_threat_01.shtml)
*********** Napoleon s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un an înainte de Ludovic XV de la republica Genova. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
************ Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Papa conducea operațiile lui misterioase din City*, loc de mare vînzoleală în zilele acelea cînd războiul cutreiera toată Europa și cînd era în joc soarta cîtorva imperii, cînd ziarul Courier avea zeci de mii de abonați, cînd într-o zi ți se anunța bătălia de la Vittoria**, iar într-alta incendierea Moscovei*** sau cînd cornul vînzătorilor de ziare, sunînd pe sub ferestrele din Russell Square***** în jurul orei prînzului, anunța fapte ca: „Bătălia de la Leipzig*****... șase sute de mi de oameni încleștați în luptă... înfrîngere totală a francezilor ... două sute de mii de morți”... O dată sau de două ori bătrînul Sedley se întoarse acasă cu o mutră cît se poate de gravă; și nu e de mirare, de vreme ce respectivele vești zdruncinau toate inimile și toate bursele din Europa.
Cu toate acestea, în Russell Square, Bloomsbury******, viața își urma cursul ei obișnuit, ca și cum starea de lucruri din Europa n-ar fi fost nicidecum dată peste cap. Retragerea de la Leipzig nu micșora numărul felurilor de bucate pe care le aducea Sambo de la bucătărie; aliații năvăleau în Franța, dar clopotul anunța ca și înainte ceaiul de la ora 5. Nu cred că biata Amelia să se fi sinchisit cîtuși de puțin de Brienne******* sau de Montmirail********, sau s-o fi interesat în vreun fel oarecare războiul înainte de abdicarea împăratului*********, cînd a bătut din palme de bucurie și a început să se roage - oh, și cu cîtă recunoștință! - și cînd s-a aruncat în brațele lui George Osborne cu tot elanul sufletului ei, spre uimirea tuturor acelora care au fost martori la revărsarea asta de sentimente. Fapt este că pacea fu proclamată, Europa urma să intre într-o lungă perioadă de liniște**********; Corsicanul*********** era înfrînt, iar regimentul locotenentului Osborne n-avea să mai primească ordin de plecare.
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor************, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 116.
NOTE M. T.
* Cartierul central City al Londrei era deja în epocă cartierul financiar al capitalei Marii Britanii și centru financiar al lumii în curs de industrializare. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
** Vitoria este un oraș din Spania, situat la 135 de km de granița cu Franța. La 21 iunie 1813, armata mareșalului Jourdan a fost înfrântă de armata anglo-spaniolo-portugheză comandată de ducele de Wellington. În urma eșecului, francezii au fost obligați să se retragă din Peninsula Iberică, pe care împăratul Napoleon I o ocupase în 1808. (http://www.peninsularwar.org/vitoria.htm)
*** În timpul campaniei împăratului Napleon I în Rusia în 1812, după sângeroasa bătălie indecisă de la Borodino, mareșalul rus Kutuzov decide să abandoneze Moscova fără luptă. La 1/13 septembrie Napoleon intră în fosta capitală rusă, dar în cursul nopții orașul este distrus de un incendiu planificat de guvernatorul Rostopcin. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-napoleon-n-moscova)
**** Russell Square este o veche piață a Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
***** Lângă orașul Leipzig din regatul Saxoniei, la 16-19 octombrie 1813, împăratul Napoleon I a fost învins de o armată formată din ruși, austrieci, prusieni, suedezi și saxoni. Înfrângerea a fost decisă de trădarea saxonilor, iar urmarea a fost retragerea lui Napoleon din Germania. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html)
****** Bloombury este o veche piață din centrul Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
******* Brienne este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 29 ianuarie 1814, împăratul Napoleon I aobținut o victorie tactică cu armata sa de recruți împotriva mareșalului prusian Blucher. (http://www.napoleon-series.org/military/battles/1814/Weil/c_Weil6b.html)
******** Montmirail este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 11 februarie 1814, împăratul Napoleon I a obținut o victorie tactică împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
********* După ce aliații au ocupat Parisul în martie 1814, împăratul Napoleon I a abdicat la 11 aprilie, prin tratatul semnat la Fontainebleau cu Rusia, Austria și Prusia. El a fost exilat în insula mediteraneană Elba, pe care o conducea sub garanția celor trei mari puteri. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/200-ani-primul-exil-al-lui-napoleon)
********** Franța republicană (1792-1804) și Franța imperială (18104-1815) au luptat aproape necontenit împotriva a șapte coaliții europene succesive, conduse de Marea Britanie. (http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/french_threat_01.shtml)
*********** Napoleon s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un an înainte de Ludovic XV de la republica Genova. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
************ Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 1 ianuarie 2016
Femei versus femei în Anglia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Oare n-a auzit niciodată iubitul meu cititor, în decursul experienței sale moderne, observații asemănătoarea din partea unor binevoitoare prietene care se miră veșnic ce poți găsi atît de fascinant la domnișoara Smith, sau ce l-a putut face pe maiorul Jones s-o ceară în căsătorie pe neghioaba și ștearsa domnișoară Thompson, care n-are nimic mai de Doamne-ajută în afară de mutra ei de păpușă de ceară? „Într-adevăr, ce poți găsi într-o pereche de obraji trandafirii și în ochi albaștri?” întreabă cît se poate de înțelept acest moraliste, căci darurile geniului, podoabele minții, cunoașterea manualului Întrebările lui Mangall (1), cît și stăpînirea botanicii și a geologiei, talentul de a face poezii, putința de a zdrăngăni sonate în maniera lui Herz*, și așa mai departe, sînt calități cu mult mai prețioase pentru o femeie decît farmecele acelea vremelnice care se ofilesc în cîțiva ani.
Dar cu toate că virtutea e lucrul cel mai de preț, iar acele nefericite făpturi care sînt obligate să-și ducă povara frumuseții lor ar trebui să-și amintească veșnic de soarta care le este hărăzită; și deși, precum se pare, caracterul feminin eroic pe care îl admiră atît de mult doamnele e ceva mai mult, mai glorios și mai frumos decît amabila, proaspăta, surîzătoarea, candida, gingașa și micuța zeiță domestică pe care bărbații sînt înclinați s-o divinizeze, totuși această ultimă și inferioară categorie de femei trebuie să aibă o mîngîiere, și anume, că bărbații într-adevăr le admiră; și, în ciuda tuturor prevenirilor și protestelor binevoitorilor noștri prieteni, noi stăruim în nefericita noastră greșeală și în nebunia noastră și vom face astfel pînă la sfîrșitul capitolului. Într-adevăr, în ceea ce mă privește, deși mi s-a spus de nenumărate ori de către persoana pentru care am cea mai mare stimă că domnișoara Brown e o fetiță cu totul nesărată, iar că la doamna White nu găsești nimic altceva decît un petit minois chiffone (1) și că despre doamna Black nu poți spune absolut nici un cuvînt bun, îmi aduc aminte că am avut cîteva foarte plăcute convorbiri cu doamna Black (pe care bineînțeles, scumpă doamnă, le pot destăinui); și toți bărbați se îngrămădesc în jurul scaunului doamnei White; iar tinerii se bat care mai de care să danseze cu domnișoara Brown; sînt în felul acesta ispitit să cred că e un mare compliment pentru o femeie cînd e bîrfită de semenele ei.
(1) Manual pentru tinerele fete, răspîndit în secolul al XIX lea, care punea la îndemînă date superficiale din cele mai variate domenii.
(1) O fețișoară cu trăsături ofilite (fr.).
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp 111-112.
NOTE M. T.
* Heinrich Herz (Viena 1803 - Paris 1887) = Pianist, compozitor și profesor la Consvatorul din Paris. (http://www.gottschalk.fr/index.php/fr/autres-compositeurs-s-fr/herz-s-fr)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Oare n-a auzit niciodată iubitul meu cititor, în decursul experienței sale moderne, observații asemănătoarea din partea unor binevoitoare prietene care se miră veșnic ce poți găsi atît de fascinant la domnișoara Smith, sau ce l-a putut face pe maiorul Jones s-o ceară în căsătorie pe neghioaba și ștearsa domnișoară Thompson, care n-are nimic mai de Doamne-ajută în afară de mutra ei de păpușă de ceară? „Într-adevăr, ce poți găsi într-o pereche de obraji trandafirii și în ochi albaștri?” întreabă cît se poate de înțelept acest moraliste, căci darurile geniului, podoabele minții, cunoașterea manualului Întrebările lui Mangall (1), cît și stăpînirea botanicii și a geologiei, talentul de a face poezii, putința de a zdrăngăni sonate în maniera lui Herz*, și așa mai departe, sînt calități cu mult mai prețioase pentru o femeie decît farmecele acelea vremelnice care se ofilesc în cîțiva ani.
Dar cu toate că virtutea e lucrul cel mai de preț, iar acele nefericite făpturi care sînt obligate să-și ducă povara frumuseții lor ar trebui să-și amintească veșnic de soarta care le este hărăzită; și deși, precum se pare, caracterul feminin eroic pe care îl admiră atît de mult doamnele e ceva mai mult, mai glorios și mai frumos decît amabila, proaspăta, surîzătoarea, candida, gingașa și micuța zeiță domestică pe care bărbații sînt înclinați s-o divinizeze, totuși această ultimă și inferioară categorie de femei trebuie să aibă o mîngîiere, și anume, că bărbații într-adevăr le admiră; și, în ciuda tuturor prevenirilor și protestelor binevoitorilor noștri prieteni, noi stăruim în nefericita noastră greșeală și în nebunia noastră și vom face astfel pînă la sfîrșitul capitolului. Într-adevăr, în ceea ce mă privește, deși mi s-a spus de nenumărate ori de către persoana pentru care am cea mai mare stimă că domnișoara Brown e o fetiță cu totul nesărată, iar că la doamna White nu găsești nimic altceva decît un petit minois chiffone (1) și că despre doamna Black nu poți spune absolut nici un cuvînt bun, îmi aduc aminte că am avut cîteva foarte plăcute convorbiri cu doamna Black (pe care bineînțeles, scumpă doamnă, le pot destăinui); și toți bărbați se îngrămădesc în jurul scaunului doamnei White; iar tinerii se bat care mai de care să danseze cu domnișoara Brown; sînt în felul acesta ispitit să cred că e un mare compliment pentru o femeie cînd e bîrfită de semenele ei.
(1) Manual pentru tinerele fete, răspîndit în secolul al XIX lea, care punea la îndemînă date superficiale din cele mai variate domenii.
(1) O fețișoară cu trăsături ofilite (fr.).
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp 111-112.
NOTE M. T.
* Heinrich Herz (Viena 1803 - Paris 1887) = Pianist, compozitor și profesor la Consvatorul din Paris. (http://www.gottschalk.fr/index.php/fr/autres-compositeurs-s-fr/herz-s-fr)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)