Interviu cu Alexandru Andrițoiu (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

(...)

A. A. - (...) Pentru că unii abia așteaptă să ciupească ideile altora. Există idei frumoase, inedite, care devin contagioase.

- (...) Actul de creație, ca și viața literară, are nevoie de un echilibru interior. Poezia mea este de un echilibru clasic, neoclasic, (...).

- (...) Întoarcerea noastră spre clasicism este un răspuns în spiritul sănătoasei tradiții românești și universale dat oricărei încercări de mutilare a frumosului, indiferent dacă e vorba de artă sau oricare alt domeniu.

G. A. - Conduceți o revistă de cultură, „Familia” păcătuiește de această viziune simplificatoare? Sau, mai corect spus, pentru că am citit în revista dvs. unele poezii conformiste, grandilocvente, de ce acceptați publicarea lor?

A. A. - Din păcate, există în lumea literară prejudecata, și mai ales la începători, că numai o poezie ostentativă declarativă `ar merge`, s-ar putea publica. De aceea, mulți asaltează redacțiile cu teancuri de manuscrise. Care nu sînt altceva decît poezii contrafăcute. Bieții oameni își iubesc sincer patria, dar ce folos dacă n-au talent. (...) De-altfel, de la istoricul Congres IX al PCR, respectul pentru diversitatea de stiluri a devenit o realitate.

- (...) Echipa cu care am pornit la drum – R. Enescu, O. Cotruș, Gh. Grigurcu, I. Negoițescu, N. Balotă, M. Malița – s-a destrămat. (...) Greșeala e că în cei 12 ani de când apare seria nouă a revistei „Familia” nu ne-am format o echipă de critici tineri, în toate dom. Iată, acum începem să ne-o formăm.

- Au și ardelenii umorul lor. Un umor mai sec, pe care uneori nu-l sesisează decît ei. În asta constă tot farmecul. Și în reacțiile lor cu întîrz. la umor.

G. A. - Ce au păstrat românii în această vatră unde au cunoscut și suferințe, și bucurii, și izbînzi, și înfrângeri?

A. A. - În afară de omenie au mai păstrat un deosebit simț politic și militar. Militar și nu militarist! N-am râvnit niciodată la pămîntul altora.Cu firea noastră pașnică numai un deosebit simț politic și militar ne-a apărat ființa națională.

- (...) Noi, ardelenii, venim cu un simț acut al ist.oriei datorită dublei asupriri în care am trăit aproape un mileniu.(...) Cuvinte ca dîrz, doldora, aspru, vajnic etc au fost demonetizate prin suprauzitare. În poezia deceniile 5 și 6 ale epocii noastre.

- (...) Oricît ar părea unora hazardată interpretarea mea, eu înțeleg Miorița cu cei 3 ciobănei din Moldova, Muntenia și Transilvania ca pe o frumoasă viziune asupra unității naționale. Să nu uităm că poezia noastră cultă debutează cu Testamentul Văcărescului și cu Marșul oștirii române al lui Cîrlova. (...) Sînt împotriva primatului formelor sau ideilor, ele contopindu-se prin natura lucrurilor. (...) Literatura trebuie să fie cuvinte ce exprimă adevărul, iar dacă îl exprimă fără fior estetic, nu are de a face cu literatura.

- Nici o literatură n-a pierdut atîția scriitori tineri ca a noastră. Cîrlova, Eminescu, Bălcescu, D. Iacobescu, Bogdan Amaru, Ion Trivale, Mihail Săulescu... mai aproape de zilele noastre N. Labiș.

- Sărăcia, mizeria pot distruge un mare talent, după cum belșugul trăit necugetat poate duce de asemenea la desființarea lui. Dar arta și talentul nu se împlinesc neapărat prin condiții materiale. (...) Nicăieri în lume numai din literatură. nu se poate trăi.

„Interviuri” (ARION 1982)

George Arion (revista „Flacăra”), Interviuri, Albatros, București, 1982

Solomon Marcus

Nicolae Manolescu

Florin Mugur

Eugen Simion

Alexandru Oprea

Alexandru Andrițoiu

Eugen Seceleanu

Alexandru Philippide

Marin Preda

Mircea Sântimbreanu

Amza Pellea

Ion Lăncrăjan

Teodor Mazilu

„Corespondențe spirituale” (BĂLĂNICĂ 1982)

Vladimir Bălănică, Corespondențe spirituale, „Tomis”, Constanța, 1982

Autor cu o impresionantă carte de vizită - volumul de care ne ocupăm este al zecelea „de autor”, la care se adaugă numeroase ediții îngrijite, prefețe, studii introductive și note - Valeriu Râpeanu se dovedește una din cel mai importante personalități culturale actuale. Vocația sa de explorator neobosit prin diferitele domenii ale artei, curiozitatea sa pentru tot ce e nou în cultură, atît la noi cît și aiurea, rafinamentul spiritului său sînt încă o dată probate prin această carte de „itinerarii” (literare, artistice și ... geografice). Adeseori, astfel de volume nu reușesc să fie decît expresia jalnică a unui snobism nedisimulat („priviți pe unde am călătorit eu și ce minunății am văzut!”) sau tomuri școlărești vizînd exhaustivul și a căror informație abundentă își are sorgintea în vreo bibliotecă oarecare („priviți ce multe știu eu despre lucrurile pe care le-am văzut!”). Nimic din toate acestea la Râpeanu. Asemenea marilor noștri oameni de cultură (M. Ralea, G. Călinescu, T. Vianu, M. Malița, Z. Dumitrescu-Bușulenga D. Grigorescu), autorul receptează fără complexe fenomenele culturii apusene „la ea acasă”. Cât de departe ne aflăm de Dinicu Golescu, acela car ejudeca arta occidentală, după cum spune Călinescu, potrivit „criteriului stînjenului și lăcrimării”! Scriitorul contemporan merge azi în Franța, Italia, Germania nu pentru a se uimi, ci pentru a dialoga. Și „Tărîmul unde nu ajungi niciodată” este tocmai o astfel de carte - de dialoguri cu personalități ce au marcat decisiv cultura europeană și universală a zilelor noastre.

Volumul se deschide cu două eseuri despre scriitori pe care autorul nu i-a cunoscut direct, ci prin intermediul operei lor: Andre Marlaux și Henri de Montherlant. Râpeanu încearcă să reconstituie trăsăturile fundamentale ale unor existențe exemplare în felul lor. Viața și opera lui Marlaux sînt văzute prin prisma implicării în istorie pentru un înalt ideal umanist, pentru apărarea demnității ființei și culturii umane: „Esențial mi se pare că angajarea, aventura lui Marlaux n-au fost o suită de gesturi gratuite, ci acte de adeziune la o condiție umană pe care, de cînd cunoscuse colonialismul, învățase s-o prețuiască tocmai pentru că i se relevase în expresiile ei cele mai atroce, pe cînd lupta împotriva disprețului cu care era tratată în acea vreme ființa umană.” Eseul este în același timp și un omagiu adus acelui tip de intelectual luptător ce se potrivește atît de bine secolului nostru. Reconfortantă și plină de satisfacție este pagina în care se comentează participarea lui Marlaux la sărbătoarea proclamării independenței Republicii Tchad: „Ceea ce mi se pare semnificativ este faptul că asistînd la aceste sărbători ale independenței popoarelor din Africa și Asia. Marlaux nu trăia numai euforia împlinirii unui vis, ci avea revelația unei lumi pe care n-o bănuise în anii luptei sale pentru o altă condiție umană cînd cunoscuse atît de concret munca abrutizată care înjosea orice urmă de demnitate umană. O lume care numi avea concretețea tragică a celei din 1925, ci părea că descinde din reprezentările unui muzeu imaginar ce nu i se relevase pînă atunci. Steegurile care fluturau deasupra Africii și la înălțarea cărora el luase parte nu marcau doar sfîrșitul unu drum parcurs de luptător și scriitor sau mai bine zis de scriitorul-luptător și încheiat de ministrul în haine de gală, ci și începutul unui alt drum”.

Pe de altă parte, la cealaltă extremă, am putea spune, se află Montherlant, cel a cărui existență a fost dominată de o tragică singurătate, cel care și-a „aflat din ce în ce mai mult sensul vieții într-o retragere olimpiană, într-un refuz de a fi alături de oamenii timpului său, de frămîntările lor pe care le-a ignorat, distanțîndu-se din ce în ce mai mult, pînă în momentul în care, singur fiind, n-a mai aflat nici în sine și nici în cei din jur puterea de a înfrînge sau de a suporta cu stoicism, suferința fizică”. 

Dincolo de operă, Râpeanu caută întotdeauna omul, încercînd să-i afle resorturile intime ale existenței. Din acest punct de vedere sînt revelatoare capitolele în care se vorbește despre scriitorii și artiștii pe care i-a cunoscut direct. Ele dau sentimentul de viață trăită, precum  o floare adevărată, vie, ar sta lîngă un buchet de flori artificiale. Nu numai micile gesturi - Francois Mauriac, îngrijorat de „cantitatea uriașă de titluri care se tipăresc în Franța” sau în timpul ocupației naziste hrănind „focul la sobă cu cărțile din bibliotecă” și observînd mucalit că „se întîmpla ca o lucrare voluminoasă, un tom impozant să dea o căldură bună” ori farmecul lui Emmanuel Robles, emoția lui William Gibson, modestia lui Ionel Perlea etc - dar mai ales confesiunile acestor mari artiști, felul în care dezvăluie crezul umanist sînt revelatoare. În dialogurile cu ei, Râpeanu încearcă foarte adesea să cunoască modul în care arta românească este receptată peste hotare. De pildă, discuția cu Marcel Mihailovici și Monique Haas se poartă în legătură cu marele George Enescu. Aflăm astfel lucruri deosebite, cum ar fi faptul că marele compozitor era un om jovial și nu sobru și înțepenit, așa cum ne-am obișnuit să ni-l imaginăm, influențați poate și de o exegeză ce nu concepe geniile decît în postură de sfinx. Totodată, însă, nu-i  mai puțin adevărat, că interlocutorii confirmă ceea ce știam deja, adică puterea extraordinară de muncă a compozitorului român.

Ideea corespondențelor spirituale, atât între epoci, cît și între diverși artiști (pictori, sculptori, muzicieni, scriitori) apare încă odată cu rezonanță deosebită pentru autorul român în capitolul consacrat comentării celor cinci scrisori ale lui Erik Satie trimise lui Constantin Brâncuși: „Îi unea pe amîndoi cred această voluptate a singurătății provenită dintr-un sentiment de superioritate, de încredere în propria creație pe care și unul și altul au avut-o în ciuda eșecurilor, neînțelegerilor, refuzurilor, scandalurilor și chiar o mizantropie, urmare poate a anilor de sărăcie și umilință. Dar și o tenacitate în urmarea drumului vieții presărat și pentru unul și pentru altul cu atîtea obstacole.” Este adevărat că uneori, urmărindu-și ideea, Râpeanu poate ajunge la ipoteze pe care ne vine greu să le acceptăm, cum ar fi aceasta despre Brâncuși: „Obiectele țărănești din atelier nu constituiau - mi se pare - o punte între artist și lumea copilăriei, ci expresia unei anume originalități și chiar a snobismului. Mai fertil ar fi să căutăm corespondențele dintre el și artiștii timpului, cum sînt acelea stabilite de un compozitor de talia lui Satie.”

Problema corespondențelor spirituale nu este un capriciu al autorului, ci o necesitate de prim rang pentru o viziune organică asupra culturii contemporane. Acest lucru este afirmat și de un mare dirijor, Antonio de Almeida: „muzica face parte din cultura omului, nu este un lucru izolat. Un șef de orchestră nu trebuie să aibă numai cunoștințe profesionale, ci și cunoștințe și pasiune pentru celelalte arte.”

Interviu cu actrița M. Koszegi (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, II, Albatros, București, 1982, 94-98.

(...)
-La 77 de ani nu-m pot permite să pierd nici un minut.
(...)
- (...) După ce am luat bacalaureatul, am urmat doi ani de medicină la Cluj.
(...)
-(...) Însă la 45 de ani, tatăl meu, care era judecător, a murit. Mama a primit o pensie din care să-și întrețină cei patru copii. Dar peste doi ani s-a stins și ea. A trebuit să renunț la medicină. Am început să lucrez la judecătoria de ocol. Eram capul familiei și eram nevoită să-mi întrețin frații. Paralel am urmat și cursurile facultății de drept. Încă doi ani. Însă am fost mutată cu serviciul la Moci, lângă Cluj. Nu m-am dus acolo. Ca să ne cîștigăm pîinea, am închiriat o cameră unei studente de la teatru. Aceasta i-a spus directorului Operei  maghiare, Jeno Janovics, că știu să cînt la pian și din gură. Acesta m-a ascultat și m-a angajat. Acum 55 de ani, la 27 aprilie, am apărut ca soprană de coloratură în Carmen. La puțin timp după aceea, aveam să cînt alături de Traian Grozăvescu în Cio-Cio-San.
(...)
-(...) Pentru că peste cîțiva ani aveam să devin primadonă la Operetă. Am cîntat în operete de Kalman, Lehar, Strauss... După 22 de ani de operă și operetă, am venit la Tîrgu Mureș, unde luase ființă un teatru de limbă maghiară. Am jucat în piesele lui Gorki - Vassa Jeleznova, Egor Buliciov și alții, Azilul de noapte, de Tolstoi - Puterea întunericului, de Shaw - Profesiunea doamnei Warren, de Kirițescu,Gaițele de Mușatescu  - Titanic vals ș. a.
-Jucați și acum într-o piesă de Albee. (...) Sînteți foarte iubită de spectatori. (...) Pentru că sînteți cea mai remarcabilă personalitate feminină din teatrul maghiar din România?
-Poate că sînt iubită de mulți oameni deoarece ei cred în ceea ce spun și fac eu pe scenă. (...) De aceea visez să pot juca pînă la ultimele clipe ale vieții.
-Înțeleg deci că dv. credeți  în puterea teatrului, a artei în general, de a influența societatea?
-Teatrul nu este un simplu divertisment, un mijloc de petrecere agreabilă a timpului. (...) Greșesc deci cei care așteaptă ca imediat după vizionarea unei piese toți spectatorii să devină mai buni, ca prin miracol. Arta lucrează mai subtil și în timp. (...) În societatea noastră socialistă există condiții pentru acest lucru. Să ne aducem aminte cum era privit actorul în trecut. Nu era luat în serios niciodată. (...) Astăzi însă cuvîntul lui, la noi, în România, este ascultat cu mult respect. Eu am fost timp de 21 de ani vicepreședinta comisiei de femei. Am avut bucuria că am intervenit în destinul lor încercînd să le rezolv problemele. (...)
-(...) Ce v-a impresionat cel mai mult în acești ani?
-Am trăit evenimente cumplite, care țin de partea de întuneric a vieții. Cele două războaie mondiale nu pot să-mi fie șterse din memorie cu nici un chip. (..) La fel de bine ți-aș putea spune despre marea bucurie pe care am simțit-o toți cînd țara noastră, România, s-a eliberat de sub fasciști (...) Dar dacă ar fi să aleg din tot ce am trăit, aspectul cel mai impresionant, acest ar fi, fără îndoială, viața noastră de azi. (...) Îmi dau lacrimile cînd mă gîndesc că pe întreg pămîntul românesc e pace și oamenii își văd de treburile lor, de bucuriile și inerentele lor necazuri fără a cunoaște nici un sentiment de suspiciune, de frică. E minunat să știi că în fruntea țării tale se află un om care se străduiește pentru interesul omenirii, ca să fie pace în lume. (...) Știu că astăzi, în România, se petrec fapte mărețe. (..) Dar tot eu îmi zic că e important și un lucru mărunt în aparență și obișnuit, cum este acesta, că am primit o locuință. Sau că am fost în Iugoslavia, deși nu aveam nici un rol în piesele cu care teatrul plecase în turneu. M-a emoționat extraordinar modul în care am fost sărbătorită atunci cînd am împlinit 50 de ani de carieră teatrală. Și faptul că am fost răsplătită cu titluri și ordine. (...)
-Totuși, nu vă nemulțumește nimic?
-Ba da. De pildă, am o mare ciudă pe cei care caută să învrăjbească pe oamenii acestui pămînt românesc. Eu nu pot concepe așa ceva. M-am născut pe meleaguri maramureșene și am trăit încă din copilărie printre cetățeni de diverse naționalități. Educația pe care am primit-o și ceea ce am văzut în jurul meu mi-au interzis să am porniri șovine. Mai târziu, cînd eram de vîrsta măritișului, mi s-a făcut curte și de tineri români, și de maghiari, am mers cu ei în societate și niciodată n-am simțit că trebuie să-i diferențiez după altceva decît după calitatea lor morală. Dealtfel, soțul meu, Borovszky Oszkar, era de origine poloneză. Cred că azi, în condițiile noastre din țară, problema națională este rezolvată în modul cel mai just și nu poate să devină cu nici un preț o temă de discuție și discordie. Dealtfel, în cercurile mele de prieteni din Tîrgu Mureș nici nu discutăm asta pentru simplul motiv că n-am avea de reproșat nimic nimănui.
-Fără îndoială că drumul dv. s-a intersectat cu cel al unor mari personalități din viața noastră politică și istorică.
-Dacă a strînge o mînă înseamnă a cunoaște un om, pot spune că am cunoscut mulți oameni de seamă din istoria noastră. M-a impresionat mult dr. P. Groza.
(...)
-Cei din tinerețe. Deși cîteodată trăiam greu de tot și nu aveam nici măcar salariu. Iar oamenii trăiau - așa cum avea să se dovedească în foarte scurt timp - într-un vis roz, amăgitor, din care avea să ne smulgă războiul. La fel de frumoasă  mi se pare și această perioadă petrecut la teatrul din Tîrgu Mureș, unde am întîlnit de lucru efervescentă și eficientă. Am avut norocul să am colegi ca Tompa Miklos, maestru emerit al artei, Kovacs Gyorgy, artist al poporului, Szabo Erno, Delly Ferenc sau Mihai Gingulescu, Livia Doljan, Alexandru Făgărășanu. Ca și directorul teatrului, Dan Alexandrescu. (...)
-(...) Un filozof spunea: viața merită sau nu trăită? Dvs. ce răspuns ați da?
-(...) Eram într-un turneu la Cluj-Napoca. După spectacol a venit la mine în cabină o colegă de-a mea de la medicină, pe care n-o mai văzusem din facultate. Ea m-a întrebat: ai regretat vreodată că n-ai urmat mai departe medicina? I-am răspuns că în calitate de actriță maghiară din România am primit tot ceea ce am visat. (...)

Interviu cu scriitorul german A. Hauser (1929-1988) (ARION 1982)

GEORGE ARION, Interviuri, II, Albatros, București, 1982, 82-88.

(...)
-Cît de mult se răsfrînge biografia dv. în literatura pe care o scrieți?
-Cei mai buni scriitori din lume, în orice limbă s-ar fi exprimat ei, și-au extras substanța operei din realitate, din propria experiență de viață. Însă eu nu mă consider un scriitor important.
-(...) Cîți scriitori importanți au curajul să spună despre ei înșiși că nu sînt importanți! (...)
-Nu tot ceea ce am scris reflectă fidel realitatea înțeleasă în acest context ca răsfrîngere a unei biografii asupra unei opere literare. Pentru o sumedenie de întîmplări nu a sosit încă momentul să le aștern pe hîrtie. Altele par atît de neverosimile încît nu mi-ar da nimeni crezare dacă le-aș istorisi. Mi s-ar face reproșul că sînt antirealist. (...) Cunoscuții, prietenii și chiar unele cunoștințe întâmplătoare ale mele mi-a confirmat în repetate rînduri că m-au regăsit în schițele literare, în povestirile și nuvelele pe care le-au citit.
-Întîlnirea cu scrisul a fost o întîmplare?
-Da și nu. Lucram ca secretar poligrafic la ziarul Neuer Weg. Asta prin 1951-1959. Făceam de serviciu noaptea, ziarul apărea dimineață la ora 5. Redactorii, reporterii și ceilalți colegi duceau o viață mult mai comodă. Dar nu pentru aceasta îi invidiam, ci pentru faptul că puteau scrie reportaje, note, știri... Prezentîndu-mă într-o zi în biroul secretarului responsabil, i-am cerut să mi permită să mă deplasez în provincie - dat fiind specificul ziarului în cauză - ca să mă documentez pentru un reportaj literar. Tovarășului i-a fost însă teamă ca nu cumva să mă apuce microbul scrisului în urma cărui fapt el să rămînă pînă la urmă descoperit cu postul de secretar poligrafic și urmăritor al muncii în tipografie, funcție pe care dealtfel toți susțineau că eu o îndeplinesc foarte bine. deci nu mi-a îndeplinit dorința. Neavînd altceva de făcut am recurs la fantezie, imaginație, lăsîndu-mă inspirat, firește, de întîmplări trăite cu cîțiva ani în urmă. Așa au luat ființă primele schițe literare apărute pînă la urmă tot în acel ziar  la sfîrșitul anilor 50. Cu toate acestea, trebuie să precizez că întîlnirea mea propriu-zisă cu scrisul datează încă din anii liceului, deci din timpul războiului, cînd la Brașov, la liceul „Honterus” am scris unele compuneri apreciate de profesorul de germană.
-Spuneți-mi, cum scrieți o carte? Cum ați scris Îndoielnicul raport al lui Iakob Buhlmann, o carte pasionantă despre începuturile  - nu lipsite de erori - ale unei istorii în România după cel de-al doilea război mondial.
-Nu scriu cărți. Scriu ceea ce nu pot amîna, ceea ce mă preocupă atît de intens că nu-mi găsesc liniștea pînă cînd nu-i găsesc o modalitate de exprimare adecvată.  Dacă ceea ce am izbutit să termin va apărea într-o care sau nu, mă preocupă mult mai târziu, adesea numai în momentele cînd ea, cartea este în pregătire. În pregătire de către editură, bineînțeles. Scurtul roman Îndoielnicul raport al lui Iakob Buhlmann l-am scris cu intermitențe din august 1967 până în 17 februarie 1968. Adunate, orele în care am lucrat propriu-zis, nu cred că depășesc 3 săptămîni. Nu m-am documentat pentru a-l scrie deoarece aveam pagini de jurnal din timpul în care se petrece acțiunea, iar mesajul îl păstram de aproape un deceniu cu mine. Mi s-a întîmplat însă să fi scris o povestire mai amplă în numai 3 zile, iar una de 3 pagini să-mi fi răpit 2 săptămîni, reluînd textul de 5-6 ori.
(...)
-(...) În acest context înțeleg și rolul scriitorului din țara noastră. Scriitorul angajat politic este purtătorul de cuvînt al societății socialiste românești.(...)
(...)
-Literatura germană scrisă în România are tot atîtea probleme ca și literatura scrisă în limba română. (...) Acei scriitori care se îndeletnicesc s-o scrie sînt însă mult mai puțini la număr. De aici și una din laturile negative ale existenței ei. Orice eseu în care se abordează situația specifică a scrisului german de la noi, orice articol de critică literară trebuie să țină oarecum cont de numărul redus al acelora care-l citesc în germană și de numărul și mai redus al acelora care scriu în această limbă. Dacă, de exemplu, cinci tineri care folosesc mijloace literare asemănătoare, împrumutate din altă parte și nefolosite pînă acum - mă gîndesc la modul de exprimare - în literatura germană de la noi, spre deosebire de cea scrisă în românește, înseamnă că avem de a dace cu un cuprinzător curent înnoitor, de care ar trebui să țină seamă întreaga noastră viață literară. (...) Revenind însă la un argument folosit în precedentul răspuns al meu, acela al viabilității unei societăți, doresc să-l folosesc și în sprijinul populației germane de la noi. Și anume: dacă o populație numeric redusă într-un spațiu lingvistic diferit de al ei, mai reușește să creeze opere literare (folclor, muzică, artă plastică), acestei populații trebuie să-i acordăm tot sprijinul societății - lucru mult practicat față de naționalitățile conlocuitoare din România socialistă - deoarece dispune de o viabilitate încă nealterată. Acei 5 tineri scriitori de care am vorbit nu se rezumă  doar la 5, ei sînt mai mulți și nu aparțin doar de un singur curent literar. Ceea ce îi unește însă este strădania de a face o poezie autentică. Dealtfel, nu trebuie să ne mirăm de acest aflux al tinerelor talente. Existența neîntreruptă a școlilor și claselor cu limbă de predare germană, acelor 5 catedre de germanistică din țară, a activității cenaclurilor literare - toate acestea expresie a politicii partidului nostru în rezolvarea problemelor naționale - sînt o garanție a asigurării unui climat favorabil pentru populația germană de la noi din țară.
-Cum e și firesc, revista NEUE LITERATUR oglindește fenomenul literar românesc în toată complexitatea lui.
-Revista la care lucrez - cu o apariție lunară în 128 de pagini - publică de cînd a fost întemeiată, iar mai ales de cînd apare la București (din 1960), cu multă regularitate proză și poezie românească traduse în limba germană. În ultimi ani am avut satisfacția să constatăm că și datorită nouă lucrările unor autori români au fost cavsidescoperite dincolo de hotarele țării noastre. Mă refer la spațiul de limbă germană din Europa.
-NEUE LITERATUR este difuzată și în străinătate?
-Da, și încă substanțial.
-Cine sînt cei care semnează traducerile în limba germană?
-Cei mai buni scriitori în limba germană din țara noastră sînt și cei mai buni traducători de la NEUE LITERATUR. (...)

„Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor” („TOMIS” 1981)

 P. E., Nicolae Oglindă, președintele FC Constanța: „Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor”, „Tomis”, decembrie 1981

-Deci să localizăm. Data la care purtăm această discuție consemnează jumătatea lunii noiembrie, pentru fotbal însemnând și consumarea etapei a 15 a, etapă după care FC Constanța ocupă, din păcate, tovarășe președinte Nicolae Oglindă, același loc neonorant 18. Cauzele care au condus la această antiperformanță sunt sigur că vom avea timp să le descoperim, să le prezentăm, să încercăm să găsim, la urma urmei, și posibilități de înlăturare. Mai întâi, v-am ruga să ne spuneți, cum un economist, mare iubitor al sportului cu vele, al călătoriilor pe mare, a ajuns pe „corabia” fotbalului constănțean, serios, foarte serios avariată. Deci, cine a produs ruptura dintre yachting și cel care a înființat Clubul nautic Electrica?

+ Am așteptat această întrebare fiindcă, de ce să n-o spun, suntem constănțeni, ne cunoaștem de ani buni și nu de puține ori m-am întrebat și eu ce am căutat la conducerea clubului FC Constanța. Aceasta nu înseamnă că vreau să „pasez” altora, acum, ceva din răspunderile ce-mi aparțin, dacă sunt cu adevărat. Am fost numit ca președinte al clubului FC Constanța atunci când nu prea erau candidați, cei ce au fost propuși înaintea mea refuzând această onoare, lăsându-mi mie răspunderea de a conduce acest club. Cu alte cuvinte, deși muncesc în sport de peste două decenii, deși am jucat fotbal cu rezultate satisfăcătoare, sincer să fiu nu m-am gândit niciodată că pot să ajung președinte de club fotbalistic și mai ales într-o perioadă în care echipa constănțeană manifestă multe lipsuri, existau multe semne de întrebare privind existența ei în prima divizie a țării. Nu m-am descurajat, deși puțini au fost cei care au înțeles să sprijine în continuare fotbalul, mă refer la acel sprijin adevărat, dezinteresat, de care duce lipsă fotbalul și încet-încet am pus bazele viitorului lot, am limpezit câteva din problemele financiare și administrative mari, foarte mari pe care le avea de rezolvat clubul. Dar campionatul se apropia cu pași vertiginoși și prima echipă a județului nu angajase un joc de verificare, ba, mai mult, perioada de pregătire la munte a fost făcută cu jumătate de lot și în condiții pe care nu aș vrea să le arăt. Și antrenorii munceau fără pasiune, tot așa cum o făceau unii dintre jucători. Dar acesta este climatul în care se muncește uneori în fotbal și, din păcate, în cel de performanță, fiindcă la celelalte nivele nu se muncește deloc.

-Incitant acest debut în discuția noastră: ați formulat câteva idei foarte interesante. Dar să sintetizăm. De ce FC Constanța se află pe locul 18? 

+ Aș vrea să vă răspund amintindu-vă că niciodată adevăratul marinar nu repară mai întâi coșul vaporului atunci când chila este spartă. Mai precis, FC Constanța se află pe ultimul loc fiindcă toți am privit numai în sus, la prima echipă, uitând că baza adevăratului fotbal se învață de la nouă ani, adică în echipele de copii și juniori. În Constanța, însă, nu avem un campionat de copii, iar cel de juniori este așa cum este. În afară de Clubul FC Constanța, care are trei antrenori la echipele de copii și juniori, în rest, la celelalte formații - și nu se știe cu adevărat câte sunt, fiindcă pe hârtie figurează multe - nu activează nici un cadru tehnic de specialitate. Atunci, de ce să ne mai mirăm că nu avem fotbaliști, că suportăm toanele unora dintre ei, că acoperim compromisuri, că slăbim exigența, că suntem acolo unde suntem și că nu de puține ori închidem ochii.

- Ce este de făcut, există șanse reale pentru redresarea fotbalului nostru?

+Eu zic că da. Avem, chiar în această situație, foarte grea - posibilități sunt - de a ne salva de la retrogradare. Când spun aceasta mă gândesc, în primul rând, că echipe ca FC Constanța mai sunt în divizia A. Dacă vom scăpa anul acesta de retrogradare, rămâne să luptăm în continuare, cu disperare, pentru a scăpa și în campionatul următor. Dar nu acesta este scopul. Nu aceasta înseamnă o reușită, o performanță. Până când nu vom avea jucători de clasă internațională crescuți propria noastră casă, în propriul nostru club, nu vom putea privi liniștiți spre dreptunghiul stadionului, nici noi, nici zecile de mii de iubitori ai acestui sport. Pentru realizarea acestui deziderat, sunt însă foarte multe lucruri de făcut.

- Cine trebuie să le facă?

+Desigur noi, cei plătiți pentru a dezvolta fotbalul avem principala obligație. Dar fiecare poate să contribuie mai mult sau mai puțin la sprijinirea acestui sport. Iată de ce, personal sunt dispus să ascult și mai ales să sprijin orice propunere constructivă.

„Propuneri pentru un mic dicționar” („TOMIS” 1981)

 ?, Propuneri pentru un mic dicționar, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981 

Editura Militară e una dintre cele mai productive în ultimul deceniu, și cultura românească are de ce să-i mulțumească. Ea a descoperit, a recuperat, a lansat, a valorificat opere și autori. În acest an a publicat o carte necesară și bună. Căci, „Prezențe militare în știința și cultura românească” (autori Florian Gheorghe, Mihai Popescu, Ion Rotaru) este, mai ales cum e concepută, ca „Mic dicționar”, o carte bună.

Gândindu-ne la caracterul acestui gen de carte, propunem, în rândurile care urmează, unele modeste îmbunătățiri pe care le credem utile:

-în legătură cu căpitanul poet Alexandru Hrisoverghi, amintim prima și cea mai importantă monografie asupra vieții și operei lui. Este vorba de M. Kogălniceanu, Poezii de... Vieața lui A. Hrisoverghi, ediție completă, Iași, la cantora Foaiei sătești, 1843, XXXI+83 p.

-Poetul Ioan Nenițescu a fost, în ultimii ani ai secolului XIX, prefect al județului Tulcea, în care calitate a întocmit Situațiunea județului Tulcea pe anul 1819 [189?]. E o  operă de mare valoare, cu urmări practice importante, mai ales pentru viața culturală a județului. Poetul avea o concepție înaintată în legătură cu legarea învățământului de practică, înființarea unor școli profesionale care să răspundă necesităților locale. Acorda importanță învățământului intuitiv, înființării unor laboratoare și muzee.

-Pentru cei doi Schiletti, maiorul, pianistul și compozitorul Gheorghe și colonelul poet Nicolae, mai multe date se pot găsi în Bibliografia istorică a României, tom 5, secolul XIX, București, Ed. Acad. RSR.

-Despre colonelul Constantin Zagoriț, știm că întreaga lui arhivă, multe manuscrise se găsesc în Biblioteca Academiei RSR. La manuscrise se găsește un fond care-i poartă numele.

- În privința lui Ioan Voinescu II, se impune să se facă o trimitere, măcar, Istoria literaturii române, vol. II, Ed. Academiei RSR, 1969, p. 599-601.

O a treia direcție pe care, credem noi, este loc pentru mai bine o constituie completarea și cu alte nume de prestigiu, militari de carieră. La nivelul cunoștințelor noastre nespecializate propunem următoarele cazuri:

-Gheorghe Magheru figurează în toate enciclopediile ca militar și om politic.  Calitatea de om politic impune. Studierea volumelor de documente privind Revoluția de la 1848-1849 în Țara Românească ar fi grăitoare. Mai nou, câteva publicații în care se găsesc date despre omul politic: „Studii și materiale de muzeografie și istorie militară”, 1968, 1, p. 113-139; „Revista arhivelor”, 1964, 7, nr. 2, p. 250-256; „Studii - revistă de istorie”, , 1963, 16, nr. 3, p. 621-642; „Revue roumaine d histoire”, 1968, 7, nr. 5, p. 709-723; „Manuscriptum”, 1979, 9, nr. 2, p. 27-; „Studia et acta Musei N. Bălcescu”, nr. 5-6, 1973-1974, p. 177-184. Un document cu totul excepțional în devenirea lui G. Magheru ca om politic de cea mai mare importanță în perioadă este publicat în „Almanahul literar”, 982, p. 13-16.

- Generalul Alexandru Cernat (17 ianuarie 1828 Galați  - 8 decembrie 1893) a fost, după cum se știe, ministru de război al României în perioada Războiului de Independență. Era, desigur, și un om de cultură, altminteri cum ar fi putut fi ministru. Iar jurnalul său de război, publicat de curând (Memorii - Campania din 1877-1878, București, Editura Militară, 1976), ne îndrituiește să-l propunem între coperțile unei viitoare ediții.  

*

Am prezentat, de fapt, o carte bună. O apreciem și o recomandăm cu căldură. E stenic să se știe că în oștirea acestui neam pașnic, au existat întotdeauna oameni de cultură și de știință, oameni luminați și devotați poporului. Autorii acestei cărți au făcut un act de cultură. Această intervenție a noastră propune o îmbunătățire, pentru a o face mai grăitoare.

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1981)

 Petru V., „Mlădițe dobrogene”, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981

Cenaclul literar „Mlădițe dobrogene” îi reunește pe cei mai tineri creatori și iubitori ai literaturii din municipiul Constanța. Funcționând sub egida Casei Pionierilor în colaborare cu Biblioteca pentru copii, cenaclul și-a reluat cu brio activitatea în toamna anului 1981, devenind în scurt timp, am putea spune o prezență culturală a orașului. El este o „pepinieră” de tinere și foarte tinere talente, iar ședințele de lucru (care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale maturilor) dezbar creațiilor literare ale acestora, insuflă dragostea pentru literatură și pentru munca de creație. Pe parcursul unui singur an școlar, s-au remarcat, prin creațiile lor, în cadrul generos al acestui cenaclu, numeroși pionieri și șoimi ai patriei precum: Amalia Purcărea, Traian Rus, Dumitrașcu Lavinia, Dumitru Daniela Mirela, Amelia Doiciu, Bănică Mădălina, Diana Ioan, Diana Porumbaru, Vintilescu Daniela etc. Cei care debutează astăzi în paginile revistei „Tomis” merită acest lucru cu prisosință, înzestrarea lor literară fiind aproape o certitudine.

Adăpost
Furtuna clipelor plutește asupra mea
 cernând amintiri mărunte
ca o ploaie de toamnă;
sub recele ropot,
gândul își caută adăpost
în cuibul părăsit al rândunicii

Popas
Mi-am oprit pașii
Și-arunc un zâmbet prefăcându-mă
că l-a scăpat
din radiația buzelor fisurate
Bătrânul oraș cu ochi visători,
cască gura de somn și, fără să vrea 
gustă din zâmbet
în timp ce arcul sprâncenelor,
azvârle săgeata drumului meu.

AMALIA PURCĂREA

Toamna

Am auzit 

geamătul nucilor

sub scrâșnetul ciocanului,

am auzit 

pașii frunzelor

pe drumul aștrilor exasperați

am văzut

raze îndoliate

sfărâmându-se de stânci

numai merele

zâmbeau, eclipsând soarele

TRAIAN RUS

Despre copaci

N-am cunoscut copacul copil,

dar l-am văzut tânăr, semeț

și parcă am simțit nevoia

să mă plec în fața lu cu smerenie.

L-am văzut apoi matur, verde-negru

clătindu-și vârful în roua înălțimilor

și vântul se strangulase în crengile lui.

L-am văzut îmbătrânind, 

trosnind reumatic

rugându-se de anotimpuri

să-i cruțe frunzele.

Bătrânul copac a fost retezat!

Vântul zboară acum fără obstacole

dar un fior îl cuprinde

când trece pe deasupra locului

unde a fost cândva un copac...

LAVINIA DUMITRAȘCU

Reverie

Plouă cu tăceri

pe străzile pictate de arbori în roz

frânturile abstracte de frunze care cad

devin templele amintirilor.

În ochii tăi, 

s-au ascuns culorile toamnei

ca nilte năluciri de facle.

Strâng în pumni fire din frunzele roz

și simt cum toamna îmi inundă fața.

Alerg printre sufletele copacilor

Eu, culoarea fără umbră, 

ți-am pictat ochii în nuanța adevărului.

DIANA IOAN

 

Sociologia culturii (BONDREA 1981)

 Aurelian Bondrea, Sociologia culturii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, 330 p.

8 Introducere

7 1. Sociologia - știință a realității sociale. Sociologia culturii - ramură a sociologiei
1.1.Conceptul de sistem social. Câteva noțiuni de bază ale sociologiei
1.2. Conceptul de structură socială
1.3. Relația socială
1.4. Elemente ale structurii sociale. Grup social, clasă socială, pături sociale
1.5. Sociologia culturii - ramură a sociologiei

24 2. Obiectul și sfera sociologiei culturii. Locul și rolul sociologiei culturii în sistemul științelor și disciplinelor culturii
2.1. Sociologia culturii în concepție marxistă. Definirea conceptului de cultură. Raporturile cu celelalte domenii ale culturii
2.2.Contribuții ale antropologiei culturale
2.3.Unele direcții ale sociologiei clasice nemarxiste cu privire la sfera și obiectul sociologiei culturii
2.4. Contribuții românești în abordarea sociologică a culturii

67 3.Structura și funcționalitatea sistemului cultural
3.1. Concepția sociologică marxistă asupra structurii culturii
3.2. Cultura și sistemele sale de referință. Relațiile dintre cultură și diferite componente ale realității sociale
3.3. Acțiunea culturală ca acțiune socială.

102 4. Sferele culturii
4.1. Elemente caracteristice ale conceptului sociologic de sferă a culturii
4.2. Cultura și arta. Politica PCR în domeniul artei
4.3. Cultura și știința. Politica PCR în domeniul științei
4.3. Cultură și învățământ. Politica PCR în domeniul învățământului

140. 5 Dinamica culturii
5.1. Nivelurile analizei sociodinamice a culturii
5.2 Dinamismul cultural în concepția evoluționistă
5.3.. Teorii românești asupra dinamismului cultural
5.4. Principii sociologice marxiste asupra sociodinamicii  culturii

164 6. Difuziunea culturii. Cultura de masă și comunicații de masă
6.1. Cultura de masă. Unele delimitări conceptuale
6.2. Circuitul social al culturii. Modele ale difuziunii culturale
6.3. Structura socială a comunicației de masă
6.4. Funcțiile mijloacelor comunicației de masă
6. 5. Publicul cultural. Rolul mass media în formarea și dezvoltarea opiniei publice

206 7. Revoluția culturală. Politica culturală a Partidului Comunist Român
7.1. Revoluția culturală
7.2. Relația politic-cultural
7.3. Politica culturală
74. Festivalul național al educației și culturii socialiste „Cântarea României”

227 8. Metodologia cercetării sociologice a culturii
8.1. Metodologie, tehnică, procedeu de cercetare
8.2. Sistemul conceptual în cercetarea culturii. Nivelurile teoriei și operaționalizarea
8.3. Tehnici ale cercetării sociologice a culturii. Chestionarul și interviul în cercetarea sociologică a culturii
8.4. Metoda monografiei sociologice
8.5. Analiza de conținut

248 Anexă: Recomandări pentru activitatea în seminarii 
Tema 1. Sociologia - știință a realității sociale

a) Sistemul social. Niveluri ale sistemului social. Infrastructură, structură socială și suprastructură.

b) Clase, grupuri și relații sociale.

c) Conceptul de „formațiune social-economică”.
Tema 2. Locul sociologii culturii în sistemul științelor sociale

a) Sociologia culturii și filosofia culturii.

b) Sociologia culturii și istoria culturii.

c) Sociologia culturii și psihologia culturii.

d) Sociologia culturii și antropologia culturii.
Tema 3. Definiții ale culturii

a) Teorii sociologice ale culturii. Definirea sociologică a conceptului de cultură.

b) Conceptul de cultură a poporului în concepția lui D. Gusti. Concepția școlii sociologice de la București asupra culturii ca acțiune socială.

c) Conceptul de cultură în Programul PCR și în alte documente ale PCR.
Tema 4. Subsistemul artelor - subsistem instituțional al culturii

a) Delimitări conceptuale

b) Rețeaua instituțională a artelor din țara noastră (a creației artistice)

c) Statutul social al artistului în societatea socialistă.

d) Locul și rolul social al artelor (artele plastice, decorative, muzicale, teatrale și literare).

e) Politica PCR în domeniul creației artistice.
Tema 5. Societatea și artele. Probleme sociologice
Tema 6. Societate și cultură. Dezbatere critică, la alegere, a lucrărilor Teoria romanului (G. Lukacs) sau Sociologia literaturii (L. Goldman)
Tema 7. Societatea și artele plastice. Dezbatere critică a lucrării lui P. Francastel, Realitatea figurativă, Meridiane, București, 1974.
Tema 8. Societatea și muzica. Dezbatere critică a lucrării lui Ivo Supici, Musique et societe. Perspectives sur une sociologie de la musique, Institute de Musicologie, Zagreb, 1971.
Societatea și sistemele de valori
Tema 9. Orientări contemporane în sociologia valorilor

Orientări contemporane în sociologia valorilor

a)Orientări obiectiviste și subiectiviste în explicarea valorilor

b)Orientare pragmatiste, existențialiste, funcționaliste, fenomenologice și structuraliste în sociologia valorilor.
Tema 10. Clasificarea generală a valorilor

Clasificarea generală a valorilor

a) Criterii de clasificare a valorilor

b) Valori sociale (economice, juridice, politice, etice, istorice etc).
Tema 11. Socialismul și sistemul său de valori. Umanismul revoluționar

Dinamica culturii

Tema 12.  Istoricitatea culturii

Orientări sociologice cu privire la schimbarea culturală (teoria decalajelor culturale, teoria dezintegrării civilizațiilor, teoria creșterii culturale, teoriile ciclice, morfologice, evoluționiste, difuzioniste etc)
Tema 13. Concepte explicative în analiza sociologică a schimburilor culturale

Mobilitatea culturală și a proceselor de schimbare culturală (aculturație, inculturație, transculturație etc)

Direcții noi în cercetarea difuziunii fenomenului social-cultural

a) Perspectivă social-dinamică a culturii. Cultura mozaicată. Dimensiunile structurilor culturale.

b) Dimensiunile dinamicii culturale. Limitele doctrinei socio-dinamice în explicarea culturii ca fenomen social de comunicație. Analiza critică a lucrării Socio-dinamica culturii de Abraham Moles.
Tema 14. Cultura de masă și comunicațiile de masă
Tema 15. a) Modele sociologice de explicare a comunicațiilor de masă
b) Funcțiile comunicațiilor de masă.
Tema 16. Raporturile sociologice dintre cultură și opinia publică
Tema 17. Metode și tehnici ale cercetării sociologice a culturii
Tema 18. Revoluția culturală. Politica PCR de formare a culturii și conștiinței socialiste. Festivalul național „Cântarea României”
Tema 19. Sferele culturii. Politica PCR de dezvoltare a acestora în RSR

294 Rezumate în limbile engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă

„Culegere de texte privind istoria mișcării muncitorești din România” (DRAGNE & SCURTU 1981)

Florea Dragne & Ioan Scurtu, Culegere de texte privind istoria mișcării muncitorești din România, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981, 179 p.

3 Autorii, Cuvânt înainte

7 I.Începuturile mișcării muncitorești și socialiste
1.Hotărârea domnitorului Țării Românești, Gr. Dimitrie Ghica, în vederea prevenirii revoltelor revoltelor la salinele Slănic, Telega și Ocnele Mari (1827)
2.Broșura „Către prietenii libertății, dreptății și ordinii”, publicată de Teodor Diamant (1833)
3.Memoriul ucenicilor de toate branșele din capitală adresat la 18 iulie 1848 guvernului provizoriu al Țării Românești
4.Raport către președintele Inspectoratului general al minelor în legătură cu cauzele grevei muncitorilor mineri din Baia Sprie (1849)
5.Articolul privind apariția gazetei „Tipograful român” și scopurile ce și le propune redacția (1865)
6.Articolul apărut în revista „Gazeta Transilvaniei” referitor la participarea românilor în armata franceză în războiul franco-prusac și la Comuna din Paris 
7.Articolul Karl Marx, președintele Internaționalei, publicat în revista „Familia” din 19 noiembrie/3 decembrie 1871
8.Statutele Asociației generale a lucrătorilor din România, adoptate în adunarea generală din 1 octombrie 1872
9.Scrisoarea lui Nicolae către dr. C. I. Istrate, prin care-și exprimă hotărârea de a pleca voluntar în războiul pentru independența României (2 mai 1877)
10.Articolul Răzbelul în care se găsesc referiri la războiul pentru independența României („Socialistul” din 26 mai 1877)

16 II.Dezvoltarea mișcării muncitorești și socialiste (1878-1900)
11.Scrisoarea lui A. S. Trușcă către Nicolae Codreanu despre căile de răspândire a ideilor socialiste în România (16 mai 1878) și Scrisoarea lui Eugen Lupu către cercul socialist din Iași (1879)
12.Articolul Emanciparea femeii, scris de Sofia Nădejde, în care militează pentru deplina egalitate a femeii cu bărbatul („Contemporanul”, 1881)
13.Studiul Ce vor socialiștii români?, publicat de C. Dobrogeanu-Gherea în 1886
14.Scrisoarea lui Fr. Engels către Ioan Nădejde (4 ianuarie 1888)
15.Manifestul electoral al Partidului Muncitorilor (21 ianuarie 1888)
16.Articolul Nu gloanțe, ci pâine!, prin care se protestează împotriva sângeroase a răscoalelor țărănești („Dezrobirea”, 9 aprilie 1988)
17.Informare asupra Congresului socialist internațional de la Paris din iulie 1989
18.Statutele Clubului muncitorilor din București („Munca”, 11 și 18 martie 1890)
19.Relatare despre aniversarea zilei de 1 Mai 1890 în Capitală („Munca”, 29 aprilie 1890)
20.Articolul Iredenta română, publicat de Al. Radovici în gazeta „Democrația română” din 21 iunie 1892
21.Programul Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, votat la congresul din 31 martie - 3 aprilie 1893
22.Informare cu privire la desfășurarea grevelor muncitorești din București și Ploiești („Munca” din 4 iulie 1893)
23.Raportul prezentat de delegații Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România la Congresul socialist din Zurich (1893) și Considerații asupra problemei agrare discutate la Congresul de la Zurich („Munca” din 22 august 1893)
24. Informare despre lupta grevistă a minerilor din Reșița și Apelul redacției ziarului „Nepszava” privind strângerea de ajutoare destinate greviștilor (iunie 1895)
25.Articolul lui C. Dobrogeanu-Gherea intitulat Frederich Engels, publicat în „Lumea nouă științifică și literară” din 31 iulie 1895
26.Moțiune de solidaritate cu români din Transilvania („Lumea nouă” din 23 septembrie 1897)
27.Statutele clubului muncitorilor plugari (1898)
28.Articolele lui Al. Ionescu Sântem și rămânem și Trăiască socialismul!, publicate în „Lumea nouă”  din 28 martie și 25 aprilie 1890

41 III.Mișcarea muncitorească și socialistă în 1900-1914
29.Articolul Fosta grupare publicat de Panait Moșoiu în „Revista Ideei” (martie 1901)
30.Articolul Adevărul în care se anunță apariția gazetei socialiste „Adevărul” (16 august 1903)
31.Articole publicate în gazeta „Jos despotismul” din 27 ianuarie 1905, prin care se protestează împotriva represiunile sângeroase din Rusia
32.Articolul Rolul nostru, în care se arată necesitatea organizării politice a proletariatului („România muncitoare” din 5 martie 1905)
33.Articolul Conferința de M. Gh. Bujor („România muncitoare” din 7-14 mai 1906)
34.Articolele Apel către muncitorimea din Ungaria și Nimicirea naționalităților („Adevărul” din 26 august și 9 decembrie 1906)
35.Articolul Contra corporațiilor în „România muncitoare” din 12-19 noiembrie 1906
36.Apelul-Manifest Către concediați și rezerviști („România muncitoare” din 11-18 martie 1907)
37.Articolul Conferința de la Galați de M. Gh. Bujor în „Viitorul social” din august 1907
38.Statutul general al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (ianuarie 1908)
39.Statutul general al Uniunii Socialiste din România („România muncitoare” din 16 și 23 decembrie 1907)
40.Programul Partidului Social-Democrat din România (februarie 1910)
41.Statutul cercului „Tineretul muncitor” (29 martie 1910)
42.Salutul Congresului Internaționalei a II a de la Copenhaga adresat lui C. Dobrogeanu-Gherea
43.Scrisoarea lui Lenin către I. C. Frimu (4 noiembrie 1911)
44.Relatări despre cel de al VII lea Congres social-democrat român din Ungaria („Adevărul” din 21 ianuarie și 18 februarie 1912) și despre întrunirea socialistă de la Brașov („România muncitoare” din 2 august 1912)
45.Hotărârile Congresului al III lea al PSD privind revizuirea Constituției și platforma electorală (aprilie 1914)
46.Articolul Legăturile internaționale publicat în „România muncitoare” din 15 aprilie 1914

58 IV.Mișcarea muncitorească socialistă în anii primului război mondial
47.Articolul Conflagrația și Manifestul Partidului Social-Democrat și războiul, apărute în iulie 1914
48.Articolul Restabilirea Internaționalei Socialiste și partidul nostru și Manifestul Conferinței Internaționalei Socialiste din Elveția („Lupta zilnică” din 9 aprilie și 25 septembrie 1915)
49.Manifestul Comitetului Executiv al PDSR și al Comisiunii Generale a Sindicatelor din România pentru solidaritate cu lupta muncitorilor din Galați (13 iunie 1916)
50.Articolele Faliment? și România și războiul publicat de M. Gh. Bujor în 1916
51.Manifestul Cetățeni și muncitori! difuzat în decembrie 1917, în care se salută victoria Marii Revoluții din Octombrie

64 V.Mișcarea muncitorească din România în primii ani după primul război mondial                                42.Darea de seamă privind activitatea Comitetului Central al secției social-democrată română de la 21 octombrie 1913 până la 1 mai 1918
53.Proiect de program al Partidului Socialist din România din decembrie 1918
54.Manifestul S-a tras cu mitraliera în muncitori, care demască pe  organizatorii masacrului de la 13 decembrie 1918
55.Rezoluția Congresului Partidului Social-Democrat din Ardeal și Banat din ianuarie 1919 , în care se apreciază contribuția socialiștilor români la actul istoric al Unirii
56.Declarațiune a Partidului Socialist și a Uniunii Sindicale din România în problema națională (13 februarie 1919)
57.Programul Electoral al Partidului Socialist din România adoptat de Conferința partidului din mai 1919
58.Articolul 21 iulie în Capitală privind solidaritatea proletariatului român cu Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și cu revoluția proletară din Ungaria
59.Articolul editorial al revistei „Lupta de clasă” din 1 iulie 1920
60.Raport pentru Congresul Partidului de la Câmpina intitulat Afilierea la Internaționala a III a
61.Moțiune adoptată de muncitorii din Iași împotriva legii pentru reglementarea conflictelor colective de muncă în cadrul mitingului din 12 august 1920
62.Memoriul Consiliului General al Partidului Socialist și al mișcării sindicale din întreaga țară votat în ședința din 11 octombrie 1920
63.Articolul Strângeți rândurile, care cheamă clasa muncitoare la organizare (6 noiembrie 1920)
64.Moțiunea prezentată în numele stângii în ședința Consiliului general al Partidului Socialist și al sindicatelor din 30 ianuarie - 3 februarie 1921
65.Proiectul de statut al Partidului Socialist-Comunist
66.Raportul de activitate al Comitetului executiv al Partidului Socialist la congresul din mai 1921: fragmente privind expropierea și socializarea mijloacelor de producție și schimb
67.Scrisoarea lui Gheorghe Cristescu adresată Comitetului executiv al Internaționalei a III a Comuniste, prin care se comunică constituirea Partidului Comunist Român și afilierea partidului la Internațională
68.Protestul deputaților socialiști din închisoarea Văcărești împotriva arestării participanților la Congresul I al PCR

88 VI.Evoluţia mișcării muncitorești, revoluţionare și democratice în 1921-1929
69.Statutul general al sindicatelor din România adoptat la Congres sindicatelor din 20-30 octombrie 1921
70.Apelul Conferinței generale a Tineretului Socialist din România din 19-20 martie 1922
71.Salutul ziarului „Socialismul” adresat militanților revoluționari amnistiați la 4 iunie 1922
72.Rezoluția asupra chestiunii agrare adoptată de Congresul al II lea al PCR (octombrie 1922)
73.Chemarea femeilor comuniste pentru sărbătorirea zilei de 8 martie 1923
74.Apel al organizației București a Tineretului Socialist adresat ucenicilor din capitală la 5 iulie 1923
75.Manifestul Consiliului general provizoriu al sindicatelor unitare (octombrie 1923)
76.Apel al CC al PCR din 1 noiembrie 1923 pentru sprijinirea terorii din Bulgaria
77.Scrisoare a Secretariatului CC al PC referitoare la măsurile polițienești  anticomuniste din România (aprilie 1924)
78.Protest al unui grup de cadre didactice și studenți din Capitală împotriva arestării unor studenți comuniști (aprilie 1924)
79.Articolul Înăsprirea stării de asediu. Suprimarea „legală” a mișcării comuniste (9 aprilie 1924)
80.Programul Blocului Muncitoresc-Țărănesc adoptat la Conferința din aprilie 1926
81.Articolul Greva de la textilăria „Colentina” (20 iunie 1926)
82.Programul de acțiune al Partidului Social-Democrat adoptat la Congresul partidului din mai 1927
83.Articolul Lupta pentru refacerea unității sindicale (iunie 1927)
84.Articolul și stabilizarea dezvăluie urmările negative ale împrumuturilor contractate de guvern cu monopolurile financiare internaționale (1 august 1928)

102 VII.Mișcarea muncitorească din România în perioada crizei economice din 1929-1933
85.Manifest al Ajutorului Muncitoresc Român privind desfășurarea luptelor greviste de la Lupeni (august 1929)
86.Memoriu al rectorului Universității din București prin care solicită aprobarea unei chete publice în vederea strângerii fondurilor  necesare renovării clădirii acesteia (martie 1931)
87.Manifest al CC al PCR O vorbă serioasă țăranilor săraci și mijlocași  din 1930
88.Declarația lui Lucrețiu Pătrășcanu în Parlament (21 iunie 1931)
89.Editorial al primului număr ilegal al gazetei „Scânteia”, organul CC al PCR (15 august 1931)
90.Rezoluție privind situația economică a României și sarcinile PCR, adoptată de Congresul V al PCR (decembrie 1931)
91.Articolul Conferința muncitorilor ceferiști, din martie 1932
92.Articolul Studențimea săracă dă lupte de stradă pentru revendicările ei, din aprilie 1932
93.Moțiune adoptată de adunarea generală extraordinară a personalului CFR din București (29 ianuarie 1933)
94.Articolul Grave tulburări la Ploiești din 3 februarie 1933
95.Articolul Eroica luptă a ceferiștilor din București din 15-16 februarie 1933
96.Apel al Comitetului Național Antifascist din România, publicat în ziarul „Dimineața” din 13 iulie 1933
97.Protest al Comitetului Național Antifascist din România împotriva procesului de la Leipzig, adresat Legației germane din București (15 decembrie 1933)
98.Declarație dată de tovarășul Nicolae Ceaușescu la Craiova în apărarea ceferiștilor condamnați (iunie 1934)
99.Articolul Eroii din februarie în fața Consiliului de Război (iunie 1934)

121 VIII.Partidul Comunist Român - principala forță politică în lupta pentru realizarea Frontului Popular Antifascist
100.Manifest al CC al PCR împotriva mizeriei, fascismului și războiului, pentru Front unic, din octombrie 1934
101.Articolul Aspirațiile generației tinere trebuie să fie pentru pace, dreptate socială și culturală  (decembrie 1934)
102.Rezoluție a CC al PCR privind crearea unui larg Front popular antifascist (februarie 1935)
103.Comunicat privind constituirea comitetul de inițiativă al Frontului Studențesc Democrat (11 mai 1935)
104.Scrisoare a CC al PCR către CE al PSDR (1 noiembrie 1935)
105.Acord de Front popular între Frontul plugarilor, Blocul pentru apărarea libertăților democratice și Partidul Socialist din decembrie 1935
106.Comunicat al CC al PCR privind alegerile parlamentare parțiale din februarie 1936
107.Reportajul Impresii de la un proces (iunie 1936)
108.Articolul Bani germani pentru hitleriștii din România, din iunie 1936
109.Saluturile Plenarei V a PCR adresate Partidului Comunist Chinez și Partidului Comunist Spaniol (august 1936)
110.Apel al Uniunii muncitorilor ți țăranilor maghiari din România (Madosz) împotriva uneltirilor revizioniste ale fascismului italian și maghiar (decembrie 1936)
111.Scrisoare a voluntarilor români din Spania către muncitorimea română, către poporul român, către toți acei care vor să evite un nou măcel mondial (iulie 1937)
112.Manifest al CC al PCR în care se arată cauzele instaurării guvernului Goga-Cuza din decembrie 1937
113.Manifest al CC al PCR privind instaurarea regimului de dictatură regală și sarcinile imediate ale comuniștilor (martie 1938)
114.Articolul Noua poartă către orient a Austriei, din mai 1936
115.Broșura După Austria, Cehoslovacia - editată de PCR, în care sunt dezvăluite scopurile agresive ale Germaniei hitleriste (1938)
116.Articolul Nori negri deasupra României (noiembrie 1938)
117.Articolul Frontul Renașterii Naționale și datoria forțelor democratice (24 ianuarie 1939)
118.Manifest al CC al PCR care cheamă la luptă cu arma în mână împotriva Germaniei hitleriste în caz de atac, din 17 martie 1939
119.Articolul Demonstrația antifascistă de 1 Mai (iunie 1939)
120.Rezoluția Plenarei V a CC al PCR (iunie 1939)
121.Articolul Eroism la Varșovia, în care se exprimă sentimente de admirație față de lupta poporului polonez împotriva agresiunii Germaniei naziste (septembrie 1939)
122.Comentariul Asasinii privind uciderea primului ministru Armand Călinescu de către legionari (octombrie 1939)
123.Articolul Înfrângerea militară a Franței (23 iunie 1940)
124.Moțiune adoptată de adunarea populară de protest din Arad împotriva Dictatului de la Viena și manifestația de protest de la Cluj (septembrie 1940)

149 IX.Mișcarea muncitorească din România în timpul dictaturii militaro-fasciste și al războiului hitlerist
125.Document al CC al PCR intitulat Punctul nostru de vedere (10 septembrie 1940)
126.Manifest-Program al Uniunii muncitorilor români din partea de nord a Transilvaniei (noiembrie 1940)
127.Document al CC al PCR intitulat De la regimul legionar la dictatura militară (februarie 1941)
128.Platforma-Program Lupta poporului român pentru libertate și independență națională elaborată de CC al PCR la 6 septembrie 1941
129.Adresa prin care se relatează despre greva muncitorilor de la „Industria textilă arădeană” (mai 1942)
130.Articolul Trăiască România liberă (ianuarie 1943)

157 X.Insurecția antifascistă și antiimperialistă din August 1944 - început al revoluției de eliberare socială și națională
131.Scrisoare a CC al PCR către CE al PSD privind Frontul Patriotic Antihitlerist (noiembrie 1943)
132.Apel al CC al PCR către comandanții de mari unități, către armată (martie 1944)
133.Memoriu adresat de intelectualii români guvernului antonescian pentru încetarea grabnică a războiului (aprilie 1944)
134.Manifestul Către întreaga clasă muncitoare, către poporul român, în care se anunță crearea FUM (mai 1944)
135.Declarația privind constituirea Blocului Național Democrat (20 iunie 1944)
136.Manifestul Către toți tinerii din Capitală, editat de Uniunea tinerilor patrioți (1944)
137.Manifestul La luptă cu hotărâre pentru salvarea patriei, editat de CC al PCR în august 1944
138.Declarație a CC al PCR îndată după declanșarea insurecției armate naționale, antifasciste și antiimperialiste (24 august 1944)
139.Chemarea organizației Apărarea Patriotică adresată personalului sanitar să participe la îngrijirea răniților, femeilor și copiilor celor ce luptă pe frontul antihitlerist (6 septembrie 1944)
140.Apel al Uniunii Tineretului Comunist care cheamă tineretul din România în luptă pe frontul antihitlerist și în interiorul țării (16 septembrie 1944)
141.Proiect de platformă a Frontului Național Democrat elaborat de CC al PCR și propus tuturor forțelor democratice (26 septembrie 1944)
142.Articolul Lupta tineretului în trecut și datoriile lui viitoare (decembrie 1944)