„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994

Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)

„Unde ni sunt dramaturgii?” (SGARCEA 1994)

Val. Sgarcea, Unde ni sunt dramaturgii?, „Tomis”, Constanța, ug. 1994, p. 10

Dezbateri asupra lipsei quasitotale a textelor autohtone dramatice contemporane din repertoriul de zi al teatrelor ar fi oricând binevenite. S-ar limpezi  dileme, s-ar clarifica poziții. „Tirania regizorilor” - despre care s-a vorbit, pe bună dreptate, după anii 60, când experimentele unor Peter Brook și Jerzy Grotowsky aruncau mănușa în ograda autorilor trăgând spuza pe turta teatralității, pare a căpăta sensuri și forme noi în România posttotalitară. Mai întâi, e vorba de un refuz programatic, parțial justificat al creatorilor la scenă, o defulare s-ar zice, la gândul că P. Everac, D. Iacoban, Tărchilă, V. Stoenescu și alți „abonați permanenți” ai stagiunilor de până la 1990 ar mai avea ceva de zis. Saturația de contrafaceri, atât de evidentă, i-a determinat pe secretarii literari și directorii de scenă să alerge grabnic spre ceea ce până atunci nu puteau accede ori, dacă da, numai în urma unor tribulații de tot felul menite a încălzi „inimi responsabile”, oricum, încadrându-se în procentul „admis de sus”: texte din dramaturgia universală.

Țâfna răsfățaților autori enumerați aici e, oarecum justificată: „Noi, acum, ce ne facem?” Nu pot fi contestate reușite ale dramaturgiei din anii socialismului. Horia Lovinescu rămâne, oricând, o certitudine. cel puțin cu „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”, text sortit a aștepta ani în șir aprobări spre a fi reprezentat și care ar merita, azi, să figureze în orice antologie.

Schematismul, situațiile  confuze, lipsa unor mize majore, a verosimilității, dialogul tern ori diluat cu bună știință a „ultimelor indicații din domeniu”, iată hibele de fond ale unei dramaturgii pe care o află regizorii într-un moment ferice, în care și-ar fi dorit o reală vigoare a formelor de expresie. Unde să găsești un Strindberg, când te împiedici de „Un fluture pe lampă”?

Într-un ritm năucitor, conflictelor din uzină, în care secretarul BOB era concomitent moașă comunală și „Deus ex machina”, le-au luat locul (e drept, uneori fără discernământ) cele mai felurite situații. Naturalizate ori nu. Un proces oarecum similar eforturilor romantice din perioada lui Facca și Bălăceanu. Care, însă , aveau operă de pionierat și, în plus, nu se ploconeau mamei Europe.

„Răzbunarea” regizorilor a oscilat între Feydeau, Shakespeare, Mrozek, Ionesco. Fiecare după putință. S-au inițiat concursuri de dramaturgie. UNITER e o instituție care și-a onorat programul, în ciuda ghinioanelor specifice tranziției: piesa anului reprezintă, dacă nu un etalon, cel puțin o realitate de domeniul evidenței.

În materie de text dramatic, lucrurile par simple doar la prima vedere și doar pentru cei care, fatalmente, subestimează genul. Numai că, practic, lucrurile stau exact invers: scena ucide în doi timpi și trei mișcări (citește două părți și o pauză). Dacă „teatrul e mai tare decât viața”, societatea actuală bâjbâind în forme aleatorii, de unde, atunci texte pe măsura frământărilor? Totul ar trăda conjuncturalul într-o eră în care socialul însuți nu-și pare ajunge sineși de la o zi la alta. Ca să nu mai vorbim de presiunea politicului, în capcana căruia un autor ar cădea lesne. Și încă lamentabil.

„Teatrul ca literatură” după expresia consacrată  a lui Marian Popescu e, în clipa de față, o noțiune riscantă. Astfel stând lucrurile, ce anume hrănește imaginea des invocată de realizatori? De unde începe și unde ia sfârșit rostul cuvântului în textul dramatic? Dar în economia un ei reprezentații?

Câțiva regizori s-au gândit, în urmă, să-l joace pe Matei Vișniec, recentul debutant pe o scenă pariziană. Cu un deceniu în urmă, el reprezenta, e drept, o alternativă. Un text („Buzunarul cu pâine”, o fabulă extrem de îndrăzneață la adresa terorii comuniste, publicat în SLAST în iunie 1986)  l-a jucat, eclectic, subsemnatul pe cont propriu (și cu ceva „plăceri” ulterioare) la Sala Studio a Teatrului Dramatic din Constanța, un alt mai târziu. După ce, în 1985, Centrul Teatral „Thepsis” din Timișoara reprezentase, cu aceleași riscuri, „Sufleurul fricii”. O încercare imediat ulterioară a făcut, în 1987, regizorul Nic. Scarlat de la „Nottara”. În decurs de câteva zile însă până la deschiderea stagiunii și debutul său pe o scenă profesionistă, autorul s-a trezit... franțuzit. Definitiv, se pare. Azi, Vișniec este un autor cantonat, tematic, într-un univers concentraționar deja vu. Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Radu Iftimovici, Răzvan Petrescu, Alina Mungiu, Marcel Tohatan sunt nume vehiculate în dramaturgia actuală autohtonă. Dar rigorile genului sufocă bunele intenții. Pare că afirmația călinesciană - poet la 20 de ani, prozator la 30, dramaturg la 40 - ține cu tot dinadinsul a-și proba veridicitatea mai ales acum, când bâjbâim cu frenezie într-o realitate care ține cu tot dinadinsul să se miște vertiginos. Cu atât mai mult, în întreprinderi spectaculare care nu presupun doar creații - chiar dacă meritorii - izolate ci, înainte de toate, eforturi financiare. Curajul celor îndrituiți a hotărî repertoriul nostru cel de toate zilele. Hazardul, cel lucrător în toate.

Dacă în proză au fost optzeciștii, în poezie postmoderniștii, dramaturgii au izbutit să rămână, ca și-n alte dăți, cazuri izolate. Ori, mai simplu, navigator în derivă pe o are plină cu sirene. Când lumea aceasta se va așeza pe un făgaș (nu altul decât cel al normalității), când formele vor fi una cu fondul, conflictele (sperăm altele!) vor izbucni firesc trăgând, poate, după ele creații care să le obiectiveze. Până atunci... o scurtă tăcere. În teatru, tăcerea spune multe. Încercări: e și bine și nici nu-i rău. Castelele de nisip nu pot rezista. Un dramaturg se naște din scrâșnet, obidă, zvâcniri. Unde ni sunt, deci, dramaturgii?!...

„Doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama” (199?)

L. B.,  În cadrul concursului internațional de „Carte ilustrată”, doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama, 199?

În august, se va organiza la Yokohama cea de a treia ediție a concursului internațional de „Carte ilustrată” de copii, din orașele înfrățite: San Diego, Lyon, Bombay, Manila, Vancouver, Odessa, Shanghai și Constanța. menționăm că, la edițiile precedente, până în prezent două consecutive, câte doi copii din Constanța au fost invitați la Yokohama, pentru un sejur de zece zile. La această manifestare pot participa numai copii între 9 și 15 ani. Procurarea formularelor și relații suplimentare, în sediul Primăriei, camera 118, tel. 615591. 

„Vinalexul a luat cu asalt faleza culegând și mașinile turiștilor români sau străini” („TELEGRAF” 1994)

 Marius Dragomir, Vinalexul a luat cu asalt faleza „culegând” și mașinile turiștilor români sau străini, „Telegraf”, Constanța, 25 iulie 1994

Miercuri seara, faleza a fost luată de către mașinile VINALEX, pornite într-o goană furibundă după autoturisme. Orașul este împânzit de semne care avertizează asupra pericolului ridicării autoturismului, parcările sunt cum sunt și pe unde sunt. În schimb, societatea specializată în dificila și fina muncă de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar s-a apucat din nou de treabă. Zis și făcut, îi zărim din nou pe faleză pe băieții ridicători de mașini care au pus gând rău unui autoturism de Vâlcea, cu număr de înmatriculare 2VL5751 și pe care în doi timp și trei mișcări îl înhață. La apariția redactorilor ziarului Telegraf , băieții sunt ușor stingheriți și ne privesc cam ciudat. Se pregătesc pentru un BMW, parcat la fel de neregulamentar, al unui norvegian care, împreună cu familia, s-a oprit pentru o scurtă plimbare. Până să aibă loc ridicarea, în văzul unui public numeros și curios, șoferul BMW-ului își reia locul în autoturism, uitându-se lung și nedumerit la „vinalecși”. Cât de mult și-o fi căutat turistul vâlcean autoturismului și câte gânduri și-o fi făcut el, este lesne de neînțeles. Ne întrebăm însă dacă specialiștii în mașini ridicate sunt la fel de sprinteni și atunci când procedează la „încărcarea” autoturismelor de pe lângă Comandamentul din Portul Tomis (unde, de asemenea, staționează un la fel de vizibil indicator...).

Calendar 12 iulie 1994

Clipa de meditație: „Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni, căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va nesocoti pe celălalt.” (Noul Testament - Luca)
Ortodox. Sfinții Mucenici Proclu și Iarie, Sfânta Veronica
1260 Bătălia de la Kreussenbrunn, în care Ottokar cel Mare, regele Cehiei, înfrânge pe Bela IV, regele Ungariei, aici fiind menționați și luptători români.
1771 Navigatorul englez James Cook se întoarce în țară după ocălătorie de 3 ani pe apele lumii.
1782 Are loc la Viena premiera operei „Răpirea din serai” de Wolfgang A. Mozart.
1797 Moare la București scriitorul român Ienăchiță Văcărescu. (n. 1735)
1868 Se semnează la Viena Convenția poștală româno-austro-ungară.
1904 Se naște poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971.
1915 Apare primul număr din „Conservatorul Tulcei”, organd e presă al Partidului Conservator.
1931 Moare la Constanța profesorul Ioan. N. Roman, fost primar al orașelor Constanța și Medgidia.
1970 Se termină expediția plutei RA II, condusă de navigatorul Thor Heyendahl.
1990 Guvernul prezintă Parlamentului un program prin care introduce moratoriul asupra grevei.

Emilian Andrei, „Telegraf”, Constanța

Calendarul zilei de 6 iulie 1994 („Telegraf”)

Calendar creștin ortodox: Cuviosul Sisoe cel Mare; Sfânta Mucenică Lucia.
Calendar catolic: Sfânta Lucia Goretti, fecioară martiră (comerorare facultativă)
1413 Prima mențiune documentară a episcopiei din Rădăuți.
1484 Începe asediul cetății Chilia apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim, cetatea fiind cucerită de turci la 14 iulie.
1917 Frontul armatei ruse din Galiția este străpuns de ofensiva germano-austro-ungară.
1962 Moare, în urma unei crize cardiace, scriitorul american W. Faulkney (n. 1897), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1949).
1968 Explozia platformei petroliere britanice Piper Alpha în largul Mării Nordului; 166 de victime și pierderea a 12% din producția de petrol a Marii Britanii.
1992 Accidentul de aviație la aeroportul M. Kogălniceanu, în cursul unui antrenament al unui avion MIG, 2 morți.
1992 Încep să emită sezonier, p efrecvența 100,1 Mhz, „FM Radio Costinești” Constanța.
1993 Încep lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, unde se discută și reluarea dialogului cu Biserica Catolică.
1993 Se termină la București  procesul  primului terorist din istoria României, cunoscut sub numele de „Operaținea Autobuzul”.
1993 Președintele Georgiei, Eduard Șevarnadze, decretează legea marțială pe teritoriul Abhaziei.


EMILIAN ANDREI, „Telegraf”, Constanța, 6 iulie 1994

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, iunie-iulie

*

Parcă îndârjită de zvârcolirile tot mai haotice ale balaurului cu șapte capete, cunoscut și sub denumirea de PREȚUL HÂRTIEI, editura constănțeană „Europolis” face ce face și ne invită, cel puțin o dată pe lună, la o lansare de carte. Ultima este intitulată „Fotograful cu maimuța Roxy” și are ca autor pe distinsa doamnă prof. univ. dr. docent Tatiana Slama-Cazacu.

*

După ce a susținut cu 30.000 de bani adevărați concertul din portul „Tomis” al inegalabilei noastre formații „Phoenix”, cunoscutul om de afaceri constănțean Simion Ștefan, patronul firmei „Elf Production”, ne-a făcut o altă surpriză: a organizat și sponsorizat concertul la Constanța al celebrei formații italiene „Ricchi e Poveri”. Mulțumim, dle Ștefan. și-i așteptăm pe „Quinn”!

*

De la an la an mai singur și mai trist, Mihai Eminescu privește din colțul falezei depărtările albastre ale mării, cutreierate doar de crucișătorul „USS Belknap”, nava amiral a Flotei VI americane, care tocmai și-a încheiat a treia vizită la Constanța. Dacă la bordul crucișătorului au urcat câteva sute de curioși, minunându-se de temutele rachete „Harpoon”, de tunurile automate și de salariile militarilor de peste ocean, la comemorarea poetului nostru național n-au participat decât elevii Școlii 24, câteva cadre didactice, trei curioși, patru sezoniști și doi ziariști. Ce să-i faci, bătrâne, vremurile e de tranziție!

*

Galeriile „Amfora” au găzduit o reușită expoziție de fotografie artistică, prilej pentru noi de a consemna debutul expozițional al tânărului Constantin Ciocan, fotoreporter al săptămânalului „Varianta”. Cele 40 de lucrări alb-negru sunt o probă a incontestabilului talent al autorului, tentat să surprindă și să imortalizeze pe peliculă cruda realitate a acestei nefericite perioade pe care o traversăm care cum putem. 

*

Doi oaspeți de seamă ai Orchestrei Simfonice constănțene într-un concert extraordinar de mare ținută: dirijorul Markand Thakar, conducătorul orchestrei Conservatorului Harid (SUA) și violonista Victoria Chiang din Florida, fostă asistentă a Universității Notre Dame de Paris.

*

Deși i s-a făcut cinstea de a găzdui Festivalul internațional de poezie a lumii latine, Constanța nu a fost reprezentată de nici un poet. Se pare că inițiatorii Festivalului, Fundația Culturală Română și Uniunea Latină, n-au auzit decât de Publius Ovidius Naso ca poet reprezentativ pentru aceste meleaguri, așa că n-aveau cum să-l invite să citească din creațiile sale, fiindcă era musai să rămână cineva pe soclul din Piața Ovidiu!

*

Casa de Cultură din Cernavodă a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit pentru acest oraș: lansarea volumului „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, al cărui autor este deputatul Victor Ioan Pica, fost deținut politic, participant la luptele împotriva comunismului din munții Făgăraș. Semnalăm sprijinul acordat pentru reușita acestui act de cultură de către Aurel Gropoșilă, patronul prosperei firme „Gropper” din localitate.

*

Chiar în ziua memorabilei mascarade care a întors pe dos Constanța, dar pe care „nostalgicii” au taxat-o drept „vizita de o excepțională însemnătate a marelui C. V. Tudor, apărătorul națiunii”, zglobiul domn senator afirma, într-un amplu interviu oferit cotidianului „Cuget liber”, că este un individ foarte lucid, pentru simplul motiv că știe foarte bine istoria acestei țări. Cât de bine o știe, abia după bătălia cu revoluționarii lui Cercel aveam să constat, când acesta a uimit asistența cu următoarea afirmație: „Constanța este o extraordinară citadelă a României, chiar dacă la origine numele ei este turcesc”. Păi dacă e turcesc, atunci e clară treaba și cu luciditatea!

*

Cu prilejul inaugurării Centrului din Constanța al „Alianței Franceze”, în prezența d.lui Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București, a fost deschis primul Târg de carte franceză, în cadrul căruia au fost prezentate peste 600 de titluri, remarcându-se excelente dicționare, enciclopedii, istorii literare, cataloage și albume de artă. Cu acest prilej, a fost deschisă într-un nou sediu Biblioteca Franceză, care numără peste 8000 de volume și numeroase publicații.

*

Laura Grigorescu din Mangalia este marea câștigătoare a ediției a IV a Festivalului național de interpretare a muzicii ușoare pentru elevi „Steluțele mării”. Felicitări și... la mai mare!

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, mai 

*

Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Tulcea, Centrul Județean Tulcea al Creației Populare și Biblioteca Județeană Tulcea organizează în perioada 1-3 iulie 1994 a XIX a ediție a Concursului de Poezie „Panait Cerna”, care își propune să stimuleze creația literară a tinerilor poeți ce nu au debutat editorial și nu au împlinit vârsta de 32 de ani. Concurenții vor trimite minim 10 poezii dactilografiate în trei exemplare pe adresa Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, strada Isaccei nr. 20, cod 8000, tel. 040/51.60.72, semnate cu un motto, iar într-un alt plic închis, pe care vor dactilografia același motto, vor introduce datele personale și de creație, adresa și numărul de telefon. Ultima zi de primire a lucrărilor este 15 iunie a. c. Un juriu al cărui președinte este Laurențiu Ulici va oferi participanților numeroase premii. Cheltuielile de transport, masă și cazare pentru membrii juriului vor fi suportate de Inspectorat.

*

Tânărul și talentatul poet constănțean George Șoitu, student al Facultății de Drept din București, s-a numărat printre laureații ediției 1994 a Festivalului de Poezie „Lucian Blaga” de la Sebeș, unde a obținut premiul revistei „Vatra”. Felicitări și îl așteptăm cu un grupaj de versuri pentru unul din numerele viitoare ale revistei!

* 

Un remarcabil debut editorial, asupra căruia vom reveni pe larg în numărul viitor: volumul de versuri „Floare albastră” al poetei Emilia Dabu din Mangalia, apărut în condiții grafice deosebite la editura bucureșteană „Senin”. Grație sprijinului material oferit cu generozitate de Șantierul Naval „2 Mai” Mangalia și de familia Curt, a văzut lumina tiparului cea dintâi carte a unei autoare de primă mărime în lirica românească actuală. Se cuvin numai cuvinte de laudă pentru conducerea Casei de Cultură a Tineretului Mangalia pentru excelenta organizare a festivității de lansare a volumului, la care au participat - fapt puțin obișnuit după ianuarie 1990 - peste 200 de persoane!

*

Teatrul de revistă „Fantasio” ne va oferi în această vară numeroase surprize. După ce vom vedea ce e cu „Dragostea și tradiția” - revistă cu texte de Tudor Popescu, muzica Dumitru Lupu și Gigi Răsculescu, regia Andrei Mihalache - va urma un mare „Scandal la Fantasio” stârnit de Ananie Gagniuc, autorul textului și de maestrul Constantin Dinischiotu, autorul regiei. În pregătire se mai află un spectacol cu formația „Euxin” și un music-hall pentru copii.

*

Editura Fundației „Andrei Șaguna” din Constanța a scos de sub tipar o nouă și utilă carte: „Dreptul internațional public”, autor fiind conf. univ. dr. Dorin Clocotici. Lucrarea se adresează în special studenților și specialiștilor cu activitate pe plan internațional în domeniul comerțului, turismului, navigației, industriei, precum și lucrărilor vamali.

*

Complexul hotelier „Parc” din Mamaia a găzduit prima reuniune la nivel național din acest an a societăților neguvernamentale ale persoanelor cu handicap. Societatea constănțeană „Caritatea”, în colaborare cu fundația „Phoenix Caritas”, a asigurat o organizare de excepție, grație sprijinului acordat de directorul general al Finanțelor Publice Emil Trandaș, precum și datorită generoaselor sponsorizări ale unor firme, între care amintim „Dobrogea”, „Inturcom” Costinești, „Malbera”, Coca Cola, „Carmenco”, „Romtrans”, „Pilot Service”, „Ovdius”, „Argus”, cu aportul conducerii Complexului hotelier „Parc” Mamaia. Rămâne de văzut dacă succesul lucrărilor reuniunii „CONFAS 94” Constanța va avea ecoul scontat la nivel guvernamental.

*

Poetul Ion Dragomir a reușit o performanță de-a dreptul în aceste vremuri crâncene de „tranziție”: a publicat în mai puțin de două luni patru volume de poezie, intitulate „Aud foșnetul piramidei”, „Bucium”, „Rouă, trandafiri și lacrimi” și „Poezii la statuia lui Ovidiu”. S-ar putea ca  prin acest act de curaj, editura „Metafora” din Basarabi să fi intrat deja în istoria literaturii române contemporane, fiindcă Dragomir este un poet demarcă al acestor meleaguri.

*

Deși anumite guri rele îi prevesteau o moarte fulgerătoare, imediat după naștere, iată că publicația constănțeană „Albatrosul”, supliment literar-artistic al cotidianului „Cuget liber”, a împlinit un anișor de la apariție! O vârstă, ce-i drept, încă fragedă, dar „pruncul” a învățat deja să meargă cu demnitate către inimile iubitorilor de literatură adevărată, stă adică bine pe picioarele sale, fără „proptelele” binevoitoare ale grafomanilor cu moft și ambiț. Zbor înalt și viață îndelungată, chiar dacă mai e destul până să se însenineze!

*

O fericită și dătătoare de speranță coincidență face ca, în chiar ziua sărbătorii religioase „Izvorul Tămăduirii”, primarul municipiului Constanța, Cornel Neagoe, să fi împlinit 51 de ani. Îi urăm „La mulși ani!”, cu speranța că instituția pe care o conduce va deveni pentru noi, cetățenii acestui oraș, un veritabil „Izvor al Tămăduirii”. Auzi-ne Doamne și fă un gest și pentru noi, păcătoșii!

*

Cu un fast deosebit, firma „Bingo Europa” a inaugurat în fosta piscină a hotelului „Parc” din Mamaia cea mai mare și modernă sală de jocuri din România și una din cele mai mari din Europa la ora  actuală! Zeci de monitoare color, uriașe tabele electronice, mii de metri pătrați de mochetă, un personal foarte tânăr și temeinic mini-jupat, bodyguarzi la tot pasul, câștiguri ademenitoare și multe altele, adică o strălucitoare poartă către mirajul Occidentului, deschisă la doi pași de ștevia noastră tradițională. Sunt însă și unele ciudățenii pentru ai noștri, ca brazii, cu ceva troscomicină la „bord”. Spre exemplu, chestia cu „controlul corporal” de la intrare. La ce folosește el? Să nu pătrunzi cu niscaiva trotil sau cu vreun noroc exagerat de mare? Un prim incident s-a și soldat, din acest motiv, cu rănirea fraților Emil și Gabriel Dobre, care au vrut să testeze, probabil, pregătirea de luptă a bodyguarzilor. Solicităm de urgență patronilor explicațiile necesare!

*

Un pericol neașteptat planează asupra explozivului nostru senator Gheorghe Dumitrașcu. De această dată nu mai este vorba nici de Mossad, nici de periculoșii unguri, nici de capitalismul rapace și americănesc. Buba e în interior, adică în fericitul nostru spațiu mioritic. Deși binișor trecută prin felurite experiențe de viață, frumoasă și oareșcât divorțată, actrița Virginia Rogin declară în săptămânalul „VIP” următoarele: „Aș vrea să mă îndrăgostesc de senatorul Dumitrașcu, fiindcă sunt nebună după temperamentul lui”. Asta ne mai lipsea! Învățați să punem răul înainte, conștienți de inconștiența zăpăcitei, care poate periclita un întreg județ, ne punem întrebarea: dar dacă dl. senator are un moment de slăbiciune sau îi face zăluda farmece? Bat în lemn, fiindcă n-aș vrea să-l văd îndrăgostit lulea, oftând cu ochii pironiți în golul de dincolo de Gherman, votând absent vreo inițiativă a Opoziției!

„Între specificitatea națională și vocație europeistă” (DELUREANU 1994)

 Ștefan Delureanu, Între specificitatea națională și vocație europeistă, „Tomis”, Constanța, mai 1994, p. 1.3

Continuator fecund prin multiforme, eficace inițiative, al tradiției cercetării filosofice și umaniste reprezentate de spirite elevate ce au ilustrat-o constant și generos la Napoli, de la Giordano Bruno la Genovesi, de la Vico la Giovanni Bovio și Croce, prestigiosul Institut Italian de Studii Filosofice a destinat în anul precedent tuturor parlamentelor și guvernelor două apeluri de relevanță fundamentală; acestea, într-o lume tot mai străină reperelor majore, ce tinde să le piardă, pe alocuri, până și capacitatea acelor orientări elementare oferite de un abecedar conceptual și moral: Apelul pentru Filosofie și Apelul pentru Cercetarea Umanistă, ambele obiect al unei dezbateri de fond și în reprezentanța europeană de la Strasbourg.  

Ignorăm fără voie cum a fost întâmpinat de factorii politici din București, de reprezentanții culturii, semnalul peremptoriu cuprins în substanța celor două apeluri. Cel dintâi, constatând alarmanta aplatizare a moravurilor și formelor de expresie ca și tendința marcată de pierdere a memoriei istorice, a acelei „religii a amintirilor” în care se închina Bălcescu, degradarea osmozei dintre civilizații, în care ele își transmit reciproc mai mult viții decât virtuți, cheamă instituțiile în cauză să promoveze sau să introducă în toate școlile, cu titlu deplin, studiul gândirii filosofice în dezvoltarea și raporturile ei cu istoria cercetării științifice, ca premisă pentru „o autentică întâlnire între popoare și culturi” pentru „crearea de noi categorii care să depășească actualele contradicții și să îndrepte omenirea pe drumul spre bine”.   

Al doilea apel identifică în ființa umană, înzestrată cu „dreptul activ la libertatea de gândire, de conștiință și de protest contra oricărei constrângeri”, o Imago Dei: o ființă în măsură să creeze istoria pentru că ea opune întâmplării oarbe, potența operantă, generatoare, virtuțile sale esențiale fiind aceleași pretutindeni și în orice timp”.

Autentic creuzet, Umanismul propune și salută compenetrația lor, adică „a gândirii, a instituțiilor și a cuceririlor tuturor culturilor trecute și contemporane”, așa cum ea s-a manifestat prin „concordanțele remarcate în civilizațiile Egiptului, Orientului, Ebraismului, Creștinismului, Islamului și în toate experiențele umane cunoscute”.

Pentru salvarea viziunii moderne,  umaniste a științei, ca „instrument de cunoaștere și de eliberare”, Institutul de la Napoli invită guvernele civile ale tuturor națiunilor să regândească Umanismul în care el își identifică propriile rădăcini, să stimuleze sau să instituie cercetarea umanistă, începând din școală: „Dar imediat, înainte de a se rătăci cu desăvârșire sensul universal al persoanei umane și înainte de a se dizolva percepția spiritului și a exigențelor sale”. 

În nota elevată care îi distinge demersurile și prestația de factură europeană, Institutul Italian de Studii Filosofice organizează în fiecare an academic cicluri de lecții, seminarii, mese rotunde și reuniuni de studii asupra unei vaste arii tematice, a unor valori patrimoniale în litere și arte, în drept, istorie, filosofie și știință, expresii ale culturii și experienței spirituale a unor entități naționale diferite, dar, în același timp calificate și ale unui spirit unic european; aceasta întrucât culturile și civilizațiile moderne ale Europei purced toate dintr-unul și același grandios trunchi al Umanismului, a cărui tradiție e, în esență, unitară.   

Activitatea Institutului pe anul 1993-1994 se ramifică pe serii de seminarii și reuniuni de studii asupra gândirii antice și medievale, a gândirii lui Giambattista Vico și Hegel, de filosofia științei, economie, istorie modernă și contemporană, întrunind participarea unor iluștri universitari ai lumii, reprezentativi pentru respectivele discipline. Menționăm dintre temele de istorie programate: istoriografia spaniolă contemporană (Antonio Morales Moya), Constituțiile siciliene (Rafaelle Feola), Statele Unite și Extremul Orient între cele două războaie mondiale (Raimondo Luraghi), Veleități interpretative ale reformismului iluminat (Furio Diaz), Unitarism, federalism și autonomism în Risorgimento (Gaetano Cingari), Italia și România: două mișcări naționale paralele (Ștefan Delureanu), Italia între 1830-1847: de la reformele suveranilor la proiectul federal (Alfonso Scirocco), Finanțele publice napolitane între spanioli și Bourboni (Luigi de Rosa), Naționalismul în Europa (Stuart Woolf), Originile mișcării risorgimentale italiene și circulația europeană a ideilor (Giorgio Spini), Perspective engleze și americane asupra Italiei din secolul XVIII până azi (John Davis).

Cuprinsă sub titlul generic „Italia e Romania ; due Risorgimenti paralleli”, seria de prelegeri personale a avut de examinat, în dezvoltarea ei, percepția românească a resurecției politice și a procesului de unificare italiană, evidențiind, în ansamblul evoluției autonome a celor două mișcări naționale, liberal-democratice pentru independență, libertate, unitate și Statul de drept, raporturile de analogie, concordanță și integrare, ca și personalitățile fiecăreia.

Renăscută întâi în limbă și cultură, România a ajuns să privească și în plan civil și politic, ca la un model privilegiat la Italia risorgimentală. În calea de străbătut spre regenerare, Italia a trecut astfel, pentru ea, de la postura de pământ al țărânei sacre la aceea de școală de înaltă simțire; de la rolul de maestru și călăuză în cultură și civilizație la acela de purtător de stindard în bătălia popoarelor pentru principiul naționalității și pentru o nouă Europă, în final, după căderea Franței în 1870, de stea polară a latinității.  

Programul național și liberal-democratic român, program al unei insule latine aflate în ajunul propriei resurecții, s-a format în aceeași perioadă cu cel italian, invitația de a institui paralela cea mai evidentă era implicită în cei ce priveau cu un ochi atât de aparte la Italia. Explicit, ea s-a făcut auzită în cuvintele rostite de Dimitrie Brătianu în 1847, la Paris, în fața corifeilor generației, îndemnați să înregistreze ecoul Alpilor și Apeninilor, să perceapă potențialităților modelatoare ale mișcării italiene ce nu se epuizau între limitele înguste ale statelor și stătulețelor preunitare din Peninsulă. Asemenea italienilor față de adversarii independenței și unității lor, românii înșiși trăiau o experiență similară în relația cu trei imperii reacționare, unul dintre care - Austria - oprima elemente aparținând ambelor popoare. Ca și pentru Italia, Europa cancelariilor și opinia continentală aveau de luat de existența încă a unei naționalități cu marcată individualitate ramurile ei din antica Dacie romană. Ceea ce era neasemuit în mișcare națională italiană, pentru a li se propune românilor în mod exemplar, ea și nu cea (...) elenică sau slavă meridională, cu toate manifestările de solidaritate, era impactul mitizant al romanității - element fundamental în redeșteptarea lor - a cărei conștiință s-a revigorat într-atât prin memorabilele acte ale poporului fratern încât să le catalizeze acțiunea politică paralelă.    

Nici o altă experiență nelatină sau latină n-ar fi putut să le vorbească la fel ca aceea civilă și virilă a italienilor timpului, campioni recunoscuți ai unei bătălii eroice în lupta pe care cu identice finalități ei o dădeau.      

Istorică etapă, cu trăsături precise, ale cărei rațiuni și particularități rezidau în esență în națiunea italiană, Risorgimentul adresa lumii, prezente și viitoare, și un mesaj internațional. Românii au receptat acea comunicare fecundă, pentru ei de o semnificație unică.

Structurat în cinci prelegeri-seminarii, ciclul prezentat la Napoli a supus cercetării modalității și dinamica în care domnii români, guvernele, adunările constituite, reprezentanții lumii culturii, elementele populare, opinia în genere, au înțeles mișcarea etno-politică dezvoltată în cursul secolului precedent în cadrul tendinței generale de afirmare națională din Europa, îndreptată către realizarea  independenței și unității Italiei. Definită sub numele de Risorgimento, perioada istorică relativă, de la primele insurecții contemporane revoluției conduse de Tudor Vladimirescu ls unirea Romei cu Italia în 1870, a fost obiectul următoarelor teme: Risorgimento și unitatea italiană în percepția opiniei române, Italia și în literatură și cântecele populare române din secolul XIX, Risorgimento și unitatea italiană în jurnalismul românesc, Crezul lui Mazzini și difuziunea sa în aria central-europeană și balcanică; cazul democraților români, România și proiectele garibaldiene de acțiune în zonă (1859-1867). Ele au fost articulate în expuneri echilibrate, în măsură să ofere imagini de ansamblu cuprinzătoare și limpezi, fondate pe documente de arhivă și bibliografie de specialitate la zi, iar în cazul mai ales al ultimei teme, aproape în totalitate pe surse inedite, referitoare la planurile conspirative și tentativele de acțiune revoluționară danubiano-balcanice, în special maghiare, poloneze și elenice, inspirate prevalent de Mazzini și de mitul lui Garibaldi și având ca principală bază de operațiuni, în primele două ipostaze, România. Adresate în principalul unui mediu studențesc în curs de maturizare, în genere cu o cunoaștere insuficient de amplă a istoriei zonale și naționale, prelegerile pot constitui o substanță utilă pentru aprofundări și amplificări viitoare ale studiului celor două mișcări de renaștere național-politică.       

Mișcări ale unor națiuni cu aceleași finalități programatice, definitorii pentru Italia și deopotrivă pentru România, legitimate amândouă de generația precursorilor prin botezul de foc al anilor revoluționari 1848-1849, creatoare simultan ale nucleelor de State unitare în 1859, împlinite tot simultan în 1918, ele au fost repropuse - în semnificația lor inclusiv europeană - reflecției tinerilor, împreună cu valorile morale ale unei tradiții și ale moștenirii acelei tradiții la care ele n-au încetat să se refere.    

Apel pentru cercetare umanistă

Suntem convinși, precum Epimenide, că istoria e profesia trecutului. Și mai suntem convinși că istoriografia a pus în evidență fără ezitări faptul că niciodată nu s-a făcut atâta lumină asupra persoanei umane, în natura și în raporturile ei, ca în cultura umanistă.

În centrul tuturor descoperirilor și exigențelor sale Umanismul afirmă că persoana e aceeași și tinde să progreseze în orice cultură. Umaniștii consideră că demnitatea omului coincide cu libertatea și că, grație (...) este făptura divină este Imago Dei. În acest sens, Umanismul înseamnă (...) rădăcini, de (...) și de tradiție. Constituie demnitatea omului posibilitatea (...) și de a influența istoria, pentru că el opune forțelor întâmplării Virtutea operantă, creatoare. Demnitatea omului mai înseamnă și dreptul activ la libertatea de gândire, de conștiință și de a protesta contra oricărei constrângeri. 

De aceea, în criza foarte gravă, și totuși fecundă, pe care omenirea întreagă o străbate riscând să substituie valorilor etice și istorice profilul individual și nevoia leneșă a unor autorități care să comande - trebuie regândit Umanismul.  

Pentru Leonardo, o valoare primordială e osteneala minții în căutarea adevărului. Am învățat de la maeștrii tuturor timpurilor și tuturor popoarelor că în orele de confuzie trebuie să regăsim temelia. De acolo ne însușim, și-l extindem, un gând al lui Rainer Maria Rilke potrivit căruia, în orice cotitură istorică, umanitatea trebuie să-l întrebe pe Michelangelo, pe care Kant îl consideră primul dintre moderni. Noi propunem să întrebăm Umanismul și să cerem responsabililor guvernului civil al fiecărei națiuni și îndeosebi tuturor ce recunosc în Umanism propriile rădăcini, să stimuleze sau să instituie cercetarea umanistă peste tot și în toate modurile posibile, începând din școală. Dar imediat, înainte de a se rătăci cu desăvârșire sensul universal al persoanei umane și înainte de a se dizolva percepția spiritului și a exigențelor sale.    

Apel pentru filosofie

Deși se recunoaște de către toți caracterul peremptoriu al necesității unei comparații raționale a experiențelor culturale ale lumii, întâlnirea dintre diverselor civilizații a fost și a formelor de expresie sau chiar de pierderea memoriei istorice: mai curând decât virtuților proprii, fiecare civilizație schimbă cu celelalte defectele, aspectele cele mai rele. 

În acel creuzet de civilizații care a fost lumea clasică, s-a născut un aliment vital și etern: reflecția filosofică, o știință care a caracterizat istoria noastră și căreia ți datorăm trăsăturile distinctive ale  civilizației noastre. Cu toate acestea, atitudinea societății contemporane față de filosofie e inadecvată problemelor prezentului.

În școlile din multe țări, studierea filosofiei și a istoriei gândirii științifice e ignorată dintotdeauna sau e din ce în ce mai redusă: milioane de tineri studenți ignoră până și sensul termenului de filosofie. Consecința este că există mereu tot mai puține persoane care înțeleg - sau sunt efectiv în stare să înțeleagă - conexiunea dintre factorii ce constituie realitatea istorică. Ori lumea are azi nevoie mai mult ca oricând de forțe creatoare. Pentru a stimula creativitatea avem nevoie de a forma rațiunea, așadar de oameni educați să gândească filosofic. 

De aceea adresăm un apel tuturor parlamentelor și guvernelor lumii pentru a fi confirmat și consolidat sau introdus cu titlu deplin în toate școlile studiul filosofiei în evoluția ei istorică și în legăturile ei cu istoria cercetărilor științifice - de la gândirea greacă și a marilor civilizații orientale până azi - ca premisă indispensabilă pentru o autentică întâlnire între popoare și culturi și pentru crearea de noi categorii care să depășească actualele contradicții și să îndrepte omenirea pe drumul spre bine.

În această fază extraordinară și grav descumpănitoare a istoriei, când termenul de „umanitate” începe să asume semnificația de „toți oamenii” e nevoie de conștiință civică. E nevoie de filosofie. 

„Săptămâna teatrelor de păpuși” („TOMIS” 1994)

 A. T., Săptămâna teatrelor de păpuși. Ediția XIV: 30 mai - 5 iunie, „Tomis”, Constanța, mai 1994

O nouă ediție a unui festival național cu participare internațională care are loc la Constanța reconfirmă (a câta oară) că teatrul, arta în speță, nu cunoaște frontiere, iar dacă cineva ține cu dinadinsul să lipească, aici sau aiurea, etichete gen „scenă de provincie”, se poate dovedi o dată în plus și dacă mai este nevoie că, din cele ce se petrec pe malul mării, rezultă de fapt că este vorba de o provincie a scenei. Dincolo de palmaresuri sau proiecte, colectivul păpușarilor constănțeni oferă publicului certitudinea continuă a unei tradiții care include și susținerea acestui festival, singurul din țară care se desfășoară din 1969 fără întrerupere.

Anaid Tavitian, secretar literar al teatrului, ne-a mărturisit: „Este un festival pe care l-am pregătit întâmpinând multe greutăți. Dar, oricum vi s-ar părea, trebuie să spun că este vorba despre datoria pe care simt că o am față de cei care, atâția ani la rând, au lăsat aici o parte din suflet, iar o tradiție rezistă în primul rând prin investiție afectivă, chiar dacă te lovești de lipsuri pecuniare sau birocrație. Acestea ar trebuie să fie ultimele luate în calcul. Dacă ne gândim că cele mai importante festivaluri internaționale ale teatrelor de păpuși sunt organizate în exclusivitate cu ajutorul sponsorilor și al primăriilor, pe plan local, deci fără dispoziții de la „centru” sau minister, poate vom înțelege de ce nivelul competitiv este atât de ridicat. Fiecare oraș vrea să se remarce prin trupa lui de teatru...” Și este un lucru la care ne putem gândi, chiar dacă evoluțiile actorilor sunt uneori surclasate de spectaculosul oferit de artiștii balonului rotund prin care orașele noastre țin să se remarce... cu sponsori, primării și clipuri publicitare. Și, ca un amănunt, o primă condiție pentru intrarea în circuitul festivalurilor internaționale este acordarea de premii. Condiție pe care, începând din acest an, cu ajutorul unor sponsori, printre care Coca-Cola, Deltamar, Arexim, AED Internațional, SC Comat, listă care rămâne deschisă. La conferința de presă, Liviu Manolache, directorul artistic al teatrului, sublinia: „Acești bani sunt pentru copii, pentru educație, pentru viitor. Banii nu se pierd, nu se câștigă, se transformă în educație și în ridicarea popularității Constanței”

Până în momentul de față și-au confirmat participarea șase trupe din străinătate și opt trupe din țară, cu spectacole care îi vor atrage nu numai pe cei mici. Se vor prezenta: teatrul „Vagentei din Gottingen, Germania, cu „Spiridușul gălăgios” după frații Grimm; teatrul „Bobita” din Pecs, Ungaria, cu „Jocuri de clown” de Kos Lajos; două teatre din Istanbul: „Tașbabek” cu „Păpuși mari și guralive” și „Istanbul” cu spectacolul de umbre „Karagoz se dă în leagăn”; teatrul „Panala” din Vandoeuvres, Elveția, cu cabaretul pentru adulți „Homo Circus”; teatrul „Guguță” din Chișinău pentru a doua oară la Constanța cu „Fata babei și fata moșneagului” după I. Creangă și o inedită variantă maramureșeană culeasă de T. Nicoară. De asemenea, vom mai vedea teatrul din Arad cu spectacolul de marionete „Truffaldino și alunițele fantasme” după Carlo Gozzi, teatrul din Baia Mare cu „Cenușăreasa” după frații Grimm, teatrul din Sibiu cu „Maya”  de Waldemar Bonsels, teatrul din Craiova cu „Dragostea celor trei portocale” de C. Gozzi, teatrul din Târgu Mureș cu „Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri la secția română și „Povestiri cu animale” de Jigmond Moris la secția maghiară, teatrul „Țăndărică” din București cu „Ivan Turbincă” de I. Creangă, teatrul din Ploiești cu „Secretul pădurii bătrâne” de Paul Silvestru după Dino Buzzali și teatrul din Brașov cu un spectacol de pantomimă. Directori ai festivalului vor fi Christian Caimacam, director al Festivalului internațional de la Saarbrucken, Germania, și Margareta Niculescu, director al Institutului Internațional al Marionetei de la Charleville-Mazeres, Franța. Afișul festivalului este realizat de Radu Alexandru, iar mascota, o stea de mare, este creația Eugeniei Tărășescu-Jianu. Și pentru că în apropierea Teatrului de păpuși marea ne privește cu limpezimea ochilor unui copil, să încercăm, măcar șase zile, să facem același lucru urmărindu-l pe Stendhal care spunea: „Apropierea mării distruge meschinăria”.