„Periscop” (ROȘCA 1994)

*

Sala Polivalentă a complexului hotelier „Steaua de Mare” din Eforie Nord a găzduit lucrările simpozionului internațional cu tema „Statutul jurnalistului european”, organizat de Societatea Ziariștilor din România. Au participat reprezentați ai mass-media din Italia, Franța, Portugalia, Cipru, Croația, Polonia, Bulgaria, Grecia, Rusia, Slovacia, Republica Moldova și România. 

*

Un succes fără precedent al partidului condus de senatorul C. V. Tudor: atât președintele Ion Iliescu, cât și ministrul culturii, poetul Marin Sorescu, au acceptat propunerea de instalare a bustului savantului N. Iorga pe soclul fostei statui a lui Lenin din Piața Presei Libere, care se va numi Piața Nicolae Iorga. Păcat că în timpul vizitei la Constanța, fugărit prin oraș de revoluționarii lui Cercel, CVT n-a avut răgazul pentru a admira monstruozitățile sculpturale din preajma Primăriei și Prefecturii... Să așteptăm însă cu încredere viitoarea sa vizită!

*

Din informațiile oferite de dr. Sorin Rugină, medic la secția Boli contagioase a Spitalului Municipal, aflăm ce mai aduc ai noștri de prin Turcia. După geci din piele de piele, blugi, cingo, napolitane și sugiuc, acum e la modă... holera! Primii 31 de „importatori” ai microbului, preluat din localitatea Iketele au și sosit, dar mai sunt așteptați încă 40! Cu SIDA am dat (...) întregii țări, cu holera așijderea. De ce-or fi zicând unii că „tot Banatu-i fruncea?” Ia băgați-vă mințile-n cap, măi., că aducem și ciuma bubonică, dacă ne supărăm!

*

S-au împlinit zece ani de funcționare a unui prestigios lăcaș de cultură și instruire dobrogean: Casa de Cultură a Tineretului din Mangalia. Din inițiativa unui comitet de organizare condus de Irina Todașcu, director al acestei instituții, au avut loc pe parcursul ultimei săptămâni a lunii octombrie, lansări și prezentări de carte și discuri, întâlniri cu membrii trupei de teatru și a opta ediție a Festivalului de Muzică Ușoară „Ancora de Aur”. Felicitări și „La mulți ani!”

*

Muzeul de Artă din Constanța a găzduit a patra ediție a Salonului Internațional de Benzi Desenate, organizat de Asociația Arhitecților din Constanța, Asociația Realizatorilor de Bandă Desenată din România, Aliance Francaise Constanța și Serviciul Cultural al Ambasadei Franței la București. Prezent la deschiderea salonului, Paul Laffont, atașat cultural al Ambasadei Franței, a ținut să aprecieze în termeni elogioși sprijinul primit din partea Inspectoratului pentru Cultură Constanța, Muzeului de Artă, Liceului de Artă, Palatului Copiilor și ziarelor „Cuget liber” și „Azi”.

*

Noi contribuții la o posibilă „Istorie a privatizării la Constanța”. Aldo Scoglamiglio, simpaticul patron al firmei constănțene Aldo Secondo SRL s-a întors de la Napoli cu traista plină de rețete ale unor specialități peninsulare: pizza, spaghette, crochete și multe altele. Ținând cont că se apropie Sărbătorile de iarnă, domnia sa ne-a asigurat că nu prețurile vor fi cât roata de la căruță, ci delicioasele sale pizza! Nu se lasă mai prejos nici dinamicul Turgut Celiparmak, un alt „stranier” de-al nostru, patronul firmei Folette SRL, care și-a transformat fostul magazin de textile de lângă Poșta veche în restaurant cu specific turcesc. Dacă noi ezităm, cu gândul la sarmale, domnia lui afirmă că nimeni nu gătește aici kebaburi, vinete umplute și iskembe mai grozave! Dinspre Doi Dibaci SRL și al său patron Costin Geană, vești pline de optimism: un sediu nou pe str. Lucaci nr. 19, peste drum de Universitate, exclusivitatea pentru Constanța pentru produsele firmei A TI, o gamă record de produse alimentare pentru Crăciun și Revelion. Aceleași vești bune de la Otilia SRL, patron Gheorghe Bubuleandră, care concurează cu succes mai „tânărul” „Dramex”, precum și de la Casa Internațional, patron Vasile Bîrzu, care a pus în vânzare celebrele televizoare NEI la cel mai mic preț de pe piață în magazinul să de pe bd. Tomis. Competiția continuă!

*

Sesiunea științifică „Epos arheologic și istoric la Dunărea de Jos”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța  și Muzeul Dunării de Jos Călărași, a fost dedicată eminentului cercetător și arheolog, care a împlinit în decembrie 1994 70 de ani. Bucurându-se de participarea cercetătorilor istoriei și arheologiei, sesiunea a prilejuit audierea câtorva zeci de comunicări de interes și o deplasare de studiu pe traseul Călărași-Ostrov-Păcuiul lui Soare-Adamclisi-Constanța.

*

S-au împlinit zece ani de la înființarea cenaclului literar „Metafora” din Basarabi, astăzi Asociația Literară „Metafora”, cu publicație proprie, editură și rețea de difuzare! Felicitări lui Ioan T. Ștefan și colaboratorilor săi pentru ce au realizat, precum și urarea „La mulți ani!”

*

Au apărut numerele 16-17 ale publicației „Albatrosul”, supliment literar-artistic al ziarului „Cuget liber”. De la număr la număr mai incisivă și mai elevată, publicația se bucură de prezența în paginile sale a unor nume de prestigiu: Sorin Preda, Dinu Ghezzo, Alexandru Preda, Florin Șlapac, Nicolae Motoc, Constantin Novac, Emilia Dabu, Elena Plămadă etc. Pentru numerele viitoare și-a anunțat colaborarea cunoscutul scriitor Nicolae Paul Mihail, prietenul și colaboratorul de o viață al lui Eugen Barbu.

„Concurs de debut editorial” („TOMIS” 1994)

 ***, Concurs de debut editorial „Lucian Blaga”, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Editura „Muntenia” din Constanța în colaborare cu revista „Tomis” organizează, în întâmpinarea aniversării centenarului nașterii lui Lucian Blaga, un concurs de manuscrise de poezie. Detalii în mass-media centrală și locală începând cu luna ianuarie 1995.

„Marin Porumbescu” (DUNĂREANU 1994)

 Ovidiu Dunăreanu, Marin Porumbescu, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Pe terasa lui Marin Porumbescu am ajuns în decursul a două decenii de câteva ori. De fiecare dată însă m-a încercat același sentiment ciudat și nemărturisit. Suspendată în văzduh, lângă hotarul dintre apă, pământ și cer al micului port Tomis ea mi s-a părut a fi un semn al focului. În pasiunea acestui faun marin flăcările clipei fremătătoare se întâlneau cu adânci și ascunse oxidări, invizibile cu ochiul liber. Dar acolo nu puteai avea ochiul liber, aveai dinainte spirala unei fosile și vedeai cu câteva mii de ani în urmă. Privirea îți cădea pe înțeleapta față a unei broaște țestoase și-n ochi îți luneca un viitor, pentru care nu găseai încă un nume. Terasa era un microscop de văzut timpul la dimensiuni neașteptate. Parcă nici pescărușii nu planau într-un timp de mărime naturală. Acolo, sub puterea miracolelor ei, și-a zămislit scriitorul cărțile: Ucigașul de papagali, Gușterii și patru pipe, Ceasul viu, Păsări subterane. Ele vorbesc despre semnele vii ale unei lumi mai bune și mai frumoase. (Numai ce e frumos poate deveni și bun).

Terasa însăși a fost o „carte” tulburătoare. O „carte” în care cele mai disparate ipostaze ale materiei - piatra și limfa, lemnul și rugina, metalul și lacrima erau silite să vorbească omului. De-acum, totul a devenit amintire. De-acum, cel ce le-a însuflețit cu ardoarea spiritului și sufletului său, scriitorul Marin Porumbescu, obosit de ani, de boală și uitare, de singurătate și frig, s-a retras grăbit dincolo de hotarele firescului în legendă, lăsând în noi un sfârșit de octombrie cernit și gol.

„Festivalul internațional de haiku” (CORDONEANU 1994)

 Vera Cordonescu, Festivalul internațional de haiku, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Dedicată tricentenarului Matsuo Basho, a II a ediție a Festivalului organizat de Societatea de haiku din Constanța s-a bucurat, sub președinția poeților Aurel Rău și Constantin Abăluță, de prezența a numeroși invitați din țară și din străinătate: Kinuko Jambor, consilier al Asociației Internațională de Haiku (Japonia), David Cobb, secretar al Societății Britanice de Haiku, Hames W. Hackett (SUA), Marijan Cekolj, președintele Societății Croate de Haiku, redactor șef al revistei „Vrabac”, Colin Blundell, director al editorii Hub (Marea Britanie), Richard Jambor (SUA), Sam Cannarozzi (Franța), Catherine Mair (Noua Zeelandă), Jean Antonioni (Franța), Robert Bebek (Croația), dr. Dumitru Radu (Bacău) și alții.

Programul festivalului a cuprins comunicări, dezbateri, expoziții de grafică, cărți și reviste haiku, ateliere de lucru, spectacole, constituind un prilej de lansare a unor cărți: „Spiritul haiku” (antologie din scrierile lui R. Blyth, editată de Societatea Britanică de Haiku), „Ocolind iazul” (antologie în română și engleză realizată de Ion și Mihaela Codrescu, publicată de editura Muntenia), „Vântul întors de cinci ori” (antologia de tanka editată de Jane și Werner Reichhold, SUA), „Lebedele sălbatice - călătorie haiku” de Kenneth White  (traducere de Florina Dobrescu, publicată de editura Europolis), „Stropi de rouă” de Olga Duțu (Europolis), „99 de exerciții haiku” de Manuela Miga (editura Sakura București), „Ikebana en miettes” de Constantin Frosin (editura Alma, Galați).

Ideea interferenței dintre haiku și celelalte arte a fost ilustrată de spectacolul prezentat de S. Cannarozzi, de filmul „Călătorie spre nordul îndepărtat” de Francois Reichenbach, de „Lebedele sălbatice” de Kenneth White sau de reprezentarea, în premieră internațională, în interpretarea ansamblului din Constanța, a trei Cicluri de cântece compuse de  C. Blundell, ilustrând secvențe haiku de D. Cobb, James Kirkup și M. Basho.

Cu ocazia celei de a II a ediții a Festivalului, au fost acordate premiile revistei „Albatros” (redactor șef I. Codrescu, președintele Societății Haiku Constanța): premiul pentru debut - Dan Doman; premiul pentru o rubrică săptămânală de haiku în revistele „Luceafărul” și „Contemporanul” - C. Abăluță; premiul pentru publicarea în revista „Steaua” a poemelor, eseurilor și articolelor despre haiku - A. Rău, redactor șef al revistei; premiul pentru cea mai bună carte de haiku - „O mie de colibri” de Bant Mesoften (Belgia); premiu pentru traduceri ale poemelor haiku - J. Kirkup (Marea Britanie); premiul pentru eseuri - Bob Jones (Australia); premiul pentru răspândirea haiku-ului în lume - Sono Uchida (Japonia); premiul pentru editarea cărților de haiku - J. Reichhold (SUA); premiul pentru sprijinul acordat în editarea publicațiilor de haiku - editura Muntenia; Marele premiu pentru păstrarea spiritului haiku - J. Hackett.

În încheierea lucrărilor Festivalului, oaspeții străini au efectuat o excursie în țara gazdă spre a cunoaște frumusețile naturii, cultura, tradițiile folclorice ale României

„Femeile în magistratură” (RUSU 1994)

 Titus Rusu, Justiție și injustiții. Femeile în magistratură, „Tomis”, Constanța, septembrie 1994

Eugen Petit, fost șef de secție la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vastă activitate publicistică, a încercat în două articole publicate în „Curierul Judiciar” din 1930 să demonstreze că femeile sunt inapte pentru funcția de magistrat.

În 1932, senatorul Andre Bardon a propus parlamentului francez modificarea legii de organizare judecătorească în sensul admiterii femeilor în magistratură. Propunerea a fost respinsă.

Ca o ciudățenie menționez și prevederea din „Codul Duelului” Verger de Saint-Thomas, care excludea de la duel femeile, atât ca beligerante, cât și ca martore. Se considera că nu îndeplinesc condițiile de „onoare” pentru a participa la „justiția spadei”.

Pentru prima dată în magistratura română au fost numite trei femei: Sanda Rosetti, Yolanda Eminescu și Simona Popescu, prin Decretul nr. 438 din 15 februarie 1945. La solemnitatea de depunere a jurământului, în sala de ședințe a Secției I a Curții de Apel București, au vorbit Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul Justiției, și Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România, care și-a încheiat alocuțiunea afirmând că „ultimele lanțuri au căzut”.

Prima femeie judecător din Dobrogea a fost Maria Pogăneală, numită la Judecătoria Mixtă Constanța, la 24 iunie 1946. În condițiile în care, cu tact și inteligență, ea a evitat capcanele regimului totalitar, umanizând actul de justiție, timp de zece ani, după care, invocând motive medicale, a trecut în altă funcție.

Prima femeie procuror în Dobrogea a fost Lucia Brișcariu, absolventă a facultății în 1953. Următoare a fost Gabriela Timiraș, în 1955.

În prezent, aproximativ 82% dintre magistrații români sunt femei. Nu este locul să discutăm aici cauzele. Același fenomen se constată în domeniul medical și în învățământ.

În Canada am constatat atât la facultățile de drept, cât și în instanțe, parchete și barouri, că proporțiile dintre bărbați și femei sunt egale.

Până zilele trecute, Ministru de Justiție al Canadei a fost o doamnă, care a fost schimbată ca urmare a remanierii guvernamentale. Ministrul de Justiție al provinciei Quebec este Linda Goupil, o franțuzoaică. În USA ministrul justiției este o femeie. La fel și în Franța. Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional, este o canadiancă. La 27 mai 1999, Louise Arbour l-a inculpat pe președintele Slobodan Miloșevici pentru crime împotriva umanității. Ea este primul magistrat internațional care a pus sub inculpare un șef de stat aflat în funcție. Louise Arbour se va întoarce în septembrie la Ottawa și îl va înlocui pe judecătorul Peter Cory de la Curtea Supremă a Canadei, care a ieșit la pensie. În locul ei se preconizează numirea doamnei Carla del Ponte, elvețiancă.

În România a fost o singură femeie ministru al justiției, Maria Bobu, numită pe criterii politice, fiind soția lui Emil Bobu. Maria Bobu făcea parte dintre cei despre care regretatul coleg Aurică Taină spunea că (...). Dima Nistor, fost judecător la Tribunalul Militar Constanța, apoi avocat, care fusese coleg cu soții Bobu la Școala Juridică din București, povestea că tovarășa ministru a fost, în tinerețe, servitoare la Buzău.

Fostul colonel Oleg Gordievski a scris că în KGB au existat numeroase femei, printre care și juriste. În 1990 a fost aleasă Miss KGB în persoana Katiei Maiorova, prima deținătoare din lume a titlului de „regină a frumuseții a serviciilor secrete”. Domnișoara Maiorova purta o vestă antiglonț cu grația unui manechin și era capabilă să-și anihileze adversarul cu „o lovitură de karate în cap”.

Fostul ministru al justiției, Gavrilă Chiuzbaian, a organizat câteva concursuri de Miss Justiție la Sinaia. Sindrofia de la Sinaia alimenta și rubrici din „Academia Cațavencu”, cea mai amuzantă fiind „Jurnal de bordel”, semnată de Nutzy Spaima Constituții. Într-un text se conchidea: „Dura lex, sed lex, domnule ministru”. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că Nutzy Spaima Constituții nu era pseudonimul lui Mircea Dinescu, ci a lui Ioan Groșan, autorul volumelor „Caravana cinematografică” și „Trenul de noapte”, pe care le citeam la apariție cu plăcere.

Recent au fost condamnați doi generali de către Secția Penală a Curții Supreme de Justiție. Completul de judecată care i-a condamnat pe cei doi generali a fost compus din Mihai Ciubotaru, președinte, Cornelia Marica și Margareta Teodorescu, judecători. Nu ne îngăduim să facem aprecieri asupra legalității și temeiniciei sentinței. Credem însă că este prima dată când, în conformitate cu legea, generali ai unei armate au fost condamnați de judecători femei.

Aș vrea să menționez câteva doamne magistrat care au onorat locul pe care l-au ocupat în justiția română. Mai întâi, fosta mea colegă de facultate și prietenă Turturică Didina, judecătoare la Tribunalul Orășenesc Constanța, al cărei soț, Staicu Ionel, și el judecător, a fost arestat pe nedrept. Neputând suporta nedreptatea și presiunea socială, la începutul anului 1963, Didina a tăiat cu lama venele de la mâinile fetiței, care avea câteva luni, apoi și le-a tăiat și ea, murind amândouă. Tragedia a zguduit Constanța. Staicu Ionel a fost pus în libertate după doi ani, în sarcina lui neputându-se reține nici o faptă penală. Omul era nevinovat.

Doamna procuror Doina Condulimazi, în prezent pensionară, și-a pus în slujba adevărului inteligența, imensa putere de muncă, pregătirea juridică și o conștiinciozitate ieșită din comun ca procuror de ședință.

Rodica Moscu, fiică de învățători din Vatra Moldovei, cu lecturi alese, iubitoare de muzică simfonică și artă plastică, seamănă cu un personaj romantic dint-o piesă a lui Anton Cehov. Și-a pus inteligența sensibilitatea, instinctul juridic, cultura, imaginația și farmecul în serviciul dreptății. Este judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Tânăra doamnă Elena Vlad, procurorul șef al Secției Judiciare de la Parchetul Curții de Apel Constanța, delicată și dreaptă ca un principiu...

S-a înșelat distinsul jurist Eugen Petit. Viața a dovedit că femeile sunt apte pentru funcția de magistrat.

„Program de management pentru Delta Dunării” (BĂDICĂ 1994 )

 Gabriel Bădică, Program de management pentru Delta Dunării, „Tomis”, Constanța, 1994

Începând cu anul 1895, sub conducerea lui Grigore Antipa, Delta Dunării a fost administrată de stat, beneficiind inițial de o Lege a Pescuitului întocmită pe baza cunoașterii biologiei speciilor de pești, a potențialului productiv al zonelor și a rolului factorului hidrologic în dinamica populațiilor piscicole. În 1953, în deltă erau constituite primele întreprinderi de stat. Acest proces a culminat în deceniul nouă, când s-au înființat întreprinderile pentru exploatarea complexă a resurselor naturale din Delta Dunării, coordonate de Centrala Delta Dunării. Obiectivul acestor întreprinderi era de a produce cantități uriașe de pește, stuf, produse agricole, stabilite prin planuri care nu luau în considerare decât suprafețele exploatate, cărora li se anexau tehnologii menite, teoretic, să asigure producții maximale. La (numai) o sută de ani de la prima lege a pescuitului, Delta Dunării se află într-un declin evident, influențat, desigur, de o multitudine de factori. Tentativa de a stopa degradarea la care este supusă delta, în condițiile destul de contradictorii ale „tranziției”, cu o legislație incipientă, în care opoziția factorilor economici este foarte puternică, iar necunoașterea și neînțelegerea fenomenelor poate bloca inițiativele, aparține azi Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

În perioada 23 august - 15 septembrie, la Uzlina și Tulcea, ARBDD, în colaborare cu Euroconsult, a organizat primele patru „seminarii zonale de planificare a managementului” pentru activitățile din Delta Dunării, la reușita cărora au participat și numeroși cercetători de la ICPDD Tulcea, IRCM Constanța, Universitatea Galați, Institutul de Geografie București, precum și reprezentanți ai administrației locale, ai MAPPM și ai unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea în deltă.

Astfel, în istoria acestui organism de importanță națională, înființat prin HG 983/1990, întărit de HG 264/1991 urmată de Legea 82/1993, este marcat de un eveniment deosebit. Căci abia după patru ani de la înființarea ARBDD pare să-și fi fixat nu atât un program managerial detaliat, nu atât un plan de acțiune strict etapizat, ci, în baza unor cercetări aprofundate, obiectivele esențiale, sistematizate în funcție de zonele vizate în procesul de refacere a biodiversității și de atenuare a fenomenelor degenerative din deltă. Spicuim din declarațiile domnului Gerard Fischer, coordonator, expert Euroconsult, referitoare la efortul depus de participanți: „Eurosconsult este format din aproximativ trei sute de specialiști care lucrează în domeniul protecției mediului și agriculturii, în multe țări, iar elaborarea programului de management al ARBDD se încadrează în programul de consultanță finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, prin firma Euroconsult. Scopul acestui program a fost să asiste cadrul legal și conducerea rezervației în pregătirea planului de management. Specialiștii noștri au muncit aici un an și jumătate, iar cele mai multe eforturi s-au depus în ultimele săptămâni pentru realizarea planului de management, care va fi discutat și aprobat în ultimul workshop, în luna octombrie. ARBDD a repurtat un succes în mobilizarea tuturor celor care se ocupă de management în Delta Dunării, în îmbinarea tuturor cunoștințelor în probleme de management. Aceasta a constituit, de asemenea, o posibilitate de a avea o privire de ansamblu asupra tuturor sectoarelor. Bineînțeles că urmează o parte grea și anume implementarea planului.”

Reușind să definească, în fine, tabloul real al proceselor care afectează delta, cele patru simpozioane au deschis calea elaborării ARBDD a unor strategii generale atât în ceea ce privește modalitățile concrete de acțiune în teritoriul pe care îl administrează, cât și în legătură cu propriile direcții de dezvoltare organizațională.

Pentru că înțelegerea fenomenelor cu care se confruntă unul din cele mai fascinante spații, ce încă mai poate fi considerat sălbatic, de pe harta Europei, este în măsură să sensibilizeze opinia publică și organismele interesate, enumerăm unele dintre ele:
-creșterea conținutului apelor Dunării în azot și fosfor, cu efect negativ în Marea Neagră, care a devenit eutrofizată în zona litorală ca urmare a poluării din Dunăre;
-înlocuirea totală, posibil ireversibilă, a biodiversității specifice lagunei Sinoe cu o floră și o faună proprii acvatoriilor dulcicole, eutrofizarea acestui bazin, extinderea suprafețelor acoperite de vegetație dură;
-declinul unor specii valoroase de pești dulcicoli, cum sunt știuca, bibanul, caracuda, linul;
-regresul continuu al capturilor de sturioni, morunul fiind în prezent amenințată cu dispariția;
-dispariția totală a unor specii cuibăritoare odinioară în deltă (buha mare, călifarul roșu, cocorul mare), reducerea numărului și densității coloniilor altor specii de păsări;
-îmbătrânirea și reducerea populației din deltă, în condiții de existență dificile, uneori total improprii; 
-scăderea la o cincime în ultimii ani a numărului de turiști.

Aceste fenomene au un caracter progresiv accentuat și duc la alterarea vizibilă a echilibrelor biologice, dar și a celor aparținând cadrului social.

Analizele efectuate de specialiști au vizat „zonele tampon” (zone în care sunt permise unele activități economice), „zonele strict protejate” și „zonele de dezvoltare economică durabilă” și au fixat obiective pentru activitățile economice de turism, stuficultură, pescuit și piscicultură, agricultură etc, dar și pentru protecția și refacerea biodiversității deltaice. Au fost puse în discuție: 
-În domeniul legislativ - integrarea și armonizarea conceptelor de gestionare a resurselor pretabile exploatării economice cu cele privind protecția biodiversității, în cadrul pachetului celor trei legi aflate în curs de elaborare: Legea Protecției Mediului, Legea Apelor și Legea Pescuitului și Pisciculturii.
-elaborarea unui proiect de lege privind managementului integrat al zonei costiere (amenajarea, protecția și valorificarea ecosistemului costier, cu toate componentele sale).
-În domeniul instituțional -întărirea structurilor organizaționale ale ARBDD.
-În domeniul cooperării - corelarea strânsă între proiecte naționale și cele internaționale (GEF, BERD, PHARE) în curs de derulare, cu privire la protecția mediului în Dunăre, Delta Dunării și Marea Neagră.
-În domeniul monitoringului - realizarea unor sisteme de monitorizare a biodiversității.
-monitoringul liniei țărmului Mării Negre, al sistemului de dune și al reliefului submarin.
-În domeniul administrării - selectarea și aplicarea unui sistem de atribuire a drepturilor de exploatare a resurselor, adecvat scopului și perioadei de tranziție.
-elaborarea de criterii pentru stimularea introducerii, de către agenții economici, a unor metode și mijloace de captură selective și cu impact ameliorat asupra mediului.
-În domeniul reabilitării resurselor - producerea artificială de puiet de sturioni și deversarea acestuia;
-referitor la situația lagunei Sinoe, IRCM Constanța susține ideea refacerii, prin amenajări adecvate, a regimului hidrosalin existent în lagună până la realizarea actualelor construcții hidrotehnice;
-refacerea și conservarea habitatelor;
-refacerea zonelor inundabile din Lunca și Delta Dunării;
-prohibirea, în zona tampon, a pescuitului speciilor amenințate;
-recolonizarea cu specii dispărute din deltă.
-În domeniul socio-economic - asigurarea că întreaga activitate economică este o activitate durabilă;
-stoparea declinului numeric al populației locale;
-menținerea moștenirii culturale a populației locale.

Este greu de spus în ce măsură ARBDD va găsi mijloacele de realizare pentru acest important care implică, dincolo de susținerea sa de către puterea legislativă și executivă, intervenții subtile în social, precum și suportul agenților economici, care urmăresc, în primul rând, realizarea unor nivele de producție care să permită perpetuarea activităților economice vitale pentru populația județului. În acest sens, am reținut punctul de vedere al domnului Eugen Tarhon, Guvernatorul RBDD: „Administrația este dispusă în orice moment să colaboreze, să coopereze, să acționeze alături de orice for din România ca să facă ordine, să întroneze disciplina în acest sector de activitate. Noi avem misiunea să reconstruim ecologic acest colț de natură, avem misiunea să conservăm tot ce este bun. Stabilim cu foarte multă atenție resursele naturale durabile ale rezervației și le punem la dispoziția agenților economici, pentru ca aceștia să le exploateze, să le valorifice și peștele din RBDD să ajungă pe masa populației țării, pentru că marea majoritate a peștelui din această parte a României reprezintă un domeniu public național. Dacă pescăria va găsi o cale firească de organizare, ea va găsi în RBDD un aliat serios în a stabili pe cale științifică și a pune la dispoziție informațiile privind potențialul biologic al deltei.”

Repet, ARBDD acționează pe baza rezultatelor cercetărilor științifice, stabilind în fiecare an cantitățile de pește care se pot pescui, în condițiile protecției ecosistemelor, pentru ca potențialul piscicol să devină durabil. Zonele strict protejate sunt de 9% din întreaga suprafață a rezervației, din care luciu de apă 3%, ceea ce înseamnă destul de puțin. Dar în pregătirea pentru concesionarea zonelor pentru pescuit sunt prevăzute condiții speciale, care vor fi aplicate la licitații. Administrația a pus condiția ca agentul care va câștiga licitația să se angajeze prin contract față de ARBDD să deverseze anual în apele în care pescuiește o anumită cantitate de puiet.”

Este evident că schimbarea regimului de administrarea a deltei se impune și că ARBDD a ales, în stabilirea obiectivelor acestei schimbări, o strategie analitică, apelând la sprijinul cercetătorilor interesați de fenomenele care afectează Delta Dunării. Această strategie ar putea să determine un ritm rapid al implementării planurilor de management, dar și să întâlnească o reacție de opoziție puternică a factorilor economici, care să ducă la încetinirea și chiar la stoparea ei dacă nu se vor găsi căi de cointeresare a tuturor părților implicate în procesul declanșat de ARBDD. Unele accente din discursul domnului Eugen Tarhon vorbesc despre o deschidere către colaborare dar obiectivele exacte și imperioase ale rezervației  o pot situa pe poziții ireconciliabile. în situația în care Delta Dunării nu mai poate face obiectul nici unui compromis.

„Periscop” („TOMIS” 1994)

 ?, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, septembrie

*

Radio SKY Constanța, acest „copil teribil” pe 101,1 FM, a împlinit un an de la înființare, deși experții în materie îi preziceau decesul în cel mult trei săptămâni de la prima silabă emisă în eter. Principalul argument al „vizionarilor” era că Radio Sky își are sălașul la etajul 13 al blocului Capitol, cifră care nu figurează în agenda de lucru a îngerului de serviciu „Noroc și viață lungă” din departamentul Mass-Media al bunului Dumnezeu. Există deja bănuiala că în această bănuială de tranziție pot fi corupți chiar și îngerii din ceruri, suspectul numărul unu fiind desemnat în unanimitate de voturi directorul Andrei Gheorghe. Îi urăm din inimă, lui și echipei sale, tradiționalul „La Mulți ani!”.

*

O adevărată explozie de bucurie a provocat în mediul rural recenta și năstrușnica hotărâre guvernamentală prin care căminele culturale sătești, casele de cultură și bibliotecile comunale trec în subordinea consiliilor locale. Cu alte cuvinte, dacă în amintitele ruine, inspectoratul județean pentru cultură n-a reușit să organizeze nici măcar un parastas sau vreun recital de spiritism, din lipsă de fonduri, prin această subtilă manevră această problemă e ca și rezolvată. Dacă o ținem tot așa, grație acestor minți luminate cu feștila, vom ajunge curând prima țară din lume care a desființat granițele dintre cultură și agricultură! Atunci să vezi producții record de menuete și vernisaje de știuleți, păstăi și caprine!

*

Toate ca toate, dar un lucru părea clar pentru tot românul: constănțenii stau bine cu navigația, muzica și sportul, baletul și striptisul, dar cu adunarea, scăderea și împărțirea sunt la pământ! Ei bine, iată că nu e chiar așa.

La recentul Congres internațional al matematicienilor, care a fost găzduit în acest an de orașul Zurich, profesorii universitari doctori Mirela Ștefănescu, Gheorghe Lupu și Nicolae Costea, reprezentând Universitatea „Ovidius”, s-au aflat în centrul atenției generale prin excelentele comunicări științifice prezentate. Felicitări!

*

Au apărut numerele 1 și 2 pe 1994 ale revistei „Albatros”, publicație editată de Societatea de haiku din Constanța, al cărei președinte este profesorul Ion Codrescu. Masivul volum, cuprinzând peste 200 de pagini, prefațează a doua ediție a Festivalului de haiku, anul acesta dedicată lui Matsuo Basho, de la a cărui moarte se împlinesc 300 de ani.

*

Asociația Oamenilor de Știință din România, Institutul Astronomic al Academiei Române și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au organizat reuniunea științifică „Astronomia în cultură”, la lucrările căreia au participat somități ale vieții noastre științifice, între care academician Nicolae Teodorescu, general prof. dr. Vasile Cândea, dr. Magda Stavinschi și cpt. .r I ing. Corneliu Cristescu, comandantul Academiei Navale.

*

Librăria „Sophia” din Constanța a găzduit lansarea celei de a treia ediții, definitive, a romanului Blocada. Autorul, scriitorul Pavel Chihaia, aflat într-o vizită în România, a oferit autografe.

*

Târgul estival de carte de la Neptun, organizat de firma „Interpress Todor Company”, al cărei patron este Gheorghe Todor, a înlesnit editorilor, tipografilor și scriitorilor români acel contact direct menit a contracara impasul în care se află azi difuzarea de carte. Cu prilejul acestei a patra ediții, editurilor participante le-au fost acordate premii din partea organizatorilor.

Inaugurarea stației Radio Contact Constanța („TELEGRAF” 1994)

?, ?,  „Telegraf”, Constanța, sept. 1994, p. 4

Sâmbătă seara, în sediul din str. Mircea cel Bătrân, a avut loc deschiderea oficială a postului Radio „Contact”. Au participat câteva nume tari din lumea politicii românești, în special, din sectorul „liberal”, , majoritatea „prieteni politici” și... de afaceri cu dl. Călin Popescu Tăriceanu (directorul general al rețelei de posturi de radio Contact din România), dl.Viorel Cataramă, însoțit de nelipsita sa compagnioană, d-ra Adela Surugiu (fost manechin la Casa „Venus”), dl. Radu Boroianu, parlamentar liberal, dl. Dan Pascariu, ex-directorul BCR ș. a. Show-ul a fost pigmentat cu două scurte recitaluri, susținute de Laura Stoica și formația „Direcția 5” și de Loredana Groza. Ambele momente au fost mult gustate de veselul public prezent. Același public a gustat și toate... gustările de pe masă, devorând în timp record antreurile și lichidele oferite totuși, din abundență, de amfitrioni. În deschiderea seriei de prezentări făcute postului de radio de către realizatorii și patronii acestuia, a ținut un foarte elegant speach însuși dl. ambasador al Belgiei. De altfel, Radio „Contact” reprezintă o asociere între români și belgieni, Dl. C. P. Tăriceanu fiind directorul părții române. (...)

„În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele” (VAL 1994)

 Claudiu Val, În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele, „Telegraf”, Constanța, an III

Ieri, alte două meciuri din grupa II: Telegraf II Conpress - Radio Sky 2-2 (2-2) și Radio Costinești - Cuget Liber 4-1 (3-0).

În prima întâlnire, echipa noastră n-a mai repetat buna evoluție din partida cu MTC. Mai corect spus, am jucat slab, fără nerv și ambiție, cu excepțiile numite Făgădău și N. Constantinescu. Băieții lui Val Egor s-au apărat corect (portarul G. Ruse, norocos și inspirat!), bine evoluând cei doi Robert (Popa și Preda), L. Purcea, Vasile Drăghici („Procurorul”), S. Stancu și Gh. Gerald. Au înscris: Boboc și Cornel Avram (Telegraf), respectiv R. Popa (2). Asta e, am rămas datori, data viitoare va fi altfel!

Cel de-al doilea meci a fost disproporționat valoric, Cuget Liber prezentând o formație cu o medie de vârstă (și de... greutate!) ridicată, fără pretenții la victorie, dorind doar, conform declarațiilor unor jucători, să participe și să... să se distreze. Milcescu, Despina și portarul Dan Spiridon au făcut tot ce-au putut, dar.. Radio Costinești a efectuat, se pare, vreo patru „transferuri” nu prea... ortodoxe, astfel că au dominat net, marcând prin Ivașcu (2), V. Alexandru și Fl. Tudose. Pentru C. L. a înscris Milcescu.

Dacă pe teren disputa a fost sportivă (bine condusă, ca și în prima întâlnire, de arbitrul L. Cârjă), la nivel de conducere tehnică, au existat, în final, eufemistic vorbind, neînțelegeri. Cum competiția este în toi, nu turnăm gaz peste foc; dimpotrivă, apelăm la sportivitate și toleranță. Vorba lui nenea Iancu: „Ne vede lumea!”.

Azi, de la ora 17, un meci de atracție în grupa I: Radio Constanța - Rebus Sphinx!

Clasamentul grupei II
1.Radio Costinești 2 2 0 0 9-2 4
2.Telegraf Conpress 2 1 1 0 7-2 3
3.Incomod 1 1 0 0 3-1 2
4.Radio Sky 2 0 1 1 3-7 1
5.Cuget Liber 2 0 0 2 2-7 0
6.MTC TV 1 0 0 1 0-5 0

„Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!” („TOMIS” 1994)

Aura Dumitrache (traducere), „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!”, „Tomis”, Constanța, 1994, august

Operațiunea Fall Weiss a început la 1 septembrie 1039 ora 4.45 a. m., constituind preludiul, cât și începutul celui dea-l doilea război mondial, când armatele lui Hitler invadaseră granițele Poloniei.

Pe 5 septembrie, Orzel a primit ordinul de a părăsi Golful Gdansk și a se deplasa spre Marea Baltică. Următoarele șase zile au trecu fără ca nici o singură navă, fie dușmană sau prietenă, să fie interceptată. Legăturile radio cu baza de la Gdansk s-a întrerupt. Sistemul hidraulic se deteriorase, iar comandantul Klockzowski se îmbolnăvise. În acest caz toată responsabilitatea pentru buna desfășurare a navigației lui Orzel apăsa pe umerii lui Jan Grudzinski. Convocând consiliul navei, acesta a hotărât să repare sistemul hidraulic prin andcoare și s-l interneze pe comandant în spital.

Examinând harta navală, Grudzinski a decis să se îndrepte spre Tallin, capitala Estoniei, țară neutră, și, conform Regulamentului Internațional Maritim pe timp de război, să ceară intrarea în port pentru reparații.

Orzel a ajuns la Talinn în următoarea dimineață, fiind întâmpinat de oficialitățile guvernamentale și însoțit de două patrule portuare. Cererea lui Grudzinski a fost primită cu zâmbete și strângeri de mâini, iar după o oră Orzel se afla în rada interioară a portului, unde se găsea la ancoră și cargobotul german Talassa. Acesta, la vederea pavilionului polonez a coborât zvastica lui colorată, deoarece, deși se afla într-un port neutru, nu dorea o confruntare cu polonezii. Orzel a fost tras la dană foarte inaccesibilă și îndepărtată, dar echipajul era fericit pentru rezultatul obținut.

Însă toate zâmbetele afișate de oficialități n-au fost decât o fațadă. Estonia, înconjurată de Letonia și Lituania, se afla într-o poziție diplomatică dificilă. Rupte de restul Europei, cel trei țări baltice erau la mâna Rusiei - având o graniță comună - și a aliaților naziști. O singură mișcare greșită și independența lor precară s-ar fi putut spulbera peste noapte.

În intervalul de 24 de ore acordate, nava a fost reparată, aprovizionată, bunkerată și pregătită de plecare, când un soldat estonian a venit să-l anunțe pe comandant că este chemat de urgență la căpitănia portului. Aici, el a fost informat că și cargobotul german urma să părăsească portul și conform Codului Maritim Internațional, trebuie să fie o pauză de 6 ore între plecările a două nave beligerante. În concluzie, nava Orzel trebuia să aștepte șase ore până la plecare. Comandantul portului și-a cerut scuze invocând că respectă Convenția de la Haga.

Cu toate acestea, cargobotul Talassa nu dădea nici un semn că ar intenționa să plece. Peste puțin timp un ofițer estonian a sosit la bordul navei anunțându-l pe Grudzinski că, în urma unui document semnat de cele țări baltice la 1 septembrie, orice navă sau submarin ce se găsește în apele lor teritoriale trebuie dezarmate. În ciuda protestelor lui Grudzsinki că ar fi trebuit să fie informat despre acest document la acostare în port, au fost postați soldați înarmați pe puntea vasului și au fost confiscate hârtiile și instrumentele de navigație.

După plecarea acestuia, Grudzinski și-a convocat ofițerii informându-i despre această nouă situație apărută și promițându-le în același timp că vor evada îndată ce împrejurările le vor permite, chiar dacă această acțiune va presupune și vărsare de sânge. Astfel că au întocmit un plan de evadare și au hotărât să-i ajute pe estonieni în demilitarizarea navei.

În dimineața următoare, atașatul de pe lângă ambasada Angliei însărcinat cu probleme de navigație a dorit să prezinte omagiile sale comandantului polonez, dar nu a fost lăsat să urce la bordul navei de către gărzile înarmate de la cheu. Scoțând cartea sa de vizită și scriind câteva cuvinte pe dosul acesteia, a profitat de neatenția gărzilor și a făcut semn unui marinar de pe Orzel că are ceva pentru el. Acesta a venit și a luat cartea de vizită, dar neînțelegând nimic în engleză, i-a înmânat-o comandantului. Grudzinski a putut citi următorul mesaj: „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază”. Aceste cuvinte au avut darul de a ridica moralul comandantului.

Câteva ore mai târziu, câțiva soldați au întărit garda la bordul submarinului, iar câțiva docheri civili au ajutat la fixarea unui tun pe chei, gata pregătit pentru atac. În acest timp, un ofițer de pe Orzel s-a îmbarcat pe o șalupă și, simulând că pescuiește, și-a notat adâncimea apei pe o hârtie.

Fiecare om de la bordul navei era ocupat așa încât ofițerii estonieni erau impresionați de sprijinul acordat de echipaj în demilitarizarea submarinului. Era duminică și muncitorii civilii erau fericiți să găsească o scuză pentru a opri lucrul. Au rămas numai gărzile înarmate, dar ele nu erau în pericol întrucât polonezii au cultivat relații de prietenie cu ei. După o cină împărțită cu soldații, echipajul s-a retras. Comandantul estonienilor și-a retras oamenii pe cheu, lăsând la bord până dimineața numai doi soldați.

S-a stabilit ca oră de plecare miezul nopții, când Grudzinski a dat semnalul. Soldatul estonian de la punte a fost imobilizat de două umbre apărute din întuneric. În camera de comandă colegul estonianului a avut și el aproape aceeași soartă leșinând la vederea unui revolver îndreptat spre el. Unul din membrii de echipaj a coborât pe cheu și a tăiat cablurile electrice lăsând întregul doc în întuneric. 

Această defecțiune bruscă a creat confuzie pe țărm și nimeni n-ar fi legat acest incident de submarinul polonez. Având posibilitatea de a evada, Orzel a eliberat cablurile de amarare și a părăsit docul. A fost un moment de panică când Orzel a nimerit într-un banc de mâl la puțin timp după ce a părăsit bazinul docului. Dar Grudzinski și-a păstrat calmul. A îndreptat pupa mai în adâncime pentru a putea ridica prova navei și a ordonat cu toată viteza înapoi. Submarinul s-a cutremurat și apoi s-a înclinat ușor lunecând în apă mai adânc. Grudzinski a menținut cârma tribord și vasul s-a învârtit până ce prova a început să se îndrepte spre larg. Zgomotul produs de intrarea în funcțiune în motoarelor diesel a atras atenția estonienilor care au intrat în alertă. Flăcările puștilor luminau cerul nopții. Mitralierele și gloanțele răsunau în întuneric, dar fără reflectoare era imposibil să se țintească exact și cu fiecare minut care trecea Orzel se distanța mai mult, plonjând în apa rece ca gheața a Balticei și reușind să ajungă în rada exterioară a portului. Trecând acest obstacol ai avut de înfruntat un altul. Reflectoarele de coastă nefiind afectate de întreruperea curentului din șantier au ajutat mitralierele în deschiderea focului. Dar Orzel a intrat în imersiune cât mai adânc, ceea ce asigura securitatea navei.

Prima prioritate era de a-i elibera pe cei doi estonieni.

S-a hotărât ca Suedia să fie țara spre care se vor îndrepta. Lipsa hârtii lor însă făcea ca navigația să devină o reală problemă. Cerând ajutor prin ajutor la baza navală Hel, care avea să fie cucerită peste câteva zile, submarinul Rys, grav avariat, a interceptat mesajul și comandantul acestuia s-a oferit să le dea hârtiile de care aveau nevoie. Dar Grudzinski a refuzat deoarece nu dorea să schimbe direcția. Rămânând sub apă ziua și ridicându-se la suprafață noaptea, Orzel a ajuns la Gotland la 19 septembrie, când a fost lansată la apă o barcă pentru cei doi prizonieri estonieni. Aceștia au protestat nedorind să părăsească nava cu toate cele întâmplate. Li s-au dat niște bani, câteva sticle de votcă și au fost instruiți în ce parte să vâslească. Submarinul se afla la două mile de coasta suedeză, dar estonienii înspăimântați de aspectul fragil al bărcii nu păreau a fi convinși de toate asigurările ce le erau date. În final, Gruzdzinki le-a înmânat o scrisoare pentru autoritățile estoniene din Tallin în care acestea erau informate de evadarea lui Orzel, absolvind de orice vină sau complicitate pe cei doi prizonieri. Cuun ultim salut estonienii au fost lăsați să-și găsească drumul.

Grudzinski și oamenii săi au continuat să patruleze Baltica pentru încă 16 zile fără să găsească o singură țintă. Vremea continua să fie frumoasă, cu vizibilitate bună, ceea ce îl obliga să rămână scufundat ziua, cât și cea mai mare parte a nopții. Nu era prea plăcută această existență, dar nu aveau încotro. Nu ți-au irosit însă timpul și au început să recompună hărțile de care aveau nevoie, din memorie. S-au dovedit a fi cât se poate de precise.

Submarinul a ajuns la intrarea în The Sound pe 12 octombrie, dar prezența patrulelor germane făcea imposibilă trecerea ei ziua, așa că Orzel s-a scufundat lăsarea nopții. Era întuneric și o noapte fără lună, iar strâmtoarea era foarte aglomerată. Erau gata chiar să se ciocnească cu un cargou, când s-a ridicat la suprafață. Căpitanul, speriat de eventualitatea unei coliziuni, a luminat zona pentru a evita un accident. Au intrat în imersiune rapid și cu ajutorul unei hărți de mână s-au hotărât să meargă direct de-a lungul malurilor strâmtorii de teama unor amplasamente de mine germane. Dar și așa riscurile pe care și le asumaseră erau foarte mari, o parte din echipaj purtând deja centurile de salvare. Ploaia făcea ca vizibilitatea să fie redusă, dar acest fapt favoriza submarinul și îl ajuta să se protejeze de dușman. Deși știm că hârtiile lipseau, Grudzinski a reușit să mențină submarinul la apă adâncă cu toate că știa că The Sound avea o adâncime insuficientă imersiunii complete în caz de nevoie. Cu un pilot și un comandant bun ei au reușit să traverseze cea mai periculoasă zonă și în zori Orzel se afla la 50 de picioare adâncime, intrând în Kategat și Skagerrak. Gruzdinski a trimis un radio amiralității britanice comunicând poziția și așteptând instrucțiuni. Deși știa foarte bine că mesajul putea fi interceptat și de dușmani, trebuia să riște. Dar Royal Navy a primit mesajul și a trimis distrugătorul Valorous care să-l escorteze pe Orzel la cea mai apropiată bază britanică.

A fost cel mai eroic voiaj care nu-și poate găsi asemănare în toată istoria submarinelor. În recunoașterea iscusinței cu care a fost comandat Orzel de la eroica evadare din Tallin și până la ieșirea în apele patrulate ale strâmtorii The Sound, fără hărți, arme, locotenentul Grudzinski a fost distins cu medalia Virtutea Militară, cea mai înaltă distincție militară.