Personalități istorice din Maramureș (OȘAN 2000)

 Grigore Oșan, ?, „Pro Unione”, Baia Mare, 200?

(...) 

Ca urmare, cardinalul Vancea se va retrage la Roma, unde trece în eternitate în 1266. De abia în 1741, în dorința de a redacta Scriptores Rerum Hungarorum, istoricul Johann Schwandtner descoperă la cod lat. nr. 514 în arhiva Bibliotecii Imperiale din Viena o lucrare în limba latină care trata problema venirii ungurilor în Europa și luptele cu voievozii români din sec. XI. Propunându-și să tipărească lucrarea nou descoperită, acea dorință va mai aștepta încă un deceniu și jumătate.

Reluând această temă într-un articol din ziarul „Universul” din iulie 1944, profesorul Gh. Popa Lisseanu se întreabă: de ce s-a întârziat 15 ani publicarea Cronicii lui Anonymus, unde a dispărut originalul acestei opere de extremă importanță istorică și mai ales cine a avut interesul să dispară numele autorului? „Cum descoperitorul ei Schwandtner, care cunoștea numele autorului, l-a putut face uitat, când însuși textul cronicii începe cu (rae) dictus magister, adică mai sus numitul magistru?” (8)

Acest magistru nu putea fi decât „notarul regelui Bela IV” susțin Roesler (1871), Marczali (1882), Prag (1801) și N. Iorga.

Cugetând cu credință multă vreme la acest subiect am avut revelația observării unei stranii coincidențe: descoperirea Cronicii anonime are același loc și timp cu una din petițiile Episcopului Unit Inocențiu Micu Klein  (9), Viena 1741, primul român care a luptat de unul singur pentru afirmarea națiunii române stârnind prin revendicările cerute apriga îndârjire a nobilimii maghiare.

Prima consecință: pentru evitarea popularizării luptelor românilor pentru neatârnare, a afirmării pe bază de documente a drepturilor lor istorice și a meritelor lor, dispare numele autorului și se întârzie publicarea.

A doua consecință: Ioan Micu Klein va fi îndepărtat din țară, se va exila la Roma. La o distanță de cinci secole, cardinalul Ștefan Vancea la 1266 și Episcopul Unit Micu Klein la 1768 vor avea aceeași soartă: moartea în izolare, departe de Patrie și credincioșii lor.

Chiar dacă în mai multe rânduri i s-a aplicat dictonul „Pierde-voi păstorul și se va risipi turma”, vrednicii fii al Maramureșului, având o adânc înrădăcinată tradiție creștină și încredere în neamul lor, au putut răzbate vremurile, păstrându-și identitatea neatinsă.

Dacă mai adăugăm faptul că în satul Oncești se găsesc urmele unei cetăți - insuficient cercetate - care a aparținut voievodului Dragoș, descălecătorul Moldovei, ajungem la concluzia că la vremea respectivă oamenii acestor locuri au adus o mare contribuție la strălucirea voievodală a Maramureșului. 

În pragul mileniului trei, considerăm că sunt necesare aprofundate cercetări care să facă cunoscută contribuția familiei Oancea (Vancea) din Oncești, atât prin fapte, cât și prin scrieri, la istoria europeană a mileniului doi. 

8 = G. P. L., Izvoarele istoriei României, 1934, p. 221

9 = Printre cererile lui, care se înmulțesc mereu, se remarcă memoriul, cu multe anexe, intitulat „Supplex  Libellus”. Vezi acad. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Ed. Științifică, București, 1967, p. 150.

„Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți” (HAVRILIUC 199?)

 Nicolae Havriliuc, Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți, „Tomis”, Constanța, 199?

Întâile activități literare ale lui Mircea Streinul din cadrul Societății culturale liceale „Steluța” (condusă de prof. Arcadie Dugan), de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca și redactarea revistei școlare „Caietul celor 4” (împreună cu Neculai Roșca, Nicolae Pavlovici și Teodor Plop) din 1928, îl recomandă printre tinerii talentați, deciși să lupte pentru afirmarea cuvântului și gândului românesc în Bucovina. După ce profesorul de istorie Isidor Pochmarski îi evidențiază talentul de prozator, Mircea Streinu, prin intermediul Nicolae Tcaciuc-Albu (considerat un prim mentor spiritual), este prezentat revistei literare „Junimea literară” condusă de Ion I. Nestor, rectorul Universității din Cernăuți și distinsă figură a vieții politice liberale din Bucovina. Universitarul cernăuțean, din dorința de a înscrie frământările culturale ale bucovinenilor pe un făgaș de creație românească, va oferi, stimulând talentele, paginile revistei „Junimea literare” tinerilor condeieri dornici de afirmare. În aceste împrejurări are loc debutul lui Mircea Streinu cu fragmentul de proză Van Paloș, dedicat amintirii tatălui său (nr. 5-8, mai-august 1929), preotul Gavril Streinul, mort în 1922. În același număr vor publica Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, Iulian Vesper. Publicarea lui Mircea Streinu în prestigioasa revistă „Junimea literară” pregătește un început de drum literar și anunță un nume ce trebuie luat în atenție. Nu întâmplător, între noiembrie 1929 și februarie 1930, ele devine colaborator permanent la pagina de literatură și artă a cotidianului „Tribuna”. În 1930, „Junimea literară” (nr. 5-8, mai august) îi publică o nouă proză Din carnetul domnului Boja (scrisă împreună cu N. Pavlovici). Textul impresionează prin plastica imaginii. În cadru pătrunde un personaj ce asistă la o scenă bănuită de adulter. Natura se află în consonanță cu stările sufletești. Povestirea va fi reluată peste ani și introdusă în romanul Prăvălia diavolului. Investit cu atribuțiile redactorului în 1931, Mircea Streinul poate fi întâlnit frecvent în paginile „Junimii literare”. Îi apar în acel an poeziile (unele semnate cu pseudonimul Andrei Pajeră) Frângerea pâinii (gesturi umane decupate dintr-un tablou biblic), Rânduri pe o margine de carte, Isus binecuvântând stelele (imaginarul poetic întreținut de expresia lirică gândiristă), poemul în proză Odaia înserată (amintirea copilăriei apare ca o icoană), Poveste la han (descriptivul fixând un peisaj nocturn), Pâclă (scrisă împreună cu Ion Roșca, povestirea surprinde zbuciumul sufletesc al personajului la despărțire de ființa iubită) și așa numitele dări de seamă. Impresiile, cu unele note critice, începute în „Tribuna” vor fi continuate în paginile „Junimii literare”, când prezintă autorii: Teodor Scorțescu - Popi (admiră nuvela pentru „zugrăvirea moravurilor”, Mihail Sadoveanu - Baltagul (remarcă peisajul și dragostea sadoveniană), C. Narly - Ispite și biruinți (notează eleganta discreție a poetului), Hugo Marti - Intermezzo românesc (subliniază străduința scriitorului elvețian de a schimba percepția lumească despre România, văzută un loc al răului), Simion Reli - Din trecutul unui oraș - Siret (situează autorul între erudiție și putere de evocare). Deși anul 1932 îi aduce o schimbare în viața de jurnalist - numirea în funcția de redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” - Mircea Streinu va desfășura o activitate redacțională la „Junimea literară” prin corelare și completare reciprocă. Acum îi apar poeziile Catrene, ciclul Spuneri de moarte (în cadrul primei antologii a tinerei literaturi bucovinene, inițiată de Ion I. Nistor), proza Vacanțe (evocare a copilăriei cu tristețile și bucuriile ei). La rubrica de prezentare a cărții, Mircea Streinul: Ion Pillat - Caietul verde (admiră iscusința poetului de a uni „fiorul clasicismului helen cu flamura ortodoxismului); Gh. N. Dumitrescu-Bistrița - Cântece patriotice școlare (lauda osârdia autorului părinte de a cultiva în sufletul copiilor dragostea pentru muzică); Al. Robot - Copilul minune (acuză agramatismul autorului pe fondul unei mai vechi dispute). Împreună cu Gh. Antonescu recenzează revistelor: „Cuget moldovenesc”, „Datina”, „Discobolul”, „Grai moldovenesc”, „Îndrumarea”, „Răboj”, „Boabe de grâu”, „Cele trei Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Azi”, „Adevărul literar și artistic”, „Făt Frumos” etc, În 1933 textele semnate de Mircea Streinul în „Junimea literară” sunt poezii, recenzii de carte și de reviste literare. Publică poeziile Soliloqui, Exegeză, Recunoaștere. Îl recomandă pe Georg Kaiser cu Papiermuhle. Recenziile de reviste („Pană literară”, „Îndrumarea”, „Viață literară”, „Societatea de mâine”) este urmată de numeroase informații despre editura „Iconar”. (Se anunță instituirea unui premiu de două mii de lei de către colecția „Iconar” pentru cel mai bun manuscris.) La rubrica „Vitrina cărții”, Mircea Streinul face obișnuitul tur de orizont recomandând cititorilor câțiva dintre autori și cărțile lor: Mircea Eliade - Întoarcerea din rai, D. D. Roșca - Existența tragică, Al. O. Teodoreanu - Tămâie și otravă, Eugen Ionescu - Nu, Ioan Georgescu - Cântece din umbră, Emil Gulian - Duh de basm, M. Celarianu - Polca pe furate, Gherghinescu Vania - Amvonul de azur, N. Cantonieru - Întâmplări omenești etc.

Cunoscând îndeaproape universul spiritual al generației tinere de condeieri bucovineni, M. Streinul va încerca, sub titlul „Indice” (nr. 10-12, 1933, nr. 1-4, 1934), să surprindă, într-un portret de grup, câteva aspecte distincte ale tinerilor creatori, considerând că Bucovina deține „un loc important în mișcarea literară românească”. În sprijinul acestei afirmații, Streinul are în vedere poeți și critici literari - Eugen Jebeleanu, Petre Manoliu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Ov. Papadima, N. Roșu - ce au scris despre fenomenul literar din Bucovina. Această schiță de istorie literară (văzută ca un exercițiu pentru antologia Poeți tineri bucovineni, 1938, sau pentru capitolul „Literatura bucovineană” din Istoria literaturii române, scrisă împreună cu Dan. C. Pantazescu în 1941) face „un sumar al literaturii tinerilor scriitori bucovineni” din unghiul creatorului, dar în atenția „criticului din Capitală”. Autorii din sumar sunt împărțiți în trei grupe. Din primul eșalon fac parte: N. Tcaciuc-Albu, Iulian Vesper, George Drumur, Ion Roșca, Neculai Roșca, Teofil Lianu, Ghedeon Coca; urmează „alți lirici bucovineni realizați”: Dragoș Vitencu, Tudor Ulmanu, Barbu Slușanschi, E. Ar. Zaharia, Procopie Miliște, Vasile I. Posteucă, Aspazia Munte, George Nimigeanu. La „promisiuni pentru viitor” sunt cuprinși Ionel Crețeanu, Arcadenie Cerneanu, Aurel Putneanu, Mircea Grunichievici, Cristofor Vitencu, Nela Ropceanu, Sextil Dascăl. Dintre prozatori îi menționează pe Oltea I. Nistor (Spre Orient), Traian Chelariu (nuvele), Gheorghe Antonescu (Compromis), Neculai Pavel și Mihai Cazacu. În același număr, Mircea Streinul, semnând „Viața culturală la Cernăuți”, comentează evenimentele culturale din prima jumătate a anului 1934: aniversarea celor treizeci de ani de la înființarea revistei „Junimea literară”, expoziția de carte bucovineană deschisă la Universitate, activitatea Teatrului Național sub direcția lui Leca Morariu, șezători și concerte ale societăților muzicale „Armonia” și „Tudor Flondor”, activitatea societăților studențești „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa” și a societății școlare „Steluța”.

Începând cu nr. 7-14/1934, Traian Chelaru, întors de la studii din Paris și Roma, preia postul de secretar de redacție al „Junimii literare”, înlocuindu-l pe Mircea Streinul din colectivul de redactori al revistei. În cuprinsul numărului, Streinul semnează proza autobiografică Stan a început să lupte cu stelele (evocarea timpului copilăriei aduce în prim plan moartea tatălui, transfigurat prin învățătorul Axinte Ionescu). Redacția „Junimea literară”, în 1935, îl privește pe Streinul cu rezerve. În paginile revistei, el apare între „tolerat”, când i se recunosc meritele literare, și „exclus”, când i se aplică rețeta de tânăr rebel. Nr. 1/1935 tipărește, alături de cele două poezii ale sale, Clar trist, sufletele și Aproape de somn, un comentariu al lui Traian Chelariu la volumul Itinerar cu anexe în vis. Reproducem din comentariu câteva aspecte: „... trebuie să subliniez că lirica streiniană este cea mai reprezentativă a noilor necesități și tendințe estetice în Bucovina actuală. (...) Cei ce vor veni după Mircea Streinul îi vor datora, în Bucovina, norocul de a se fi putut folosi de o utilă experiență tematică și tehnică. (...) Nici un viitor istoric al literaturii bucovinene nu va putea trece peste poezia <iconaristă> (...) iar de <iconarism> nu poate fi vorba dacă nu e vorba și de Mircea Streinul.” În pagina „Cărți și reviste”, Mircea Streinul face scurte aprecieri la câteva apariții din „lotul ales al poeziei din 1934”: Inimi sub săbii (E. Jebeleanu), Cloșca cu puii de aur (D. Vrânceanu), Romanțe pentru mai târziu (I. Minulescu), Memnon (H. Stamatu), Cartea țării (A. Maniu), comentând, totodată, și activitatea editurilor „Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II”, „Ciornei”, „Adevărul”, „Cartea Românească”, . Recenzează revistele „R. F. R.”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Pagini literare”, „Friza”, „Lanuri” etc. Absent în nr. 2, 3-4/1935, Mircea Streinul reapare cu o epigramă (Poetului manuscris tradus în nemțește - semnată Mircea Iconaru) în nr. 5-7/1935. Traian Chelariu, în același număr, recenzează revista „Icoana” (nr. 1) apărută în septembrie 1935 (în tipografia lui V. Blondovschi din Rădăuți), fără a face vreo referire la Mircea Streinul. Recenzia pertinentă și la obiect maschează o formă de amărăciune a lui T. Chelariu în fața neînțelegerilor care sapă la „temelia unirii” literare bucovinene. Stârnește nedumerirea că o publicație tipărită în septembrie să fie recenzată într-un număr al „Junimii literare” din mai-iunie. Explicația decalajului trebuie căutată în întârzierea apariției „Junimii literare”. E posibil ca  nr. 5-7/1935 să fi apărut prin octombrie sau noiembrie 1935. Și tot printre nedumeriri trebuie trecută publicarea unui alt text poetic „Apocalipsa” (ca semn al unei continuități ce nu se cădea întreruptă) în nr. 8-9 (august-septembrie 1935, cu pseudonimul Mircea Iconaru), când Mircea Streinul era tot mai preocupat de refacerea mișcării literare tinere și canalizarea forțelor creatoare pe făgașul deschis de revista „Icoana” (al cărei secretar de redacție a fost până la dispariția ei, din ianuarie 1938)

Personalități contemporane din Maramureș („Graiul Maramureșului” 1999)

„Graiul Maramureșului”, Baia Mare, 28 decembrie 1999, 3.

RODICA DUNCA, gimnastă: O mândrie a Băii Mari
S-a născut în 1965. Începând din 1976, succesul n-a mai părăsit-o. A fost campioană națională de juniori în 1976, 1977, 1978, campioană balcanică în 1979. Încununată cu lauri la Campionatele Mondiale din SUA, campioana campioanelor la Londra, vicecampioană olimpică la Moscova, campioană balcanică în Turcia, campioană universitară, campioană europeană, campioană internațională. Deținătoare a brevetului Meritului Sportiv, cl. I, Maestră Emerită a Sportului, Maestră Internațională a Sportului. Patru cuvinte: o gimnastă de excepție.

MARICEL VOINEA, handbalist: Cel mai mare handbalist al Maramureșului
M. V. s-a identificat mulți ani cu H. C. Minaur, al cărui stindard l-a purtat pe culmile gloriei sportive. Cu H. C. M., M. V. a participat la J. O. XXII, XXIII, XXV, la Cupa IHF, la Jocurile Mondiale Universitare.

prof. dr. doc. ing. NICOLAE BRĂDEANU: 60 de ani de activitate în domeniul mineritului
Născut în 1921. Absolvent al Școlii Politehnice Timișoara și al Academiei de Mine Freiburg - Germania. Bursier al Societății Astra Română, titlul de doctor în 1960, Doctor Honoris Causa al Universității Miniere Petroșani, Profesor Emerit, 6 cărți tehnice editate, 81 de lucrări științifice publicate, traduceri, autor al manualului inginerului de mine (1953-1994). (...) „Astăzi rememorez moto-ul de pe tabloul de absolvenți: Conștiința datoriei împlinite este cea mai mare sărbătoare pentru un muritor.”

„Colocvii Tomitane” („TOMIS” 1999)

 ***, Colocvii Tomitane, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Manifestare complexă, de anvergură națională, ediția a V a a „Colocviilor Tomitane” s-a desfășurat la Constanța în zilele de 16-17 decembrie. Organizată de revista „Tomis” și Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Consiliul Local Municipal, Ministerul Culturii și Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, actuala ediție și-a propus, ca și în anii precedenți, o dezbatere bilanț asupra fenomenului literar din anul ce tocmai s-a încheiat, precum și stimularea creației autentice prin acordarea unor premii vizând deopotrivă cartea de debut și cartea unor scriitori consacrați.

Pe 16 dec., la Liceul de Artă din Constanța s-a desfășurat colocviul cu tema „Re(evaluări) postmoderne”, la care au participat cu intervenții marcante prestigioase personalități ale lumii literare și universitare. În aceeași zi s-au decernat premiile „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” pentru debut în proză, poezie și eseistică, la aceleași secțiuni fiind premiate și cele mai valoroase cărți ale unor scriitori consacrați. Câțiva participanți și-aul lansat volumele recent apărute.

Pe 17 dec., gazda reuniunii a fost Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, în noul și modernul sediu din Campus. Studenții au purtat un dialog cu invitații colocviilor, arătându-se interesați de  problematica literaturii contemporane. S-a continuat seria lansărilor de carte, inițiată special pentru studenți.

În numărul din ianuarie, vom reveni cu detalii ale desfășurării evenimentelor, cu intervențiile participanților și numele premiaților.

***, Jenny Stângaciu, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Vineri, 3 decembrie, ora 17, la Galeriile „Amfora” din Constanța, a avut loc vernisajul expoziției elevei Jenny Stângaciu, un real talent de numai 7 ani, descoperit și îndrumat de graficianul Leonte Năstase. Expoziția a cuprins peste 50 de lucrări: portrete, peisaje, naturi statice, compoziții decorative, în acuarelă guașă, pastel precum și figurine de lut ars. Cei care au prezentat-o: criticul Florica Cruceru, plasticianul Leonte Năstase, Costin Antonescu și poetul Nicolae Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis” au relevat înzestrarea excepțională a acestui copil, firescul alcătuirii desenelor, spiritul viu al observației în urmărirea detaliului expresiv, valențe care, cultivate cu tact și măsură, vor asigura formarea sa în direcția pentru care - cu fermitatea-i temperamentală existentă - a și optat.

„Introducere în sistemul mass-media” (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999

(2) M. C. s- a născut la 26 martie 1953 în Făgăraș. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, în 1976. Doctor în filologie (1984). Profesor la școala generală nr. 30 între 1976 și 1983; redactor și secretar responsabil de redacție la Scânteia Tineretului (1983-1989). Director al editurii Ion Creangă (1989-1990), conferențiar și ulterior profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; decan al acestei facultăți (1990-1998); în prezent, este decan al Facultății de Jurnalism al Universității Media; Președinte al Rețelei Școlilor de Jurnalism din Europa Centrală și de Est, consilier al ORBICOM (Rețeaua Catedrelor de Comunicare ale UNESCO), director al revistei științifice The Global Network. Cărți publicate: Izvoare mitice (1980), Sora Soarelui (1983), Mitos și Epos (1985), Mitologia populară românească (I/1986, II/1988), Punctul și spirala (1992), Bestiarul mitologic românesc (1996), Din culisele celei de a patra puteri (1996). Studii și monografii în revistele Reseaux, Gazette, Communication, Cahiers du journalisme și în cărți, precum La transition en Roumanie (1995, Montreal), Valeriana (1996, Cracovia), Medialandschaft im Umbruch (1994, Berlin), Telerevolution culturelles: Russie, Chine, L Europe de  l est (Paris, 1998).

7 Cuvânt înainte

13 Sistemul mass-media
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă

33 Dimensiunea economică a sistemului mass-media
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei

55 Industriile culturale în lumea modernă
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale

69 Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment

87 Rolul presei în societate
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public

105 Efecte ale comunicării de masă

Forme de exercitare a influenței mass-media
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe

133 Mass-media și schimbarea socială
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”

145 Mass-media și viața politică
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă

169 Statutul jurnalismului în ansamblul profesiilor contemporane
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare

Un câmp profesional eclectic

191 Organizarea activității în instituțiile de presă
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice

213 Munca jurnalistului - între improvizație și proceduri de rutină
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației

231 Încheiere

233 Bibliografie

coperta 4: Mass-media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății - sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. Cartea de față încearcă să dezvăluie modul în care funcționează sistemul mass-media, atât în angrenajele proprii, cât și în interferențele lui cu celelalte sisteme ale societății. - M. Coman

„România NATO” (ISPAIM 1999)

 Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, România NATO. Parteneriat și cooperare, Ed. Militară, București, 1999

7 secretar de stat pentru politica de apărare Ion Mircea Plângu, Cuvânt înainte 

13 1.col. Nicolae Uscoi, România și accederea într-un NATO în transformare

22 2.I. M. P., România și accederea într-un NATO în transformare

28 3.Constantin Dudu Ionescu, Parteneriatul pentru pace - parteneriat pentru democrație

36 4.dr. Ioan Mircea Pașcu, Securitatea europeană și extinderea NATO

39 5.George Niculescu, Elemente ale noului concept strategic al NATO

43 6.gl. bg. dr. Mihail E. Ionescu, Componenta militară a strategiei României pentru aderarea la NATO

56 7.gl. bg. dr. Simion Boncu, Relațiile militare ale României cu statele membre și partenere

73 8.dr. Adrian Pop, Funcțiile NATO în era bipolară și după

82 9.col. dr. Constantin Moștoflei, Extinderea NATO și exigențele aderării la Alianță

90 10.Lucian Vreja, NATO și pacea Europei

104 11.Adina Tăgârță & Ana Serafim, Importanța Parteneriatului pentru Pace la întărirea stabilității și securității europene

115 12.cpt. Vasile Murariu, Procesul de adaptare internă și externă a Alianței Nord-Atlantice la provocările noului mediu de securitate internațională

125 13.col. Ilie Tănase, Reforma și modernizarea armatei României din perspectiv aderării la NATO

136 14.lt.col.dr. Ștefan Pâslaru, Evoluția relațiilor România-NATO

150 15.lt. col. Mihai Velea, Participarea Armatei României la acțiuni sub egida Parteneriatului pentru Pace

160 16.Lt. cdor Cristian Mureșeanu, Realizarea interoperabilității Armatei Române cu structurile NATO

173 17.lt. col. Teodor Repciuc, Transparența politicii de apărare și a bugetului Ministerului Apărării Naționale

187 18.Șerban Pavelescu, Buna vecinătate - factor important în asigurarea integrării României în NATO

197 19.Conceptul Strategic al Alianței Nord-Atlantice (Washington, 23-24 aprilie 1999)

217 20 Planul de acțiune pentru aderare (MAP)

217

„Educația copy-right-ului” (NOVAC 1999)

 Constantin Novac, Educația copy-right-ului, „Tomis”, noi. 1999

Imperativul actual al societății românești, reluat obsesiv în literă și spirit de către politicienii vremii și nu numai de ei, este alinierea la standardele europene. Întârziați cu câteva decenii de socialism multilateral dezvoltat, căruia îi adăugăm fără entuziasm și parte din deceniul aflat pe sfârșit, ne opintim să ne edificăm reperele unui viitor fără viza Schengen. Este cert că, fără reconsiderarea dreptului de proprietate (garantat sau numai protejat), nu putem accede la o societate liberă și prosperă. După cum ne pare la fel de cert că garantarea sau protecția proprietății private presupune o amplă campanie educativă (fără a-i elimina latura coercitivă) în spațiul mentalităților. Există deja semne îmbucurătoare de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și moral că, din acest punct de vedere, nu mai suntem cei de ieri. Ciudat mi se pare însă faptul că toate disputele, înverșunările, patimile se învârt în jurul proprietății materiale - pământ, păduri, case, fabrici - acordând un minim interes problemelor legate de proprietatea intelectuală, cu atât mai ciudat și mai păgubitor cu cât civilizația postindustrială către care tindem socotește ideea ca fiind primordială, atâta vreme cât aceasta se pretinde, în ordinea progresului, singura capabilă de a transcende făcutul, oricât de valoros ar fi el.

Există, ce-i drept, o legislație în domeniu care ne instalează în rândul țărilor preocupate de recunoașterea și protejarea operei de creație intelectuală. Au fost inițiate organisme precum Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu unitățile sale asociate de gestiune colectivă a acestor drepturi, printre care și Fondul Literar, organisme menite să aplice prevederile legislative în varii domenii de activitatea creatoare spirituală. Afiliată la instituții internaționale de profil, cosemnatară a unor convenții sau documente emanate de uniuni mondiale prestigioase, România dovedește faptul că e capabilă să evalueze consecințele pozitive sau negative ale globalizării informației cu vocație de protecție. Nu sunt de ignorat nici cele câteva tentative românești de a glosa pe marginea subiectului în cauză, cu meritul de a fi demonstrat complexitatea fenomenului. Practic însă, toate aceste demersuri nu sunt dublate de interesul activ pentru edificarea unei mentalități, a unui respect general față de bunul încorporat într-o carte, într-un CD sau într-un proiect științific. În umbra acestui dezinteres, creatorii tratează cu o reticență inexplicabilă oferta de protecție a organismelor internaționale specializate, spațiu în care profitorii își exersează cu folos inteligența nativă, iar beneficiarii actului intelectual-cultural puțin se sinchisesc dacă se apleacă asupra originalului sau a unei copii banale. În concepția celor mai mulți dintre noi, sfera infracționalității se limitează la aspectele concrete de vătămare socială. E un handicap serios pe care îl vom resimți tot mai mult pe măsură ce evoluăm spre o societate complexă, întemeiată pe o tehnologie sofisticată, pe conștiința acută a dreptului individual și pe principiile unei economii de piață care tinde să umbrească acest drept în beneficiul întreprinzătorilor comanditari. mai simplu spus, în țările civilizate extensia copierii aflate în creștere în toate domeniile este însoțită de crearea unei infrastructuri care, fără a ignora legea profitului, ba dimpotrivă, promovează, alături de celelalte tipuri educaționale instituționalizate (estetică, ecologică etc) educația copy-right-ului. Se pornește de la premisa aparent paradoxală că actul de copiere ilegală reprezintă o amenințare a fluxului informațional și nicidecum o optimizare a acestuia prin multiplicarea ofertei. Sigur că pentru orice societate este foarte important accesul rapid, în termeni nebirocratici, la operele literare și științifice. Dar copierea ilegală poate afecta serios aspectul creativ al vieții intelectuale și culturale. Creativitatea intelectuală fiind considerată așadar de o importanță vitală pentru progresul unei națiuni, copy-right-ul îi asigură nu numai conservarea paternității, ci și baza ei financiară. Ceea ce vrea să releve că respectul pentru copy-right, dincolo sau împreună cu aspectul său moral, înseamnă încurajarea creativității. Specialiști într-un domeniu aflat la noi abia în față, inși care au edificat organisme miliardare (în dolari) transnaționale, însărcinate de organismele asociate să vegheze asupra operelor cu vocație de protecție avertizează asupra pericolului de a confunda liberul acces la informație, principiu unanim acceptat de autori, cu ideea „cursului liberei informații”. Deosebirea stă în profit, sâmburele, pentru noi, încă tare al economiei de piață.

Se impune, așadar, o accentuare a interesului pentru dreptul la proprietatea intelectuală, drept pe care, deși îl stăpânim noțional, nu-l conștientizăm pe de-a întregul. Ne lipsesc mentalitatea și, deopotrivă, terminologia accesibilă celor care au idei, dar nu știu să le valorifice cu folos. Regimul juridic confruntat cu asaltul noilor tehnologii apte să afecteze procesul de creație și să submineze astfel structurile tradiționale ale dreptului de autor, o dată devenit mai flexibil, va putea sluji supraviețuirii culturii prin protejarea adevăraților ei promotori. Și, în fine, relevarea sistematică și nuanțată a motivației economice în măsură să nască și la noi capitaliști ai copy-right-ului, cu toate consecințele benefice pentru societate.

Teroarea bolșevică din Ungaria în 1919 (RUSU 1999)

Titus Rusu, Băieții lui Lenin, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1999

Am citit recent o carte despre revoluția comunistă din Ungaria (martie-august 1919). Cartea este întitulată Experimente bolșeviste. Ce am văzut în Ungaria comunistă. Bilanțul regimului bolșevic în Ungaria de Leonard Paukerow, Cluj, Tipografia Ardealul, Institutul de Arte Grafice, 1920.
Autorul în „Cuvânt înainte” arată că a scris cartea la Budapesta, unde a fost martor ocular al revoluției, și că ar constitui o replică la articolele lui N. D. Cocea, publicate de ziarul bucureștean „Chemarea”, în care îndemna muncitorimea română să declanșeze mișcări sociale.
Paukerow este un fin cunoscător al marxismului. Citează din Marx, Karl Kautsky, Max Adler, Radek și chiar... Parvus.
Șeful tribunalelor revoluționare din Ungaria fost numit dr. Eugen Laszlo, avocat, membru al partidului comunist, vechi colaborator și prieten al lui Bela Kun. Președintele Curții Marțiale a fost desemnat Tibor Szamuely, un tânăr fanatic, fără scrupule, care la orice ocazie repeta aceleași cuvinte: „Nu vorbe ne trebuie, ci fapte. Triumful proletariatului se obține prin sânge, sânge, sânge. Cine e contra noastră e dușmanul nostru și-l vom zdrobi, oricine ar fi el”. Era un posedat.
Mai întâi, Szamuely a constituit o unitate de 200, apoi 800 de teroriști, care constituiau „judecătorii revoluționari”. Acești teroriști au fost numiți „Băieții lui Lenin” și proveneau din „marea familie a escrocilor, pungașilor, spărgătorilor, criminalilor” din Budapesta”. Li s-a dat ca reședință un palat splendid în centrul Budapestei, care a aparținut contelui Bathiany.
Palatul, în stil venețian, cu zeci de camere luxoase, avea un subsol unde erau torturați adversarii regimului belakunist. Palatul era apărat cu tunuri și mitraliere. De aici plecau grupuri înarmate de teroriști să vâneze elita societăți maghiare. Erau aduși printre alți și magistrați, ca urmare a unor resentimente din partea răufăcătorilor care au fost condamnați penal și au ajuns apoi „judecători revoluționari”. „Suspecții” erau duși în subsolul palatului lui Bathiany și „judecați” sau împușcați imediat de către „Băieții lui Lenin”.
Szamuely a selectat dintre băieții lui Lenin 28 de „teroriști ambulanți”, care se deplasau cu trenul în diferite localități. Erau bine înarmați. Aveau la ei și ștreanguri. Acești teroriști ambulanți executau pe cei condamnați al moarte, prin împușcare sau spânzurătoare. Șeful acestor teroriști ambulanți era Iosif Cserny, fost marinar, care a urmat la Moscova un curs de îndoctrinare și terorism.
La un proces ce aavut loc după înăbușirea revoluției comuniste, Ștefan Iakab, unul dintre „băieții lui lenin”, a recunoscut uciderea a 214 persoane. Iakab l-a împușcat pe Ludovic Navay, președintele parlamentului ungar, și, împreună cu alți „băieți”, a înecat 120 de țărani într-un lac. Printre alții, a împușcat doi ofițeri ai armatei ungare și un preot.
Paukerow scria că, în lipsa unei rezistențe sau chiar a pasivității burgheziei, aceste crime nu-și pot găsi justificarea, nici dacă ar fi privite prin utopia bolșevică. Și mai grav este faptul că „Băieții” erau criminali de profesie, cărora le făcea plăcere să tortureze și să ucidă.
Cserny a arătat la procesul în care a fost implicat după înăbușirea revoluției comuniste, că, unor teroriști care nu erau bine cunoscuți, pentru a li se verifica rezistența nervoasă, li s-au dat „misiuni fioroase”. Numai câțiva au refuzat să devină teroriști. Aceast organizație criminală s-a numit mai întâi „Grupul Terorist”, apoi „Secția Politică pentru Interne”, iar mai târziu „Grupul de Cercetări Penale”.
Cserny a mai declarat la proces că printre „băieți” erau unul bețiv și nebun, Groo, care l-a omorât pe Dobsa, un om pașnic, pe care l-a întâlnit plimbându-se pe malul Dunării a doua zi de Paște și nu avea acte de identitate asupra lui. Groo a primit dispoziție de la șeful său să-i aplice lui Dubsa o bătaie, însă l-a omorât în chinuri.
Tribunalele revoluționare la care erau „judecători” băieții lui Lenin, au primit ordin să condamne la moarte pe toți acuzații. Dezbaterile la acest procese trebuiau să se termine în 10 minute. Pledoaria avocatului dura un minut.
Negustorul Gustav Szigeti l-a ascuns în casa lui pe fostul ministru al apărării al Ungariei, contele Alexandru Festelich. Fapta fiind descopeită, cei doi au fost omorâți cu lovituri de cuțit și gloanțe de revolver în cap, după care au fost aruncați în lacul Balaton. La proces, asasinul a recunoscut în totalitate fapta și a mai declarat că a tăiat urechea stângă a fostului ministru pentru a o arăta superiorului său, demonstrând astfel că misiunea fost îndeplinită. Pentru această faptă oribilă, asasinul a fost recompensat cu 5.000 de coroane.
Mă întreb ce vor fi înțeles cititorii români din cartea lui Paukerow. În 1920, România era o țară de drept. Astăzi, desigur, o înțelegem perfect.
Terorismul de stat a fost temenic teoretizat. Marx a scris că „Violența este moașa cu ajutorul căreia se naște noua societate”. Troțchi scrie că Lenin ar fi afirmat: „Ce-i nebunia asta? Cum să facem revoluție fără să executăm pe nimeni? Vor fi împușcați toți cei care nu se vor supune”. Lenin se referea frecvent la „teroarea de masă” și la „necruțătoarea teroare de masă”. Frica este cel mai puternic mijloc politic”, scria Troțchi. Într-o scrisoare către ministrul justiției Kurski, Lenin cerea ca „execuțiile să fie extinse”. Îndrăciții băieți ai lui Lenin s-au conformat întocmai ordinelor mentorilor lor.

„Viața filialei” (ROȘCA 1999)

*

Al VIII lea Salon Anual de Carte organizat la Slobozia de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” și Inspectoratul de Cultură Ialomița a cuprins în program sărbătorirea a 70 de ani de la naștere și 50 de la debutul poetului și prozatorului Ștefan Bănulescu (1929-1998). Au luat parte: Fănuș Băileșteanu, director adjunct al Bibliotecii Academiei Române, prozatorul Constantin Novac, secretar executiv al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, poetul Nicolae Motoc, membru în Consiliul de Conducere al USR, Ioan Hanaru, președintele Consiliului Județean Ialomița, George Stoian, consilier șef al Inspectoratului de Cultură, poetul Șerban Codrin, directorul Bibliotecii Județene, artiștii fotografi Vasile Blendea și Ioan Cucu, prozatorii Mihai Vișoiu și Ioan Neșu ș.a.m.d.

*

Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la lansarea la apă, la bordul escortorului „Constanța” a avut loc prezentarea volumului „Printre zei și lupi de mare” al scriitorului Lică Pavel, membru al USR, apărut la Editura Sylvi din București, în 1999. Noua apariție editorială a a fost prezentată și la bordul crucișătorului „Mărășești”, precum și la Jandarmeria Constanța. La toate aceste întâlniri a participat prozatorul Constantin Novac.

*

Galeriile „Amfora” din Constanța au găzduit lansarea romanului „Adam și Eva”, autor Victor Loghin, editura Leda & Muntenia, Constanța, 1999. Despre autor și noua sa carte au vorbit Laura Cojocaru, din partea Bibliotecii Județene Constanța, și scriitorul Constantin Novac, redactor șef al revistei „Tomis”.

„Invitație la cafeneaua literară” („TOMIS”)

 O. D., Invitație la cafeneaua literară, „Tomis”, Constanța, 199?

Binecunoscuții plasticieni și profesori Gabriela Moise și Viorel Lungu sunt autorii expoziției de grafică găzduită de spațiul Cafenelei literare a librăriei din Constanța a Uniunii Scriitorilor. 

Cei doi artiști s-au remarcat în ultimii ani printr-o bogată activitate expozițională individuală și în grup, participând la concursuri și manifestări din țară și străinătate - București, Constanța, Italia, Ljubljana (V. L.) și Timișoara, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Făgăraș, Curtea de Argeș (G. M.) - fiind distinși cu diplome și medalii, întrunind aprecierile unanime ale criticii. 

Ce înseamnă această nouă expoziție? Răspunsul îl aflăm din paginile pliantului program realizat chiar de semnatarii ei. Noua lor „ieșire în lume” se dovedește a fi „nimic altceva decât înnobilarea unui spațiu” și o invitație la vizitarea lui. Nu și-au propus nuclee identice și nici „pânze” elevate, ci numai trasee: Constanța veche, Argeș, Făgăraș ș. a. „Spoturi” de imagini care să fie reținute de memoria afectivă ca imagini nesofisticate și relaxante. „Să ne aducem aminte - ne atenționează ei - că suntem înconjurați de frumosul din natură, pe lângă care trecem orbi sau fără să deslușim detalii nesemnificative. Este rolul scriitorului să disece întâmplările prin cuvinte, este rolul pictorilor să ofere variante ale imaginii”.