Faceți căutări pe acest blog

joi, 2 noiembrie 2000

„Locurile unde se construiește Europa” (ANDREESCU & SEVERIN 2000)

 Gabriel Andreescu & Adrian Severin, Locurile unde se construiește Europa, Polirom/Duplex, Iași, 2000


7 

Volumul pe care-l prezentăm cititorului a fost gândit pe structura unei cărți, nu atât a unui volum de dialoguri propriu-zise. Ideea de a oferi cât mai multe informații cu relevanță pentru politica externă românească și pentru perioada istorică prin care am trecut a dominat tentația concentrării pe detaliul biografic și anecdotic. Forma de prezentare nu este, din această cauză, forma în care s-a derulat, de-a lungul câtorva luni, discuția cu Adrian Severin.

Notele de la subsol îmi aparțin, ele având în principal două scopuri: 1) să adauge o informație care ajută la completarea imaginii despre realitățile discutate; 2) să ofere un pilon de stabilitate amintirilor lui Adrian Severin. Aceasta, întrucât mi s-a părut firesc să considerăm textul publicat acum de editura Polirom drept un material de lucru pentru istorici.

Dar, în principal, aș sugera că este um material de lucru pentru cei interesați în proiectarea unor politici publice, interne și externe, cu adevărat competente și cu adevărat generoase față de interesele societății românești.

Gabriel Andreescu

1 septembrie 2000


Sumar

9 1.Numirea unui ministru de externe

23 2.Intrarea UDMR la guvernare, tema maghiară și competențele de politică externă

38 3.Parteneriatul aprofundat cu Polonia

46 4.Tratatul cu Ucraina

57 5.Vecinătăți, strategii, controverse

73 6.Seducția capitalelor occidentale: Italia

89 7.Spiritul Germaniei

106 8.Alfred Moses, Madeleine Albright și parteneriatul strategic cu Statele Unite

117 9.Sintra, iunie 1997 - Madrid, iulie 1997

133 10.România în lume

144 11.Politică și reformă la Ministerul de Externe

159 12.Demisia unui ministru de externe

190 13.Politica externă după 1990: Celac, Năstase, Meleșcanu, Pleșu, Roman

214 14.Viața

226 15.Decembrie 1989, primăvara anului 1990

257 16.Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Europa de mâine

284 17.Viitorul României în context regional și global

291 Gabriel Andreescu - Reconcilierea (Postfață)

296 Index

miercuri, 1 noiembrie 2000

„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 2000)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2000

Zilele Patrimoniului European
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a organizat, timp de trei zile, acțiuni încadrate în manifestarea organizată de CE sub genericul „Zilele Patrimoniului European”. La Muzeul de Istorie și Arheologie s-a vernisat expoziția „Creștinism și paleocreștinism pe teritoriul României”, concomitent cu cel de-al treilea colocviu româno-italian pe tema „Paralele istorice și culturale între romanitatea orientală și cea din sudul Italiei în antichitate și Evul Mediu timpuriu”. Manifestarea a beneficiat de prezența unor prestigioși specialiști din Lecce (Italia), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și ICEM:


Fizionomia ca mijloc de expresie
Sub acest generic, pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea, a fost vernisată o expoziție de portrete, lucrările expuse (pictură, grafică, sculptură), unele necunoscute publicului, aparținând patrimoniului instituției organizatoare. 
Dobrogeancă (Corina Beiu Angheluță), Cap de pescar (Gheorghe Naum), Portret de lipoveancă (I. T. Sion), Cap de turc (Șt. Dimitrescu), Cadână (Theodor Aman), Pescar din Deltă (P. Masichievici), alături de sculpturi semnate de Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han, Ion Irimescu se constituie în tot atâtea recomandări pentru public. 
Organizată de muzeografa Anca Rotărescu, autoarea unui catalog deosebit, expoziția ilustrează ideea că „un portret al unui om conține întreaga lui istorie și conține, în primul rând, istoria timpului pe care-l trăiește”.

Moment aniversar
Sărbătoarea împlinirii a 30 de ani de existență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării și a zece ani de la înființarea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reunit recent, la Tulcea, oamenii de știință din țară și străinătate, miniștri și reprezentanți ai administrației locale. A avut loc ceremoniei înmânării de către reprezentantul Consiliului Europei (Tarcisio Basi, director pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă) a Diplomei Europene pentru Zone Protejate, distincție acordată Rezervației Biosferei ca dovadă a recunoașterii internaționale de care se bucură imensele valori existente în Delta Dunării. A fost inaugurat Centrul de Informare Documentare din noul sediu al ARBDD.


marți, 31 octombrie 2000

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, octombrie

*

Sub egida Inspectoratului pentru Cultură al Județului Prahova, Primăriei Câmpina și Casei de Cultură „Geo Bogza„, în orașul Câmpina au avut loc „Galele APLER”, importantă manifestare a Asociațiilor Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Dintre temele colocviilor și dezbaterilor menționăm: Cultura scrisă și viitorul ei în mileniul III, Acordarea unor facilități fiscale - imperativul culturii scrise, Difuzarea cărților și revistelor de cultură în impas? Filiala Dobrogea a fost reprezentată de secretarul ei executiv, scriitorul Constantin Novac, redactor șef al revistei Tomis.

*

Tradiționalul Salon de Carte organizat anual la Slobozia de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” a inclus o zi specială dedicată scriitorilor de la „Tomis” și Editurii Ex Ponto. Un public tânăr, interesat și receptiv, a asistat la lansarea volumului „Provocări imergente” al poetului Nicolae Motoc. Despre carte și autor și-au exprimat opiniile: criticul literar Nicolae Rotund, prozatorul Ovidiu Dunăreanu și poetul Șerban Codrin. Profesorul Ioan Popișteanu, directorul Editurii „Ex Ponto”, a trecut în revistă preocupările și programul instituției pe care o conduce. La întâlnire au fost scriitorul Radu Cârneci, Corneliu Leu și Paul Prodan, directorul general al Tipografiei și Casei de Editură „Ex Ponto”.

*

Ovidiu Dunăreanu și Amelia Stănescu s-au întâlnit cu elevii Liceului „Omnia” din Constanța.

*

Ion Faiter și Tudor Costache au participat la simpozionul „Dobrogea - istorie și spiritualitate”, organizat în orașul Negru Vodă de UDTM și Consiliul Local.

*

Arthur Porumboiu a fost invitatul criticului și conferențiarului universitar Nicolae Rotund la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde au dialogat cu tinerii profesori înscriși la masterat. De asemenea, poetul a fost prezent la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia la lansarea cărții de versuri „Poemele Evei” de Ana Ardeleanu, al cărei lector este.

*

Printre laureații concursului literar organizat în cadrul „Zilelor Voiculescu” de la Buzău - secțiunea sonet românesc - s-a numărat poetul Ion Roșioru. Fiul acestuia, Mădălin Roșioru, a obținut Premiul II la proză. 

*

De curând, la Istanbul, în fața unui numeros public format mai ales din studenți, s-a lansat cartea „Domnule copil” (Cocuk Efendi), Editura Ex Ponto, 1999, ediție bilingvă româno-turcă, în prezența autorului, poetul Arthur Porumboiu. Bayar Amet, unul dintre traducători, Icten Gelal, președintele Uniunii Tătarilor Turco-Musulmani din Turcia și poetul Aledin Amet, conducătorul delegației române au relevat faptul că poezia nu are granițe de limbă. La manifestare au participat și membrii Ansamblului „Karadeniz” din Constanța.

*

„Sărbătorile Iașilor”, organizate de Primăria Municipiului Iași și Muzeul Literaturii Române din Iași, l-au avut invitat din Constanța pe poetul Sorin Roșca. El a participat la Casa N. Gane la vernisajul expoziției „Instrumente de scris” și la lansarea cărții „Iașii între adevăr și legendă” de Constantin Ostap și Ion Mitican.

*

Începând din luna octombrie a. c., poetul Șerban Codrin, director al Bibliotecii Județene Ialomița „Ștefan Bănulescu”, s-a transferat de la Asociația U. S. din București la Filiala Dobrogea. 

duminică, 1 octombrie 2000

„Tapiseriile Irinei Pal” (DUNĂREANU 2000)

 Ovidiu Dunăreanu, Tapiseriile Irinei Pal, „Tomis”, Constanța, octombrie 2000

Galeria „Amfora” din Constanța a găzduit, în perioada 5-20 septembrie, una dintre cele mai frumoase și unitare expoziții din acest an, expoziția de tapiserie a artistei plastice tulcene Prina Pal. Cele treisprezece lucrări, de amplă inspirație, au impresionat prin originalitatea lor tematică, prin tehnica de lucru remarcabilă, cât și prin coloritul discret, tonifiant, echilibrat, dar și prin îndrăzneala lor compozițională. I. P. a debutat cu o expoziție de vestimentație la Tulcea (1987), căreia i-au urmat expozițiile personale Tulcea (1995, 1996, 1997, 1998), București (Ambasada SUA 1998), Eforie Nord (1999) și expozițiile de grup în străinătate Franța (1994) și Danemarca (1995). Lucrări de ale sale se află în colecții particulare din Franța, Danemarca, SUA, Italia, Rusia, Elveția.

Prezența artistei pe simeza constănțeană a fost bine venită, cu atât mai mult .cu cât acest gen de artă este tot mai rar întâlnit în ultima vreme, ca manifestare expozițională, în spațiul pontic. Dar I. P. nu a dorit să se întâlnească oricum cu publicul tomitan, ci însoțită de o „carte de vizită” girată de trei personalități ale vieții culturale ale orașului de la porțile Deltei. Reproducem opiniile acestora, exprimate în seara vernisajului.

Ion Dore, artist plastic: „Faptul creației reflectă natura în condițiile de osmoză ale regnurilor, natura nefiindu-i artistei numai mediu, ci și personaj, agent purtător de semnificații. Imaginile proprii naturii (frunze, flori, păsări) se integrează compozițiilor ce ar putea fi intitulate generic „armonia naturii” sau „ceremonia plutirii și a zborului”. Lucrările I. P. sunt imagini-metaforă, definite direct și care nu doresc să-și depășească imediat sensul în simbol. Momentul prezent se decantează, se distilează până la starea pură imaculându-se materiei. Firele luate în palmă precum penele de pasăre în mâinile lui Dedal spre a meșteri aripi temeinice în zborul spre esențele unor grădini suspendate sunt chei de desprindere din labirintul interior al I. P.”

Olimpiu Vladimirov, directorul Centrului de Creație Tulcea, inițiatorul acestei expoziții: „Marcând cu un accent discret, de o rară sensibilitate, o prezență singulară în înfățișările tapiseriei tulcene, I. P. indică prin lucrările sale existența unui univers personal, de continuă decantare, care ni se dezvăluie cu  generozitate în această prezență pe simezele sălii „Amfora”. Apropiată de tapiseria-tablou, deschisă către imagini și dialoguri de forme plutitoare sau înrădăcinate, dispersate sau compacte, în voia impulsului liric, preocupările artistei evidențiază delicatețea instrumentelor ce fundamentează imaginea, precum și ușurința de a asculta „vocea materialului, necesitatea firului de a-și regăsi vigoarea primordială.”

Adrian Pal, artist plastic: „Lucrările I. P. sunt realizate cu migală, la gherghef, din fire bătute de dinții furculiței, împletite și legate prin urzeală, în armonii de culori cu dominanta care se impune în compoziție, cu forme care completează și întregesc lucrarea prin sfori și elemente îmbrăcate în lână sau sfoară, asemenea unor colaje. Ele permit, datorită culorilor în care sunt vopsite firele, o mulțime de combinații ton în ton, o trecere gradată a degradeurilor de la închis la deschis și invers. În lucrările executate în ultimul timp (1999-2000), lâna este înlocuită cu sisal, iar compozițiile cuprind decupaje și elemente care le integrează îndrăzneț în spațiu, depărtându-le de perete.”

miercuri, 27 septembrie 2000

„Starea Națiunii 2000” (BONDREA 2000)

 

Aurelian Bondrea, Starea Națiunii 2000. România încotro?, vol. I, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000


5 „E evident că sarcinile cu care tranzițiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează în mod serios de a ne întoarce de pe calea greșită, de-a privi în mod mai limpede starea adevărată a țării, de-a judeca în mod mai limpede necesitățile ei.” M. Eminescu

9 Cuvânt înainte


Partea I

17 I.Revoluție, reforme, tranziție. Sinteza unor opinii

37 II.Capitalismul românesc în perioada interbelică (1918-1939)

65 III. Socialismul românesc în perioada postbelică (1947-1989)


99 IV.Tranziția în România în perioada 1990-2000
99 Inevitabila schimbare; teorii și concepte
109 Evoluții și, mai ales, involuții în numele tranziției
115 Macroeconomia în derivă, microeconomia sub presiunea destrămării; efecte sociale negative
127 Învățământul, știința și cultura națională
136 Starea de spirit a populației - oglinda realităților
146 - Reformele: controverse strategice în dauna intereselor naționale
156 Conducerea societății; democrația, statul de drept și societatea civilă
172 România în context european și mondial


Partea II
Principalii indicatori economico-sociali ai evoluției României în perioada 1938-2000
185 Documentar statistic 

marți, 26 septembrie 2000

Literatură și filosofie (ROTUND 2000)

 Nicolae Rotund, Literatură și filosofie, „Tomis”, Constanța, 2000

Ultima carte a lui Andrei Dumitru Iacoban, Tucapai (Ed. Tilia Press International, Constanța, 2000), este un roman o spunem din capul locului, interesant. Fin intelectual, autorul cunoaște bine posibilitățile genului, știe să le subordoneze și să exploateze. Mitologie, filosofie, aventură se asamblează într-o construcție romanescă originală. Titlul Tucapai, adică „2ky” - anul 2000 în jargonul informaticienilor - este simbolul unei teorii cu privire la originea și evoluția vieții. Este o teorie matematică sprijinită pe cunoașterea potențială, ca bază filosofică a romanului. Plecând de la următoarele ipoteze: că sistemul a cărui complexitate depășește pragul critic are înmagazinată întreaga informație primară structurată pe nivele virtuale de cunoaștere, că tranzițiile între acestea pot avea loc spontan sau stimulat, în anumite condiții specifice, concluzia este că un sistem aflat la temperatura informațională negativă execută tranziții spontane pe nivele superioare de cunoaștere până la anihilarea sa, altfel spus până la anihilarea Creatorului. Este o teză, desigur, „eretică”. Expunerea, plastică, se găsește în al doilea capitol, aprecierea globală făcând-o președintele unei prestigioase conferințe internaționale, în cadrul căreia a fost susținută comunicarea: „Chiar dacă ar fi adevărată, deși nu se vede nici o greșeală, e extraordinar de elegantă! Totul, conceptele, postulatele, interpretarea par la fel de firește ca roata rotundă. Și cât ne-am chinuit toți s-o facem în colțuri! Iar, formalismul, atât de original, pare perfect adaptat scopului propus! Sper ca mai tânărul mei coleg român să mă primească ca învățăcel!”

Am insistat asupra segmentului filosofic fiindcă autorul și l-a dorit un fel de axis al romanului. În relația literatură filosofie, aceasta din urmă nu organizează narațiunea, ci încearcă să-și facă un suport din ea pentru a-și transmite mesajul. Nu știu dacă Andrei Dumitru Iacoban a avut în vedere obligativitatea de a reflecta cu privire la influența filosofiei asupra operei ca atare, influență care poate fi benefică sau, din contra, poate avea efecte dezastruoase, cum ar spune Wellek. Defectul într-o astfel de relație vine în principal din izolarea sistemului. Tind să cred că romancierul a intuit sau a cunoscut existența unor astfel de obstacole, de vreme ce trimiterea la teoria filosofică se face în mai multe rânduri. Textul cere un efort sporit de lectură, altfel lectorul, chiar inițiat, riscă să nu priceapă întregul. Așadar, o carte scrisă pe relația literatură-filosofie este supusă unui plus de neîmpliniri pe ambele mari segmente. Nu este cazul în Tucapai, unde limitele, detectabile, țin nu de neștiința construcției în mare, ci de unele umori structurale. Scriitorul își domină sistemul filosofic în mod autoritar, și nu în detrimentul gradului de poeticitate. Dacă spațiul mi-ar fi permis și n-aș ști că răpesc din plăcerea actului de lectură, aș proceda ca George Călinescu, adică aș prezenta conținutul  pentru a se vedea că Tucapai este un roman. Există chiar o narațiune amplă, cu o mare autonomie, având și epilog, de factura celui de spionaj. Remarc și aici calități regăsite în proza anterioară, și anume senzația de fluiditate a textului - și aceasta în pofida unor „interludii” - ironia subțire în alternanță cu aceea anecdotică, intrată în banalitate, totuși, un dialog mânuit cu siguranță, poate modul de expunere cel mai bine mânuit. Nu trebuie ignorată nota pamfletară, unde resursele sunt indubitabil remarcabile. Caricatura, una dintre tehnicile pamfletului, funcționează foarte bine când nu este folosită în exces. Naratorul marșează uneori pe caricatură introducând secvențe fără legătură cu textul, fragmentându-l și dăunând întregului.

Personajele sunt clar împărțite în două categorii, cele inferioare, mult mai numeroase, devenind permanent ținta ținta batjocurii celor mai inteligente. Deoarece poziția lor socială trebuia lămurită, cunoaștem o veritabilă colecție de biografii. Radiografiile sunt succinte și penetrante, defectul ori calitate fiind pus în valoare. Robert Andreescu, creatorul teoriei filozofice, este un personaj ideal, inteligența frizând genialitatea este susținută de un fizic de tip clasic: este atletic, karatist, prompt în intervenții, rezolvă orice situații. Și, desigur, foarte reflexiv. Un asemenea tip am întâlnit parcă în scrierile realismului socialist. Ceea ce nu aveau acele personaje erau sentimentul erotic și apetența sexuală. Eroul nostru le are și se umanizează, scapă artificialului. Lucrurile sunt nu de puține ori împinse până la limită, retrăgându-se și revenind într-un du-te-vino continuu. Personajul devine, în intenția creatorului său, exponentul acelor spirite superioare ce nu s-au putut și nici nu se pot realiza într-un climat marcat de mediocritate, meschinărie, ranchiună. Am senzația că factorul biografic nu poate fi ignorat sau autorul nu-l poate înlătura. Așa cum se întâmplă și cu profilul didactic, căci, ca într-o carte de specialitate, fiecare capitol este însoțit de un mare număr de „note” în scopul înțelegerii (ori a rememorării) unor chestiuni ținând de mitologie, arhitectură, istorie, politică etc. Se simte la nivelul întregului roman tentația epatării prin erudiție. Beneficiază, însă, cu urmări benefice pe planul culturii generale o anumită categorie de cititori.

Reiterez aprecierea făcută la început: Tucapai rămâne un roman interesant.

joi, 31 august 2000

„Viața filialei” („TOMIS” 2000 )

***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000

* 

În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Fondului Literar - la care a participat în calitate de membru al acestui organism și scriitorul Constantin Novac, secretarul executiv al Filialei „Dobrogea” a US - a fost pus în discuție Concursul Național pentru burse și premii, după cum urmează: Premii. Pentru volume apărute în 1999 în următoarele domenii: a) Beletristică; b) Drept; c) Economie; d) Filologie; e) Învățământ; f) Informatică; g) Istorie; h) Mass-media; i) Științe agricole și silvice; j) științe exacte; k) Științe ale naturii și medicină. Volumele vor fi trimise pe adresa Fondului Literar, Calea Victoriei 115, cu specificația „pentru Concursul Premiilor Fondului Literar”, până la data de 1 septembrie 2000 (data poștei). Rezultatul deliberărilor va fi anunțat în noiembrie 2000. Burse. Se acordă câte două burse de șase luni pentru fiecare domeniu anunțat în continuare: a) Economie; b) Drept; c) Învățământ; d) Informatică; e) Istorie; f) Mass-media. Bursa se va achita lunar și este echivalentă cu 120 USD (în lei la cursul zilei). Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții (atât pentru premii, cât și pentru burse): a) să fie membru al Fondului Literar; b) să depună volumul pentru premiu sau un proiect de cercetare care să nu beneficieze de altă finanțare; c) CV. Proiectul de cercetare trebuie să conțină următoarele date: a) Titularul proiectului; b) Descrierea proiectului; c) Termen de realizare; d) Finalitatea. Proiectele de cercetare se depun la sediul Fondului Literar, Calea Victoriei nr. 115 - București, cu specificația „pentru Concursul de Burse al Fondului Literar”, până la data de 1 septembrie 2000 (data poștei). Premiile vor fi acordate în luna noiembrie 2000, iar bursele vor fi operaționale cu data de 1 decembrie 2000.

*

În prima decadă a acestei luni, la Tulcea, o nouă ediție a Festivalului Național de Poezie și Eseu „Panait Cerna”. Juriul i-a avut în componență pe prozatorul Constantin Novac, redactor-șef al revistei „Tomis” - președinte, poetul Dumitru Mureșan, redactor-șef al revistei „Vatra”, poetul Olimpiu Vladimirov, director al Centrului Județean al Creației, poeta Emilia Dabu, poetul Sterian Vicol, redactor-șef al revistei „Porto Franco”. Premiul revistei „Tomis” a fost acordat tinerei poete din Medgidia, Elena Vlădăreanu.

*

La începutul acestei luni, Editura „Ex Ponto” a scos de sub tipar o frumoasă și interesantă carte de „Restituiri”, Corabia de fildeș, avându-i ca autori pe prozatorul și publicistul literar Ovidiu Dunăreanu și pe istoricul literar și eseistul Victor Corcheș. Poeți uitați sau ignorați de vreme și de societate - Alexandru Gherghel, Dumitru Olaru, Dimitrie Batova, Liuben Dumitru, Vasile Culică, Boris Deșliu - sunt aduși în fața cititorilor de azi. Volumul nu se dorește a fi o antologie exhaustivă, ci o restituire a ceea ce are reprezentativ fiecare autor în parte.

* 

Prozatoarea și poeta Aurelia Lăpușan și-a lansat cea de a opta sa carte Presă și teatru în Dobrogea. Această primă cercetare asupra fenomenului teatral și receptarea lui în presa locală încununează activitatea de trei decenii a autoarei. Lucrarea are un bogat instrument bibliografic, peste 200 de ilustrații, unele din ele inedite. Lansarea a avut loc la Teatrul „Ovidiu” în prezența actorilor și ziariștilor constănțeni, fiind circumscrisă celei de a treia ediții a Zilelor culturale româno-elene.

*

La sediul central din Constanța al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România s-a organizat lansarea lucrării Romanya turc-tatar ederbiyati (Literatura turco-tătară), vol. 1 și 2, de conf. dr. Nedret Mahmut. Din partea filialei au participat Yasar Memedemin, Emin Ermel, Sorin Roșca, Ovidiu Dunăreanu, Victor Corcheș.

*

Două tinere ziariste constănțene - Anca Govor, șef departament cultură la ziarul „Observator” și Daniela Măiță de la ziarul „Telegraf” - s-au întrecut în a acorda, în ultimul, cu obiectivitate, consecvență și înțelegere, o atenție deosebită vieții filialei dobrogene a US și scriitorilor care o formează. le mulțumim și pe această cale, încurajându-le să țină aproape de noi.

miercuri, 30 august 2000

„Cultura, aproapele nostru” (MOCANU 2000)

 Virgil Mocanu, Cronică tv. „Cultura aproapele nostru”, „Tomis”, Constanța, 2000

În acest număr al revistei ne vom exprima, în deplină cunoștință de cauză, câteva opinii referitoare la o emisiune a postului de televiziune MTC care se ridică peste media altora, mai mult sau mai puțin anodine, pur formale, ticluite sub imperiul precipitării. Este vorba de Cultura, aproapele nostru, semnată frecvent de Mircea Pânzaru. De ce ne oprim și stăruim asupra acesteia? Pentru că își concentrează atenția asupra celor semnificative aspecte și evenimente ale spiritualității pontice (Festivalul Internațional de Operă și Balet de la Constanța, Gala anuală de balet a Teatrului specializat „Oleg Danovski”, Festivalul Național al Teatrelor de Revistă, găzduită de opt ediții, consecutiv, de Teatrul „Fantasio”, Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia), abordând frontal politica repertorială a instituțiilor profesioniste de spectacol tomitane, precum și manifestările culturale de prestigiu, nu pe cele ostentativ elitiste. Mă refer în mod deosebit la saloanele de carte, la activitatea Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor, la Simpozionul Național de Haiku, la Festivalul Național de literatură „Colocvii tomitane”, la concertele și recitalurile unor instrumentiști sau voci celebre. Emisiunile culturale ale lui Mircea Pânzaru poartă pecetea unei minuțioase și atente documentații, fiind redactate accesibil, grație vehiculării unui limbaj accesibil de o incontestabilă plasticitate și expresivitate, vehiculând sintagme și construcții lexicale non-redundante. Reperele fenomenului cultural analizat sunt alese inspirat și prezentate explicit, dialogurile sale cu interlocutori de marcă (maestrul coregraf Gigi Căciuleanu, prozatorul Pavel Chihaia, regizorul de operă Cristian Mihăilescu, sopranele Felicia Filip, Elena Rotari și Niculina Cârstea etc), distingându-se prin precizia și claritatea întrebărilor, prin indiscreția benefică în sondarea universului sensibil al personalității invitate, ca și prin caracterul exhaustiv al răspunsurilor oferite.

În afara interviurilor, a reportajelor culturale cultivate cu obstinație de profesionist-teleast, Mircea Pânzaru, interferând comentariul avizat cu imaginea sugestivă, prezintă cronici de spectacole care incită la reflecție și violentează atitudini sau viziuni comode asupra spectacolului. Unele emisiuni ale lui Mircea Pânzaru reprezintă consistente viziuni asupra culturii.

La emisiunea „Pianiști de excepție” (Dan Grigore și Dimitrie Zgouros) am remarcat pertinența judecăților de valoare avansate, admirația ingenios temperată la adresa celor doi monștri sacri ai claviaturii, satisfacția, chiar bucuria reporterului de a fi ascultat „muzica sferelor”. Imaginea și sunetul au argumentat cu brio considerațiile lui Mircea Pânzaru.

marți, 29 august 2000

Împlinirea universului prin dans (MOCANU 2000)

 Virgil Mocanu, Scena. Împlinirea universului prin dans, „Tomis”, Constanța, 5, nr. 8, august 2000, p. 11

Dansatori cu o plastică a corpului tinzând spre perfecțiune, cu o săritură sfidând ușor legile gravitației, cu o expresivitate neobișnuită a brațelor imaginând parcă lărgirea spațiului absolut, direcționarea spre orizont și spre mit. Pasiune mistuitoare pentru dans, maturitate ieșită din comun. Încărcătură dramatică, materializată scenic prin gesturi și mișcări pornind din adâncurile tainice ale ființei, de o maximă expresivitate. Mișcare înainte de cuvânt, o emancipare suverană de rostire, dans pur. Dans care, pe alocuri, nu se confundă cu muzica operelor  verdiene, nu se scufundă în muzică, ci depășește muzica. Virtuozitate strălucită, epatantă, ce redă muzicii și dansului farmecul, dezinvoltura și magnetismul (irezistibil) care le aparține a priori. Regal coregrafic, degajând acea energie magică a propulsiei mișcării. Poem teatral-coregrafic ale cărui inefabile metafore și simboluri poetice fac invizibilul - vizibil! Dorul de nemărginit al romantismului ce clamează, imploră, acuză. Chiar și resemnarea venind după acțiune și înfrângerea după luptă. Uneori plâns al neputinței, strigăt de revoltă contra condiției terestre limitate. Ceva de pasăre bolnavă expresionist blagiană care poartă o boală în strune și merge de-a pururi „spre soare apune”, sporind nesfârșirea, ilimitatul „c-un cântec, c-o taină”. Pasărea bolnavă pe care am simțit-o la ultima premieră a Teatrului de Balet „Oleg Danovski” - „Requiem - 24 de ritualuri și un cuvânt șoptit” nu e nici pasărea Phoenix și nici pasărea Ibis. E mai degrabă o pasăre care nu se teme și nu se roagă cerului. Ea ascultă cum se îmbolnăvesc toate în juru-i de timp, visând traiectorii ale ființei avide de expansiune. Ea simte o lină chemare în astre, o despovărare de elemente, destinul ei implacabil constând într-o continuă zbate, într-o pulsație ritmicizată cu mișcarea universului. E în zbaterea ei o umbră de alean, de nostalgie a altei zone a ființei noastre. A veghea pe țărmuri, la margin de mări și oceane, înseamnă a dansa... Gigi Căciuleanu, realizatorul premierei evocate mai sus, e un artist al expresiei plenare, care se exteriorizează generos, neascunzându-și vreo cută a universului său interior. Ca producător și autor de spectacole coregrafice, pline de cutezanță, întreține o bogată cultură a dansului clasic și contemporan, ale cărui elemente le exploatează rațional și fantast, pentru a ivi bucuria comunicării de anvergură expresionistă. El nutrește o vie credință în frumos, în compoziția mereu înnoită, mereu aceeași, permanent seducătoare a baletului clasic, formă de dans pe care o scoate în afara cadrului rigid, instituționalizat, al marilor teatre. Arta lui e una de esență, de puternică spiritualitate latină. Caligrafia impecabilă a mișcării implică distincția eleganței, a unei adresări artistice ingenios concepute și structurate. În prima parte a „Requiemului- 24 de ritualuri și un cuvânt șoptit”, scena e distribuită pe patru compartimente sentimental-afective: „Feu”, „Tandresse”, „Forță”, „Fragilite”, cuvinte scrise pe panourile de fundal. Se creează o simbioză perfectă între gesturile și mișcările dansatorilor și costumația acestora. Culorile devin extrem de sugestive: fustă roșie cu veston roșu - focul, mistuitoarea, înflăcărata patimă a iubirii; fustă roșie cu veston alb - tandrețea confesiunii; fustă roșie cu veston negru - forța; fustă albă cu veston alb - fragilitatea, inocența, candoarea, puritatea mărturisirii. Ritualurile, tablourile coregrafice învederează surprinderea în profunzime și cu finețe a raporturilor interumane, ale căror adevăruri universal valabile le comunică prin mijloace specifice dansului, insistând cu acribie asupra transcenderii de către ființa umană a unor limite care îi sunt proprii. Se încearcă o uniformizare a umanului prin vestimentația constând în fuste și vestoane, ca și prin configurarea cu materiale de o dezarmantă simplitate a unor simboluri existențiale - pătratul, lanțul, pista (de-a lungul căreia se desfășoară cursa vieții), ringul de luptă, măștile (care reactualizează ideea lumii ca teatru), scara (pe treptele căreia se evadează lin din limitare, din izolare, din însingurare). 

Așadar, deși, paradoxal, titlul spectacolului duce cu gândul la requiem, la ideea că moartea e mare peste măsură, că ne naștem cu stigmatul morții pe frunte, cele 24 de ritualuri ale excepționalului spectacol coregrafic inițiat de Ana Maria Munteanu, directoarea Teatrului de Balet „Oleg Danovski”, gândire și înfăptuit de Gigi Căciuleanu induc încrederea în capacitatea ființei umane de a se recircumscrie elanului vital, de a învinge moartea, de a se înălța deasupra apăsătoarei condiții terestre, tinzând spre Absolut. De aici magia coregrafică a d-lui Gigi Căciuleanu, care compune, recompune și redefinește corpurile, obiectele lumiii materiale, revaluând totodată dimensiunile lumii spațiale. În aceste condiții, el asimilează dansul cu zborul , fie chiar și cu o singură aripă, făcând ca undeva, într-un punct foarte luminos și tainic al spiritului dansului, să se întâlnească, prin stilizarea în retortele cele mai pure ale sensibilității, cu poezia. Scenele de grup alternând cu solo-uri și cu duete potențează lirismul cu nuanțe dramatice ale trecerii noastre prin lumină, echivalentă cu o sete de păcate, de doruri, de avânturi, de patimi și de sete de lume și soare. O lumină însetată adânc de lume și soare. O lumină însetată adânc de viață. Cum e însăși arat lui Gigi Căciuleanu și emulația pilduitoare a corpului de balet constănțean, unic ăn felul său, în lume.

luni, 14 august 2000

„Nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul” (2000)

 Irinel Călin, În cadrul celei de a cincea Conferințe Naționale, desfășurată la Jurilovca, nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul, 14 august 2000

Sâmbătă și duminică, în premieră, comuna Jurilovca a găzduit la Căminul Cultural, cea de a cincea Conferință Național a Comunității Rușilor Lipoveni din România. Ținută din doi în doi ani, conferința desfășurată anul acesta a avut un dublu rol, pe lângă alegerea noilor organe de conducere fiind ales și candidatul pentru funcția de deputat din partea CRLR în viitorul Parlament.

Sâmbătă dimineața, înaintea deschiderii lucrărilor conferinței, delegații celor 40 de filiale din țară și reprezentanții aleși în urmă cu doi ani ai CRLR au asistat la un spectacol artistic pus în scenă de Ecaterina Ivan intitulat „Visuri trandafirii”.

După alegerea prezidiului, validarea delegaților și a organelor de lucru, președintele în exercițiu al CRLR, doamna Ecaterina Evdochim a prezentat darea de seamă asupra activității Consiliului Național pentru august 1998 - august 200, în care au fost punctate împlinirile și neîmplinirile Comunității. Problemele cu care se confruntă minoritatea au fost punctate și, dintre acestea, cele ale învățământului modern, ale religiei ortodoxe de rit vechi, precum și ale șomajului excesiv în localitățile cu populație compactă de ruși lipoveni au avut rezonanța scontată în rândurile participanților. Cât privește primul aspect, există un proiect privind înființarea unei secții pentru rușii lipoveni în cadrul unei universități (Universitatea Multiculturală), în vederea pregătirii de cadre care să apere interesele minorității (profesori, juriști, sociologi etc). După ce au fost prezentate raportul de activitate al deputatului ales, Sevastian Fenoghen, și raportul Comisiei de Cenzori, s-a căzut de acord ca amendamentele aduse statutului să fie dezbătute a doua zi, pentru că era programată o excursie la Portița la care toți participanții erau doritori să ajungă.

În a doua zi a Conferinței, au fost aduse amendamente statutului, cele mai importante fiind acordarea dreptului de vot pentru reprezentanții Consiliului Național, ai Biroului Executiv și membrii fondatori, precum și includerea în C. N., pe lângă cei 21 de membri aleși, a președintelui, vicepreședinților și secretarului Comunității. O propunere de modificare a statutului ce desfășurarea Conferinței Naționale din 4 în 4 ani a fost respinsă, iar propunerea ce privea apartenența politică a organelor de conducere a rămas să facă obiectul unor discuții ulterioare în cadrul Consiliului, care va stabili incompatibilității membrilor minorității, membri în alte partide.

Abia în jurul prânzului, când programul prevedea închiderea lucrărilor, CN a fost dizolvat și s-au făcut propunerile pentru alegerea președintelui CRLR și pentru alegerea candidatului care să reprezinte interesele minorității în Camera Deputaților în mandatul 2000-2004.

Pentru președinte au candidat E. Evdochim, Andrei Mișumov, Petre Mocenco, Ilie Danilov și Xenia Crasovschi, iar pentru deputat Vasile Ivan, Miron Ignat, Lucian Teodorov, Eugenia Mihart și Ana Tomescu.

Procedura de vot fiind îngreunată de numărul mare de candidați, abia în jurul orei 20 a fost anunțat rezultatul primului tur de scrutin. Astfel, pentru turul doi de scrutin au rămas în cursă, pentru președinte E. Evdochim din București cu 53 de voturi și A. Mișumov cu 27 de voturi, iar pentru deputat V. Ivan din București cu 59 de voturi și M. Ignat din Tulcea cu 44 de voturi, cu drept de vot fiind 137 de delegați. Vom reveni în ziarul de mâine cu rezultatul final al alegerilor.