„Mare farsor, mari gogomani” (HANȚĂ 1962)

 Al. Hanță, Mare farsor, mari gogomani, Editura pentru literatură, București, 1962

V A. H., Spiritul antimonarhic în literatura română

1 Ion Budai Deleanu, Țiganiada (fragment)

21 Alecu Văcărescu, Tatăl nostru parodiat

23 Grigore Alexandrescu, Lupul moralist

26 ***, (Două manifeste pamflet)

34 Nicolae Bălcescu, Manualul bunului român (fragment)

40 Ion Eliade Rădulescu, Discurs în Adunarea Constiutantă din 1866 (fragmente)

46 Cezar Boliac, Împământenirea principelui de Hohenzollern

50 B. P. Hasdeu
Cântecul lui Răzvan (din Răzvan și Vidra)
Complotul bubei
Dormitorul

62 N. T. Orășanu
Dinastie
Domnitor
Monarhie
Peneș-împărat

68 Alexandru Macedonski
Noaptea 
Visul
Cetățeanul și toboșarul
Gângavul politic
Să trăiască vodă
Al II lea gângav politic
Vodă Trefleac I

84 Gheorghe din Moldova, Doină din Moldova

86 Constantin Mille
Vivat rex, vivat!
Apanajele
Mesajul regesc
Trăiască pruncul României

96 Constantin Bacalbașa, 10 mai

100 (Anonim)
(La noi e mai cu coarne)
(Fuseși prin treburi)

103 Traian Demetrescu
Nunta de argint
Fotografii regale
Discursul regelui la Moși

111 Anto Bacalbașa
Nunta Engliterei cu România
Urechilă moștenitor (basm)
Marele căpitan

121 (Anonim), D-lui Ferdinand de Hohenzollern

126 Raicu Ionescu-Rion, Imnul regal

128 Ion Păun-Pincio, Pe stradă

131 Ion Luca Caragiale
Șarla și șobolanii (poveste)
O necuviință
Suveran și curtezan. Satiră democrată
Mare farsor, mare gogomani

141 Anonim, Jubileu! Jubileu!

145 A. Vlahuță
Auri sacra fame
1907

156 George Ranetti
Aniversarea lui Vodă
10 mai
1907
În noaptea de 10 mai

165 Anonim
Pentru 10 mai
10 mai, zi de doliu!

168 George Coșbuc
Scrisoarea lui Firdusi către șahul Mahmud
(Spânzurați-l, de-i mișel)

179 N. D. Cocea
Camerele s-au deschis: comedia începe
Jertfa celor douăsprezece mii
10 mai, zi de rușine
M. S.
Vițelul de aur
Urecheatul
Trăiască regele!
„Regele țărănimii”
La umbra... Amintiri din copilărie (fragment)

207 Tudor Arghezi
Omul cu ochii vineți
10 mai la Mitropolie
Note de război / Ceasul cel bun - Sfânta cruce - Un viteaz care se teme de guturai
Mesajul
Duminica macabră
Scrisori de prinți
Povestea prinților sașii
Zintâi de an
Regele Carol

241 Zaharia Stancu, De 10 mai, paradă...

245 Tabla ilustrațiilor

Criticul literar Eugen Lovinescu (1881-1943) despre scriitorul Victor Eftimiu (1889-1972) (1911)

(...) Voia să facă de toate, dar ceea ce e mai sigur, voia să vină la Paris unde îl ademeneau atâtea ispitiri. Zâmbeam, și nu credeam. Și cu toate astea s-a întâmplat. Nimic nu-l oprea la București. Cerul e pretutindeni același. A plecat. E drept că s-a oprit din drum vreun an la Sibiu, fiind secretarul de redacție al ziarului „Țara noastră”, e drept că s-a mai oprit nu știu cât timp la Budapesta și Viena, dar nu e mai puțin drept că într-o dimineață de mai tânărul V. E. pășea pragul casei mele, la Paris. Își ajunsese ținta. Era la Paris.

Și atunci l-am cunoscut mai de aproape, și ca om și ca scriitor. Atunci l-am putut prețui cumpănindu-mă, însă între multe nădejdi dar și între multe îndoieli.

Isteț, îndemânatic, întreprinzător, fără a fi îndrăzneț, plin de încredere în sine, învăluită totuși într-o ușoară ironie, spiritual, nepăsător la atâtea încercări ale unei vieți nesigure, încropită de azi pe mâine, pururi cu voie bună, în orice împrejurare plin de demnitate, dar mai presus de toate „bohem” neînduplecat, stăruitor, nelecuit.

Acesta era omul.

Scriitorul mă lăsa pe gânduri.

De o ușurință de condei în adevăr minunată, de o aptitudine universală, ceea ce te făcea să te îndoiești că ar avea și vreo competență, V. E. scria de toate: nuvele pentru ziare, poezii în toate genurile, cronici rimate, o dramă în trei acte pe care n-a publicat-o, un roman din viața zbuciumată a Românilor din Macedonia, prizărit în foița unui ziar din Ardeal, și mai ales un număr nesfârșit de cronici de ziar de cuprins felurit, ușoare, vioaie, uneori sentimentale, iar alteori străbătute de o scăpărare de gândire originală, cărora le lipsea doar un veșmânt mai trainic.

Mărturisesc că în fața unei astfel de activități risipite în atâtea părți deosebite și, fără îndoială, întinată și de prea multă superficialitate, eram nedumerit: fi-va acoperit scriitorul de valurile repezi ale unei literaturi ușoare sau ști-va să se smulgă din îmbrățișarea atâtor ademeniri pentru a concepe și a înfăptui  o lucrarea mai puternică, mai bine închegată? Iată întrebările ce-mi puneam. Și stăteam la îndoială.

Mărturisesc iarăși că prețuiam mai mult pe om decât ceea ce scria. Îmi părea rău văzând atâtea însușiri irosindu-se în lucruri grăbite, în schițe atât de fugare; îmi părea rău văzând un talent firesc pierzându-se poate pentru totdeauna în mici alcătuiri ce nu vor apuca ziua de mâine. dar așteptam, punându-mi nădejdea în tinerețea scriitorului și în „nebănuitul” ce stă ascuns în învelișurile tainice ale unui viitor adesea atât de apropiat.

Firește, tânărul scriitor făgăduia; dar însușirile lui erau din acele ce repede puteau luneca în rău.

Ceea ce era văzut însă, cu statornicie, cu neclintire, sub multele încercări pripite, era scânteia unui talent real care vroia să aprindă un foc puternic, și nu știa încă unde. Încerca aici, încerca dincolo. Încercarea izbutea numai pe jumătate, dar era îndreptățită. Romanul îi trecea peste puteri; în poezie nu-și găsise o originalitate; pentru dramă nu cunoștea îndeajuns viața. Rămăsese în schițe și în cronice. Puțin lucru. Și cu toate astea, însușirea de căpetenie era vădită: fantezia. Fiecare rând ne-o arunca sub ochi, strigând parcă: Da, am fantezie. Nu mă înalț ca alții; nu adâncesc ca alții; dar am fantezie.

Știu îmbina; știu toate scăpărări nouă, știu arunca o rază colorată peste orice; sar schimbând rânduiala lucrurile, sunt pretutindeni și nicăieri, pot face să vorbească obiectele neînsuflețite, mă preumblu în planeta Marte, mă joc cu tot aurul din Colorado, râd și plâng după voință, scot subiecte din orice, căci am fantezie!

Și în adevăr o avea.

Această fantezie trebui însă să se închege într-o operă de artă mai largă, mai izbutită, mai muncită, care nu venea încă.

Acum însă a venit. În seara de 2 Fevruarie, Teatrul Național ne-a dat poemul Înșiră-te Mărgărite, în care recunoaștem un talent dovedit și o operă încântătoare.

„Despre o baladă românească (Miorița)” (BRĂILOIU 1946)

 Constantin Brăiloiu, Despre o baladă românească (Miorița), trad. E. Comișel (Sur une ballade roumaine (Mioritza), Geneve, 1946, 13 p.),

(...)

În orice rămășițe pământești omenești stă la pândă un inamic viclean și sângeros pe care omul își dă osteneala să-l îndepărteze, să-l dezarmeze și să-l potolească.

Este îndepărtat dacă îl ajută să ajungă teafăr și nevătămat în locuința supremă.

Este dezarmat dacă se purifică ori se distruge tot ceea ce l-a atins, ceea ce îi aparține su numai ceea ce îl evocă: apa în care a fost scăldat (care se azvârle într-un colț ascuns), așchii rămase din crucea sa și din coșciug (care se ard imediat, pe loc), bățul groparilor (care se înmormântează cu cel pe care l-a măsurat).

Este liniștit, prin grija sa ca el să ia și să primească ceea ce i se cuvine, prin dar direct sau prin darul ocolit al pomenii.

Mai mult, el este potolit și prin subterfugiul magic al unei asocieri închipuite la manifestările obișnuite vechiului său mediu.

Părinții unui băiat care nu mai plătesc muzicanților prețul unui dans general și îl fac astfel să participe la distracțiile celor de vârsta lui.

De Crăciun, când merg din casă în casă să facă urări, băieții simulează întovărășirea cu un prieten mort, bătând cu bețele împodobite cu crestături în pământul care îl acoperă (pe mormânt, n. n.).

În același mod, căsătoria simulată convinge simulată sufletele nepotolite că actul principal al carierei lor pământești s-a desăvârșit în realitate și că nimic nu-i mai cheamă de acum printre cei vii: „ca să aibă și el nunta sa”, chiar dacă este celebrată de munți, soare, arbori, păsări și stele.

Și iată că se clarifică, în sfârșit, aspectele asemănătoare cu cele care, în Miorița, au uimit pe literați.

În zilele noastre „strofe ambulante” și locuțiuni poetice curente ne fac să credem că ele formau altădată elementul verbal al unei vrăji. Începutul de regret și de compătimire, sensibil ici și colo, în aceste incantații dezafectate, nu s-a strecurat, desigur, decât în ziua când mila creștină a izgonit teroarea ancestrală.

Ele nu exprimă nici voluptatea renunțării, nici beția neantului, nici adorarea morții, ci tocmai contrariul lor, pentru că în ele se perpetuează amintirea gesturilor originare de apărare a vieții.

„Parlamentul în pribegie. 1916-1918” (PROCOPIU 1919)

Grigore Procopiu, Parlamentul în pribegie. 1916-1918. Amintiri, note și impresii, Editura Universitaria, București, 1992

I C. D. Dissescu, Scrisoare, martie 1922

1 Cuvânt înainte, Nicorești, 15 iulie 1918

3 Spre calvarul pribegiei
În urma dezastrului de la Turtucaia
Râmnicu Vâlcea
La București
În drum spre Moldova

11 În Moldova
Atmosferă parlamentară la Iași
Guvern de colaborare
Zvonuri de evacuare
La primul ministru

21 Evacuarea
Plecarea în Rusia
La Odessa
Semne prevestitoare
La Herson
Revoluția
Spre Iași
La Iași 
Reforma constituțională în parlament
În Rusia din nou
În apropierea sesiunii ordinare a parlamentului
Herson - Odessa
Plecarea din Herson
Pe mare spre Odessa
În portul Odessei
Luptele pe stradă
Arestările și perchezițiile
Racovschy
La sanatoriu. Arestarea mea
Noi arestări
Pe vaporul „Traian”
Racovsky pe vaporul „Traian”
Bandiții se demască. Lovitura din port
În drum spre Crimeea
Colonelul canadian Boyle
În pușcărie la Theodosia
Plecarea din Theodosia la Sevastopol
La Sevastopol
Nou guvern român
În drum spre Sulina
Furtuna
La Sulina
Spre Galați
Tecuci - Nicorești
La Iași
La întrunirea de la dl. G. Mârzescu

coperta 4: „Asigur pe cititorii mei că dacă în aceste note nu vor găsi emoțiunile pe care le poate da numai o valoarea literară, într-o lucrare de felul acesta vor găsi însă o expunere exactă a faptelor observate de un martor ocular, participând el însuși la desfășurarea vieții parlamentare  române, în legătură cu evenimentele revoluționare ruse, cum și în interesante observații de fapte a evenimentelor din Rusia de la ianuarie 1917 până la martie 1918, timpul pribegiei parlamentarilor români.” (G. P., Nicorești, 15 iulie 1918)

Revista bucureșteană „Criterion” 1934-1935

„Criterion”, Revistă de arte, litere și filosofie, Asociația „Criterion”, București, an I, nr. 1, 15 octombrie 1934

Redacție: Ion Cantacuzino, Petre Comarnescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Henri H. Stahl, Alexandru Christian Tell, Mircea Vulcănescu

1 Petre Comarnescu, Dezacordul dintre adevărurile spiritului și fenomenele prezentului. Despre un prim aspect al dramei și îndoielilor cugetătorului voitor de bine față de iraționalitatea vieții contemporane, pornită totuși spre un chip nou de credință și creație, și despre rostul acestui cugetător față cu forțele ce simbolizează revărsarea naurii peste hieraticele monumente ale culturii.

O carte

2 Ion I. Cantacuzino, De două mii de ani..., roman de Mihail Sebastian

O ideie

3 Petre Comarnescu, Experiență

4 H. H. S., O mască

Trei poziții

5 Constantin Noica,Moartea omului de mâine

Alexandru Christian Tell, Viața omului de azi

Mircea Eliade, Poimâine

... și câteva puncte de vedere

6 P. C., P. C., M.V., P. C., M. V. , M. V., M. V. , P: C., I. I. C., M. V.

„Criterion”, Revistă de arte, litere și filosofie, Asociația „Criterion”, București, an I, nr. 2, 1 noiembrie 1934

1 Henri H. Stahl, Prilej de îndoială. La o răscruce de drumuri: spre țărănie, o mitocănie și un stil „național”

O problemă

2 Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași?

O carte

2 Ioan I. Cantacuzino, „Nu”, de Eugen Ionescu

O ideie

3 Mircea Vulcănescu, Spirtualitate

Un om

4 Henri H. Stahl, Gheorghe Popovici

4 Un desen

... și câteva puncte de vedere

5 A. C. T., I. I. C., P. C., P. C., P. C., I. I. C., A. C. T., M. V. , P. C., M. E. M. V., C. E., M. V., M. V.

„Criterion”, Revistă de arte, litere și filosofie, Asociația „Criterion”, București, an I, nr. 3, 15 noiembrie 1934

Redacție: Ion Cantacuzino, Petre Comarnescu, Mircea Eliade, Constantin Enescu, Constantin Noica, Henri H. Stahl, Alexandru Christian Tell, Mircea Vulcănescu

1 Anton Galopenția, Situația intelectualilor români

2 Petru Comarnescu, Un desen

O ideie

3 Mircea Vulcănescu, Generație

Două comentarii italiene

7 Ion I. Cantacuzino, Premiul Nobel: Luigi Pirandello

Mircea Eliade, Două cărți italienești

... Și câteva puncte de veder

8 P. C., M . E., M. V., P. C., M. E., C. E., A. C. T., I. I. C

„Criterion”, Revistă de arte, litere și filosofie, Asociația „Criterion, București, an 1, nr. 5, 15 decembrie 1934

1 Dan Botta, Puterea cuvântului

Două probleme

2 Mircea Eliade, Să ne închipuim că...

Ion I. Cantacuzino, Ceva despre lirica naționalistă

2 Dan Botta, O statuie

 O Ideie

3 Constantin Noica, Problematică, 

Un sistem

3 Mircea Vulcănescu, În jurul filosofiei lui Blaga

...Și câteva puncte de vedere

 4 I. I. C., M. V., M. V., M. V., A. C. T., M.V., M. V., A. C. T., M. V., M. V. , M. V.

„Criterion”, Revistă de arte, litere și filosofie, Asociația „Criterion”, București, an II, nr. 6-7, ianuarie-februarie 1934

Redacție: Ion Cantacuzino, Petre Comarnescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Henri H. Stahl, Alexandru Christian Tell, Mircea Vulcănescu

1 Mircea Eliade, Reabilitarea Spiritualității

O problemă

2 Octav Șuluțiu, Limba românească în Ardeal

O ideie

3 Henri H. Stahl, Satul

O primejdie

5 Petru Comarnescu, Tirania formulelor-capcane

5 Ion I.. Cantacuzino, O gravură

 ...Și câteva puncte de vedere

6 A. C. T., M. E., A. C. T., I. I. C., M. E. , P. C., I. I. C., M. V.

„Calvarul meu în România” (SCHIEBOLDT 1952)

 Kurt Schieboldt, Calvarul meu în România, trad. D. Hogea (germ. 1952), Tinerama, București, 1992

5 [Prefață] - „România, August 1944! Sute de mii de tineri germani dați dispăruți și morți! (...) Un sec și mincinos comunicat militar german a fost singura veste despre îngrozitoare catastrofă a celui de-al doilea război mondial. (...) Și astăzi, în 1952, cei dragi primesc de cele mai multe ori un răspuns fără speranță de la oficiile Crucii Roșii Internaționale pentru Regăsirea Persoanelor Dispărute, oficii deservite de oameni atât de plini de bunăvoință și abnegație. (...)”

8 „Dedic această lucrare morților și dispăruților pe front” - K. S.

9 În vârtejul prăbușirii frontului în România
„Ziua mea de naștere 13.9.1944”

11 Nistrul sclipea în soare

22 La Prut a fost dansul macabru...
`Voi zori roșii - trandafirii / Voi zori roșii - trandafirii / Ne prevestiți morțile noastre / Prea timpurii...” (Cântec soldățesc german)

45 Toți peste Siret și Trotuș, noaptea

58 Și am devenit cu toții jivine

80 Amintiri. Primii ani de război în Vest

86 Rănit și prizonier de război în spitalul „Maria”

92 Amintiri și iar amintiri. Campania din Sud

105 Clopote de Crăciun și emoții de An Nou în spital

109 Și iar pe front, dar în Răsărit: 1941

124 Vindecații fac o călătorie pe ruta Sighișoara-Cisnădie-Titu...
Vara 1945
Iarna 1945-46

143 Supraviețuitorule, unde ți-e sufletul?

„Poezii. Proză” (ALEXANDRESCU 1863)

Grigore Alexandrescu, Poezii. Proză, antol., pref. și tabel cron. C. Mohanu, I. Creangă/Biblioteca școlarului 104, București, 1980

5 Constantin Mohanu, Prefață

41 Cîteva cuvinte în loc de prefață

Poezii

Suvenire și impresii, meditații, elegii
44 Trecutul. La Mănăstirea Dealului
47 Umbra lui Mircea. La Cozia
51 Răsăritul lunei. La Tismana
55 Mormintele. La Drăgășani
59 O impresie. Dedicată oștirei române
62 Anul 1840
66 Suferința
68 Un ceas e de cînd anul trecu
70 Meditație
74 Barca
76 Miezul nopței
78 Așteptarea
81 Cîinele soldatului
83 Adio. La Tîrgoviște
87 Unirea Princpatelor. Dedicată fiitorilor deputați ai României
90 Mărei sale domnului Alexandru Ioan I. Anul 1859. Pentru ziua intrării sale în București
92 O profesiune de credință
96 Cometei. Anonsate pentru 13 iunie
98 Răspunsul cometei

Epistole și satire
101 Epistolă către Voltaire
106 Epistolă Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
109 Epistolă D. I. V., Autorul Primăverei amorului
113 Epistolă D. V. II
119 Epistolă D. I. C.
124 Satiră. Duhului meu

Fabule
130 Toporul și pădurea
132 Elefantul
135 Oglindele
137 Cîinele izgonit
140 Șoarecele și pisica
142 Privighetoarea și măgarul
144 Cîinele și cățelul
145 Pisica sălbatică și tigrul
147 Dreptatea leului
149 Lupul moralist
151 Boul și vițelul
154 Vulpea liberală
155 Mierla și bufnița
156 Uleul și găinile
158 Cîinele și măgarul
159 Vulpoiul predicator
161 Atelajul eterogen
162 iepurele, ogarul și copoiul
164 Ursul și vulpea
165 Corbii și barza
167 Calul vîndut și diamantul cumpărat
168 Mielul murind
169 Lișeța, rața și gîsca

Proză

Memorial de călătorie (fragmente)
189 Cozia
195 Nuvela Călugărița (fragment)
208 Bistrița
213 Bistrița (încheiere)
218 Polovraci
223 Tismana (încheiere)

229 Aprecieri critice

237 Tabel cronologic

„Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism” (GUSTI 1920)

Dimitrie Gusti, Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism. Clasificarea sistemelor privitoare la societatea viitoare, cuv. înainte și note A. Firuță, Ed. Științifică, București, 1993, 144 p.

2 Extras din „Arhiva pentru știință și reformă socială”, II, 1,2,3, Gutemberg, București, 1920

5 Argentina Firuță, Cuvînt înainte

12 Cuprins / „Neque flere, nec ridere, nec contemnari, sed intelligere” (Spinoza)

17 I Studiul de față urmărește analiza și precizarea termenilor: comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism; fixarea principiilor fundamentale ale acestor sisteme și determinarea locului pe care-l ocupă fiecare din ele într-o clasificarea generală a tuturor sistemelor privitoare la viitorul social

18 II Primul exemplu de nesiguranță în discuțiunea supra socialismului: controversa în jurul paternității termenilor de socialist și socialism, primul apărut în Anglia în 1833 și al doilea inventat de Joncieres  în 1832; odată inventații termenii, au fost întrebuințați fără nici o preciziune până azi, atît în limbajul popular, cît și în cel savant; confuziune care dă legitimitate acestui studiu.

22 III Sistemele de construcție a societății viitoare cuprind:
1.o teorie sociologică și juridică-politică
2.o critică economică
3.un plan de organizare
4.mijloace de realizare a acestui plan
5.o acțiune politică
6.un ideal etic
Fiecare din acest elemente devine criteriu de clasificare (în afară de elementul acțiunei politice); prin criteriul sociologic și juridico-politic ajungem la sisteme anarhiste și non-anarhiste; prin criteriul economic, la sisteme comuniste și socialiste-colectiviste.
Criteriul planului organizator indică alte două clasificări:
a) tipurile centraliste, federative și corporative
b) sistemele raționaliste și realiste, criteriul mijloacelor deosebește sisteme pașnice de sisteme violente; criteriul etic unifică sistemel violente (afară de „dictatura proletariatului”) 

36 IV Francois Babeuf, inventatorul tacticii revoluționare, și Etienne Cabet, autorul celui dintîi roman social devenit popular, reprezentanți ai comunismului raționalist centralist

42 V Robert Owen, cel dintîi socialist reformist și promotorul comunismului raționalist federalist

47 VI Doctrina contelui de Saint-Simon, „prefața și tabla de materii” ale socialismului; ulterior preconizează socialismul raționalist centralist

53 VII Charles Fourier, reprezentantul tip al socialismului rațional federativ; Louis Blanc, teoreticianul socialismului rațional corporativ

58 VIII Încoronarea raționalismului social prin teoria anarhistă; anarhism individual și social (socialist și comunist); Max Stirner, anarhist individualist; P. Proudhon, anarhist comunist; continuatorii anarhismului: P. Kropotkin și M. Bakunin; atitudinea lui Bakunin împotriva statului, combaterea votului universal și apologia revoluției proletare.

67 IX Marxismul este cel dintîi sistem realist, opus tuturor sistemelor raționaliste cunoscute până la el; evoluționismul social marxist, o dramă socială în cinci acte: factorul tehnic economic, tendințele de evoluție, crizele economice, lupta de clasă și catastrofa finală; revoluția socială, după Marx, raportul dintre condițiile ei obiective (evoluția economică) și condițiile ei subiective (proletariat); revoluția socială cuprinde pe cea politică, nu poate fi provocată de ea.

75 X Critica și interpretarea marxismului au dat naștere revizionismului „intelectual” și revizionismului „revoluționar”, care cuprinde neosocialismul sindicalist și neocomunismul sovietist; principiile sindicalismului: principiul luptei și acțiunii directe și principiul autonomiei, personalității sociale și instituțiilor sindicaliste; critica democrației și a sufragiului universal; mijloacele acțiunii directe; greva generală; forța și violența, violența și dictatura proletară, după Sorel; federalismul sindicalist; formarea personalității sociale, baza idealismului revoluționar; sindicalismul, un nou tip de sistem social, tipul voluntarist.

86 XI Bolșevismul este un fenomen social, un regim politic și o doctrină socială; ca doctrină îmbrățișează trecutul , prezentul și viitorul social; pentru trecut predică războiul civil, revanșa pentru suferințe trecute, burghezimea este o stare de spirit opoziționistă; în ceea ce privește viitorul, bolșevismul este adept al anarhismului comunist; pentru prezentul tranzitoriu se pretinde marxist; nu este încă marxist, ci decretist, politicist și babouvist, crezînd că revoluția politică va produce pe cea socială; analiza constituției republici socialiste federative rusă  a sovietelor; critica parlamentarismului și principiul reprezentării intereselor profesionale nu sunt nouă; dreptul electoral, o consacrare legală a inegalității nu numai dintre clase, ci și dintre grupurile proletare; vot plural și indirect; ierarhia sovietică și organele puterii supreme; dictatura proletariatului, negarea democrației și sufragiului universal nu sunt marxiste; modelul lui Lenin, comuna din Paris, înțeles fundamental deosebit de Marx; majoritare și minoritate; dictatura proletariatului nu este impersonală, ci duce la dictatură oligarhică de partid și chiar la cesarism; sovietism și dictatură reprezintă doctrina străveche a absolutismului politic și a dreptului celui mai tare; bolșevismul caracterizat ca „socialism tatar”; bolșevismul, cel mai tipic oportunism; el renunță ușor la principii pentru a face „experiențe”; exemple de alte experiențe sociale nereușite: comunismul din Amana, experiențele lui Owen, Cabet, Fourier; criza bolșevismului, o criză de metodă; sindicalism și bolșevism; raționalism și realism social.

118 XII Realizarea idealului social-etic al Dreptății și Egalității sociale -  notă comună tuturor sistemelor comuniste, socialiste, anarhiste și sindicaliste, ea este însă străină sistemului ce postulează dictatura proletariatului, nostalgia „imperiului al treilea”

121 XIII Schița grafică a clasificării generale a tuturor sistemelor despre care s-a vorbit în acest studiu

123 Note

coperta 4: „Dictatura proletariatului, după bolșevici, nu este o stare, ci un regim recunoscut de constituție; nu este dictatura majorității, ci a minorității, și nici a acestei minorități în întregime, ca clasă, ci a unui partid, adică a unui fragment din această clasă; dictatura de partid duce însă la aceea a unei grupe din mijlocul partidului, pentru a termina cu dictatura unora sau unuia din acest grup. În acest mod, dictatura proletariatului așa cum este înțeleasă de bolșevici, reprezintă o minoritate a minorității care dictează majorității și care duce în mod fatal prin oligarhia cîtorva la cezarismul unuia”.

„Politica, o vocație și o profesie” (WEBER 1919)

 Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, trad. (germ. 1919) I. Alexandrescu, Anima, 1992

(2)
Autorul
M. W. (1864-1920) a fost unul dintre întemeietorii sociologiei. Economist, sociolog și politician, a predat la universitățile din Freiburg, Heidelberg și Munchen. „De mai bine de o jumătate de secol, moștenirea weberiană continuă să furnizeze repere mereu pertinente cercetătorilor care nu au renunțat să asocieze viziunea amplă a istoriei comparate cu o analiză fină a instituțiilor și implicația personală cu detașarea metodică.” (Dictionnaire critique de la sociologie, PUF. Paris, 1990). Operele fundamentale ale lui M. W. sînt culegerea de studii privind sociologia religiilor - din care face parte și celebrul studiu Etica protestantă și spiritul capitalismului - și cartea Economie și societate. Lucrările sale, și în special cele două discursuri, Politica, o vocație și o profesie și Științei ca vocație și profesie, precum și studiul mai sus amintit, au fost traduse în numeroase limbi. Prima traducere în limba română din opera lui M. W. apare în cartea de față.

Cartea

În perioada tulburărilor revoluționare din Germania de după primul război mondial, cînd socialiștii și viitorii comuniști încercau să pună mîna pe putere prin mijloace politice și militare (ajungînd pînă la a instaura, pentru scurt timp o „republică sovietică” în Bavaria), M. W., cel mai reputat politolog din acea vreme, ține un discurs în fața studenților, foarte activi în acest mișcări sociale. Discursul conține, concis reprezentate, ideile de bază ale operei weberiene - definirea celor trei tipuri „pure” ale conducerii politice, descrierea celor două tipuri de etică politică, cea a convingerilor și cea a responsabilității etc - dar, în același timp, vrînd să servească drept ghid în viață celor care au intenția să de ocupe de politică, discursul conține și analize detaliate și imparțiale ale vieții politice din diferite timpuri și țări. Avînd dubla valoare de îndreptar pentru viitorii politicieni și de introducere în opera weberiană, scrierea de față este prima lucrarea a lui M. W. tradusă în limba română.

(5) Cuvînt înainte
Ideile scrierii de față au fost prezentate sub forma unei comunicări orale, în iarna revoluției din 1919, la inițiativa Uniunii studențești libere din Munchen, și poartă, de aceea, amprenta nemijlocită a cuvîntului rostit. Conferința, semeni Științei ca vocație, face parte din ciclul care a fost continuat de mai mulți oratori și care avea drept scop să slujească ca îndreptar , în diferite domenii de activitate bazate pe munca intelectuală, tinerilor de curînd demobilizați și profund marcați de experiența războiului și perioadei postbelice. Conferențiarul și-a completat expunerea ulterior, în vederea publicării, și ea a apărut în forma de față pentru prima oară în vara lui 1919.
Heidelberg, august 1926
Marianne Weber

coperta 4
„..statul este acea asociere umană care își arogă (cu succes) dreptul de a avea, în granițele unui anumit teritoriu...., monopolul asupra constrîngerii fizice legitime.”
„Instrumentul specific al constrîngerii legitime, aflat ca tare în mîinile grupărilor umane este ceea ce determină particularitățile tuturor problemelor etice ale politicii.”
„.... toate activitățile etic orientate pot fi puse sub semnul a două precepte fundamental diferite din punct de vedere etic și, indiscutabil, contrare: ele pot fi orientate după o <etică a convingerilor> sau după o <etică a responsabilității>.”

„Călătorie în China” (MILESCU 1926)

Spătarul Nicolai Milescu, Călătorie în China (1675-1677), trad. și pref. E. C. Grigoraș, Casa Școalelor, București, 1926, 234 p.

3 Em. C. Grigoraș, Prefață

13 Harta

15 Dela Tobolsk la Frontiera Chinei

48 Dela Frontiera Chinei la Râul Naun

106 De la Râul Naun la Peking

136 Șederea la Peking

231 Întoarcerea