„Viața Filialei” („TOMIS” 1997)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, iulie 1997

*

În perioada 7-14 iulie, Uniunea Scriitorilor din România în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova au organizat ediția a doua a „Simpozionului literar Chișinău-București”. Simpozionul s-a desfășurat la sediul USRM și la Casa de creație „Al. Donici” din Peresecina. Delegația scriitorilor din țara noastră a fost condusă de criticul literar Laurențiu Ulici, președintele USR, și a avut în componență pe: Gabriel Dimisianu, membru al Consiliului Director al USR, Mihai Chicuș, directorul economic al USR, Alexandru Ecovoiu, membru al Asociației din București, Sergiu Adam, Viorel Savin, Cassian Maria Spiridon, Nichita Danilov, Emil Iordache, Marina Codruț, Cristina Cârstea din partea Filialei din Iași, Ion Mircea din partea Filialei din Sibiu. Din partea Filialei Dobrogea a fost prezent prozatorul Ovidiu Dunăreanu, redactorul la revista „Tomis”. Gazdele avându-i în frunte pe criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi, președintele USRM, au participat la simpozion cu un număr remarcabil de scriitori aparținând unor generații diferite.

*

La Cercul Militar Constanța, poetul Arthur Porumboiu, și-a lansat noul volum de versuri Lupta cu îngerul negru (Ex Ponto, Constanța, 1997). Despre carte a vorbit nuanțat, cu obiectivitatea și detașarea care se impuneau, scriitorul Nicolae Motoc, relevând reușitele și scăderile acesteia, lipsa spiritului critic în selectarea poemelor și în organizarea cuprinsului. Și-au mai exprimat opiniile: Constantin Novac, Nicolae Necula, O. Dunăreanu.

*

În cadrul aceleiași instituții de cultură a marinei române, scriitorii C. Novac, N. Motoc, Sorin Roșca, Lică Pavel, Dan Perșa și Emilia Dabu s-au întâlnit cu ofițerii și militarii de pe distrugătorul „Mărășești”. Dialogul dintre scriitori și marinari a stat sub semnul unei teme generoase și incitante: „Literatura română și marea”, la care au făcut referiri C. Novac și N. Motoc. D. Perșa a vorbit despre romanul Punctul mort, publicat de C. Novac. N. Motoc, S. Roșca, L. Pavel, D. Perșa și E. Dabu au citit din versurile lor inspirate de mare și ținuturile pontice.

*

Continuând seria schimburilor de experiență și dialogului cu scriitorii din alte localități decât cele dobrogene, în vederea atragerii acestora în rândurile filialei din Constanța, comitetul filialei a organizat o deplasare de lucru în județul Ialomița, la Slobozia. C. Novac, secretar executiv, membru în Consiliul USR, și S. Roșca s-au întâlnit cu membrii Asociației Literare „Costache Negri”, al cărei vicepreședinte este prozatorul Ioan Neșu.

„Periscop” („TOMIS” 1997)

 O. D., Periscop, „Tomis”, Constanța, iulie 1997

*

Prezent până acum cu fragmente de roman, povestiri și versuri în paginile unor reviste literare - „Euphorion”, „Arca”, „Poesis”, „Calende”, „Tomis” - colegul nostru Dan Perșa debutează în forță cu romanul Vestitorul (Albatros, 1997). Romanul, având ca motto un citat din Dimitrie Cantemir, face trimitere la o „istorie ieroglifică” care cuprinde două sute de ani de istorie românească, de la 1800 încoace. Cartea are în centru o utopie: Falansterul de la Scăeni și pune problema identității românești, conturând o suită de personaje care amintesc de figuri reale ale istoriei și contemporaneității, de la Petrache Lupu la Petre Țuțea.

*

La Mangalia, Fundația  pentru Tineret, în colaborare cu Primăria municipală și organizația „Salvați copiii”, au organizat sub coordonarea poetei Emilia Dabu, spectacolul de muzică și poezie „Copilărie zbor infinit”, printre vedete numărându-se elevii: Irina Pavăl, Mihai și Ștefan Chiper, Laurențiu Stere, Camelia Ghica și alții. Elevii Școlii generale nr. 4 din Neptun, sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Nour, au prezentat o expoziție care a încântat prin originalitatea ei, majoritatea lucrărilor fiind concepute din scoici. Manifestarea  cu vernisajul expoziției de „Mangalia în culorile iubirii” a Aglaiei Lungu. Aflată la a doua expoziție personală, pictorița a oferit iubitorilor de frumos, peisaje inspirate de spațiul marin și naturi statice, ,toate configurând o sensibilitate și o înzestrare artistică deosebită.

Români în orașul elvețian Geneva (ARGHEZI 1997)

Baruțu T. Andrei, Geneva internațională, „Tomis”, Constanța, iulie 1997

Cunoscut mai ales din confruntările și reuniunile politice internaționale, orașul Geneva a căpătat, încă din timpurile trecute, un renume care nu se dezminte nici azi.
La o distanță de peste 500 km de Paris și aproximativ 2000 km de București, Geneva are o populație de peste 150.000 locuitori stabili. Oraș principal cantonului cu același nume, el are ca inscripție pe steagul propriu, ca și pe sigiliile oficiale, expresia latinească: „Post tenebras lux ”. (După întuneric, lumină) Cum fiecare canton elvețian are un steag propriu, ca și un sigiliu particular, cel al Genevei, sub care s-au purtat diverse bătălii în cursul istoriei locale, este compus din două părți: o jumătate poartă simbolic o aripă de vultur, iar cealaltă parte o cheie, semnificații de avânt, dar și de deschidere spre realitățile epocilor și a spiritului umanist. La început catolică, Geneva a trecut la protestantism sub impulsul lui Calvin în 1532. Astăzi spiritualitatea geneveză este împărțită între catolici protestanți majoritari, fiecare cu instituțiile bisericești separate, dar cu un spirit liberal general. Din secolul 18, Geneva este locul unei vieți intelectuale deosebite, având în frunte pe Jean Jacques Rousseau căruia, mai târziu, i s-a ridicat o statuie pe o mică insulă locală. O altă mare personalitate a Genevei, dar și  alumii,  a fost Henri Dunant, fondatorul Crucii Roșii.
Dintre marile instituții internaționale și muzee celebre, e de notat sediul ONU, fost al Societății Națiunilor, la care și-a adus io importantă contribuție diplomatul român Nicolae Titulescu, Muzeul Ariana (ceramică, sticlărie) ca și muzeele de Artă și Istorie, de Etnografie și folclor, de Istorie naturală, Biblioteca universitară, ca și sediile multiple ale organizațiilor internaționale sau edificiile religioase ori clădirile din Orașul vechi, mărturisind valorile unei culturi proprii.
Geneva, ca oraș, este împărțită în două zone distincte prin partea finală a lacului Leman, care, alimentat de râul Ron, continuă cursul prin reunirea cu Arva, alt râu, pe teritoriul francez până la vărsarea în Mediterana, în vecinătatea orașului Marsilia. Cele două zone ale Genevei (malul stâng și malul drept) sunt reunite printr-un pod numit „Pont du Mont-Blanc”, vecin marelui „Jet d eau”, de fapt, o țâșnitoare imensă care a devenit un veritabil simbol al orașului. La capătul nordic al acestui pod magnific, se află un important parking de automobile, construit sub apele lacului Leman.
La Geneva a locuit și a intrat în normalitate pianistul român Dinu Lipatti, de asemenea desfășurat o vie activitate etnograful Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivelor Internaționale de folclor. Amândoi au rămas pe veci în țărânele genoveze, zălog de nemurire a legăturilor de prietenie româno-elvețiană. Tot aici, la Geneva anilor 1879, s-a constituit și Societatea studenților români, premergătorii unor importante evenimente cu caracter istoric pentru țara noastră.
În imediata apropiere a Genevei s-a ridicat recent o biserică românească de lemn adusă din Transilvania.
Tot la Geneva a trăit între 1905-1910 și revenit, pentru scurte perioade de tratament medical între 1959-1966, Tudor Arghezi pe a cărei locuință din tinerețe s-a așezat o placă de amintire. La Muzeul Rath, importantă instituție de artă, în 1967, cu ocazia dezvelirii acestei plăci, a avut loc și o expoziție de volume și manuscrise argheziene. 
Vorbind despre Geneva și anii de tinerețe petrecuți aici, T. Arghezi declara unui important jurnal genevez: „Fără ajutorul, fără climatul Elveției și îndeosebi al Genevei, nu m-aș fi găsit pe mine însumi (presupunând că m-am găsit) pe vremea, de mult trecută, când tânărul care am fost a cunoscut primele neliniști ale vocației. La Geneva, ca și la Fibourg, am deprins acel stil de viață numai al vostru, făcut din eleganță, delicatețe morală, vreau să spun acel sentiment al absolutei datorii față de aproapele tău, datorie de la care cred să nu mă fi abătut până azi. Astfel, mica republică Post tenebras lux  a fost școala, inspiratoarea permanentă a carierei mele întregi. Și dacă iubesc atât de fierbinte libertatea, dacă -mi iubesc patria, știu că această dragoste are ca sursă Alpii voștri, pe malurile frumosului lac Leman”. (Interviu realizat în 1967 de către un ziarist de la Journal de Geneve)
Geneva de azi este nu numai un punct important pe harta Europei și a lumii, dar și locul unde spiritul și cultura poporului elvet își are câștigat un binemeritat renume.

Revista „Tomis” din Constanța (MARIN 1997?)

 Lector univ. dr. Ileana Marin, „Tomis”, Constanța, 1997?

Cu prilejul acestei ediții a Colocviilor tomitane, am aflat lucruri noi despre revista „Tomis”. Listele de nume încep cu aceia care, dintr-un motiv sau altul, nu mai colaborează la această publicație. Să înțeleg prin aceasta că există dorința de a-i recâștiga? Sau că există dorința de a recupera o vârstă de aur? Pe de altă parte, constat că participanții la acest colocviu au încercat să valideze această revistă, care nu mai are nevoie de validări explicite. O revistă de cultură cum se dorește „Tomis” să fie, și cum cred că este, se validează prin ceea ce publică, se validează pe sine prin sine și mai puțin prin discursuri despre ea.

Sunt de acord cu ideea că o publicație culturală trebuie să-și precizeze ținta și chiar să încerce să dea o definiție a culturii care să-i fie proprie, dar cu care să fie consecventă. Citind revista „Tomis” în ultimii ani, mi-am dat seama că există această încercare de a foi consecvent cu propria direcție. Ceea ce nu am știut este că această consecvență a avut o istorie, fapt absolut lăudabil.

(...)

„Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2” (MOCANU 1997)

 Virgil Mocanu, Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2, „Tomis”, Constanța, mai 1997

Peste 2000 de elevi și eleve din gimnaziile și liceele constănțene, după ce au atins performanțe respectabile la faza județeană a concursurilor și olimpiadelor școlare, au participat, râvnind la consacrare deplină, în iureșul competiției naționale a inteligenței juvenile, la diferite discipline de studiu. Prezența unora dintre aceștia în finala pe țară a fost încununată de laurii izbânzii. Merită însă remarcat însă, în primul rând,  că la matematică, liceenii Constanței s-au situat pe locul I în ierarhia județelor țării. Matematicienii în formare ai Constanței, pregătiți de profesori de elită cum sunt Doru Caragea, Gheorghe Andrei, Stan Sava, Nelu Chichirim, Costinel Martici (Colegiul Național „Mircea cel Bătrîn”), Liviu Ionescu (Liceul „Ovidius”), Gheorghe Mânză (Liceul „Anghel Saligny” Cernavodă) au cucerit două locuri I (Nicolae Mihalache, clasa XII și Ramona Anton, clasa XII), cinci locuri II (Ioan Berbec, clasa XII, Octavian Udrea, clasa XI, Marius Petria, clasa X, Florin Cucu, clasa X, și Diana Fulger, clasa IX), precum și un premiu II prin Cristian Mitrana, clasa XII. Și chiar dacă la limba și literatura română s-au înregistrat mai puține premii, lotul constănțean s-a situat pe locul II în clasamentul oficial pe județe. Premii numeroase au obținut și elevii de la Colegiul Național „Constantin Brătescu” la „istoria pedagogiei”, „pedagogie socială”, „psihologia copilului” și „teoria educației”, ca și cei de la Liceul Teoretic „George  Călinescu” la limbi clasice (latina și greaca veche) și limbi moderne (engleză, spaniolă și franceză).

Municipiul pontic a fost centru național la două concursuri pe meserii: mecanic și conducător auto (Grupul Școlar Auto) și telecomunicații (Grupul Școlar de Electrotehnică și Telecomunicații). După centralizarea la Ministerul Învățământului a situațiilor statistice referitoare la faza finală a Olimpiadelor Școlare, județul Constanța ocupă al doilea loc pe țară după București. Este o performanță remarcabilă, care obligă în viitor.

„Periscop” („TOMIS” 1997)

 Ov. D., Periscop, „Tomis”, Constanța, 1997, mai

*

Clarie Middleton, producător, Lin Coghian, scenarist, și  Philip Osment, regizor, de la Teatrul „Old Vic” din Bristol, Marea Britanie, s-au aflat din nou, în vizită de lucru, la Teatrul Dramatic din Constanța pentru definitivarea coproducției româno-engleze cu piesa „Iarna”. Cu acest prilej, oaspeții s-au întâlni cu reprezentanții presei constănțene în vederea unei colaborări și mediatizări a spectacolului în presa din țara noastră, cât și a României în presa britanică.

*

Muzeul de Artă Constanța a găzduit expoziția personală a unui redutabil plastician contemporan. Este vorba de pictorul Gheorghe Anghel din București, profesor la Academia de Arte, un statornic prieten al Dobrogei. Expoziția a cuprins: compoziții dedicate tinerei și fermecătoarei Melissa, grecoaică din orașul Galați, care i-a fascinat anii tinereții, lucrări dedicate peisajului marin și ținutului pontic, traversate de poezie, lumină și diafanitate.

*

De curând a fost inaugurat, la Constanța, primul studio teritorial Radio Tv din cele cinci pe care Direcția de Relații Publice a Armatei intenționează să le înființeze în toată țara. Prin intermediul studioului sunt mediatizate, cu înalt profesionalism și promptitudine, activitățile Marinei Militare și ale celorlalți luptători din Dobrogea. Redacția, din care fac parte ziariștii militari Marian Moșneagu și Nezir Gelaledin, este condusă de colonelul Lică Pavel, publicist și scriitor binecunoscut în orașul de la mare, întemeietorul, de fapt, al acestei redacții. Urăm colegilor noștri de la „Scutul Dobrogei” să obțină pe viitor, ca și până acum, rezultate cât mai performante.

*

Asociația artiștilor plastici „Amfora” a organizat, la Clubul „Favorit” din comuna Istria, vernisajul unei expoziții de pictură semnată de Iordan Barău, învățător la școala generală din comună, nepotul renumitului pictor tulcean Eugeniu Barău. Despre autor și lucrările sale au vorbit Paul Teodorescu, președintele asociației constănțene, Costin Antonescu, cercetător la Centrul Județean al Creației Populare, și pictorul Valentin Donici, care au relevat pasiunea lui I. Barău pentru pictura miniaturală, în special pentru peisajele pitorești însorite și portretistica expresivă, inspirate din lumea satului în care trăiește.

*

Icoana este, dincolo de actul manifestării obiectuale, un gest de veșnicie sufletească. A fi iconar presupune stăpânirea limbajului ontologic, al semnelor ce compun alfabetul ermineologic. Un iconar este un stabilizator de stări sufletești, un mijloc al dialogului de întărire în cuget, pe care omul îl poartă cu Dumnezeu și nu de puține ori și invers. Aceasta e starea pe care și-a găsit-o în pragul maturizării artistice Viorel Ungureanu, prezent cu 40 de icoane în spațiul galeriilor „Amfora” din Constanța. La vernisaj, prof. univ. dr. pr. Nechita Runcan remarca: „Dincolo de claritatea limbajului, pe care este stăpân, artistul încântă cu o gamă cromatică blândă, liniștită, senină, propice rugii, meditației și regăsirii sufletești, care accentuează valoarea icoanei prin limbajul grafic ce se va putea îmbogăți în timp”.

*

Editată de Liga Navală Română, Filiala Constanța, revista „Marea Noastră” a ajuns la cele de-al 22 lea număr. Având o redacție de profesioniști ai mării aflați acum în retragere, redactor șef col. (r) Ion Aramă, redactor șef adjunct cam. (r) George Petre, secretar de redacție cdr. (r) Doru Ionescu, susținută de colaboratori prestigioși și sponsori puternici, tipărită în condiții grafice excelente, publicația constănțeană este una din cele mai serioase reviste pentru propaganda, orientarea și promovarea intereselor marinărești din țară. Spicuim din sumar: „Viitorul marinei noastre” de vam. (r) Gheorghe Sandu, „Flota națională în fața soluțiilor salvatoare” de Ion Tița Călin, „Rolul comunității portuare în dezvoltarea durabilă a unui port” de Radu Kramer și Haralambie Beizadea, „Eseu despre ieșirea la mare” de cam. (r) G. Petre, „Delfinul mărturisește” de cam. (r) ing. Ilie Ștefan, „Nave... navigatori” de cdr. (r) Ion Borcilă.

*

În zilele de 9-10 mai, la Curtea de Argeș a avut loc  Festivalul Național de Film cu tematică religioasă „Lumină din lumină”, ediția a IV a. Distinsă cu premiile I și III la edițiile anterioare, echipa Centrului Creației Populare Constanța, formată din Costin Antonescu și C. D. Mazilu, a fost din nou câștigătoarea premiului I ex aequo la categoria eseu cinematografic, cu filmele „Chipul” și „Crucile satului”. Primul film, autor C. Antonescu, abordează portretul unei metafore prin care copiii din clasa I a unei școli constănțene descoperă prin desen chipul dumnezeirii din ei. Cel de-al doilea film, autor C. D. Mazilu, încearcă o trecere în revistă a simbolismului crucii în satele dobrogene tradiționale, exprimat prin obiecte cotidiene în existența țăranului: biserica, fântâna, cișmeaua.

„Dimensiunile unei vocații” (DUNĂREANU - MANOLACHE 1997)

 Ovidiu Dunăreanu, Dimensiunile unei vocații. Dialog cu Liviu Manolache, „Tomis”, Constanța, mai 1997

Ce v-a determinat pe dvs., actor  de dramă, să vă îndreptați spre Teatrul de Păpuși?
Instituția noastră reprezintă prima etapă a copilului de a lua contact cu cultura, iar Teatrul de Păpuși Elpis din Constanța, când s-a înființat ca secție a Teatrului Dramatic - ceea ce este și în prezent - s-a înființat tocmai din această nevoie de educație a celor mici. El pune în scenă o formă de spectacol extraordinar de modernă. Tocmai acest gen de spectacol m-a atras pe mine, foarte tare, încă din studenție. Încă de atunci alături de Emil Zola la Teatrul Țăndărică, iar d-na Margareta Niculescu, actualmente directoarea Forului Internațional al Păpușarilor, cu sediul în Franța, mă ruga insistent să mă angajez în acest teatru, lucru pe care eu nu l-am acceptat atunci. Faptul că eu, actor de teatru dramatic, m-am îndreptat spre această formă de teatru - regizând spectacole și compunând muzică pentru ea - cred că spune destul de mult. Îmi place să-i văd pe copii că se bucură, că plâng, că râd sau cântă alături de personajele din lumea basmului, a poveștii, acea lume care încă mai are frumusețe și puritate sufletească. La Teatrul Dramatic, pe noi actorii ne-au năpădit zilele dure ale existenței și parcă relaxarea pe care o aveam a început să dispară. „Dramaticul” joacă într-o sală improprie pentru un asemenea teatru, în care amestecătura se cunoaște. Sala nu are anvergură, nu are funcționalitate nici pentru „Operă” , nici pentru „Simfonic”, este pentru toți o încropeală, care se vede din ce în ce mai tare. Pe când la Teatrul de Păpuși, sala este intimă, deosebit de bună și de călduroasă din toate punctele de vedere, iar mie personal îmi dă confort și mă relaxează.

Ce șanse acordați teatrului de păpuși sau de marionete, astăzi când el își are, în ultramodernele mass-media, concurenți redutabili?
După opinia mea, el este nemuritor. De ce? Pentru că există de când lumea, în toată lumea. Occidentul a abandonat, pentru o perioadă, această formă de teatru, cultivându-l numai la nivel de trupă ambulantă. Ca o compensație, țările din Est au dezvoltat-o foarte mult în cadrul unor instituții de sine stătătoare. De abia acum, când i-au redescoperit valoarea și forța, cei din Vest au început să-și construiască teatre, nu trupe. Am venit de curând de la Oslo, unde am fost la singurul teatru de păpuși din Norvegia. Una din marile lor actrițe era școlită la Teatrul Țăndărică din București. Nordicii de abia acum își fac școală de actorie de teatru de păpuși. În Anglia, spre exemplu, această formă de spectacol va invada curând piața, pentru că ea are viitor. pentru că ea nu implică foarte mari cheltuieli. În schimb, câștigul este extraordinar. Copiii trăiesc alături de actorii păpușari clipe ce nu le pot uita apoi toată viața.

Ce ne puteți spune despre trupa păpușarilor constănțeni?

Teatrul are în componență, la ora actuală, nouă actori: Aneta Forna-Christu și Ioana Jora se numără printre cele mai mari personalități artistice ale genului din Europa. La „școala” lor a crescut noua generație: Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Mădălina Petrencu, Gabi Montescu, Adrian Bădilă, Tiberiu Roșu. Între acești tineri actori, care sunt absolvenți de facultate de teatru, mai există o generație de mijloc din care fac parte Iulian Lincu Marinela Marinescu. Trupa a avut mai multe valori în generația veche: Gigi Nicolau, o mare actriță a teatrului de păpuși din România, Tina Romanescu. În persoana Carmencitei Brojboiu avem o scenografă de excepție. Secretarul literar al teatrului este Anaid Tavitian. Colaborăm cu mari profesioniști cum sunt scneegrafa Eugenia Tănăsescu-Jianu, regizorul Mona Chirilă și Cristian Pepino. Lor li se adaugă corpul tehnic: atelierele - unde sunt patru mâini de aur, Vasilica Beer și Doru Georgescu - lumină, sunet, mașiniști, recuzită ș. a.

Să trecem acum la Dvs. Vă rog, definiți-vă ca actor.
Mi-e destul de greu. Eu sunt crescut de un mare actor, Petrică Gheorghiu.  Am făcut școală cu doi profesori extraordinari: Petrică Vasilescu și Octavian Cotescu, de la care am învățat foarte mult. Am terminat cu zece facultatea și am venit la Constanța cu sufletul deschis.

Puteați merge și în altă parte?

Puteam să merg la Piatra Neamț, Constanța fiind oraș închis când am terminat eu. Dar am preferat să iau repartiție la Bârlad. Acolo am stat cinci zile, după care m-am transferat la Constanța. Pe atunci era director Jean Ionescu, unul din cei mai vechi directori de teatru din țară. Am îndrăznit să mă transfer la Constanța, chiar dacă eram băiatul lui Manolache. În momentul în care am venit aici, după cum se știe, se tot vorbea de „clanul” Manolache și cum că eu eram băiatul lui „tătuțu”. În scurtă vreme am demonstrat însă că am personalitatea mea, debutând pe scena constănțeană cu Raimundo din „Beția sfântă” de Paul Everac. Spectacolul a fost unul de mare succes și mi-a adus satisfacția de a da autografe până și în troleibuz. Au urmat multe roluri principale și secundare: Mitică din „Visul unei nopți de iarnă” de Mușatescu, Pepelea din ”Sânziana și Pepelea”, care mi-a adus Premiul național, atât pentru interpretare cât și pentru muzica spectacolului, am jucat în „Moartea unui comis voiajor” ș. a. Am făcut și dublu rol principal, am jucat orice rol mi s-a dat cu mare plăcere: dramă, comedie, comedie bufă, muzical. Aveam nebunia de a juca și trei spectacole pe zi. Important, pentru mine, este ca tot ceea fac să ajungă la sufletul spectatorilor, să-i bucure.

În această stagiune în ce jucați?
Numai în „Desculț în parc”, „Crazy Cats”, la care sunt și unul din realizatori, în „Furtuna” de Shakespeare și cam atât. Alături de dna Cătălina Buzoianu am făcut asistența de regia la „Penthesileea”. În schimb, lucrez la un program cu Anglia și nu vreau să renunț nici la ceea ce cheamă programele educaționale ale UNITER-ului al cărui membru sunt. Cred că mă aflu într-o perioadă de maturizare în care îmi schimb repertoriul.

Am aflat ce face „actorul”, dar „compozitorul” Liviu Manolache la ce lucrează?
La muzica piesei, scrisă special despre România, din programul cu Anglia, la cea a unui spectacol „Păstorița și homarul”, în pregătire la Teatrul de Păpuși și la muzica a încă două piese - una la Teatrul din Târgu Mureș și alta la Teatrul din Craiova. 

Vă mulțumesc.

„Expoziția I. Țuculescu” („TOMIS” 1997)

 Fl. C., Expoziția I. Țuculescu, „Tomis”, Constanța, mai 1997

În expoziția Ion Țuculescu, organizată acum când se împlinesc 35 de ani de la trecerea lui în neființă, de către prestigioasele muzee de artă din Craiova și Constanța, deținătoare poate ale celor mai valoroase opere, prin diversitate și, paradoxal, prin continuitatea lor, publicul întâlnește una dintre cele mai edificator-instructive expoziții dedicată marelui artist. Căci ea se pune în relevanță evoluția creației artistului, expunând pasteluri și acuarele necunoscute, alături de riguros-demonstrativa selecție de lucrări de pictură.

Țuculescu apare astfel și în ipostaza începuturilor, parțial, totuși: căci dacă expoziției i s-ar fi adăugat și cele câteva din patrimoniului Muzeului de Artă Tulcea, din perioadă „se pregătea” să devină mare maestru, înțelegerea „fenomenului” Țuculescu ar fi fost deplină. Dar chiar și fără acestea, se poate vedea că I. Ț. a aparținut familiei de artiști români din perioada interbelică. Lucrările sale de început, portrete, naturi statice cu flori, femei în interior, executate în pastel, semnalează trăsături tradiționale, evidente în epocă; unele calități, precum fugozitatea imaginilor în pastel, și nu numai, ne conduc cu gândul la Francisc Șirato. De fapt, a fost ades menționat în presa timpului ca făcând parte din familia Patina, Istrati, Lucian Grigorescu.

Acuarelele expuse în sala alăturată, inspirate cu precădere de coasta Mării Negre, Balcic și Mangalia, sunt dominate de același aer nostalgic ce se regăsește în multe din reprezentările - de același gen - ale școlii românești de artă din perioada dată, cu aluzii melancolice la timpul estival petrecut acolo. Și totuși vom constata la Ț. ceva în plus: un fel de eliberarea de detalii - clădiri, copaci, minarete etc - pentru a se ocupa intens de atmosfera învăluitoare, de haloul ce definește și singularizează acuarelele sale din această perioadă.

Impunerea în public a lui I. Ț., a acestui medic, dotat de timpuriu pentru pictură îl va detașa treptat, prin expozițiile ulterioare, de filonul tradițional al limbajului pictural - (fie el figurativ, expresionist, cubist) autohton, după călătoria în 1937 în Franța și Elveția, după ce cunoaște ceea ce se întâmpla atunci în arta Europei; dar el se va simți atras cu precădere de arta Fauvilor ca și de descendența expresionistă a lui van Gogh, a cărui operă o admiră la Expoziția internațională a acelui an, la Paris. Confirmarea a venit imediat; lucrările expuse în 1938 erau profund marcate de experiențele enunțate, dar cu interpretări proprii: Noaptea salcâmilor (Muzeul de Artă Craiova), Peisaje din Techirghiol, Peisaj cu casă (Muzeul de Artă Constanța), cu ecou expresionist și fauve totodată, demonstrează cele mai sus afirmate, dar subliniază viziunea originală, proprie a artistului român.

Anilor următori i se înscriu interioarele țărănești (Muzeul de Artă Craiova) cu abundență de piese textile, în execuție oarecum figurativă; ele anunță perioada în care valul, marea, pietrele, florile de câmp sau ciulinii Mangaliei (pentru că artistul fiind legat de studiile privind compoziția și virtuțile curative ale lacului Techirghiol, devenise un mare iubitor al Dobrogei), toate acestea sunt, în pictura sa, elemente de covor oltenesc. Una dintre numeroasele mărturii scrise ale pictorului confirmă trecerea sa spre această etapă: „Am vrut să pictez  scoarțe oltenești, dar a ieșit o lume ciudată de existențe simplificate... Rațiunea a dirijat o pictură senină ca scoarțele oltenești, pictorul secret din mine (însă) a visat la altceva, la misterul cosmic...”.

Splendida suită de peisaje de inspirație folclorică va fi urmată de opere care pun în fața noastră, în bună măsură, o lume a pictorului medic biolog-cercetător care era combinată cu visurile și închipuirile sale. „Țuculescu - scria Ion Frunzeti în 1948 - adaugă muzicii specifice picturii românești sonoritatea gravă, de gong, a certitudinilor sale superbe, cu rădăcinile în folclorul românesc, cu altoiul tehnicii din Franța fauves-ilor și cu îngrășământul unui weltanschauung asemănător celor al celui marilor peisaje olandeze”.

O expoziție de excepție, elegant prezentată și prin catalogul editat de către Muzeul din Constanța, trebuie nu numai semnalată, ci văzută, revăzută.

„Politica națională a cărții” (GARZON 1997)

 Alvaro Garzon, Politica națională a cărții, trad. S. Craia, pref. Gh. Buluță, Univers Enciclopedic, București, 1999, 82 p.

Cuprins
Introducere
(....)
Obiectivele unei politici naționale a cărții
Subsectoarele lumii cărții
*Autorul
*Editorul
*Difuzorul. Librarul
*Cititorul. Biblioteca
Diagnosticul
*Pentru autori
*Pentru editor
*Pentru tipar și producția de carte
*Pentru comerțul și difuzarea de carte
*Pentru lectură
Definirea politicii
Mecanismele de dezvoltare a cărții
*Politici privind autorii și creația protejată prin drepturi de autor
*Politici privind editarea
*Politici privind tiparul și producția de carte
*Politici privind comerțul și difuzarea de carte
*Politici privind lectura
Legea cărții
Concertarea între sectorul public și cel particular
*Consiliul național al cărții
Strategia politicii de carte
*Decizia politică la nivel înalt
*Sarcina specialistului în privința sectorului particular
*Sarcina specialistului în privința sectorului public
*Dialogul între sectorul public și cel particular
*Legea cărții. Consiliul național al cărții
*Formarea resurselor umane
Specificitatea manualului școlar
Anexe
1. Formularea unei politici naționale a cărții
2. Propuneri pentru o lege tip dedicată cărții

Introducere

(17) În cursul anilor 70, UNESCO a încurajat crearea unor organisme special însărcinate să coordoneze dezvoltarea cărții și lecturii în diferite regiuni geografice ale lumii. Înainte de a ocupa un post în cadrul Diviziunii cărții și dreptului de autor la UNESCO, am avut privilegiul de a face parte din echipa care a creat Centrul regional pentru promovarea cărții în America Latină și Caraibe (CERLALC - inițiale franceze) - situat în Columbia - și de a fi ulterior,timp de șapte ani, secretarul general al acestuia.

Mandatul CERLALC era în acea perioadă de o simplitate de-a dreptul lapidară; era vorba numai de „a dezvolta cartea”. Dar cum, în absența unui model? Un examen foarte minuțios a evidențiat marea complexitate a sectorului cărții, datorită confluenței aspectelor culturale și economice, a divergențelor de (...).

„Tratat practic de editare” (SCHUWER 1999)

Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, ed. nouă, revăzută, întregită și adusă la zi, trad. D. Lică & B. Stanciu (fr. 1997), Amarcord, Timișoara, 1999

Cuprins
13 Prefață
15. I. Cele 5 funcții principale ale editorului
15 Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
21 Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
23 Asumarea difuzării și distribuirii cărții
27 Promovarea fondului de carte al editurii
29 Obligativitatea unui rezultat
30 Situația în activitatea de editare
39 II. Dreptul de autor
39 De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
39 Scurt istoric
41 Convenția de la Berna
44 Convenția universală privind dreptul de autor
46 „Revizuirile de la Paris 1971”
50 Concluziii provizorii privind jurisprudența internațională
51 De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
51 Codul proprietății intelectuale, 1992
53 Legea franceză privind reprografia
55 III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii
57 Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
60 Durata proprietății literare și artistice
61 Opere ce țin de dispoziții speciale: opera de colaborare 62; opera colectivă 62; opera sub pseudonim sau anonimă 63; opera compozită 63; opera postumă 63; opera audiovizuală 64; contractul nui tîn regi autorului 65; contractul nuit pe din două 67; autorii salariați 67
68 Autorul editor
69 Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
75 Transferarea contractului de editare
(...)
514 Contractr cu cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
524 Coeditarea cu cesiunea filemlor ilustrației
524 Pro sau contra coeditărilor?
527 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
527 Definiția și caracteristicile coproducției
529 Contract de coproducție internațională
534 Forme și împărțiri ale responsabilităților
535 Promovarea unei politici de coproducție 
536 4. Târgurile internaționale de carte
537 Târgul de carte de la Frankfurt
540 Alte târguri internaționale de carte importante: Londra 540; Bologna 540; ABA și ALA 541; Libor 542; francofonie - Geneva, Bruxelles, Paris 543
545 XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
545 Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
545 1. Cesiunile de cărți în format de buzunar
547 2. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
550 Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
552 Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
553 3. Curtajul sau vânzarea la domiciliu