Interviu cu ziaristul Franyo Z. (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, I, Eminescu, București, 1979 (1976), 139-147.

-Aveați 13 ani cînd a început acest secol. (...) Ce aștepta întreaga omenire de al secolul XX?
-Popoarele își așteptau dezrobirea. Eliberarea națională și socială. De aceea, nu e de mirare că începutul acestui secol a fost marcat de o serie de răscoale și greve, de agravarea conflictelor dintre țărănime și moșierime, de intensificarea mișcării revoluționare. A crescut conștiința de clasă a muncitorimii. N-am să uit cum, în 1912, în urma unei acțiuni a contelui Ștefan Tisza, au fost dați afară din parlamentul ungar toți deputații de stînga. Muncitorii s-au adunat în fața parlamentului. A intervenit poliția călare. Un polițist a tăiat cu sabia mîna unui muncitor chiar în fața mea. În furia sa, mulțimea l-a zdrobit pe polițist. (...) Și oamenii nu așteptau de la secolul XX rezolvarea problemelor care  îi frămîntau, ci luptau și își dădeau chiar viața pentru înfăptuirea unei vieți mai drepte și mai bune.
-(...)
-(...) Începutul acestui secol, chiar dacă nu cunoștea liniștea, semăna totuși mai mult cu veacul anterior. Era mai echilibrat, cu mai multă încredere în valorile tradiționale, în valorile umaniste.
-Vă reamintesc un vers al lui Rilke: „Trăiesc acum cînd veacu-i pe sfîrșite”. Dumneavoastră ați străbătut 76 de ani din secolul XX. Prin ce credeți că se deosebește de cele anterioare?
-(...) Dar fenomenul esențial care s-a petrecut în acest răstimp socot că este răsturnarea dominației burgheziei și instaurarea puterii proletariatului  într-un mare număr de țări al eglobului.
-Cum ați trecut prin frămîntările acestui secol dvs., care sînteți un umanist?
-Tot ce am văzut că se face împotriva omului m-a determinat să fiu și mai dur în articolele mele. Am devenit și mai agresiv în scris, cu fiecare lovitură dată umanității în special de fasciști. (...)
-Este binecunoscută activitatea dvs. împotriva fascismului încă de la primele manifestări ale sale.
-Hitler a fost un monstru. Un demagog și un incult. Un dușman al valorilor culturale. Nici în ziua de azi nu pot pricepe cum de l-au urmat atîția germani în acțiunile sale demențiale și criminale.Cum de și-au lăsat călăuzite energia și puterea creatoare pe un făgaș antisocial și antidemocratic. L-am urît pe Hitler și pe acoliții lui cum nu am urît pe nimeni.
(...)
-(...) Ce v-a impresionat cel mai mult din istoria românilor?
-(...) Dar niciodată cele citite nu pot provoca o emoție asemănătoare cu cea provocată de o întâmplare la care ai participat direct. (...) În 1918, în decembrie, la Alba Iulia, am trăit emoția mulțimilor strînse acolo cînd s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România. M- au impresionat jertfele date de români în al doilea război mondial, în care au luptat cu o abnegație și un curaj care nu se pot uita.
-Care credeți că este originalitatea românilor în context european?
-Poporul român a fost și este un catalizator al istoriei din această zonă a Europei. Acest rol l-a plătit scump, făcând multe sacrificii. Poporul român, în pofida conjuncturilor, n-a pornit niciodată la luptă împotriva altor popoare. (...) El n-a cerut teritorii de la alții, n-a amenințat. Unii au tras concluzia că el este senin, că poate oricine să-l calce în picioare. Da, poporul român este tolerant, însă să nu uităm că el știe să se și revolte. Și n-am să dau neapărat ca exemplu războaiele pentru eliberare națională. Am să-ți reamintesc de răscoala din 1907, cînd nu luptau două popoare, ci în cadrul aceleeași comunități luptau obiditul împotriva exploatatorului. (...)
-Locuiți de foarte mulți ani la Timișoara.. Deși ați trecut prin zeci de orașe ale lumii, la capătul fiecărei călătorii, tot aici vă întoarceți...
-Pentru că aici îmi sînt prietenii. (...) În alte părți, oamenii, oricît de amabili, oricît de politicoși ar fi, au o răceală care te îngheață. Se interesează de tine nu din inimă, ci pentru că așa cere o etichetă rigidă. dar te fac să simți în permanență că ei sînt mai presus de tine. Românii nu au acest spirit de dominație. Așa că eu mă întorc la Timișoara de fiecare dată nu pentru că aici pot să mă întîlnesc cu prietenii mei, scriitorii români, și pot să beau cu ei un pahar de țuică și pot să ascult lăutarii pînă în zori (...), ci pentru că aici sînt oamenii cu care mă înțeleg eu cel mai bine, pentru că aici este casa mea. Eu nu locuiesc la Timișoara, eu trăiesc aici.
-Traduceți din literatura română în limbile maghiară  și germană, traduceți din alte literaturi în românește. Sînteți ca un ambasador al prieteniei între popoare.
-Imperativul meu ca traducător, pe lîngă acela că orice tălmăcire trebuie să fie realizată la un înalt nivel estetic, e și acela de a contribui la apropierea între popoare. (...)
-Traducerea este și un act patriotic.
-Cu siguranță. (...)
-Sîntem noi cunoscuți în Europa?
-Dacă acțiunile politice ale țării noastre sînt binecunoscute, din păcate nu același lucru putem spune în legătură cu valorile noastre culturale. (...) Din păcate, de problema propagandei culturale se ocupă prea puțini funcționari și prea puțini specialiști. Consiliul Culturii și Educației Socialiste ar trebui să aibă mai mult interes în legătură cu modul în care sîntem noi cunoscuți în lume.
-(...) Ce este nou în România de azi? (...)
-De pildă, faptul că nu un mic grup se ocupă de probleme țării noastre, ci întreg poporul participă la procesul de edificare socialistă. (...)
-Niciodată prestigiul României nu a fost mai mare decît în acești ani...
-Pentru că în fruntea poporului se află un conducător care a știut să și știe să descopere tot ce e mai bun în ființa acestui popor și să-l mobilizeze pentru realizarea unor idealuri mărețe. Am colindat multe țări și m-am convins că despre președintele Nicolae Ceaușescu se vorbește cu admirație și respect, ca despre un important om politic al epocii noastre, al istoriei dintotdeauna a românilor, care continuă șirul de mari bărbați născuți pe aceste meleaguri, bărbați pentru care destinul poporului e mai presus decît viața lor.
-Sînteți un umanist, un om preocupat de destinul culturii, de modul cum se răfrînge ea în conștiințele oamenilor. (...)
-În socialism, cultura nu e un privilegiu, nu  e un drept moștenit, ci este un drept al fiecărui om. Cultura socialistă este cultura muncitorilor și țăranilor și nu e numai apanajul activiștilor din casele de cultură. (...) Am constatat că tineretul ar tot mai puțin timp liber. Acel timp pe care să-l cheltuiască nu alergînd după minge sau mergînd la dans, deși sînt lucruri folositoare și acestea. (...) E un lucru dureros pentru mine să văd că setea de lectură a unui copil nu poate fi potolită pentru cătot timpul are ceva de făcut pentru școală, fie teme (numeroase și din ce în ce mai dificile), fie că e chemat la tot felu de activități. (...) Astăzi punem accentul (nu numai noi) pe o mare specializare. Dar nu sînt de acord cu îngustarea orizontului cultural. Dezvoltarea tehnicii nu trebuie să ne facă să uităm fiecare trebuie să se autoperfecționeze, că sîntem oameni și că avem o condiție a noastră de care trebuie să fim demni. Într-un univers chiar suprasaturat de tehnică, cultura poate oferi sentimentul libertății.
-Sînteți un om pe care îl cunoaște Europa. Ați colindat multe orașe ale lumii, ați cunoscut oameni de valoare pentru cultura omenirii, ați fost primit de șefi de state. Ați fost încununat de premii prestigioase, printre care și Premiul Herder. Sînteți desigur mulțumit de destinul ce v-a fost hărăzit.
-Am luptat pentru socialism. Am suferit pentru el. Acum am șansa să-l cunosc nemijlocit. Sînt mîndru că am ales drumul socialismului încă din tinerețe. (...)
-Care a fost cea mai mare bucurie din viața dv.?
-Participarea la revoluția din 1918. (...) Și chiar dacă poate nu vrei să mă întrebi, am să-ți spun și care a fost cea mai mare durere din viața mea. Fiul meu Claudiu a fost ucis de hitleriști cu cîteva zile înainte de a se termina războiul. Multă vreme n-am știut împrej. în care s-a sfîrșit. Oriunde scriam, primeam același răspuns: „inconnu”. Profesorul universitar Bruno Snell a reușit să reconstituie totul. A aflat întîmplările de la ultimul om cu care a discutat Claudiu, urmărit de fasciști pentru că era fiul lui F. Z., gazetarul care scrisese împotriva lor sute de articole, a peregrinat prin mai multe țări din Europa către sfîrșitul războiului. Era în Franța cînd a auzit că România  a întors armele contra fasciștilor. (...) A pornit încoace împreună cu un prieten italian La un moment dat a ajuns într-o localitate situată lîngă granițele a 3 state: Germania, Franța, Elveția. Claudiu și celălalt băiat au trebuit să aștepte într-o cabană momentul favorabil pentru a trece în Elveția. De graniță îi despărțeau doar 300 m pe care trebuiau să-i străbată în fugă. (...) O patrulă germană a trecut pe la acea cabană și i-a legitimat. Hitleriștii, aflînd cine e fiul meu, i-au luat și i-au purtat prin mai multe închisori. Cînd sfîrșitul fascismului devenise iminent, hitleriștii i-au împușcat într-o pădure. Fiul meu a reușit să comunice cu un om din partea locului. De la acesta a aflat toată povestea B. S. și mi-a scris o scrisoare lungă pe care o purtam în servietă, de teamă să n-o găsească soția mea. (...)
-Dacă vi s-ar oferi privilegiul (...) să fiți auzit și înțeles de toți locuitorii acestei planete, ce ați dori să comunicați oamenilor?
-(...) Le-aș spune să fie atenți că tehnica aduce mult bine, dar, atunci cînd ea nu este controlată, poate să aducă și nenorociri. Aș vorbi oamenilor despre bucuria pe care ți-o poate provoca lectura, depre sentimentul de împlinire la care ajunge ființa umană prin cultură. Și le-aș mai spune că viitorul omenirii nu poate fi decît unul. (...) Poate fi o viață nu atît de comodă și nu atît de luxoasă cum ar dori cei trîndavi. Dar o viață mai liniștită, mai plină de fericire. Această cale fiind calea socialismului, a comunismului. Calea pe care cu strălucire merge țara mea, România.

Interviu cu scriitorul german F. Storch (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, I, Eminescu, București, 1979, 284-94.

(...)
-Provin geografic dintr-un cartier mărginaș al Timișoarei.
(...)
-Studiam problema naționalităților. Pe la 9 ani jucam într-o echipă de fotbal în care portarul era un român, cei doi fundași erau maghiari, iar printre atacanții de toate naționalitățile eram și eu. Echipa adversă avea o componență asemănătoare.
-Ce învățătură a tras viitorul scriitor din acest studiu?
-O înțelegere firească a problemei, care la Timișoara era și mai firească, orașul fiind locul unde cel mai tânăr vorbește în limba celui mai în vârstă.
-Altceva din perioada aceea?
-Am citit o carte. Litera T din lexiconul Mayer. Singurul volum salvat dintr-un incendiu. Mi l-au dăruit niște vecini.
-O literă poate suplini o lume?
-Nu. Dar pentru toată viața, voi fi mai acasă în problema cuvintelor care încep cu T. (...) Știu și acum o groază de lucruri despre Togo sau despre istoria tutunului, despre Nicot care i-a adus sămânța în Europa și despre sir Raleigh care a fumat urcîndu-se pe eșafod.
-Există vreun cuvînt mai impresionant pe acolo?
-N-am avut niciodată preferințe pentru cuvinte, ci pentru sunete. Dealtfel, dacă tot a venit vorba despre preferințe, deși n-am superstiția că „un neamț face din trei șuruburi un motor”, trebuie să recunosc că mi-a plăcut întotdeauna mult tehnica. Și la asta  contribuit și volumul din lexiconul amintit. Întâmplător cuprindea foarte multe cunoștințe tehnice. Dacă n-aș fi avut o asemenea dragoste față de știință și tehnică, probabil n-aș fi existat nici în literatură. Din respectul meu față de adevărul științific am descoperit că adevărul artistic este altul și că trebuie la rîndul său respectat. Cele două adevăruri se pot fertiliza tocmai nefiind același lucru.
-Cum?
-Dacă trebuie să rezolvi o problemă practică nu aplici legile literaturii. După cum nici arta nu trebuie s-o constrângi să se supună unor canoane din viața reală. În 200 de pagini se poate istorisi amănunțit viața unui om. Iar într-un tratat științific, pentru a înfățișa ce se întâmplă numai într-o secundă în viața universului, nu-ți ajung mii de pagini.
-Cînd a început să scrie F. S.?
- Am crezut că scriu din 1957, dar un prieten de la Timișoara, Wittmann, mi-a amintit că am scos o revistă școlară împreună cu câțiva colegi. Acolo notam tot ce nu ne convenea din comportamentul profesorilor. Se numea L Ami du Peuple.
-De atunci a devenit scrisul o necesitate pentru Franz Storch?
-Nu chiar de atunci. dar acum, fără scris, n-aș mai fi un om întreg.
-Pe ce se întemeiază zvonul că autorul Inginerului de gramofoane este un om delicat și sensibil?
(...)
-Dacă sensibilitatea este sănătoasă, ea e o cale de cunoaștere. (...) Însă ea poate să fie și o armă împotriva ta însuți. Atunci cînd suferi fără să suferi. Atunci cînd te macini sufletește numai pentru a-ți dovedi ție însuți cît de sensibil ești. (...)
-În altă ordine de idei ce poate oare falsifica raporturile dintre oameni?
-În primul rînd minciuna. Nu cea grosolană, care seamănă mai degrabă cu un banc de prost-gust, ci acel semiadevăr în care frîntura de adevăr te lasă să crezi și jumătatea falsă. Minciuna este arma intrigii și a înșelării. La fel de periculoasă în relațiile interumane ca și între colectivități. Antidotul - cinstea, sinceritatea, corectitudinea și curajul de a le aplica și atunci cînd ele par a fi mai puțin „rentabile”. Este salutară creșterea numărulu de piese de teatru și romane care contribuie efectiv la netezirea acestui drum în sufletul nostru. (...)
-Azi și aici... Ce înseamnă azi și aici pentru scriitorul și cetățeanul F. S.?
-În locul unei definiții, care pînăl aurmă ar fi neîncăpătoare, aș spune: în lumea secolului nostru, în care mutațiile se succed cu o repeziciune de-a dreptul amețitoare, omul are nevoie - poate și mai mult decît în trecut - de un punct fix, de la care și la care să poată raporta totul. Un asemenea punct fix este pentru mine sentimentul liniștitor de apartenență la o colectivitate: la cea mică, formată din familie, rude, cunoscuți, colegi de muncă și de breaslă; la cea mare, formată din naționalitatea căreia îi aparțin și din milioanele de oameni care și-au împreunat gîndurile și forțele pentru a face țara noastră cît mai frumoasă. (...)
(...)
-(...) Nu-mi place să reduc istoria la istorioare. Pentru că fără istorie omul nu ar avea nici trecut, nici prezent, nici viitor. Pe mine mă interesează (...) filmul conviețuirii sașilor sau șvabilor cu românii, cu maghiarii și cu sârbii de pe aceste meleaguri românești, care nu o dată au găsit limbajul comun al faptelor și al luptei pentru dreptul de a fi considerați oameni. Românii au o tradiție în a înțelege acest lucru. Din vremuri îndepărtate, aici, la vărsarea Dunării, multe seminții care au venit cu gînduri bune și-au adăpat caii.
-Unele cercuri nu văd cu ochi buni acest film.
-De aceea ne invită la emigrare. Și încă, unde mai pui, cică în spiritul ideilor de la Helsinki. De parcă reuniunea de acolo n-ar fi fost ținută tocmai pentru instaurarea unui climat de încredere, deci în interesul omenirii și al omului. De parcă o identitate colectivă, pentru care au trudit și au luptat generații întregi, s-ar putea schimba cu pălăriile! (...) Consider un gest uman ce merită toată stima faptul că RSR a înlesnit adevăratele întregiri de familii, atât cu mult înainte, cât și după întrunirea de la Helsinki. Dar a folosi această atitudine umanitară pentru a rezolva pe căi întortocheate și contrar spiritului invocat cu totul alte interese este - puțin zis! - o încălcare a dreptului omului și anume a dreptului său de a trăi în ambianța numită patrie, deci acolo unde s-a format și unde datorită acestui raport între mediu și om și între colectivitate și om se simte acasă.
-Ce ignoră cei ce îndeamnă la emigrare?
-Nu vreau să folosesc imaginea arhicunoscută a copacului răsădit. (...) Dar mă întreb ce fel de umanism ar putea sta la baza acelei gîndiri care reduce personalitatea omului la veniturile bănești în mărci sau dolari. (...) Dacă ne-am gîndi exclusiv la „posibila” situație materială, atunci, logic, ar trebui să fie patria uriașului „rest al lumii”. Dacă am avea în vedere numai frumusețile naturale, atunci eschimoșii ar fi renunțat de mult la patria lor. Iar teoriile așa-zisei „patrii mondiale” par a fi o sărăcăcioasă consolare a unora pentru lipsa de patrie.
-Ei spun că omul se poate oriunde adapta.
-(...) Dar, după A. Toffler, el reușește asta numai pentru că ia cu el, deși în microformat, un pic din lumea obișnuită. Și omul ia cu el - lucrul cel mai important - speranța de a se întoarce.
- Ce părere aveți despre așa-zisul „pericol al dezintegrării naționalității germane” din România?
-Ce prostie! (...) Păcat că n-a fost unul din adepții teoriei pe care ai amintit-o în sală, luni, la întrunirea Consiliului oamenilor muncii de naționalitate germană. Ar  fi avut ce auzi cu privire la rolul istoric al populației de această naționalitatea nu numai în trecut și nu numai în prezent. Ea își păstrează specificul odată cu rolul ei istoric de constructor, pe care îl are împreună cu întregul popor român.
-Ziarele ne informează cu îngrijorare despre recrudescența fascismului în lume. 
-Nu vreau să sau lecții nimănui, dar cer să se respecte lecțiile date de istorie. (...) În anii 40 o parte a tineretului de naționalitate germană a fost orbită cu promisiuni extraordinare (specializări ale tehnicii). Ca să ajungă după șase săptămîni de „specializare”, trecînd prin cazărmile fascismului, în primele linii ale frontului, fără să știe măcar cum să se trântească la pămînt cînd șuierau brandurile. (...) Am mai trăit și „vremea” cînd sate bănățene întregi au fost evacuate cu pistolul în mînă de către fasciști. Mulți au fost transformați atunci în pribegi și nu puțini în figuri de șah în mîna intereselor  acelorași neoameni care atunci erau tineri fanatici și acum, aproape de vîrsta pensiei, își continuă obiceiurile încercînd să atragă în mrejele lor tineretul, fără a fi învățat nimic din lecțiile istoriei. Fascism sau neofascism tot crimă se cheamă sau crimă potențială  îndreptată împotriva umanității.
-În lumea contemporană se vorbește tot mai mult despre drepturile omului. E un semn bun pentru destinul său?
-Rolul omului în ziua de azi este să prevină catastrofele. În primul rând pe cele provocate de om. (...) El trebuie să nu devalorizeze adevăratele sensuri a ceea ce a dobîndit omenirea prin înțelegeri ca cea de la Helsinki. Consider că atîta vreme cît asemenea lucruri sînt folosite drept firmă pentru continuarea de învrăjbiri, care măresc pericolul unui război, drepturile omului nu pot fi garantate. (...)
-Una din probleme ce se pun acut lumii contemporane?
-Problema umanismului. Care nu înseamnă fuga de tehnică, așa cum s-a predicat pe ici-pe colo, ci desființarea acestei opoziții artificiale  dintre știință și tehnică, pe de o parte, și om, de cealaltă parte. Orice demnitate umană necesită măcar un acoperiș deasupra capului, o haină și de mîncare. Nu sînt adeptul teoriei că baza materială e totul! Dar e ca și sănătatea: dacă ea lipsește, lipsește cam totul.
-Cum se manifestă în socialism încrederea în valorile omului?
-Am să-ți recit o poezie de-a mea intitulată „Karl Marx”. Într-o traducere ad-hoc. E poate prea aspră, dar astăzi poezia trebuie să fie violentă pentru a scutura din amorțire orice conștiință.
-Ascult.
-„Karl Marx a luat omului libertatea / De a trăi ca analfabet / A luat omului dreptul / De a uita pe om / A luat omului fericirea / De a trăi fără viitor / A luat libertatea / Dreptul, fericirea / Din haosul numit istorie / Pentru a face odată cu istoria / Posibilul uman.”
(...)
-M-ar interesa opiniile unui reprezentant al prozei scurte despre genul acesta de literatură. Care îi sînt șansele azi?
-Proza scurtă este astăzi în avantaj, în condițiile unui timp lipsit de timp. O schiță de 2-3 pagini este ca un punct într-o linie. Autorul nu se simte obligat să să aspire să spună totul. Dar o astfel de schiță nici nu „tace” după ultimul punct. Desface înțelesuri care te pot obseda la fel de mult ca și un roman.
-Și acum câteva păreri despre literatura germană din România?
-Legătura dintre patriotism, viață și literatură poate fi urmărită și în operele scriitorilor de naționalitate germană, dealtfel nu numai de azi, ci și într-o apreciabilă moștenire literară. Scrierile lui Ștefan Ludwig Roth sînt cunoscute în parte și cititorilor români: Adam Muller Guttenbrunn, un bănățean care a militat pentru frăția dintre diferitele graiuri și pentru drepturile românilor de pe aceste meleaguri. Nume ca Menschendorfer și Wittstock se cer pronunțate cu mult respect; Scherg, un bun romancier, Franz Liebhardt, poet și eseist - pe care l-ați citit și în românește - și așa firul continuității ne duce pînă la cei mai tineri, care se înscriu cu drepturi egale și cu specificul tinereții lor în marea dezbatere pentru perfecționarea societății. Aș vrea însă să mai adaug ceva: nu cunosc cifre precise, dar pot să-l citez pe redactorul-șef de la Editura Kriterion, Hedwig Hauser: „Niciodată înainte în România nu s-au întipărit și difuzat atîtea cărți în limba germană ca în prezent”.
(...)

„Agenți secreți și misiuni confidențiale” (ȘTEFĂNESCU 1978)

Paul Ștefănescu,  Agenți secreți și misiuni confidențiale, Editura Militară, București, 1978, 118 p.

3 Introducere

11 Nepoții lui Sherlock Holmes

26 Spionajul electronic

34 Smith și BOAC

46 Filmul poliesteric

56 Sabotaje, corupție și comisioane 

- Povestea celor două dirijabile

- Enrico Mattei: victimă a sabotajului economic

- Scandalul Lockheed

- O Mata Hari a spionajului economic

76 „Operațiunea Petrol”

83 Spionajul economic prin laboratoare

92 Racolarea oamenilor de știință: formă a spionajului economic

111 Bariere în calea spionilor

coperta 4: Din toate faptele descrise în lucrare - indiferent de localizarea lor geografică - se desprinde o singură concluzie: păstrarea și apărarea secretului de stat este o îndatorire patriotică, o obligație de onoare a tuturor cetățenilor patriei noastre.

„Consiliul Național Român din Blaj. 1918-1919” (LASCU & ȘTIRBAN 1978)

 Viorica Lascu & Marcel Știrban (ed.), Consiliul Național Român din Blaj. noiembrie 1918-ianuarie 1919. Protocoale și acte, vol. I. , Dacia/Testimonia, Cluj-Napoca, 1978, 

5 Introducere - M. Ș.

41 Notă asupra ediției - V. L. & M. Ș.

43 1.Protocol ședințelor plenare

149 2.Protocolul agendelor CNR din Blaj. Volumele I și II („Cronica revoluției din Blaj”)

193 3.Documente

214 Glosar

217 Localități cu nume schimbate

218 Indice de persoane

Fotografii

CNR Blaj s-a constituit la 4 noi. 1918, a doua zi după ce Austro-Ungaria a semnat armistițiul cu Antanta, linia de demarcație stabilită între armata română și cea maghiară lăsând Blajul în zona maghiară. Cele cinci ședințe plenare s-au desfășurat în zilele de 4 noi., 11 noi. 23 noi., 12 dec și 26 dec. 1918, procesele verbale fiind semnate de notarul Al. Borza.

Procesul verbal din 24 noi. a fost redactat de Al. Borza la ședința filialei din Blaj a Partidului Național Român, care a a avut ca scop desemnarea candidaților pentru Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie.

La ședința de constituire din piața orașului a participat și căpitanul I. Munteanu, delegat al Consiliului Militar Român din Arad. După cântarea imnului „Deșteaptă-te române”, se formează un comitet ad-hoc și se citește o Proclamație.

CNR Blaj, în calitate de CNR al comitatului Alba, se subordona Consiliului Național Român Central de la Arad, format din șase membri ai Partidului Social Democrat și șase membri ai PNR, și care se formase la 31 octombrie.

La ședința din 11 noiembrie, cei peste 50 de membri ai CNR Blaj aleg un Comitet Executiv: dr. V. Suciu, prezident, dr. D. Sabo, dr. Al. Nicolescu, G. Precup, dr. a. Chețianu, dr. V. Macavei, dr. I. Pop, Ș. Roșianu. Căpitanul V. Pop devine șeful Gărzii Naționale Române din Blaj.

La ședința din 23 noi. sunt numiți trei secretari executivi: notarul Al. Borza. dr. I. Pop și dr. Z. Pâclișanu. 

Agendele CNR Blaj acoperă perioada 6 noiembrie 1918 - 17 ianuarie 1919 și prezintă cronologic, pe ore și minute, activitatea Consiliului și Comitetului Executiv. Alături se secretarii executivi aleși, mai semnează agendele și alți secretari care lucrează câte doi în ture de șase ore: Flaviu Domșa, Al. Lupeanu, I. Pop, Al. Rusu, Iuliu Maior, Iuniu Micu, Șt. Pop, O. Hulea, Aurel Domșa, George Borșan, Ioan Fodor, Grigore Pădurean, Augustin Popa. De remarcat folosirea în câteva rânduri a termenului „revoluție” pentru mișcarea națională unionistă română.

În etapa  se raportează la sate unele jafuri asupra fostelor oficialități ale regatului maghiar, indiferent de naționalitate, și asupra proprietarilor, în primul rând maghiari (lemne din pădure și animale). În mare parte, bunurile sunt înapoiate la cererea CNR Blaj.

În satele din comitat se înființează sfaturi (consilii) și gărzi naționale românești, unele din inițiativă locală, altele la inițiativa delegaților CNR Blaj. Membrii acestor organisme purtau tricolorul românesc la butonieră sau pălărie, gărzile depunând și un jurământ de credință stabilit de CNR Blaj.

După formarea la 2 decembrie a Consiliului Dirigent, CNR se subordonează acestui organism cu rol de guvern provizoriu. Printre probleme gestionate sunt retragerea armatei germane, care a încheiat armistițiul cu Antanta la 11 noiembrie, dotarea și soldele gărzilor românești, relațiile cu consiliile din localitățile maghiare și săsești, preluarea armelor  jandarmilor maghiari de către gărzile românești, aprovizionarea populației cu alimente.

Documentele militare includ un ordin de zi al Sfatului Militar Român din Blaj (14 noi.) și 4 ale Batalionului Blaj al Legiunii Române din Alba Iulia (18 noi., 27 noi., 4 dec., 31 dec.), legiunile (regimentele) românești fiind înființate la 18 noiembrie. Gărzile naționale române s-au desființat la 31 decembrie 1918, ca urmare a înființării jandarmeriei

Cele 10 documente civile: 
Chemarea CNR Blaj,  text bazat pe principiul „libertății popoarelor”(4 noi. 1918); 
Ordinul CNR Blaj dat delegaților pentru organizarea consiliilor locale (5 noi.); 
Adresa CNR Blaj către preoți din 23 de comune pentru organizarea consiliilor locale (7 noi.); 
Circulara vicarului capitular V. Suciu către preoții greco-catolici pentru constituirea consiliilor locale (19 noi.); 
Scrisoarea din Iași a lui N. Bălan către V. Suciu (20 noi.); 
Apelul CNR Blaj adresat românilor de a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, text încheiat cu urarea „Trăiască România Mare!” (24 noi.); 
Raport de activitate al CNR Blaj către Consiliul Dirigent (9 feb. 1919); 
Situația consiliilor locale organizate de CNR Blaj, în număr de 67 (9 feb.); 
Conspectul gărzilor din 32 de comune din comitatele Alba, Târnava Mare și Târnava Mică (noi. 1918); Anunțul Prefectului Comitatului Alba privind încetarea activității consiliilor naționale de la 2/15 feb. (1 feb.), ca urmare a instalării administrației românești.

„Elek Koblos” (STĂNESCU & GERGELY 1978)

 M. C. Stănescu & I. Gergely, Elek Koblos, Editura Politică/Evocări, București, 1978, 93 p.

5 Copilărie și adolescență

14 Participant activ la actul istoric din mai 1921

29 Suntem comuniști și vom rămâne comuniști

40 Partidul comunist trăiește și va trăi

49 Cu gândul și cu fapta în slujba intereselor majore ale poporului român

61 Siguranța oferă 100 000 lei pentru prinderea și predarea lui Elek Koblos

72 Propuneri îndrăznețe în vederea refacerii unității sindicale

80 Un eveniment cu implicații imprevizibile

87 Epilog tragic

Partidele politice din Europa (SEILER 1978)

Daniel Seiler, Partidele politice din Europa, trad. E. Zăinescu (Paris, 1978), pref. S. Bocancea, Institutul European/ABC 3 Politologie, Iași, 1999, 155 p.

5 Prefață

9 Introducere

13 Partidele politice din Europa 

17 Apariția partidelor politice
I. Abordarea problemei
II. Paradigma celor patru clivaje
III. Tipologia familiilor politice din Europa
IV. Concluzii

25 Apărarea salariaților: partidele muncitorești
I. Trăsăturile comune
II. Tipologia partidelor muncitorești
III. Partidele aliate

51 Apărarea capitaliștilor: partidele patrimoniale
I. Trăsăturile comune
II. Tipologia partidelor patrimoniale
III. Dreapta protestatară

65 Clivajul Biserică/Stat
I. Democrația creștină
II. Partidele anticlericale

81 Clivajul centru/periferie. Partidele centraliste și stato-naționaliste
I. Trăsături distinctive
II. Partidele de centru din Europa
III. Centralismele extreme

91 Apărătorii periferiilor: partidele autonomiste
I. Trăsături comune
II. Tipurile de partide
III. Concluzii

103 Clivajul sector primar/sector secundar și terțiar
I. Contra-mobilizarea antiproductivistă
II. Spre o reacție „productivistă”?

109 Concluzii

Partidele politice din Europa central-răsăriteană

115 Geneza partidelor din Europa central-răsăriteană
I. Influența modelului
II. Revoluția internațională

123 Revenirea la vechile clivaje
I. Clivaj centru/periferie
II. Clivaj Stat/Biserică
III. Clivaj urban/rural
IV. Clivaj patroni/muncitori
V. Concluzii

135 Clivajele politice în tranziție
I. Statul contra societății civile
II. Clivajul din tranziția economică
III. Concluzii

147 Concluzii

149 Bibliografie

coperta IV

Două constatări se impun observatorului interesat să analizeze fenomenul partizan: imposibilitatea ignorării acestuia și caracterul său predominant european. Viața politică democratică nu mai poate fi concepută în afara partidelor politice. Dar, pentru că cetățeanul obișnuit găsește cu greu repere în peisajul variat al partidelor politice europene, lucrarea de față se dorește un ghid util în acest sens.

Daniel L. Seiler este profesor la Institutul de Studii Politice din Bordeaux și autorul unor lucrări ca: Partidele autonomiste, Partide și familii politice, Politica comparată, Comparație între partidele politice, Dezbatere despre politica comparată.

„Imperiul Spulberat” (CARRERE 1978)

 Helene Carrere d`Encausse (membră a Academiei Franceze), Imperiul spulberat. Revolta națiunilor în URSS, trad. A. Ungureanu (Paris, 1978), Remember - SIC PRESS Group/Politica la zid 1, București, 1993, 316 p.

5 „Uzbecii, la fel ca toate popoarele noastre, egale între ele, au un frate mai mare - este marele popor rus.” Șaraf Rașidov (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976

„Tovarăși, numim Georgia țara soarelui. Dar, pentru noi, adevăratul soare nu a răsărit la est, ci la nord, în Rusia: este soarele ideilor lui Lenin.” Eduard Șevarnadze (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976 

Cuprins 

7 [Introducere]

9 Capitolul I Când „Închisoarea popoarelor” a fost deschisă
De la națiunile dispersate în Uniunea de națiuni
Revizuirea leninistă și elaborarea unui veritabil proiect federal
Dialectica egalității și controlului
Federalismul stalinist: controlul fără egalitate
Reabilitarea „fratelui mai mare”: un nou sistem imperial
După Stalin: întoarcerea la utopie

41 Capitolul II Un popor sovietic? Sau popoare sovietice? Revoluția demografică 
Populația URSS-ului de la un recensământ la altul
Tendințe prezente ale demografiei sovietice
Două lumi demografice: europenii din URSS și „ceilalți”
Răspândirea rușilor și curentele migratoare
Populația sovietică a anului 2000

86 Capitolul III Schimbări demografice și conflicte economice
De la risipă la penurie: forța de muncă sovietică  la sfârșitul secolului
Civilizații refractare la migrații
Redistribuirea populației sau redistribuirea resurselor?
Migrații și stimulente materiale

119 Capitolul IV Forțele de integrare: puterea politică și militară
Viitorul în chestiune: federalismul sovietic
Realitatea federalismului
Partidul: partid al întregului popor sovietic?
Armata: instrument de integrare?

163 Capitolul V Limbile în URSS: Instrument de integrare sau de consolidare a națiunilor?
Egalitatea națiunilor printr-o egală dezvoltare a limbilor naționale
Limbile naționale aflate în progres
Educație și integrare națională
Rusificarea acceptată ca răul cel mai mic

188 Capitolul VI Integrarea în criză
„Apatrizii” în URSS
Rebelii
„Frații inamici”

217 Capitolul VII Religie și sentiment național
Catolicism și identitate națională
Islamul, ciment al organizării politice și sociale 
Cum poți fi astăzi musulman în URSS?
Islamul, un alt sistem de valori în societatea sovietică
Când comunismul devine un „sub-produs” al islamului

Capitolul VIII Homo Islamicus în societatea sovietică
Refuzul de a ieși din grup prin căsătorie
Coeziunea grupului prin modul de viață
Un nou conținut prin sărbătorile tradiționale
Un model particular de organizare socială

263 Concluzii

273 Note

305 Bibliografie sumară

309 Postfață: Helene trecând de rama oglinzii (Alina Ungureanu) 

De aceeași autoare
L-Empire eclate, Paris, Flammarion, 1978
Lenine, la revolution et le pouvoir, Paris, Flammarion, 1979
Staline, ordre par la terreur, Paris, Flammarion, 1979
Le Pouvoir confisque, Paris, Flammarion, 1980
Le Grand Frere, Paris, Flammarion, 1983
Le Destalinisation commence, Paris-Bruxelles, Complexe, 1986
Ni paix ni guerre, Paris, Flammarion, 1986
Le Grand Defi, Paris, Flammarion, 1987
Le Malheur russe, Essai sur le meutre politique,  Paris, Fayard, 1988
La Gloire des nations, Paris, Fayard, 1990; ed. II, adăugită, 1991
Victorieuse Russie, Paris, Fayard, 1992
L-URSS de la Revolution a la morte de Staline. 1917-1953, Paris, Seuil, 1993

Premii
„Aujourd-hui”, 1978

„Louise Weiss”, 1988

„Superlative geografice” (NEGUȚ & NICOLAE 1978)

Silviu Neguț & Ion Nicolae, Superlative geografice, Ion Creangă/Mică enciclopedie, București, 1978, 335 p.

Cuprins 

5 Cuvînt înainte

11 Glosar de termeni proprii

35 Glosar de termeni comuni

54 Listă de abrevieri

56 Articole enciclopedice

coperta 4: Menită, în concepția autorilor, a contura cîteva aspecte ale frumuseții și măreției Pămîntului, lucrarea de față - prima de seria de mici enciclopedii, inițiată de Editura Ion Creangă - este dedicată „superlativelor geografice”. Cele peste 250 de articole incluse se referă la fenomene a căror spectaculozitate a trezit de veacuri uimirea și admirația oamenilor - cascade, canioane, gheizere, peșteri etc - fenomene naturale - cutremure, vulcani, uragane - alte fenomene de excepție - cel mai mare și cel mai mic ocean, cea mai ridicată și cea mai scăzută temperatură. Totodată au fost incluse articole relevante pentru modul în care omul a cucerit și valorificat resursele Terreie: cel mai mare canal maritim, cel mai populat oraș, cea mai grandioasă construcție umană etc.

„Comoara incașilor” (BRAUN 1978)

Patrick Braun, Comoara incașilor, trad. P. Marian (orig. fr. 1978), Meridiane/Delfin, București, 1987, 288

 p.

Cuprins 
3 Introducere: Imperiul visului

Prima parte: Epopeea Sudului
8 I. Și Pizzaro părăsi orașul Panama
27 II. Aurul Isabelei

30 Sprijinul Isabelei

35 Jafurile din Sud

39 Jefuirea orașului Cuzco

44 Solda orașului spaniol
49 III. Cele 100.000 de lingouri de aur

52 Sanctuarul sacru 

57 Legenda soarelui de aur
52 IV. Imperiul va dispărea

65 Prima lor comoară

70 Întîlnirea de la Cajamarca

76 Prețul de răscumpărare e predat!
82 V. Comoara din Cajamarca

83 Intrarea în capitală

87 Împărțeala

92 Bobul de porumb
100 VI. Coricancha, templul Soarelui

101 Presentimentul lui Huascar

104 Sanctuarul sacru

109 Templul Soarelui

114 Pardosit cu plăci de aur

119 Idolul însîngerat
123 VII. Neașteptata apariție a comorilor îngropate

123 Calul norocos

128 O soție interesată

131 Canalul lacului din Urcos

135 Masca și vama

140 Mormintele regale ale dinastiei Chimu
144 VIII. Jefuitorii de morminte

145 Aurul din magazinul de vechituri

119 Aurul șefului de gară

154 Ora 22, cu farurile stinse!

158 Scapă cine poate!

Partea a doua: Epopeea Nordului
163. IX. Comoara (derrotero) lui Valverde

166 Comoara din Llanganati

170 O frumoasă poveste de iubire

175 Cele șapte cetăți ale Cibolei

178 Llangana-ati
184 X. Adevărul asupra comorilor din Lianganati

185 Urmașul generalului

190 Comoara lui Atabaliba

195 Epopeea lui Richard Spruce și a lui Anastasio de Guzman
204 XI. Misterioasa dispariție a părintelui Longo

205 Dispariția documentului derrotero

210 De ce acest preot?

215 Lacul artificial

220 XII. Ciudata aventură a părintelui din Pillaro

222 E vorba de un fals!

227 Camioanele femeii din Quito
235 XIII. Cele 460 milioane de lire sterline de la Banca Scoției

237 Garanția băncii

240 Documentele oficiale

242 „Deturnarea” bunurilor coroanei

246 Falsificarea documentului derrotero

248 Aurul incașilor și marina britanică
254 XIV. Indianul Cantuna, comoara lui și Biserica

254 Pactul cu diavolul

258 Subterana lui Juarez

261 Originea lui Cantuna

265 Subterana lui Cantuna

270 Expedițiile sud-americanilor

273 Străinii la asaltul munților Llanganati
268 XV. Blestemul lui Atahualpa

287 Dinastia împăraților incași

Nume - Anul nașterii - Anul morții - Durata domniei

Manco Capac - 1075 - 1150 - ?

Sinchi Roca - 1134 - 1197 - 19 ani

Lloque Yupan - 1176 - 1246 - 49 ani

Mayta Capac - 1222- 1276 - 30 ani

Capac Yapanqui - 1251 - 1321 - 45 ani

Inca Roca - 1299 - 1348 - 27 ani

Yahuar Huaccac - 1323 - 1370 - 22 ani

Viracocha - 1350 - 1425 - 55 ani

Pachacutec - 1398 - 1478 - 57 ani

Tupac Yupanqui - 1440 - 1488 - 10 ani

Huayna Capac - 1470 - 1525 - 37 ani

Huascar Inti - 1491 - 1533 - 7 ani

Atahualpa - 1497 - 1533 - 1 an

Tupac Urco - ? - 1534 - 1 an

Manco - ? - 1545 - 11 ani

Sayri Tupac - ? - 1560 - 15 ani

Titu Cusi - ? - 1571 - 10 ani

Tupac Amaru - ? - 1572 - 1 an

coperta 4:
 „Cunosc o țară unde se bea și se mănîncă din vase din aur!” Indianul nu mințea! Ceea ce spunea era perfect adevărat. Această țară exista într-adevăr în Lumea Nouă, înaintea sosirii primului conchistadori. (...)
Acest imperiu, de o bogăție nemăsurată, care a creat atîtea disensiuni în lumea occidentală încă din secolul XVI, nu mai e reprezentat azi decât prin remarcabile ruine risipite ici și colo prin jungla Amazonului sau pe podișurile înghețate ale Anzilor
Cine și-a putea astăzi închipui acele ziduri acoperite cu plăci de aur sau grotele de piatră stearpă pline cu idoli prețioși?
Și totuși a fost o vreme cînd aceste sărmane ruine, străbătute zi d ezi de turiști (...), își așterneau umbrele peste comori incalculabile.

„Bătălia de la Mărășești” (MUNTEANU 1921)

 Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mărășești, Facla, Timișoara, 1977, 158 p.

5 Prefață - Nicolae Roșu & Nicolae Țirioi

15 Notă asupra ediției - Nicolae Roșu & Nicolae Țirioi

16 Tabel cronologic

21 Martiriul cătanelor
Câmpul de luptă
Atacul
Dum-dum și măcel
Excitantele
Înmormântarea
Tragedia unui cioban
O conversație peste Dunăre
Camaradul meu, țigan
Celui dispărut...
Moartea gornistului
Ave Caesar!...
Steagul nostru
În spital
Scrisori din Galiția
Spre soare răsare
Evadarea 
Pribegia
Salvat

77 Bătălia de la Mărășești
Dușmanii despre Mărășești
Anexe
Extrase din cele mai frumoase comunicate oficiale românești

100 Pribeag (versuri)
Rugăciune
Părăsiți
Semenicul
În pribegie
Povestea pribeagului
Dorința din urmă
Pe malul Mării
De sărbători
Cleopatra
Trei corbi
Mărășeștii
Pro nobis
În cimitir
Sonet
Bolnav
Boul
Baba Mărie
Târdziu
Viciejii noștri

126 Articole politice
Către cetitori
Mucenicii Unirii
Voluntarii României Mari

131 Referințe critice

145 Anișoara Odeanu, Lui Cassian R. Munteanu, 1928

147 Fotografii

157 Cuprins

coperta IV: Ceea ce reiese din aceste opere e un suflu larg de bunătate, o dragoste nesfârșită pentru pământul și poporul românesc. Din marea mulțime de aspecte în care se prezintă viața, el alege numai pe acelea care convin credinței lui. Și credința lui e numai una: neamul românesc. Sunt pagini sugestive, înduioșătoare în toate aceste volume. Și unde valoarea lor crește este că, deși alese, cum am mai spus, el nu iese totuși din datele nu  numai ale verosimilității, dar chiar ale celei mai obiective realități. Sunt copii de pe natură, cele mai multe. Imagini cărora sufletul nu numai prin origine, dar și prin colorit și prin stil - limpede, ușor și simplu - C. R. M. e un scriitor, înainte de toate, bănățean. - Camil Petrescu