<
(...)
Cînd se înapoie la locuința lui Mr. Bannerjee, servitorul pe care nu-l mai văzuse de cînd adusese felinarul de furtună îl aștepta pe balcon. Omul stătea în picioare și se uita spre orașul înecat. Din poziția în care se afla nu văzu barca apropiindu-se. Era uscățiv, urît și foarte negricios. În mijlocul peisajului devastat părea să fi rămas singura ființă vie, căci pînă și păsările și maimuțele sfinte părăsiseră regiunea inundată, ca și cînd ar fi intuit că asupra acesteia trebuia să se abată urgia naturii.
Servitorul nu se clintea, de parcă ar fost în tranșă, iar în imobilitatea chipului său, Ransome găsi ceva tulburător. Avea în față un bărbat care pierduse totul - soție, copii, poate părinți și bunici. (Căci grădina din fund cuprindea un întreg sat, precum și altare închinate lui Kali*, Șiva** și Rama***.) Omul acesta îi inspiră compătimire și respect. Uscățiv, urît, cu o siluetă copilărească,aratăta ca un fragil monument al răbdării și stoicismului, profilat pe cerul amenințător și întunecat al musonului. Acest om era însăși India, mai mult decît oricare altul, mai mult decît Mr. Bannerjee, Maiorul Safka, Rașid Ali Khan sau însuși bătrînul Maharajah. El reprezenta însăși indestructibila Indie, a cărei viață continua datorită nesfîrșitelor împerecheri și se asemuia cu colcăiala unor albine atîrnate ciorchine de streșinele de marmură ale marelui palat. Era însăși viața, trecînd de la o copilărie înfometată la o maturitate în care plăcerile animale și superstițiile abia se deosebeau de condițiile de trai ale zgomotoasei puzderii de maimuțe sacre.
Un moment, Ransome rămase ca vrăjit în luntrea purtată pe apă. Se străduia să descopere ce reprezenta omul acesta, care erau nevoile, sufletul, mintea, esența lui. Se întreba ce semnificație avea propria lui persoană pentru acest ins uscățiv, întunecat, ori neclintit, pentru care Imperiul Britanic era ca și inexistent, și a cărui imaginație nu depășea limitele orașului distrus, ignorînd pînă și pustietățile de la El-Kautara și muntele sacru Abana. Nu era un animal, fiindcă avea înfățișare umană. Ce însemna pentru el faptul de a se fi trezit în cîteva secunde îngrozitor de singur într-o lume care cu puțin timp înainte îi părea trainică și sigură? Ce gîndea el acum, în vreme ce stătea nemișcat ca și statuia bondoacă a bunei și bătrînei Regine****, și contempla orașul mort? Ce însemna pentru el realitatea și ce însemna spiritul? Cum era posibil să ajungă pînă la sufletul acestei forme obscure, aproape ireală?
Treptat, se trezi în ființa lui Ransome o pornire spre abnegație, care-i crea aceeași ciudată senzație încercată odinioară, pe cînd stătea rezemat de zidul murdărit de noroi al casei aceleia pe jumătate năruit din Belgia*****. Era un impuls bizar, cu implicații vag senzuale, de a se desprinde de realitate - tocmai el, onorabilul Thomas Ransome, nefericitul, egoistul, inteligentul, dezamăgitul, neuroticul, desperatul. Era un fel de dorință de se integra el însuși - cu tot sufletul, inteligența și personalitatea lui cunoscute sub numele de Thomas Ransome - în acel amestec denumit umanitate; o dorință tot atît de intensă ca și setea de a cunoaște pe acest om care stătea colo, profilîndu-se pe cer, de a cunoaște și pe frații săi, negri sau albi, galbeni sau bruni, dorința de a pătrunde cu mintea nesfîrșită, inexplicabila răbdare și resemnare a tuturor celor de o seamă cu ei. O secundă, exact intervalul de timp cît norii se deschiseseră spre a dezvălui soarele strălucitor pe care îl ascunseseră pînă atunci, Ransome avu revelația unei eliberări și a unei păci profunde.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne******, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 375-376.
NOTE M. T.
* Kali = Zeiță hindusă a timpului, morții și întunericului, una din soțiile lui Șiva, zeul universului. (https://www.britannica.com/topic/Kali)
** Șiva = Zeul hindus suprem. (https://www.britannica.com/topic/Shiva)
*** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
**** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901).
***** Frontul de Vest din Primul Război Mondial (1914-1918), unde britanicii au luptat, alături de belgieni și francezi, împotriva germanilor, într-un război de uzură în tranșee.
****** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 30 iunie 2016
duminică, 26 iunie 2016
Simbolul tehnic al civilizației occidentale în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.
NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.
NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
sâmbătă, 25 iunie 2016
Misticismul Indiei (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ransome nu socotea că atmosfera de mister sinistru, care plutea deasupra casei, avea de-a face cu sacrificiile tainice, ori cu orgiile ascunse, așa cum obișnuiau ziariștii de mîna a doua să descrie riturile hinduse. Era convins că originea acestei ambianțe avea un caracter mai puțin senzațional și o altă explicație, pe care o resimțea din ce în ce mai mult ca pe un lucru real, aproape tangibil. Era prezentă peste tot. Dacă aveai ochi pătrunzători, urechi agere și un oarecare fler, o simțeai ori de cîte ori intrai în casă. Plutea ca o mireasmă subtilă, dar coruptă, în jurul lui Mr. Bannerjee și a soției sale. Stăruia în toate încăperile. Uneori ieșea brusc la lumină, făcîndu-și simțită existența printr-o intonație, printr-o privire înfricoșată, care o făceau pînă și pe Mrs. Bannerjee să se transforme - în timp ce-i vorbeai - dintr-o ființă rece, distantă, dar reală, familiară chiar, într-o făptură neînțeleasă, înspăimîntată, sălbatică. Această metamorfoză, - remarcase Ransome - nu se limita la soții Bannerjee, ci se manifesta în nenumărate cazuri la mai toți indienii pe care-i cunoscuse. Chiar și pe dîrza, mîndra și independenta Maharani o văzuse schimbîndu-se brusc, misterios, în vreme ce el îi vorbea. În casa soților Bennarjee impresia aceasta era și mai acută deoarece Mr. Bannerjee fiind un bengali și avînd pretenția de a fi un indian luminat, format după tiparuri europene, contrastul era și mai izbitor, iar misterul ieșea și mai pregnant în evidență.
Ransome se convinse treptat că acest ceva contribuia la separarea dintre indieni și europeni, rupînd legăturile lor de intimitate, uscînd prieteniile cele mai apropiate, lăsîndu-le sterpe și goale. Scriitorii se refereau la acest fenomen numindu-l vulgar „misterul Indiei”, dar Ransome era prea inteligent ca să accepte acest teorii, după cum nu putea accepta nici ieftinele șmecherii ale fakirilor. Nega existența misterelor pentru că descoperise că în cele din urmă misterele hinduse, chiar și cel mai ezoterice, aveau explicații destul de simple.
După un timp începu să pună întrebări indienilor pe care îi socotea mai apropiați, dar nu realizase decît foarte puține progrese, pînă în ziua cînd se adresase Maiorului Safka. Nu avea nici un rost să ceară lămuriri lui Ali Khan. Musulmanii nu înțelegeau acest lucru. Inimosul și sincerul Rașid era de părere că în acest mister care-i făcea pe hinduși atît de lași, de trădători, de nestatornici își avea originea în neînțelegerile și tulburările dintre musulmani și hinduși. Pe musulmani îi irita și îi intriga mai mult chiar decît îl iritau și intrigau pe Ransome însuși.
Dar Maiorul Safka era un hindus, un brahman* eliberat; îl eliberaseră poate chiar strămoșii lui care, în loc să se încline în fața misterului și a spaimei, luptaseră împotriva acestora. Medicul se eliberase poate și datorită credinței lui în știință și în superioritatea inteligenței umane asupra răului din natură, înmagazinat în trupurile misterioșilor zei.
- Aceasta este marea racilă a Indiei, spunea Maiorul Safka. Ai putea s-o numești răul hindus. Înăbușă, paralizează, asfixiază. Este asemenea duhorilor care plutesc asupra cartierelor sărace, cînd sînt bîntuite de ciumă ori de variolă.
Discutaseră adeseori despre această chestiune, uneori pe veranda lui Ransome, alteori în biroul Maiorului, la spital. Cîteodată Miss Macdaid intra, îi asculta cîteva clipe, apoi se strîmba disprețuitor, învinuindu-i că își pierd vremea, vorbind despre lucruri fără rost. Numai educația, curățenia și o hrană îndestulătoare ar putea salva India, obișnuia ea să spună.
Maiorului îi plăcea să discute despre această chestiune și ori de cîte ori ataca acest subiect lucrurile i se limpezeau în minte. De fiecare dată îl făcea și pe Ransome să înțeleagă lucrurile mai bine, mai clar.
- Acest rău își are originea în misticism, iar manifestările lui sînt tot mistice. Ca să înțelegi acest lucuru, trebuie să cunoști întreaga istorie a religiei hinduse - originile, ascensiunea, declinul ei. Nu știu să fi existat ceva asemănător de-a lungul istoriei, decît poate credințele stranii, ezoterice din evul cel mai întunecat al Europei, cînd pustnicii se retrăgeau în peșteri dedicîndu-se contemplației, ca acel șarlatan bătrîn, tatăl lui Bannerjee. Oameni inteligenți intrau în mînăstiri pentru că numai acolo puteau păstra vie flacăra culturii și a civilizației. Un fel de nor plutea desupra Europei în acele vremuri... un nor pe care l-aș putea numi credință și religie, în ciuda grosolăniei și a superstițiilor , vremuri în care creștinismul devenise un nefast amestec de credințe în care găseai învățămintele lui Hristos îmbinate ciudat cu păgînismul druid**, cu superstiții izvorîte din ținuturile mlăștinoase ale Germaniei, peste care se suprapuneau raționamentele romane și superstițiile romane și grecești. Acest nor pătrundea în fiecare casă și își punea pecetea pe viața fiecărui om. Nu scăpau de influența lui decît cei care se închideau în mănăstiri sau trăiau ca animalele în peșteri. Armate de vrăjitori, de demoni, de strigoi bîntuiau mințile și existența pînă și a celor mai inteligenți oameni, făcîndu-i să trăiască sub teroarea unei credințe care glorifica răul nu binele. Aceast s-a petrecut în cursul căderii unui mare imperiu***, a prăbușirii unei întregi civilizații.
Maiorul reluă după o scurtă pauză:
- După cum vezi, un agent de asigurări retras din afaceri, cum e de pildă bătrînul Bannerjee, simte că-l cotropește frica; spre a scăpa de păcate se izolează de lume și devine sfînt tocmai fiindcă viața lui nu a fost de loc sfîntă. Banii agonisiți de el n-au provenit din afaceri curate și, la un moment dat, omul nostru este cuprins de frică; nu știu de ce îi este frică, dar îl stăpînește totuși acest simțămînt. Și Bannerjee fiul este înfricoșat, în ciuda manierelor lui rafinate, a limbajului său distins; este un laș și din cînd în cînd simte pogorînd asupra lui o groază nelămurită, datorită unei mase imponderabile de lucruri aflate dincolo de înțelegerea sa.
Deodată, Maiorul izbucni în rîs:
- Uneori și pe Maharani o cuprinde frica. Mi s-a întîmplat să o văd uitînd că are o minte luminată, că a înființat un liceu pentru fete și că a făcut să se voteze o lege care îngăduie femeilor hinduse să divorțeze. Dar acestea nu contează. Cîteodată acel „ceva” pune stăpînire și pe ea, readucînd-o la starea de sălbăticie de odinioară, supunînd-o superstițiilor, ca pe vremea cînd au adus-o aici după ce a coborît din munți. Deasupra Indiei plutește ca un nor... o religie care nu a suferit reforme, o religie născută din natură - asemenea tuturor credințelor - și care a cunoscut o ascensiune fantastică, intrînd apoi în declin ca orice religie sălbatică, împănată de imagini idolatre și tabu-uri ce slăvesc principiul răului și al nimicirii deopotrivă cu cel al binelui și al creației. Poate că în manifestările ei este mai sălbatică și mai înfricoșătoare decît a fost vreodată creștinismul păgîn al evului mediu. Și aceasta nu se întîmplă fiindcă oamenii sînt diferiți de cei din alte colțuri ale lumii. Această religie a fost zămislită nu de indivizi, ci de India însăși... de pămîntul, de soarele, de cerul ei, de însăși viața crudă și nepăsătoare a Indiei. În țara ceasta soarele arde nemilos, cîmpile sînt aride, uraganele nimicitoare, fertilitatea și liniștea au o existență scurtă, șerpii și fiarele sălbatice bîntuie, inundațiile, seceta, cutremurele se țin lanț, iar natura este mai ostilă ca oriunde. Pe continentul acest suprapopulat și adeseori suprafertil, pe cît este de Africa de pustie, de sterilă, colcăie viața... o viață însă care cuprinde în esența ei tot ce poate fi mai amenințător, mai rău, mai destructiv.
Maiorul deveni grav, solemn.
- Vedeți, aceasta e .. India, suspină el. De aceea a fost întotdeauna toturată, chinuită... de aceea conducătorii s-au arătat întotdeauna neînchipuit de măreți și de barbari... de aceea mizeria și molimele ei depășesc pe cele ale altor națiuni. Este o țară în care sălbăticia cunoaște exagerări incredibile, cruzimea este mai crudă, iar frumusețea mai frumoasă ca în orice parte a lumii. Din toate acestea s-a născut credința, a atins culmi nebănuite, apoi a intrat în declin, slăvind principiile crude ale distrugerii. Pretutindeni în lume natura a fost ostilă omului pînă cînd aceasta a reușit grație inteligenței sale să o supună. În India însă natura a rămas un monstru ce nu poate fi cîtuși de puțin îmblînzit. Trebuie să o adori sub aspectul zeiței Kali****, tocmai fiindcă această adorare pare lipsită de logică. Miss Macdaid are în parte dreptate. Îi putem educa pe indieni, le putem hrăni mulțumitor copii, putem încerca să zăgăzuim molimele, dar pînă în cele din urmă tot natura va ieși învingătoare. Aici, în Ranchipur, am străbătut un drum lung, dar la sfîrșit vom fi înfrînți de India însăși, de acest continent imposibil de cucerit.
Maiorul reluă:
- Mr. Bannerjee nu este înfricoșat de niște vagi simboluri ridicate la rang de zeități, ci de ceva mai sălbatic și mai profund. Este înspăimîntat de India însăși. Zeii sînt doar niște umbre. Seceta, musonii, cutremurele de pămînt, lepra, ciuma, tifosul, arșița soarelui și cerul sterp se află la temelia spaimelor lui. Mr. Bannerjee nu strălucește prin intelegență și își închipuie că zeița Kali este aceea care îl îngrozește. Este conștient, pe bună dreptate, că în ciuda educației sale dobîndită la Oxford***** și a conversațiilor sale despre Londra și Paris, rămîne un indian și orice ar face nu va scăpa de India.
Suspină iarăși, apoi adăugă:
- Poate că și noi vom fi înfrînți. Nu cred că este atît de simplu, precum crede Miss Macdaid. Oricum, facem o încercare. Dar nu este de loc ușor, cînd un întreg popor trăiește sub stăpînirea fricii, nu a unei credințe. Dumneavoastră europenii sînteți pe moarte fiindcă v-ați pierdut credința. Cîteodată cred însă că e mai bine să nu crezi în nimic decît să ai o credință ca a noastră. Noi trebuie să ne înfrîngem teama, negația, vidul. De aici provine și superioritatea amicilor noștri musulmani. Nu-i înspăimîntă nimic, nici cerul și nici pămîntul... nici India nu-i îngrozește. Mai mult ca oricare alții, au reușit aproape să o supună, dar pînă în cele din urmă și au fost înfrînți. N-a fost cucerită nici de englezi. Și ei nu sînt decît niște tolerați pînă într-o zi cînd India, cu toate forțele ei reale și bune, se va răsuci în somn și-i va da peste cap, așa cum i-a dat și pe Asoka******, și pe Alexandru*******, și pe moguli********, și pe tătari, și pe chinezi.
Vocea și ochii Maiorului oglindeau o tristețe și o descurajare pe care Ransome le deslușise și la alți indieni. Dar alături de acestea citi și un fel de mocnire a unui triumf și unei mîndrii izvorîte poate din conștiința că făcea parte din acest vast, necucerit și tragic continent. Maiorul nu avea nici optimismul robust al lui Rașid Ali Khan, atît de mîndru de sîngele său de cuceritor, și nici vioiciunea veselă, de pasăre, a lui Mr. Jobnekar, de curînd eliberat din sclavia apăsătoare a atîtor secole. Maiorul era mai inteligent decît oricare dintre ei, și pe deasupra mai era înzestrat și cu instinctul și sensibilitatea unei rase și a unei caste a căror vechime putea fi anevoie cuprinsă în unitățile noastre de timp.
Erau moment cînd și pe Maior îl încolțea frica. Și aceasta era fascinația pe care o exercita asupra lui Ransome. Maiorul era un copil, dar în același timp bătrîn ca vremea. Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o purta astfel decît aruncîndu-se în vîrtejul ei și pierzîndu-se în spaima și confuzia iscată. Căci Maiorului nu-i va fi niciodată posibil să se retragă în adînca negare a vieții contemplative.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 272-276.
NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționarul Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
** druíd, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida. Sursa: D.Religios (1994) (https://dexonline.ro/definitie/druid)
*** Imperiul Roman de Apus (476).
**** Kali = Zeița hindusă a timpului, morții și întunericului, soția zeului Shiva. (http://www.britannica.com/topic/Kali)
***** Oxford = Cea mai veche universitate britanică, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
(...)
Ransome nu socotea că atmosfera de mister sinistru, care plutea deasupra casei, avea de-a face cu sacrificiile tainice, ori cu orgiile ascunse, așa cum obișnuiau ziariștii de mîna a doua să descrie riturile hinduse. Era convins că originea acestei ambianțe avea un caracter mai puțin senzațional și o altă explicație, pe care o resimțea din ce în ce mai mult ca pe un lucru real, aproape tangibil. Era prezentă peste tot. Dacă aveai ochi pătrunzători, urechi agere și un oarecare fler, o simțeai ori de cîte ori intrai în casă. Plutea ca o mireasmă subtilă, dar coruptă, în jurul lui Mr. Bannerjee și a soției sale. Stăruia în toate încăperile. Uneori ieșea brusc la lumină, făcîndu-și simțită existența printr-o intonație, printr-o privire înfricoșată, care o făceau pînă și pe Mrs. Bannerjee să se transforme - în timp ce-i vorbeai - dintr-o ființă rece, distantă, dar reală, familiară chiar, într-o făptură neînțeleasă, înspăimîntată, sălbatică. Această metamorfoză, - remarcase Ransome - nu se limita la soții Bannerjee, ci se manifesta în nenumărate cazuri la mai toți indienii pe care-i cunoscuse. Chiar și pe dîrza, mîndra și independenta Maharani o văzuse schimbîndu-se brusc, misterios, în vreme ce el îi vorbea. În casa soților Bennarjee impresia aceasta era și mai acută deoarece Mr. Bannerjee fiind un bengali și avînd pretenția de a fi un indian luminat, format după tiparuri europene, contrastul era și mai izbitor, iar misterul ieșea și mai pregnant în evidență.
Ransome se convinse treptat că acest ceva contribuia la separarea dintre indieni și europeni, rupînd legăturile lor de intimitate, uscînd prieteniile cele mai apropiate, lăsîndu-le sterpe și goale. Scriitorii se refereau la acest fenomen numindu-l vulgar „misterul Indiei”, dar Ransome era prea inteligent ca să accepte acest teorii, după cum nu putea accepta nici ieftinele șmecherii ale fakirilor. Nega existența misterelor pentru că descoperise că în cele din urmă misterele hinduse, chiar și cel mai ezoterice, aveau explicații destul de simple.
După un timp începu să pună întrebări indienilor pe care îi socotea mai apropiați, dar nu realizase decît foarte puține progrese, pînă în ziua cînd se adresase Maiorului Safka. Nu avea nici un rost să ceară lămuriri lui Ali Khan. Musulmanii nu înțelegeau acest lucru. Inimosul și sincerul Rașid era de părere că în acest mister care-i făcea pe hinduși atît de lași, de trădători, de nestatornici își avea originea în neînțelegerile și tulburările dintre musulmani și hinduși. Pe musulmani îi irita și îi intriga mai mult chiar decît îl iritau și intrigau pe Ransome însuși.
Dar Maiorul Safka era un hindus, un brahman* eliberat; îl eliberaseră poate chiar strămoșii lui care, în loc să se încline în fața misterului și a spaimei, luptaseră împotriva acestora. Medicul se eliberase poate și datorită credinței lui în știință și în superioritatea inteligenței umane asupra răului din natură, înmagazinat în trupurile misterioșilor zei.
- Aceasta este marea racilă a Indiei, spunea Maiorul Safka. Ai putea s-o numești răul hindus. Înăbușă, paralizează, asfixiază. Este asemenea duhorilor care plutesc asupra cartierelor sărace, cînd sînt bîntuite de ciumă ori de variolă.
Discutaseră adeseori despre această chestiune, uneori pe veranda lui Ransome, alteori în biroul Maiorului, la spital. Cîteodată Miss Macdaid intra, îi asculta cîteva clipe, apoi se strîmba disprețuitor, învinuindu-i că își pierd vremea, vorbind despre lucruri fără rost. Numai educația, curățenia și o hrană îndestulătoare ar putea salva India, obișnuia ea să spună.
Maiorului îi plăcea să discute despre această chestiune și ori de cîte ori ataca acest subiect lucrurile i se limpezeau în minte. De fiecare dată îl făcea și pe Ransome să înțeleagă lucrurile mai bine, mai clar.
- Acest rău își are originea în misticism, iar manifestările lui sînt tot mistice. Ca să înțelegi acest lucuru, trebuie să cunoști întreaga istorie a religiei hinduse - originile, ascensiunea, declinul ei. Nu știu să fi existat ceva asemănător de-a lungul istoriei, decît poate credințele stranii, ezoterice din evul cel mai întunecat al Europei, cînd pustnicii se retrăgeau în peșteri dedicîndu-se contemplației, ca acel șarlatan bătrîn, tatăl lui Bannerjee. Oameni inteligenți intrau în mînăstiri pentru că numai acolo puteau păstra vie flacăra culturii și a civilizației. Un fel de nor plutea desupra Europei în acele vremuri... un nor pe care l-aș putea numi credință și religie, în ciuda grosolăniei și a superstițiilor , vremuri în care creștinismul devenise un nefast amestec de credințe în care găseai învățămintele lui Hristos îmbinate ciudat cu păgînismul druid**, cu superstiții izvorîte din ținuturile mlăștinoase ale Germaniei, peste care se suprapuneau raționamentele romane și superstițiile romane și grecești. Acest nor pătrundea în fiecare casă și își punea pecetea pe viața fiecărui om. Nu scăpau de influența lui decît cei care se închideau în mănăstiri sau trăiau ca animalele în peșteri. Armate de vrăjitori, de demoni, de strigoi bîntuiau mințile și existența pînă și a celor mai inteligenți oameni, făcîndu-i să trăiască sub teroarea unei credințe care glorifica răul nu binele. Aceast s-a petrecut în cursul căderii unui mare imperiu***, a prăbușirii unei întregi civilizații.
Maiorul reluă după o scurtă pauză:
- După cum vezi, un agent de asigurări retras din afaceri, cum e de pildă bătrînul Bannerjee, simte că-l cotropește frica; spre a scăpa de păcate se izolează de lume și devine sfînt tocmai fiindcă viața lui nu a fost de loc sfîntă. Banii agonisiți de el n-au provenit din afaceri curate și, la un moment dat, omul nostru este cuprins de frică; nu știu de ce îi este frică, dar îl stăpînește totuși acest simțămînt. Și Bannerjee fiul este înfricoșat, în ciuda manierelor lui rafinate, a limbajului său distins; este un laș și din cînd în cînd simte pogorînd asupra lui o groază nelămurită, datorită unei mase imponderabile de lucruri aflate dincolo de înțelegerea sa.
Deodată, Maiorul izbucni în rîs:
- Uneori și pe Maharani o cuprinde frica. Mi s-a întîmplat să o văd uitînd că are o minte luminată, că a înființat un liceu pentru fete și că a făcut să se voteze o lege care îngăduie femeilor hinduse să divorțeze. Dar acestea nu contează. Cîteodată acel „ceva” pune stăpînire și pe ea, readucînd-o la starea de sălbăticie de odinioară, supunînd-o superstițiilor, ca pe vremea cînd au adus-o aici după ce a coborît din munți. Deasupra Indiei plutește ca un nor... o religie care nu a suferit reforme, o religie născută din natură - asemenea tuturor credințelor - și care a cunoscut o ascensiune fantastică, intrînd apoi în declin ca orice religie sălbatică, împănată de imagini idolatre și tabu-uri ce slăvesc principiul răului și al nimicirii deopotrivă cu cel al binelui și al creației. Poate că în manifestările ei este mai sălbatică și mai înfricoșătoare decît a fost vreodată creștinismul păgîn al evului mediu. Și aceasta nu se întîmplă fiindcă oamenii sînt diferiți de cei din alte colțuri ale lumii. Această religie a fost zămislită nu de indivizi, ci de India însăși... de pămîntul, de soarele, de cerul ei, de însăși viața crudă și nepăsătoare a Indiei. În țara ceasta soarele arde nemilos, cîmpile sînt aride, uraganele nimicitoare, fertilitatea și liniștea au o existență scurtă, șerpii și fiarele sălbatice bîntuie, inundațiile, seceta, cutremurele se țin lanț, iar natura este mai ostilă ca oriunde. Pe continentul acest suprapopulat și adeseori suprafertil, pe cît este de Africa de pustie, de sterilă, colcăie viața... o viață însă care cuprinde în esența ei tot ce poate fi mai amenințător, mai rău, mai destructiv.
Maiorul deveni grav, solemn.
- Vedeți, aceasta e .. India, suspină el. De aceea a fost întotdeauna toturată, chinuită... de aceea conducătorii s-au arătat întotdeauna neînchipuit de măreți și de barbari... de aceea mizeria și molimele ei depășesc pe cele ale altor națiuni. Este o țară în care sălbăticia cunoaște exagerări incredibile, cruzimea este mai crudă, iar frumusețea mai frumoasă ca în orice parte a lumii. Din toate acestea s-a născut credința, a atins culmi nebănuite, apoi a intrat în declin, slăvind principiile crude ale distrugerii. Pretutindeni în lume natura a fost ostilă omului pînă cînd aceasta a reușit grație inteligenței sale să o supună. În India însă natura a rămas un monstru ce nu poate fi cîtuși de puțin îmblînzit. Trebuie să o adori sub aspectul zeiței Kali****, tocmai fiindcă această adorare pare lipsită de logică. Miss Macdaid are în parte dreptate. Îi putem educa pe indieni, le putem hrăni mulțumitor copii, putem încerca să zăgăzuim molimele, dar pînă în cele din urmă tot natura va ieși învingătoare. Aici, în Ranchipur, am străbătut un drum lung, dar la sfîrșit vom fi înfrînți de India însăși, de acest continent imposibil de cucerit.
Maiorul reluă:
- Mr. Bannerjee nu este înfricoșat de niște vagi simboluri ridicate la rang de zeități, ci de ceva mai sălbatic și mai profund. Este înspăimîntat de India însăși. Zeii sînt doar niște umbre. Seceta, musonii, cutremurele de pămînt, lepra, ciuma, tifosul, arșița soarelui și cerul sterp se află la temelia spaimelor lui. Mr. Bannerjee nu strălucește prin intelegență și își închipuie că zeița Kali este aceea care îl îngrozește. Este conștient, pe bună dreptate, că în ciuda educației sale dobîndită la Oxford***** și a conversațiilor sale despre Londra și Paris, rămîne un indian și orice ar face nu va scăpa de India.
Suspină iarăși, apoi adăugă:
- Poate că și noi vom fi înfrînți. Nu cred că este atît de simplu, precum crede Miss Macdaid. Oricum, facem o încercare. Dar nu este de loc ușor, cînd un întreg popor trăiește sub stăpînirea fricii, nu a unei credințe. Dumneavoastră europenii sînteți pe moarte fiindcă v-ați pierdut credința. Cîteodată cred însă că e mai bine să nu crezi în nimic decît să ai o credință ca a noastră. Noi trebuie să ne înfrîngem teama, negația, vidul. De aici provine și superioritatea amicilor noștri musulmani. Nu-i înspăimîntă nimic, nici cerul și nici pămîntul... nici India nu-i îngrozește. Mai mult ca oricare alții, au reușit aproape să o supună, dar pînă în cele din urmă și au fost înfrînți. N-a fost cucerită nici de englezi. Și ei nu sînt decît niște tolerați pînă într-o zi cînd India, cu toate forțele ei reale și bune, se va răsuci în somn și-i va da peste cap, așa cum i-a dat și pe Asoka******, și pe Alexandru*******, și pe moguli********, și pe tătari, și pe chinezi.
Vocea și ochii Maiorului oglindeau o tristețe și o descurajare pe care Ransome le deslușise și la alți indieni. Dar alături de acestea citi și un fel de mocnire a unui triumf și unei mîndrii izvorîte poate din conștiința că făcea parte din acest vast, necucerit și tragic continent. Maiorul nu avea nici optimismul robust al lui Rașid Ali Khan, atît de mîndru de sîngele său de cuceritor, și nici vioiciunea veselă, de pasăre, a lui Mr. Jobnekar, de curînd eliberat din sclavia apăsătoare a atîtor secole. Maiorul era mai inteligent decît oricare dintre ei, și pe deasupra mai era înzestrat și cu instinctul și sensibilitatea unei rase și a unei caste a căror vechime putea fi anevoie cuprinsă în unitățile noastre de timp.
Erau moment cînd și pe Maior îl încolțea frica. Și aceasta era fascinația pe care o exercita asupra lui Ransome. Maiorul era un copil, dar în același timp bătrîn ca vremea. Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o purta astfel decît aruncîndu-se în vîrtejul ei și pierzîndu-se în spaima și confuzia iscată. Căci Maiorului nu-i va fi niciodată posibil să se retragă în adînca negare a vieții contemplative.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 272-276.
NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționarul Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
** druíd, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida. Sursa: D.Religios (1994) (https://dexonline.ro/definitie/druid)
*** Imperiul Roman de Apus (476).
**** Kali = Zeița hindusă a timpului, morții și întunericului, soția zeului Shiva. (http://www.britannica.com/topic/Kali)
***** Oxford = Cea mai veche universitate britanică, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 23 iunie 2016
Un oraș medieval ruinat în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.
NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.
NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
miercuri, 22 iunie 2016
Sfârșitul civilizației occidentale clasice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
În această încăpere numai el și Edwina păstrau tăcerea, priveau și ascultau, spre deosebire de indieni, care socoteau muzica drept un fundal al conversației, precum și de General și de Heston, cu totul indiferenți la acest spectacol. Și cum stătea lîngă Edwina, Ransome avu revelația perfecțiunii ei, a rasei, a comportării, a veșmintelor, a părului, a manierelor ei grațioase și a felului cum stătea, puțin lăsată pe spate, ascultînd și privind în jur. Deodată avu impresia că descoperise esența existenței ei. „E ultima expresie a ceea ce în curînd nu va mai exista pe această lume, gîndi el. Nu se mai potrivește nici cu timpurile și nici cu obiceiurile de acum”. Edwina nu era ca Heston, un fel de ciupercă grosolană, crescută peste noapte din cloaca îmbîcsită a acestor vremuri; era produsul cîtorva secole de huzur, de privilegii și responsabilități cîștigate și moștenite din generație în generație. Acum, însăși epoca și civilizația căreia îi aparținea se apropia de sfîrșit, așa că nu mai era loc nici pentru ea, nici pentru el. Nici bunica lui, din acea vastă casă cu turnuri din Grand River*, nu fusese în stare să-l salveze. Erau putrezi încă de la rădăcină, și Ransome înțelese deodată că nimicirea lor avea să vină tocmai datorită lui Heston și brutalilor săi zei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 139.
NOTE M. T.
* În SUA.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
În această încăpere numai el și Edwina păstrau tăcerea, priveau și ascultau, spre deosebire de indieni, care socoteau muzica drept un fundal al conversației, precum și de General și de Heston, cu totul indiferenți la acest spectacol. Și cum stătea lîngă Edwina, Ransome avu revelația perfecțiunii ei, a rasei, a comportării, a veșmintelor, a părului, a manierelor ei grațioase și a felului cum stătea, puțin lăsată pe spate, ascultînd și privind în jur. Deodată avu impresia că descoperise esența existenței ei. „E ultima expresie a ceea ce în curînd nu va mai exista pe această lume, gîndi el. Nu se mai potrivește nici cu timpurile și nici cu obiceiurile de acum”. Edwina nu era ca Heston, un fel de ciupercă grosolană, crescută peste noapte din cloaca îmbîcsită a acestor vremuri; era produsul cîtorva secole de huzur, de privilegii și responsabilități cîștigate și moștenite din generație în generație. Acum, însăși epoca și civilizația căreia îi aparținea se apropia de sfîrșit, așa că nu mai era loc nici pentru ea, nici pentru el. Nici bunica lui, din acea vastă casă cu turnuri din Grand River*, nu fusese în stare să-l salveze. Erau putrezi încă de la rădăcină, și Ransome înțelese deodată că nimicirea lor avea să vină tocmai datorită lui Heston și brutalilor săi zei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 139.
NOTE M. T.
* În SUA.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
marți, 21 iunie 2016
Islam versus creștinism în India colonială britanică (BLOMFIELD 1933-7)
<
(...)
Pe Ransome îl atrăsese încă de la început capacitatea lui Rașid de a urî. Mahomedanul acesta viguros cobora dintr-o stirpe care refuza să identifice credința cu blîndețea supusă și cu renunțarea la orice rezistență. Ura și zelul său pentru reforme nu degeneraseră, ca la creștini, în controverse teologice și opreliști în domniul moralei individuale. Rașid, potrivit credinței sale islamice, socotea lăcomia, ipocrizia și înșelătoria drept păcate mult mai grele decît adulterul, poligamia sau perversiunile. Biserica creștină, gîndea Ransome, după ce profitase în repetate rînduri de pe urma crimelor săvîrșite împotriva umanității, se dezinteresa acum de acestea și se preocupa mai mult de chestiuni sexuale și morbide. Rașid era puternic fiindcă avea un crez. El personifica noul islam, izvorât din concepția lui Mahomed. Ransome nu credea în nimic, fiind că în lumea creștină nu mai exista credință. Însă începuse să cunoască ura și își închipuia că în felul acesta putea să fie salvat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 119.
NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Pe Ransome îl atrăsese încă de la început capacitatea lui Rașid de a urî. Mahomedanul acesta viguros cobora dintr-o stirpe care refuza să identifice credința cu blîndețea supusă și cu renunțarea la orice rezistență. Ura și zelul său pentru reforme nu degeneraseră, ca la creștini, în controverse teologice și opreliști în domniul moralei individuale. Rașid, potrivit credinței sale islamice, socotea lăcomia, ipocrizia și înșelătoria drept păcate mult mai grele decît adulterul, poligamia sau perversiunile. Biserica creștină, gîndea Ransome, după ce profitase în repetate rînduri de pe urma crimelor săvîrșite împotriva umanității, se dezinteresa acum de acestea și se preocupa mai mult de chestiuni sexuale și morbide. Rașid era puternic fiindcă avea un crez. El personifica noul islam, izvorât din concepția lui Mahomed. Ransome nu credea în nimic, fiind că în lumea creștină nu mai exista credință. Însă începuse să cunoască ura și își închipuia că în felul acesta putea să fie salvat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 119.
NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
luni, 20 iunie 2016
Criza societății americane interbelice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
După război*, Ransome se înapoiase în America spre a o întîlni pe bunica lui, sau cel puțin ceea ce fusese și reprezentase ea. Fusese însă decepționat, căci nimic din ceea ce constituise atmosfera creată dea nu mai exista. Descoperise atunci că ceea ce dădea culoare orașului și ceea ce crezuse despre oraș se datora numai personalității puternice a bătrînei doamne. Nu găsi în orașul acela simplitatea, egalitatea, integritatea și spirtul ei de dreptate, ci o palidă imitație a Europei, un loc lipsit de orice caracter, unde oamenii nu erau prețuiți, ca odinioară, pentru originalitatea și calitățile lor, ci pentru banii lor. Întîlni aceeași oboseală, aceeași neliniște, aceeași desperare înecată în băutură, aceeași mizerie printre lucrători ca și în Europa. În orașul acesta, cu o vechime doar de o sută și ceva de ani, descoperea boli specifice unor orașe europene vechi de mii de ani. Senilitatea aceasta care lovea adolescența îi părea dureroasă, grotescă, exagerată și oarecum înspăimîntătoare. Oamenii nu mai aveau decît un singur crez: fabricile de automobile și bursa.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman la Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
(...)
După război*, Ransome se înapoiase în America spre a o întîlni pe bunica lui, sau cel puțin ceea ce fusese și reprezentase ea. Fusese însă decepționat, căci nimic din ceea ce constituise atmosfera creată dea nu mai exista. Descoperise atunci că ceea ce dădea culoare orașului și ceea ce crezuse despre oraș se datora numai personalității puternice a bătrînei doamne. Nu găsi în orașul acela simplitatea, egalitatea, integritatea și spirtul ei de dreptate, ci o palidă imitație a Europei, un loc lipsit de orice caracter, unde oamenii nu erau prețuiți, ca odinioară, pentru originalitatea și calitățile lor, ci pentru banii lor. Întîlni aceeași oboseală, aceeași neliniște, aceeași desperare înecată în băutură, aceeași mizerie printre lucrători ca și în Europa. În orașul acesta, cu o vechime doar de o sută și ceva de ani, descoperea boli specifice unor orașe europene vechi de mii de ani. Senilitatea aceasta care lovea adolescența îi părea dureroasă, grotescă, exagerată și oarecum înspăimîntătoare. Oamenii nu mai aveau decît un singur crez: fabricile de automobile și bursa.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman la Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
duminică, 19 iunie 2016
Copilăria unui anglo-american între Anglia și SUA înainte de Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
sâmbătă, 18 iunie 2016
Criza societății britanice interbelice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Sfîrșitul războiului* nu-i vindecă neurastenia. Crizele reveneau sporindu-și de fiecare dată intensitatea. Lui Ransome nu-i mai era posibil să reia viața normală, să-și găsească un loc în lumea civilizată a Angliei. Încercă pe rînd tot felul de ocupații fără să se poată însă opri la nici una. Se lansă în afaceri, mai tîrziu obținu un post la Ministerul Afacerilor Externe, apoi se dedică vieții de fermier, undeva în Sussex**. De fiecare dată se întîmpla același lucru; la un moment dat îl copleșea apatia și dezgustul și nu-i mai era cu putință să-și dea silința, ori să mai păstreze vreun interes față de aceste îndeletniciri. Era mereu conștient de ceea ce se întîmpla în lumea de afară, îl rodea o boală care nu era numai a lui, ci a întregii națiuni, a întregii civilizații. Atunci se avîntă într-o viață de petreceri și desfrîu, ca și cînd în acest chip i-ar fi fost posibil să se vindece, să se regenereze. Cîtva timp, remediul acesta își dădu roadele, dar Ransome își cîștigă foarte curînd un renume de om stricat, de iresponsabil. Într-o dimineață, cînd se trezi după un chef monstru, se îmbarcă pentru America, țara de baștină a mamei lui. De atunci nu mai puse piciorul în Anglia.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 113.
NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Sussex = În engleza veche Suthseaxe - Saxonia de sud. Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei, corespunzând regatului Sussex, înființat de invadatorii saxoni după retragerea romană din 410. Situat pe litoralul Canalului Mânecii. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sussex#/media/File:EnglandSussexTrad.png)
(...)
Sfîrșitul războiului* nu-i vindecă neurastenia. Crizele reveneau sporindu-și de fiecare dată intensitatea. Lui Ransome nu-i mai era posibil să reia viața normală, să-și găsească un loc în lumea civilizată a Angliei. Încercă pe rînd tot felul de ocupații fără să se poată însă opri la nici una. Se lansă în afaceri, mai tîrziu obținu un post la Ministerul Afacerilor Externe, apoi se dedică vieții de fermier, undeva în Sussex**. De fiecare dată se întîmpla același lucru; la un moment dat îl copleșea apatia și dezgustul și nu-i mai era cu putință să-și dea silința, ori să mai păstreze vreun interes față de aceste îndeletniciri. Era mereu conștient de ceea ce se întîmpla în lumea de afară, îl rodea o boală care nu era numai a lui, ci a întregii națiuni, a întregii civilizații. Atunci se avîntă într-o viață de petreceri și desfrîu, ca și cînd în acest chip i-ar fi fost posibil să se vindece, să se regenereze. Cîtva timp, remediul acesta își dădu roadele, dar Ransome își cîștigă foarte curînd un renume de om stricat, de iresponsabil. Într-o dimineață, cînd se trezi după un chef monstru, se îmbarcă pentru America, țara de baștină a mamei lui. De atunci nu mai puse piciorul în Anglia.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 113.
NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Sussex = În engleza veche Suthseaxe - Saxonia de sud. Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei, corespunzând regatului Sussex, înființat de invadatorii saxoni după retragerea romană din 410. Situat pe litoralul Canalului Mânecii. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sussex#/media/File:EnglandSussexTrad.png)
vineri, 17 iunie 2016
Originea socială muncitorească a soldaților britanici în Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
joi, 16 iunie 2016
Serviciul capului de familie din Occidentul secolului XX (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Spectacolul trist al acestor femei singuratice strecură în sufletul lui Ransome dorința bruscă de a face ceva spre ale înveseli viața, dar ce anume și în ce mod nu ar fi putut încă să spună. Odată, de mult, vorbise despre ele cu Miss Macdaid și ea clătinase din cap cu gravitate.
- Nu e nimic de făcut, așa sînt ele. Și dacă s-ar afla la Birmingham, ar trăi tot așa ca aici, la Ranchipur. Își fac datoria. oriunde s-ar afla nu și-ar schimba felul de viață. Am încercat să mă arăt prietenoasă, dar n-am reușit decît să le trezesc neîncrederea. Mă dezaprobă, cred, pentru că îi prețuiesc pe indieni tot atît de mult ca pe ceilalți oameni. Ce vrei, își fac datoria, dar asta nu înseamnă că se simt ca la ele acasă.
În vreme ce stătea la fereastră și urmărea cu privirea siluetele dizgrațioase profilate pe fundalul pieței, Ransome pricepu deodată sensul vieții lor. Cazul bătrînelor domnișoare nu era unic și nici măcar neobișnuit. În Occident se găseau puzderie de făpturi, mărginite, resemnate, respectabile, cîștigînd doar atît ca să poată trăi de la o zi la alta, făpturi incolore lipsite de foc lăuntric. Din rîndul acestora se recrutau acei capi de familie care intrau la serviciu dimineața la opt și se întorceau acasă seara la opt, muncind din greu, naivi, devotați și patronului carele oferea un salariu de mizerie, neîndestulător pentru familia lor ajunsă în pragul inaniției. Ransome avu astfel revelația tragediei acestor două femei atît de singuratice. Nu trăiseră niciodată. Abia dacă respirau. Pentru ele India nu însemna nimic. Mediul în care crescuseră le făcuse să urască dragostea și bărbații încă de la vîrsta la care ar fi fost firesc să iubească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 104
(...)
Spectacolul trist al acestor femei singuratice strecură în sufletul lui Ransome dorința bruscă de a face ceva spre ale înveseli viața, dar ce anume și în ce mod nu ar fi putut încă să spună. Odată, de mult, vorbise despre ele cu Miss Macdaid și ea clătinase din cap cu gravitate.
- Nu e nimic de făcut, așa sînt ele. Și dacă s-ar afla la Birmingham, ar trăi tot așa ca aici, la Ranchipur. Își fac datoria. oriunde s-ar afla nu și-ar schimba felul de viață. Am încercat să mă arăt prietenoasă, dar n-am reușit decît să le trezesc neîncrederea. Mă dezaprobă, cred, pentru că îi prețuiesc pe indieni tot atît de mult ca pe ceilalți oameni. Ce vrei, își fac datoria, dar asta nu înseamnă că se simt ca la ele acasă.
În vreme ce stătea la fereastră și urmărea cu privirea siluetele dizgrațioase profilate pe fundalul pieței, Ransome pricepu deodată sensul vieții lor. Cazul bătrînelor domnișoare nu era unic și nici măcar neobișnuit. În Occident se găseau puzderie de făpturi, mărginite, resemnate, respectabile, cîștigînd doar atît ca să poată trăi de la o zi la alta, făpturi incolore lipsite de foc lăuntric. Din rîndul acestora se recrutau acei capi de familie care intrau la serviciu dimineața la opt și se întorceau acasă seara la opt, muncind din greu, naivi, devotați și patronului carele oferea un salariu de mizerie, neîndestulător pentru familia lor ajunsă în pragul inaniției. Ransome avu astfel revelația tragediei acestor două femei atît de singuratice. Nu trăiseră niciodată. Abia dacă respirau. Pentru ele India nu însemna nimic. Mediul în care crescuseră le făcuse să urască dragostea și bărbații încă de la vîrsta la care ar fi fost firesc să iubească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 104
miercuri, 15 iunie 2016
Societatea britanică din India colonială (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
marți, 14 iunie 2016
O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.
NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.
NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)
luni, 13 iunie 2016
Mahomedan versus hindus în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ca și majoritatea indienilor mahomedani, era înalt de peste șase picioare* și avea un corp musculos și puternic, în vinele căruia cuurgea un sînge amestecat, arab și turcesc, afgan și persan, poate chiar și o picătură de sînge unguresc și tătărăsc. În adevăr, nu avea nimic din caracteristicile indianului hindus. Cînd statea în preajma Maiorului Safka, tot atît de voinic și frumos ca și el, diferența dintre ei era izbitoare. Mahomedanul exprima numai sălbăticie și violență, iar brahmanul** numai bunătate și blîndețe. Sinceritatea și pozitivismul*** lui Rașid erau înlocuite la hindus de un tact desăvîrșit și de gustul pentru intrigă. Mahomedanului îi plăcea acțiunea, era romantic și vizionar. Hindusul era pasiv și mistic. „Acesta este poate și motivul, gîndi Ransome, că doar cîteva milioane de mahomedani s-au putut impune față de peste trei sute de milioane de hinduși.****”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 75.
NOTE M. T.
* PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
** BRAHMÁN, -Ă, brahmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
*** POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/pozitivism)
**** Imperiul Marilor Moguli (1526-1857), condus de o dinastie musulmană din Asia Centrală, a stăpânit, la apogeul său de la 1707, aproape tot subcontinentul indian. Începând din secolul XVIII, teritoriul său a fost cucerit treptat de Marea Britanie. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
(...)
Ca și majoritatea indienilor mahomedani, era înalt de peste șase picioare* și avea un corp musculos și puternic, în vinele căruia cuurgea un sînge amestecat, arab și turcesc, afgan și persan, poate chiar și o picătură de sînge unguresc și tătărăsc. În adevăr, nu avea nimic din caracteristicile indianului hindus. Cînd statea în preajma Maiorului Safka, tot atît de voinic și frumos ca și el, diferența dintre ei era izbitoare. Mahomedanul exprima numai sălbăticie și violență, iar brahmanul** numai bunătate și blîndețe. Sinceritatea și pozitivismul*** lui Rașid erau înlocuite la hindus de un tact desăvîrșit și de gustul pentru intrigă. Mahomedanului îi plăcea acțiunea, era romantic și vizionar. Hindusul era pasiv și mistic. „Acesta este poate și motivul, gîndi Ransome, că doar cîteva milioane de mahomedani s-au putut impune față de peste trei sute de milioane de hinduși.****”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 75.
NOTE M. T.
* PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
** BRAHMÁN, -Ă, brahmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
*** POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/pozitivism)
**** Imperiul Marilor Moguli (1526-1857), condus de o dinastie musulmană din Asia Centrală, a stăpânit, la apogeul său de la 1707, aproape tot subcontinentul indian. Începând din secolul XVIII, teritoriul său a fost cucerit treptat de Marea Britanie. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
sâmbătă, 11 iunie 2016
Incinerarea morților în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Se plimba adeseori seara pe drumul dinspre ruguri. Locul acesta avea o frumusețe macabră, iar spectacolul arderii morților îi părea un act cucernic, care îi inspira o siguranță liniștitoare și o plăcere stranie. I se părea că, prin arderea trupurilor, localnicii negau importanța rămășițelor pământești, ajungînd la concluzia că ceea ceste mort, este mort; în acest chip se grăbeau să redea gliei leșul cît mai repede, înainte de apusul soarelui, fără pompă, fără barbarisme, fără cuvîntări lungi. prin dansurile or arhaice din Tanjore, indienii își exprimau tristețea, cîteodată sinceră, dar de cele mai multe ori convențională. În ochii lor, moartea despuia pe răposat de acea esență pe care o iubiseră sau o urîseră. Trupul nu era decît o mașină generatoare uneori de plăceri, dar de cele mai multe ori de suferințe. Detașarea lor sentimentală de trup avea un caracter realist care scapă creștinilor. Erau încredințați că trupul nu reprezintă nimic și ca atare refuzau să-l cinstească. Occidentalii susțin că trupul nu este decît cenușă, dar nu încetează o clipă să-l cinstească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, ed. Univers, București, 1972, p. 30.
(...)
Se plimba adeseori seara pe drumul dinspre ruguri. Locul acesta avea o frumusețe macabră, iar spectacolul arderii morților îi părea un act cucernic, care îi inspira o siguranță liniștitoare și o plăcere stranie. I se părea că, prin arderea trupurilor, localnicii negau importanța rămășițelor pământești, ajungînd la concluzia că ceea ceste mort, este mort; în acest chip se grăbeau să redea gliei leșul cît mai repede, înainte de apusul soarelui, fără pompă, fără barbarisme, fără cuvîntări lungi. prin dansurile or arhaice din Tanjore, indienii își exprimau tristețea, cîteodată sinceră, dar de cele mai multe ori convențională. În ochii lor, moartea despuia pe răposat de acea esență pe care o iubiseră sau o urîseră. Trupul nu era decît o mașină generatoare uneori de plăceri, dar de cele mai multe ori de suferințe. Detașarea lor sentimentală de trup avea un caracter realist care scapă creștinilor. Erau încredințați că trupul nu reprezintă nimic și ca atare refuzau să-l cinstească. Occidentalii susțin că trupul nu este decît cenușă, dar nu încetează o clipă să-l cinstească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, ed. Univers, București, 1972, p. 30.
joi, 2 iunie 2016
Igiena în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
< (...) Ransome știa că John Baptistul pusese flautul deoparte, încheiase sporovăitul și acum pregătea cina. Îl vedea umblînd încoace și încolo, tăcut ca o umbră, și cu un ștergar înfășurat pe șolduri, în loc de orice alt veșmînt. Era atît de scund, încît părea miniatura unui om; dar nu aducea ca un pitic, ci cu un atlet perfect format, aidoma unei statui de bronz, însă de proporții reduse. Era slab ca mai toți aceia care au trudit din greu în copilărie, fără să-și fi astâmpărat niciodată foamea. Cînd năvăleau căldurile mari, Ransome îi îngăduia să umble gol prin casă. Era mai firesc și mai curat. De îndată ce îmbrăca haine europene, arăta murdar. În mai puțin de cinci minute își păta hainele albe cu supă sau facea, ori și le întina cu praf ori cenușă. N-avea darul de a purta haine europene. Gol, era curat. De la străbunii lui hinduși păstrase obiceiul de a se îmbăia în fiecare zi. În fiecare dimineață alerga la puțul din capătul grădinii și acolo, în arșiță, se spăla din cap pînă-n picioare. Ransome făcuse o constatare ciudată. De îndată ce treceau la catolicism, indienii din castele* inferioare uitau să se mai spele și se umpleau de jeg. Protestanții erau mai curați. În asta, gîndea el, consta diferența dintre misionarii iezuiți** și protestanți. Protestanții se preocupau de suflete, dar propovăduiau și îngrijirea corpului. Iezuiții nu urmăreau decît să extindă puterea bisericii catolice, fără să se intereseze și de educația sanitară a credincioșilor.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 25-26.
NOTE M. T.
* CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr.caste.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cast%C4%83) (http://www.descopera.ro/mari-intrebari/14419544-ce-este-un-sistem-de-tip-casta)** iezuit = Ordin călugăresc întemeiat în 1540 de Ignațiu de Loyola prin bula papei Paul III, cu denumirea oficială Societatea lui Isus. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 25-26.
NOTE M. T.
* CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr.caste.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cast%C4%83) (http://www.descopera.ro/mari-intrebari/14419544-ce-este-un-sistem-de-tip-casta)** iezuit = Ordin călugăresc întemeiat în 1540 de Ignațiu de Loyola prin bula papei Paul III, cu denumirea oficială Societatea lui Isus. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)