sâmbătă, 29 noiembrie 2014
vineri, 28 noiembrie 2014
Ministeriabili englezi in secolele XVIII-XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Deşi sir John se declara pentru respectare - pe întreg pămintul - a drepturilor omului şi avea portretele lui Franklin (1), Lafayette (2) şi Washington (3) în biblioteca sa, lîngă ele atîrnau şi portretele strămoşilor săi, iar despre reprezentantul actual al familiei Ringwood avea părerea cea mai bună.
Personalitatea răposatului şef al familiei era vestită. Viata lordului Ringwood fusese agitată şi moravurile sale uşoare. Avusese însuşiri alese, fără-ndoială, dar nu le dedicase unui studiu serios, nici nu le îndreptase spre teluri folositoare. In tinereţe, un om nesăbuit, îsi schimbase tabieturile abia spre sfîrşitul vietii, datorită sănătăţii subrede şi devenise un pustnic, tot aşa cum o Anumită Persoană se călugarise.
Rămăsese pînă la sfîrşit o persoană frivolă şi nu a fost considerat niciodată un om de stat sau un cetăţean de vază; iar acest bărbat superficial, amator de placeri, fusese avansat la al treilea rang de pair, în vreme ce succesorul său, ce-l depăşea ca intelect şi moralitate, a rămas doar un simplu baronet. Cît de orb fusese ministerul care refuzase să recunoască talente şi calităţi atît de alese!
Dacă ar fi existat o virtute politică sau bun simţ în guvernarea naţiunii, merite ca ale lui sir John nu ar fi putut trecute cu vederea. Numai că miniştrii formau o familie, o clică notorie, în cadrul căreia se ajutau unii pe alţii. Promovarea şi patronajul erau ruşinos monopolizate de membrii cîtorva familii, care nu erau nici pe departe oameni de afaceri mai buni şi mai de caracter şi nici nu aveau un arbore genealogic mai vechi (deşi naşterea, desigur, era o pură intîmplare) decît sir John. Intr-un cuvînt, pînă cind nu îi vor da un rang nobiliar, speranţele lui de a ajunge ministru erau foarte mici.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripetiile lui Philip..., ed. Univers / colectia Clasicii literaturii universale, Bucuresti, 1986, p. 584-585.
NOTE M.T.
* Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
** Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
*** George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei americane in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(...)
Deşi sir John se declara pentru respectare - pe întreg pămintul - a drepturilor omului şi avea portretele lui Franklin (1), Lafayette (2) şi Washington (3) în biblioteca sa, lîngă ele atîrnau şi portretele strămoşilor săi, iar despre reprezentantul actual al familiei Ringwood avea părerea cea mai bună.
Personalitatea răposatului şef al familiei era vestită. Viata lordului Ringwood fusese agitată şi moravurile sale uşoare. Avusese însuşiri alese, fără-ndoială, dar nu le dedicase unui studiu serios, nici nu le îndreptase spre teluri folositoare. In tinereţe, un om nesăbuit, îsi schimbase tabieturile abia spre sfîrşitul vietii, datorită sănătăţii subrede şi devenise un pustnic, tot aşa cum o Anumită Persoană se călugarise.
Rămăsese pînă la sfîrşit o persoană frivolă şi nu a fost considerat niciodată un om de stat sau un cetăţean de vază; iar acest bărbat superficial, amator de placeri, fusese avansat la al treilea rang de pair, în vreme ce succesorul său, ce-l depăşea ca intelect şi moralitate, a rămas doar un simplu baronet. Cît de orb fusese ministerul care refuzase să recunoască talente şi calităţi atît de alese!
Dacă ar fi existat o virtute politică sau bun simţ în guvernarea naţiunii, merite ca ale lui sir John nu ar fi putut trecute cu vederea. Numai că miniştrii formau o familie, o clică notorie, în cadrul căreia se ajutau unii pe alţii. Promovarea şi patronajul erau ruşinos monopolizate de membrii cîtorva familii, care nu erau nici pe departe oameni de afaceri mai buni şi mai de caracter şi nici nu aveau un arbore genealogic mai vechi (deşi naşterea, desigur, era o pură intîmplare) decît sir John. Intr-un cuvînt, pînă cind nu îi vor da un rang nobiliar, speranţele lui de a ajunge ministru erau foarte mici.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripetiile lui Philip..., ed. Univers / colectia Clasicii literaturii universale, Bucuresti, 1986, p. 584-585.
NOTE M.T.
* Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
** Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
*** George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei americane in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
joi, 27 noiembrie 2014
Un republican în Anglia monarhică a secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
miercuri, 26 noiembrie 2014
Administraţia unei moşii din Romania la sfarşitul secolului XIX (ZAMFIRESCU 1894)
<
(...)
- Să lăsăm trecutul; ce-a fost s-a dus. Cît a trăit mama, l-a lăsat să facă ce a vrut. Unchiu-meu de asemenea, fiindcă e rudă cu mătuşe-mea. De-acum încolo ce-i de făcut...
- Eu nu ştiu care sunt intenţiile dumitale în privinţa lui Eftimiu; fiindcă altfel ar trebui să începi prin a-l da afară.
- Aşa este. Dar la ideea asta iar trebuie să nu ne oprim - cel putin deocamdată.
- Atunci sa-i iei administraţia din mînă.
- Da.
- Ai să vezi însă ca o să fii silit să te ocupi şi de socotelile lui, fiindcă ai să găsesti contracte făcute, bani daţi pe muncă, datorii la ţărani.
- O să închid ochii.
- Dacă e aşa, cel mai cuminte lucru e să chemi pe oameni într-o dimineaţă la dumneata, să le spui că te-ai hotărit să-ţi îngrijeşti singur de treburi; că, după dorinţa răposatei, ierţi toate datoriile, rupi toate contractele, dezlegi toate învoielile; că ai să faci contracte noi (şi să le faci in regulă, fiindcă azi nu mai merge ca in trecut); ca oricine ar avea ceva de cerut sau de spus te găseşte gata de vorbă. Apoi să le dai de băut dacă vrei, să le pui lăutari...
- Cam greu, acuma.
- Si după toate astea să nu te aştepţi la lucru mare. Tăranul are să-ţi bea vinul, să joace la horă, să nu-ţi plătească datoria, şi cînd îl vei chema la muncă, să nu vie.
- Pentru ce?
- Pentru că aşa sunt lucrurile la noi. Cauzele sunt foarte multe. Mai întîi modul în care a fost tratat ţăranul pînă acuma; toţi din toate părţile l-au mîncat şi l-au înşelat cît au putut. Arendaşul, fie grec, fie bulgar, fie roman, e acelaşi peste tot: el nu caută decît să se îmbogăţească; dovadă Scatiu şi cîţi ca el. Aşa că boierul este socotit de ţăran ca duşmanul lui firesc. Mai pune opoziţia naturală a intereselor: cind se coace grîul nostru, se coace şi al lui, şi, cu toate că a primit bani ca să vie la seceră la cea dintîi chemare, el se duce la grîul lui. In fine, disproporţia dintre sol şi populaţie: noi n-avem decit 40 de indivizi pe kilometru pătrat, pe cind raportul firesc e de 70...
- A!... zise el, zîmbind.
- De ce rîzi? întrebă ea.
- Vorbesti ca o carte.
Saşa îşi întoarse încet privirile către mîinile ei. Apoi cu greutate, adaugă:
- Ai dreptate: e prost şi pedant ceea ce spun: dar cum să explici asemenea lucruri fără să întrebuintezi vorba de ``kilometru pătrat`` şi alte expresii tehnice, care ar unge la inima pe Turică dacă ar putea să le rostească? Căci, în realitate, aşa e: plugăria se întinde pe fiecare zi mai mult, iar populaţia nu creşte, aşa ca acelaşi număr de braţe trebuie să producă îndoit.
- Dar maşinile?
- Tocmai asta vream să spui, dacă nu rîzi de mine. Vream să spun că, pentru a nu se expune cineva să piarză prea mult şi spre a nu jefui pe ţăran, nu-i rămine decît: pe de o parte să se poarte bine cu el, iar pe de alta să aibe la îndemină maşini, şi să ştie să lucreze cu ele, la vreme de nevoie.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Viata la tara, ed. Eminescu / colectia Biblioteca Eminescu nr. 51, Bucuresti, 1985, p. 41 .
(...)
- Să lăsăm trecutul; ce-a fost s-a dus. Cît a trăit mama, l-a lăsat să facă ce a vrut. Unchiu-meu de asemenea, fiindcă e rudă cu mătuşe-mea. De-acum încolo ce-i de făcut...
- Eu nu ştiu care sunt intenţiile dumitale în privinţa lui Eftimiu; fiindcă altfel ar trebui să începi prin a-l da afară.
- Aşa este. Dar la ideea asta iar trebuie să nu ne oprim - cel putin deocamdată.
- Atunci sa-i iei administraţia din mînă.
- Da.
- Ai să vezi însă ca o să fii silit să te ocupi şi de socotelile lui, fiindcă ai să găsesti contracte făcute, bani daţi pe muncă, datorii la ţărani.
- O să închid ochii.
- Dacă e aşa, cel mai cuminte lucru e să chemi pe oameni într-o dimineaţă la dumneata, să le spui că te-ai hotărit să-ţi îngrijeşti singur de treburi; că, după dorinţa răposatei, ierţi toate datoriile, rupi toate contractele, dezlegi toate învoielile; că ai să faci contracte noi (şi să le faci in regulă, fiindcă azi nu mai merge ca in trecut); ca oricine ar avea ceva de cerut sau de spus te găseşte gata de vorbă. Apoi să le dai de băut dacă vrei, să le pui lăutari...
- Cam greu, acuma.
- Si după toate astea să nu te aştepţi la lucru mare. Tăranul are să-ţi bea vinul, să joace la horă, să nu-ţi plătească datoria, şi cînd îl vei chema la muncă, să nu vie.
- Pentru ce?
- Pentru că aşa sunt lucrurile la noi. Cauzele sunt foarte multe. Mai întîi modul în care a fost tratat ţăranul pînă acuma; toţi din toate părţile l-au mîncat şi l-au înşelat cît au putut. Arendaşul, fie grec, fie bulgar, fie roman, e acelaşi peste tot: el nu caută decît să se îmbogăţească; dovadă Scatiu şi cîţi ca el. Aşa că boierul este socotit de ţăran ca duşmanul lui firesc. Mai pune opoziţia naturală a intereselor: cind se coace grîul nostru, se coace şi al lui, şi, cu toate că a primit bani ca să vie la seceră la cea dintîi chemare, el se duce la grîul lui. In fine, disproporţia dintre sol şi populaţie: noi n-avem decit 40 de indivizi pe kilometru pătrat, pe cind raportul firesc e de 70...
- A!... zise el, zîmbind.
- De ce rîzi? întrebă ea.
- Vorbesti ca o carte.
Saşa îşi întoarse încet privirile către mîinile ei. Apoi cu greutate, adaugă:
- Ai dreptate: e prost şi pedant ceea ce spun: dar cum să explici asemenea lucruri fără să întrebuintezi vorba de ``kilometru pătrat`` şi alte expresii tehnice, care ar unge la inima pe Turică dacă ar putea să le rostească? Căci, în realitate, aşa e: plugăria se întinde pe fiecare zi mai mult, iar populaţia nu creşte, aşa ca acelaşi număr de braţe trebuie să producă îndoit.
- Dar maşinile?
- Tocmai asta vream să spui, dacă nu rîzi de mine. Vream să spun că, pentru a nu se expune cineva să piarză prea mult şi spre a nu jefui pe ţăran, nu-i rămine decît: pe de o parte să se poarte bine cu el, iar pe de alta să aibe la îndemină maşini, şi să ştie să lucreze cu ele, la vreme de nevoie.
(...)
>
SURSA
Duiliu Zamfirescu, Viata la tara, ed. Eminescu / colectia Biblioteca Eminescu nr. 51, Bucuresti, 1985, p. 41 .
marți, 25 noiembrie 2014
Politica externă şi presa britanică în secolul XIX (THACKERAY 1862)
(...)
După şase luni, cei de la ''Uper ten Thousand'' din New York aflseră cu oarecare uimire că editorul acestui ziar monden s-a retras din oraş, luînd cu el şi micul conţinut al casei de bani, încît contribuţiile lui Philip nu i-au adus bietului nostru prieten nici măcar un dolar. Dar dacă un peşte e prins şi mîncat, n-au rămas încă mulţi alţii în mare? În acel moment critic, cînd, în mod firesc, eram descurajat în privinţa situaţiei lui Philip, Tregarvan, membru în Parlament din partea comitatului Cornawall - Tregarvan, cel bogat - îşi dădu seama că guvernul şi Camera Comunelor au desconsiderat discursurile şi vederile lui asupra politicii externe, că soţia secretarului de la Externe n-a băgat-o în seamă pe lady Trevergan, că proiectele unei mari puteri** se dovediră foarte ameninţătoare şi periculoase şi trebuiau date în vileag şi că trebuiau contracarate şi că titlul de pair*, pe care şi-l dorea de mult, ar cam fi trebuit să i se acorde. Sir John Trevergan se adresă unui gentleman, politician cu preocupări literare, pe care-l cunoştea. Acesta va edita revista ''European Review''. Va expune planurile acelei mare puteri care ameninţa Europa. Va demasca un ministru, arătînd în ce ape se scaldă, un ministru care a neglijat onoarea ţării sale şi propria sa cinste, un ministru a cărui aroganţă nu mai trebuie să fie tolerată de nobilimea de ţară a Angliei. Sir John, un om mărunţel, cu nasturi de alamă la haină şi un cap prelung, un om căruia îi plăcea să se audă vorbind, sosi la autorul prezentei biografii şi ţinu un discurs pe temele mai sus menţionate; soţia scriitorului se afla în birou, cînd sir John îşi expuse pe larg vederile. Ea îl urmări cu cea mai mare atenţie şi cu cel mai mare respect. Se revoltă cînd află despre ingratitudinea guvernului; proiectele acelei mari puteri erau atît de ameninţătoare pentru pacea Europei, o uluiră şi o înspăimîntară. Dar ideea înfiinţării acelei ''Review'' o interesa îndeaproape. Desigur, el va fi editorul; şi... şi (aici femeia îşi privi soţul, peste masă, cu o stranie licărire de triumf în ochi) şi ea îl cunoştea, amîndoi îl cunoşteau, pe singurul om de lume cu experienţă, care era cel mai potrivit să lucreze sub îndrumarea lui sir John - un gentleman, unul din cei mai loiali din cîţi se întîlnesc - un om cu studii universitare; un bun cunoscător, cu totul remarcabil, al limbilor europene, mai ales limbii franceze.
(...)
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 504-505.
NOTA M.T.
* Pair (``par``= egal in latina) = Titlu pentru marea nobilime ereditara engleza si franceza.
** Probabil Rusia, supranumita ``jamdarmul Europei`` dupa reprimarea revolutiei europene din 1848, si care a fost infranta in Razboiul Crimeii (1853-1856) de alianta formata din Marea Britanie, Franta, Imperiul Otoman si Piemont (Sardinia).
După şase luni, cei de la ''Uper ten Thousand'' din New York aflseră cu oarecare uimire că editorul acestui ziar monden s-a retras din oraş, luînd cu el şi micul conţinut al casei de bani, încît contribuţiile lui Philip nu i-au adus bietului nostru prieten nici măcar un dolar. Dar dacă un peşte e prins şi mîncat, n-au rămas încă mulţi alţii în mare? În acel moment critic, cînd, în mod firesc, eram descurajat în privinţa situaţiei lui Philip, Tregarvan, membru în Parlament din partea comitatului Cornawall - Tregarvan, cel bogat - îşi dădu seama că guvernul şi Camera Comunelor au desconsiderat discursurile şi vederile lui asupra politicii externe, că soţia secretarului de la Externe n-a băgat-o în seamă pe lady Trevergan, că proiectele unei mari puteri** se dovediră foarte ameninţătoare şi periculoase şi trebuiau date în vileag şi că trebuiau contracarate şi că titlul de pair*, pe care şi-l dorea de mult, ar cam fi trebuit să i se acorde. Sir John Trevergan se adresă unui gentleman, politician cu preocupări literare, pe care-l cunoştea. Acesta va edita revista ''European Review''. Va expune planurile acelei mare puteri care ameninţa Europa. Va demasca un ministru, arătînd în ce ape se scaldă, un ministru care a neglijat onoarea ţării sale şi propria sa cinste, un ministru a cărui aroganţă nu mai trebuie să fie tolerată de nobilimea de ţară a Angliei. Sir John, un om mărunţel, cu nasturi de alamă la haină şi un cap prelung, un om căruia îi plăcea să se audă vorbind, sosi la autorul prezentei biografii şi ţinu un discurs pe temele mai sus menţionate; soţia scriitorului se afla în birou, cînd sir John îşi expuse pe larg vederile. Ea îl urmări cu cea mai mare atenţie şi cu cel mai mare respect. Se revoltă cînd află despre ingratitudinea guvernului; proiectele acelei mari puteri erau atît de ameninţătoare pentru pacea Europei, o uluiră şi o înspăimîntară. Dar ideea înfiinţării acelei ''Review'' o interesa îndeaproape. Desigur, el va fi editorul; şi... şi (aici femeia îşi privi soţul, peste masă, cu o stranie licărire de triumf în ochi) şi ea îl cunoştea, amîndoi îl cunoşteau, pe singurul om de lume cu experienţă, care era cel mai potrivit să lucreze sub îndrumarea lui sir John - un gentleman, unul din cei mai loiali din cîţi se întîlnesc - un om cu studii universitare; un bun cunoscător, cu totul remarcabil, al limbilor europene, mai ales limbii franceze.
(...)
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 504-505.
NOTA M.T.
* Pair (``par``= egal in latina) = Titlu pentru marea nobilime ereditara engleza si franceza.
** Probabil Rusia, supranumita ``jamdarmul Europei`` dupa reprimarea revolutiei europene din 1848, si care a fost infranta in Razboiul Crimeii (1853-1856) de alianta formata din Marea Britanie, Franta, Imperiul Otoman si Piemont (Sardinia).
luni, 24 noiembrie 2014
Diaspora engleză la Paris în secolul XIX (THACKERAY 1862)
<
Foştii elevi îşi amintesc, poate, cum împrejurări dureroase l-au obligat pe piosul Enea (1) să-şi părăsească ţara şi cum el şi grupul lui de troieni, toţi oameni aleşi, au pus bazele unei noi Troie (2), pe locul unde debarcaseră; au ridicat temple zeilor troieni, au construit străzi cărora le-au dat nume troiene, străduindu-se din răsputeri să-şi evoce mult iubitele plaiuri natale. Tot aşa, troienii englezi şi francezi îşi duc Troia lor peste tot. Algerul nu l-am văzut decît de pe mare, dar am vizitat New Orleans şi Leicester Square (3) şi am păzut o Franţă, uşor demodată, întinzîndu-se încă pe malurile fluviului Mississippi şi o Franţă modernă, sordidă, în jurul marelui ''Globe'' al domnului Wyld (4), al cărui sfîrşit, după cum se spune, se apropie. Cafenele franţuzeşti, săli de biliard, estaminets*, chelneri, crupieri, francezi săraci, francezi bogaţi, într-un Paris nou - ce-i drept, ponosit şi murdar -, dar oferind emigrantului săli de domino, chopine**, petit-verre-ul (5) patriei. Troienii englezi, care emigrează în Europa, nu-şi iau Troia lor cu ei? Cunoaşteţi cu toţii cartierele Parisului care mişună de noi, troienii. Din Rue de la Paix (6) pînă la Arc de l'Etoile (7) s-au adunat mii de refugiaţi din Ilionul (8) nostru. la anumite ore, sub arcadele din Rue de Rivoli (9), poţi întîlni toţi atîţia troieni de-ai noştri cîţi indigeni. Hanurile troiene ''Maurice'', ''Louvre'' etc. forfotesc de atîta lume venită de la Troia. Avem mulţi doctori şi farmacişti anglo-troieni, care ne prescriu pilulele şi dozele lui Pergamus. Mergem la doamna Guerre sau la buna doamnă Colombin şi cumpărăm sandvişuri, bere blondă şi vin de Xeres (10) ca la Troia şi minunatale brioşe ca acasă. Trăim ani de zile fără să vorbim o altă limbă în afară de cea maternă; facem excepţie doar ca servitorii noştri, pe care îi instruim după modelul troian cum să pregătească pîine prăjită pentru micul dejun, bread-sauce*** pentru carne de pasăre şi potîrnichi, carne de vacă conservată etc. Avem temple unde ne închinăm după ritul troian. Ce privelişte frumoasă se poate admira pe Champs Elysees (11) şi în cartierul St. Honore (12)! Procesiuni de familii engleze, părinţi şi copii, sănătoşi şi voinici, cu obrajii îmbujoraţi, îndreptîndu-se spre bisericile lor, în mîini cu cărţile de rugăciuni aurite, ca să cînte pe pămînt străin cîntecele sacre ale Sionului lor. Sînt încredinţat că majoritatea englezilor din Paris nu întreţin legături cu francezii mai presus de rangul de chelner sau de vînzător. Nu demult, l-am auzit pe un francez la Folkestone, adresîndu-se chelnerilor în engleză şi făcînd pe interpretul pentru cei din grupul lui. Vorbea destul de bine şi de repede. Era de un comic irezistibil, mă întreb cum de am rămas serioşi. Dar cînd noi, dumneata şi cu mine, dragă prietene, vorbim franţuzeşte, cred că sîntem la fel de ridicoli. Ridicoli? De ce nu? Tinere, nu te descuraja! Courage, mon jeune ami!* Aminteşte-ţi că troienii sînt cuceritori. Cînd Enea a debarcat la Cartagina, mă încumet să afirm că vorbea cartagineza cu un ridicol accent troian; cu toate acestea, sărmana Didona s-a îndrăgostit nebuneşte de el. Băiete, ia exemplu de la fiul lui Anchise. Lasă gramatica sau pronunţia şi încearcă să-ţi cucereşti iubita vorbindu-i deschis şi spunîndu-i ce gîndeşti.
(...)
* Cafenea mică unde se servesc şi mîncăruri (fr.).
** Sticlă de jumătate de litru, în care se serveşte vin la masă (fr.).
*** Sos din miez de pîine, lapte, ceapă şi mirodenii, servit la friptură de pasăre (fr.).
* Curaj, tinere prieten! (fr.)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 291-292.
NOTE M.T.
(1) Enea = Aeneas (latină). Unul din ginerii lui Priam, regele Troiei, care, după distrugerea cetăţii de către coaliţia oraşelor-state greceşti, a condus grupul de supravieţuitori în regiunea italiană Latium, unde fondează oraşul Alba Longa. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Aeneas)
(2) Troia = Oraş antic, situat pe coasta asiatică a strâmtorii Dardanele, a cărei cucerire de către coaliţia oraşelor-state greceşti, este descrisă în poemul Iliada de către legendarul poet grec Homer.(http://www.varchive.org/nldag/idtroy.htm)
(3) Leicester Square = Piaţă din Londra apărută în secolul XVII şi purtând numele unui nobil. (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41120)
(4) Marele glob al lui Wyld = O sferă de 18,39 m în diametru, construită de cartograful și fostul deputat liberal James Wyld și expusă în Leicester Square în 1851-1852. (http://goshandgolly.wordpress.com/2011/03/09/wylds-great-globe-1851-ad/)
(5) Petit-verre (franceză) = Pahar mic. (https://translate.google.com/#fr/ro/petit-verre)
(6) Rue de la Paix = „Strada păcii”. Stradă situată în centrul Parisului.
(7) Arc de Triomphe de l'Étoile = „Arcul de triumf al stelei”. Monument cu dimensiunile 50m/45m/22m, situat la capătul vestic al bulevardului Champs Elysees. Construcția sa a început în 1806, în timpul domniei împăratului Napoleon I, și s-a terminat în 1836, în timpul domniei regelui Ludovic Filip d”Orleans. Inscripțiile și basoreliefurile sale glorifică eroii din marile bătălii ale Franței. (http://www.arcdetriompheparis.com/history)
(8) Ilion = Nume grecesc al Troiei antice.
(9) Rue de Rivoli = Stradă din Paris, situată în apropierea fluviului Sena. Poartă numele lacalităţii italiene unde generalul Napoleon Bonaparte a repurtat o mare victorie împotriva austriecilor. (http://www.ibiblio.org/wm/paris/hist/rivoli.html)
(10) Xeres (Jerez) de la Frontera = Oraş din regiunea spaniolă Anadaluzia. Pronunţia englezească este ''Sherry''. Aici se produce un vestit vin tare din struguri albi. (http://www.sherrynotes.com/sherry-types/)
(11) Champs Elysees (franceză) = ''Câmpiile Elizee''. Celebru bulevard din Paris. Construcţia sa a început în 1616. (http://www.insecula.com/salle/MS01196.html/)
(12) Saint Honore = Cartier format pe axa străzii cu acelaşi nume, pe care era situată biserica medievală Sf. Honoriu. (http://www.nytimes.com/2002/05/12/magazine/one-street-at-a-time-rue-st-honore.html?pagewanted=all&src=pm)
Foştii elevi îşi amintesc, poate, cum împrejurări dureroase l-au obligat pe piosul Enea (1) să-şi părăsească ţara şi cum el şi grupul lui de troieni, toţi oameni aleşi, au pus bazele unei noi Troie (2), pe locul unde debarcaseră; au ridicat temple zeilor troieni, au construit străzi cărora le-au dat nume troiene, străduindu-se din răsputeri să-şi evoce mult iubitele plaiuri natale. Tot aşa, troienii englezi şi francezi îşi duc Troia lor peste tot. Algerul nu l-am văzut decît de pe mare, dar am vizitat New Orleans şi Leicester Square (3) şi am păzut o Franţă, uşor demodată, întinzîndu-se încă pe malurile fluviului Mississippi şi o Franţă modernă, sordidă, în jurul marelui ''Globe'' al domnului Wyld (4), al cărui sfîrşit, după cum se spune, se apropie. Cafenele franţuzeşti, săli de biliard, estaminets*, chelneri, crupieri, francezi săraci, francezi bogaţi, într-un Paris nou - ce-i drept, ponosit şi murdar -, dar oferind emigrantului săli de domino, chopine**, petit-verre-ul (5) patriei. Troienii englezi, care emigrează în Europa, nu-şi iau Troia lor cu ei? Cunoaşteţi cu toţii cartierele Parisului care mişună de noi, troienii. Din Rue de la Paix (6) pînă la Arc de l'Etoile (7) s-au adunat mii de refugiaţi din Ilionul (8) nostru. la anumite ore, sub arcadele din Rue de Rivoli (9), poţi întîlni toţi atîţia troieni de-ai noştri cîţi indigeni. Hanurile troiene ''Maurice'', ''Louvre'' etc. forfotesc de atîta lume venită de la Troia. Avem mulţi doctori şi farmacişti anglo-troieni, care ne prescriu pilulele şi dozele lui Pergamus. Mergem la doamna Guerre sau la buna doamnă Colombin şi cumpărăm sandvişuri, bere blondă şi vin de Xeres (10) ca la Troia şi minunatale brioşe ca acasă. Trăim ani de zile fără să vorbim o altă limbă în afară de cea maternă; facem excepţie doar ca servitorii noştri, pe care îi instruim după modelul troian cum să pregătească pîine prăjită pentru micul dejun, bread-sauce*** pentru carne de pasăre şi potîrnichi, carne de vacă conservată etc. Avem temple unde ne închinăm după ritul troian. Ce privelişte frumoasă se poate admira pe Champs Elysees (11) şi în cartierul St. Honore (12)! Procesiuni de familii engleze, părinţi şi copii, sănătoşi şi voinici, cu obrajii îmbujoraţi, îndreptîndu-se spre bisericile lor, în mîini cu cărţile de rugăciuni aurite, ca să cînte pe pămînt străin cîntecele sacre ale Sionului lor. Sînt încredinţat că majoritatea englezilor din Paris nu întreţin legături cu francezii mai presus de rangul de chelner sau de vînzător. Nu demult, l-am auzit pe un francez la Folkestone, adresîndu-se chelnerilor în engleză şi făcînd pe interpretul pentru cei din grupul lui. Vorbea destul de bine şi de repede. Era de un comic irezistibil, mă întreb cum de am rămas serioşi. Dar cînd noi, dumneata şi cu mine, dragă prietene, vorbim franţuzeşte, cred că sîntem la fel de ridicoli. Ridicoli? De ce nu? Tinere, nu te descuraja! Courage, mon jeune ami!* Aminteşte-ţi că troienii sînt cuceritori. Cînd Enea a debarcat la Cartagina, mă încumet să afirm că vorbea cartagineza cu un ridicol accent troian; cu toate acestea, sărmana Didona s-a îndrăgostit nebuneşte de el. Băiete, ia exemplu de la fiul lui Anchise. Lasă gramatica sau pronunţia şi încearcă să-ţi cucereşti iubita vorbindu-i deschis şi spunîndu-i ce gîndeşti.
(...)
* Cafenea mică unde se servesc şi mîncăruri (fr.).
** Sticlă de jumătate de litru, în care se serveşte vin la masă (fr.).
*** Sos din miez de pîine, lapte, ceapă şi mirodenii, servit la friptură de pasăre (fr.).
* Curaj, tinere prieten! (fr.)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 291-292.
NOTE M.T.
(1) Enea = Aeneas (latină). Unul din ginerii lui Priam, regele Troiei, care, după distrugerea cetăţii de către coaliţia oraşelor-state greceşti, a condus grupul de supravieţuitori în regiunea italiană Latium, unde fondează oraşul Alba Longa. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Aeneas)
(2) Troia = Oraş antic, situat pe coasta asiatică a strâmtorii Dardanele, a cărei cucerire de către coaliţia oraşelor-state greceşti, este descrisă în poemul Iliada de către legendarul poet grec Homer.(http://www.varchive.org/nldag/idtroy.htm)
(3) Leicester Square = Piaţă din Londra apărută în secolul XVII şi purtând numele unui nobil. (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41120)
(4) Marele glob al lui Wyld = O sferă de 18,39 m în diametru, construită de cartograful și fostul deputat liberal James Wyld și expusă în Leicester Square în 1851-1852. (http://goshandgolly.wordpress.com/2011/03/09/wylds-great-globe-1851-ad/)
(5) Petit-verre (franceză) = Pahar mic. (https://translate.google.com/#fr/ro/petit-verre)
(6) Rue de la Paix = „Strada păcii”. Stradă situată în centrul Parisului.
(7) Arc de Triomphe de l'Étoile = „Arcul de triumf al stelei”. Monument cu dimensiunile 50m/45m/22m, situat la capătul vestic al bulevardului Champs Elysees. Construcția sa a început în 1806, în timpul domniei împăratului Napoleon I, și s-a terminat în 1836, în timpul domniei regelui Ludovic Filip d”Orleans. Inscripțiile și basoreliefurile sale glorifică eroii din marile bătălii ale Franței. (http://www.arcdetriompheparis.com/history)
(8) Ilion = Nume grecesc al Troiei antice.
(9) Rue de Rivoli = Stradă din Paris, situată în apropierea fluviului Sena. Poartă numele lacalităţii italiene unde generalul Napoleon Bonaparte a repurtat o mare victorie împotriva austriecilor. (http://www.ibiblio.org/wm/paris/hist/rivoli.html)
(10) Xeres (Jerez) de la Frontera = Oraş din regiunea spaniolă Anadaluzia. Pronunţia englezească este ''Sherry''. Aici se produce un vestit vin tare din struguri albi. (http://www.sherrynotes.com/sherry-types/)
(11) Champs Elysees (franceză) = ''Câmpiile Elizee''. Celebru bulevard din Paris. Construcţia sa a început în 1616. (http://www.insecula.com/salle/MS01196.html/)
(12) Saint Honore = Cartier format pe axa străzii cu acelaşi nume, pe care era situată biserica medievală Sf. Honoriu. (http://www.nytimes.com/2002/05/12/magazine/one-street-at-a-time-rue-st-honore.html?pagewanted=all&src=pm)
miercuri, 19 noiembrie 2014
Elita americană versus elită engleză în secolul XIX (THACKERAY 1862)
<
(...) Pot să afirm, fără nici o vanitate, că un om cu creştere bună şi cu o situaţie respectabilă în Anglia dobîndeşte maniere alese şi rafinate pe care dolarii nu le pot cumpăra şi pe care le pot invidia mulţi dintre milionarii din strada Wall*! (...)
(...) Asta e, din fericire, atitidinea adoptată în general în acest oraş, unde oamenii cu exeperinţă cunosc vicisitudinile carierei comerciale şi ţin seama de nenorocul cuiva. La început, ce anume a dus la măreţia şi prosperitatea Romei? Primii ei coloni au fost toţi patricieni** bogaţi? Nimic nu te nemulţumeşte mai mult aici decît indiferenţa faţă de greutăţile pecuniare pur şi simplu. În Anglia, ca să fii gentleman, trebuie să te bucuri de privilegii importante în societate; avantajul naşterii, un nume respectabil şi o educaţie din copilărie sînt întotdeauna în favoarea posesorului. Aici, mulţi dintre cei pe care îi vizitez n-au - în mod cert - aceste avantaje, iar societatea cea mai aleasă din acest oraş, aş putea numi cîteva persoane care au trecut prin necazuri băneşti ca şi mine, dar au reluat cu curaj lupta şi acum sînt complet restabiliţi, şi-au recăpătat situaţia materială bună, prosperitatea şi respectabilitatea! Aseară am fost într-o casă din First Avenue***. Oare colegii îl ocolesc pe Washington White fiindcă a dat faliment de trei ori? N-am văzut niciodată o petrecere mai elegantă şi mai îmbelşugată. Soţia lui purta diamante pe care i le-ar fi invidiat o ducesă. Vinurile cele mai scumpe, cina cea mai îmbelşugată şi mii de raţe acopereau masa.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 494.
NOTE M.T.
* Wall Street (engleză) = ''Strada zidului''. Stradă de 1 km din cartierul Manhattan al New Yorkului. Pe WS se află sediul bursei, fiind sinonimă cu centrul financiar al oraşului, ţării şi al lumii. (http://www.nysonglines.com/wall.htm)
** Patricius (latină) = Elita socială Romei republicane, formată din familii care-şi transmiteau ereditar acest status. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Patricians)
*** First Avenue (engleză) = ''Bulevardul 1''. Arteră principală din cartierul new yorkez Manhattan. (http://www.nysonglines.com/1av.htm)
(...) Pot să afirm, fără nici o vanitate, că un om cu creştere bună şi cu o situaţie respectabilă în Anglia dobîndeşte maniere alese şi rafinate pe care dolarii nu le pot cumpăra şi pe care le pot invidia mulţi dintre milionarii din strada Wall*! (...)
(...) Asta e, din fericire, atitidinea adoptată în general în acest oraş, unde oamenii cu exeperinţă cunosc vicisitudinile carierei comerciale şi ţin seama de nenorocul cuiva. La început, ce anume a dus la măreţia şi prosperitatea Romei? Primii ei coloni au fost toţi patricieni** bogaţi? Nimic nu te nemulţumeşte mai mult aici decît indiferenţa faţă de greutăţile pecuniare pur şi simplu. În Anglia, ca să fii gentleman, trebuie să te bucuri de privilegii importante în societate; avantajul naşterii, un nume respectabil şi o educaţie din copilărie sînt întotdeauna în favoarea posesorului. Aici, mulţi dintre cei pe care îi vizitez n-au - în mod cert - aceste avantaje, iar societatea cea mai aleasă din acest oraş, aş putea numi cîteva persoane care au trecut prin necazuri băneşti ca şi mine, dar au reluat cu curaj lupta şi acum sînt complet restabiliţi, şi-au recăpătat situaţia materială bună, prosperitatea şi respectabilitatea! Aseară am fost într-o casă din First Avenue***. Oare colegii îl ocolesc pe Washington White fiindcă a dat faliment de trei ori? N-am văzut niciodată o petrecere mai elegantă şi mai îmbelşugată. Soţia lui purta diamante pe care i le-ar fi invidiat o ducesă. Vinurile cele mai scumpe, cina cea mai îmbelşugată şi mii de raţe acopereau masa.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 494.
NOTE M.T.
* Wall Street (engleză) = ''Strada zidului''. Stradă de 1 km din cartierul Manhattan al New Yorkului. Pe WS se află sediul bursei, fiind sinonimă cu centrul financiar al oraşului, ţării şi al lumii. (http://www.nysonglines.com/wall.htm)
** Patricius (latină) = Elita socială Romei republicane, formată din familii care-şi transmiteau ereditar acest status. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Patricians)
*** First Avenue (engleză) = ''Bulevardul 1''. Arteră principală din cartierul new yorkez Manhattan. (http://www.nysonglines.com/1av.htm)
marți, 18 noiembrie 2014
Necrologul contelui Ringwood in Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
Primul și singurul conte de Ringwood se supuse soartei hărăzite atît lorzilor cît și oamenilor de rînd. Grăbindu-se spre magnifica lui reședință din Whipham Market, unde-și propusese să invite lume aleasă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Excelența sa părăsi Londra abia întremat după un atac de gută, boală a cărui victimă fusese timp de cîțiva ani. Pesemne că boal îi atinsese și stomacul și îl biruise fără veste. La Turreys Regum, la vreo cincizeci de kilometri de reședința lui somptuoasă, unde obișnuia să se ospăteze în călătoriile lui regești spre casă, încpură să-l chinuie dureri îngrozitoare, cărora însoțitorii lui nu le acordară atenția cuvenită, căci de cîte ori această maladie dureroasă nu-i dădea pace, răcnea din răsputeri, iar limbajul și comportarea îi erau deosebit de violente. Refuză cu furie să trimită după doctor la Turreys și insistă să-și continue călătoria spre casă. Se număra printre acei oameni de modă veche, care n-ar fi călătorit în ruptul capului pe calea ferată (deși averea i-ar fi sporit considerabil dacă ar fi lăsat să treacă o cale ferată pe proprietatea lui); caii lui erau întotdeauna pregătiți la Popper`s Tavern, un cătun singuratic, l aapropae treizeci de kilometri de casa lui princiară. Ajungînd la Popper`s, nu făcu nici un semn, nu rosti nici un cuvînt, fapt care-i alarmă pe servitori. Cînd aprinseră lămpile trăsurii și se uitară înăuntru, în cupeu, văzură că lordul, proprietar al atîtor mii de pogoane de pămînt și, după cum vorbea lumea, al unor imense bogății, murise. Călătoria de la Turreys fusese ultimul drum dintr-o viață prosperă și, dacă nu admirată, cel puțin notorie și plină de strălucire.
„Răposatul John George, conte și baron Ringwood și viconte Cinqbars, și-a făcut intrarea în societate în perioada critică de dinaintea Revoluției franceze* și și-a început cariera ca prieten și tovarăș al Prințului de Wales**. Cînd Majestatea sa s-a retras din partidul Whig***, lordul Ringwood a aderat la partidul Tory**** și a primit, ca răsplată a fidelității sale, titlul de conte. Dar cu ocazia investirii lordului Steyne cu titlul de marchiz, lordul Ringwood s-a certat o vreme cu prietenul și stăpînul lui, socotind că i se desconsideraseră serviciile, dat fiind că nu i se conferise acel titlu. În diverse ocazii, votă împotriva guvernului, obligîndu-i pe candidații propuși de el în Camera Comunelor***** să voteze pentru partidul Whig. Nu s-a mai împăcat cu Majestatea sa, răposatul George al IV******, despre care obișnuia să vorbească cu asprime. Totuși Reforma Sistemului Electoral******* îl trecu defintiv de partea partidului Tory, al cărui mmebru a și rămas, fiind un suporter, dacă nu elocvent, cel puțin vehement al acetui partid. Se spunea despre el că era un moșier liberal, atîta timp cît arendașii lui nu i se împotriveau. Unicul lui fiu a murit prematur, iar Excelența sa nu a fost, pare-se, în relații bune cu ruda și succesorul său, sir John Ringwood, baronet de Appleshaw. Titlul de baron există în această familie veche de pe vremea domniei regelui George I********, cînd sir John Ringwood a fost înnobilat, iar sir Francis, fratele lui, intendent la vistieria statului, a fost avansat la rangul de baronet de către primul nostru suveran din casa de Hanovra.”
Așa suna articolul pe care l-am citit împreună cu soția mea în dimineața din ajunul Crăciunului, în vreme ce copiii noștri împodobeau candelabrele și oglinzile cu vîsc, pentru apropiata sărbătoare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețíile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 312-313.
NOTE M.T.
* 1789
** Printul mostenitor - viitorul George IV.
*** Liberal.
**** Conservator.
***** Camera inferioara a Parlamentului britanic.
****** George IV (1820-1830).
******* Reforma electorala din 1832 promovata de partidul Whig a anulat privilegiile localitatilor rurale medievale cu o populatie mica si a acordat drepturi noilor orase industriale cu o populatie mare. (http://www.crispedia.ro/Reforma_electorala_din_1832_din_Anglia)
******** George I (1714-1727). Ducatul protestant Hanovra era unul din cele 360 de state ale Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (962-1806). (http://optdolari.blogspot.com/2011/03/politica-angliei-in-perioada-domniei.html)
Primul și singurul conte de Ringwood se supuse soartei hărăzite atît lorzilor cît și oamenilor de rînd. Grăbindu-se spre magnifica lui reședință din Whipham Market, unde-și propusese să invite lume aleasă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Excelența sa părăsi Londra abia întremat după un atac de gută, boală a cărui victimă fusese timp de cîțiva ani. Pesemne că boal îi atinsese și stomacul și îl biruise fără veste. La Turreys Regum, la vreo cincizeci de kilometri de reședința lui somptuoasă, unde obișnuia să se ospăteze în călătoriile lui regești spre casă, încpură să-l chinuie dureri îngrozitoare, cărora însoțitorii lui nu le acordară atenția cuvenită, căci de cîte ori această maladie dureroasă nu-i dădea pace, răcnea din răsputeri, iar limbajul și comportarea îi erau deosebit de violente. Refuză cu furie să trimită după doctor la Turreys și insistă să-și continue călătoria spre casă. Se număra printre acei oameni de modă veche, care n-ar fi călătorit în ruptul capului pe calea ferată (deși averea i-ar fi sporit considerabil dacă ar fi lăsat să treacă o cale ferată pe proprietatea lui); caii lui erau întotdeauna pregătiți la Popper`s Tavern, un cătun singuratic, l aapropae treizeci de kilometri de casa lui princiară. Ajungînd la Popper`s, nu făcu nici un semn, nu rosti nici un cuvînt, fapt care-i alarmă pe servitori. Cînd aprinseră lămpile trăsurii și se uitară înăuntru, în cupeu, văzură că lordul, proprietar al atîtor mii de pogoane de pămînt și, după cum vorbea lumea, al unor imense bogății, murise. Călătoria de la Turreys fusese ultimul drum dintr-o viață prosperă și, dacă nu admirată, cel puțin notorie și plină de strălucire.
„Răposatul John George, conte și baron Ringwood și viconte Cinqbars, și-a făcut intrarea în societate în perioada critică de dinaintea Revoluției franceze* și și-a început cariera ca prieten și tovarăș al Prințului de Wales**. Cînd Majestatea sa s-a retras din partidul Whig***, lordul Ringwood a aderat la partidul Tory**** și a primit, ca răsplată a fidelității sale, titlul de conte. Dar cu ocazia investirii lordului Steyne cu titlul de marchiz, lordul Ringwood s-a certat o vreme cu prietenul și stăpînul lui, socotind că i se desconsideraseră serviciile, dat fiind că nu i se conferise acel titlu. În diverse ocazii, votă împotriva guvernului, obligîndu-i pe candidații propuși de el în Camera Comunelor***** să voteze pentru partidul Whig. Nu s-a mai împăcat cu Majestatea sa, răposatul George al IV******, despre care obișnuia să vorbească cu asprime. Totuși Reforma Sistemului Electoral******* îl trecu defintiv de partea partidului Tory, al cărui mmebru a și rămas, fiind un suporter, dacă nu elocvent, cel puțin vehement al acetui partid. Se spunea despre el că era un moșier liberal, atîta timp cît arendașii lui nu i se împotriveau. Unicul lui fiu a murit prematur, iar Excelența sa nu a fost, pare-se, în relații bune cu ruda și succesorul său, sir John Ringwood, baronet de Appleshaw. Titlul de baron există în această familie veche de pe vremea domniei regelui George I********, cînd sir John Ringwood a fost înnobilat, iar sir Francis, fratele lui, intendent la vistieria statului, a fost avansat la rangul de baronet de către primul nostru suveran din casa de Hanovra.”
Așa suna articolul pe care l-am citit împreună cu soția mea în dimineața din ajunul Crăciunului, în vreme ce copiii noștri împodobeau candelabrele și oglinzile cu vîsc, pentru apropiata sărbătoare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețíile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 312-313.
NOTE M.T.
* 1789
** Printul mostenitor - viitorul George IV.
*** Liberal.
**** Conservator.
***** Camera inferioara a Parlamentului britanic.
****** George IV (1820-1830).
******* Reforma electorala din 1832 promovata de partidul Whig a anulat privilegiile localitatilor rurale medievale cu o populatie mica si a acordat drepturi noilor orase industriale cu o populatie mare. (http://www.crispedia.ro/Reforma_electorala_din_1832_din_Anglia)
******** George I (1714-1727). Ducatul protestant Hanovra era unul din cele 360 de state ale Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (962-1806). (http://optdolari.blogspot.com/2011/03/politica-angliei-in-perioada-domniei.html)
luni, 17 noiembrie 2014
Un corespondent de presă englez la Paris în secolul XIX (THACKERAY 1862)
<
Îl rugăm pe amabilul cititor să-şi aducă aminte că domnul Philip venise la Paris trimis de un săptămînal londonez. Aşadar, dispunea de sufucient timp liber. Putea să arunce o privire asupra Europei (1); să dea ultimele ştiri de prin saloane (2), pe care i le dezvăluiau, în mare parte, confraţii lui, să fie prezent la toate teatrele, din obligaţie profesională, şi să-i desfiinţeze pe Louis Philippe (3) sau pe Messieurs Guizot (4) şi Thiers* (5) în cîteva paragrafe iscusite, care nu îi luau decît cîteva ore cutezătorului şi rapidului condeier. Ce gînd salutar, deşi umilitor, pentru ziariştii cu studii, că elocventele lor diatribe nu ţin decît o zi; dacă marţi sau miercuri citim ce spun filozofii, nu ne mai gîndim la articolele sau eseurile lor de ieri. Oamenii vor citi ziarele din 1861 încă mulţi ani la rînd, pentru întîmplările relatate: naşteri, căsătorii, falimente, alegeri, crime, decese şi altele, şi nu pentru articolele de fond.
(...)
* Istorici şi oameni politici francezi din perioada Restauraţiei (6).
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Phillip.., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 272-273.
NOTE M. T.
(1) Expresie a perspectivei britanicilor asupra poziţionării insulei lor în afara continentului european.
(2) Salonul a fost formă de sociabilitate a elitelor care s-a instituit în Franţa iluministă a secolului XVIII. (http://institutulxenopol.tripod.com/xenopoliana/pagini/10.htm)
(3) Louis Phillipe de Orleans (1773 Paris - 1850 Anglia) = Rege al Franţei (1830-1848). A fost adus la tron în urma revoluţiei din iulie 1830, care a alungat definitv dinastia Bourbon, şi a fost îndepărtat în urma revoluţiei din februarie 1848, decedând în exilul britanic. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/349203/Louis-Philippe)
(4) Francosi Guizot (1787-1874) = Istoric, academician şi politician francez, premier în 1840-1848. (http://www.academie-francaise.fr/les-immortels/francois-guizot?fauteuil=40&election=28-04-1836)
(5) Adolphe Thiers (1797-1877) = Avocat, jurnalist, istoric şi politician francez, premier în 1836 şi 1840, preşedinte în 1871-1873. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/592074/Adolphe-Thiers)
(6) Reastauraţie = Regimul politic din Franţa anilor 1814-1830, instituit prin revenirea la tron a dinastiei de Bourbon (Ludovic XVIII şi Carol X), după înfrângerea împărtului Napoleon I de către coaliţia europeană, şi încheiat prin revoluţia din iulie 1830. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/restauratia-1815-1830.html)
Îl rugăm pe amabilul cititor să-şi aducă aminte că domnul Philip venise la Paris trimis de un săptămînal londonez. Aşadar, dispunea de sufucient timp liber. Putea să arunce o privire asupra Europei (1); să dea ultimele ştiri de prin saloane (2), pe care i le dezvăluiau, în mare parte, confraţii lui, să fie prezent la toate teatrele, din obligaţie profesională, şi să-i desfiinţeze pe Louis Philippe (3) sau pe Messieurs Guizot (4) şi Thiers* (5) în cîteva paragrafe iscusite, care nu îi luau decît cîteva ore cutezătorului şi rapidului condeier. Ce gînd salutar, deşi umilitor, pentru ziariştii cu studii, că elocventele lor diatribe nu ţin decît o zi; dacă marţi sau miercuri citim ce spun filozofii, nu ne mai gîndim la articolele sau eseurile lor de ieri. Oamenii vor citi ziarele din 1861 încă mulţi ani la rînd, pentru întîmplările relatate: naşteri, căsătorii, falimente, alegeri, crime, decese şi altele, şi nu pentru articolele de fond.
(...)
* Istorici şi oameni politici francezi din perioada Restauraţiei (6).
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Phillip.., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 272-273.
NOTE M. T.
(1) Expresie a perspectivei britanicilor asupra poziţionării insulei lor în afara continentului european.
(2) Salonul a fost formă de sociabilitate a elitelor care s-a instituit în Franţa iluministă a secolului XVIII. (http://institutulxenopol.tripod.com/xenopoliana/pagini/10.htm)
(3) Louis Phillipe de Orleans (1773 Paris - 1850 Anglia) = Rege al Franţei (1830-1848). A fost adus la tron în urma revoluţiei din iulie 1830, care a alungat definitv dinastia Bourbon, şi a fost îndepărtat în urma revoluţiei din februarie 1848, decedând în exilul britanic. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/349203/Louis-Philippe)
(4) Francosi Guizot (1787-1874) = Istoric, academician şi politician francez, premier în 1840-1848. (http://www.academie-francaise.fr/les-immortels/francois-guizot?fauteuil=40&election=28-04-1836)
(5) Adolphe Thiers (1797-1877) = Avocat, jurnalist, istoric şi politician francez, premier în 1836 şi 1840, preşedinte în 1871-1873. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/592074/Adolphe-Thiers)
(6) Reastauraţie = Regimul politic din Franţa anilor 1814-1830, instituit prin revenirea la tron a dinastiei de Bourbon (Ludovic XVIII şi Carol X), după înfrângerea împărtului Napoleon I de către coaliţia europeană, şi încheiat prin revoluţia din iulie 1830. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/restauratia-1815-1830.html)
joi, 13 noiembrie 2014
Libertate versus convenţionalism în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.
NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.
NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)
miercuri, 12 noiembrie 2014
marți, 11 noiembrie 2014
Englez versus obiceiuri funebre în India colonială a secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
Poate știți și dumneavoastră că în unele regiuni ale Indiei pruncuciderea este un obicei. Face parte din religia acelor ținuturi, așa cum în alte părți se obișnuia ca văduvele să fie arse pe rug, la moartea soților lor. Nu cre că femeilor le place să pună capăt vieții lor sau a copiilor lor, deși se supun cu curaj și chiar cu bucurie canoanelor acelei religii care le trimite la moarte, pe ele și pe odraslele lor. Dar, să ne închipuim că dumneata și cu mine, ca europeni, ne-am apropia de un asemenea loc, unde o tînără făptură urmează să fie pusă la frigare, la îndemnul familiei ei și al înalților demnitari ai bisericii; ce-am putea face? Să o salvăm? Nici gînd. Știm bine că nu trebuie să ne amestecăm în legile și obiceiurile țării ei. Întoarcem capul, cu un oftat, de la funebra scenă, ne scoatem batista din buzunar, îi spunem surugiului să mîne mai departe și o lăsăm în voia soartei ei triste.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Buucrești, 1986, p. 178.
Poate știți și dumneavoastră că în unele regiuni ale Indiei pruncuciderea este un obicei. Face parte din religia acelor ținuturi, așa cum în alte părți se obișnuia ca văduvele să fie arse pe rug, la moartea soților lor. Nu cre că femeilor le place să pună capăt vieții lor sau a copiilor lor, deși se supun cu curaj și chiar cu bucurie canoanelor acelei religii care le trimite la moarte, pe ele și pe odraslele lor. Dar, să ne închipuim că dumneata și cu mine, ca europeni, ne-am apropia de un asemenea loc, unde o tînără făptură urmează să fie pusă la frigare, la îndemnul familiei ei și al înalților demnitari ai bisericii; ce-am putea face? Să o salvăm? Nici gînd. Știm bine că nu trebuie să ne amestecăm în legile și obiceiurile țării ei. Întoarcem capul, cu un oftat, de la funebra scenă, ne scoatem batista din buzunar, îi spunem surugiului să mîne mai departe și o lăsăm în voia soartei ei triste.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Buucrești, 1986, p. 178.
luni, 10 noiembrie 2014
Gentleman versus minciună în Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)
<(...) Ce se întîmplase oare cu acea biată creatură creatură din cauza căreia se făcuse de rîs? Oh, murise la puțin timp după aceea. Îi oferise o rentă viageră. Se măritase și murise în Canada, da, în Canada. Biata făptură! Da, era o ființă cu suflet bun și, cîndva, fusese îndrăgostit de ea. Îmi pare rău cînd trebuie să afirm că un gentleman respectabil obișnuiește să spună minciuni, și încă cu ușurință. Dar, vedeți, cînd comiți o crimă și încalci porunca a șaptea să zicem, sau a opta, sau oricare alta*, va trebui probabil să ascunzi fapta printr-o minciună; atunci te pui bine în gardă și nu pot să te mai ajut. Dacă omor un om și polițistul mă întreabă: „Fiți amabil, domnule, dumneavoastră i-ați tăiat beregata acestui gentleman?”, trebuie să dau o mărturie falsă, pentru a mă apăra, deși poate că sînt un om cinstit și de încredere. Tot așa, cînd vine vorba de crimele comise de gentlemeni - ce greu îmi vine să afirm că gentlemeni respectabili devin nici mai mult nici mai puțin decît niște mincinoși comuni care trebuie să spună minciuni toată viața lor mie, dumitale, servitorilor lor, soțiilor lor, copiilor lor... Oh, ce cuvînt îngrozitor! Mă înclin supus. Să îngenunchem, să îngenunchem în fața ta, și să nu ne mai străduim să debităm minciuni!
Așadar, dragă domnule, văzînd că după ce comiți o abatere de la legile morale, trebuie să spui minciuni ca să te poți apăra și să ieși din încurcătură, dă-mi voie să te întreb, ca om de onoare și gentleman, nu era mai bine să preîntîmpini crima ca să eviți inevitabilul și neplăcutul și să nu mai trrbuiască să recurgi zilnic la sperjur? O biată fată tînără, de condiție modestă, ademenită sau ruinată, mai mult sau mai puțin, nu reprezintă desigur mare lucru. Micuțul bagaj este aruncat afară, în stradă - ghinionul ei! -, iar ea își caută o slujbă sau se mărită cu un bărbat de aceeași condiție, care desigur nu are distincția „sîngelui nobil” și așa se încheie povestea ei. Dar dacă te însori într-ascuns și ilegal, iar apoi te descotorosești de ea și te însori cu altcineva, devii personaj negativ de roman.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 131.
NOTĂ M.T.
* Cele 10 porunci - Decalogul (Biblia)
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
(http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/cele-10-porunci-dumnezeiesti-72538.html)
Așadar, dragă domnule, văzînd că după ce comiți o abatere de la legile morale, trebuie să spui minciuni ca să te poți apăra și să ieși din încurcătură, dă-mi voie să te întreb, ca om de onoare și gentleman, nu era mai bine să preîntîmpini crima ca să eviți inevitabilul și neplăcutul și să nu mai trrbuiască să recurgi zilnic la sperjur? O biată fată tînără, de condiție modestă, ademenită sau ruinată, mai mult sau mai puțin, nu reprezintă desigur mare lucru. Micuțul bagaj este aruncat afară, în stradă - ghinionul ei! -, iar ea își caută o slujbă sau se mărită cu un bărbat de aceeași condiție, care desigur nu are distincția „sîngelui nobil” și așa se încheie povestea ei. Dar dacă te însori într-ascuns și ilegal, iar apoi te descotorosești de ea și te însori cu altcineva, devii personaj negativ de roman.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 131.
NOTĂ M.T.
* Cele 10 porunci - Decalogul (Biblia)
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
(http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/cele-10-porunci-dumnezeiesti-72538.html)
joi, 6 noiembrie 2014
Regiunea greacă antică Arcadia (THACKERAY 1862)
<
(...) Şi aşa au ajuns chiar în Arcadia (1), de adevărat. Nu în acea lume fals sentimentală şi idilică, unde se merge în pas uşor de dans şi se vorbeşte în hexametri, ci în acea adevărată şi prozaică - Arcadia -, unde Tityrus îi cînta din flaut lui Amaryllis pe-nserat. Dar cînd apăru Melibeus* (crescătorul de vite) şi începu să cînte din melodiosul, irezistibilul, desăvîrşitul lui corn, Tityrus fu nevoit să renunţe la flautul lui. Este ţara unde mama lui Daphne** şi-a împodobit fiica cu panglici, a dus-o în piaţă şi a vîndut-o, făcînd schimb în natură, de parcă ar fi fost oricare alt mieluşel din tîrg. Fata asta a fost scoasă la licitaţie de atîtea ori, încît a învăţat drumul pe dinafară. Oamenii i-au auzit behăitul, să nu mai socotim cîte zile şi ani la rînd. A păscut din nenumărate mîini; s-a zbenguit în mii de dansuri; a ieşit destul de teafăr din colţii a cine ştie cîtor lupi. Ah! voi, mieluşei şi voi, nevinovaţii Arcadiei noastre însemnaţi cu roşu pentru tăiere! Ah, tu, Eva! Despre domnia ta se povesteşte aici? O poveste veche de cînd lumea, încă de pe vremea lui Cadmos***.
(...)
* Păstori idilici, personaje din ''Bucolicele'' lui Vergiliu (2) şi ''Idilele'' lui Teocrit (3).
** Una din neumăratele nimfe iubite de Apollo (4).
*** Prinţ din Fenicia (5), care după ce a ucis dragonul lui Ares (6) i-a însămînţit dinţii; din aceştia s-au născut aşa numiţii ''Spartoi'' (7), războinici sălbatici, care l-au atacat imediat după naştere. Cadmos (8) a fondat oraşul Teba (9).
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 115.
NOTE M.T.
(1) Arcadia = Regiune din centrul peninsulei greceşti Peloponez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/32439/Arcadia)
(2) Publius Vergilius Maro (70 î.H.- 19 î.H.) = Unul din cei mai reprezentativi poeţi romani, autor al epopeii ''naţionale'' ''Eneida''. (http://ziarulzidul.ro/2011/04/26/publius-vergilius-maro/)
(3) Teocrit (315 î.H. - 250 î.H.) = Poet grec antic care a trăit în marele oraş elenistic Alexandria din Egipt. Creator al genului idilic. (http://www.theoi.com/Text/TheocritusIdylls1.html)
(4) Apollo / Phoebus = În mitologia greacă / romană era zeul zilei, luminii, artelor, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Apollo)
(5) Fenicia = Civilizaţie antică ale cărei oraşe-port erau situate pe coastele Siriei, Libanului şi Israelului. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(6) Ares = Zeul războiului şi unul din cei 12 mari zei ai Olimpului în mitologia greacă antică. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Ares)
(7) Spartoi = (http://www.theoi.com/Gigante/Spartoi.html)
(8) Cadmos = Fiul lui Agenor, regele Feniciei. (http://mythologica.fr/grec/cadmos.htm)
(9) Teba = Oraş antic în centrul Greciei. (http://www.timelessmyths.com/classical/thebes.html)
(...) Şi aşa au ajuns chiar în Arcadia (1), de adevărat. Nu în acea lume fals sentimentală şi idilică, unde se merge în pas uşor de dans şi se vorbeşte în hexametri, ci în acea adevărată şi prozaică - Arcadia -, unde Tityrus îi cînta din flaut lui Amaryllis pe-nserat. Dar cînd apăru Melibeus* (crescătorul de vite) şi începu să cînte din melodiosul, irezistibilul, desăvîrşitul lui corn, Tityrus fu nevoit să renunţe la flautul lui. Este ţara unde mama lui Daphne** şi-a împodobit fiica cu panglici, a dus-o în piaţă şi a vîndut-o, făcînd schimb în natură, de parcă ar fi fost oricare alt mieluşel din tîrg. Fata asta a fost scoasă la licitaţie de atîtea ori, încît a învăţat drumul pe dinafară. Oamenii i-au auzit behăitul, să nu mai socotim cîte zile şi ani la rînd. A păscut din nenumărate mîini; s-a zbenguit în mii de dansuri; a ieşit destul de teafăr din colţii a cine ştie cîtor lupi. Ah! voi, mieluşei şi voi, nevinovaţii Arcadiei noastre însemnaţi cu roşu pentru tăiere! Ah, tu, Eva! Despre domnia ta se povesteşte aici? O poveste veche de cînd lumea, încă de pe vremea lui Cadmos***.
(...)
* Păstori idilici, personaje din ''Bucolicele'' lui Vergiliu (2) şi ''Idilele'' lui Teocrit (3).
** Una din neumăratele nimfe iubite de Apollo (4).
*** Prinţ din Fenicia (5), care după ce a ucis dragonul lui Ares (6) i-a însămînţit dinţii; din aceştia s-au născut aşa numiţii ''Spartoi'' (7), războinici sălbatici, care l-au atacat imediat după naştere. Cadmos (8) a fondat oraşul Teba (9).
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 115.
NOTE M.T.
(1) Arcadia = Regiune din centrul peninsulei greceşti Peloponez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/32439/Arcadia)
(2) Publius Vergilius Maro (70 î.H.- 19 î.H.) = Unul din cei mai reprezentativi poeţi romani, autor al epopeii ''naţionale'' ''Eneida''. (http://ziarulzidul.ro/2011/04/26/publius-vergilius-maro/)
(3) Teocrit (315 î.H. - 250 î.H.) = Poet grec antic care a trăit în marele oraş elenistic Alexandria din Egipt. Creator al genului idilic. (http://www.theoi.com/Text/TheocritusIdylls1.html)
(4) Apollo / Phoebus = În mitologia greacă / romană era zeul zilei, luminii, artelor, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Apollo)
(5) Fenicia = Civilizaţie antică ale cărei oraşe-port erau situate pe coastele Siriei, Libanului şi Israelului. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(6) Ares = Zeul războiului şi unul din cei 12 mari zei ai Olimpului în mitologia greacă antică. (http://www.samaelwings.com/grecorom/a.html#Ares)
(7) Spartoi = (http://www.theoi.com/Gigante/Spartoi.html)
(8) Cadmos = Fiul lui Agenor, regele Feniciei. (http://mythologica.fr/grec/cadmos.htm)
(9) Teba = Oraş antic în centrul Greciei. (http://www.timelessmyths.com/classical/thebes.html)
miercuri, 5 noiembrie 2014
Aparenţă versus realitate în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862 )
<
(...)
Aţi ales între a păstra aparenţele şi a fi tu însuţi în societate? Adică, să presupunem că sînteţi sărac, se cade să aveţi aerul că sînteţi înstărit? Au oamenii dreptul de a păstra aparenţele? Sînteţi îndreptăţit să muriţi de foame numai ca să ţineţi o trăsură? Să locuiţi într-o casă costisitoare şi să nu aveţi posibilitatea să ajutaţi vreo rudă mai săracă? Să vă gătiţi fiicele în veşminte scumpe, pentru că trăiesc alături de ai căror părinţi sînt de două ori mai avuţi? Uneori, e greu de spus unde se termină mîndria legitimă şi unde începe ipocrizia. E o dovadă de meschinărie şi servilism să-ţi expui sărăcia; după cum un cerşetor care vrea să inspire milă arătîndu-şi rănile este odios. Dar să pretinzi că eşti bogat, să te arăţi plin de bani şi generos de trei ori pe an, cînd îţi inviţi prietenii, iar în rest să mesteci o coajă de pîine şi să stai la lumina unei lumînări - aceşti oameni care practică asmenea înşelătorii menită - oare să fie lăudaţi sau biciuiţi? Uneori este o nobilă mîndrie, alteori, o meschină înşelăciune. Cînd o văd pe Eugenia cu copilaşii ei veseli şi frumos îmbrăcaţi cum ascunde orice urmă de sărăcie şi nu se plînge de nimic şi cum susţine că Squanderfield*, soţul ei, se poartă frumos cu ea, că are suflet bun şi nu recunoaşte că ar lăsa-o pe ea şi pe copii în lipsuri şi nevoi, admir şi respect această nobilă falsitate, această minunată fermitate şi suferinţă care dispreţuieşte compătimirea. Cînd stau însă la masa sărmanei Jezebella şi sînt tratat cu pretinsă generozitate şi fast sărăcăcios, mă cuprinde furia faţă de o astfel de ospitalitate, iar prînzul respectiv, oaspetele şi gazda mi se par false, toate laolaltă.
(...)
* Nume cu valoare simbolică, format de la verbul englezesc to squader (a risipi, a irosi)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 36-37.
(...)
Aţi ales între a păstra aparenţele şi a fi tu însuţi în societate? Adică, să presupunem că sînteţi sărac, se cade să aveţi aerul că sînteţi înstărit? Au oamenii dreptul de a păstra aparenţele? Sînteţi îndreptăţit să muriţi de foame numai ca să ţineţi o trăsură? Să locuiţi într-o casă costisitoare şi să nu aveţi posibilitatea să ajutaţi vreo rudă mai săracă? Să vă gătiţi fiicele în veşminte scumpe, pentru că trăiesc alături de ai căror părinţi sînt de două ori mai avuţi? Uneori, e greu de spus unde se termină mîndria legitimă şi unde începe ipocrizia. E o dovadă de meschinărie şi servilism să-ţi expui sărăcia; după cum un cerşetor care vrea să inspire milă arătîndu-şi rănile este odios. Dar să pretinzi că eşti bogat, să te arăţi plin de bani şi generos de trei ori pe an, cînd îţi inviţi prietenii, iar în rest să mesteci o coajă de pîine şi să stai la lumina unei lumînări - aceşti oameni care practică asmenea înşelătorii menită - oare să fie lăudaţi sau biciuiţi? Uneori este o nobilă mîndrie, alteori, o meschină înşelăciune. Cînd o văd pe Eugenia cu copilaşii ei veseli şi frumos îmbrăcaţi cum ascunde orice urmă de sărăcie şi nu se plînge de nimic şi cum susţine că Squanderfield*, soţul ei, se poartă frumos cu ea, că are suflet bun şi nu recunoaşte că ar lăsa-o pe ea şi pe copii în lipsuri şi nevoi, admir şi respect această nobilă falsitate, această minunată fermitate şi suferinţă care dispreţuieşte compătimirea. Cînd stau însă la masa sărmanei Jezebella şi sînt tratat cu pretinsă generozitate şi fast sărăcăcios, mă cuprinde furia faţă de o astfel de ospitalitate, iar prînzul respectiv, oaspetele şi gazda mi se par false, toate laolaltă.
(...)
* Nume cu valoare simbolică, format de la verbul englezesc to squader (a risipi, a irosi)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 36-37.
marți, 4 noiembrie 2014
Londra secolului XIX versus Londra secolului XVIII (THACKERAY 1862 )
<
(...)
Pe strada Old Parr (1) locuiseră generații întregi de medici și chirurgi. Presupun că nobilii, pentru care fusese proiecatată strada pe vremea primilor regi George (2), au părăsit-o, fiind înconjurați de vecini atît de triști; iar gentlemenii în haine negreau pus stăpînire pe camerele împodobite, dar sumbre, eliberate de cei mai sus pomeniți. Aceste mutări mondene au constituit întotdeauna pentru mine subiecte de profunde speculații. De ce nu s-ar discuta și moravurile de la Londra, precum cele de la Roma (3), Baalbec (4) sau Troia (5)? îmi place să mă plimb pe strada Wardour (6), a cămătarilor, și să mi-o imaginez așa cum era cîndva, ticsită de lectici și trăsuri aurite și de valeți alergînd de colo-colo cu torțe aprinse în mîini. Îmi provoacă o sinistră plăcere gîndul că Golden Square (7) a fost cîndva reședința aristocrației, iar strada Monmouth (8) - încîntarea lumii bune. Ce ne împiedică pe noi, cei din Londra, să medităm la declinul și la căderea în anonimat a stăpînilor orașului și să descriem obiceiurile noastre de cockney (9), de londonezi get-beget? Așa cum răposatul domn Gibbon (10) medita la istoria lui, sprijinit de o coloană a Capitoliului (11), de ce n-aș cugeta și eu la a mea, sub o arcadă a Panteonului? Nu a Panteonului din Roma, din piața de lîngă Piazza Navona, unde erau venerați zeii nemuritori (12) - astăzi morți -, ci Panteonul din strada Oxford (13), doamnelor, unde dumneavoastră cumpărați fel de fel de pomezi, muzică, obiecte din sticlă și rufărie pentru copii și care își are și el povestea lui. Oare Selwyn*, Walpole**, March*** și Carlisle**** n-au apărut aici? Prințul Florizel***** n-a dansat prin sălile acestea în toată splendoarea lui, umplîndu-le în de foșnetul costumului său de domino? Iar cînd ușierii n-au lăsat-o pe încîntătoarea Sophye Baddeley (14) să intre, tinerii ei adoratori nu și-au tras floretele din teacă jurînd să-i ucidă și, încrucișînd lamele strălucitoare deasupra capului celei ce i-a fermecat, n-au format un arc de triumf marțial pe sub care ea a trecut zîmbind îmbujorată, parfumată și fardată?
Viața străzilor este asemeni vieții oamenilor, așadar, n-ar trebui oare ca predicatorul străzilor să aleagă drept subiect al predicii sale pînă și pietrele din șanțuri? O, Monmouth Street, ai fost pe vremuri un loc frecventat și la modă, și binecuvîntatul St. Giles (15) te invoca! N-ar trebui oare să-ți cinstesc amintirea într-un cucernic discurs, făcînd astfel să vorbească ruinele? O, mes freres (16)! Ce minunate locuri de promenadă, ce fascinantă societate, ce lumini strălucitoare aveau străzile noastre, pe cînd inimile noastre tinere nutreau speranțe cavalerești, nobile ambiții și gînduri sfielnice în straie imaculate și feciorelnice. Privește, la fereastra deunde contemplai stelele învăluit de farmecul primei iubiri, atîrnă acum mărfurile cu preț redus ale domnului Moses, haine vechi, foarte ieftine; ghete uzate, tîrîte prin cine știe cîte noroaie; mare chilipir! Uite, de-a lungul străzii presărate, poate, odinioară cu flori, o ceartă între cerșetori pentru resturile de pe o tarabă cu mere, sau o femeie aghesmuită, cu un coș în mînă, clătinîndu-se și țipînd din toți rărunchii. O, iubită adunare! V-am ținut această predică atîția ani! O, minunații mei tovarăși, la cîte petreceri am băut împreună și am găsit întotdeauna cuvintele vanitas vanitatum* înscrise pe fundul cănii!
Am ales această lecție de morală acum, cînd părăsesc acest loc. Grădina nu mai înflorește, aleile s-au stricat din cauza umezelii, nasurile statuilor s-au spart, pietrișul este umed și rece, acoperit de mușchi verde, trandafirii s-au veștejit, iar privighetorile nu se mai drăgostesc. Este o stradă tristă Old Parr, desigur. Trăsurile care trec pe aici ar trebui să aibă pene pe acoperiș, iar majordomii care deschid ușile să poarte crep de doliu la pălărie, într-atît te șochează acum o asemenea stradă dacă treci pe asfaltul spațios și pustiu.
Suferi de tulburări ale bilei, prietene? Dă-i o guinee (17) unuia din doctorii de pe-aici - mai sînt încă doctori prin părțile acestea. Îți va prescrie taraxacum** sau mercur. Domnul să te aibă în pază! Pe vremea mea, nouă, celor din clasa a cincea, locul ni se părea suportabil. Ceața gălbuie nu ne strica buna dispoziție și nu o consideram niciodată atît de deasă, încît să nu mai mergem la teatru să-l vedem pe onorabilul Charles Kemble***, pe Mirabel, pe Mercutio, pe mărețul Falconbridge, pe adorabila sa fiică (O, inimă nestăpînită!), pe clasicul Young, pe gloriosul Long Tom Coffin (18), pe sublimul Vanderdecken (19)- „Revino, o, iubito, și în veci, în veci, nu ne vom despărți” (unde ești, tu, bard, al acestui tulburător cîntec al tinereților mele?), pe încîntătoarea Victorine și pe Bottle Imp., de-aș mai auzi cîntecul acela despre „Pelerinul iubirii!”
* Selwyn (1800-1878) - episcop englez.
** Horace Walpole (1717-1797) - al patrulea conte de Oxford; politician și scriitor englez.
*** Ausias March (?-1450) - poet catalan.
**** Sir Anthony Carlisle (1768-1840) - eminent chirurg englez, autor de pamflete.
***** Personaj din piesa „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare.
* Deșertăciunea deșertăciunilor (lat.).
** Medicament extras din planta numită dintele-leului (Tarakacum officinale).
*** Kemble Charles (1775-1854) - mare actor al vremii, interpret al pesonajelor lui Shakespeare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., trad. R. Vasilescu-Potlog, ed. Univers / colecția Clasicii literaturii univesale, București, 1986, p. 21-23 .
NOTE M.T.
(1) Old Parr (limba engleză)= „Bătrînul somon/peşte”; „Vechiul somon/peşte” (https://translate.google.ro/#en/ro/parr)
(2) Dinastia de Hanovra (Germania) = George I (1714-1727); George II (1727-1760); George III (1760-1820); George IV (1820-1830) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/TheHanoverians.aspx)
(3) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prostitutia-roma-antica)
(4) Baalbek = Oraş în Liban. În antichitatea romană avea numele Heliiopolis. Din 1984 înregistrat în patrimoniul mondial UNESCO. (http://whc.unesco.org/en/list/294)
(5) Troia = Oraş antic pe coasta vestică a Asiei Mici, a cărui cucerire a de către coaliţia oraşelor state greceşti a fost imortalizată de poetul grec Homer în capodopera Iliada. (http://web.stanford.edu/~plomio/history.html)
(6) Wardour (limba engleză)= „Război dur”. Stradă în cartierul Soho din centrul Londrei. (https://translate.google.ro/#en/ro/dour) (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41109&strquery=Wardour%20Street)
(7) Golden Square (limba engleză) = „Piața de Aur”. Piață istorică în cartierul Soho din centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41460&strquery=golden%20square)
(8) Monmouth Street = Stradă din cartierul Covent Garden din Londra. (http://www.londontown.com/LondonStreets/monmouth_street_eba.html/)
(9) Cockney = Termen din engleza britanică cu care sînt denumiţi locuitorii cartierelor muncitoreşti din estul Londrei şi jargonul vorbit de aceştia. (http://www.fromoldbooks.org/Grose-VulgarTongue/c/cockney.html)
(10) Edward Gibbon (1737-1794 Londra) = Istoric şi parlamentar englez. (http://www.wardsbookofdays.com/27april.htm)
(11) Capitoliu = Mons Capitolinus (limba latină). Cea mai mică din cele şapte coline ale Romei antice, unde se afla citadela oraşului. (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/05/roma-capitoliu.html)
(12) Panteon = Templul dedicat tuturor zeilor Romei. Construit la comanda lui Marcus Agrippa în 27 î.H.- 25 î.H., în timpul domniei lui Augustus, primul împărat roman. (http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Gazetteer/Places/Europe/Italy/Lazio/Roma/Rome/_Texts/PLATOP*/Pantheon.html)
(13) Oxford Street = Stradă importantă în cartierul Westminster din centrul Londrei. (http://archive.org/stream/curiositiesoflon00timbrich#page/621/mode/1up)
(14) Sophye Baddeley (1745-1786) = Actriţă şi cântăreaţă englezoaică. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Baddeley,_Robert)
(15) Saint Giles = District din Londra dezvoltat în jurul parohiei bisericii St. Giles in the Fields din epoca saxonă (sec. V - sec. XI). (http://stgilesonline.org/history/)
(16) Mes freres (limba franceză) = Fraţii mei.
(17) Guinee = Monedă britanică din aur intrată în circulaţie în 1662. (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
(18) Long Tom Coffin = Personajul principal al romanului Pilotul, publicat în 1824 de scriitorul american Fenimoore Cooper în (http://en.wikisource.org/wiki/The_Encyclopedia_Americana_(1920)/Pilot,_The)
(19) Vanderdecken = Căpitanul din legendă maritimă a Olandezului zburător. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/622959/Vanderdecken)
(...)
Pe strada Old Parr (1) locuiseră generații întregi de medici și chirurgi. Presupun că nobilii, pentru care fusese proiecatată strada pe vremea primilor regi George (2), au părăsit-o, fiind înconjurați de vecini atît de triști; iar gentlemenii în haine negreau pus stăpînire pe camerele împodobite, dar sumbre, eliberate de cei mai sus pomeniți. Aceste mutări mondene au constituit întotdeauna pentru mine subiecte de profunde speculații. De ce nu s-ar discuta și moravurile de la Londra, precum cele de la Roma (3), Baalbec (4) sau Troia (5)? îmi place să mă plimb pe strada Wardour (6), a cămătarilor, și să mi-o imaginez așa cum era cîndva, ticsită de lectici și trăsuri aurite și de valeți alergînd de colo-colo cu torțe aprinse în mîini. Îmi provoacă o sinistră plăcere gîndul că Golden Square (7) a fost cîndva reședința aristocrației, iar strada Monmouth (8) - încîntarea lumii bune. Ce ne împiedică pe noi, cei din Londra, să medităm la declinul și la căderea în anonimat a stăpînilor orașului și să descriem obiceiurile noastre de cockney (9), de londonezi get-beget? Așa cum răposatul domn Gibbon (10) medita la istoria lui, sprijinit de o coloană a Capitoliului (11), de ce n-aș cugeta și eu la a mea, sub o arcadă a Panteonului? Nu a Panteonului din Roma, din piața de lîngă Piazza Navona, unde erau venerați zeii nemuritori (12) - astăzi morți -, ci Panteonul din strada Oxford (13), doamnelor, unde dumneavoastră cumpărați fel de fel de pomezi, muzică, obiecte din sticlă și rufărie pentru copii și care își are și el povestea lui. Oare Selwyn*, Walpole**, March*** și Carlisle**** n-au apărut aici? Prințul Florizel***** n-a dansat prin sălile acestea în toată splendoarea lui, umplîndu-le în de foșnetul costumului său de domino? Iar cînd ușierii n-au lăsat-o pe încîntătoarea Sophye Baddeley (14) să intre, tinerii ei adoratori nu și-au tras floretele din teacă jurînd să-i ucidă și, încrucișînd lamele strălucitoare deasupra capului celei ce i-a fermecat, n-au format un arc de triumf marțial pe sub care ea a trecut zîmbind îmbujorată, parfumată și fardată?
Viața străzilor este asemeni vieții oamenilor, așadar, n-ar trebui oare ca predicatorul străzilor să aleagă drept subiect al predicii sale pînă și pietrele din șanțuri? O, Monmouth Street, ai fost pe vremuri un loc frecventat și la modă, și binecuvîntatul St. Giles (15) te invoca! N-ar trebui oare să-ți cinstesc amintirea într-un cucernic discurs, făcînd astfel să vorbească ruinele? O, mes freres (16)! Ce minunate locuri de promenadă, ce fascinantă societate, ce lumini strălucitoare aveau străzile noastre, pe cînd inimile noastre tinere nutreau speranțe cavalerești, nobile ambiții și gînduri sfielnice în straie imaculate și feciorelnice. Privește, la fereastra deunde contemplai stelele învăluit de farmecul primei iubiri, atîrnă acum mărfurile cu preț redus ale domnului Moses, haine vechi, foarte ieftine; ghete uzate, tîrîte prin cine știe cîte noroaie; mare chilipir! Uite, de-a lungul străzii presărate, poate, odinioară cu flori, o ceartă între cerșetori pentru resturile de pe o tarabă cu mere, sau o femeie aghesmuită, cu un coș în mînă, clătinîndu-se și țipînd din toți rărunchii. O, iubită adunare! V-am ținut această predică atîția ani! O, minunații mei tovarăși, la cîte petreceri am băut împreună și am găsit întotdeauna cuvintele vanitas vanitatum* înscrise pe fundul cănii!
Am ales această lecție de morală acum, cînd părăsesc acest loc. Grădina nu mai înflorește, aleile s-au stricat din cauza umezelii, nasurile statuilor s-au spart, pietrișul este umed și rece, acoperit de mușchi verde, trandafirii s-au veștejit, iar privighetorile nu se mai drăgostesc. Este o stradă tristă Old Parr, desigur. Trăsurile care trec pe aici ar trebui să aibă pene pe acoperiș, iar majordomii care deschid ușile să poarte crep de doliu la pălărie, într-atît te șochează acum o asemenea stradă dacă treci pe asfaltul spațios și pustiu.
Suferi de tulburări ale bilei, prietene? Dă-i o guinee (17) unuia din doctorii de pe-aici - mai sînt încă doctori prin părțile acestea. Îți va prescrie taraxacum** sau mercur. Domnul să te aibă în pază! Pe vremea mea, nouă, celor din clasa a cincea, locul ni se părea suportabil. Ceața gălbuie nu ne strica buna dispoziție și nu o consideram niciodată atît de deasă, încît să nu mai mergem la teatru să-l vedem pe onorabilul Charles Kemble***, pe Mirabel, pe Mercutio, pe mărețul Falconbridge, pe adorabila sa fiică (O, inimă nestăpînită!), pe clasicul Young, pe gloriosul Long Tom Coffin (18), pe sublimul Vanderdecken (19)- „Revino, o, iubito, și în veci, în veci, nu ne vom despărți” (unde ești, tu, bard, al acestui tulburător cîntec al tinereților mele?), pe încîntătoarea Victorine și pe Bottle Imp., de-aș mai auzi cîntecul acela despre „Pelerinul iubirii!”
* Selwyn (1800-1878) - episcop englez.
** Horace Walpole (1717-1797) - al patrulea conte de Oxford; politician și scriitor englez.
*** Ausias March (?-1450) - poet catalan.
**** Sir Anthony Carlisle (1768-1840) - eminent chirurg englez, autor de pamflete.
***** Personaj din piesa „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare.
* Deșertăciunea deșertăciunilor (lat.).
** Medicament extras din planta numită dintele-leului (Tarakacum officinale).
*** Kemble Charles (1775-1854) - mare actor al vremii, interpret al pesonajelor lui Shakespeare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., trad. R. Vasilescu-Potlog, ed. Univers / colecția Clasicii literaturii univesale, București, 1986, p. 21-23 .
NOTE M.T.
(1) Old Parr (limba engleză)= „Bătrînul somon/peşte”; „Vechiul somon/peşte” (https://translate.google.ro/#en/ro/parr)
(2) Dinastia de Hanovra (Germania) = George I (1714-1727); George II (1727-1760); George III (1760-1820); George IV (1820-1830) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/TheHanoverians.aspx)
(3) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prostitutia-roma-antica)
(4) Baalbek = Oraş în Liban. În antichitatea romană avea numele Heliiopolis. Din 1984 înregistrat în patrimoniul mondial UNESCO. (http://whc.unesco.org/en/list/294)
(5) Troia = Oraş antic pe coasta vestică a Asiei Mici, a cărui cucerire a de către coaliţia oraşelor state greceşti a fost imortalizată de poetul grec Homer în capodopera Iliada. (http://web.stanford.edu/~plomio/history.html)
(6) Wardour (limba engleză)= „Război dur”. Stradă în cartierul Soho din centrul Londrei. (https://translate.google.ro/#en/ro/dour) (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41109&strquery=Wardour%20Street)
(7) Golden Square (limba engleză) = „Piața de Aur”. Piață istorică în cartierul Soho din centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41460&strquery=golden%20square)
(8) Monmouth Street = Stradă din cartierul Covent Garden din Londra. (http://www.londontown.com/LondonStreets/monmouth_street_eba.html/)
(9) Cockney = Termen din engleza britanică cu care sînt denumiţi locuitorii cartierelor muncitoreşti din estul Londrei şi jargonul vorbit de aceştia. (http://www.fromoldbooks.org/Grose-VulgarTongue/c/cockney.html)
(10) Edward Gibbon (1737-1794 Londra) = Istoric şi parlamentar englez. (http://www.wardsbookofdays.com/27april.htm)
(11) Capitoliu = Mons Capitolinus (limba latină). Cea mai mică din cele şapte coline ale Romei antice, unde se afla citadela oraşului. (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/05/roma-capitoliu.html)
(12) Panteon = Templul dedicat tuturor zeilor Romei. Construit la comanda lui Marcus Agrippa în 27 î.H.- 25 î.H., în timpul domniei lui Augustus, primul împărat roman. (http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Gazetteer/Places/Europe/Italy/Lazio/Roma/Rome/_Texts/PLATOP*/Pantheon.html)
(13) Oxford Street = Stradă importantă în cartierul Westminster din centrul Londrei. (http://archive.org/stream/curiositiesoflon00timbrich#page/621/mode/1up)
(14) Sophye Baddeley (1745-1786) = Actriţă şi cântăreaţă englezoaică. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Baddeley,_Robert)
(15) Saint Giles = District din Londra dezvoltat în jurul parohiei bisericii St. Giles in the Fields din epoca saxonă (sec. V - sec. XI). (http://stgilesonline.org/history/)
(16) Mes freres (limba franceză) = Fraţii mei.
(17) Guinee = Monedă britanică din aur intrată în circulaţie în 1662. (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
(18) Long Tom Coffin = Personajul principal al romanului Pilotul, publicat în 1824 de scriitorul american Fenimoore Cooper în (http://en.wikisource.org/wiki/The_Encyclopedia_Americana_(1920)/Pilot,_The)
(19) Vanderdecken = Căpitanul din legendă maritimă a Olandezului zburător. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/622959/Vanderdecken)
luni, 3 noiembrie 2014
Scriitori englezi din sec. XIX versus scriitori clasici (THACKERAY 1862)
<
(...) El începe să-şi declame versurile preferate.
- Încîntător! Hai, Philip, citeşte-ne ceva din Walter Scott*! Ai dreptate, el este cel mai vioi, cel mai viguros, cel mai plăcut dintre poeţi - desigur, nu de primă mărime. De fapt, a scris numai tîmpenii, cum spui tu. Wordsworth** la fel, deşi este unul dintre marile personalităţi, care a atins uneori culmile cele mai înalte ale poeziei, dar mărturisesc că de multe ori mă plictiseşte şi dacă n-ai fi citit atît de frumos poezia lui ''Excursie'', m-ar fi luat somnul. Nu-i aşa că nu consideri că autorii de-acum îi egalează pe clasici? Îţi place cum cîntă mama în stil vechi? Sigur, Philip, e atît de frumos, de distins, de feminin!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 113.
NOTE M.T.
* Sir Walter Scott (1771-1832) = Romancier şi poet scoţian popular în Europa vremii sale. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/biography/chronology.html)
** William Wordsworth (1770-1850) = Poet romantic englez. (http://www.online-literature.com/wordsworth/)
(...) El începe să-şi declame versurile preferate.
- Încîntător! Hai, Philip, citeşte-ne ceva din Walter Scott*! Ai dreptate, el este cel mai vioi, cel mai viguros, cel mai plăcut dintre poeţi - desigur, nu de primă mărime. De fapt, a scris numai tîmpenii, cum spui tu. Wordsworth** la fel, deşi este unul dintre marile personalităţi, care a atins uneori culmile cele mai înalte ale poeziei, dar mărturisesc că de multe ori mă plictiseşte şi dacă n-ai fi citit atît de frumos poezia lui ''Excursie'', m-ar fi luat somnul. Nu-i aşa că nu consideri că autorii de-acum îi egalează pe clasici? Îţi place cum cîntă mama în stil vechi? Sigur, Philip, e atît de frumos, de distins, de feminin!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 113.
NOTE M.T.
* Sir Walter Scott (1771-1832) = Romancier şi poet scoţian popular în Europa vremii sale. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/biography/chronology.html)
** William Wordsworth (1770-1850) = Poet romantic englez. (http://www.online-literature.com/wordsworth/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)