Pirații biddiomahi din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

„(…) numeroasele insule ale lacului, locuite de biddiomahi, pirați sângeroși și foarte temuți, a căror vecinătate era tot atât de primejdioasă ca aceea a tuaregilor din Sahara.”

(XXXIII)

„(…) unei insule mari și foarte populate, pe care doctorul o luă drept Farram, capitala biddiomahilor.”

(XXXV)

„Nu știa că locuitorii insulelor Lacului Ciad, ca și alți negri, se scald fără teamă în apele pline de crocodili, cărora nu le dau nici o atenție. Crocodilii din lacul acesta se bucură de reputația îndreptățită dealtfel, de a fi niște reptile inofensive.”

„Se găsea în mijlocul unui trib al biddiomahilor, cu pielea neagră, tuciurie. Nu avea de ce să se rușineze de goliciunea lui, pentru că era îmbrăcat după ultima modă a ținutului.”

„Puțini călători, dintre cei care îndrăzniseră să se aventureze în aceste locuri, își mai revăzuseră patria. ”
(XXXVI)

Predarea lui Napoleon în fața britanicilor după înfrîngerea de la Waterloo din 1815 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Am să-ți spun, răspunse Genestas, În ajunul bătăliei de la Friedland*, continuă el după o pauză, fusesem trimis în misiune la cartierul generalului Davout, de unde mă întorceam la bivuacul meu cînd, la cotul unui drum, mă pomenesc drept în fața împăratului. Napoleon mă privește:
- Tu ești căpitanul Genestas? mă întrebă.
- Da, sire.
- Ai luptat în Egipt**?
- Da, sire.
- N-o lua pe drumu ăsta, îmi spuse, ia-o la stînga vei ajunge mai de-a dreptul la divizia ta.
Nu vă puteți închipui cu ce glas blînd mi-a spus împăratul aceste cuvinte, el, care avea atîtea griji, căci străbătea țara toată în recunoașterea cîmpului de luptă. V-am povestit întîmplarea asta ca să vedeți ce memorie avea și ca să știți că eu eram dintre aceia pe care-i cunoștea. În 1815 am depus jurămîntul. Fără greșeala aceea, poate că astăzi aș fi colonel; dar niciodată n-am avut intenția să-i trădez pe Bourboni; pe-atunci nu mă gîndeam decît să apăr Franța. Eram comandant de escadron într-o unitate de grenadieri a gărzii imperiale și, cu toate că rana mă durea, am scos și eu sabia din teacă în bătălia de la Waterloo***. Cînd totul s-a sfîrșit, l-am însoțit pe Napoleon la Paris; apoi, cînd a ajuns la Rochefort, l-am urmat în ciuda ordinului său; mă simțeam fericit să-l veghez ca să nu i se întîmplă vreo nenorocire pe drum. De aceea, într-o zi, cînd venise să se plimbe pe malul mării, m-a văzut făcînd de gardă la zece pași.
- Ei, Genestas, mi-a spus apropiindu-se de mine, va să zică n-am murit?
- Vorba asta mi-a săgetat inima. Dacă l-ați fi auzit, v-ați fi cutremurat, ca mine, din creștet pînă-n tălpi. Mi-a arătat spre criminalul de vas englezesc care bloca portul și mi-a spus:
- Cînd îl văd, regret că nu m-am înecat în sîngele gărzii mele.
- Da, adăogă Genesta, privind spre medic și spre Gropărița, chiar așa a spus.
- Mareșalii care v-au împiedicat să șarjați înșivă, i-am spus, și care v-au așezat în hodoroaga aceea de trăsură, nu vă erau prieteni.
- Vino cu mine! îmi strigă cu vioiciune, lupta încă nu s-a sfîrșit.
- Sire, bucuros m-aș alătura vouă; dar acum în brațe un copil fără mamă și nu sunt liber.
- Și așa, Adrien, pe care-l vedeți aici, m-a împiedicat să ajung la Sfînta-Elena.
- Poftim, îmi spuse împăratul, nu ți-am dăruit niciodată nimic, tu, nu erai dintre cei care totdeauna o mînă plină și alta întinsă; iată tabachera de care m-am servit în ultima campanie. Rămîi în Franța, la urma urmei e nevoie și aici de ofițeri viteji. Să nu părăsești serviciul și să nu mă dai uitării! Tu ești ultimul egiptean din armata mea pe care-l văd în picioare.
- Și mi-a dăruit o mică tabacheră.
- Gravează pe ea: „Onoare și patrie”, mi-a mai spus, asta-i istoria ultimelor noastre două campanii.
Apoi, au apărut și însoțitorii săi și am rămas toată dimineața cu ei. Împăratul se plimba în sus și în jos pe coastă, era tot timpul calm, dar uneori își încrunta sprîncenele. La amiază, se constată că e imposibil să se îmbarce. Englezii știau că se află la Rochefort, încît n-avea de ales decît între a se preda lor sau a străbate din nou Franța. Eram cu toții neliniștiți! Minutele ni se păreau ceasuri. Napoleon se afla între Bourboni, care l-ar fi împușcat, și englezi, care nu sînt oameni de onoare, căci nu se vor spăla niciodată de rușinea de care s-au acoperit zvîrlind pe o insulă stîncoasă**** un inamic care le ceruse ospitalitate. Îngrijorați cum eram, nu mai știu care dintre oamenii din suita sa îi prezentă pe locotenentul Doret, un marinar care tocmai îi propusese să-l treacă în America. În adevăr, în port se afla un bric al statului și un bastiment comercial.
- Căpitane, îl întrebă împăratul, ce plan ți-ai făcut?
- Sire, îi răspunse omul, vă puteți pe vasul comercial, iar eu pe bric, sub pavilion alb, cu oameni devotați; îl vom aborda pe englez, îl vom incendia, vom sări, veți trece.
- Plecăm cu voi! îi strig căpitanului.
Napoleon ne privi pe toți și zise:
- Căpitane Doret, păstrează-te pentru Franța!
Pentru prima și ultima dată pe l-am văzut pe Napoleon emoționat. Apoi ne făcu un semn cu mîna și plecă. M-am depărtat după ce l-am văzut abordînd vasul englez. În port de afla un trădător care, prin semnale, îl avertiza pe inamic de prezența împăratului. Napoleon a încercat un ultim mijloc, a făcut ceea ce făcea pe cîmpul de luptă, înainta spre inamic în loc să-l lase pe el să vină la dânsul. Vorbiți de dureri; nu există cuvinte care să descrie deznădejdea celor care l-au iubit.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 254-256.

NOTE M.T.
* Friedland = Localitate în Prusia, azi în Rusia, unde, la 14 iunie 1807, Napoleon a înfrânt decisiv armata rusă, obligându-l pe țar să încheie pacea de la Tilsit. (http://www.napoleonguide.com/battle_friedland.htm)
** În 1798-1799, generalul republican N. Bonaparte a fost trimis într-o expediție pentru a cuceri Egiptul otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost înfrânt decisiv de coaliția europeană. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
**** Insulița Sfânta Elena din sudul Oceanului Atlantic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)

Maiorul britanic Denham în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„-Dar cine era maiorul Denham?
-Un curajos englez care, din 1822 până în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în martie, au ajuns la Murzuk, capitala Fezzanului, și, mergând, pe drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul Barth pentru a se întoarce în Europa, a ajuns la 16 februarie 1823 la Kuka, în apropierea lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe malurile orientale ale lacului.”

„(…) se găseau la nord de Ciad, între orașul Lari și satul Ingemini, ambele vizitate de maiorul Denham.”

„(…) în fața orașului Tangalia, situat pe marginea orientală a Lacului Ciad, care era punctul cel mai îndepărtat atins de Denham în explorarea sa.”

„-Crocodilii nu trăiesc decât pe malurile insulelor sau ale lacului; desigur că Joe a avut îndemânarea să-i ocolească. Dealtfel, sunt puțin periculoși; africanii se scaldă fără să se teamă de atacurile lor.”

„(…)  orașul Lari. Locuitorii munceau la culesul bumbacului, în fața colibelor împletite din trestie, în mijlocul ogrăzilor curate și îngrijit întreținute. Orașul - o îngrămădire de aproape cincizeci de colibe - se afla într-o mică depresiune a terenului, (…).”

Flavius Ţone, Fiul lui Stalin, ucis de propriul tată 

''Historia''

Muzeul de Artă Tulcea

Str. Grigore Antipa 2, Tulcea 8800, județ Tulcea
0240-5134330

Colecțiile sunt adăpostite într-o construcție neobarocă din secolul XIX, care a fost sediul Casei Pașalelor (până în 1878), apoi al prefecturii și al Palatului Poștelor.
Inaugurat în 1972, restituie o remarcabilă prezentare asupra viziunii artiștilor români față de Dobrogea. Colecțiile de artă modernă și contemporană sunt constituite din peste 900 lucrări de pictură, 230 grafică, 275 sculptură și 500 artă decorativă. Ele includ un mare  număr de stampe, plăci de gravură, ceramică, mobilier, tapiserii, artă religioasă. Sunt prezenți cu capodopere mari artiști ca Theodor Pallady, (...).

Umor negru

Pablo Picasso (1) se afla la Paris când oraşul a fost ocupat de trupele naziste (2). Ofiţerii germani îl vizitau des, iar el îi primea destul de rece. La plecare el dădea cadou o reproducere a renumitei lucrări (3) care înfăţişa distrugerea oraşului Guernica de către piloţii germani (4).
Pictorul rostea doar un singur cuvânt: ''souvenir''.
- E opera dumneavoastră? l-a întrebat unul dintre ofiţeri.
- Oh, nu, l-a lămurit Picasso, a dumneavoastră!

SURSA
Kaufland, Umor


Note M. T.
(1) P. P. (1881-1873) - Pictor spaniol, iniţiator al curentului cubist.
(2) În iunie 1940 armata germană învingătoare a ocupat Parisul.
(3) Guernica a fost pictată în 1937.
(4) Piloţii germani au fost trimişi de A. Hitler în ajutorul generalului Francesco Franco, liderul coaliţiei de dreapta în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939).

Orașul Kuka din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXIII
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”

Sinucidere versus creștinism (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
La început, am încercat a face din religie o complice a morții mele. Am recitit evangheliile și n-am găsit nici un verset care să oprească sinuciderea; dar această lectură m-a pătruns de gîndirea divină a Mîntuitorului oamenilor. Desigur, el nu spune nimic despre nemurirea sufletului. Dar ne vorbește mult despre minunata împărăție a Tatălui său; nicăieri nu oprește paricidul, dar osîndește tot ce e rău. Slava evangheliștilor și mărturia menirii lor este nu atîta de a ne fi lăsat legi, cît de a fi răspîndit în lume duhul nou al legilor noi. Curajul de care dă dovadă cel ce-și ridică viața mi s-a părut atunci ca propria osîndire: cînd se simte în putere să moară, trebuie să se simtă în putere să lupte; a fugi de suferință nu este putere, ci slăbiciune; de altminteri, a părăsi viața din descurajare, îndeamnă a te lepăda de legea creștină, pe care Isus a așezat-o pe aceste sublime cuvinte: Fericiți cei ce sufer! Deci, sinuciderea nu mi s-a părut scuzabilă în nici o criză, nici chiar pentru care, printr-o înțelegere greșită a măreției de suflet, dispune de sine cu o clipă mai devreme decît călăul care l-ar lovi cu securea. Primind răstignirea, Isus Cristos nu ne-a învățat oare să ne supunem tuturor legilor umane, chiar cînd sînt nedrept aplicate? Cuvîntul „resemnare” săpat pe cruce, atît de ușor de neînțeles pentru cei ce știu să citească literele sfinte, mi-a apărut atunci în toată divina sa limpezime.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, Ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 230-23

Exploratorii europeni în Africa în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„-Călătorii despre care vorbești nu plecau niciodată decât însoțiți de escorte înarmate, pregătiți pentru aceste expediții, trimițând șefilor de triburi numeroase daruri. Și totuși, unii nu au putut evita suferințe și tributuri dintre cele mai groaznice.”

Dr . Vogel despre lacul Ciad din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXVI
De insulă, nici urmă! Se scufundase în timpul nopții! În locul ei se întindea imensitatea Lacului Ciad. (…) Cutezătorul tânăr fusese salvat de unul din fenomenele obișnuite ale Lacului Ciad; numeroase insule, care păreau rezistente ca stânca, dispăruseră astfel. Deseori, populația de pe țărmuri îi adăpostise pe nenorociții salvați din asemenea cumplite catastrofe.”

„Nu știa că, în ultimele lui scrisori, doctorul Vogel atrăsese atenția asupra acestei ciudățenii a malurilor Ciadului, (...).”

„Dacă aș putea ajunge la unul din marile orașe din jurul lacului, m-aș găsi în situația călătorilor despre care-a povestit Fergusson. De ce oare n-aș scoate-o la capăt ca și ei? Câțiva s-au întors!”

Muzeul de Artă „Dinu și Sevastia Vintilă” din Topalu

com. Topalu 328, Topalu 8772 județ Constanța
0241 -873112
Profil: artă românească
Înființat 1960
Zilnic 9-17

Constitui prin generoasa donație de 228 de lucrări a dr. Gh. D. Vintilă și ființând în casa părintească din comuna Topalu, Muzeul de Artă „Dinu și Sevastia Vintilă” este considerat unul dintre cele mai mari și reprezentative muzee sătești din țară, datorită valorilor de excepție pe care le oferă vizitatorilor. Sava Hentia, Ion Andreescu, Nicoale Grigorescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Corneliu Medrea, Alexandru Ciucurencu  sunt doar câteva dintre numele creatorilor marcanți ai artei naționale, prezentate pe simezele acestui muzeu.
Catalog.

Ținutul Damergu din Africacentrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„(…) ținutul Damergu, un teren vălurit, fertil, cu coline făcute din trestie împletită cu crengi de asclepia{82}; în câmpiile cultivate, clăile de grâne erau așezate pe câte o schelă, spre a le feri de invazia șoarecilor și a termitelor.”

„(…) orașului Zinder, ușor de recunoscut după marea sa piață de execuții. În mijlocul ei se ridică arborele morții, la picioarele căruia veghează un călău; oricine trece pe sub umbra copacului e spânzurat îndată.”

„(…) târgușorul Tagelel din Damergu.

-Regăsim drumul urmat de Barth. Aici s-a despărțit de cei doi tovarăși ai săi, Richardson și Overweg. Primul urma să ia drumul spre Zinder, iar al doilea spre Maradi. Vă amintiți că dintre acești trei călători Barth e singurul care a revăzut Europa.”

CETATEA MEGIDDO (ISRAEL)

Pe movila de la Megiddo, numită şi Tel-el-Mutessellim (Colina suveranului), a fost identificat unul din oraşele cele mai importante ale epocii biblice.

Situat pe înăţimea ce domina valea fertilă Jezreel, oraşul avea o importanţă strategică dată de controlul spre est asupra marelui drum dinspre Egipt spre Damasc (Siria) şi Mesopotamia (Irak). În consecinţă, în epoca antică au avut loc numeroase bătălii pentru cucerirea sa. 

Săpăturile arheologice din secolul XX au relevat o continuitate de locuire a 20 de oraşe începând cu sfârşitul mileniului VI î. H. pînă  în secolul V î. H.

Primele fortificaţii, identificate pe latura de est, datează de la începutul mileniului III î. H. Ele constă din lungi ziduri paralele groase de 4 m, realizate din piatră, intervalul dintre ele fiind plin de resturi de animale sacrificate. 

La începutul mileniului II î. H., Megiddo a devenit un important centru militar. Oraşul a fost înconjurat de puternice fortificaţii din piatră, cărora li s-au adăugat întărituri abrupte din pământ. Pe la mijlocul mileniului II î. H., pe latura nordică  a fost realizată o poartă din calcar de dimensiuni neobişnuite, aşezată pe o fundaţie din bazalt perfect tăiată. Ea comunica cu două perechi de locuinţe, separate de un pasaj suficient de larg pentru a permite trecerea unui car. Poarta de pe latura estică deservea palatul regilor cananeeni ai Megiddoului.

Importanţa oraşului pentru egipteni este menţionată în inscripţiile de la templul zeului Amon de la Karnak (Egiptul de Sus).  Faraonul Tutmos III a iniţiat prima sa campanie în ţara Canaanului la începutul secolului XV î. H. şi a învins categoric în valea Jezreel armata unită a regilor cananeeni, luaţi prin surprindere.  Apoi, după şapte luni de asediu, a cucerit şi cetatea. Arhivele regale egiptene de la el-Amarna păstrează şase scrisori de ajutor trimsie în secolul următor de regele Biridya din Megiddo suzeranilor săi împotriva regelui Labaya din Sichem, care urmărea cucerirea cetăţii.

Declinul puterii egiptene din secolele XII-XI î. H. a favorizat luptele pentru hegemonie între cananeeni, filistini şi israeliţi, care şi-au pus amprenta distructivă asupra oraşului.

În cele din urmă oraşul a fost cucerit de regele israelit David, care l-a transformat într-un centru regional al regatului său. Apogeul oraşului a fost atins în timpul domniei lui Solomon, fiul lui David, care l-a reconstruit în cadrul unei planificări urbane centralizate aplicată mai multor centre israelite, aşa cum arată şi Biblia (I Regi 9:15). Oraşul a fost înconjurat de două ziduri paralele dotate cu cazemate ce serveau ca locuinţe pentru soldaţi şi depozite pentru echipamentul militar. Pe latura nordică, pe locul vechii porţi cananeene, a fost construită o nouă poartă, care comunica cu trei serii de camere legate de un culoar. Pentru a-i spori securitatea au fost adăugate la exterior turnuri şi o altă poartă. 

Dar oraşul a fost distrus de faraonul Şeşonk în 926 î. H. Cetatea a fost reconstruită de regele Ahab al Israelului (874-852 î. H.), zidul având o grosime de 3,5 m şi încorporând poarta lui Solomon.  Dacă Biblia datează grajdurile în epoca lui Solomon, vestigiile arheologice dinspre latura sudică indică domnia lui Ahab:  în mijlocul unei curţi spaţioase înconjurată de un zid de piatră se află un bazin pentru adăparea animalelor. Se estimează la 450 numărul de cai care puteau fi adăpostiţi în aceste grajduri, la care se adăugau câteva zeci de care de luptă în clădirile învecinate, cifre impresionante pentru epocă. În vederea asigurării apei în timpul unui asediu, în partea vestică a fost săpat în rocă un sistem subteran de aducere a apei din afara cetăţii, constituit dintr-un puţ vertical de 25 m adâncime şi un tunel orizontal de 80 m lungime. Ieşirea la sursa de apă de la poalele colinei era acoperită de un zid gros camuflat de o moviliţă.

Dar în pofida acestor măsuri de securitate sporite, oraşul a fost din nou distrus, de acestă dată de regele asirian Tiglat-Palasar III în 732 î. H. , care l-a reconstruit în stil asirian.

La sfârşitul secolului VII î. H., pe versantul estic al colinei a fost construită o fortăreaţă  rectangulară. Şi aceasta a fost distrusă, după moartea lui Iosia, regele Iudeei,  în bătălia împotriva faraonului Nechao, în 609 î. H., conform Bibliei (II Regi 23:29).

Declinul început atunci a continuat pînă la abandonarea localităţii în timpul dominaţiei persane, în secolul V î. H.

În ceea ce priveşte viitorul, unii comentatori ai Noului Testament consideră că Meggido este Armageddonul (formă derivată din Har Megiddo) unde va avea loc ’’bătălia sfârşitului zilelor’’.

SURSA

Hillel Geva*, Megiddo. ’’Oraşul-cisternă’’ al lui Solomon, Centre d’information d’Israel, Sites archeologiques d’Israel, Jerusalem, 2000, no 6, pp. 17-23.

*H.G. a studiat arheologia la Universitatea Ebraică din Iersualim.

Lavinia Betea, Ceauşescu – mediator în Orientul Mijlociu, 

„Adevărul“, 19 decembrie 2011

România, în top 10 “castele de basm”. VEZI ce au ales specialiștii

 ”B1”, București, 18 dec 2011

Lavinia Betea, Adevărul despre arma nucleară şi banca mondială din România, 

''Adevărul'', București, 18 decembrie 2011, 21:26

Arabii în deșertul Sahara în secolul XIX (VERNE)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„- Arabii, răspunse Fergusson, sunt înzestrați cu un deosebit simț de orientare; acolo unde un european se rătăcește, ei merg cu cea mai mare siguranță; o piatră, oricât de mică, un tufiș, un mănunchi de iarbă le ajunge pentru a-și găsi drumul. Noaptea se orientează după Steaua Polară. Nu fac mai mult de două mile pe oră, iar în timpul căldurilor mari de la amiază se odihnesc. Așa că-ți dai seama cât le trebuie ca să străbată Sahara, care e un deșert de peste nouă sute de mile.”

Ministrul italian al Justiţiei şi primarului Romei, ameninţaţi cu moartea, 

''Jurnalul Naţional'', Bucureşti, 14 decembrie 2011, 08:47

SIGURANŢA PERSONALULUI UMANITAR ÎN ATENŢIA UE

K. Georgieva  - www.kulmiyenews.com

Într-un articol de opinie din 2010 intitulat sugestiv ’’Nu trageţi!’’, comisarul european pentru ajutor umanitar Kristalina Georgieva  (13.08.1953 Sofia / Bulgaria - ) aborda problema pericolelor la care se expun lucrătorii umanitari, care operează conform principiilor de neutralitate, independenţă şi nediscriminare.

Acest text apărea în contextul în care UE este cel mai important contributor umanitar la nivel mondial. Un sondaj arăta că că 8 din 10 europeni considerau important că Uniunea acordă ajutor umanitar în zone din afara sa, mai mult de jumătate din cetăţenii europeni apreciind că acest ajutor este mai eficient când este intermediat de Comisia Europeană. Din 1992 UE a acţionat prin serviciul său de ajutor umanitar ECHO în peste 100 de ţări, activităţile sale durând în medie 6 luni. Cu un buget care a ajun în ultimii ani la 700 milioane euro, ECHO aduce în zonele afectate corturi, pături, alimente, medicamente, echipament medical, sisteme de purificare a apei şi combustibil şi acordă fonduri pentru echipe medicale, experţi în deminare, sprijin logistic şi transport.

Georgieva atrăgea atenţia că în 2009 au murit în misiune mai mulţi lucrători umanitari decât

europa.eu

membrii forţelor de pace ai Naţiunilor Unite, iar în perioada 1999-2009 numărul celor decedaţi în misiuni umanitare a crescut de la 30 la 102 şi numărul celor răpiţi a crescut de la 20 la 92.

Comisarul exemplifica cu cazul din oraşul Nyala, unul din puţinele din Darfur (vestul Sudanului), unde siguranţa lucrătorilor era relativ sigur. La doar două zile de la vizita sa în iunie 2010, doi lucrători au fost răpiţi chiar de la sediul lor, fiind din fericitre eliberaţi ulterior.

Protecţia tradiţională a personalului umanitar era asigurată de ’’acceptarea’’ lor de către beligeranţi, dar această atitudine devine din ce în ce mai puţin respectată în prezent. Ei devin ţinte pentru că sunt ’’martori oculari’’ ai crimelor împotriva civililor (estul Congo ului), sunt incluşi în agenda politico-ideologică  a combatanţilor (Afganistan) sau  răpirea lor este o activitate economică rentabilă. Oficialul european observa că ţările cele mai periculoase pentru lucrătorii umanitari ca Afganistan, Somalia şi Sudan sunt şi ţările care au cea mai mare nevoie de acest ajutor.

În planul de măsuri pe care UE îl viza pentru îmbunătăţirea securităţii personalului umanitar, Georgieva includea: un proiect de rezoluţie în cadrul Adunării Generale a ONU (adoptat la 15 decembrie 2010), extinderea sprijinului tehnico-financiar pentru ONU, Crucea Roşie şi ONG-uri, diseminarea dreptului internaţional printre beligeranţi şi încheierea de protocoale cu aceştia. În ultimă instanţă, comunitatea europeană s-a angajat să susţină măsuri punitive, considerând crimele împotriva lucrătorilor umanitar ca fiind crime de război.

În mod semnificativ pentru aceste demersuri , la 19 august 2010, când s-a comemorat Ziua mondială penstru asistenţă umanitară, pe sediul Comisiei Europene de la Bruxelles a fost instalat un afiş mare pentru a marca debutul campaniei de conştientizare ’’Nu trageţi! Sunt lucrător umanitar’’.

SURSE:
Kristalina Georgieva, ''Nu trageţi!'', ''Buletin de Europa'', Bucureşti, nr. 8, septembrie 2010, p. 5
Ajutor  umanitar, ''Europa.Portalul Uniunii Europene'', http://europa.eu/pol/hum/index_ro.htm

Top 10 bărbați bărbaţi demonici din toate timpurile. 

''Antena1'', Bucureşti, 10 decembrie 2011

AMFITEATRUL ROMAN DE LA BEIT GOVRIN (ISRAEL)

Amfiteatrul roman văzut de sus - www.bibleplaces.com

În anii ’90 la Beit Govrin (Eleutheropolis/Oraşul libertăţii în epoca romană) au fost descoperite rămăşiţele unui amfiteatru roman destinat luptelor cu gladiatori şi animale.

Construcţia a fost realizată în secolul II la periferia oraşului, situat  la sud-vest de Ierusalim, în câmpia Iudeei. Amfiteatrul a fost construit pentru trupele romane staţionate în regiune după reprimarea revoltei evreilor conduşi de Bar Kochba (132-135). El a fost utilizat până la distrugerea sa de un cutremur în 363.

Amfiteatrul este de formă elipsoidală (71x56 m), ceea ce-l diferenţiază de teatre, care aveau forma unei jumătăţi de cerc. A fost construit din pietre de calcar rectangulare. Era constituit dintr-o arenă de pământ tasat înconjurată de un zid şi galerii subterane.  Accesul la tribune, care puteau primi 3.500 de spectatori, se făcea pe scări din exterior sau de pe culoarul circular.

Sub tribuna vestică se afla o sală de 3,8x3,2 m destinată probabil unui cult (sacellum).  În încăpere se află două altare votive cu tămâie, unul având o inscripţie de consacrare în greacă şi deasupra o sută de lămpi cu ulei.

Situat în parcul naţional de la Beit Govrin, edificiul a fost parţial restaurat şi este deschis publicului. 

SURSE:

Hillel Geva, Beit Govrin - un amphiteatre romain / Centre d'information d'Israel, Sites archeologiques d'Israel, Ierusalim, 2000, no 6, p. 4 (H. G. a studiat arheologia la Universitatea Ebraică din Ierusalim)

Beth Guvrin (Maresha): http://www.bibleplaces.com/bethguvrin.htm

prof. dr. Ioan Piso, O crimă împotriva patrimoniului naţional
”Cotidianul”, 7 decembrie 2011

Gheorghe Buzatu & Dana Beldiman, 23 august 1939-1944. România şi proba bumerangului (18.01.2011)

''Fan-Page Corneliu Coposu''

Aforisme ale scriitorului Arthur Porumboiu (1935 jud. Buzău - 2 decembrie 2011 Constanța) (TOMIS)

Arthur Porumboiu, Aforisme, „Tomis”, Constanța

Gândeam : norii se duc fără noi. Ploile cad fără să ne întrebe.

Iarba îmi povestea prin semințe viitorul. Iarba își continua viața care nu poate fi închisă în țarcurile morții.

Cerul era palatul meu de cleștar. Și nu-i putea dărâma mâna stelară a morții.

Vreau să mă vindec prin Cuvânt. Și nu mă vindec!

Sunt un om, dar puteam fi o mireasmă. Sunt un om, și-mi împart viața între muncă și durere.

O fructă căzută îmi spune: „Pe toți ne cheamă pământul”.

Totul s-a spus. Nimic nu-i nou, însă pentru fiecare moartea constituie o noutate inconstestabilă, de care e firesc să se teamă. Sufletul omului nu-i pregătit să-nfrunte acest mister.

Ar trebui să-nvățăm de la albine: ele nu știu decât să lucreze și să producă bucurie.

Eroarea trăiește-n sufletul fiecăruia. Nu există ființă umană perfectă. Nic chiar moartea nu cunoaște perfecțiunea. Dovadă este modul ei de acțiune: de fiecare dată altfel. Ea se dovedește a fi suprema eroare pentru că oprește drumul omului spre perfecțiune. De ce Dumnezeu nu-i abate mâna? E o enigmă pe care n-o vom putea dezlega niciodată!

Cel care gândește o crimă poate să o și săvârșească, dar nu-i mai puțin adevărat că el poate trăi cu ea în simbioză întreaga viață, fără însă a reuși s-o concretizeze. Refularea este preludiul crimei, însă dacă nu i s-a oferit mediul prielnic (tensiunea maximă) ea rămâne în domeniul intenției. Asta nu înseamnă că sufletul nu va fi torturat continuu, ci dimpotrivă.

Iubirea este singura când omul muritor se crede o ființă eternă. pentru că el, în acele clipe de beatitudine, uită că (mai) există și moarte.