Geologi români în Munții Dobrogei („Tomis”)

În 1878, în momentul unirii Dobrogei cu România, se  știa foarte puțin despre natura și alcătuirea Munților Măcinului, situați în nordul regiunii. Abia în 1896, Ludovic Mrazec, pionierul cristalografiei, mineralologiei și petrografiei românești, sosește în satul Horia din zonă. El clarifică originea vulcanică a granitului și reconstituie procesul evoluției nisipurilor și gresiilor de pe fundul fostei mări a Devonianului spre puritatea cuarțitelor bătrânilor munți, pe care le evidențiază pentru prima dată. Un eminent elev al său, Constantin Murgoci, relansează studiile, extinzându-le la toate rocile apărute în devonianul și silurianul erei paleozoice. El ajunge la concluzia că nașterea Hercinicilor Dobrogei nu este un act unic, ci o geneză într-un lanț de geneze care a debutat pe litoralul Bretaniei și s-a prelungit spre munții Crimeii și ai Caucazului. Investigarea Munților Dobrogei a fost continuată de un alt discipol al lui Mrazec, Ștefan Cantuniari, mai apoi Dumitru Rotman concentrându-se asupra cuarțitelor. Ca urmare, în cursul secolul XX pe harta subsolului Munților Dobrogei erau trecute uriașe zăcăminte de roci tari utile în construcții (granit, porfir, diorite, granodiorite) și cuarțite.


SURSA
?, Pe umeri unui secol de căutări și aflări omenești, „Tomis”, București

PAUL DIACONESCU: „Cartea muierilor”, 1998

<
Adevărata miză a acestui roman împovărat de clișee erotice aproape consumistice, lăbărțate pe zeci și zeci de pagini, de altfel performate nu fără dibăcie, cu sprinteneala de condei a fostului gazetar de profesie, e diagnosticul sociopolitic extrem de dur pe care constănțeanul prin naștere, Paul Diaconescu, suedez prin adopțiune încă din 1976, îl stabilește anilor `60, cînd valorile de orice fel, marcînd reapariția conștiinței de sine și a responsabilității asumate, abia reîncepeau să-și croiască loc și cale spre lumină prin monstruoasa junglă ideologică a experimentului comunist. Observația pare mai mult decît evidentă din perspectiva cititorului de astăzi, care cu greu s-ar putea transpune în confuzia axiologică a perioadei în chestiune, cînd devalorizarea idealurilor revoluției (dinadins nu precizez care nume, sau ce anume instaurase ea, consecințele ei îmi amintesc teribil de un haos ceva mai actual, care, de nu cumva o fi existențial, bine-ar fi să nu mai fie de natură poetică!) condusese la reconvertirea lor în monedă ieftină, poate chiar calpă, a efemerului consumat cu lăcomie bestială, a satisfacerii concrete, aproape onaniste, în hic et nunc, a sexului de leprozerie (alt univers concentraționar!), a bețiilor penale, succedaneu caduc al unei libertăți totuși amușinate, temute, de a cărei putință obsesivă eroii se străduiesc cu greu să se dezbare, pentru a se reintegra cu succes sistemului, unul infantilist prin excelență. Iată cum definește ziaristul Barbu, a cărui revoltă se consumă exclusiv verbal, și asta între patu ochi, și care, după o tentativă de a eluda propria înregimentare în sistem - profitînd de o cură la munte, timp în care își lasă barbă! - revine calm la matca ideologică, se tunde și bărbierește, serbează nașterea unui copil și este chiar avansat în ierarhia redacțională, poziția individului într-un stat totalitar: „ Este atitudinea copilului lipsit de orice griji, într-un univers modelat și dominat de părinți. Un copil, tutelat, asistat, lipsit de orice răspundere, dar și de pretenții, fiindcă nu și-a descoperit încă ambițiile, identitatea, personalitatea. E dus de mînă, pricepi? Și, bineînțeles, e recompensat cînd e cuminte și pedepsit cînd e obraznic. Dar prost nu este. Și nici naiv. știe să lingușească pe cine trebuie, știe să mintă cînd si unde, știe, adică, să obțină favoruri, intrînd pe sub pielea celor mari, ca un mic ot ce este. În limbaj adult, asta s-ar numi lipsă de demnitate. În limbajul copilăriei, însă, e doar o șmecherie simpatică, ba chiar o dovadă de istețime.” (p. 292) „Mai putem trăi, cît vom mai putea trăi în această copilărie prelungită? Cînd vom ajunge la maturitate, la vîrsta rațiunii, a răspunderii?” (p. 301) O rupere de copilărie înscenează și eroul principal, autobiografic al cărții, chit că pe plan sexual, prin izbucnirea dintr-o relație de durată, care amenința să devină - psihanalitic vorbind - prea placentară, în hybris-ul numeric al milletre-ului donjuanesc: cartea e, de altfel, dedicată, femeilor care l-au făcut. Fuga, înnobilată de exemplaritatea fulgurată  pe care i-a conferit-o cîndva periplul inițiatic rimbaldian, e deja o luare în stăpînire a adolescentei, psihic și chiar politic. Fuga autorului în Suedia, de asemenea. Probabil că această apariție editorială (Albatros, 1998) încearcă se constituie, recuperînd timpul pierdut, în momentul dens al deplin asumatei maturități.
>

SURSA
Mădălin Roșioru, Cartea muierilor, „Tomis”, Constanța

Tabăra de creație literară Carsium `98 („Tomis”)

<
Mișcarea culturală de excepție pentru creatori și public, Tabăra de creație literară și videopoem Carsium `98, girată de Centrul Creației Populare Constanța s-a bucurat de un mare succes.
Au fost șapte zile de tabără în care s-au condensat patru lansări de carte, patru vernisaje, cinci vizite documentare prin istorie și geografie spre privatizarea cotidiană, două colocvii literare cu participarea Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor și de redactorilor revistei de cultură Tomis, două spectacole în aer liber, cinci ateliere de creație cu făptași de toate vîrstele, că te întebi cînd s-a mai mîncat și dormit. Iar la sfîrșit, în ultima noapte, pe platoul de la cruce, uriașul con al focului de tabără a desenat în ochii tuturor hieroglifele spirituale ale adevăratei comuniuni cu arta a constănțenilor și a carsioților.
>

SURSA
C. D. M., Carsium `98, „Tomis”, Constanța, 1998.

ICSAP Constanța în 1983 („Tomis” 1983)

Conform secretarului de partid al ICSAP Constanța, Ilie Joian, și președintei comitetului de sindicat, Niculina Siserman, pe primele două locuri în întrecerea socialistă din trimestrul I al anului 1983 s-au situat cofetăria „Tomis” (șef Alexandrina Vătămanu) și restaurantul „Marinarul” (șef C. Garabeteanu).
Potrivit directorului adjunct al întreprinderii, ing. Virginia Popovici, în trimestrul I al anului 1983 au urmat cursuri de perfecționare 270 de lucrători gestionari, șefi de unități, bucătari gestionari și casieri linie de autoservire. Prima etapă a cursurilor a fost una legislativă și moral-politică, iar cea de a doua practică. În luna mai urma să aibă loc o testare legislativă a 1300 de angajați, o atenție specială fiind acordată zilierilor și nou angajaților.
Renovarea localurilor ICSAP pentru sezonul 1983 a început în noiembrie 1982, conform lui Nicolae Florescu, director adjunct al ICSAP Constanța. Au fost modernizate 36 restaurante, braserii, berării, bufete, terase, 27 cofetării și patiserii, 5 unități Gospodina, 36 de chioșcuri și 13 laboratoare. Printre aceste unități s-au numărat restaurantele „Tic-Tac”, „Pescarul”, „Cina”, „Năvodari”, „Delfinul”, „Egreta”, „Intim”, „Privighetoarea”, „Gară”, berăriile „Central” și „Pelican”, zahanaua „Midia”.
Oferta de produse era în responsabilitatea Luminiței Șerban, șefa compartimentului producție. Astfel, restaurantele „Tic-Tac”, „Pescăruș” și „Zorile” pregăteau preparate și semipreparate tip „Gospodina” atît pentru clienții proprii, cît și pentru magazinele alimentare. Alte unități tip „Gospodina” - „Tic-Tac”, „Dacia”, „La minut”, „Popular” și cea de la parterului M16 de pe str. Ștefan cel Mare pregătesc 20 de preparate, inclusiv pentru comenzi la domiciliu. Deasemenea, „Zorile”, „Delfinul” și „Doi cocoși” tindeau să se profileze pe preparate din pește și pentru bufete de întreprinderi, iar alte șase unități erau destinate a deveni și săli de expoziții pentru produse culinare.

SURSA
Publicitate, „Tomis”, Constanța, mai 1983.

Întreprinderea Minieră Dobrogea în 1986 („Tomis” 1986)

Sediul Întreprinderii Miniere Dobrogea se afla în anii 80 pe strada Nicolae Titulescu din zona veche a Constanței. Carierele, minele și instalațiile de preparare a minereurilor din componența sa se întindeau pe o suprafață de 15.485 kmp, care reprezenta o șesime și jumătate din teritoriile județelor Tulcea și Constanța.
Printre zăcămintele mai importante se numărau cele de calcar de la Mahmudia (TL), pirită de la Altîn Tepe (TL), de sulfuri metalice de la Somova (TL), de cuarțită de la Cerna (TL), de diatomită și de bentonită de la Urluia (CT), de argilă caolinoasă de la Medgidia (CT) și de cretă de la Basarabi (CT).
Cei 3.500 de angajați ai Î.M.D. includeau mineri, geologi, operatori ai instalațiilor de flotare sau operatori ai instalațiilor de uscare-măcinare-clasare a minereurilor.
În 1965, pe dealul Gherghina exista o mină de caolin cu mijloace tehnice modeste, la Basarabi o modestă fabrică de măcinare a cretei, la cariera de baritină de la Cortelu o instalație de flotație relativ modernă, iar la exploatările din 1986 de la Cerna, Zorile, Urluia, Medgidia și Mahmudia pășteau oile. După 20 de ani, valoarea totală a minereurilor brute sau prelucrate în zeci de sortimente finite sau semifinite a crescut de zece ori, ele fiind destinate combinatelor siderurgice, metalurgice, chimice și petrochimice. În 1985-1986 s-au realizat lucrări de modernizare la carierele Urluia, Somova și Mahmudia și la instalațiile de la Somova, Baia, Medgidia, Cerna și Urluia. Astfel, la sfârșitul anului 1986 au fost furnizate combinatelor, peste plan, 227 de trenuri convenționale de minereuri prelucrate și 22.700 vagoane de calcar, de dolomită, de bentonită, de diatomită, de argilă caolinoasă, de cuarțită, de minereuri de plumb, de zinc, de cupru și de pirită.

SURSA
Publicitate: Întreprinderea Minieră Dobrogea, „Tomis”, Constanța, 1986.

Cooperația de consum pe litoralul românesc în sezonul 1972 („Litoral” 1972)

<
Unitățile cooperației de consum existente în această vară în toate stațiunile litoralului - sub forma bazarurilor și a complexelor - constituie puncte de atracție nu numai pentru turiștii români, ci și pentru oaspeții litoralului veniți de peste hotare. Explicația acestui mare flux de cumpărători se află în buna aprovizionare a unităților cu un larg sortiment de articole de artizanat în mare parte unicate, realizate de meșteri artizani din județul Constanța ca și din întreaga țară.
În aceste unități puteți admira zilnic adevărate comori ale artei noastre populare:costume naționale din diferite zone ale țării, vase din ceramică decorate artistic, obiecte de lemn încrustate, tablouri, aplice și obiecte pentru decorare a interiorului apartamentelelor, carpete și covoare oltenești, fețe de masă cusute cu arnice, pe motive naționale.
Magazinele cooperației de consum se bucură, de asemenea, de aprecieri din partea vizitatorilor români și de peste hotare datorită bunei deserviri asigurate de un personal care nu se mărginește numai la a prezenta obiectele expuse, ci se transformă în adevărați ghizi, propunîndu-vă spre cumpărare cele mai reprezentative și frumoase creații ale meșteșugarilor.
>

SURSA
***, Magazinele cooperației de consum. Mari expoziții de artizanat, „Litoral”, Constanța, ? august 1972, p. ?.

Deschiderea unității nr. 13 a Cooperativei „Îmbrăcămintea” din Constanța („Litoral” 197?)

<
Cu cîteva zile în urmă, pe bulevardul Tomis nr. 10, s-a deschis o nouă unitate (nr. 13) a cooperativei „Îmbrăcămintea”. Unitatea cuprinde mai multe secții:
SECȚIA CROITORIE BĂRBAȚI execută costume, mantouri, pardesie și taioare damă. La secția de CROITORIE DAMĂ se pot comanda rochii, deux pieces, bluze, veste, fuse. Termenul de execuție - cel mult 10 zile.
SECȚIA DE PĂLĂRII execută, la comandă, pălării florentine și gambet. La secție de CEAPRĂZĂRIE, Tudor Petreanu, ne asigură că în termen de 3-4 zile execută șepcuțe libaneze (de jockeu), șepcuțe albe pentru plajă și ecusoane, la comandă, cu înscrisuri în diferite limbi.
Secția de LENJERIE BĂRBAȚI execută în termen de 6 zile orice model de cămăși și diferite piese de lenjerie bărbătească, cu materialul clientului sau al cooperativei (peste 20 modele).
Responsabilul unității, maistrul Vasile Sandu, ne-a asigurat că tot personalul care deservește unitate este de înaltă calificare, executînd cu promptitudine și la o calitate ireproșabilă, toate comenzile. În încheiere, cîteva amănunte: la telefonul 1.39.70 puteți afla dat și ora exactă cînd veniți la probă și alte amănunte în legătură cu comanda dumneavoastră; turiștii veniți pe litoral au prioritate; programul unității este 7,30 - 13,30 și 16,30 - 19,30.
>

SURSA
?, ?, „Litoral”, Constanța, ?.?. 197(0?1?2), p. ?

Complexul „Belvedere” („Litoral” 1972)

<
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>

SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972

Magazinele AGROCOOP din Piața Griviței din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Produsele agroalimentare puse în vînzare prin numeroasele unități din municipiul Constanța și de pe litoral se bucură de aprecierea unanimă a cumpărătorilor. Calitatea lor ireproșabilă, solicitudinea de care dau dovadă vînzătorii, igiena spațiilor de depozitare și prezentare a mărfurilor sînt tot atîtea cauze pentru care cetățenii vin să se aprovizioneze de la aceste unități.
Toate acest atribute ale unui comerț modern, civilizat, pot fi întîlnite în aceste zile și la unitățile nr. 2 și nr. 3 din Piața Griviței din Constanța. O precizare în plus pe care dorim s-o facem și pentru aceste unități se referă la faptul că rafturile sînt pline cu legume și fructe specifice sezonului. Sortimente bogate, prețuri convenabile, servire ireproșabilă ar fi ultimele cuvinte cu care, de altfel, invităm pe cei interesați să  se aprovizioneze de la aceste unități.
>

SURSA
***, „AGROCOOP” - o firmă de prestigiu, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p. ?.

Agenția Telemobil la Constanța în 1994 („Telegraf” 1994)

<
NOU ÎN CONSTANȚA!
serviciul de
TELEFONIE MOBILĂ CELULARĂ
TELEMOBIL
Cel mai nou, cel mai  mic, cel mai ușor, cel mai inteligent telefon de buzunar NMT 450 din lume
la prețul de numai 899 USD
(în LEI la cursul oficial)
ABONAMENTUL LUNAR 25 USD
(în LEI la cursul oficial)
Serviciul oferă:
Legături telefonice naționale și internaționale
Transmisii fax
Se oferă GRATUIT următoarele servicii suplimentare:
* devierea apelurilor
* conferință în trei
* apel în așteptare
* restricționare apelurilor de intrare sau de ieșire
RELAȚII SUPLIMENTARE ȘI ÎNSCRIERI LA TELEFON: 018600091; 018600092. FAX: 638421
Telefonica ROMANIA
AGENȚIA TELEMOBIL - Constanța
>

SURSA
 „Telegraf”, Constanța, 4 iulie 1994.

Uniforme școlare în Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Deși sîntem în plină vară, nu este totuși prea devreme să ne gîndim la... la prima zi din viitorul an de învățămînt. La asta ne îndeamnă și invitația pe care ne-o face O.C.L. „Textile-încălțăminte” care ne anunță că s-au pus în vînzare uniforme școlare, atît pentru elevii din școala generală, cît și pentru cei de la liceu. Iată adresele pe care vi le pune la dispoziție comerțul: magazinele „Lumea copiilor” și „Sirena” de pe b-dul Tomis, „Scufița roșie” (b-dul Republicii), „Artex”, „Adolescentul” și „Pionier” (str. Ștefan cel Mare), Complex Tomis Nord (unitatea nr. 183). Nu uitați că bunul gospodar își cumpără vara... și uniforme școlare!
>

SURSA
***, Uniforme școlare..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Magazinul cooperatist „Dobrogeana” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Pe strada Ștefan cel Mare, în centrul  orașului Constanța, se află magazinul „DOBROGEANA”, cea mai reprezentativă unitate comercială care desface în exclusivitate produsele cooperativelor meșteșugărești din județul nostru. într-un spațiu nu prea mare, dar folosit în chip judicios, sînt expuse o gamă largă de confecții, tricotaje, încălțăminte, articole de artizanat, pielărie, bunuri de uz gospodăresc și multele altele.
Permanenta afluență de cumpărători demonstrează cu produsele meșterilor cooperatori constănțeni sînt mult apreciate, pentru calitatea și bunul gust cu care sînt executate.
>

SURSA
***, „Dobrogea”, „Litoral”, Constanța, ?.08.1972, p.?.

Discoteca tineretului din stațiunea Jupiter în 1972 („Litoral” 1972)

<
Deschisă în această vară în stațiunea Jupiter, discoteca „Tineretului” și-a cîștigat deja un bun renume în rîndul iubitorilor de muzică și dans ce-și petrec vacanța în această stațiune. Alături de ingenioasa orgă de lumini, care conferă ambianței un farmec deosebit, și de muzica bună oferită aici, discoteca „Tineretului” pune la dispoziția vizitatorilor un mare număr de băuturi alcoolice, răcoritoare și preparate. Din rîndul acestora s-a impus foarte repede cocktailul „Zodiac”, specialitate barmanului, preparat din coniac, gin, lămîie, zahăr, sifon și gheață.
>

SURSA
***, Discoteca tineretului, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Hotelul „Continental” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
... iată o firmă care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Hotelul „CONTINENTAL” din Constanța face parte din categoria unităților de lux, cu un grad foarte înalt de confort, iar restaurantul, încadrat cu personal stilat și beneficiind de o ambianță în care bunul gust se îmbină cu discreția, oferă consumatorilor -la micul dejun, la prînz și seara - specialități culinare și băuturi apreciate de cele mai rafinate și diverse gusturi. Pe drept cuvînt se poate spune că restaurantul și hotelul „CONTINENTAL” constituie o unitate reprezentativă a turismului de pe litoralul românesc.
>

SURSA
***, „CONTINENTAL”..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Insula Ovidiu în 1972 („Litoral” 1972)

<
Fără a avea caracterul unei excursii turistice, o plimbare cu vaporașul pe Siutghiol e plăcută, fiindcă, la capătul ei, pe iubitorul de natură îl așteaptă un colț de peisaj încă prea puțin alterat de intervenția modernismului. Este insula Ovidiu, unde în decor și în condiții aproape rustice poți să mănînci o saramură de crap „după rețeta casei”și să asculți tînguirile viorilor și țambalului, principalele „vedete” ale tarafului ce concertează acolo. Iar dacă întîrziați, nu vă faceți griji: vaporașul nu se poate întoarce din ultima cursă, pînă nu-i „culege” pe toți ce au îndrăgit prea mult insula de pe Siutghiol.
>

SURSA
***, La insulă, „Litoral”, Constanța, ?.?:1972, p.?.

Restaurantul „Sinaia” în 1972 („Litoral” 1972)

<
Practicînd prețuri de categoria a doua, restaurantul cu autoservire „Sinaia” poate deveni o adevărată pensiune pentru fiecare dintr dv. Linia de autoservire permanent aprovizionată vă poate oferi un meniu variat și de excelentă calitate pe toată durată unei zile.
>

SURSA
***, „Sinaia”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Restaurantul „Dorna” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Dacă ați întîrziat mai mult timp în piața centrală a orașului, piața „Griviței”, vă facem și recomandarea de a poposi pentru cîtva timp la restaurantul cu autoservire „Dorna”, pentru a gusta cîte ceva din variatele sortimentele de mîncăruri prezentate ca într-o adevărată expoziție de artă culinară. La restaurantul „Dorna” cu 10 lei puteți servi două feluri de mîncare și o prăjitură, ne spune șeful unității, Ionescu Iancu. Și încă un amănunt: restaurantul „Dorna” se deschide la 5,30 dimineața.
>

SURSA
***, „Dorna”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Barul hotelului „Dacia” din Mamaia în 1972 („Litoral” 1972)

<
Majoritatea celor ce au trecut pragul barului de zi al hotelului „Dacia” din Mamaia au revenit cu aceeași plăcere pe care au simțit-o la prima lor vizită. Era și firesc, aici au găsit o atmosferă intimă, plăcută, iar timpul petrecut în fața unui gin Fizz, Martini, Campari sau a unui cocktail Mamaia, preparat și elegant servit de priceputul barman Ștefan Surel, audiind o muzică plăcută, înregistrată pe bandă de magnetofon. Tot aici s-au delectat la fel de bine în fața jocurilor mecanice. dar nu mai puțin atractive, în ambianța barului, sînt și emisiunile de televiziune, în care scop, un televizor este pus la dispoziția clienților.
Pentru a vă convinge de adevărul afirmațiilor vă invităm să vizitați acest bar de zi.
>

SURSA
***, UN BAR DE ZI, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Cooperativa „Igiena” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Doriți să vă procurați peruci, meșe sau cozi, executate din păr natural de cooperativa „Igiena” din Constanța? Le puteți găsi, în culori diferite, pentru toate vîrstele, la unitățile de coafură de la hotelul „Perla” din Mamaia și la unitatea mixtă de coafură - frizerie - manichiură din stațiunea Eforie Sud.
>

SURSA
***, Peruci și meșe, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

Negustorii englezi și războiul împotriva Franței lui Napoleon (C. Bronte 1849)

Scriitoarea britanică Charlotte Bronte şi-a publicat romanul social ’’Shirley’’ în 1849, moment în care Marea Britanie se afla la apogeul puterii sale politice, economice şi militare. Acţiunea romanului se desfăşoară în anii 1811-1812, în Yorkshire, provincie din nordul Angliei. Revoluţia industrială fusese declanşată în Marea Britanie încă de la mijlocul secolului XVIII prin invenţii tehnice ce vor transforma meşteşugurile în industrie textilă, Albionul deţinând astfel primatul pe plan mondial.  Pasajul selectat descrie atitudinea de grup social a capitaliştilor (comercianţilor) britanici faţă de politica externă a ţării lor, aflată într-un lung război cu Franţa revoluționară și napoleoniană (1793-1802; 1803-1814/1815). Autoarea critică mentalitatea materialistă a negustorilor, ale cărei exagerări le subliniază, considerându-le de rău augur pentru ţară. Poziţia Charlottei Bronte în chestiunea politicii externe are la bază sentimentele romantice ale onoarei şi cavalerismului, precum şi abordarea creştină.

<Timpul trecu și primăvara prinse putere. Pământurile Angliei începură să se arate plăcut: cîmpurile erau verzi, colinele, proaspete și grădinile, spuzite de flori; dar în inima ei Anglia nu o ducea mai bine: săracii tot chinuiți erau, iar patronii lor hărțuiți; în anumite ramuri comerțul părea amenințat cu paralizie, fiindcă războiul continua; sîngele Angliei era risipit și avutul ei împrăștiat; și totul, se părea, pentru atingerea unor ținte fără noimă. Din cînd în cînd, ce-i drept, mai veneau vești despre unele succese în Peninsulă*, dar asta se întîmpla rar; între ele se scurgeau lungi răstimpuri în care nu se auzea nimic altceva decît sfidătoarele autofelicitări ale lui Bonaparte în legătură cu neîntreruptele sale triumfuri. Acei care aveau de suferit de pe urma rezultatelor războiului vedeau în toate astea numai o luptă obositoare - și credeau ei - lipsită de orice speranță împotriva a ceea ce temerile sau interesele îi făceau să socotească o forță de nebiruit, o luptă ce devenise insuportabilă: cereau pace în orice condiții; oameni ca Yorke sau Moore - și erau mii cei pe care războiul îi punea în această situație, adică să se zbată în pragul falimentului - cereau pace cu o stăruință dată de energia disperării. Organizau întruniri; țineau discursuri; alcătuiau petiții implorînd aceeași favoare; în ce condiții nici nu le păsa.
Toţi oamenii, luaţi separaţi, sunt mai mult sau mai puţin egoişti; dar luaţi în grupuri sunt într-o măsuri mult mai mare. Negustorul britanic nu este o excepţie de la această regulă; clasa mercantilă o ilustrează în chip izbitor. Această clasă fără îndoială că exagerează mult în dorinţa ei unică de a face bani; las deoparte orice considerent de ordin naţional în afara de a da comerţului Angliei (adică al lor) cea mai întinsă dezvoltare. Simţămintele cavalereşti, dezinteresarea, mândria faţă de propria lor onoare sunt mai mult decât moarte în inimile lor. O ţară condusă numai de ei ar face prea adeseori ruşinoase acte de supunere – nici pe departe din pricinile propovăduite de Christos, ci mai curând din acelea strecurate în suflet de Mammon. În vremea ultimului război, neguţătorii din Anglia ar fi fost gata să primească din partea franţujilor palme şi pe obrazul drept şi pe cel stâng. Şi-ar fi dat lui Napoleon mantăile, iar după aceea i-ar fi oferit politicoşi chiar şi haina şi nici vesta nu i-ar fi refuzat-o dacă ar fi fost puţin presaţi: ar fi implorat doar îngăduinţa de a-şi păstra pe ei doar celălalt articol de îmbrăcăminte, din pricina pungii aflate în buzunarul de acolo. N-ar fi lăsat să se vadă nici o sclipire de mândrie, nici de un gest de rezistenţă, până ce mâna banditului corsican n-ar fi înhăţat preaiubita pungă; abia pe urmă, poate, transformaţi în buldogi britanici, ar fi sărit în beregata tâlharului, şi acolo s-ar fi încleştat, acolo ar fi rămas atârnaţi – îndârjiţi, nesăţioşi, până ce comoara le-ar fi fost înapoiată. Când vorbesc împotriva războiului, negustorii britanici declară întotdeuana că îl urăsc fiindcă e o îndeletnicire sângeroasă şi barbară; auzindu-i vorbind ai putea crede că sunt deosebit de civilizaţi- extraoerdinar de generoşi şi îndatoritori faţă de semeni. Dar nu aşa stau lucrurile. Mulţi dintre ei sunt nemaipomenit de înguşti la minte şi reci la suflet, nu au simţăminte binevoitoare decât faţă de propria lor clasă – sunt distanţi, chiar duşmănoşi faţă de toate celelalte; spun despre ele că sunt inutile; par să le pună la îndoială până şi dreptul la existenţă; par să le fie ciudă până şi pentru aerul şi pe care ceilalţi îl respiră, şi să considere împrejurarea că şi aceştia mănâncă, beau şi locuiesc în case decente drept cu totul nejustificat. Habar nu au ce fac alţii atunci când ajută, desfată ori îi învaţă pe cei din acelaşi neam; nu-şi dau osteneala să întrebe; oricine nu se ocupă de afaceri este acuzat că mănâncă pâinea leneviei, sau că duce o existenţă nefolositoare. Îndură-se Domnul să treacă multă vreme până ce Anglia să ajungă într-adevăr o naţie de prăvăliaşi!
Am spus încă mai înainte că Moore nu era un patriot gata de sacrificiu de sine și am lămurit de asemenea ce anume împrejurări îl determinaseră să fie în chip deosebit înclinat să-și limiteze atenția și eforturile la prosperarea propriilor sale interese; iată de ce cînd s-a simțit pentru a doua oară împins în pragul ruinei, nimeni n-a luptat cu mai multă îndîrjire decît el împotriva acelor influențe ce l-ar fi putut da peste cap. Tot ce putea face pentru a stîrni în nord agitație împotriva războiului, a făcut, ba i-a mai instigat și pe alții ai căror bani și relațiile le dădeau o putere mai mare decît cea de care dispunea el. Uneori, ca într-o străfulgerare, simțera că cererile adresate de partidul lui către guvern sînt destul de întemeiate; cînd auzea că întreaga Europă amenințată de Bonaparte, că toată această Europă se înarmează pentru a-i sta împotrivă; cînd văzu Rusia amenințată și își dădu seama că această Rusie se ridică, furioasă și hotărîtă, să-și apere pămînturile înghețate, provinciile sălbatice locuite de șerbi, întunecatul despotism băștinaș de amenințarea, de jugul, de tirania  unui învingător străin, înțelese că Anglia, tărîm al libertății, nu-și mai poate împuternici fii să cedeze și să facă propuneri împăciuitoare acelui nedrept, hrăpăreț conducător francez. Cînd din timp în timp soseau vești despre mișcările acelui OM** ce reprezenta pe atunci Anglia în Peninsulă; despre înaintarea lui din succes în succes - acea înaintare atăt de bine chibzuită, dar atît de statornică, atît de prevăzătoare, dar atît de sigură, atît de „fără grabă”, dar și atît de „fără repaos”; cînd citea în coloanele ziarelor propriile depeșe ale lordului Wellington, documente scrise de Modestie după cum dicta Adevărul - Moore mărturisea în sinea lui că o anume forță întovărășește trupele britanice, o forță de acea esență prudentă, răbdătoare, autentică și fără trufie, care nu poate să nu aducă victoria de partea taberei în fruntea căreia se află, în cele din urmă. În cele din urmă! Dar această urmă, sfîrșitul, gîndea el, e încă departe; iar pînă atunci el, Moore, ca individ, avea să fie strivit, nădejdile lui făcute praf și pulbere: de el însuși trebuia să se îngrijească, speranțele lui trebuia să le slujească, numai astfel și-ar fi putut îndeplini destinul.
>

SURSE
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. Mazilu, Ed. Clip, Bucureşti, 1993, pp. 177-180.
Brontë, Shirley Charlotte – Introduction, http://www.enotes.com/nineteenth-century-criticism/bronte-shirley-charlotte


NOTE M.T.
*Peninsula=Peninsula Iberică, pe al cărui teritoriu se află Spania și Portugalia, ocupate între 1808 și 1814 de armatele împăratului francez Napoleon I Bonaparte
**OM=Ducele de Wellington, comandantul armatei britanice debarcate în Peninsula Iberică pentru a-i ajuta pe partizanii locali împotriva mareșalilor lui Napoleon. Succesele sale vor conduce la eliberarea celor două țări  și la invadarea Franței dinspre sud în 1814, contribuind astfel la înfrângerea și abdicarea lui Napoleon în aprilie 1814.

Bazarul de la Edificiul roman cu mozaic din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Un interesant bazar a fost inaugurat în plin centrul orașului Constanța: bazarul organizat în boxele milenarului Edificiu roman cu mozaic, reconstruite și consolidate, care și-au recăpătat astfel destinația comercială pe care au avut-o cu două mii de ani în urmă. În patru din boxele existente aici s-au deschis unități pentru desfacerea unor produse specifice de artizanat (cusături, țesături ceramice, reproduceri ale celor mai valoroase piese aflate în colecțiile Muzeului de arheologie din localitate), articole de plajă, marochinărie, parfumerie, băuturi răcoritoare.
În prezent, alte două bazare sînt în curs de amenajare în stațiunea Mamaia. Cu noile unități, numărul bazarelor de pe litoral se ridică la 15.
>

SURSA
***, Bazarele litoralului, „Litoral”, Constanța, ?.?. 197?, p.?.

Magazinul „Bijuteria” din Constanța în anii 70 („Litoral” 197?)

<
Puteți face un cadou celor dragi, după un popas la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67. Găsiți aici obiecte din aur: butoni, broșe, lănțișoare, ceasuri „Doxa”, inele, broșuri din argint, coliere, broșe din marcasit, ceasuri cromate „Doxa”, „Tellus”, „Schaffhausen”, precum și ceasurile de largă solicitare, la prețuri variind de la 292-598 lei: „Pobeda”, „Poljot”, „Slava”, „Zim”, „Ceaica”, „Luci”, „Zaria”, „Vostok”, stilouri și truse purtînd reputata marcă „Parker”, stilouri „Sheaffer”, „Geha”.
Alături de acestea se mai găsesc diverse obiecte de podoabă din cristal, piatră, lemn, plastic (mărgele, clipsuri, cordoane, broșe), garnituri de seară din strasuri, inele fantezii și încă multe, multe altele. Cel mai convingător argument îl aveți după o vizită la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67!
>

SURSA
***. Treceți pe la... „BIJUTERIA”, „Litoral”, Constanța, ?.?.197?, p.?.

GENERALUL ENGLEZ FAŢĂ CU POLIŢISTUL GERMAN

Cunoscutul umorist englez Jerome K. Jerome a inclus în volumul ’’Idei trândave în 1905’’ eseul ’’De ce-i urâm pe străini?’’.

Pasajul din eseu la care se referă acest articol începe prin a exprima aprobarea lui Jerome faţă de legea germană care interzicea aruncatul hârtiilor pe stradă, lege ’’excelentă’’ pe care şi-o dorea şi în Anglia.

Generalul britanic David Richards - www.militar.infomondo.ro

Apoi relatează o întâmplare din Germania impetuosului împărat Wilhelm II (1888-1918), al cărei protagonist nedorit a fost un prieten al său, general britanic în retragere. Aflându-se pe stradă în oraşul Dresda a rupt o scrisoare în vreo 50 de bucăţele, pe care le-a lăsat să cadă în urma sa. 

Poliţist german contemporan - www.primastire.ro

Imediat l-a oprit un poliţist care i-a adus la cunoştinţă prevederile legii. Generalul fu de acord că e o lege bună şi promise că pe viitor va ţine seamă de ea, dar poliţistul îi atrase atenţia că trebuia să pună în ordine trecutul, respectiv cele 50 de bucăţi de hîrtie împrăştiate pe trotuar şi pe partea carosabilă. Cum ofiţerul britanic afirmă râzând că nu vedea ce ar fi de făcut, omul legii german, mai imaginativ, îi sugeră să adune bucăţelele de hârtie. În acest context, generalul britanic, om cu înfăţişare impunătoare, se comportă arogant: ’’Nu se vedea în patru labe, pe strada principală din Dresda, pe la mijlocul după-amiezei, adunând hârtii.’’

Germanul acceptă că situaţia era penibilă şi găsi o soluţie alternativă: ca britanicul să vină cu el până la cea mai apropiată închisoare, aflată la trei mile. Acest lucru presupunea să fie însoţiţi de mulţimea curioşilor. În plus, distanţa ar fi făcut să ajungă la  închisoare după plecarea judecătorului. Dar poliţistul era sigur că i se va găsi un loc confortabil într-o celulă, pe care o va putea părăsi a doua zi la ora prânzului, după achitarea amenzii de 40 de mărci.

În perspectiva unei astfel de situaţii, generalul propuse să angajeze un băiat care să strângă bucăţelele de hârtie, dar poliţistul preciză că prevederile legii nu permit acest lucru.

Analizând problema din toate unghiurile, inclusiv doborârea poliţistului şi luarea la fugă, ofiţerul ajunse la concluzia că prima sugestie a germanului ar avea cele mai puţine neplăceri pentru el. Jerome K. Jerome încheie pasajul cu surpriza generalului exprimată de acesta însuşi: ’’Dar nu mi-a trecut prin cap că culege bucăţele mici de hârtie de pe nişte pietre slinoase era o treabă aşa de grea după cum am constatat! Mi-a luat aproape zece minute şi am calculat că a distrat peste o mie de oameni. Dar să ştii: e o lege bună; doar că aş fi dorit să o cunosc dinainte.’’

O concluzie a acestei istorioare este că până şi englezul, a cărei ţară deţine primatul în domeniul statului de drept prin acceptarea de către regele Ioan fără de ţară a documentului Magna Charta Libertatum în 1215, s-a înclinat în faţa germanului modern, recunoscut pentru rigoare în respectarea regulilor impuse de statul german unificat de iunkerii prusaci.

Sursă

Jerome K. Jerome, Tommy şi prietenii săi, trad. Horia Hulban, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp.280-281

<a href="http://topnews.in/law/files/German_police.jpg">

MINORITATEA CREȘTINĂ COPTĂ ÎN EGIPTUL MEDIEVAL ȘI MODERN

L Durrell - www.born-today.com

E. Lane (1801-1876) - www.saudiaramcoworld.com

În 1958 scriitorul britanic Lawrence Durrell (1912-1990), născut în India, publica romanul Mountolive, a cărui acțiune se desfășoară în Egiptul interbelic, unde autorul lucrase ca atașat de presă în cadrul ambasadei britanice. Personajul principal, tânărul diplomat britanic David Mountolive, este musafirul bătrânului latifundiar egiptean Hosnani, aparținând minorității creștine copte (5% în 1983). Cunoștințele sale despre Egipt ’’se bazau pe lectura convenționalului studiu al lui Lane, considerat o adevărată evanghelie a Egiptului’’, deși era scris în deceniul  4 al secolului XIX. În timpul unei mese, el face gafa de a-i considera pe copți ca fiind de religie musulmană, ca și arabii deveniți majoritari după cucerirea țării în 639 de la Imperiul Bizantin creștin. Ca urmare, gazda se lansează într-o lungă și dură replică, în care subliniază înrăutățirea situației copților în a doua jumătate a secolului XIX, după instaurarea dominației britanice în Egipt, aflat nominal sub suveranitate otomană până la începutul primului război mondial (1914).

e-education.psu.edu

Astfel, înainte de instalarea garnizoanelor britanice (1882) în scopul controlării recent construitului Canal Suez (1859-1869) pe drumul spre colonia India, nu existau deosebiri politice între musulmani și copți. Britanicii au fost cei care i-au impulsionat apoi pe musulmani să-i discrimineze pe copți, așa cum arată și documentele instituției Înaltului Comisar britanic în Egipt (1914-1936).

Mănăstirea Roșie ''Sfântul Paisie'' (sec. V) de la Sohag - www.crestinortodox.ro

În viziunea britanicilor, confesiunea coptă era ’’o obscură erezie religioasă’’, cu ’’o limbă degradată și o liturghie confuz amestecată  cu elemente arabe și grecești’’.

Cucerirea Ierusalimului - ro.wikipedia.org

Când cavalerii catolici ai Cruciadei I au cucerit Ierusalimul de la arabi (1099), au interzis copților să intre în ’’Orașul nostru sfânt’’. Cruciații nu făceau distincție între musulmani și copți, ’’singura ramură a Bisericii Creștine care se integrase total în Orient!’’. Mai mult, episcopul englez catolic de Salisbury îi considera pe creștinii orientali ’’mai răi decât păgânii’’, și în consecință, ’’cruciații voștri i-au masacrat cu mare desfătare’’.

Egiptean antic - www.scoalaweb.ro

Musulmanii îi numesc pe copți Gins Pharoony: ’’Da, noi suntem genus Pharoonicus – adevărații urmași ai celor din antichitate, autentica măduvă a Egiptului. Noi înșine ne spunem Gypt – adică anticii egipteni. Sântem creștini ca și dumneata – numai că din vâna cea mai veche și mai pură. (...) Da, musulmanii, care-i urau pe greci și pe evrei, au recunoscut în copți pe adevărații moștenitori ai spiritului egiptean.’’

Mohammed Ali (1769-1849) - www.ancient-egypt.co.uk

’’Și dintotdeauna am fost creierul Egiptului’’: când Mohammed Ali a devenit pașă al Egiptului otoman (1805-1848) l-a găsit la conducerea afacerilor de stat pe coptul Ibrahim E. Gohari, pe care l-a făcut Mare Vizir. Gohari a fost singurul egiptean căruia i s-a permis să-și fumeze pipa în prezența primului dintre khedivi (titlu asumat de fapt de succesorul Ismail pașa în 1867). Dealtfel, pașa a delegat chestiunile financiare copților, pentru că ’’noi aveam mai multă minte și eram mai integri decât toți ceilalți’’.

După moartea lui Gohari, un rol important în conducerea Egiptului a revenit coptului Ghali Doss,  în calitate de prim consilier al vistieriei. Fiul său, Basileus, a fost făcut Bei și membru al Consiliului Privat. Alți copți care ’’au guvernat Egiptul cu onoare’’ au fost Sedarous Takla la Esneh, Shehata Hasaballah la Assiout, Girgis Yacoub la Beni Souet.

Said pașa (1822-1863) - www.i-cias.com

Ismail pașa (1830-1895) - en.wikipedia.org

Copții au deținut roluri importante și în timpul urmașilor reformatorului Mohammed Ali: Said-pașa (1854-1863) și Ismail-pașa (1863-1879): în fiecare provincie procurorul public era un copt. Această încredere acordată minorității creștine era explicabilă prin faptul că ’’musulmanii ne cunoșteau, știau că noi eram în primul rând egipteni și numai după aceia creștini. Egipteni creștini – voi, britanicii,cu ideile voastre romantice despre musulmani, v-ați vreodată la semnificația acestor cuvinte? Singurii creștini orientali total integrați într-un stat musulman?’’ Astfel, Ayad Bey Hanna a condus Ministerul de Război în timpul lui Ismail, iar alți copți au fost ministru de justiție și maestru de ceremonii la Curte.

E. Gorst (1861-1911) - en.wikipedia.org

Abbas  II (1874-1944) - www.probertencyclopaedia.com

Dar Eldon Gorst, consilier britanic în administrația egipteană (1886-1904) și consul britanic la Cairo (1907-1911), l-a influențat pe khedivul Abbas II (1892-1914), ’’un om bestial și corupt’’,  și ca urmare nici un copt nu a mai fost acceptat la Curte și în serviciile departamentale.

Pentru a sublinia schimbarea situației copților în timpul dominației britanice, bătrânul copt citează chiar din lucrarea unui britanic nenominalizat: ’’Când britanicii au preluat controlul asupra Egiptului, copții ocupau în stat numeroase poziții de prim rang. În mai puțin de un sfert de secol, toți șefii de departamente de origine coptă au dispărut. La început, fuseseră reprezentați din plin și la curțile judecătorești, pentru ca, treptat, numărul lor să fie redus la zero; procesul de îndepărtare a copților din funcții înalte și de blocare a accesului lor la noi posturi a continuat până când  această populație a fost redusă la o descurajare vecină cu disperarea!’’

Hosnani concluzionează cu situația interbelică (monarhie constituțională și independentă formal din 1922 și tratatul militar egipteano-britanic în 1936): ’’Astăzi, sub dominația britanică, nici un copt nu are acces la postul de guvernator sau chiar de Mamur – administrator de provincie. Chiar și cei aflați în slujba guvernământului sunt siliți să lucreze duminicile, din deferență  față de musulmani, a căror zi de închinăciuni e vinerea. Nu s-a luat nici o măsură pentru ca și copții să-și poată practica religia. Nici măcar nu sunt reprezentați procentual în consiliile și comitetele guvernamentale. Plătesc taxe mari pentru educație – dar nu s-a luat nicio măsură ca acești bani să fie folosiți în vederea unei educații adecvate.’’

Ulterior Leila, soția bătrânului, și Nessim, unul din cei doi fii, îi explicară lui Mountolive relația dintre religia coptă și cea musulmană:  ’’Situația noastră nu e deloc de invidiat. Noi trăim ca într-un fel de grupare conspirativă – noi suntem cei mai străluciți și care, într-adevăr, am constituit comunitatea-cheie a țării noastre. (...) Explicația constă în Biserica militantă. E ciudat, nu, că pentru noi nua existat niciodată o luptă între cruce și semilună? Aceasta a fost o pură creație europeană occidentală. Ca și noțiunea de barbar păgân musulman. Musulmanii nu i-au persecutat niciodată pe copți din pricini religioase. Dimpotrivă, însuși Coranul atestă că Isus trebuie respectat ca un adevărat profet, un precursor al lui Mahomed. (...) Ei bine, interveni iar Leila, chiar în mormântul lui Mahomed a existat întotdeauna o încăpere goală care așteaptă trupul lui Isus. Potrivit cu prorocirile, el va trebui să fie îngropat în Medina, fântâna Islamului, îți amintești? Și aici, în Egipt, orice musulman nutrește respect și dragoste față de Dumnezeul creștin. Întreabă pe oricine dorești, întreabă orice muezin. (Aceasta echivala cu formula: ’’ Întreabă pe oricine îți poate spune adevărul’’  – căci nici o persoană impură, adică bețiv, nebun sau femeie, nu poate fi investită cu misiunea de a-i chema pe musulmani la rugăciune.) În inima voastră, încă ați rămas cruciați, continuă Nessim pe un ton blajin, ironic, dar păstrându-și zâmbetul pe buze. (...) Toate astea n-au nici o importanță, spuse ea, degajat. Într-o bună zi, ne vom regăsi drumul spre culmi, cu sau fără ajutorul vostru. Avem o memorie tenace!’’

Problemele politicii britanice interbelică față de Orientul arab și în particular față de Egipt sunt descrise și în scrisoarea explicativă a diplomatului britanic Ludwig Pursewarden de la ambasada din Cairo către noul ambasador David Mountolive: ‘’După cum știi eu am fost trimis aici în calitate de funcționar contractual și mi-am îndeplinit cu conștiinciozitate misiunea inițială – așa cum atestă giganticul rulou de rapoarte (scrise cu litere destinate monumentele funerare) și intitulate Referințe în vederea încheierea unui acord cultural între Guvernul Majestății Sale Britanice etc. Premisele de la care pornim sunt ireconciliabil opuse. Dar asta nu are importanță! Mi s-a cerut să-l fac și l-am făcut. Și-mi place cu atît mai mult ce-am realizat aici, cu cât nu pot înțelege termenii referitori la un sistem educational bazat pe rigla de calcul și pe o teologie de mult depășită de Sfântul Augustin și de Toma d’Aquino. Personal, gândesc că noi am ratat totul, dar nu am vreun parti-pris în această chestiune. Și așa mai departe. Pur și simplu nu reușesc să văd ce-ar putea oferi D. H. Lawrence unui Pașă cu șaptesprezece soții, deși cred că știu care din ei doi e mai fericit… (…)

După asta m-am pomenit ridicat vertiginos la rangul de consilier politic, ceea ce-mi oferă posibilitatea de a studia documente și de a aprecia întregul complex al Orientului Mijlociu ca pe un tot unitar, o aventură. Dar îngăduie-mi să-ți spun că, după un studiu îndelungat, am ajuns la concluzia nedorită că nu e nici unitary și nici nu reprezintă o politică – în orice caz nu o politică menită să reziste la presiunile care încep să se facă simțite aici.

Statele acestea înapoiate trebuie să ne dea serios de gândit: nu vor putea fi închegate într-un sistem numai prin încurajarea a ceea ce este mai slab și mai corrupt în structura lor, așa cum se pare că procedăm noi. Asemenea metodă de abordare ar presupune încă cincizeci de ani de pace și lipsa oricărui element radicalist în corpul electoral din Anglia: numai în astfel de condiții s-ar putea menține un statu quo. Dar ținând seama de orientarea generală, poate fi  Anglia atât de mioapă? Poate că da. Nu știu. În calitate de artist, nici nu-i treaba mea să știu asemenea lucruri: în calitate de consilier politic, însă, sânt plin de îndoieli. A încuraja unitatea arabă, fără să ai în același timp libertatea de a folosi cupa cu otravă, mi se pare o aventură foarte hazardată: asta nu-I politică, ci demență. Și a adăuga unitatea arabă la toate celelate curente care ne stau împotrivă, mi se pare o dulce nebunie. Ne aflăm încă sub vraja nostalgicului vis din O mie și una de nopți, pe care ni l-au inoculat trei generații de victorieni inhibați din punct de vedere sexual și al căror subconștient se delecta la idea unei poligamii consfințite prin lege? Sau poate că persist în spiritual nostru romantica fervoare de beduin a unor Bell sau Lawrence din Arabia? Posibil. Dar victorienii care ne-au inoculat acest vis erau oameni gata să lupte pentru supremația lor; știau bine că lumea politică e o jungle. Pe când astăzi, Ministerul de Externe pare să considere că cea mai eficientă metodă de a înfrunta jungle este să practice nudismul și să îmblânzești fiarele sălbatice înfățișându-le propria ta goliciune. (…)

Ți-am vorbit despre presiuni. Haide să le împărțim în forțe interne și forte externe (…)

Bun! În primul rând abisul care-i desparte pe bogați de săraci – un contrast de tip indian. De pildă, astăzi în Egipt șase la sută dintre locuitori posedă peste treisferturi din pământ, ceea ce lasă pentru restul populației mai puțin de un foldan  pe cap de locuitor, pentru a-și trage viața. Dumnezeule! Și tine seama că populația se dublează în fiecare a doua generație – sau a treia? Dar bănuiesc că asta vei putea afla din orice raport economic. În același timp asistăm la o persistentă dezvoltare a unei clase mijlocii cultivate, care-și face auzit glasul; fiii acestora studiază la Oxford, îmbibându-se cu confortabilul nostrum liberarlism – și când se întorc aici, nu găsesc nic o slujbă. Babu devine din ce în ce mai puternic, se repetă și aici trista istorie de pretutindeni. <Șomeri intelectuali din toate țările, uniți-vă!>

Aceste presiuni interne sunt sporite cu dărnicie de noi, prin încurajarea direct a unui naționalism bazat pe fanatism religios. Eu unul îl admir, dar să nu uităm că e o religie militant, lipsită de dimensiunea metafizică, e simplă etică. Uniunea arabă etc… Dragul meu, de ce ridicăm noi aceste eșafodaje absurd, care nu fac decât să ne sporească necazurile proprii – cu atât mai mult cu cât e limpede, cel puțin pentru mine, că ne-am pierdut puterea fundamentală de a acționa, singura care ne-ar fi permis să n emenținem aici o influență preponderentă? Aceste feudalisme aerierate și șubrede nu ar putea fi menținute decât prin arme, îndreptate împotriva factorilor de dezagregare, inerenți însăși naturii situației existente; dar pentru a folosi armele, pentru a propovădui spade, cum se exprima Lawrence din Arabia, e necesar să crezi în propria ta etică, în propria ta mistică de viață. Și în ce crede Ministerul de Externe? Habar n-am. În Egipt, de pildă, noi n-am făcut mai nimic, în afară de a menține pacea; Înalta Comisie s-a evaporate după ce a guvernat… cât? (din 1888) – și n-a lăsat în urmă-I decât vestigiile unor servicii administrative antrenate să țină în frâu această fantoșă, terorizată de marele vulg, pe care, acum, s-ar zice că-l considerăm un stat suveran. Cât timp vor rezista cuvintele frumoase și atitudinile de curtoazie în fața masivelor nemulțumiri ale acestui popor? Poți avea încredere într-un rege conciliabil, numai atâta timp cât el poate avea încredere în propriul său popor. Și cât ne mai rămâne până când să ia foc butoiul cu pulbere? Nu știu – și, ca să fiu sincer, nici nu-mi pasă. Dar aș afirma că o presiune externă imprevizibilă, ceva de tipul unui război, ar face să se prăbușească dintr-o suflare aceste principate-fantoșă. În acest caz, acestea sunt motivele generale care mă determină să plec. Cred că ar trebui să ne schimbăm politica aici.‘’

Apoi Pursewarden punctează asupra evoluției raporturilor între noul naționalism egiptean și minoritățile nemusulmane din această țară: ‘’Ți-am explicat sau nu, că una dintre caracteristicile majore ale naționalismului egiptean constă în invidia și ura provocate și încurajate de noi, și mereu crescânde, împotriva <străinilor> – adică a acelei jumătăți de milion de nemusulmani care trăiesc aici? Și că din momentul în care s-a proclamat suveranitatea Egiptului, musulmanii au trecut la atiutudini ostile? După cum știi, forța economică a Egiptului o constituie comunitatea străină. Și capitalurile car es-au scurs în această țară – bine investite sub suzeranitatea noastră – se află acum la dispoziția Pașilor burduhănoși. Armenii, grecii, copții, evreii simt cu toții cum se ascute tăișul urii împotriva lor; mulți dintre ei părăsesc, în chip intelligent, țara, dar majoritatea nu au asemenea posibilitate. Uriașele investiții d ecapital în bumbac și în celelalte nu pot fi abandonate peste noapte. Comunitățile străine trăiesc din rugăciune în rugăciune și din șperț în șperț. Încearcă să-și salveze industriile, munca lor de o viață, de abuzurile treptate ale Pașilor. Literalmente, prin retragerea noastră i-am aruncat în gheara leilor.’’

Epilog: În timpul celui de-al doilea război mondial Egiptul a fost câmp de bătălie pentru armatele  britanice și italo-germane (1940-1942). În 1951 regele Faruk a denunțat tratatul din 1936. În anul următor un grup de ofițeri naționaliști condus de Nasser îl înlătură de la putere pe Faruk, proclamând republica în 1953. Același Nasser va naționaliza Canalul Suez, fapt care va conduce la o intervenție militară franco-britanico-israeliană, retrasă la presiunea SUA, ca urmare a amenințărilor cu intervenția a URSS. Lui Nasser îi vor succeda ofițerii naționaliști Sadat (1970-1981) și Mubarak (1981- februarie 2011), ultimul răsturnat de la putere printr-o revoluție sângeroasă. Pe fondul tranziției politice gestionată de armată, la 9 martie 2011, la Cairo au loc confruntări sângeroase între copți și islamiștii care doreau să construiască o moschee pe locul unei biserici incendiate.

SURSE

Lawrence Durrell, Mountolive, Cartea Românească, București, 1990, pp.41-46, 48-49, 124.
Marcel Popa, Horia Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983, pp. 125-126
Cosmin Ruscior, Creștini de rit copt, uciși în Egipt, Radio France Internațional, București, 9 martie 2011.

Căutătorii de comori au descoperit epava unui vas care transporta 71 de tone de platină. Vezi cât valorează preţioasa încărcătură (VIDEO)

”Jurnalul Național”, București, 5 februarie 2012

Magazinul „Avicola” din Piața Griviței din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Unitatea nr. 3 „Avicola” din Piața Griviței - Constanța și-a cîștigat un bun renume în rîndurile cumpărătorilor.
- Ce stă la baza aprecierilor pozitive la adresa unității dumneavoastră?
- În primul rînd, ne spunea șeful unității, Ancuța Ion, abundența de produse în tot cursul unei zile. În al doilea rînd calitatea ireproșabilă acestora.
-Am aflat apoi de la intendentul pieții, Vase Elena, că de la această unitate nu s-a primit nici o reclamație în legătură cu buna servire sau calitatea produselor.
În încheierea discuției, șeful unității ne-a precizat: fiecare lot de marfă adus la unitate este însoțit de certificatul veterinar-sanitar care garantează consumul păsărilor și ouălor desfăcute în unitate noastră.
Nu uitați, „Avicola” pune la dispoziția cumpărătorilor, la prețuri convenabile, păsări și ouă proaspete și de cea mai bună calitate.
>

SURSA
***, „Avicola” vă invită!, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.