În 1866, scriitorul rus Fidor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, bazat pe propria sa experiență negativă la ruletele din spațiul german. Cartea este scrisă la persoana întâi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania. Naratorul pătrunde în lumea periculosului joc de noroc care este ruleta și are o dispută cu un francez pe tema modului de îmbogățire diferit al rușilor față de cel al europenilor.
<(...)
După ce a ascultat relatarea despre pierderea mea, franțuzul mi-a atras atenția, caustic, ba chiar cu furie, că pe viitor trebuie să fiu mai chibzuit. Nu știu de ce, a mai adăugat că deși mulți ruși sînt jucători, după părerea lui rușii nu știu să joace.
-Iar eu sînt de părere că ruleta a fost creată anume pentru ruși, i-am răspuns, și cînd franțuzul a zîmbit disprețuitor la replica mea am adăugat că, în mod sigur, dreptatea e de partea mea fiindcă, vorbind despre ruși ca despre niște jucători mai mult îi insult decît îi laud și că, prin urmare, pot fi crezut.
-Pe ce se bazează părerea dumitale? m-a întrebat franțuzul.
-Pe faptul în catehismul virtuților și meritelor unui apusean civilizat a intrat în mod istoric și aproape sub forma unui punct principal capacitatea de a face capital. Or un rus nu numai că nu-i capabil să strîngă un capital, dar îl și irosește stupid și într-un mod oribil. Cu toate acestea și noi, rușii, avem nevoie de bani, am adăugat, și, în consecință, sîntem foarte bucuroși și foarte receptivi la asemenea mijloace, ca, de pildă, ruleta, unde te poți îmbogăți dintr-o dată, în două ceasuri, fără să te obosești. Asta ne atrage foarte mult; și fiindcă jucăm fără rost, fără trudă, de aceea și pierdem!
-Aceasta e în parte adevărat, observă franțuzul plin de sine.
-Nu, nu e adevărat și ar trebui să-ți fie rușine să vorbești astfel despre compatrioții dumitale, rosti general, sever și grav.
-Dați-mi voie, i-am răspuns, zău că se pune întrebarea ce-i mai dezgustător: dezmățul rușilor sau sistemul nermțesc de acumulare prin muncă cinstită?
-Ce idee revoltătoare! exclamă generalul.
-Ce idee tipic rusească! exclamă franțuzul.
Rîdeam și aveam o poftă teribilă să-l ațîț.
-Aș prefera să cutreier toată viața într-o căruță de chirghiz, am strigat eu, decît să măî închin idolului nemțesc.
-Care idol? strigă generalul, începînd să se înfurie de-a binelea.
-Sistemul nemțesc de a strînge avere. Mă aflu aici de puțin timp, totuși ceea ce am apucat să observ și să verific face să mi se aprindă de revoltă sîngele tătăresc. Zău că nu-mi trebuie asemenea virtuți! Am apucat ieri să dau o raită jur-împrejur, pe vreo zece verste. Ei, și am găsit exact același lucru ca în cărticelele moralizatoare nemțești , cu poze: ei au în orice casă un Vater* al lor, teribil de virtuos și nemaipomenit de cinstit. Atît de cinstit, că ți-e și frică să te apropii de el. Nu pot să sufăr oamenii cinstiți de care ți-e frică să te apropii. Fiecare Vater din ăsta are o familie și serile citesc cu glas tare cărticele moralizatoare. Deasupra căsuței foșnesc ulmi și castani. Apus de soare, pe acoperiș o barză și totul e deosebit de poetic și emoționant... Nu vă supărați, domnule general, dați-mi voie să vă povestesc lucruri ceva mai emoționante. Mi-amintesc eu însumi cum răposatul taică-miu citea serile în grădină, tot sub tei, mie și mamei asemenea cărticele... Eu pot aprecia asta cum trebuie. Ei și, fiecare familie de soiul ăsta de aici se află în sclavie și supunere față de Vater. Toți muncesc ca niște asini și toți adună bani ca ovreii. De alminteri Vater a și apucat să strîngă o sumă de guldeni și se pregătește să-i transmită fiului mai mare meseria sau petecul de pămînt; din pricina asta fiicei nu i se dă zestre și ea rămîne fată bătrînă. Din pricina asta mezinul e vîndut la stăpîn sau la oaste și
banii se adaugă capitalului casnic. Serios, așa se procedează pe aici, m-am interesat. Toate acestea se fac nu altminteri decît în cinste, din maximum de cinste, pînă într-atît încît și mezinul vîndut e încredințat că a fost vîndut nu din altă pricină decît din cinste - or ce poate fi mai ideal, decît atunci cînd victima însăși se bucură că e dusă la pieire. Și mai departe? Mai departe e așa că nici fiului mai mare nu-i e mai ușor: știe el pe undeva o Amalchen cu care și-a unit inima, dar n-are voie să se însoare fiindcă nu s-au strîns încă destui guldeni. Așteaptă cuminți și se duc la pieire senini și zîmbitori. Amalchen ajunge să aibă obrajii supți, se usucă toată. În sfîrșit, peste vreo douăzeci de ani, bunăstarea sporește; guldenii s-au adunat cinsit, cu virtute. Vater îl binecuvîntează pe fiul său mai mare, în vîrstă de patruzeci de ani, și pe Amalchen de treizeci și cinci, cu sînii uscați și nasul roșu... Cu acest prilej, le ține o predică și moare. Fiul cel mare se transformă el însuși într-un Vater plin de virtute și poveste începe de la capăt. Peste vreo cincizeci sau șaizeci de ani, nepotul primului Vater realizează într-adevăr un capital considerabil, pe care-l transmite fiului său, acesta fiului său, celălalt fiului său și peste vreo cinci sau șase generații apare însuși baronul Rotschild sau Hoppe et Comp. sau dracu știe cine. Ei, să mai spuneți că nu e un spectacol măreț; muncă succesivă de un secol sau două, răbdare, inteligență, cinste, caracter, fermitate, calcul, o barză pe acoperiș! Ce mai vreți, mai presus de asta nu poate fi nimic, iar ei se apucă să judece din acest punct de vedere lumea întreagă și pe cei vinovați, adică pe cei care nu seamănă cît de cît cu ei - să-i execute pe loc. Așa stînd lucrurile, iată care-i situația: prefer să fac chefuri în stil rusesc sau să mă îmbogățesc la ruletă. Nu vreau să fiu Hoppe et Comp. peste cinci generații. Banii îmi trebuie pentru mine și nu mă consider o anexă necesară sporirii capitalului. Știu că am luat-o razna, dar las să fie așa. Acestea sînt convingerile mele.
(...)
*Tată (Germ.)
>
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 23-25.
vineri, 31 mai 2013
joi, 30 mai 2013
Citate despre femei
Sotul unei femei care-ti place nu poate fi decat un idiot.
Georges Feydeau (1862 - 1921), dramaturg francez
SURSA
Cugetari despre femei„Cuget Liber”, Constanța, 30 octombrie 2013
Georges Feydeau (1862 - 1921), dramaturg francez
SURSA
Cugetari despre femei„Cuget Liber”, Constanța, 30 octombrie 2013
miercuri, 29 mai 2013
marți, 28 mai 2013
Citate despre femeie
Soţul este ceea ce rămâne dintr-un pământ după ce i se extrag anumiţi nervi.
Helen Rowland (1875-1950), jurnalistă şi umoristă americană
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Helen Rowland (1875-1950), jurnalistă şi umoristă americană
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
luni, 27 mai 2013
duminică, 26 mai 2013
Citate despre femei
Sex-appeal-ul este doar 50% meritul femeii. Restul este meritul bărbatului care se uită la ea.
Sophia Loren (1934-), actriţă italiană
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Sophia Loren (1934-), actriţă italiană
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
sâmbătă, 25 mai 2013
Citate despre femei
Orice femeie poate să mimeze singură că are un orgasm, dar numai cu ajutorul unui bărbat poate să mimeze că este îndrăgostită.
Woody Allen (1935-), actor şi regizor
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Woody Allen (1935-), actor şi regizor
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
vineri, 24 mai 2013
Un gentleman la ruletă (DOSTOIEVSKI 1866)
În 1866, scriitorul rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, rezultatul unei duble experiențe personale negative acumulate în 1863 în cazinourile germane. Romanul este scris la persoana întîi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania.
< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.
(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.
NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.
< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.
(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.
NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.
marți, 21 mai 2013
luni, 20 mai 2013
Umor
Doi scoțieni ies de la Operă.
-Măi tîmpitule, să-i dai un bacșiș așa gras garderobierei?!
-Da, dar nu vezi ce haină grozavă mi-a dat?
SURSA
„Kaufland”, 2013
-Măi tîmpitule, să-i dai un bacșiș așa gras garderobierei?!
-Da, dar nu vezi ce haină grozavă mi-a dat?
SURSA
„Kaufland”, 2013
duminică, 19 mai 2013
Umor
Sherlock Holmes și dr. Watson se duc cu cortul pe munte și adorm. Peste noapte, Holmes îl trezește pe bunul său prieten:
-Spune-mi ce vezi pe cer.
-Văd milioane de stele.
-Și ce-ți indică acest fapt?
-Astronomic vorbind îmi indică faptul că există milioane de galaxii și miliarde de planete. Astrologic vorbind îmi indică faptul că Saturn este în Leu. Din punct de vedere temporal, este trei și un sfert. Teologic este evident că Domnul este atotputernic și noi suntem mici și nesemnificativi. Meteorologic vorbind vom avea parte de o zi frumoasă. Dar ce îți indică ție acest fapt?
-Că cineva ne-a furat cortul!
SURSA
”Cuget Liber”, Constanța, 27 martie 2013.
-Spune-mi ce vezi pe cer.
-Văd milioane de stele.
-Și ce-ți indică acest fapt?
-Astronomic vorbind îmi indică faptul că există milioane de galaxii și miliarde de planete. Astrologic vorbind îmi indică faptul că Saturn este în Leu. Din punct de vedere temporal, este trei și un sfert. Teologic este evident că Domnul este atotputernic și noi suntem mici și nesemnificativi. Meteorologic vorbind vom avea parte de o zi frumoasă. Dar ce îți indică ție acest fapt?
-Că cineva ne-a furat cortul!
SURSA
”Cuget Liber”, Constanța, 27 martie 2013.
sâmbătă, 18 mai 2013
Citate despre femeie
Plăcerea din dragoste ţine doar un moment, durerea din dragoste ţine o veşnicie.
Autor necunoscut
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Autor necunoscut
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
joi, 16 mai 2013
Citate despre muncă
„Cel mai bun mod de a-ţi aprecia munca este să-ţi imaginezi cum e fără ea.”
OSCAR WILDE (1854-1900), scriitor irlandez.
„Îţi urăşti locul de muncă? De ce nu ai spus aşa? Există un grup de suport pentru asta. Se numeşte «toată lumea» şi se întâlnesc la bar”
DREW CAREY (1958-), comedian american.
„Toate locurile de muncă plătite îţi degradează mintea”
ARISTOTEL (384 î.H.-322 î.H.), filozof din Grecia antică
SURSA
Citate celebre despre muncă, ''Cuget Liber'', Constanţa, 16 mai 2013
OSCAR WILDE (1854-1900), scriitor irlandez.
„Îţi urăşti locul de muncă? De ce nu ai spus aşa? Există un grup de suport pentru asta. Se numeşte «toată lumea» şi se întâlnesc la bar”
DREW CAREY (1958-), comedian american.
„Toate locurile de muncă plătite îţi degradează mintea”
ARISTOTEL (384 î.H.-322 î.H.), filozof din Grecia antică
SURSA
Citate celebre despre muncă, ''Cuget Liber'', Constanţa, 16 mai 2013
miercuri, 15 mai 2013
A fost odată...
15 mai
1838 - S-a născut pictorul român Nicolae Grigorescu (m. 21 iulie 1907).
1859 - S-a născut fizicianul Pierre Curie, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1903 (m. 19 aprilie 1906).
1873 - A murit, la Heidelberg, în Germania, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (n. 20 martie 1820).
1886 - A murit poeta americană Emily Dickinson (n. 10 decembrie 1830).
1891 - S-a născut dramaturgul şi romancierul Mihail Bulgakov (m. 10 martie 1940).
1928 - Prima apariţie a personajului de desene animate Mikey Mouse, creaţie a lui Walt Disney.
1936 - S-a născut dramaturgul Paul Zindel, autorul piesei “Efectul razelor Gamma asupra anemonelor” (m. 27 martie 2003).
1938 - A murit Gheorghe Marinescu, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române, fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie (n. 28 februarie 1863).
1958 - URSS a lansat Sputnik 3.
1960 - URSS a lansat Sputnik 4.
1990 - România a reluat relaţiile diplomatice cu Vaticanul
1991 - Edith Cresson a devenit prima femeie prim-ministru a Franţei.
luni, 13 mai 2013
Umor
La o masă stau un croitor, un pantofar şi un electrician.
Croitorul: Croitoria a fost prima meserie din lume, oamenii nu puteau umbla dezbrăcaţi, trebuia să le facă cineva haine!
Cizmarul: Cizmăria a fost prima meserie din lume, oamenii puteau umbla dezbrăcaţi, că nu le era ruşine pe atunci, dar dacă umblau desculţi îşi loveau picioarele şi nu mai puteau merge.
Electricianul: Meseria de electrician a fost prima din lume!
Croitorul şi cizmarul izbucnesc în rîs, dar electricianul replică:
-Când a zis Dumnezeu ''Să se facă lumină!'', cine credeţi că a tras cablurile?!
SURSA
''Cuget Liber'', Constanţa, 24 aprilie 2013
Croitorul: Croitoria a fost prima meserie din lume, oamenii nu puteau umbla dezbrăcaţi, trebuia să le facă cineva haine!
Cizmarul: Cizmăria a fost prima meserie din lume, oamenii puteau umbla dezbrăcaţi, că nu le era ruşine pe atunci, dar dacă umblau desculţi îşi loveau picioarele şi nu mai puteau merge.
Electricianul: Meseria de electrician a fost prima din lume!
Croitorul şi cizmarul izbucnesc în rîs, dar electricianul replică:
-Când a zis Dumnezeu ''Să se facă lumină!'', cine credeţi că a tras cablurile?!
SURSA
''Cuget Liber'', Constanţa, 24 aprilie 2013
duminică, 12 mai 2013
Un preceptor rus la Paris în secolul XIX (DOSTOIEVSKI 1866)
În 1866, marele scriitori rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, bazat pe experiența sa negativă la un cazinou german. Romanul este scris la persoana întâi, naratorul fiind un preceptor al copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania.
<(...)
La masă franțuzul dădea tonul conversației cu un aer nemaipomenit; față de toți era disprețuitor și plin de importanță. La Moscova țin minte că scotea panglici pe nas. A vorbit îngrozitor de mult despre finanțe și politica rusă. Generalul cuteza uneori să-l contrazică - modest însă, numai atît cît să nu-și piardă definitiv importanța.
(...)
Am început prin aceea că, hodoronc-tronc, cu vocea ridicată și fără să cer permisiunea, m-am vîrît într-o discuție care nu mă privea. În special aveam chef să mă cert cu franțuzul. M-am întors spre general și brusc, tare și deslușit. ba pare-mi-se întrerupîndu-l, am făcut remarca că vara aceasta rușilor le este aproape cu neputință să ia masa la pensiuni. Generalul mă privi mirat.
-Dacă ești un om care-ți respecți demnitatea - mi-am dat eu drumul mai departe - neapărat îți atragi tot felul de injurii și ești nevoit să suporți bobîrnace teribile. La Paris și pe Rin, ba chiar și în Elveția la mesele de pensiune sînt atît de mulți leși (1) și franțuji simpatizanți de-ai lor (2), încât ți-e cu neputință să mai scoți vreo vorbă dacă ești rus.
Am rostit toate acestea pe franțuzește. Generalul se uita la mine, nedumerit, neștiind dacă să se supere, sau să se mire că uitasem pînă într-atît măsura.
-Înseamnă că cineva ți-a dat pe undeva o lecție, spuse franțuzul cu nepăsare și dispreț.
-La Paris m-am certat mai întîi cu un polonez, i-am răspuns, apoi cu un ofițer francez care-l susținea pe polonez. După aceea, însă, o parte din francezi au trecut de partea mea, cînd le-am povestit cînd am vrut să scuip în cafeaua unui monsenior (3).
-Să scuipi! întrebă generalul cu o nedumerire emfatică, ba chiar privind îngrijorat în jur.
Franțuzul mă măsură neîncrezător.
-Întocmai, am răspuns eu. Întrucît timp de două zile an avut convingerea că poate va trebui, în interesele afacerii noastre, să mă reped o clipă pînă la Roma (4), m-am dus la biroul ambasadei sfîntului părinte, din Paris, ca să-mi vizez pașaportul. Acolo m-a întîmpinat un preoțel, un abate (5) de vreo cincizeci de ani, uscat, cu o față înghețată și, după ce m-am ascultat politicos, dar extrem de rece, m-a rugat să aștept. Deși mă grăbeam, m-am așezat, firește, să aștept: am scos Opinion nationale și am început să citesc niște injurii înspăimîntătoare împotriva Rusiei. Între timp, am auzit cum prin camera vecină cineva a trecut la monsenior; l-am văzut pe abatele meu făcînd plecăciuni. M-am adresat lui cu rugămintea de mai înainte; m-a rugat, și mai rece, să mai aștept. Puțin timp după aceea mai intră cineva, un necunoscut, cu o treabă - un austriac (6) care fu ascultat și condus deîndată sus. Atunci m-a apucat o ciudă grozavă; m-am sculat, m-am apropiat de abate și i-am spus hotărît că, de vreme ce monseniorul primește, poate să termine și cu mine. Abatele s-a retras brusc din fața mea, cu o mirare nespusă. Pur și simplu nu pricepea cum îndrăznește un rus neînsemnat să se pună pe picior de egalitate cu oaspetele monseniorului? Cu tonul cel mai obraznic, de parcă s-ar fi bucurat să mă poată jigni, și măsurîndu-mă din cap pînă în picioare, strigă: „Oare crezi că monseniorul are să-și lase cafeaua pentru dumneata?” Atunci am strigat și eu, dar mai tare ca el: „Află că scuip pe cafeaua monseniorului dumitale! Dacă în clipa asta nu termini cu pașaportul meu, mă duc direct el.”
„Cum! tocmai cînd se află un cardinal la monsenior?!” strigă preoțelul, ferindu-se cu groază de mine, apoi se năpusti spre ușă și-și desfăcu brațele în lături, cu aerul că mai curînd ar muri decît să mă lase să trec.
I-am răspuns că sînt eretic (7) și barbar, „que je susi heretique et barbare” și că puțin îmi pasă de toți acești arhiepiscopi, cardinali, monseniori etc. etc. Pe scurt, i-am arătat că nu mă las. Abatele s-a uitat la mine cu o ură nesfîrșită, apoi îmi smulse pașaportul din mînă și-l duse sus. Peste un minut era vizat. Iată-l, nu doriți să-l vedeți? Mi-am scos pașaportul și am arătat viza Romei.
-Dumneata, totuși... începu generalul.
-Te-a salvat faptul că te-ai declarat barbar și eretic, observă, zîmbind, franțuzul. Cela n etait pas si bete.*
-Să mă fi luat poate după rușii noștri? Ei stau aici, nu îndrăznesc să crîcnească și cred că sînt gata să se dezică de faptul că sînt ruși. Cel puțin la Paris, în hotelul unde am stat, lumea a început să se poarte cu mine mult mai atent după ce le-am povestit despre înfruntarea mea cu abatele. Un pan (8) polonez gras, omul care mă dușmănea cel mai mult la masa din pensiune, a trecut pe planul al doilea. Francezii au suportat chiar și cînd le-am povestit că m-am întîlnit acum doi ani cu un om în care un soldat francez, dintr-un regiment de vînători, a tras în opt sute doisprezece (9), numai ca să-și descarce arma. Omul acela era pe atunci un copil de zece ani și familia lui n-apucase să plece din Moscova.
-Asta-i cu neputință, se aprinse franțuzul, un soldat francez n-ar trage într-un copil!
-Tocmai așa s-a întîmplat, i-am răspuns. Mi-a povestit un venerabil căpitan în retragere și am văzut eu însumi cicatricea lăsată de glonț pe obrazul său.
Francezul începu să vorbească mult și repede. Generalul se apucase să-l susțină, dar i-am recomandat să citească, de pildă, fragmente din Însemnările generalului Perovski, care în opt sute doisprezece a fost prizonier la francezi. În cele din urmă, Maria Filipovna începu să spună ceva ca să schimbe discuția. Generalul era foarte nemulțumit de mine, pentru că eu și franțuzul ajunseserăm aproape să țipăm. Dar pare-se că cearta mea cu franțzul îi plăcuse foarte mult lui mister Astley; în timp ce se scula de la masă, mi-a propus să beau cu el un pahar de vin. (...)
*Destul de ingenios din partea dumitale. (Fr.)
>
Dostoievski, Jucătorul, edit. Excelsior, București, 1991, p. 5--8.
NOTE M.T.
(1) leah / leși = polonez / polonezi (ucraineană)
(2) Rusia fusese învinsă în Războiul Crimeii (1853-1856) de o alianța formată de Franța, Marea Britanie, Imperiul Otoman și Piemont (Italia). Polonia catolică fusese împărțită de Rusia, Austria și Prusia (Germania) în 1772, 1792 și 1795. Cea mai mare parte a teritoriului polonez revenise Rusiei ortodoxe, care a reprimat două revolte ale polonezilor în 1831 și 1863.
(3) monsenior = Cardinal catolic
(4) Roma a fost pînă în 1870 capitala statului papal, ale cărui teritorii se întindeau în centrul Peninsulei Italice.
(5) abate = Conducătorul unei mănăstiri catolice.
(6) Austriecii sunt de confesiune catolică.
(7) eretic =Ortodox
(8) pan = Nobil polonez.
(9) În 1812 împăratul francez Napoleon I a invadat Rusia, dar deși a ocupat capitala Moscova, a pierdut pentru prima dată un război, fiind învins de combinația dintre armata regulată rusă care se eschiva de la lupta decisivă, rezistența populară și gerul năpraznic.
<(...)
La masă franțuzul dădea tonul conversației cu un aer nemaipomenit; față de toți era disprețuitor și plin de importanță. La Moscova țin minte că scotea panglici pe nas. A vorbit îngrozitor de mult despre finanțe și politica rusă. Generalul cuteza uneori să-l contrazică - modest însă, numai atît cît să nu-și piardă definitiv importanța.
(...)
Am început prin aceea că, hodoronc-tronc, cu vocea ridicată și fără să cer permisiunea, m-am vîrît într-o discuție care nu mă privea. În special aveam chef să mă cert cu franțuzul. M-am întors spre general și brusc, tare și deslușit. ba pare-mi-se întrerupîndu-l, am făcut remarca că vara aceasta rușilor le este aproape cu neputință să ia masa la pensiuni. Generalul mă privi mirat.
-Dacă ești un om care-ți respecți demnitatea - mi-am dat eu drumul mai departe - neapărat îți atragi tot felul de injurii și ești nevoit să suporți bobîrnace teribile. La Paris și pe Rin, ba chiar și în Elveția la mesele de pensiune sînt atît de mulți leși (1) și franțuji simpatizanți de-ai lor (2), încât ți-e cu neputință să mai scoți vreo vorbă dacă ești rus.
Am rostit toate acestea pe franțuzește. Generalul se uita la mine, nedumerit, neștiind dacă să se supere, sau să se mire că uitasem pînă într-atît măsura.
-Înseamnă că cineva ți-a dat pe undeva o lecție, spuse franțuzul cu nepăsare și dispreț.
-La Paris m-am certat mai întîi cu un polonez, i-am răspuns, apoi cu un ofițer francez care-l susținea pe polonez. După aceea, însă, o parte din francezi au trecut de partea mea, cînd le-am povestit cînd am vrut să scuip în cafeaua unui monsenior (3).
-Să scuipi! întrebă generalul cu o nedumerire emfatică, ba chiar privind îngrijorat în jur.
Franțuzul mă măsură neîncrezător.
-Întocmai, am răspuns eu. Întrucît timp de două zile an avut convingerea că poate va trebui, în interesele afacerii noastre, să mă reped o clipă pînă la Roma (4), m-am dus la biroul ambasadei sfîntului părinte, din Paris, ca să-mi vizez pașaportul. Acolo m-a întîmpinat un preoțel, un abate (5) de vreo cincizeci de ani, uscat, cu o față înghețată și, după ce m-am ascultat politicos, dar extrem de rece, m-a rugat să aștept. Deși mă grăbeam, m-am așezat, firește, să aștept: am scos Opinion nationale și am început să citesc niște injurii înspăimîntătoare împotriva Rusiei. Între timp, am auzit cum prin camera vecină cineva a trecut la monsenior; l-am văzut pe abatele meu făcînd plecăciuni. M-am adresat lui cu rugămintea de mai înainte; m-a rugat, și mai rece, să mai aștept. Puțin timp după aceea mai intră cineva, un necunoscut, cu o treabă - un austriac (6) care fu ascultat și condus deîndată sus. Atunci m-a apucat o ciudă grozavă; m-am sculat, m-am apropiat de abate și i-am spus hotărît că, de vreme ce monseniorul primește, poate să termine și cu mine. Abatele s-a retras brusc din fața mea, cu o mirare nespusă. Pur și simplu nu pricepea cum îndrăznește un rus neînsemnat să se pună pe picior de egalitate cu oaspetele monseniorului? Cu tonul cel mai obraznic, de parcă s-ar fi bucurat să mă poată jigni, și măsurîndu-mă din cap pînă în picioare, strigă: „Oare crezi că monseniorul are să-și lase cafeaua pentru dumneata?” Atunci am strigat și eu, dar mai tare ca el: „Află că scuip pe cafeaua monseniorului dumitale! Dacă în clipa asta nu termini cu pașaportul meu, mă duc direct el.”
„Cum! tocmai cînd se află un cardinal la monsenior?!” strigă preoțelul, ferindu-se cu groază de mine, apoi se năpusti spre ușă și-și desfăcu brațele în lături, cu aerul că mai curînd ar muri decît să mă lase să trec.
I-am răspuns că sînt eretic (7) și barbar, „que je susi heretique et barbare” și că puțin îmi pasă de toți acești arhiepiscopi, cardinali, monseniori etc. etc. Pe scurt, i-am arătat că nu mă las. Abatele s-a uitat la mine cu o ură nesfîrșită, apoi îmi smulse pașaportul din mînă și-l duse sus. Peste un minut era vizat. Iată-l, nu doriți să-l vedeți? Mi-am scos pașaportul și am arătat viza Romei.
-Dumneata, totuși... începu generalul.
-Te-a salvat faptul că te-ai declarat barbar și eretic, observă, zîmbind, franțuzul. Cela n etait pas si bete.*
-Să mă fi luat poate după rușii noștri? Ei stau aici, nu îndrăznesc să crîcnească și cred că sînt gata să se dezică de faptul că sînt ruși. Cel puțin la Paris, în hotelul unde am stat, lumea a început să se poarte cu mine mult mai atent după ce le-am povestit despre înfruntarea mea cu abatele. Un pan (8) polonez gras, omul care mă dușmănea cel mai mult la masa din pensiune, a trecut pe planul al doilea. Francezii au suportat chiar și cînd le-am povestit că m-am întîlnit acum doi ani cu un om în care un soldat francez, dintr-un regiment de vînători, a tras în opt sute doisprezece (9), numai ca să-și descarce arma. Omul acela era pe atunci un copil de zece ani și familia lui n-apucase să plece din Moscova.
-Asta-i cu neputință, se aprinse franțuzul, un soldat francez n-ar trage într-un copil!
-Tocmai așa s-a întîmplat, i-am răspuns. Mi-a povestit un venerabil căpitan în retragere și am văzut eu însumi cicatricea lăsată de glonț pe obrazul său.
Francezul începu să vorbească mult și repede. Generalul se apucase să-l susțină, dar i-am recomandat să citească, de pildă, fragmente din Însemnările generalului Perovski, care în opt sute doisprezece a fost prizonier la francezi. În cele din urmă, Maria Filipovna începu să spună ceva ca să schimbe discuția. Generalul era foarte nemulțumit de mine, pentru că eu și franțuzul ajunseserăm aproape să țipăm. Dar pare-se că cearta mea cu franțzul îi plăcuse foarte mult lui mister Astley; în timp ce se scula de la masă, mi-a propus să beau cu el un pahar de vin. (...)
*Destul de ingenios din partea dumitale. (Fr.)
>
Dostoievski, Jucătorul, edit. Excelsior, București, 1991, p. 5--8.
NOTE M.T.
(1) leah / leși = polonez / polonezi (ucraineană)
(2) Rusia fusese învinsă în Războiul Crimeii (1853-1856) de o alianța formată de Franța, Marea Britanie, Imperiul Otoman și Piemont (Italia). Polonia catolică fusese împărțită de Rusia, Austria și Prusia (Germania) în 1772, 1792 și 1795. Cea mai mare parte a teritoriului polonez revenise Rusiei ortodoxe, care a reprimat două revolte ale polonezilor în 1831 și 1863.
(3) monsenior = Cardinal catolic
(4) Roma a fost pînă în 1870 capitala statului papal, ale cărui teritorii se întindeau în centrul Peninsulei Italice.
(5) abate = Conducătorul unei mănăstiri catolice.
(6) Austriecii sunt de confesiune catolică.
(7) eretic =Ortodox
(8) pan = Nobil polonez.
(9) În 1812 împăratul francez Napoleon I a invadat Rusia, dar deși a ocupat capitala Moscova, a pierdut pentru prima dată un război, fiind învins de combinația dintre armata regulată rusă care se eschiva de la lupta decisivă, rezistența populară și gerul năpraznic.
sâmbătă, 11 mai 2013
Citate despre femeie
Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi.
Oscar Wilde (1854-1900), scriitor irlandez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Oscar Wilde (1854-1900), scriitor irlandez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
vineri, 10 mai 2013
Elita politică a Marii Britanii din secolul XIX văzută de provinciali (C. BRONTE 1849)
În 1849, scriitoarea engleză Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiunea se petrece în anii 1811-1812, în regiunea nordică industrializată Yorkshire. Marea Britanie se găsea în timpul lungului război cu Franța republicană și apoi imperială napoleoniană (17193-1815), precum și în plină transformare social-economică generată de revoluția industrială inițiată în secolul XVIII. Personajele romanului discută și despre personalitățile politice ale regatului.
<
(...)
Pe urmă Jessy trecu în revistă guvernul aflat în funcție și făcu considerații asupra păcatelor lui. Vorbea despre lordul Castlereagh și despre domnul Perceval (1) în termenii cei mai familiari. Și fiecăruia dintre ei îi acordă niște laude ce s-ar fi potrivit pe de-o parte lui Moloh și pe de cealaltă lui Belzebut. Spuse despre război că nu e decît un asasinat în masă, iar despre lordul Wellington că e „un măcelar năimit”.
Caroline o asculta din ce în ce mai lămurită. Jessy avea fără îndoială în firea ei un dram de geniu al umorului; era nespus de hazliu s-o auzi cum repetă fulgerele și tunetele tatălui exprimîndu-se în vioiul dialect din nord; o mai aprinsă inimă de iacobin nici nu bătuse vreodată cu spiritul ei răzvrătit sub o rochiță și un șal de muselină. (...)
Caroline o dojeni cînd o auzi vorbind urît despre lordul Wellington; dar ascultă cu desfătare o următoare tiradă împotriva prințului regent. (...) De nenumărate ori auzise la micul dejun al tatălui ei vorbindu-se pe seama grăsanului „Adonis de cincizeci de ani”, iar acum reproducea comentariile făcute de domnul Yorke pe această temă - întocmai cum porneau de pe buzele sale de om din Yorkshire.
(...)
>
<
-Nu ți-am mai spus de atîtea ori cine era aproape tot așa de mărunt, la fel de palid, la fel de chinuit ca și tine, și totuși puternic ca un uriaș și viteaz ca un leu?
-Amiralul Horatio?
-Amiralul Horatio, viconte de Nelson și duce de Bronti; cu inimă mare ca de titan; viteaz și curajos cît toată lumea și vremurile cavalerismului; conducătorul puterii Angliei; comandant al forțelor Angliei; comandantul al forțelor ei de pe întinsul mărilor; aruncător al fulgerelor ei pe deasupra valurilor.
-Un om mare; dar eu nu sînt războinic, Shirley; (...)
>
<
(...)
-În mod sigur se aseamănă foarte mult; nici măcar chipurile nu prea li se deosebesc - o pereche de oameni ca niște șoimi - și amîndoi sînt impasibili, dintr-o bucată, hotărîți. Însă eroul meu e cel mai remarcabil dintre ei; mintea lui are limpezimea mărilor adînci, răbdarea lui e asemeni stîncilor mării, iar forța lui poate sta alături de puterea talazurilor.
-Asta-i fanfaronadă și emfază!
-Aș avea curaj să spun că poate fi zgronțuros ca gura fierestrăului și morocănos ca un corb înfometat.
(...)
-A fost bine spus, unchiule. „Vorbește, fato!” sună cu adevărat tragic. Anglia a urlat sălbatic împotriva acestui om, unchiule; dar într-o bună zi are să vuiască de bucurie în cinstea lui. Nu s-a temut de urlete și n-are să se bucure de vuiete.
-Am spus că-i nebună... și chiar este.
-Țara asta a noastră are să-și schimbe și să-și schimbe mereu atitudinea față de el; el n-are să se schimbe niciodată în felul în care își face datoria față de ea. Stai, nu te mai înfuria unchiule; am să-ți spun cum îl cheamă.
(...)
-Ascultă! Arthur Wellesley, Lord Wellington.
(...)
>
(1) Spencer Perceval (1762-1812), om politic englez, prim-ministru în timpul războaielor cu Napoleon.
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clio Impex, București, 1993, p. 84-85
<
(...)
Pe urmă Jessy trecu în revistă guvernul aflat în funcție și făcu considerații asupra păcatelor lui. Vorbea despre lordul Castlereagh și despre domnul Perceval (1) în termenii cei mai familiari. Și fiecăruia dintre ei îi acordă niște laude ce s-ar fi potrivit pe de-o parte lui Moloh și pe de cealaltă lui Belzebut. Spuse despre război că nu e decît un asasinat în masă, iar despre lordul Wellington că e „un măcelar năimit”.
Caroline o asculta din ce în ce mai lămurită. Jessy avea fără îndoială în firea ei un dram de geniu al umorului; era nespus de hazliu s-o auzi cum repetă fulgerele și tunetele tatălui exprimîndu-se în vioiul dialect din nord; o mai aprinsă inimă de iacobin nici nu bătuse vreodată cu spiritul ei răzvrătit sub o rochiță și un șal de muselină. (...)
Caroline o dojeni cînd o auzi vorbind urît despre lordul Wellington; dar ascultă cu desfătare o următoare tiradă împotriva prințului regent. (...) De nenumărate ori auzise la micul dejun al tatălui ei vorbindu-se pe seama grăsanului „Adonis de cincizeci de ani”, iar acum reproducea comentariile făcute de domnul Yorke pe această temă - întocmai cum porneau de pe buzele sale de om din Yorkshire.
(...)
>
<
-Nu ți-am mai spus de atîtea ori cine era aproape tot așa de mărunt, la fel de palid, la fel de chinuit ca și tine, și totuși puternic ca un uriaș și viteaz ca un leu?
-Amiralul Horatio?
-Amiralul Horatio, viconte de Nelson și duce de Bronti; cu inimă mare ca de titan; viteaz și curajos cît toată lumea și vremurile cavalerismului; conducătorul puterii Angliei; comandant al forțelor Angliei; comandantul al forțelor ei de pe întinsul mărilor; aruncător al fulgerelor ei pe deasupra valurilor.
-Un om mare; dar eu nu sînt războinic, Shirley; (...)
>
<
(...)
-În mod sigur se aseamănă foarte mult; nici măcar chipurile nu prea li se deosebesc - o pereche de oameni ca niște șoimi - și amîndoi sînt impasibili, dintr-o bucată, hotărîți. Însă eroul meu e cel mai remarcabil dintre ei; mintea lui are limpezimea mărilor adînci, răbdarea lui e asemeni stîncilor mării, iar forța lui poate sta alături de puterea talazurilor.
-Asta-i fanfaronadă și emfază!
-Aș avea curaj să spun că poate fi zgronțuros ca gura fierestrăului și morocănos ca un corb înfometat.
(...)
-A fost bine spus, unchiule. „Vorbește, fato!” sună cu adevărat tragic. Anglia a urlat sălbatic împotriva acestui om, unchiule; dar într-o bună zi are să vuiască de bucurie în cinstea lui. Nu s-a temut de urlete și n-are să se bucure de vuiete.
-Am spus că-i nebună... și chiar este.
-Țara asta a noastră are să-și schimbe și să-și schimbe mereu atitudinea față de el; el n-are să se schimbe niciodată în felul în care își face datoria față de ea. Stai, nu te mai înfuria unchiule; am să-ți spun cum îl cheamă.
(...)
-Ascultă! Arthur Wellesley, Lord Wellington.
(...)
>
(1) Spencer Perceval (1762-1812), om politic englez, prim-ministru în timpul războaielor cu Napoleon.
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clio Impex, București, 1993, p. 84-85
joi, 9 mai 2013
miercuri, 8 mai 2013
O familie engleză de confesiune anglicană din secolul XIX (C. BRONTE 1849)
În 1849, scriitoarea engleză Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiunea se petrece în regiunea nordică industrială Yorkshire, în 1811-1812, în plină expansiune a sistemului social-economic capitalist. Autoarea prezintă, din perspectiva romatica a epocii sale, familia provincială Sympson de confesiune anglicană. Anglicanismul este curentul protestant majoritar în Anglia, impunerea sa fiind inițiată în secolul XVI de regele Henric VIII Tudor și finalizată de fiica sa Elizabeta I. Monarhul a devenit capul Bisericii Angliei, a cărei conducere executivă revine arhiepiescopului de Canterbury. Desprinsă din Biserica Catolică în cadrul fenomenului religios european al Reformei din secolul XVI, Biserica Anglicană este cea mai apropiată din punct de vedere dogmatic și structural de Biserica Catolică dintre toate curentele protestante europene.
<(...)
Sympsonii erau anglicani evlavioși și bineînțeles că o întîmpinară pe nepoata parohului cu toată curtenia. Domnul Sympson se dovedi un om de o respectabilitate fără cusur, cu un temperament cam neliniștit, principii cucernice, dar concepții de viață mondene; soția sa era o femeie bună, răbdătoare, drăguță și cu o educație aleasă. Fusese crescută într-un sistem de vederi înguste - ținea morțiș la cîteva prejudecăți; nimic mai mult decît un pumn de buruieni amare; puține preferințe, diluate pînă ajungeau să-și piardă orice urmă de savoare naturală, și cu nici un fel de condiment utilizat la gătit; cîteva principii excelente, preparate întro crustă rigidă de bigotism, destul de greu de digerat; și era mult prea supusă ca să se plîngă vreodată de o asemenea dietă, sau să pretindă măcar o firmitură în afara ei.
Fetele erau cu adevărat exemplare pentru persoanele de același sex cu ele. Erau înalte și aveau nasuri de tip roman; primiseră o educație fără cusur; tot ce făceau era bine făcut. Istoria și cărțile cele mai serioase le îmbogățiseră mintea. Erau înzestrate cu principii și păreri ce nu admiteau să fie clintite nici o iotă. Ar fi fost greu de găsit oriunde altundeva vieți, simțăminte, maniere și obiceiuri mai strict stabilite. Știau pe de rost un anumit cod al domnișoarelor de pension, unde se găseau adunate reguli privind vorbirea, comportamentul etc.; niciodată nu se abăteau de la ciudatele lui mici prevederi pragmatice; și priveau cu tainică oroare exprimată în șoapte orice încălcări săvîrșite de alții. Oroarea inspirată de Disperare nu mai constituia un mister pentru ele - descoperiseră acest Sentiment inexprimabil în acea trăsătură pe care alții o numesc Originalitate. Cu o rapiditate excepțională sesizau semnele acelui rău; și ori de cîte ori îi dădeau de urmă - fie în priviri, fie în vorbe, fie în fapte, fie că îl identificau în stilul proaspăt, viguros al unei cărți, ori îl auzeau într-un limbaj interesant, lipsit de banalități, pur, expresiv - se cutremurau, se fereau de el. Primejdia le stătea deasupra capului, amenințarea le călca pe urme. Ce era acest straniu lucru? Fiind de neînțeles, nu poate fi decît rău. Să-l denunțăm și să-l punem în fiare.
Henry Sympson - singurul fiu și cel mai mic dintre copiii familiei - aveau cincisprezece ani. De obicei stătea împreună cu preceptorul; dacă se despărțea de el, o căuta pe vara lui, Shirley. Băîatul acesta se deosebea de surori; era mărunțel. șchiop și palid; ochii mari îi luceau oarecum stins în orbitele adînci; erau, într-adevăr, cam șterși - însă se arătau în stare și să se lumineze; cîteodată puteau nu numai să strălucească, ci să și scînteieze; emoțiile puternice păreau capabile să dea culoare obrajilor și hotărîre mișcărilor lui de invalid. Mama îl iubea pe Henry; considera toate ciudățeniile lui ca semnul unei predestinări; recunoștea că nu e la fel ca alți copii; îl socotea o nouă întruchipare a lui Samuel - cel ales de Dumnezeu încă de la naștere; era deci menit carierei preoțești. Cum nu-l înțelegeau, domnul și domnișoarele Sympson îl lăsau de cele mai multe ori singur. Shirley făcu din el copilul ei favorit; iar el o transformă pe Shirley în tovarăș de joacă.
(...)>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, p. 128-129.
<(...)
Sympsonii erau anglicani evlavioși și bineînțeles că o întîmpinară pe nepoata parohului cu toată curtenia. Domnul Sympson se dovedi un om de o respectabilitate fără cusur, cu un temperament cam neliniștit, principii cucernice, dar concepții de viață mondene; soția sa era o femeie bună, răbdătoare, drăguță și cu o educație aleasă. Fusese crescută într-un sistem de vederi înguste - ținea morțiș la cîteva prejudecăți; nimic mai mult decît un pumn de buruieni amare; puține preferințe, diluate pînă ajungeau să-și piardă orice urmă de savoare naturală, și cu nici un fel de condiment utilizat la gătit; cîteva principii excelente, preparate întro crustă rigidă de bigotism, destul de greu de digerat; și era mult prea supusă ca să se plîngă vreodată de o asemenea dietă, sau să pretindă măcar o firmitură în afara ei.
Fetele erau cu adevărat exemplare pentru persoanele de același sex cu ele. Erau înalte și aveau nasuri de tip roman; primiseră o educație fără cusur; tot ce făceau era bine făcut. Istoria și cărțile cele mai serioase le îmbogățiseră mintea. Erau înzestrate cu principii și păreri ce nu admiteau să fie clintite nici o iotă. Ar fi fost greu de găsit oriunde altundeva vieți, simțăminte, maniere și obiceiuri mai strict stabilite. Știau pe de rost un anumit cod al domnișoarelor de pension, unde se găseau adunate reguli privind vorbirea, comportamentul etc.; niciodată nu se abăteau de la ciudatele lui mici prevederi pragmatice; și priveau cu tainică oroare exprimată în șoapte orice încălcări săvîrșite de alții. Oroarea inspirată de Disperare nu mai constituia un mister pentru ele - descoperiseră acest Sentiment inexprimabil în acea trăsătură pe care alții o numesc Originalitate. Cu o rapiditate excepțională sesizau semnele acelui rău; și ori de cîte ori îi dădeau de urmă - fie în priviri, fie în vorbe, fie în fapte, fie că îl identificau în stilul proaspăt, viguros al unei cărți, ori îl auzeau într-un limbaj interesant, lipsit de banalități, pur, expresiv - se cutremurau, se fereau de el. Primejdia le stătea deasupra capului, amenințarea le călca pe urme. Ce era acest straniu lucru? Fiind de neînțeles, nu poate fi decît rău. Să-l denunțăm și să-l punem în fiare.
Henry Sympson - singurul fiu și cel mai mic dintre copiii familiei - aveau cincisprezece ani. De obicei stătea împreună cu preceptorul; dacă se despărțea de el, o căuta pe vara lui, Shirley. Băîatul acesta se deosebea de surori; era mărunțel. șchiop și palid; ochii mari îi luceau oarecum stins în orbitele adînci; erau, într-adevăr, cam șterși - însă se arătau în stare și să se lumineze; cîteodată puteau nu numai să strălucească, ci să și scînteieze; emoțiile puternice păreau capabile să dea culoare obrajilor și hotărîre mișcărilor lui de invalid. Mama îl iubea pe Henry; considera toate ciudățeniile lui ca semnul unei predestinări; recunoștea că nu e la fel ca alți copii; îl socotea o nouă întruchipare a lui Samuel - cel ales de Dumnezeu încă de la naștere; era deci menit carierei preoțești. Cum nu-l înțelegeau, domnul și domnișoarele Sympson îl lăsau de cele mai multe ori singur. Shirley făcu din el copilul ei favorit; iar el o transformă pe Shirley în tovarăș de joacă.
(...)>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, p. 128-129.
marți, 7 mai 2013
Citate despre femeie
Plăcerea din dragoste ţine doar un moment, durerea din dragoste ţine o veşnicie.
Autor necunoscut
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Autor necunoscut
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
luni, 6 mai 2013
Citate despre femeie
Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni.
Jules Renard (1864-1910), scriitor francez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
Jules Renard (1864-1910), scriitor francez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
duminică, 5 mai 2013
Citate despre femeie
Cine ştie să descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învăţat.
William Shakespeare (1564-1616), dramaturg englez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
William Shakespeare (1564-1616), dramaturg englez
SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013
miercuri, 1 mai 2013
„Studia Securitas” (UNIVERSIATEA „L. BLAGA” 2013)
„Studia Securitas”, Ed. Univ. „L. Blaga”, Sibiu, 2/2013
INTERNATIONAL SECURITY
Dejana VUKĆEVIĆ, La Politique Commune de Sécurité et de Défense de l'Union Européene (PCSD) et l'Evolution Stratégique de l'UE ........... 7
Ruslana GROSU, Ineficienţa mecanismelor politico-militare în asigurarea securităţii în Orientul Mijlociu şi perspectiva creării unui sistem regional complex bazat pe conceptul securităţii colective ......... 19
Casian ANTON, China. Ierarhie, putere şi polaritate în relaţiile internaţionale.................................................................................... 34
Serghei SPRINCEAN, Rolul bioetizării sociopolitice în procesul de asigurare a securităţii globale ........................................................... 50
Eugen STRĂUŢIU, Expertiza non-guvernamentală moldoveană în problema conflictului transnistrean ....................................................... 61
Dănuț-Florin SANDOVICI, Caracteristicile procesului de formare a statelor din Orientul Mijlociu.................................................................. 69
DIMENSIONS OF SECURITY
Organized Crime Dragan JOVAŠEVIĆ, Ana BATRIĆEVIĆ, Organized Crime as a Threat
to Security Systems – Serbian Experience.......................................... 86
Terrorism
Iulia Alexandra OPREA, Osama bin Laden – scurtă recapitulare a unei istorii recente .................................................................................. 103
Informational Security
Victor MORARU, Mariana TACU, Câteva fundamente teoretice ale securităţii informaţionale: Agenda Setting în contextul teoriilor comunicării mediatice ..........................................................................117
Economic Security
Olena TRYGUB, Oleksandr ROZHKO, Threats to Financial Security in a Changing World ....................................................................... 127
Social Security
Ganna KHARLAMOVA, Maria NAUMOVA, Social Security as the Component of Economic Security: Estimation Technique .................. 138
Vasile TABĂRĂ, Regionalizarea administrativă în România: riscuri și oportunităţi ..................................................................................... 151
Religion and Security
Marius ŞPECHEA, Religie şi securitate în postmodernism ............... 167
Military Studies
Ioana Bianca BERNA, Armata chineză – strategul, civilul şi militarul ortodoxismului naţionalist ............................................................... 179
Victor GHILAŞ, Practici muzicale în viaţa armatei şi a curţii domneşti reflectate în opera lui Dimitrie Cantemir........................................... 189
Immigration
Oksana IVANKOVA-STETSYUK, Ukrainian Immigrants in the EU Countries and Russian Federation: Vectors of Value and Space
Orientation...................................................................................... 199
Iuliana NEAGOŞ, Identitate românească în America. Emigraţia în Canada .......................................................................................... 210
BOOK REVIEWS
Eugen STRĂUŢIU, Conservarea biodiversităţii. Consideraţii politice şi legislative, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2012 (autor Mihaela Antofie) ..................................................................................217
Gheorghe BUZATU, Istoria relaţiilor internaţionale. Europa în perioada anilor 1919-1947, Editura Universităţii Naționale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2013 (autori: Corvin Lupu, Graţian Lupu) ..........................219
Ioana Bianca BERNA, Southeast Asian Affairs 2012, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, 2012 (autori Singh Daljit, Thambipilai Pushpa, Eds.) ............................................................. 222
PARTNERSHIPS
Vlad VASIU, Reflectarea problematicii securităţii naţionale în publicaţiile Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei ............................................................................................225
EVENTS
Iuliana NEAGOŞ, A VII-a Conferinţă Internaţională „Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate”. Raport....................... 229
Paul BRUSANOWSKI, Conferinţă în Liban despre situaţia actuală a creştinilor din Orientul Mijlociu. Raport ............................................ 231
Abonați-vă la:
Postări (Atom)