vineri, 31 ianuarie 2014
joi, 30 ianuarie 2014
Revoluţia Franceză în secolul XX (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942 în Franţa, a publicat romanul Le solitaire. Cartea, scrisă la persoana întâi, are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte o moştenire neaşteptată şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă. Măcinat de gânduri pleacă din restaurantul unde îşi lua masa de obicei şi ajunge în piaţa mare, unde au loc confruntări pe scară largă caracterizate de o violenţă pe care forţele de ordine nu o pot controla.
<(...)
Am reuşit să urc pe treptele statuii care se afla în mijlocul pieţii. De acolo am strigat:
-Ascultaţi, ascultaţi, sînt arbitrul vostru. Lucrurile se pot aranja, puteţi să vă rezolvaţi treburile. Altfel. Să discutăm împreună. Totul poate fi rezolvat prieteneşte.
-Nici unul dintre combatanţi nu mi s-a alăturat. Continuau să se prăbuşească în jurul meu. Le-am mai strigat:
-Totul se poate rezolva prin bună înţelegere. Alegeţi delegaţi! Daţi instrucţiuni delegaţilor. Văd, înţeleg, înţeleg mai ales că nu vreţi să vă înţelegeţi. De ce sînteţi aşa de grăbiţi?
Vorbeam în gol. Era un amestec de plin şi gol. Eu vorbeam în gol. Sau într-un prea plin.
-Şi eu sînt un om la fel ca voi. Vorbesc la fel ca voi...
Nu vorbeam aceeaşi limbă. (...) Un singur poliţist m-a întrebat:
-Ce faci acolo?
Apoi s-a întors la ocupaţia lui: să spargă capete. Am coborît din nou în mijlocul lor şi i-am apucat pe unii de mînecă:
-Sînteţi nebuni, am spus, dacă nu, spuneţi-mni ce vreţi. Voi aranja lucrurile.
Se desprinseră imediat. Unul dintre ei îmi spuse:
-Dumneata eşti nebun, nu înţelegi că luptăm pentru drepturile noastre?
-Pentru libertatea noastră, spuse un altul.
I-am întrebat despre ce drepturi e vorba. I-am întrebat ce fel de libertate cereau. Nici unul nu mi-a răspuns. Şi s-au întors să spargă capete.
Era plin de sticlă şi de sînge. Totul devenea din ce în ce mai violent. (...) Îmi frîngeam mîinile, singur, în mulţime.
-E totuşi foarte simplu. Ar fi putut fi foarte simplu.
Altul a strigat:
- Dacă ar fi fost simplu nu ar fi atît de complicat.
Cei care se prăbuşeau cu ţeasta spartă aveau un aer deplin fericit. Cei care spărgeau capul altora, un aer victorios şi mulţumit. Apoi, şi acestora li se spărgea capul.
În cele din urmă, un individ îndesat se apropie de mine şi îmi spuse:
-Se pare că nu înţelegeţi că e vorba de un război civil.
După care se reîntoarse la bătăuşii lui.
Ăsta era deci războiul civil. M-a auzit strigîndu-i încă:
-Asta înseamnă că vreţi să ucideţi.
-Asta înseamnă că nu mai putem.
-Atunci schimbaţi instituţiile. Dar asta nu va fi de ajuns pentru noi.
Am mai strigat:
-Schimbaţi instituţiile, dar asta nu va fi de ajuns. Toate instituţiile şi toate societăţile sînt rău întocmite. Citiţi ziarele. Există instituţii bune? Există societăţi bune? Războiul e o sărbătoare, sărbătoarea pe care o doriţi... Ştiţi, am mai strigat, că în Mexic singurele cîntece vesele sînt cîntecele revoluţionare? Revoluţii în favoarea unora, revoluţii în favoarea altora, tot felul de revoluţii. Revoluţii pentru, revoluţii contra, nu asta contează. Numai să ucizi sau să fii ucis. (...) Ucizi şi te las ucis ca să dovedeşti că viaţa există! (...) M-am uitat în jurul meu şi am observat că lîngă mine nu era nimeni. (...)
Un bătrîn se apropie de mine şi îmi spune:
-Ceea ce aţi crezut că vedeţi s-a petrecut acum aproape două secole. Această piaţă se numeşte întrtr-adevăr Piaţa Revoluţiei. A uneia viitoare, a uneia apropiate, a uneia probabile. Întoarceţi-vă acasă. Totul se sfîrşeşte aşa. Există acum alte instituţii împotriva cărora vom lupta. Nu azi. Poate mîine. Poate ieri. Am aavut un strămoş care s-a bătut şi a avut capul spart, un alt strămoş s-a bătut, de asemenea, chiar în acest loc. N-a murit decît mult mai tîrziu. A murit în casa lui. Acasă. Se zice că l-ar fi otrăvit nevastă-sa. Nu luptînd pentru instituţii, pentru politică.
(...)>
<(...)
Am reuşit să urc pe treptele statuii care se afla în mijlocul pieţii. De acolo am strigat:
-Ascultaţi, ascultaţi, sînt arbitrul vostru. Lucrurile se pot aranja, puteţi să vă rezolvaţi treburile. Altfel. Să discutăm împreună. Totul poate fi rezolvat prieteneşte.
-Nici unul dintre combatanţi nu mi s-a alăturat. Continuau să se prăbuşească în jurul meu. Le-am mai strigat:
-Totul se poate rezolva prin bună înţelegere. Alegeţi delegaţi! Daţi instrucţiuni delegaţilor. Văd, înţeleg, înţeleg mai ales că nu vreţi să vă înţelegeţi. De ce sînteţi aşa de grăbiţi?
Vorbeam în gol. Era un amestec de plin şi gol. Eu vorbeam în gol. Sau într-un prea plin.
-Şi eu sînt un om la fel ca voi. Vorbesc la fel ca voi...
Nu vorbeam aceeaşi limbă. (...) Un singur poliţist m-a întrebat:
-Ce faci acolo?
Apoi s-a întors la ocupaţia lui: să spargă capete. Am coborît din nou în mijlocul lor şi i-am apucat pe unii de mînecă:
-Sînteţi nebuni, am spus, dacă nu, spuneţi-mni ce vreţi. Voi aranja lucrurile.
Se desprinseră imediat. Unul dintre ei îmi spuse:
-Dumneata eşti nebun, nu înţelegi că luptăm pentru drepturile noastre?
-Pentru libertatea noastră, spuse un altul.
I-am întrebat despre ce drepturi e vorba. I-am întrebat ce fel de libertate cereau. Nici unul nu mi-a răspuns. Şi s-au întors să spargă capete.
Era plin de sticlă şi de sînge. Totul devenea din ce în ce mai violent. (...) Îmi frîngeam mîinile, singur, în mulţime.
-E totuşi foarte simplu. Ar fi putut fi foarte simplu.
Altul a strigat:
- Dacă ar fi fost simplu nu ar fi atît de complicat.
Cei care se prăbuşeau cu ţeasta spartă aveau un aer deplin fericit. Cei care spărgeau capul altora, un aer victorios şi mulţumit. Apoi, şi acestora li se spărgea capul.
În cele din urmă, un individ îndesat se apropie de mine şi îmi spuse:
-Se pare că nu înţelegeţi că e vorba de un război civil.
După care se reîntoarse la bătăuşii lui.
Ăsta era deci războiul civil. M-a auzit strigîndu-i încă:
-Asta înseamnă că vreţi să ucideţi.
-Asta înseamnă că nu mai putem.
-Atunci schimbaţi instituţiile. Dar asta nu va fi de ajuns pentru noi.
Am mai strigat:
-Schimbaţi instituţiile, dar asta nu va fi de ajuns. Toate instituţiile şi toate societăţile sînt rău întocmite. Citiţi ziarele. Există instituţii bune? Există societăţi bune? Războiul e o sărbătoare, sărbătoarea pe care o doriţi... Ştiţi, am mai strigat, că în Mexic singurele cîntece vesele sînt cîntecele revoluţionare? Revoluţii în favoarea unora, revoluţii în favoarea altora, tot felul de revoluţii. Revoluţii pentru, revoluţii contra, nu asta contează. Numai să ucizi sau să fii ucis. (...) Ucizi şi te las ucis ca să dovedeşti că viaţa există! (...) M-am uitat în jurul meu şi am observat că lîngă mine nu era nimeni. (...)
Un bătrîn se apropie de mine şi îmi spune:
-Ceea ce aţi crezut că vedeţi s-a petrecut acum aproape două secole. Această piaţă se numeşte întrtr-adevăr Piaţa Revoluţiei. A uneia viitoare, a uneia apropiate, a uneia probabile. Întoarceţi-vă acasă. Totul se sfîrşeşte aşa. Există acum alte instituţii împotriva cărora vom lupta. Nu azi. Poate mîine. Poate ieri. Am aavut un strămoş care s-a bătut şi a avut capul spart, un alt strămoş s-a bătut, de asemenea, chiar în acest loc. N-a murit decît mult mai tîrziu. A murit în casa lui. Acasă. Se zice că l-ar fi otrăvit nevastă-sa. Nu luptînd pentru instituţii, pentru politică.
(...)>
miercuri, 29 ianuarie 2014
Moartea violentă în lumea secolului XX (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), aflat în exil în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
marți, 28 ianuarie 2014
Sport şi război în epoca modernă (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Cartea, scrisă la persoana întâi, are ca personaj principal un funcţionar de la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.
<(...)
Mi-am reluat ziarul, nu citesc niciodată pagina sportivă. Aceste echipe care se aruncă unele împotriva altora ilustrează de minune faptul că mingea e aceea care contează, şi cînd echipele mai mari, cum sînt naţiunile, se aruncă unele asupra altora sau cînd se războiesc clasele sociale nu o fac din raţiuni economice, din motive patriotice, pentru dreptate sau libertate, ci pur şi simplu pentru conflictul în sine, pentru nevoia de a se război. Dar eu nu sînt specialist în sociologia confruntărilor. Şi apoi, nu mă interesează dacă se războiesc sau nu.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, Albatros, 1982, Bucureşti, 53-54.
<(...)
Mi-am reluat ziarul, nu citesc niciodată pagina sportivă. Aceste echipe care se aruncă unele împotriva altora ilustrează de minune faptul că mingea e aceea care contează, şi cînd echipele mai mari, cum sînt naţiunile, se aruncă unele asupra altora sau cînd se războiesc clasele sociale nu o fac din raţiuni economice, din motive patriotice, pentru dreptate sau libertate, ci pur şi simplu pentru conflictul în sine, pentru nevoia de a se război. Dar eu nu sînt specialist în sociologia confruntărilor. Şi apoi, nu mă interesează dacă se războiesc sau nu.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, Albatros, 1982, Bucureşti, 53-54.
luni, 27 ianuarie 2014
Societatea franceză postbelică (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar al unei mici firme pariziene, care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând apoi asupra vechii şi noii lui vieţi.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
sâmbătă, 25 ianuarie 2014
Filozofie, omor, revoluţie şi tiranie (IONESCO 1973 )
Scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris), exilat în Franţa din 1942, a publicat în 1973 romanul. Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un angajat al unei firme pariziene care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând asupra vechii şi noiii sale vieţi.
<(...)
Filozofez prea mult. Asta e greşeala mea. Dacă aş fi fost mai puţin filozof, viaţa ar fi fost mai veselă. Nu trebuie să filosofezi cînd nu eşti mare filozof. Şi chiar aceştia, cînd sînt mari, devin pesimişti sau ajung la nişte concluzii care mi se par imposibil de înţeles. Sau ne propun să dăm frîu liber tututor dorinţelor. Unde am ajunge? Cel puţin jumătate dintre oameni au dorinţe care te pot scoate din minţi, dar pe care le ţin ascunse. dacă şi-ar lăsa dorinţele să erupă, dacă s-ar defula, s-ar omorî cu toţii între ei sau, poate, s-ar sinucide. Dar nu pot să se omoare cu toţii între ei, să-şi dea frîu liber dorinţelor, e un lucru imposibil, căci poliţia i-ar împiedica. Numai dacă poliţiştii n-ar dori şi ei să-şi lase dorinţele să erupă, dar această evoluţie a lucrurilor este imposibilă cu excepţia perioadelor revoluţionare cînd toţi se omoară între ei, spunînd că o fac pentru a permite oamenilor să trăiască, să trăiască mai bine.
Revoluţia instalează tirania, o instituie repede şi cele mai violente dorinţe sînt încătuşate. Există însă mulţi oameni car enu doresc dezlănţuirea dorinţelor pentru că nu şi le mărturisesc nici lor înşile, sau pentru că nu sînt destul de puternici, sau pentru că n-au nici o dorinţă.
(...)>
SURSA
Eugen Ionesco, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, pp. 23-24.
<(...)
Filozofez prea mult. Asta e greşeala mea. Dacă aş fi fost mai puţin filozof, viaţa ar fi fost mai veselă. Nu trebuie să filosofezi cînd nu eşti mare filozof. Şi chiar aceştia, cînd sînt mari, devin pesimişti sau ajung la nişte concluzii care mi se par imposibil de înţeles. Sau ne propun să dăm frîu liber tututor dorinţelor. Unde am ajunge? Cel puţin jumătate dintre oameni au dorinţe care te pot scoate din minţi, dar pe care le ţin ascunse. dacă şi-ar lăsa dorinţele să erupă, dacă s-ar defula, s-ar omorî cu toţii între ei sau, poate, s-ar sinucide. Dar nu pot să se omoare cu toţii între ei, să-şi dea frîu liber dorinţelor, e un lucru imposibil, căci poliţia i-ar împiedica. Numai dacă poliţiştii n-ar dori şi ei să-şi lase dorinţele să erupă, dar această evoluţie a lucrurilor este imposibilă cu excepţia perioadelor revoluţionare cînd toţi se omoară între ei, spunînd că o fac pentru a permite oamenilor să trăiască, să trăiască mai bine.
Revoluţia instalează tirania, o instituie repede şi cele mai violente dorinţe sînt încătuşate. Există însă mulţi oameni car enu doresc dezlănţuirea dorinţelor pentru că nu şi le mărturisesc nici lor înşile, sau pentru că nu sînt destul de puternici, sau pentru că n-au nici o dorinţă.
(...)>
SURSA
Eugen Ionesco, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, pp. 23-24.
joi, 23 ianuarie 2014
Organizaţia Internaţională a Francofoniei 1970-2010
1880 - Inventarea cuvântului ''francofonie'' de către geograful francez Onesime Reclus (1837-1916).
1926 - Înfiinţarea primei organizaţii francofone: Asociaţia scriitorilor de limbă franceză (Adelf).
1950 - Înfiinţarea Uniunii internaţionale a jurnaliştilor şi a presei de limbă franceză.
1955 - Înfiinţarea Comunităţii radiourilor publice de limbă franceză (CRPLF).
1960 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor educaţiei din ţările francofone (Confemen).
1961 - Înfiinţarea Asociaţiei universităţilor de limbă franceză (Aupelf).
1967 - Înfiinţarea Asociaţiei parlamentarilor de limbă franceză. (AIPLF).
1969 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor tineretului şi sportului din ţările francofone (Confejes).
20 martie 1970 - Semnarea la Niamey, capitala Nigerului, de către reprezentanţii a 21 de state şi guverne a Convenţiei privind crearea Agenţiei pentru cooperare culturală şi tehnică.
1970 - 1973 - Jean-Marc Leger, primul secretar general al ACCT.
1971 - Conferinţa francofonă a titularilor ministerului public de la Lome, capitala Togo.
1972 - Este inaugurată la Bordeaux (Franţa) Şcoala internaţională a Francofoniei.
1973 - Conferinţa de la Bamako, capitala Mali, a miniştrilor francofoni ai cooperării.
13 august 1974 - Pierre Trudeau şi Robert Bourassa deschid la Quebec (Canada) Super Sărbătoarea Francofonă, primul festival internaţional al tineretului francofon din 25 de ţări.
1974-1981 - Dankoulodo Dan Dicko, secretar general al ACCT.
1977 - Conferinţa de la Luxemburg a miniştrilor francofoni ai politicii ştiinţiifice.
1978 - ACCT a fost admisă ca observator la ONU.
- Înfiinţarea Consiliului internaţional al televiziunilor şi radiourilor de expresie franceză (Cirtef).
1979 - Înfiinţarea Asociaţiei internaţionale a primarilor francofoni (AIMF).
1980 - Prima Conferinţă a miniştrilor de justiţie francofoni la Paris.
1981 - Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni ai culturii la Cotonou, capitala Beninului.
1982-1985 - Francois Owono-Nguema, secretar general al ACCT.
1983 - Conferinţa de la Yamoussoukro (Coasta de Fildeş) a miniştrilor francofoni ai cercetării ştiinţifice şi învăţământulu superior.
1984 - Înfiinţarea canalului francofon TV5.
1986 - Prima întâlnire politică la vârf (sommet) a Francofoniei la Versailles (Franţa).
1986-1989 - Paul Okumba, secreta general a OIF.
1987 - Al doilea sommet al Francofoniei la Quebec.
1988 - Crearea Fondului francofon pentru producţia audiovizuală a Sudului.
- Crearea la Quebec a Institutului Francofoniei pentru energie şi mediu (IEPF).
- Înfiinţarea TV5 Quebec.
1989 - Primele Jocuri ale Francofoniei la Rabat, capitala Marocului, cu participarea a 1700 de tineri din 31 de ţări.
- Al treilea sommet al Francofonie la Dakar, capitala Senegalului.
1990-1997 - Jean-Loius Roy, secretar general al ACCT.
1991 - Al IV lea sommet al Francofoniei la Paris.
- Înfiinţarea TV5 Africa.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai mediului laTunis.
1992 - Prima misiune de observare a Francofoniei a unui proces electoral, respectiv alegerile prezidenţiale şi legislative din România.
- Conferinţa miniştril francofoni a educaţiei la Montreal (Quebec/Canada).
1993 - Prima Conferinţă francofonă a ONG-urilor, cu participarea a 31 de asociaţii acreditate pe lângă instituţiile Francofoniei.
- Al V lea sommet al Francofoniei la Grand-Baie (Mauritius).
- Prima Piaţă a artelor spectacolului africane la Abidjan, capitala Coasta de Fildeş.
- Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni pentru protecţia copilulu de la Dakar.
1994 - A doua ediţie a Jocurilor Francofoniei la Paris.
1995 - Al VI lea sommet al Francofoniei la Cotonou.
- ACCT s-a transformat în Agenţia Francofoniei.
1997 - Adoptarea Cartei Francofoniei la al VII lea sommet al Francofoniei din Hanoi, capitala Vietnamului. Instituirea funcţiei de secretar general al Francofoniei, ocupată de Boutros Boutros Ghali (Egipt), fost secretar general al ONU.
- A III a ediţie a Jocurilor Francofoniei în Madagascar.
- Asociaţia internaţională a parlamentarilor d elimbă franceză s-a transformat în Adunarea paralmentară a Francofoniei.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai infotraficului de la Montreal.
1998 - Crearea Fondului de susţinere a presei francofone din Sud.
- Editarea primei compilaţii a artiştilot francofoni din Sud.
- Primele Cursuri de formare profesională şi tehnică.
- Intif înlocuieşte înlocuieşte Şcoala internaţională de la Bordeaux.
- A XII a Conferinţă ministerială a Francofoniei de la Bucureşti adoptă denumirea Organizaţia Internaţională Francofoniei.
1999 - Prima conferinţă a miniştrilor economiei şi finanţelor din ţările francofone în Monaco.
- Iniţierea digitalizării pe DVD a filmelor africane francofone.
- Al VIII lea sommet al Francofoniei la Moncton (Canada)
- AUPELF s-a transformat în Agenţia universitară a Francofoniei (AUF)
2000 - Declaraţia de la Bamako, primul text normativ al Francofoniei în privinţa practicilor democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Prima Conferinţă a femeilor din ţările francofone la Luxembourg.
2001 - Primul Premiu anual al celor 5 continente acordat unui roman în limba franceză.
- Colocviul ''Trei spaţii lingvistice în faţa provocărilor mondializării'' la Paris.
- A III a Conferin miniştrilor culturii din ţările francofone de la Cotonou susţine diversitatea culturală.
- Reunirea primului Parlament al tinerilor francofoni la Quebec.
- A IV ediţie a Jocurilor Francofoniei la Ottawa-Hull (Canada).
11 ianuarie 2002 - Semnarea la Paris a Planulu de acţiune privind limba franceză de către reprezentanţii Comunităţii Franceze din Belgia, ai Franţei, ai Luxemburgului şi ai Agenţiei Francofoniei.
2002 - Abdou Diouf, fost preşedinte al Senegalului, a fost ales secretar general al Francofoniei la al IX lea sommet al Francofoniei de la Beirut, capitala Libanului.
- Conferinţă ministerială francofonă privind societatea informaţională de la Rabat.
- Francofonia se implică în reuniunea la vâf internaţională privind societatea informaţională de la Tunis, capitala Tunisiei.
- Primul Raport bienal privind Francofonia în lume a fost adoptat de Înaltul Consiliu al Francofoniei.
- Statele generale ale predării limbii franceze la Libreville, capitala Gabonului.
- Conferinţa guvernamentală francofonă privind drepturile omului de la Paris.
2004 - Primul Raport bienal privind practile democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Herve Bourges este primul Înalt Obervator al Francofoniei la Jocurile Olimpice, fiind desemnat de secretarul general al organizaţiei.
- Simpozionul politico-bancar de la Paris consacrat accesului ţărilor francofone la finanţările internaţionale.
- Adoptarea Cadrului strategic decenal la al X lea sommet al Francofoniei de la Ougadougou (Burkina Faso).
- Înaltul Consiliu al Francofoniei din Franţa este transferat OIF.
2005 - Francofonia susţine adoptarea de către UNESCO a Convenţiei privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale.
- Conferinţa ministerială francofonă de la Antanananrivo, capitala Madagascarului, revizuieşte Carta Francofoniei prevede şi Agenţia Interguvernamentală s-a transformat în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
- Lansarea Programului de consolidare a limbii franceze.
- A V a ediţie a Jocurilorr Fancofoniei la Niamey.
2006 - Anul Francofoniei cu festivalul Francofffonies! în Franţa şi Anul Senghor în lume.
- Declaraţia de la Saint-Boniface privind prevenirea conflictelor şi a securităţii personale o întăreşte pe cea de la Bamako.
- La al XI lea sommet al Francofoniei de la Bucureşti, A. Diouf a fost reales sceretar general al OIF.
- Iniţierea reformei instituţionale a Francofoniei.
- Claude Duhaime preia funcţia de administrator al OIF.
2007 - Iniţierea programului pilot al Voluntariatului francofon.
- Premiul Ibn Khaldoun - Senghor pentru traducere.
2008 - Ziua Internaţională a Francofoniei s-a sărbătorit prin peste 1000 de evenimente în peste 100 de ţări.
- OIF a susţinut cea de a XX a ediţie a festivalului panafrican al filmului de la Ougadougou (Fespaco).
- După deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Abdou Diouf, secretar general al OIF, reuneşte familia francofonă în prezenţa preşedintelui CIO, a şefilor statelor francofone şi a personalităţilor olimpice.
- Simpozion francofon la Tunis privind implementarea noilor tehnologii în educaţie.
2009 - Inaugurarea primei Case a cunoaşterii la Hue (Vietnam).
- Iniţiativa francofonă de formare la distanţă a artizanilor este inaugurată în Benin.
- A VI a ediţie a Jocurilor Francofoniei la Beirut.
- Conferinţa internaţională privind dialogul civilizaţiilor şi diversităţii culturale la Cartagina şi Kairouan (Tunisia).
2010 - OIF s-a instalat în noul sediu pus la dispoziţie în Paris de statul francez cu ocazia sărbătorii a 40 de ani de la înfiinţare.
SURSA
SERVICE DE LA COMMUNICATION DE LA FRANCOFONIE, Vivez la Francophonie, Produit a l'occasion du 40e anniversaire de l'OIF, Paris, mars 2010.
1926 - Înfiinţarea primei organizaţii francofone: Asociaţia scriitorilor de limbă franceză (Adelf).
1950 - Înfiinţarea Uniunii internaţionale a jurnaliştilor şi a presei de limbă franceză.
1955 - Înfiinţarea Comunităţii radiourilor publice de limbă franceză (CRPLF).
1960 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor educaţiei din ţările francofone (Confemen).
1961 - Înfiinţarea Asociaţiei universităţilor de limbă franceză (Aupelf).
1967 - Înfiinţarea Asociaţiei parlamentarilor de limbă franceză. (AIPLF).
1969 - Înfiinţarea Conferinţei miniştrilor tineretului şi sportului din ţările francofone (Confejes).
20 martie 1970 - Semnarea la Niamey, capitala Nigerului, de către reprezentanţii a 21 de state şi guverne a Convenţiei privind crearea Agenţiei pentru cooperare culturală şi tehnică.
1970 - 1973 - Jean-Marc Leger, primul secretar general al ACCT.
1971 - Conferinţa francofonă a titularilor ministerului public de la Lome, capitala Togo.
1972 - Este inaugurată la Bordeaux (Franţa) Şcoala internaţională a Francofoniei.
1973 - Conferinţa de la Bamako, capitala Mali, a miniştrilor francofoni ai cooperării.
13 august 1974 - Pierre Trudeau şi Robert Bourassa deschid la Quebec (Canada) Super Sărbătoarea Francofonă, primul festival internaţional al tineretului francofon din 25 de ţări.
1974-1981 - Dankoulodo Dan Dicko, secretar general al ACCT.
1977 - Conferinţa de la Luxemburg a miniştrilor francofoni ai politicii ştiinţiifice.
1978 - ACCT a fost admisă ca observator la ONU.
- Înfiinţarea Consiliului internaţional al televiziunilor şi radiourilor de expresie franceză (Cirtef).
1979 - Înfiinţarea Asociaţiei internaţionale a primarilor francofoni (AIMF).
1980 - Prima Conferinţă a miniştrilor de justiţie francofoni la Paris.
1981 - Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni ai culturii la Cotonou, capitala Beninului.
1982-1985 - Francois Owono-Nguema, secretar general al ACCT.
1983 - Conferinţa de la Yamoussoukro (Coasta de Fildeş) a miniştrilor francofoni ai cercetării ştiinţifice şi învăţământulu superior.
1984 - Înfiinţarea canalului francofon TV5.
1986 - Prima întâlnire politică la vârf (sommet) a Francofoniei la Versailles (Franţa).
1986-1989 - Paul Okumba, secreta general a OIF.
1987 - Al doilea sommet al Francofoniei la Quebec.
1988 - Crearea Fondului francofon pentru producţia audiovizuală a Sudului.
- Crearea la Quebec a Institutului Francofoniei pentru energie şi mediu (IEPF).
- Înfiinţarea TV5 Quebec.
1989 - Primele Jocuri ale Francofoniei la Rabat, capitala Marocului, cu participarea a 1700 de tineri din 31 de ţări.
- Al treilea sommet al Francofonie la Dakar, capitala Senegalului.
1990-1997 - Jean-Loius Roy, secretar general al ACCT.
1991 - Al IV lea sommet al Francofoniei la Paris.
- Înfiinţarea TV5 Africa.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai mediului laTunis.
1992 - Prima misiune de observare a Francofoniei a unui proces electoral, respectiv alegerile prezidenţiale şi legislative din România.
- Conferinţa miniştril francofoni a educaţiei la Montreal (Quebec/Canada).
1993 - Prima Conferinţă francofonă a ONG-urilor, cu participarea a 31 de asociaţii acreditate pe lângă instituţiile Francofoniei.
- Al V lea sommet al Francofoniei la Grand-Baie (Mauritius).
- Prima Piaţă a artelor spectacolului africane la Abidjan, capitala Coasta de Fildeş.
- Prima Conferinţă a miniştrilor francofoni pentru protecţia copilulu de la Dakar.
1994 - A doua ediţie a Jocurilor Francofoniei la Paris.
1995 - Al VI lea sommet al Francofoniei la Cotonou.
- ACCT s-a transformat în Agenţia Francofoniei.
1997 - Adoptarea Cartei Francofoniei la al VII lea sommet al Francofoniei din Hanoi, capitala Vietnamului. Instituirea funcţiei de secretar general al Francofoniei, ocupată de Boutros Boutros Ghali (Egipt), fost secretar general al ONU.
- A III a ediţie a Jocurilor Francofoniei în Madagascar.
- Asociaţia internaţională a parlamentarilor d elimbă franceză s-a transformat în Adunarea paralmentară a Francofoniei.
- Conferinţa miniştrilor francofoni ai infotraficului de la Montreal.
1998 - Crearea Fondului de susţinere a presei francofone din Sud.
- Editarea primei compilaţii a artiştilot francofoni din Sud.
- Primele Cursuri de formare profesională şi tehnică.
- Intif înlocuieşte înlocuieşte Şcoala internaţională de la Bordeaux.
- A XII a Conferinţă ministerială a Francofoniei de la Bucureşti adoptă denumirea Organizaţia Internaţională Francofoniei.
1999 - Prima conferinţă a miniştrilor economiei şi finanţelor din ţările francofone în Monaco.
- Iniţierea digitalizării pe DVD a filmelor africane francofone.
- Al VIII lea sommet al Francofoniei la Moncton (Canada)
- AUPELF s-a transformat în Agenţia universitară a Francofoniei (AUF)
2000 - Declaraţia de la Bamako, primul text normativ al Francofoniei în privinţa practicilor democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Prima Conferinţă a femeilor din ţările francofone la Luxembourg.
2001 - Primul Premiu anual al celor 5 continente acordat unui roman în limba franceză.
- Colocviul ''Trei spaţii lingvistice în faţa provocărilor mondializării'' la Paris.
- A III a Conferin miniştrilor culturii din ţările francofone de la Cotonou susţine diversitatea culturală.
- Reunirea primului Parlament al tinerilor francofoni la Quebec.
- A IV ediţie a Jocurilor Francofoniei la Ottawa-Hull (Canada).
11 ianuarie 2002 - Semnarea la Paris a Planulu de acţiune privind limba franceză de către reprezentanţii Comunităţii Franceze din Belgia, ai Franţei, ai Luxemburgului şi ai Agenţiei Francofoniei.
2002 - Abdou Diouf, fost preşedinte al Senegalului, a fost ales secretar general al Francofoniei la al IX lea sommet al Francofoniei de la Beirut, capitala Libanului.
- Conferinţă ministerială francofonă privind societatea informaţională de la Rabat.
- Francofonia se implică în reuniunea la vâf internaţională privind societatea informaţională de la Tunis, capitala Tunisiei.
- Primul Raport bienal privind Francofonia în lume a fost adoptat de Înaltul Consiliu al Francofoniei.
- Statele generale ale predării limbii franceze la Libreville, capitala Gabonului.
- Conferinţa guvernamentală francofonă privind drepturile omului de la Paris.
2004 - Primul Raport bienal privind practile democraţiei, drepturilor şi libertăţilor.
- Herve Bourges este primul Înalt Obervator al Francofoniei la Jocurile Olimpice, fiind desemnat de secretarul general al organizaţiei.
- Simpozionul politico-bancar de la Paris consacrat accesului ţărilor francofone la finanţările internaţionale.
- Adoptarea Cadrului strategic decenal la al X lea sommet al Francofoniei de la Ougadougou (Burkina Faso).
- Înaltul Consiliu al Francofoniei din Franţa este transferat OIF.
2005 - Francofonia susţine adoptarea de către UNESCO a Convenţiei privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale.
- Conferinţa ministerială francofonă de la Antanananrivo, capitala Madagascarului, revizuieşte Carta Francofoniei prevede şi Agenţia Interguvernamentală s-a transformat în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
- Lansarea Programului de consolidare a limbii franceze.
- A V a ediţie a Jocurilorr Fancofoniei la Niamey.
2006 - Anul Francofoniei cu festivalul Francofffonies! în Franţa şi Anul Senghor în lume.
- Declaraţia de la Saint-Boniface privind prevenirea conflictelor şi a securităţii personale o întăreşte pe cea de la Bamako.
- La al XI lea sommet al Francofoniei de la Bucureşti, A. Diouf a fost reales sceretar general al OIF.
- Iniţierea reformei instituţionale a Francofoniei.
- Claude Duhaime preia funcţia de administrator al OIF.
2007 - Iniţierea programului pilot al Voluntariatului francofon.
- Premiul Ibn Khaldoun - Senghor pentru traducere.
2008 - Ziua Internaţională a Francofoniei s-a sărbătorit prin peste 1000 de evenimente în peste 100 de ţări.
- OIF a susţinut cea de a XX a ediţie a festivalului panafrican al filmului de la Ougadougou (Fespaco).
- După deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Abdou Diouf, secretar general al OIF, reuneşte familia francofonă în prezenţa preşedintelui CIO, a şefilor statelor francofone şi a personalităţilor olimpice.
- Simpozion francofon la Tunis privind implementarea noilor tehnologii în educaţie.
2009 - Inaugurarea primei Case a cunoaşterii la Hue (Vietnam).
- Iniţiativa francofonă de formare la distanţă a artizanilor este inaugurată în Benin.
- A VI a ediţie a Jocurilor Francofoniei la Beirut.
- Conferinţa internaţională privind dialogul civilizaţiilor şi diversităţii culturale la Cartagina şi Kairouan (Tunisia).
2010 - OIF s-a instalat în noul sediu pus la dispoziţie în Paris de statul francez cu ocazia sărbătorii a 40 de ani de la înfiinţare.
SURSA
SERVICE DE LA COMMUNICATION DE LA FRANCOFONIE, Vivez la Francophonie, Produit a l'occasion du 40e anniversaire de l'OIF, Paris, mars 2010.
joi, 9 ianuarie 2014
marți, 7 ianuarie 2014
Antologia revistei de cultură „Korunk” (1990-1992)
Kantor Lajos & Salat Levente (ed.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură Korunk”, Cluj, 1994
6 Salat Levente - Cuvânt înainte (S. L. - 1957, redactor-șef Korunk)
13 Kantor Lajos - Erori istorice (Perspective) (K. L. - 1937, critic literar, redactor-șef Korunk)
19 Laszlooffy Aladar - Balada timpului pelegrin (poezie) (L. A. - 1937, poet, redactor Helikon/Cluj)
21 Leszek Kolakowski - Puterea informației (L. K. - 1927, filosof, profesor Chicago University)
28 Nadas Peter - Dialog despre jurnalism și literatură (N. P. - 1942, scriitor, Budapesta)
33 Kanyadi Sandor - Stampă (poezie) (K. S. - 1929, poet, Cluj)
34 Tar Sandor - Fabrica în care trăim. Istorie sentimentală (nuvele) (T. S. - 1941, prozator, Debrecen)
40 Andrei Pleșu - Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali” ai valurilor? (A. P. - 1948, istoric de artă, București)
47 Visky Andras - Blazonul meseriei mele (V. A. - 1957, poet, redactor Korunk)
19 Laszlooffy Aladar - Balada timpului pelegrin (poezie) (L. A. - 1937, poet, redactor Helikon/Cluj)
21 Leszek Kolakowski - Puterea informației (L. K. - 1927, filosof, profesor Chicago University)
28 Nadas Peter - Dialog despre jurnalism și literatură (N. P. - 1942, scriitor, Budapesta)
33 Kanyadi Sandor - Stampă (poezie) (K. S. - 1929, poet, Cluj)
34 Tar Sandor - Fabrica în care trăim. Istorie sentimentală (nuvele) (T. S. - 1941, prozator, Debrecen)
40 Andrei Pleșu - Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali” ai valurilor? (A. P. - 1948, istoric de artă, București)
47 Visky Andras - Blazonul meseriei mele (V. A. - 1957, poet, redactor Korunk)
50 Konrad Gyorgy - Însușirea de temut a viselor (K. G. - 1933, scriitor, vicepreședinte PEN Club International, Budapesta)
55 Adrian Marino - Europa. O idee în expansiune (A. M. - 1921, istoric literar, Cluj)
60 Guy Heraud - Europa națiunilor, Europa regiunilor (G. H. - politolog, Franța)
71 Kosary Domokos - Națiunile mici în Europa (K. D. - 1913, istoric, președinte Academia Ungară)
77 Jako Zsigmond - Despre politica socială transilvană a regelui Matei Corvin (1962, istoric, redactor Korunk)
55 Adrian Marino - Europa. O idee în expansiune (A. M. - 1921, istoric literar, Cluj)
60 Guy Heraud - Europa națiunilor, Europa regiunilor (G. H. - politolog, Franța)
71 Kosary Domokos - Națiunile mici în Europa (K. D. - 1913, istoric, președinte Academia Ungară)
77 Jako Zsigmond - Despre politica socială transilvană a regelui Matei Corvin (1962, istoric, redactor Korunk)
85 R. Varkonyi Agnes - Transilvania și echilibrul puterilor europene (R. V. A. - 1928, profesor universitar, Budapesta)
95 Camil Mureșan - Problema minorităților pe meridiane îndepărtate (C. M. - 1928, istoric, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
95 Camil Mureșan - Problema minorităților pe meridiane îndepărtate (C. M. - 1928, istoric, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
METAMORFOZAREA CONȘTIINȚEI TRANSILVANE
103 Benko Samu - Culturi naționale tolerante (B. S. - 1928, istoric, academician, Cluj)
110 Tokes Laszlo - A fi maghiar ardelean (T. L. - 1952, episcop reformat, președinte onorific UDMR, Oradea)
112 Szocs Geza - Construirea unei case comune sau scheletul din dulap (S. G. - 1953, poet, Cluj)
114 Pierre Bourdieu - Rolul purtătorului de cuvânt și abuzul de putere (P. B. - 1930, arheolog, profesor College de France, Paris)
121 Goncz Arpad - Aventura existenței șefului de stat (G. A. - 1922, scriitor, președintele Republicii Ungare)
125 Salat Levente - Autonomia intelectuală, precum o permanentă căutare
129 Meszolly Miklos - Zambila din Wimbledon (proză) (M. M. - 1921, scriitor, Budapesta)
139 Gall Erno - Dubla minoritate (G. E. - 1917, filosof, profesor universitar, Cluj)
152 Bajor Andor - Nu-i înțeleg pe kurzi (proză) (B. A. - 1927-1992, scriitor, Cluj)
153 Vargha Jeno-Laszlo - Ura noastră cea de toate zilele (V. J. L. - 1954, psiholog, lector universitar, Cluj)
158 Balassa Peter - Dragostea urii (B. P. 1947, estetician, profesor universitar, Budapesta)
106 Marko Bela - Pisica transilvană (M. B: - 1951, redactor-șef Lato, președinte UDMR, Târgu Mureș)
108 Schopflin Gyorgy - Patimile căutării identității politice (S. G - 1939, politolog, profesor London School of Economics)
SĂ VORBIM DESPRE URĂ
161 Balint Tibor - Pâine și piatră (B. T. - 1932, scriitor, Cluj)
162 Balla Zsofia - Imposibilitatea răspunsului (B. Z. - 1949, poet, Cluj)
165 Cs. Gyimesi Eva - Incapacitatea de a urî (1945, istoric literar, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
166 Kertesz Imre - Acest pluton de execuție mereu la datorie (K. I. - 1929, scriitor, traducător, Budapesta)
168 Kiraly Laszlo - Secolul furtului nerușinat (K. L. - 1943, poet, redactor Helikon/Cluj)
161 Balint Tibor - Pâine și piatră (B. T. - 1932, scriitor, Cluj)
162 Balla Zsofia - Imposibilitatea răspunsului (B. Z. - 1949, poet, Cluj)
165 Cs. Gyimesi Eva - Incapacitatea de a urî (1945, istoric literar, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
166 Kertesz Imre - Acest pluton de execuție mereu la datorie (K. I. - 1929, scriitor, traducător, Budapesta)
168 Kiraly Laszlo - Secolul furtului nerușinat (K. L. - 1943, poet, redactor Helikon/Cluj)
169 Koloszvari Papp Laszlo - În copac, maimuță electronică! (K. P. L. - 1940, scriitor, traducător, Budapesta)
171 Laszloffy Aladar - Slujbașul Adolf Visarionovici
172 Marko Bella - Cauze suprimabile
173 Mozes Attila - Doar să ne suportăm reciproc (M. A. - 1952, scriitor, redactor Helikon/Cluj)
175 Nadas Peter - Ocolirea urii
176 Visky Andras - Să vorbim despre dragoste
177 Zalan Tibor - Tristețea omului (Z. T. - 1954, scriitor, Budapesta)
171 Laszloffy Aladar - Slujbașul Adolf Visarionovici
172 Marko Bella - Cauze suprimabile
173 Mozes Attila - Doar să ne suportăm reciproc (M. A. - 1952, scriitor, redactor Helikon/Cluj)
175 Nadas Peter - Ocolirea urii
176 Visky Andras - Să vorbim despre dragoste
177 Zalan Tibor - Tristețea omului (Z. T. - 1954, scriitor, Budapesta)
181 Tanczos Vilmos - A emigrat bezmetic.. în Ungaria (T. V. - folclorist, Cluj)
193 Borsi-Kalman Bela - Alternativele gândirii politice românești în anii 50-60-70 ai secolului trecut (B. K. B. - 1948, istoric, Budapesta)
203 Kereskenyi Sandor - Voința comună în cultura politică românească (K. S. - redactor Korunk/Cluj)
209 Mircea Iorgulescu - Dincolo și dincoace de Caragiale (M. I. - 1943, critic literar, Paris)
211 Kurt Wolflin - Lațurile au fost întinse (poezie) (K. W. - poet, Austria)
212 Szilagyi N. Sandor - Mozaic bucureștean (S. N. S. - 1948, lingvist, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
220 Pomogats Bela - Szabo Zoltan despre Balcani (P. B. - 1934, istoric literar, Budapesta)
224 Mircea Dinescu - Konya Sandor - Unde este poarta Balcanilor? (M. D. -1950, poet, București; K. S. - 1948, deputat, Cluj)
230 Szasz Janos - În culisele presei bucureștene (S. J. - 1927, scriitor, București)
235 Kantor Lajos - Presa sub presiune
239 Varady Szabolcs - Aventuri (poezie) (V. S. - 1943, poet, traducător, Budapesta)
240 Hatar Gyozo - Trup bătrân (poezie) (H. G. - 1914, scriitor, Londra)
241 Kisgyorgy Reka - În căutarea locului final (proză) (K. R. - 1967, scriitor, Cluj)
243 Berczes Laszlo - Prin oglindă (B. L. - 1957, critic de teatru, Budapesta)
251 Ronai Istvan - Ultimii patruzeci și patru din cei două sute de ani (R. I. - 1940, critic de muzică, Cluj)
193 Borsi-Kalman Bela - Alternativele gândirii politice românești în anii 50-60-70 ai secolului trecut (B. K. B. - 1948, istoric, Budapesta)
203 Kereskenyi Sandor - Voința comună în cultura politică românească (K. S. - redactor Korunk/Cluj)
209 Mircea Iorgulescu - Dincolo și dincoace de Caragiale (M. I. - 1943, critic literar, Paris)
211 Kurt Wolflin - Lațurile au fost întinse (poezie) (K. W. - poet, Austria)
212 Szilagyi N. Sandor - Mozaic bucureștean (S. N. S. - 1948, lingvist, profesor Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
220 Pomogats Bela - Szabo Zoltan despre Balcani (P. B. - 1934, istoric literar, Budapesta)
224 Mircea Dinescu - Konya Sandor - Unde este poarta Balcanilor? (M. D. -1950, poet, București; K. S. - 1948, deputat, Cluj)
230 Szasz Janos - În culisele presei bucureștene (S. J. - 1927, scriitor, București)
235 Kantor Lajos - Presa sub presiune
239 Varady Szabolcs - Aventuri (poezie) (V. S. - 1943, poet, traducător, Budapesta)
240 Hatar Gyozo - Trup bătrân (poezie) (H. G. - 1914, scriitor, Londra)
241 Kisgyorgy Reka - În căutarea locului final (proză) (K. R. - 1967, scriitor, Cluj)
243 Berczes Laszlo - Prin oglindă (B. L. - 1957, critic de teatru, Budapesta)
251 Ronai Istvan - Ultimii patruzeci și patru din cei două sute de ani (R. I. - 1940, critic de muzică, Cluj)
CONDEI
254 Fejto Ferenc - Cluj sau Strasbourg (F. F. - 1909, istoric, Paris)
255 Szilagyi Julia - Europa mea (S. J. - 1936, critic literar, Cluj)
256 Laszlo Ferenc - Spre Paneuropa (L. F. - 1937, muzicolog, profesor Institutul de Muzică Cluj)
258 Esterhazy Peter - Viața de necâștigat (E. P. - 1950, scriitor, Budapesta)
260 Josza T. Istvan - Cetatea (J. T. I. - 1964, redactor Korunk/Cluj)
254 Fejto Ferenc - Cluj sau Strasbourg (F. F. - 1909, istoric, Paris)
255 Szilagyi Julia - Europa mea (S. J. - 1936, critic literar, Cluj)
256 Laszlo Ferenc - Spre Paneuropa (L. F. - 1937, muzicolog, profesor Institutul de Muzică Cluj)
258 Esterhazy Peter - Viața de necâștigat (E. P. - 1950, scriitor, Budapesta)
260 Josza T. Istvan - Cetatea (J. T. I. - 1964, redactor Korunk/Cluj)
PANORAMA
262 Lengyel Laszlo - Noua Europă - văzută prin prisma maghiarilor (L. L. - 1950, economist, politolog, Budapesta)
273 Biro Gaspar - Minoritățile și drepturile colective (B. G. - 1951, jurist, Budapesta)
278 Schlett Istvan - Instituțiile autonomiei minorităților (S. I. - 1939, politolog, profesor universitar, Budapesta)
282 Salat Levente - Pistele constrângerii intelectualității în societățile postcomuniste
262 Lengyel Laszlo - Noua Europă - văzută prin prisma maghiarilor (L. L. - 1950, economist, politolog, Budapesta)
273 Biro Gaspar - Minoritățile și drepturile colective (B. G. - 1951, jurist, Budapesta)
278 Schlett Istvan - Instituțiile autonomiei minorităților (S. I. - 1939, politolog, profesor universitar, Budapesta)
282 Salat Levente - Pistele constrângerii intelectualității în societățile postcomuniste
AGORA
286 Cseke Peter - Vor rămâne stigmatizați (C. P. - 1945, secretar general Korunk, lector Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)
297 Tofalvi Zoltan - Emigranți, pribegi, coloniști (T. Z. - 1944, reporter, Târgu Mureș)
304 Vasas Samu - Problemele sociale ale unei colonii de țigani (V. S. 1927, profesor, Huedin)
REFLEXII ISTORICE
309 Fugedi Erik - Despre Mathias Rex - la comemorare a 500 de ani de la moarte (F. E. - 1916, istoric, Budapesta)
316 Kiss Andrass - Moștenirea instituțională (K. A. - 1922, istoric, Cluj)
322 Sebestyen Mihaly - De la înrădăcinare la emancipare (S. M. - 1947, istoric, bibliotecar, Cluj)
328 Kiss Andras - Izvoare și date în sec. al XVI lea - XIX lea privind istoria țiganilor clujeni
DOCUMENT
336 Egyed Akos - Autonomie secuiască în 1931 (E. A. - 1928, istoric, academician, Cluj)
337 Paal Arpad - Lege cu privire la autoguvernarea culturală a comunității secuilor. Bazată pe articolul 1 din pactul internațional încheiat la Paris la 19 decembrie 1919 (P. A. - 1880-1944, publicist, jurist)
RECENZII
350 Csutak Judit - Monolog(uri) durabil(e) (C. J. - 1953, profesor, Miercurea Ciuc)
354 Jako Clara - Despre cercetările noastre asupra istoriei intelectualității (J. C. -1962, istoric, redactor Korunk)
358 Varga Gabor - „Sărbătoarea încetează la gardurile noastre de oase?” (V. G. - 1948, inginer, dramaturg, Oradea)
366 Kovacs Kiss Gyorgy - D ou parlez-vous? (K. K. G. - 1960, istoric, redactor Korunk)
369 Konya Sandor - Câte eseuri se pot scrie despre libertate?
370 Josza T. Istvan - Povara căutării sintezei
KORUNK 1990-1992
375 Cuprins integral
luni, 6 ianuarie 2014
Eliade şi cultura spaniolă (GARRIGOS 2005)
Încă din studenţie Mircea Eliade* a manifestat interes pentru cultura spaniolă. El a promovat-o în anii '20 şi '30 nu numai în România, fiind ''un înaintaş al culturii spaniole în Europa orientală''. Astfel, în 1926 a comentat versiunea franceză a cărţii lui Miguel de Unamuno**, Agonia creştinismului, şi a scris un eseu despre personalitatea enciclopedică a lui Adolfo Bonilla San Martin***, pe care-l compara cu Farinelli****.
În 1928 a publicat un articol la moartea lui Vicente Blasco Ibanez*****, o personalitate, depăşită în opinia sa, numai de Unamuno. După Eliade, cei doi ''sunt rupţi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote******''.
Pe Marcelino Menendez y Pelayo*******, a cărui operă l-a atras să cunoască literatura spaniolă, îl aprecia ca ''cel mai formidabil fenomen al veacului''. Opera lui Menendez, pe care l-a luat ca model, a cunoscut-o in 1928 la Roma, unde şi-a pregătit teza de licenţă de spre filozofia italiană renascentistă. La întoarcere a publicat două studii despre Menendez şi unul despre Franscisco Sanchez********, umanist din secolul XVI.
Dar admiraţia sa a fost aţintită asupra celor trei mari filozofi spanioli contemporani: Unamuno, Ortega y Gasset********* şi Eugenio D'Ors**********. Despre ei va scrie în 1933 în articolul ''În Spania şi la noi'' că sunt cei mari eseişti europeni şi cei mai originali în privinţa izvoarelor folosite.
La moartea lui Unamuno, în conferinţa ţinută la 26 ianuarie 1937 la Radio Bucureşti, Eliade subliniază că acesta ''creeează un imperialism spirtual iberic fondat pe un mare mit spaniol: Don Quijote'' şi consideră că este necesară spaniolizarea Europei. În acelaşi an îi mărturiseşte lui Claude-Henri Rocquet*********** despre cel dispărut: ''Opera sa este esenţială, fiindcă a reuşit să arate rădcinile <<viscerale>> ale culturii. [...] Insistă asupra importanţei spirituale a cărnii, a corpului, a sângelui, a tot ceea ce numea <<experienţa viscerală a spirtului>>''.
Mircea Eliade a cunoscut Spania după numirea sa ca ataşat cultural în Portugalia vecină în 1941. În jurnalul său ţinut în perioada în care a locuit în Portugalia (februarie 1941 - septembrie 1945) menţionează cele trei călătorii în Spania din anii 1942, 1943 şi 1944. În periplurile sale prin provinciile Castilia (Madrid) şi Andalusia (Marea Mediterană) a fost acaparat de capitala Madrid şi de marii pictori Velazquez************, El Greco*************, Murillo************** şi Goya***************. Pe ultimul îl consideră un revoluţionar deoarece a introdus etnografia în pictură prin pânzele şi desenele despre timpul liber, obiceiurile şi întâmplările zilnice. Iese în evidenţă ultima călătorie, cea din octombrie 1944 la Cordoba, unde participă la Congresul Portughez-Spaniol. Impresiile deosebite produse de acest oraş cu un luung trecut medieval arab îl determină să ţină un jurnal autonom, intitulat chiar Jurnalul din Cordoba şi comparabil ca valoare cu o altă lucrare a sa, India (1934), un rezultat al bursei sale de studiu de la sfârşitul anilor '20 în străvechea civilizaţie asiatică.
În pofida pasiunii dovedite a lui Eliade pentru Spania, prima traducere a operei sale în spaniolă s-a realizat în Argentina, deşi încă în 1936 i se plângea lui Corpus Braga că în Spania nu fusese tradus nici un scriitor român. De-abia în anii '90 a început traducerea lui Eliade în Spania, care a devenit ulterior a doua ţară, după Franţa, ca număr al lucrărilor eliadiene traduse.
SURSA
Joaquin Garrigos********, Pasiunea spaniolă, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 20-22.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Miguel de Unamuno (1864 Bilbao/Spania- 1936 Salamanca/Spania) (http://migueldeunamuno.org/)
*** Adolfo Bonilla San Martin (1875 Madrid/Spania - 1926 Madrid/Spania) (http://www.filosofia.org/ave/001/a058.htm)
**** Carlo Broschi: pseudonim Farinelli (1705 Andria/Italia- 1782 Bologna/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/201875/Farinelli)
***** Vicente Blasco Ibanez (1867 Valencia/Spania - 1928 Menton/Franţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/68999/Vicente-Blasco-Ibanez)
****** Don Quijote - Personajul principal al romanului Don Quijote de la Mancha publicat de scriitorul spaniol Miguel Cervantes în 1605 şi 1615 (http://www.online-literature.com/cervantes/don_quixote/)
******* Marcelino Menendez y Pelayo (1856 Santander/Spania- 1912 Santander/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/374919/Marcelino-Menendez-y-Pelayo)
******** Franscisco Sanchez (1523 Braza/Spania - 1600 Valladolid/Spania) (http://www1.uprh.edu/rsoto/Francisco_S%C3%A1nchez_Brocense.pdf)
********* Jose Ortega y Gasset (1883 Madrid/Spania - 1955 Madrid/Spania) (http://plato.stanford.edu/entries/gasset/)
********** Eugenio D'Ors (1881 Barcelona/Spania - 1954 Villanueva y Geltru/Spania ) (http://www.spainisculture.com/en/artistas_creadores/eugenio_d_ors.html)
*********** Claude-Henri Rocquet (1933 Dunkerque/Franţa - ) (http://www.claudehenrirocquet.fr/)
************ Diego Velazquez (1599 Sevilla/Spania- 1660 Madrid/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624772/Diego-Velazquez)
************* Domenicos Theotokopoulos - pseudonim El Greco (1541 Creta/[Veneţia]/Grecia - 1641 Toledo/Spania) (http://www.el-greco-foundation.org/)
************** Bartolome Murillo (1617 Sevilla/Spania - 1682 Sevilla/Spania) (http://www.spanisharts.com/prado/murillo.htm)
*************** Francisco Goya (1746 Fuendetodos/Spania - 1828 Bordeaux/Franţa) (http://www.franciscodegoya.net/)
În 1928 a publicat un articol la moartea lui Vicente Blasco Ibanez*****, o personalitate, depăşită în opinia sa, numai de Unamuno. După Eliade, cei doi ''sunt rupţi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote******''.
Pe Marcelino Menendez y Pelayo*******, a cărui operă l-a atras să cunoască literatura spaniolă, îl aprecia ca ''cel mai formidabil fenomen al veacului''. Opera lui Menendez, pe care l-a luat ca model, a cunoscut-o in 1928 la Roma, unde şi-a pregătit teza de licenţă de spre filozofia italiană renascentistă. La întoarcere a publicat două studii despre Menendez şi unul despre Franscisco Sanchez********, umanist din secolul XVI.
Dar admiraţia sa a fost aţintită asupra celor trei mari filozofi spanioli contemporani: Unamuno, Ortega y Gasset********* şi Eugenio D'Ors**********. Despre ei va scrie în 1933 în articolul ''În Spania şi la noi'' că sunt cei mari eseişti europeni şi cei mai originali în privinţa izvoarelor folosite.
La moartea lui Unamuno, în conferinţa ţinută la 26 ianuarie 1937 la Radio Bucureşti, Eliade subliniază că acesta ''creeează un imperialism spirtual iberic fondat pe un mare mit spaniol: Don Quijote'' şi consideră că este necesară spaniolizarea Europei. În acelaşi an îi mărturiseşte lui Claude-Henri Rocquet*********** despre cel dispărut: ''Opera sa este esenţială, fiindcă a reuşit să arate rădcinile <<viscerale>> ale culturii. [...] Insistă asupra importanţei spirituale a cărnii, a corpului, a sângelui, a tot ceea ce numea <<experienţa viscerală a spirtului>>''.
Mircea Eliade a cunoscut Spania după numirea sa ca ataşat cultural în Portugalia vecină în 1941. În jurnalul său ţinut în perioada în care a locuit în Portugalia (februarie 1941 - septembrie 1945) menţionează cele trei călătorii în Spania din anii 1942, 1943 şi 1944. În periplurile sale prin provinciile Castilia (Madrid) şi Andalusia (Marea Mediterană) a fost acaparat de capitala Madrid şi de marii pictori Velazquez************, El Greco*************, Murillo************** şi Goya***************. Pe ultimul îl consideră un revoluţionar deoarece a introdus etnografia în pictură prin pânzele şi desenele despre timpul liber, obiceiurile şi întâmplările zilnice. Iese în evidenţă ultima călătorie, cea din octombrie 1944 la Cordoba, unde participă la Congresul Portughez-Spaniol. Impresiile deosebite produse de acest oraş cu un luung trecut medieval arab îl determină să ţină un jurnal autonom, intitulat chiar Jurnalul din Cordoba şi comparabil ca valoare cu o altă lucrare a sa, India (1934), un rezultat al bursei sale de studiu de la sfârşitul anilor '20 în străvechea civilizaţie asiatică.
În pofida pasiunii dovedite a lui Eliade pentru Spania, prima traducere a operei sale în spaniolă s-a realizat în Argentina, deşi încă în 1936 i se plângea lui Corpus Braga că în Spania nu fusese tradus nici un scriitor român. De-abia în anii '90 a început traducerea lui Eliade în Spania, care a devenit ulterior a doua ţară, după Franţa, ca număr al lucrărilor eliadiene traduse.
SURSA
Joaquin Garrigos********, Pasiunea spaniolă, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 20-22.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Miguel de Unamuno (1864 Bilbao/Spania- 1936 Salamanca/Spania) (http://migueldeunamuno.org/)
*** Adolfo Bonilla San Martin (1875 Madrid/Spania - 1926 Madrid/Spania) (http://www.filosofia.org/ave/001/a058.htm)
**** Carlo Broschi: pseudonim Farinelli (1705 Andria/Italia- 1782 Bologna/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/201875/Farinelli)
***** Vicente Blasco Ibanez (1867 Valencia/Spania - 1928 Menton/Franţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/68999/Vicente-Blasco-Ibanez)
****** Don Quijote - Personajul principal al romanului Don Quijote de la Mancha publicat de scriitorul spaniol Miguel Cervantes în 1605 şi 1615 (http://www.online-literature.com/cervantes/don_quixote/)
******* Marcelino Menendez y Pelayo (1856 Santander/Spania- 1912 Santander/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/374919/Marcelino-Menendez-y-Pelayo)
******** Franscisco Sanchez (1523 Braza/Spania - 1600 Valladolid/Spania) (http://www1.uprh.edu/rsoto/Francisco_S%C3%A1nchez_Brocense.pdf)
********* Jose Ortega y Gasset (1883 Madrid/Spania - 1955 Madrid/Spania) (http://plato.stanford.edu/entries/gasset/)
********** Eugenio D'Ors (1881 Barcelona/Spania - 1954 Villanueva y Geltru/Spania ) (http://www.spainisculture.com/en/artistas_creadores/eugenio_d_ors.html)
*********** Claude-Henri Rocquet (1933 Dunkerque/Franţa - ) (http://www.claudehenrirocquet.fr/)
************ Diego Velazquez (1599 Sevilla/Spania- 1660 Madrid/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624772/Diego-Velazquez)
************* Domenicos Theotokopoulos - pseudonim El Greco (1541 Creta/[Veneţia]/Grecia - 1641 Toledo/Spania) (http://www.el-greco-foundation.org/)
************** Bartolome Murillo (1617 Sevilla/Spania - 1682 Sevilla/Spania) (http://www.spanisharts.com/prado/murillo.htm)
*************** Francisco Goya (1746 Fuendetodos/Spania - 1828 Bordeaux/Franţa) (http://www.franciscodegoya.net/)
duminică, 5 ianuarie 2014
Activitatea diplomatică lui M. Eliade în Portugalia (ALEXANDRESCU 2005)
În 2005, în paginile revistei ''Origini''*, editată de scriitorul Gabriel Stănescu** în SUA, a apărut un fragment dintr-o lucrare în curs de apariţie*** despre perioada portugheză a lui Mircea Eliade**** a filologului Sorin Alexandrescu*****, nepot al scriitorului şi istoricului religiilor român.
Mircea Eliade şi-a început activitatea diplomatică în timpul regimului autoritar al regelui Carol II****** (1938-1940), fiind numit la 1 aprilie 1940 la reprezentanţa română de la Londra. Postul oficial ocupat de el la 10 februarie 1941 în cadrul legaţiei României la Lisabona nu este prea clar. În Memorii, mai întâi menţionează că l-a înlocuit pe ataşatul de presă Aron Cotruş*******, mutat la Madrid, pentru ca în pagina următoare să precizeze că fusese numit ''ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă'', aspect confirmat într-un CV trimis în 1951 lui Vintilă Horia********. Pe de altă parte, în Jurnalul portughez********* notează la mai multe date că este doar ataşat de presă: 3 iulie 1942, septembrie 1942, 11 februarie 1945 şi 10 aprilie 1945, zi în care vorbeşte de încheierea carierei sale diplomatice. În plus, în aprilie 1944 când serviciul de presă a fost transferat la Ministerul de Externe, Eliade a fost retrogradat de la ''consilier'' la ''secretar''.
În dosarul de la Ministerul de Externe cu titlul ''Dosar Eliade Mircea, consilier cultural 1940-1944'', studiat de politologul Florin Ţurcanu**********, se află două documente relevante: numirea ca ataşat de presă şi recomandarea ambasadorului Dimitrie Iuraşcu*********** din 11 octombrie 1941 ca Eliade să-şi continue activitatea în domeniul cultural, pe care îl consideră la fel de important ca cel al presei.
Încă de la începutul misiunii sale în ţara de limbă romanică, Eliade a considerat că ''reprezintă'' cultura română şi, în consecinţă, a promovat realizările culturii româneşti în cotidianul Acção şi în volumul său Românii, latinii Orientului************.
Intelectualul Mircea Eliade este conştient de impactul celor 4 ani de activitate diplomatică în Portugalia, aşa după cum a notat la 9 martie 1944: ''Aflu că ministrul Victor Cădere************* m-a lucrat la Bucureşti. Vrea în orice chip să scape deşi îşi dă bine seama că dacă România există astăzi ca realitate în Portugalia, iar nu ca relaţii diplomatice, se datorează în primul rând muncii şi prezenţei mele''.
Relaţiile sale cu colegii din ambasadă nu erau prea cordiale, singura menţiune pozitivă pe care o face Eliade are loc în contextul expoziţiei ''Expansiunea portugheză în lume'', în cadrul căreia a fost expus tabloul întâlnirii domnului Dan II al Ţării Româneşti************** cu un principe cruciat portughez. În raportul său, scriitorul-diplomat remarcă această ''idee care se datoreşte însărcinatului nostru cu afaceri la Lisabona, d. M. Cămărăşescu'', despre care adaugă că l-a recomandat lui Antonio Ferro***************, ministrul portughez al propagandei.
Atitudinea faţă de Leontin Constantinescu****************, şeful său la serviciul presă (9 octombrie 1941), oscilează între cea a unui subaltern şi cea a unui prieten, având în vedere că în 1945 vor pleca împreună la Paris, unde Eliade îl va ajuta. O atitudine opusă va avea Constantinescu într-o discuţie cu latinistul Nicolae Herescu*****************, un bun prieten al lui Eliade.
Despre Sergiu Lecca******************, care l-a înlocuit pe Constantinescu în 1942, Eliade ştie că este un agent secret care primeşte o leafă mare şi ''stă într-o singură cameră şi joacă tot timpul la ruletă la Estoril*******************''.
În legătură cu vizita oficială în Portugalia a celebrului ziarist Pamfil Şeicaru********************, Eliade notează cu amărăciune la 20 iulie 1941: ''Toate masacrele, toate lagărele, toate umilinţele... ca să ajungem din nou... la eternul nostru Pamfil care a terorizat toţi regii şi toate guvernele dar a căzut întotdeauna în picioare''.
O părere şi mai proastă are Eliade despre membrii Comisiei economice româneşti aflată în vizită în capitala Portugaliei. Aceştia se ocupau şi de afaceri personale cu lână, despre care se ştia în ţara gazdă, dar pe care ambasadorul Cădere se preface că nu le crede. Mai mult, aceste afaceri intră şi în domeniul wolframului, materie primă strategică pe care şi Germania o achiziţiona în secret din Portugalia. Ca urmare, Eliade a vrut să-şi dea demisia în semn de protest, dar a renunţat, deoarece era sigur că cei bănuiţi îşi şterseseră deja urmele şi se temea că, dezvăluind lucrurile, ar fi fost arestat în România ''ca legionar sau ca terorist''.
Cariera diplomatică a lui Eliade s-a încheiat brusc, la scurt timp după schimbarea de regim din România de la 23 august 1944. Când Constantin Vişoianu********************* preia de la Grigore Niculescu-Buzeşti********************** portofoliul externelor la 4 noiembrie, în al doilea guvern al generalului Constantin Sănătescu***********************, Eliade îşi pune întrebarea dacă noul ministru nu ''îşi va aduce aminte că sunt 'fascist' şi mă va tăia de pe listă''. La 20 decembrie 1944 Eliade află că ''sunt scos din cadre'', iar la 29 ianuarie 1945 ambasadorul Brutus Coste************************, succesorul lui Cădere, îi dă să citească telegrama oficială din 23 noiembrie 1944, care anunţa că fusese scos din minister la 1 noiembrie. Cum soţia sa Nina murise la 20 noiembrie, este posibil ca ambasadorul să-i fi tăinuit demiterea pentru a nu-i agrava durerea sufletească. Pe de altă parte, Coste a reuşit să obţină pentru Eliade un supliment de salariu în legătură cu moartea soţiei sale, dar la 1 februarie 1945 şi această resursă financiară i-a fost anulată. În aceste condiţii Coste îi asigură o indemnizaţie din fondurile ambasadei ''cât timp va fi el în post''. La 10 aprilie, cei trei demişi din ambasada de la Lisabona, Cădere, Constantinescu şi Eliade, sunt anunţaţi că ''ne putem întoarce în ţară, dacă dorim''. Eliade nu face greşeala filoenglezului Cădere, care la întoarcerea în România va fi condamnat la închisoare de regimul comunist. Treptat, situaţia financiară a lui Eliade s-a agravat până în septembrie 1945, când pleacă la Paris. În timpul şederii sale la Lisabona, Eliade a scris şi cartea Salazar şi revoluţia din Portugalia*************************, avându-l ca subiect chiar pe dictatorul de dreapta al Portugaliei, Antonio Oliveira da Salazar**************************. Ca urmare, S. Alexandrescu îşi pune următoarea întrebare pentru a explica îndepărtarea lui Eliade din minister în toamna tot mai tulbure a anului 1944: <Sau poate este vorba de o ''selecţie'' patronată, de nevoie sau din oportunism, de un ministru de Externe Grigore Niculescu Buzeşti care putuse citi în Scânteia din 3 octombrie 1944 denunţarea lui Eliade ca ''ideolog al mişcării legionare şi apologist al dictaturii lui Salazar'' şi care citise, desigur, trei atacuri violente contra lui Eliade în ziarul propriului partid PNŢ, Dreptatea, semnate de Oscar Lemnaru**************************** pe 3 septembrie, 28 septembrie şi 11 octombrie 1944, ultimul fiind o ameninţare directă în cazul că Eliade s-ar reîntoarce în ţară pentru că ''a reprezentat în străinătate hitlerismul românesc''?>.
SURSA
Sorin Alexandrescu, Viaţa la Lisabona, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 7-10.
NOTE M.T.
* ''Origini'' (http://origini.uv.ro/)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - 2010 Bucureşti) (http://conexiuni.net/arhiva/2010_Decembrie/Laurentiu_Orasanu_Decembrie_2010.htm)
*** Mircea Eliade, dinspre Portugalia (http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=422&Itemid=117)
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://www.cesi.ro/ro/info/cvs/s_alexandrescu.htm)
****** Carol II (1893 Sinaia/România - 1953 Estoril/Portugalia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/96445/Carol-II)
******* Aron Cotruş (1891 Haşag/[Austro-Ungaria]/România - 1961 Cleveland/SUA) (http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=10&idp=126&nume=Cotru%BA,)
******** Vintilă Horia (1915 Segarcea/România - 1992 Madrid/Spania) (http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html)
********* (21 aprilie 1941 - 5 septembrie 1945) (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)(http://www.romlit.ro/mircea_eliade_jurnalul_portughez)
********** Florin Ţurcanu (1967 România - ) (http://www.humanitas.ro/florin-turcanu)
*********** Dimitrie Iuraşcu (1890 Galaţi - 1964 Bucureşti) (http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev148-ro.htm)
************ Os Romenos, latinos do Oriente: 1943 (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)
************* Victor Cădere (1891 Cluj/[Austro-Ungaria]/România - 1980 Franţa) (ministru=ambasador) (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/fise-de-intemnitare-ips-bartolomeu-si-parintele-boila--32922.html)
************** Dan II domn al Ţării Româneşti (1422-1426; 1427-1431) (http://www.nineoclock.ro/portuguese-romanian-ties-excellent-with-wide-potential-for-improvement/)
*************** Antonio Ferro (1890 Lisabona/Portugalia - 1956) (http://www.infopedia.pt/$antonio-ferro;jsessionid=-DKa00+lw57i20ny-h-EJw__)
****************** Sergiu Lecca (http://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lecca#cite_note-3)
******************* Estoril (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/estoril-terenul-joaca-al-monarhiei-europene-asteptare#)
******************** Pamfil Şeicaru (1894 Buzău/România - 1980 Munchen/Germania) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus)
********************* Constantin Vişoianu (1897 Urlaţi/România - 1994 Washington/SUA) (http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html)
********************** Grigore Niculescu-Buzeşti (1908 Sărata/România - 1949 New York/SUA) (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/formarea_comitetului_national_roman/926/)
*********************** Constantin Sănătescu (1885 Craiova - 1947 Bucureşti) (http://www.humanitas.ro/constantin-sanatescu)
************************ Brutus Coste (1910 Ciacova/[Austro-Ungaria]/România - 1984 New York/SUA) (http://www.alternativaonline.ca/BrutusCoste.html)
************************* Editura Vremea, Bucureşti, 1943 (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Horia-Corneliu-Cicortas-interviu.html)
************************** Antonio Oliveira da Salazar (1889 Vimieiro/Portugalia - 1968 1970 Lisabona/Portugalia) (http://www.historiadeportugal.info/antonio-de-oliveira-salazar/)
**************************** Oscar Holtzmann (pseudonim Lemnaru) (1907 Bucureşti - 1968 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Oscar_Lemnaru)
Mircea Eliade şi-a început activitatea diplomatică în timpul regimului autoritar al regelui Carol II****** (1938-1940), fiind numit la 1 aprilie 1940 la reprezentanţa română de la Londra. Postul oficial ocupat de el la 10 februarie 1941 în cadrul legaţiei României la Lisabona nu este prea clar. În Memorii, mai întâi menţionează că l-a înlocuit pe ataşatul de presă Aron Cotruş*******, mutat la Madrid, pentru ca în pagina următoare să precizeze că fusese numit ''ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă'', aspect confirmat într-un CV trimis în 1951 lui Vintilă Horia********. Pe de altă parte, în Jurnalul portughez********* notează la mai multe date că este doar ataşat de presă: 3 iulie 1942, septembrie 1942, 11 februarie 1945 şi 10 aprilie 1945, zi în care vorbeşte de încheierea carierei sale diplomatice. În plus, în aprilie 1944 când serviciul de presă a fost transferat la Ministerul de Externe, Eliade a fost retrogradat de la ''consilier'' la ''secretar''.
În dosarul de la Ministerul de Externe cu titlul ''Dosar Eliade Mircea, consilier cultural 1940-1944'', studiat de politologul Florin Ţurcanu**********, se află două documente relevante: numirea ca ataşat de presă şi recomandarea ambasadorului Dimitrie Iuraşcu*********** din 11 octombrie 1941 ca Eliade să-şi continue activitatea în domeniul cultural, pe care îl consideră la fel de important ca cel al presei.
Încă de la începutul misiunii sale în ţara de limbă romanică, Eliade a considerat că ''reprezintă'' cultura română şi, în consecinţă, a promovat realizările culturii româneşti în cotidianul Acção şi în volumul său Românii, latinii Orientului************.
Intelectualul Mircea Eliade este conştient de impactul celor 4 ani de activitate diplomatică în Portugalia, aşa după cum a notat la 9 martie 1944: ''Aflu că ministrul Victor Cădere************* m-a lucrat la Bucureşti. Vrea în orice chip să scape deşi îşi dă bine seama că dacă România există astăzi ca realitate în Portugalia, iar nu ca relaţii diplomatice, se datorează în primul rând muncii şi prezenţei mele''.
Relaţiile sale cu colegii din ambasadă nu erau prea cordiale, singura menţiune pozitivă pe care o face Eliade are loc în contextul expoziţiei ''Expansiunea portugheză în lume'', în cadrul căreia a fost expus tabloul întâlnirii domnului Dan II al Ţării Româneşti************** cu un principe cruciat portughez. În raportul său, scriitorul-diplomat remarcă această ''idee care se datoreşte însărcinatului nostru cu afaceri la Lisabona, d. M. Cămărăşescu'', despre care adaugă că l-a recomandat lui Antonio Ferro***************, ministrul portughez al propagandei.
Atitudinea faţă de Leontin Constantinescu****************, şeful său la serviciul presă (9 octombrie 1941), oscilează între cea a unui subaltern şi cea a unui prieten, având în vedere că în 1945 vor pleca împreună la Paris, unde Eliade îl va ajuta. O atitudine opusă va avea Constantinescu într-o discuţie cu latinistul Nicolae Herescu*****************, un bun prieten al lui Eliade.
Despre Sergiu Lecca******************, care l-a înlocuit pe Constantinescu în 1942, Eliade ştie că este un agent secret care primeşte o leafă mare şi ''stă într-o singură cameră şi joacă tot timpul la ruletă la Estoril*******************''.
În legătură cu vizita oficială în Portugalia a celebrului ziarist Pamfil Şeicaru********************, Eliade notează cu amărăciune la 20 iulie 1941: ''Toate masacrele, toate lagărele, toate umilinţele... ca să ajungem din nou... la eternul nostru Pamfil care a terorizat toţi regii şi toate guvernele dar a căzut întotdeauna în picioare''.
O părere şi mai proastă are Eliade despre membrii Comisiei economice româneşti aflată în vizită în capitala Portugaliei. Aceştia se ocupau şi de afaceri personale cu lână, despre care se ştia în ţara gazdă, dar pe care ambasadorul Cădere se preface că nu le crede. Mai mult, aceste afaceri intră şi în domeniul wolframului, materie primă strategică pe care şi Germania o achiziţiona în secret din Portugalia. Ca urmare, Eliade a vrut să-şi dea demisia în semn de protest, dar a renunţat, deoarece era sigur că cei bănuiţi îşi şterseseră deja urmele şi se temea că, dezvăluind lucrurile, ar fi fost arestat în România ''ca legionar sau ca terorist''.
Cariera diplomatică a lui Eliade s-a încheiat brusc, la scurt timp după schimbarea de regim din România de la 23 august 1944. Când Constantin Vişoianu********************* preia de la Grigore Niculescu-Buzeşti********************** portofoliul externelor la 4 noiembrie, în al doilea guvern al generalului Constantin Sănătescu***********************, Eliade îşi pune întrebarea dacă noul ministru nu ''îşi va aduce aminte că sunt 'fascist' şi mă va tăia de pe listă''. La 20 decembrie 1944 Eliade află că ''sunt scos din cadre'', iar la 29 ianuarie 1945 ambasadorul Brutus Coste************************, succesorul lui Cădere, îi dă să citească telegrama oficială din 23 noiembrie 1944, care anunţa că fusese scos din minister la 1 noiembrie. Cum soţia sa Nina murise la 20 noiembrie, este posibil ca ambasadorul să-i fi tăinuit demiterea pentru a nu-i agrava durerea sufletească. Pe de altă parte, Coste a reuşit să obţină pentru Eliade un supliment de salariu în legătură cu moartea soţiei sale, dar la 1 februarie 1945 şi această resursă financiară i-a fost anulată. În aceste condiţii Coste îi asigură o indemnizaţie din fondurile ambasadei ''cât timp va fi el în post''. La 10 aprilie, cei trei demişi din ambasada de la Lisabona, Cădere, Constantinescu şi Eliade, sunt anunţaţi că ''ne putem întoarce în ţară, dacă dorim''. Eliade nu face greşeala filoenglezului Cădere, care la întoarcerea în România va fi condamnat la închisoare de regimul comunist. Treptat, situaţia financiară a lui Eliade s-a agravat până în septembrie 1945, când pleacă la Paris. În timpul şederii sale la Lisabona, Eliade a scris şi cartea Salazar şi revoluţia din Portugalia*************************, avându-l ca subiect chiar pe dictatorul de dreapta al Portugaliei, Antonio Oliveira da Salazar**************************. Ca urmare, S. Alexandrescu îşi pune următoarea întrebare pentru a explica îndepărtarea lui Eliade din minister în toamna tot mai tulbure a anului 1944: <Sau poate este vorba de o ''selecţie'' patronată, de nevoie sau din oportunism, de un ministru de Externe Grigore Niculescu Buzeşti care putuse citi în Scânteia din 3 octombrie 1944 denunţarea lui Eliade ca ''ideolog al mişcării legionare şi apologist al dictaturii lui Salazar'' şi care citise, desigur, trei atacuri violente contra lui Eliade în ziarul propriului partid PNŢ, Dreptatea, semnate de Oscar Lemnaru**************************** pe 3 septembrie, 28 septembrie şi 11 octombrie 1944, ultimul fiind o ameninţare directă în cazul că Eliade s-ar reîntoarce în ţară pentru că ''a reprezentat în străinătate hitlerismul românesc''?>.
SURSA
Sorin Alexandrescu, Viaţa la Lisabona, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 7-10.
NOTE M.T.
* ''Origini'' (http://origini.uv.ro/)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - 2010 Bucureşti) (http://conexiuni.net/arhiva/2010_Decembrie/Laurentiu_Orasanu_Decembrie_2010.htm)
*** Mircea Eliade, dinspre Portugalia (http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=422&Itemid=117)
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://www.cesi.ro/ro/info/cvs/s_alexandrescu.htm)
****** Carol II (1893 Sinaia/România - 1953 Estoril/Portugalia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/96445/Carol-II)
******* Aron Cotruş (1891 Haşag/[Austro-Ungaria]/România - 1961 Cleveland/SUA) (http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=10&idp=126&nume=Cotru%BA,)
******** Vintilă Horia (1915 Segarcea/România - 1992 Madrid/Spania) (http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html)
********* (21 aprilie 1941 - 5 septembrie 1945) (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)(http://www.romlit.ro/mircea_eliade_jurnalul_portughez)
********** Florin Ţurcanu (1967 România - ) (http://www.humanitas.ro/florin-turcanu)
*********** Dimitrie Iuraşcu (1890 Galaţi - 1964 Bucureşti) (http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev148-ro.htm)
************ Os Romenos, latinos do Oriente: 1943 (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)
************* Victor Cădere (1891 Cluj/[Austro-Ungaria]/România - 1980 Franţa) (ministru=ambasador) (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/fise-de-intemnitare-ips-bartolomeu-si-parintele-boila--32922.html)
************** Dan II domn al Ţării Româneşti (1422-1426; 1427-1431) (http://www.nineoclock.ro/portuguese-romanian-ties-excellent-with-wide-potential-for-improvement/)
*************** Antonio Ferro (1890 Lisabona/Portugalia - 1956) (http://www.infopedia.pt/$antonio-ferro;jsessionid=-DKa00+lw57i20ny-h-EJw__)
**************** Leontin Constantinescu (1913 Craiova/România - 1981 Saarbrucken/ Germania) (http://www.crispedia.ro/Leontin_Jean_Constantinescu)
***************** Nicolae Herescu (1903 Turnu Severin/România - 1961 Zurich/Elveţia) (http://www.crispedia.ro/Nicolae_I__Herescu)****************** Sergiu Lecca (http://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lecca#cite_note-3)
******************* Estoril (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/estoril-terenul-joaca-al-monarhiei-europene-asteptare#)
******************** Pamfil Şeicaru (1894 Buzău/România - 1980 Munchen/Germania) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus)
********************* Constantin Vişoianu (1897 Urlaţi/România - 1994 Washington/SUA) (http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html)
********************** Grigore Niculescu-Buzeşti (1908 Sărata/România - 1949 New York/SUA) (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/formarea_comitetului_national_roman/926/)
*********************** Constantin Sănătescu (1885 Craiova - 1947 Bucureşti) (http://www.humanitas.ro/constantin-sanatescu)
************************ Brutus Coste (1910 Ciacova/[Austro-Ungaria]/România - 1984 New York/SUA) (http://www.alternativaonline.ca/BrutusCoste.html)
************************* Editura Vremea, Bucureşti, 1943 (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Horia-Corneliu-Cicortas-interviu.html)
************************** Antonio Oliveira da Salazar (1889 Vimieiro/Portugalia - 1968 1970 Lisabona/Portugalia) (http://www.historiadeportugal.info/antonio-de-oliveira-salazar/)
**************************** Oscar Holtzmann (pseudonim Lemnaru) (1907 Bucureşti - 1968 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Oscar_Lemnaru)
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Cele 3 propuneri la Premiul Nobel pentru scriitorul M. Eliade (STĂNESCU 2005)
În ultimele decenii ale secolului XX reprezentanţi ai unor ''culturi mici'' europene au primit Premiul Nobel pentru Literatură: Odyseas Elytis* (Grecia 1979), Czeslav Milosz** (Polonia 1980) etc., acaparat până atunci de ''culturile mari'' (engleză, americană, franceză, germană, italiană), promotarele a ceea ce în limbaj antropologic se numeşte ''imperialism cultural''.
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
vineri, 3 ianuarie 2014
Cum se făcea rost de o carte a lui M. Eliade în timpul regimului comunist (GEANĂ 2005)
Profesorul universitar Gherorghiţă Geană*, doctor în antropologie, a povestit în paginile revistei ''Origini''** cum a făcut rost în octombrie 1981 la Bucureşti de traducerea primului volum din celebra lucrare Istoria credinţelor şi ideilor religioase*** a lui Mircea Eliade****.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
joi, 2 ianuarie 2014
Scriitorul V. Andru despre M. Eliade şi India (''ORIGINI'' 2005)
Înainte de a călători în India la sfârşitul lui 1991, Vasile Andru* citise din opera lui Mircea Eliade** doar tratatul despre Yoga, eseurile sapienţiale şi Istoria religiilor. Jurnalele şi memoriile acestuia le-a parcurs de-abia în 1995 şi ca urmare Eliade nu a fost pentru el un ''ghid spiritual'' atunci când a luat contact cu India. Apropierea lui Andru de India s-a realizat ca un practician al sapienţei, spre deosebire de Eliade, pe care îl consideră ''un mare erudit''. În acest sens, Andru a învăţat limba sanscrită doar cât a fost necesar să-şi treacă examenul, chiar dacă a obţinut ''foarte bine''. Pentru Andru, istoricul religiilor nu a fost un mentor, dar a fost ''o autoritate, un omniscient''. El a negat că a propus canonizarea lui Eliade, alături de Eminescu, arătând că doar a pus ''o întrebare cu tâlc, un challenge''.
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
miercuri, 1 ianuarie 2014
''The posterity of Mircea Eliade'' (ZAVATI GARDNER 2005)
NOTĂ M.T.: Traducere din limba engleză de M.T.
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
Identitatea americană (CUȚITARU 2005)
Codrin Liviu Cuțitaru, O (altă) identitate americană, „Însemnări ieșene”, Iași, II/2005, 1/ianuarie, 33-35.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)