luni, 31 decembrie 2012
duminică, 30 decembrie 2012
sâmbătă, 29 decembrie 2012
vineri, 28 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
miercuri, 26 decembrie 2012
marți, 25 decembrie 2012
luni, 24 decembrie 2012
miercuri, 19 decembrie 2012
luni, 17 decembrie 2012
vineri, 14 decembrie 2012
Un comunist britanic în perioada interbelică (LAWRENCE 1928)
În 1928 scriitorul englez David Herbert Lawrence publica
romanul de dragoste Lady Chatterley.
Deoarece nobilul soț al tinerei eroine a fost rănit grav
în primul război mondial (1914-1918) și a rămas paralizat la picioare,
Constance Chatterley s-a îndrăgostit de virilul și modestul paznic de vânătoare
al domeniului lor, Parkin. Ea însăși fiică de nobil, lady Chatterley îi
împărtășește idila secretă lui Duncan Forbes, un vechi amic din copilărie, care
deschide o discuție pe această temă cu Parkin la un restaurant. Pentru a fi
independent din punct de vedere material, acesta își găsise de lucru în oraș.
<-Am
să vă spun ceva. Parkin își înmuie glasul. La
uzina noastră, eu sînt secretarul ligii comuniste. Ăsta-i încă un lucru
de care n-aș vrea să se știe.
-Nu
mai spune! Ea știe?
-Nu
i–am spus.
-De ce?
-Noi
nu prea trăncănim despre treaba asta. Și ea e Lady Chatterley, știți bine,
indiferent de ce altceva ar mai fi.
-Deci
ești un communist.
Parkin
aruncă o privire de jur împrejurul holului.
-Da,
dar noi nu trîmbițăm lucrul ăsta în dreapta și-n stînga.
-Zău?
Și-ai vrea să instalezi și aici soviete ca în Rusia?
-Da.
Muncitorii nu trebuie să-și vîndă munca, că pînă la urmă ajung să-și vîndă și
sufletu’. O să ne îndeplinim
partea noastră de muncă, pentru ca țara să poată trăi. Dar n-o să ne mai vindem
munca pentru ca alții să realizeze profituri pe spinarea noastră.
-Deci vrei ca să fie ca în Rusia? De pildă vrei să-i
căsăpești pe toți cei din clasa conducătoare?
-Nu, nu-i nevoie să fie căsăpiți – poate numai cîțiva.
Dar pot și ei să mai coboare un pic și să trăiască așa cum trăiesc și alți
oameni. Nu s-ar putea?
-Nu știu. O maimuță poate să coboare din pom. Dar după
ce-a coborît, nu devine nici cîine, nici făptură omenească. Rămîne tot maimuță.
-Maimuță sau nemaimuță, va trebui să coboare, răspunse
Parkin încruntat.
-Și crezi că-i vei putea face să coboare?
Cei doi bărbați se scrutară unul pe celălalt.
-Da, zise Parkin. Am să-i fac!
-Foarte bine. Asta-i ideea. Și crezi că doamna în cauză
ar consimți să trăiască cu dumneata dacă ar afla?
-Nu știu.
-De ce nu i-ai spus?
-Nu m-a întrebat. Nu-mi vorbea decît de planurile ei.
Niciodată nu se gîndea la ale mele. Dumneavostră credeți că m-ar mai vrea?>
-Dacă ar ști că ești
secretarul ligii comuniste? Mă îndoiesc. Ar însemna să se convertească și
ea la comunism, să devină comunistă. Ceea ce nu e, sub nici un chip.
-Dar nici prea departe
nu e.
Tonul lui avea o
rezonanță tristă.
-Așa crezi? Mă rog, n-am
sondat-o.
-Pot să vă întreb ce
păreri politice aveți dumneavoastră?
-Eu? De nici un fel.
Dacă aș fu muncitor, aș fi comunist. Dar cum fac parte din clasele privilegiate
sau, măcar, mă bucur de unele privilegii, nu sînt nimic.
Parkin îl urmărea cu
ochii strălucitori.
-Nu sînteți.
-Așaa-i! Dar presupunînd
că ar simpatiza cu comunismul dumitale - dacă într-adevăr ar simpatiza - și ar
primi să vină să se mute cu dumneata undeva pe lîngă Sheffield - cu o femeie nu
știi niciodată cum o să reacționeze - ți-ar părea bine?
Ochii lui Parkin
scînteiară cu o strălucire alarmantă.
-Credeți că se poa' să
primească?
-Nici o secundă n-aș
răspunde pentru ea. S-ar putea să accepte și, la fel de ușor,să nu accepte. Dar
dacă ar accepta te-ai bucura?
-Da, m-aș bucura tare,
răspunse Parkin dîndu-și la o parte mustața de peste buze, cu un gest curios.
De-aș mai putea trăi cu ea ceasuri ca în căsuța din pădure! Și dac-aș ști că mă
susține și-n chestia ailaltă... ehei băiete!
Pe față îi licări un
zîmbet inconștient și din ochi începură să-i țîșnească micile jeturi de lumină
pe care numai Constance le văzuse pînă atunci.
-Credeți că s-ar putea?
întrebă cu subtilă gravitate.
-Să trăiască cu
dumneata... și să-ți susțină părerile comuniste? Pentru moment, nu. Dar
în viitor, s-ar putea.
-Poa' că omu, oricît
noroc ar avea, nu capătă în viață decît jumătate din ce vrea. Și eu mi-am avut
jumătatea mea - astă primăvară.
(...)
-Și totuși n-ai accepta
să trăiești cu ea în condițiile pe care ți le pune.
-Eh! Nu mi s-ar deschide
niciodată toată - niciodată pînă la ultimu' por. Dacă cedez în fața voinței ei,
o să-și închidă toți porii. Nu poate altfel.
(...)
-Las-o în pace un timp -
pînă îți dă ea un semn de viață - sau pînă simți dumneata nevoia s-o vezi. Și
atunci, spune-i despre chestia asta cu comunismul. E important pentru dumneata,
bănuiesc.
-Ce? Clubul nostru
comunist? Da. E ceva ce mi-am însușit, și la caren-aș putea să renunț. E un
curent electric. Da, e un lucru sigur.
-Atunci spune-i și ei
... cîndva în viitor. Și spune-i și despre casa din apropiere de Sheffield...
și pe urmă vezi cum reacționează.
-Da. Asta trebuie să
fac. (...)
SURSA
D.H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley,
traducere de Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, București, 1991, pp.
251-255.
joi, 13 decembrie 2012
luni, 10 decembrie 2012
Intelectuali britanici din perioada interbelică despre materialism, socialism și comunism (LAWRENCE 1928)
În 1928 scriitorul
englez David Herbert Lawrence publica romanul de dragoste Lady Chatterley.
Deoarece nobilul soț al
tinerei eroine a fost rănit grav în primul război mondial și a rămas paralizat
la picioare, Constance Chatterley s-a îndrăgostit de virilul și modestul paznic
de vânătoare al domeniului lor. Ea însăși fiică de nobil, lady Chatterley îi
împărtășește idila secretă lui Duncan Forbes, un vechi amic din copilărie, care
deschide o discuție cu ea pe teme social-politice.
<-
Constance, îți amintești de vremea cînd eram socialiști ardenți, sau să fi fost
doar ultimul trandafir al verii fabienilor (1)?
-Era
amuzant, aprecie ea.
-Amuzant
un timp. Pe urmă devenise prea stil Webb (2). Mai simți azi ceva în genul acela?
-Eu?
Îl privi curioasă. Aș zice că simt la fel. Sînt socialist în ce privește
sentimentele față de aristocrație – mai ales după ce mi-au făcut vizite de
protocol – sau mai curând lui Clifford – și m-au copleșit cu dulceața lor. Cînd
îi văd, timp de o oră sau două sînt un adevărat Robespierre (3). Pe urmă trece.
Cred că politica nu mă mai interesează.
-Nici
nu-i interesantă. Și ce părere ai de comunism și de bolșevicii (4) „sută la
sută”, cum le spune lumea?
-Mă
rog. Nu sunt prea atrăgători, nu-i așa?
-Pentru
mine, nu. Totuși, poate că au simțul unei nedreptăți autentice.Și pentru un
popor care nu acceptă să fie obedient, e un lucru care contează.
-Da.
Da. Numai că uneori nu mă interesează prea mult marile nedreptăți vagi care mă
ating personal. Viața e întotdeauna nedreaptă.
E nedrept pentru Clifford să fie
paralizat – e nedrept pentru mine să-i fiu soție. Soarta și nedreptatea par să
se confunde prea des. Fiecare trebuie să-și poarte nedreptatea.
-Și
dacă unui simt că se pot scutura de ea?
-Atunci
presupun că trebuie s-o facă.
Duncan
cumpăni o clipă.
-Comunismul
te sperie?
Constance
se uită la el și cumpăni la rîndul ei.
-Da,
răspunse ea încet. Cred că mă sperie. Mă sperie tot ce înseamnă materialism –
salarii și prorprietate de stat – și nimic altceva.
-Dar
ce altceva există azi în afară de materialism?
-Știu.
Dar materialismul de azi îți lasă și libertatea de a nu fi materialist, dacă nu
vrei să fii. Clifford și cu mine nu avem nevoie să fim materialiști tocmai
pentru că ne bucurăm de o anumită cantitate de bunuri materiale. Mi se pare
singura cale de a evita materialismul.
-Și
tu și Clifford nu sînteți materialiști?
-Nu
cred. Găsești că sîntem?
-Aș
spune că nu vă găsiți prea departe.
Constance
rămase tăcută, părînd să se gîndească la ceva.
-Oricum,
răspunse ea înțepată, nu sîntem atît de materialiști, atavic materialiști, cum
am fi dacă ne-am găsi în Rusia de azi. – Sau tu crezi cumva în Rusia?
-Nu,
mă tem că nu cred. Dar nu pentru c-aș ști mare lucru despre ce se petrece
acolo. Simt, însă, într-adevăr, că acolo-i vorba de un materialism atavic, așa
cum în America se poate de un materialism progresist. Dar sînt gata să mă lase
combătut.
-Da.
Totuși, când te gândești la Rusia de azi nu se poate să nu încerci o strîngere
de inimă. Și aceeași strîngere de inimă o simți cînd te gîndești la communism.
-Da,
și eu simt la fel. Totuși, îmi dau seama că, mai devreme sau mai târziu,
muncitorii vor trebui să-și spună cuvântul. Și, la urma urmei, Anglia nu-i
Rusia. Un miner din Tevershall nu-i un mujic rus (5). Nu-i văd pe muncitorii
englezi zdrobindu-ți capul numai pentru că locuiești la conacul Wragby. Tu-i
vezi?
-Nu.
Și nu-i cred în stare. Sînt mult prea umani.
-Așa e. Dar am impresia că an de an tot pierd din
umanitate. E un lucru lipsit de
speranță. Cînd mă aflu prin părțile astea ale voastreîncerc o senzație de
disperare, de moarte. Știi după ce cred eu cu adevărat englezii?
-După ce?
-Contact. Un fel de contact uman, pasional, între ei. Și
poate dacă comuniștii or să sfărîme într-adevăr faimosul „sistem”, s-ar putea
să se înfiripe un gen de relații noi între oameni: să nu se mai frămînte atîta
pentru bani, să iubească viața, să se preocupe de fluxul vital în semenii lor.
Urmă o tăcere. Constance cosea cu încetineală.
-S-ar putea, spuse ea după un timp. Numai că nu văd cum
ar putea rezulta așa ceva di socialism – sau din comunism. De ce n-am porni pe
dată la asemenea acțiune?
-Pentru că știm foarte bine că sîntem angrenați în
„sistem”. Sîntem cu toții încărcați cu toții în același autobuz, sau carusel,
sau tramvai, sau tren, sau vagon de mină, sau automobil particular, și sîntem
acționați de mecanismul unui sistem materialist. Nu ne întîlnim niciodată între
noi pentru că sîntem mînați în aceeași direcție și nu facem decît să coborîm dintr-un vehicul pentru ca
peste o jumătate de oră să ne urcăm în altul. Și tot așa mai departe, pînă ne urcăm în dric.
– Ăsta-i sistemul. Cred că englezii, o bună parte dintre ei, sînt sătui de
materialism și sătui de nevoia de a-și
înăspri inimile pentru ca vehiculul să poată merge înainte. – Nu, de la sfîrșitul războiului încoace, am
urît democrația. Și acum greșesc așteptînd ceva de la aristocrație. Lucrul de
care avem nevoie este să ne transmitem unii altora fluxul vital – să rupem
zăgazurile acestui flux natural care se cere eliberat. Numai că ne temem cu
toții să nu fim striviți de autobuz, așa că preferăm să sărim în el și să ne
lăsăm duși mai departe.>
SURSA
D.H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, traducere de
Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, București, 1991, pp. 256-259.
NOTE
M.T.
(1)Societatea Fabienilor=Asociație fondată în 1884 de
intelectuali britanici (Shaw, Toynbee, Wells, Webb) care promovau un
colectivism reformist, opus celui revoluționar promovat de Karl Marx și care
vor contribui la constituirea partidului laburist (socialist) la 1900-1906.
Denumirea a venit de la numele comandantului roman Fabius, care l-a hărțuit
sistematic pe temutul cartaginez Hannibal, evitînd o bătălie de amploare (sec.
II î. H.)
(2)Sydney Webb (1859-1947)=Întemeietor în 1895 al Școlii
Engleze de Economie, casa sa a devenit
sediul Societății Fabienilor.
(3)Maximiliem Robespierre (1758-1794)=Lider al
revoluționarilor radicali francezi (iacobini), a promovat teroarea ca mijloc de
guvernare (1793-1794), fiind el însuși executat de adversarii săi politici.
(4)Bolșevici=Fracțiunea majoritară (1903) din Partidul
Social Democrat al Muncitorilor din Rusia, promotoare a cuceririi puterii prin
revoluție. Sub conducerea lui V. I. Lenin a preluat puterea prin lovitura de
stat din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, după care a adoptat numele de Partid
Comunist.
(5)Mujic=Categorie socială inferioară (țăran sărac) în
Rusia țaristă.
duminică, 9 decembrie 2012
joi, 6 decembrie 2012
luni, 3 decembrie 2012
„Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu” (ROXBURGH 2012)
Angus Roxburgh, Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu, trad. A. Ștefănescu, Litera, București, 2014 (2012)
Introducere
„(...) Ideea de a scrie această carte a pornit, în parte, de la munca desfășurată în calitate de consultant-șef pentru un documentar BBC în patru părți, intitulat „Putin, Rusia și Occidentul“ și realizat de compania de producție Brook Lapping. Am adunat, așadar, pentru aceste episoade, sute de ore de interviuri luate unor oficiali de rang înalt nu numai în Rusia, ci și în SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Ucraina și Georgia. Aceste interviuri inedite aruncă o lumină nouă asupra multora dintre evenimentele la care se face referire și stau la baza prezentei lucrări.
M-am mai inspirat, de asemenea, în special pentru capitolul 9, și din experiențele personale rezultate în urma celor trei ani în care am fost consilier pe lângă purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov. În 2006, atunci când Kremlinul a hotărât să angajeze o companie de relații publice, Ketchum, din New York, și partenerul său, GPlus, cu sediul la Bruxelles, m-am văzut pus în situația de a face un ocol neașteptat de la cariera mea de jurnalist. Nici Ketchum și nici GPlus nu aveau nici un angajat care să aibă prea multe cunoștințe despre Rusia, așa că s-au trezit brusc că au nevoie de un om și mi-au oferit mie postul. După ce mă ocupasem timp de opt ani de Uniunea Europeană, ideea de a mă arunca din nou în chestiunile legate de Rusia mi s-a părut o provocare. La urma urmei, cea mai mare parte a carierei mele s-a desfășurat în jurul acestui stat: am studiat și predat limba rusă, am lucrat ca translator la Moscova și pentru Serviciul de Monitorizare al BBC, am fost corespondent la Moscova al publicației Sunday Times și ulterior al BBC.
A existat și un moment picant din biografia mea care a făcut ca oferta să pară cu atât mai tentantă. În 1989, pe când Putin era spion KGB la Dresda, șefii săi m-au expulzat din Moscova ca răspuns la acțiunea expulzării spionilor sovietici de către Margaret Thatcher. Eram, pe atunci, corespondent al Sunday Times și am fost unul dintre cei trei jurnaliști și opt diplomați dați afară în ultimul mare scandal de spionaj al Războiului Rece. Ce ironie, așadar, să mă întorc la Moscova în calitate de consilier al lui Putin! Am acceptat propunerea și am devenit consultant în relații publice la Kremlin, cu sediul la Bruxelles, având sarcina să mă deplasez periodic la Moscova. Făceam parte dintr-o echipă internațională de circa 20–30 de oameni, dar eram singurul consultant cu normă întreagă. Am ajuns să-l cunosc foarte bine pe Peskov și echipa sa și, deși au ținut mereu garda sus, ajunsesem să fiu atât de apropiat de culoarele puterii, cât ar fi putut fi un străin în acei ani. Observațiile mele constituie baza multora dintre relatările despre perioada anilor 2006–2009. (...)”
1 BALUL SECRET AL POLIȚIȘTILOR
Un nou mileniu
Elțîn și Clinton
Rusia lui Elțîn
De la kommunalka la Kremlin
Un nou mileniu
Elțîn și Clinton
Rusia lui Elțîn
De la kommunalka la Kremlin
2 CURTAREA OCCIDENTULUI
„Vreau ca Rusia să facă parte din Europa“
O privire în sufletul lui Putin
Luptăm împreună împotriva talibanilor
Spectacol cu George și Vladimir
„Vreau ca Rusia să facă parte din Europa“
O privire în sufletul lui Putin
Luptăm împreună împotriva talibanilor
Spectacol cu George și Vladimir
3 BĂTĂLIA PENTRU REFORMA ECONOMICĂ
Alcătuirea unei noi echipe
Privatizarea pământului poporului
Jos mâinile de pe Gazprom!
Viața bună
Alcătuirea unei noi echipe
Privatizarea pământului poporului
Jos mâinile de pe Gazprom!
Viața bună
4 LATURA ÎNTUNECATĂ
Reducerea la tăcere a presei
Verticala puterii
Războiul din Cecenia și repercusiunile sale
Îmblânzirea oligarhilor
Afacerea Hodorkovski
Reacția
Cele două fețe ale lui Putin
Reducerea la tăcere a presei
Verticala puterii
Războiul din Cecenia și repercusiunile sale
Îmblânzirea oligarhilor
Afacerea Hodorkovski
Reacția
Cele două fețe ale lui Putin
5 EUROPA NOUĂ, EUROPA VECHE
Cu un picior în pragul NATO
Și ce părere avem mai exact despre Rusia?
Soarele NATO strălucește deasupra Europei de Est
Lui Putin limba îi joacă feste din nou
Aliați împotriva războiului din Irak
Umilința lui Putin
Cu un picior în pragul NATO
Și ce părere avem mai exact despre Rusia?
Soarele NATO strălucește deasupra Europei de Est
Lui Putin limba îi joacă feste din nou
Aliați împotriva războiului din Irak
Umilința lui Putin
6 PUTIN II
Georgia privește către Occident
Noaptea alegerilor
Beslan și „lovitura constituțională“
Georgia privește către Occident
Noaptea alegerilor
Beslan și „lovitura constituțională“
7 DUȘMANI PRETUTINDENI
Revoluția Portocalie
Reacția negativă
Triumful tiranilor
Arma energetică
Revoluția Portocalie
Reacția negativă
Triumful tiranilor
Arma energetică
8 UN NOU RĂZBOI RECE
Echilibrul începe să se rupă
Asasinarea Annei Politkovskaia
E petrolul nostru
O întrevedere demnă de Războiul Rece
O crimă demnă de Războiul Rece
Dovada de inițiativă
Echilibrul începe să se rupă
Asasinarea Annei Politkovskaia
E petrolul nostru
O întrevedere demnă de Războiul Rece
O crimă demnă de Războiul Rece
Dovada de inițiativă
9 PRESA, RACHETELE, MEDVEDEV
Un aparat occidental de PR
Alte abordări occidentale
München
Amenințarea venită dinspre Iran… sau Rusia
Blocaj la Kremlin
Moștenirea prezidențială a lui Putin
Un aparat occidental de PR
Alte abordări occidentale
München
Amenințarea venită dinspre Iran… sau Rusia
Blocaj la Kremlin
Moștenirea prezidențială a lui Putin
10 IZBUCNIREA RĂZBOIULUI
De la Kosovo la București
Originea problemei
Goana spre război
Războiul și consecințele sale
De la Kosovo la București
Originea problemei
Goana spre război
Războiul și consecințele sale
11 „RESETAREA“ RELAȚIILOR CU OCCIDENTUL
Repercusiunile războiului din Caucaz
Efectul Obama
Medvedev
Repercusiunile războiului din Caucaz
Efectul Obama
Medvedev
12 TIRANUL ȘI PRIETENII SĂI
Depășirea crizei financiare mondiale
Nevoia de reformă
Escroci și hoți
Depășirea crizei financiare mondiale
Nevoia de reformă
Escroci și hoți
13 TANDEMOLOGIE
O bicicletă construită pentru doi
2011: Blocaj din nou – campania falsă
O bicicletă construită pentru doi
2011: Blocaj din nou – campania falsă
14 PUTIN III
Regele, turnul și pionii
Poporul își găsește vocea
Tiranul se întoarce
Rusia și Occidentul
Regele, turnul și pionii
Poporul își găsește vocea
Tiranul se întoarce
Rusia și Occidentul
CONCLUZII
INDEX
duminică, 2 decembrie 2012
Parisul sfârșitului de secol XIX văzut de o englezoiacă (MAUGHAM 1902)
Scriitorul englez W. Somerset Maugham (1874-1965) a
publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a
cărui acțiune se petrece după 1885. Eroina, descendentă a unei familii
nobiliare provincial scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward Craddock,
mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul familiei eroinei.
Din cauza discrepanțelor care apar la puțin timp după căsătorie, eroina pleacă temporar
într-o călătorie în Franța cu mătușa ei. Într-una din scrisorile adresate
soțului îi descrie pe scurt Parisul.
<(…)
Aici locuim într-un apartament foarte drăguț din Cartierul
Latin, departe de bogătași și de turiști. N-aș putea să-ți spun ce e mai de
prost gust: excursionistul obișnuit sau acea parte a Parisului pe care o
invadează. Știu doar atît: că se potrivesc de minune. Mi-e silă de proasta
calitate a marilor bulevarde, cu cafenele lor țipătoare, prea somptuoase și
prea împodobite cu poleială și cu gloata aceea de străini prosr îmbrăcați. Dar dacă
vii, am să-ți arăt un altfel de Paris, un Paris demodat și odihnitor: teatre ce
nu sînt frecventate de turiști, grădini pline de copii drăguți, însoțiți de
guvernante cu bonete de care atîrnă panglici lungi. Pot să te duc printr-o
mulțime de străduțe cenușii, cu prăvălii caraghioase, prin biserici vechi în
care poți vedea oameni rugîndu-se. Și totul e foarte pașnic, îți liniștește
nervii obosiți; și te mai pot duce la Luvru, în orele cînd muzeul nue bîntuit
de vizitatori și cînd am să-ți pot arăta tablouri și statui frumoase, ced-au
fost aduse aici din Italia și din Grecia, unde zeii își au pînă-n ziua de
astăzi reședința.
(…)>
SURSA
W. Somerset Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana
Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 197-198.
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Patriotismul englezesc la sfârșitul secolului XIX (MAUGHAM 1902)
Prozatorul englez W.
Somerset-Maugham Maugham (1874-1965) a publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a cărui acțiune se
petrece după 1885. Personajul principal, Bertha Ley, descendenta unei
familii nobiliare provinciale scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward
Craddock, mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul Ley.
La o cină la care noua pereche o invită pe mătușa eroinei, Bertha cântă la pian
provocând plictiseala soțului ei.
<(…)
-Trebuie
să renunț să mai cânt, zise Bertha, căci altfel Eddie are s-adoarmă numaidecât.
Nu-i așa, iubitule?
-Nu
m-aș mira, replică el, rîzînd. Adevărul este că bucățile pe care le cântă
Bertha cînd avem invitați mă plictisesc de moarte.
-Edward
nu vrea să asculte decît dacă-i cînt The
Blue Bells of Scotland sau God Save the Queen (1).
Bertha
făcu remarca, surîzîndu-i voioasă soțului ei, dar mătușa Ley trase iarăși
concluzii.
-Trebuie
să recunosc că nu pot suferi muzica asta străină. Îi tot spun Berthei: - De ce
nu cînți cîntece englezești?
-În
cazul în care trebuie totuși să cînt ceva, intervene soția lui.
-La urma
urmei, The Blue Bells of Scotland are totuși o melodie pe care omul o poate
înghiți.
-Tocmai
asta-i deosebirea, zise Bertha, zdrăngănind cîteva măsuri din Anglie, fii stăpînă, eu n-o pot suporta.
--Ei,
eu sunt patriot, riposte Edward. Mie-mi plac melodiile simple, frumoase, curat
englezesti. Îmi plac pentru că sînt englezesti. Și nu mi-e rușine să spun că,
după mine, cel mai frumos cîntec ce s-a scris vreodată este imnul nostru național.
-Imn
care a fost scris de un neamț, dragă Edward, spuse zîmbind domnișoara Ley.
-Așa
o fi, răspunse Edward fără să se lase intimidate, dar este englezesc prin
simțire și altceva nu mă interesează.
-Bravo,
bravo! exclamă Bertha. Cred că Edward aspiră la o carieră politică. Sînt sigură
că pînă la urmă am să devin soția deputatului din partea locului.
-Sînt
patriot, zise Edward, și nu mi-e rușine s-o mărturisesc.
-O, Anglie, stăpînă fii…, începu să cînte
Bertha. O, Anglie, stăpînă fii pe lumea
toată, englezii robi nu pot să fie niciodată. Ta-ra-ra-bum-ti-ra,
ta-ra-ra-bum-ti-ra!
-Păi acum așa-i peste tot,
își continuă oratorul perorația. Ne sufocăm de atîția străini și de mărfurile
lor. E de-a dreptul scandalos. Muzica englezească nu vă mai mulțumește, v-o
aduceți din Franța și din Germania. Și untul de unde-l aduceți? Din Franța! Și
carnea? Din Noua Zeelandă! (Toate acestea le rosti cu dispreț, iar Brtha le
sublinie cu un accord răsunător.)
-Cît
despre unt, nici măcar nu-i unt… e margarină. Și pîinea de unde vine? Din
America. Iar zarzavatul din insula Jersey.
-Și
peștele din mare, intervene Bertha.
-Și
uite-așa fermierul englez nu mai are nici o șansă.
(…)
(1) Castelele din Scoția și Dumnezeu
s-o ierte pe regină. Două foarte populare în Anglia, dintre care ultimul
reprezintă și imnul național englez (n. tr.)>
SURSA
W.
Somerset Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana
Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 109-110.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)