America Latină (GALEANO 1970)

Eduardo Galeano, Venele deschise ale Americii Latine, trad. N. Popescu (orig. span. 1970), Editura Politică, București, 1983, 352 p.

Cuprins

5 Introducere

Partea întîi: Sărăcia omului, urmare a bogăției pămîntului

15 Febra aurului, febra argintului

72 Regele zahăr și alți monarhi agrari

168 Izvoarele subterane ale puterii

Partea a doua: Dezvoltarea este o călătorie cu mai mulți naufragiați decît călători

214 Povestea morții timpurii

255 Structura contemporană a jafului

327 Postfață: După șapte ani

Tipologii folclorice

 (32-33) (...) Tipologiile. Din marea varietate a formulelor tipologice (pe teme, motive, subiecte, categorii), trebuie să le reținem doar pe acelea care pot susține cercetările de dialectologie folclorică. N. Iorga și D. Caracostea au avut bune intuiții în această direcție. Părerile lor despre răspîndirea teritorială  a eposului au fost confirmate și întărite aproape punct cu punct de investigațiile ulterioare de teren și bibliotecă. Astăzi este un lucru binecunsocut, mai ales datorită lui Al. I. Amzulescu, că anumite cicluri ale baladei circulă cu predilecție în zonele indicate de Iorga și că au la bază condiționările întrezărite de el. Nu trebuie pierdută din vedere poetizare aventurilor unor eroi locali, cum ar fi Vasile cel Mare în Moldova sau Pintea Viteazul în Transilvania, ceea ce i-a scăpat marelui istoric. Chiar dacă nici Iorga, nic Caracostea nu și-au propus să cartografieze textele, continuarea cercetărilor întreprinse de ei conducea în mod necesar în acest sens. A încercat-o Gheorghe Vrabie pentru cîteva balade reprezentative (Meșterul Manole, Voichița, Cîntecul Șarpelui, Miorița) și, mai insistent, A. Fochi pentru Miorița și Ion Taloș preocupat de Meșterul Manole.

Monografii folclorice

 (30) (...) Monografiile. Partea informativă a atlasului ar putea fi completă cu monografii folclorice elaborate îndeosebi în perioada interbelică de școala filologică a lui Ovid Densusianu și de cea sociologică D. Gusti. Să cităm cele două monografii concepute de Ion Diaconu: Ținutul Vrancei și Folclor din Râmnicul-Sărat. Le-am selectat pe acestea întîi, deoarece autorul, în cele cîteva decenii în contact cu terenul, și-a precizat o concepție monografistă cu următoarele elemente mai mult sau mai puțin originale:

- Avînd în vedere lucrarea profesorului său, autorul Graiului din Țara Hațegului, Diaconu s-a fixat asupra unei zone delimitate istoric și etnografic, Țara Vrancei, pe care, spre deosebire de Densusianu (Hațegul), a urmărit-o îndeaproape vreme îndelungată. În felul acesta, ideea de monografie s-a transformat într-un proiect de atlas (sau album) folcloric. „Ca și în colecțiile noastre anterioare, am aranjat și acum materialul cu indicațiuni bibliografice, spre a putea înjgheba în curînd un atlas folcloric, ori ca să ușureze munca unei colecții critice a întregului nostru nostru folklor” (24).

- În realitatea vie a folclorului există un anume tip de evoluție dialectală, sesizabilă la nivelul biografiei individului reprezentativ. De aceea, monografia folclorică a unui grai dialectal trebuie făcută „într-o durată de om”, urmărindu-se transformările succesive, în vorbire și comportament ale subiectului purtător de valori artistice. (...)

(32) (...) Cealaltă, Folclor din Zona Codrului de D. Pop, înscrie o arie folclorică inedită și compactă din Munții Apuseni.

Am adus în discuție doar cîteva monografii pentru a arăta în ce măsură pot fi utilizate în spiritul dialectologiei folclorice sau reprezintă o direcție a acesteia. Avem în vedere numai pe acelea care își propun delimitarea unei zone pe baza criteriilor lingvistice și folclorice. monografiile pe sate (Monografia comunei ...), mai vechi sau mai noi, sau colecțiile pe județe (Folclor din județul ...), întrucît se întemeiază pe criterii confuze, prezintă un interes secundar, de aceea nu le luăm în discuție.

Grupul timocean dispune de două colecții de bază pentru dialectologia folclorică, ambele fiind realizate în etape concentrate și distincte. Ne referim la culegerea realizată de G. Giulgea și G. Vâlsan, De la românii din Serbia, remarcabilă prin bogăția de texte și prin asemănarea tipologică a acestora cu folclorul nord-dunărean. Cealaltă, realizată recent sub îngrijirea lui Radu Flora, cuprinde trei volume (I. Poezia lirică; II. Descîntece, poezie epică, genuri minore; III. Proza populară), dintre care primul a și apărut la Zrenjanin în 1979.

Scriitorul Mihail Sadoveanu (1880 Pașcani - 1961 Vânători/Neamț) despre scriitorul Ion Creangă (1837 Humulești/Neamț - 1889 Iași)

 II.2. Dialectologie folclorică

(26) (...) Al doilea exemplu: Mihail Sadoveanu a fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care a semnalat valoarea supradialectală a scrierilor lui Creangă. Calificativul de scriitor popular aplicat humuleșteanului, pe motiv că folosea un lexic de circulație restrînsă și transcria subiecte folcloristice, nu-l convingea pe autorul Baltagului. El apreciază tehnica elaborată din Amintiri din copilărie sau din Povestea lui Harap Alb, acest opere reprezentînd „esența cea mai subtilă a graiului nostru popular, ca și cum geniul limbii noastre s-ar fi întrupat” (13). Același criteriu estetic îl identifică și aici, îndreptățind includerea scriitorului în familia creatorilor de excepție. După marea unire aromânilor, Sadoveanu aducea și argumente de ordin lingvistic în favoarea afirmațiilor sale. Pe urmele filologilor, constata persistența în circulație a formelor lexicale „mai estetice”, de fapt de origine latină, în comparație cu altele alogene. Același fenomen de estetizare și, implicit de generalizare, l-a cunoscut și lexicul scrierilor lui Creangă, față de care limba literară standard nu a rămas indiferentă. De aceea povestitorul moldovean, considerat, o vreme, scriitor dialectal și popular, a început să fie receptat din ce în ce mai mult ca artist național și savant.
(...)

Teoria imigrației poporului român

 (264-265) 

(...)

Secvența nord-dunăreană a migrației presupune la autorii teoriei două etape principale. Prima se desfășoară în veacul XIII, în timp ce ultima acoperă secolul XVIII. 

Ajunși în cîmpia munteană și în Moldova în secolul XIII, după ce părăsiseră țaratul întemeiat de ei, păstorii români își continuă migrația prin pasurile Carpaților, ajungînd să se stabilească în Ardeal și Maramureș pe domeniile nobilimii maghiare ori în ținuturile muntoase de la periferia celor două provincii. Imigrația apare să fi fost masivă și de durată, de vreme ce încă din secolul XIII românii reprezentau deja, după unele estimări (53), 30% din populația Transilvaniei. În treacăt fie spus, pînă în secolele XVII-XVIII nu există nici un izvor care să îngăduie o evaluare, fie și aproximativă, a populației teritoriilor intracarpatice, cu atît mai puțin a compoziției pe etnii. În veacurile următoare, potrivit „teoriei”, imigrarea românească în Transilvania continuă. Cu toate că amploarea ei este simțitor redusă în comparație cu veacul XIII, proporția românilor în raport cu celelalte populații ale provinciei nu încetează să crească: în secolul XVI este 1/3, iar către 1700 ajunge la 50% din totalul locuitorilor Transilvaniei (53 bis). Am ajuns la cea de a doua etapă a presupusei migrații nord-dunărene - veacul XVIII - care înregistrează marele eveniment demografic din istoria Transilvaniei: românii reprezintă majoritatea absolută a populației regiunii, grație imigrărilor masive de peste munți. dacă la începutul secolului, numărul lor nu depășea 250.000 de suflete la un total de 500.000, la 1794 populația românească se ridica la 800.000 locuitori dintr-un total de 1,3 milioane, ceea ce reprezintă 61,5% din populația Transilvaniei (54). În secolul XIX, procentul populației românești cunoaște o ușoară scădere - de la 60% în 1846 la 56,8% în 1880 și la 54,9 în 1910 - pentru ca după unirea provinciei la România să rămînă la un nivel cuprins între 55% - 60% (55). Concluziile desprinse de autorii teoriei sînt foarte limpezi. Stabiliți în Transilvania la cîteva veacuri după luarea ei în stăpînire de triburile lui Arpad, românii au reprezentat o minoritate față de celelalte populației ale provinciei (unguri, secui, sași) pînă în secolul XVIII, cînd noi imigrări din principatele extracarpatice le-au asigurat o majoritate absolută, pe care au păstrat-o pînă în zilele noastre.

Prin urmare, efectivele umane puse în mișcare de aceste imigrări numără, la nivelul secolului XIII; zeci de mii de oameni, iar în secolul XVIII se ridică la sute de mii, chiar dacă luăm în considerare sporul natural  al populației românești, altminteri și el mai ridicat față de celelalte etnii, potrivit teoriei (56). Care sînt cauzele cauzele acestei masive deplasări de populației în viziunea autorilor teoriei? Cum mai vechile „contribuții” au cunoscut o întîmpinare din partea istoricilor români (57), ne vom referi la faptele pozitive aduse în sprijinul teoriei de lucrări recente, deși ele nu diferă de cele ale primilor susținători ai teoriei.

În prima etapă, dacă e să facem abstracție de înclinația naturală a păstorului român spre migrație, cauza principală a imigrărilor românești ține de forța de seducție a „moderației relative față de minoritățile supuse” practicată de regalitatea și nobilimea maghiară, urmînd o tradiție prezentă la popoarele turanice (58). Să trecem peste nelămurirea, pe care autorii nu reușesc s-o risipească, asupra diferenței existente între „toleranța” maghiarilor față de „minorități”și persecuțiile pe care români au trebuit să le suporte din partea cumanilor, un alt popor turanic, persecuții care i-au obligat să migreze spre Transilvania.

Ministrul României în Rusia către Ministerul Afacerilor Externe de la București în 1883 (KREȚULESCU 1883)

 Documente Diplomatice Române, I, 11, 1883

240. Ministrul României la Petersburg, Krețulescu, către gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu
R 199
Petersburg, 24 aprilie (st. n.) 1883
(r. g. 30 aprilie)

Domnule Ministru, 

Punându-mă în relație cu „Societatea pentru dezvoltarea Comerțului Rus”, am primit alăturat scrisoare de la Domnul Poznanski,  membru al acestei Societăți  și Președinte al comitetului însărcinat de  a face demersuri spre a dezvolta relațiile comerciale între România și Rusia.

Considerând marile foloase ce am obține din concurența binefăcătoare ce ar putea face produsele și mărfurile ruse cu acelea ale altor state care au astăzi monopolul de fapt în România, am onoare a Vă ruga să binevoiți a lua în considerare conținutul acestei scrisori și a o înainta Domnului Ministru al Comerțului  ca din partea sa să chibzuiască măsurile ce se vor crede de cuviință.

Primiți, Vă rog, Domule Ministru, asigurarea prea înaltei mele considerații.

[traducere franceză M. T.]

Petersburg, 15/27 martie 1883

Excelenței Sale Domnul N. Kretzulescu, Ministru Plenipotențiar al Majestății Sale Regele României la Petersburg

Excelență, 

Am onoarea de a Vă aduce la cunoștință că, în contextul bilanțului comerțului nostru exterior pe anul 1881, care a fost supus discuției într-o ședință a Societății pentru promovarea comerțului și industriei rusești care a avut loc pe 9 curent, în Duma, am arătat, bazându-mă pe datele statistice oficiale, slaba dezvoltare a relațiilor comerciale dintre țara Dvs. și Rusia, în pofida vecinătății lor și a mijloacelor de transport pe calea ferată și fluvială existente între cele două țări, și am ajuns la concluzia că industriașii și comercianții noștri neglijează această piață deschisă pentru vânzarea produselor lor manufacturiere, lăsând mână liberă altor țări, chiar depărtate de România, și mai ales Austriei, cu mărfurile căreia industria noastră ar putea concura foarte bine, atât prin calitate, cât și prin prețul de cost.

Iată câteva date statistice pe baza cărora am putut să-mi susțin afirmația. Rusia a exportat în Europa în 1881 produse alimentare de 251.000.000 ruble, materii prime industriale de 211.000.000 ruble, bovine de 12.000.000 ruble și produse industriale de numai 6.000.000 ruble; în aceste cifre de export, România figurează doar cu 8.160.000 ruble, (....).

Ion Bănescu (1851-1909) în istoria orașului Constanța

Nicolina Mihail Ursu, Activitatea lui Ion Bănescu în contextul modernizării Constanței, „Comunicări de istorie a Dobrogei”, Constanța, 1980, p. 151-158

(...)
Resume (158)

În cadrul acțiunilor de modernizare a orașului Constanța, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, alături de administratori și intelectuali de prestigiu ca Remus Opreanu, Ioan N. Roman, Petru Vulcan etc, Ion Bănescu (1851-1909) a desfășurat o activitate susținută și fertilă. În calitate de inspector școlar, I. B. a pus bazele învățământului modern în județul Constanța. Călătorind prin localitățile provinciei, I. B., licențiat în drept și litere la Berlin, om de o vastă cultură, s-a interesat nu numai de necesitățile școlare, dar, de asemenea, de vestigiile arheologice, aspectele etnografice etc. Ela fondat școla pedagogică din Constanța și a fost unul dintre primii directori ai liceului „Mircea cel Bătrân”, instituție de prestigiu a orașului situat pe litoralul Mării Negre. El a primit o medalie și a fost ales membru al Societății Geografice Române pentru opera sa „Harta etnografică a Dobrogei”. Activitatea sa edilitară a început în prima zi a secolului nostru în calitate de președinte al Comisiei interimare a orașului. El a fost primar al Constanței (1 februarie 1905 - 11 aprilie 1907) și consilier de la 20 noiembrie 1908 până în ultima zi a laborioasei sale vieți. În acest funcții, el a manifestat o gândire dinamică și constructivă, a avut inițiative și idei  moderne, inovatoare. Luptând împotriva inerției și evitând animozitățile, I. B. a impus, printr-o colaborare strânsă cu specialiștii (ingineri, arhitecți etc.) ideea sistematizării orașului în perspectivă, amenajând străzile pe bază de planuri rectangulare, definind zonele orașului prin funcții exponențiale industriale, agricole, turistice etc). Tot lui I. B. i se datorează acțiuni de pionierat ca electrificarea orașului prin construirea primei uzinei electrice a Constanței și extinderea iluminatului de la o singură stradă la toate străzile principale, precum și alimentarea cu apă prin realizarea proiectului aducțiunii apei potabile din Dunăre (Cernavoda, uzina Hinog). Una din curajoasele sale acțiuni a fost dezafectarea plajei Viilor (în sudul orașului) devenită improprie, în ciuda protipendadei orașului și  a presei locale și a statutului de stațiune estivală a marii plaje de la Mamaia, legată de oraș printr-o cale ferată cu curse zilnice, plus câteva amenajări aferente care au servit ca bază pentru evoluția turistică ulterioară. Tot lui I. B. i se datorează parcelarea unei zone centrale (neamenajată urbanistic) și constituirea, acolo, a unui cartier a pentru populația mereu mai numeroasă a orașului, formată mai ales din muncitori portuari, meșteșugari, funcționari și familiile lor. În anii de activitate edilitară ai lui I. B. a fost amenajată faleza și bulevardul promenadei orașului și a fost realizată construirea Cazinoului Constanței.

Pensionarea profesorul Vasile I. Cotovu din Hârșova în 1928 (DUMITRAȘCU)

 Gheorghe Dumitrașcu, Două documente inedite, „Tomis”, Constanța

În arhiva Liceului din Hîrșova am descoperit un mănunchi de interesante documente privind istoricul școlii din localitate. Prezentăm două documente - copii - originalele fiind în arhiva Ministerului Instrucțiuni Publice și în arhivele familiei.
Ne-a îndemnat la acest gest, al publicării lor, pe de o parte respectul pentru înaintașii școlii, apostoli ai satelor și tîrgurilor în care au trăit, iar pe de alta natura deosebită a documnentelor și, de ce nu, parfumul pe care îl degajă, venind din vremuri ce nu mai sînt.

COPIE DE PE CEREREA DEMISIUNII D-LUI DIRECTOR AL ȘCOLII PRIMARE DE BĂIEȚI DIN HÎRȘOVA, JUDEȚUL CONSTANȚA, ȘI REZOLVAȚIUNEA D-LUI MINISTRU AL INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Domnule Ministru, 

L a 1 noiembrie 1928 s-au împlinit 40 de ani decînd subsemnatul a intrat pentru prima oară înslujba Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ca funcționar la serviciul contabilității cum se numea atunci.

După o lună, în urma intervenirii Primului Revizor Școlar al Dobrogei, am fost numit institutor la școala primară urbană de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, iar de la 1 octombrie 1892 mi s-a încredințat și direcțiunea școli, prin trecerea la pensie a întemeeitorului școlii românești de stat din acest oraș, la 1 ianuarie 1879, Ioan Cotovu, părintele meu.

Activitatea mea atît didactică cît și cea în afară de școală în acest curs de ani a fost binevoitor apreciată și recompensată prin distincțiuni de către Minister.

A sosit timpul cînd trebuința și dreptul de a mă odihni după o muncă de 40 de ani, adusă învățămîntului în genere și în special celui dobrogean cu mîngîiere că în acest interval am dat societății din numeroșii mei elevi, elemente vrednice, cetățeni harnici și patrioți din care unii ocupă situații sociale remarcabile.

Mai am satisfacția sufletească și împlinirea celor 40 de ani de activitate a mea școlară în serviciul public coincide cu 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria mamă și că mi s-a rezervat cinstea de colaborator ca membru al Comitetului de organizare a Serbărilor Semicentenarului dobrogean de la Constanța, în ziua de 29 octombrie 1928 și că am putut contribui - în parte - la luminarea trecutului istoric al Dobrogei prin participarea la expoziția retrospectivă a Provinciei Sărbătorite prin muzeul regional al Dobrogei, întemeiat de mine în Hîrșova acum 30 de ani și dezvoltat sub fericite auspicii.

Am onoare, Domnule Ministru, a depune în mîinile Domniei Voastre demisia din postul de institutor-director al școalei primare de băieți din Hîrșova pe ziua de 1 ianaurie 1929, după un serviciu de 40 de ani și 2 luni neîntrerupt și la aceeași școală, spre a-mi regla drepturile la pensie pe ziua demiterii mele din serviciu.

Domnule Ministru, nu voi pregeta - în viitor- a depune toată energia în afară de școală - de a veghea și contribui la propășirea învățămîntului în genere din Dobrogea și în special din Hîrșova, unde am închinat toate forțele tinereții pentru realizarea pe deplin a Culturii Naționale în această parte a țării.

Am onoarea, D-le Ministru, a vă ruga să binevoiți a primi asigurarea celui mai profund respect și devotament ce vă păstrez.

Domniei Sale

Domnului Ministru al Instrucțiunii 

Institutor-director al Școlii primare de băieți din Hîrșova, județul Constanța (Vasile I. Cotovu)

Ministrul Instrucțiunii Publice

Nr. 146739  - 5 Nov. 1928

Registratura Generală

Nr. 1688 - 5 Nov. 1928

Registratura Biroului personalului

3 Novembrie 1928

Cu părere de rău Ministrul primește demisiunea d-lui Cotovu pe ziua de 1 ianuarie 1929 și ține a-i exprima adînca sa mulțumire pentru marile servicii aduse învățămîntului și pentru activitatea extraordinară atît de folositoare culturii românești.

Exemplul său trebuie să servească drept pildă de dascăl care-și face din învățătură un apostolat.

Se aduc aceste mulțumiri în scris.

(Semnat) Dl. Angelescu

În același dosar, între alte documente, unul cu antetul „Direcția școlii primare de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, nr. 69 din 1928, luna dec., ziua 19”, există copia unei adrese a lui Vasile I. Cotovu către revizorul școlar al județului Constanța. După ce-i spune motivul scrisorii, autorul „ține a exprima adînca mea recunoștință colegilor mei, prețioșii mei din trecut și celor de astăzi, concetățenilor mei pentru sprijinul moral și material, precum și autorităților școlare care au binevoit de a aproba și bine aprecia toate inițiativele luate într-acest scop”.

După alte cîteva rînduri scrie: „sub imboldul dragostei pentru lumina poporului și ca un semn material acestuia, am de exprimat cîteva propuneri imediate de a se înfăptui, cu toată speranța că ele vor fi aprobate în total”.

Propune ca direcțiunea școlii să fie încredințată fostului său elev și coleg, institutorul Stan I. Frățilă, care a desfășurat și o bună activitate extrașcolară prin conducerea băncii populare „Carsium”. Propune de a i se da ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Cere pentru colegul săi cu care iese în același an la pensie, învățătorul Sterea Xenofon, fost 20 de ani director al școlii din comuna Saraiu, o recompensă sub forma medaliei „Răsplata muncii pentru învățămînt cls. a I a”.

Aceeași recompensă o cere pentru soția sa, Aspasia Cotovu, care a fost alături de el 30 de ani. Face această propunere gîndindu-se la meritele școlare ale acesteia și activitățile extrașcolare în societățile corale, de Cruce Roșie, în contribuția la ridicarea culturală a orașului.

Cum din această școală ies în același timp 2 învățători la pensie, directorul Cotovu cere să fie aduși foștii elevi ai școlii din Hîrșova, învățătorii Ioan I. Ionescu de la Vadu Oii și Radu Fătu de la Gîrliciu. „Aceste două propuneri fiind bine socotite în interesul școlii am onoarea a vă ruga a le aproba, ca și celelalte propuneri de emulațiune și atenție față de colegii mei”.

Documentele prezentate, integral, prin citate sau parafrazări, deși deosebit de grăitoare au nevoie de cîteva lămuriri. Vasile I. Cotovu este fiul lui Ioan Cotovu (1835-1897), profesor de limbă latină în Ismail, care, stabilindu-se la Hîrșova în 1878, a rămas aici pînă la sfîrșitul vieții. Traducerile sale din Cezar, Ovidiu, Tit Liviu îi aduc premiul Academiei Române și recunoașterea latiniștilor din Statele Unite și Italia.V. Cotovu, dincolo de ceea ce a scris în autobiografie, se caracterizează printr-o dăruire foarte rar întîlnită față de urbea în care și-a trăit viața, înzestrînd-o cu Muzeul Regional al Dobrogei, care, în ciuda vicisitudinilor, a trăit pînă după cel de-al doilea război mondial. În 1906, meritele sale au fost recunoscute print-o medalie jubiliară.

Documentele amintite de noi îl arată ca pe un cetățean al urbei, un om între oameni, conștient că opera pe care a înfăptuit-o, apreciată de toate forurile, îi dă autoritatea morală de a cere forurilor superioare măsuri bine gîndite pentru prosperarea învățămîntului din localitate. Documentele de mai sus sînt de natură a ne face să intuim un profil moral de excepție și poate, nu în ultimul rînd, acesta este mobilul publicării lor.

Pentru că este frumos și tonic să crezi că la sfîrșitul unei vieți de muncă ești apreciat, ți se recunosc meritele și cuvîntul tău are greutate.

Cun alt prilej poate ne vom opri asupra familiei Cotovu din Hîrșova, una din „dinastiile” de învățători și profesori din Dobrogea timp de mai bine de jumătate de veac.

Filosof grec despre apele curgătoare

 „Bine a zis un filosof grec: „Nu te scalzi de două ori în apele aceluiași fluviu”.”

(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p. 48)

Ducele-filozof Francois de la Rochefocauld (1613 Franța -1680 Franța ) despre viciu și virtute

 

„Fluviile intră în compoziția mării, așa cum viciile intră în cea a virtuților.”

(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p. 15)

Filosoful iluminist Denis Diderot (1713 Franța - 1784 Paris) versus navigatorul Louis Bougainville (1729 Paris - 1811 Paris)

„L-am întîlnit odată pe domnul Diderot, socotit inteligența întruchipată, într-un vestibul. M-a apostrofat după cum urmează: „Cum poți fi, domnule, și marinar și geometru în același timp?” Și pe dată s-a retras, foarte mîndru de sine.”

(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p. 49-50)

Filosoful iluminist Voltaire (1694 Paris - 17878 Paris) despre frumos

 

”„Ce este frumosul? Pentru broscoiul râios – broasca lui râioasă”, notase Voltaire, care mai spunea, din când în când, adevărul.”

(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p. 31)

 

Romancierul Joseph Conrad (1857 Ucraina/Rusia -1924 Anglia) despre starea de grație din viața unui om

 

„J. C. considera că în viața fiecăruia, către sfârșitul primei jumătăți a vârstei adulte, ivirea unui om din umbră nu putea fi înlăturată. O anumită încercare îi arată atunci omului că starea de grație nu se va mai întoarce. Că de aici înainte el se îndreaptă spre amurgul vieții.”

(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p. 17)

Biblografie de intelectuali dobrogeni (TOMIS 1969)

 Semnalăm...
... cu deosebită satisfacție, apariția sintezei bibliografice editate de Biblioteca municipiului Constanța. Volumul („Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”) materializează o inițiativă oarecum inedită și își propune să faciliteze o eventuală retrospectivă bibliografică în evoluția spirituală a zonei. Ineditul constă în aceea că lucrarea se numără printre foarte puținele bibliografii locale editate în ultimii 25 de ani (doar bibliotecile municipală și  universitară din Iași au mai folosit un asemenea procedeu de cercetare - n. n.), precum și în faptul că s-a depășit stadiul de simplă semnalare și se încearcă o îmbinare a preciziei cu adnotările apreciative.
Autoarea (Constanța Călinescu) încearcă să grupeze după anumite criterii fixe o mare cantitate de informații utile, cărora le subordoneză succintele prezentări biografice și referințe critice. Dincolo de satisfacția înregistrării apariției volumului ca act de cultură, însă, rămînem cu impresia că sistemul de redactare este încă incert, că nu s-a definitivat formula unei asemeni operații bibliografice și că - pe undeva - criteriile de organizare a materialului își păstrează o derutantă mobilitate.
Departe de noi gîndul de abanliza meritele evident eale inițiativei în sine, dar credm că formularea obiecțiilor la acest volum ar putea ajuta la cristalizarea metodei de redactare  pentru următoarele pe care le dorim mai bune și mai convingătoare. S-ar putea să nu avem dreptate, însă criteriul dispunerii alfabetice ni se pare inoperant pentru încadrarea personalităților în epocă. În plus, rigoarea unei astfel de catalogări duce la aprecieri valorice bizare și nu este în măsură să creioneze un tablou evolutiv al intelectualității dobrogene. Va trebui să se reflecteze, în viitor, la avantajele și dezavantajele bibliografiei cronologice, pe domenii de activitate sau pe zone limitate de influență!
De asemenea, credem că s-a pierdut din vedere caracterul de instrument informativ pe care trebuie să -l aibă o astfel de lucrare și s-au făcut concesii fortuitului în aprecieri. Dacă ne gîndim că volumul este o trimitere bibliografică pentu avizați - atunci devine clar că adnotările școlărești împietează asupra ținutei științifice (...).

Materiale documentare

 Cuprins
1. Principii și metode de identificare, selectare și obținere a materialelor documentare
1.1. Aspecte generale
1.2. Mediul pe care-l servește organul de informare documentară1I.3. Caracteristici ale documentelor
1.4. Căi de obținere a documentelor
2. Surse de informare asupra documentelor
2.1. Surse de informare cu caracter general
2.2. Surse de informare asupra materialelor documentare sub formă de carte 
2.3. Surse de informare asupra periodicelor
2.4.  Surse de informare asupra manifestărilor științifice
2.5.  Surse de informare asupra descrierilor de invenții
2.6.  Surse de informare asupra standardelor
2.7.  Surse de informare asupra publicațiilor de firme
2.8.  Surse de informare asupra traducerilor
3. Concluzii
Bibliografie
Anexe: Exemple de tiputri de surse de informare asupra materialelor documentare

Glosar de termeni din documentarea științifică

Indice de materii, p. 510, 511, 516, 517

(...)
Biblioteci
Bibloteconomie
Bilanț, gen de publicație
Boulla, document istoric
Bilete de bancă
Brevete, surse secundare
Broderie, document iconografic
Broșură
Buletin, documentar, informativ, de cărți noi, periodic de patente
(...)

Centre de difuzare, de publicații

Centre de documentare

Centre de shimb de publicații

Centre de traduceri

Ceramică, documente iconografice

Cer

Cercetători

Ceremonii, surse audiovizuale

Charta, document istoric

(...)

Colecționari

Colon, sistem de clasificare

Comentarii, gen de publicație

Compozitori, surse de informare

Comunicarea la distanță a documentelor, auditive, grafice, imagini

Condică, manuscris

Conferință, gen de publicație

Congrese științifice, 

Conservator de colecții și muzee,

Convorbiri personale, mijloc de informare

Copie

Corespondență,  material de arhivă, mijloc de informare

Crestomație

Cronică, de film, de televiziune, rubrică în revistele științifice, 

Culegere, de documente, gen de publicație

Cuprins, element redacțional al cărții

Curriculum vitae

Cursuri universitare, publicații multiplicate

Cutterizare

Dansuri, sursă de informare

Dare de seamă, gen de publicație

Descriere bibliografică, a articolelor, a cărților, a manucriselor, a inscripțiilor, a recenziilor, a referatelor

Descriere documentară, a cilindrilor fonografici, a desenelor,  a discurilor, a fotografiilor, a litografiilor, a picturilor, a monedelor, a sculpturilor, a timbrelor, a vaselor pictate

Desene, descriere documentară

Diafilme, reprezentări

Diagramă

Diapozitive

Diazotip

Dictafon

Dicționar, bibliografic, electronic, general, icnografic

Difuzarea documentelor, audiovizuale, publicații

Direasă, document istoric

Disc, catalog comercial, descriere documentară, recenzie, reclamă, prospect

Discotecă, catalog

Discuții, rubrică în revistele științifice

Disertație de candidat

Document, administrativ, autentic, clasificare, istoric, original

Documentalist, 

Documentar

Documentare, activitate, centre

(...)

Reviste, bibliografice, de abstracte, științifice

Rețea de documentare

Rezervație naturală

Rezumat

Rotaprintare

Rubrici bibliografice, în reviste și ziare

Salon de artă

Săli de studiu individual

Schemă, document imagine

Schimb de documente

Schimb de experiență

Schimb de publicații

Schiță, document imagine

Scriitori, surse de informare

Scriptum, document istoric

Scripturae, documente istorice

Sculpturi, descriere documentară

Selecționare, documente grafice

Semne convenționale

Seră, colecție botanică

Seriale, gen de publicații

Serviciu, bibliografic, documentare, informare, 

Sesiune științifică

Sigiliu, document

Sigillum, document istoric

Sinet, document istoric

Societăți științifice

Sonograf

Specialiști, surse de informare

Specimene botanice, clasificare,

Specimene zoologice, clasificare

Spectacol, repertorii

Stampă, descriere documentară

Standarde, în documentare, descriere bibliografică, surse secundare

Stencil, tehnică de reproducere

Stenografie

Stenosonograf

Stereoscopie

Studierea surselor, articol, carte, documente audiovizuale, manuscrise, piese de muzeu, studiu metodic

Studio cinematografic

Studiu, specialitate

Sumar, revistă

Super Libros

Suret, document istoric

Surse de informare, conservare și înmagazinare, 

Surse primare

Surse secundare, documente audiovizuale, documente muzeistice, documente grafice, imagini, manuscrise

Sygillion, document istoric

Synodikon grammma, document istoric

Tablă de materii

Tapițerie, document iconografic, descriere documentară

Teatru

Tehnica muncii intelectuale

Teleclub

Telefacsimil

Telefon

Telefonogramă

Telefotografie

Telegraf

Telegrafon

Teletip

Televiziune, cronică, înregistrare pe bandă magnetică a imaginilor,

Terminologie documentalistă

Texte, valoare informativă

Teză, candidat, doctorat

Timbre poștale, descriere documentară, repertorii

Tiposonograf

Tîrg de mostre

Traduceri, bibliografii, 

Transliterare, caractere chirilice

Tratat

Ultrafax, sistem de comunicare a documentelor

Uric, document istoric

Vase pictate, documente istorice, descriere documentară

Vinietă

Vizionare, a documentelor audiovizuale

Xerografie

Zapis, document istoric

Ziare, rubrici bibliografice

Epoca Renașterii (sec. XIV-XVI) (ENGELS 1820-1895)

 (...)

Oamenii de seamă ai Renașterii au fost mari, fiindcă au luat contact cu realitatea pe mai multe căi. „Pe atunci, zice Engels, aproape nu exista om de seamă care să nu fi făcut călătorii îndepărtate, să nu fi vorbit patru-cinci limbi, să nu fi strălucit în cîteva domenii de creație. Leonardo da Vinci n-a fost numai un mare pictor, ci și un mare matematician, mecanic și inginer. (...) Albrecht Durer a fost pictor, gravor, sculptor, arhirtect și în afară de aceasta a inventat un sistem de fortificații. (...) Dar fapt deosebit de caracteristic pentru oamenii acestor timpuri este că aproape toți trăiesc în mijlocul frămîntărilor timpului lor, iau parte activă la lupta politică, iau atitudine și luptă într-o tabără sau alta, unii cu pana și cuvîntul, alții cu sabia, iar alții și cu una și cu alta. De aici acea plenitudine și tărie de caracater care face din ei oameni întregi”. (1). „De aici”, zice Engels, adică din bogata și multilaterala activitae, nu atît între cărți, ci în mijlocul realității, care le-a îmbogățit în mare măsură sufletul.

1. K. Marx & F. Engels, Despre artă și literatură, EPL, București, p. 216-217.

(...)

Lupte în Constanța interbelică („LITORAL”)

E. T., Invincibilul Mamut „Pehlivan” și „Nepoftitul”, „Litoral”, Constanța

În 1925 și 1926, luptele greco-romane, americane și libere au cunoscut o vogă deosebită. Constănțenii mai vîrstnici își amintesc de serile memorabile de la „Arena grand”, ale cărei porți erau luate cu asalt.
Aveau loc lungi turnee cu „mari championi interaționali și mondiali”, mai toți „neînvinși” de cine știe cîtă vreme. De-a lungul a cîtorva săptămîni se dsfășurau „întîlniri atracțioase”, apoi „match-uri decisive”, urmate de revanșa pe care „un mare champion” suedez, german sau turc o cerea învingătorului său și acesta „sportiv cum îl știm, a primit provocarea”, iar în ziua de.. la ora de... „iubitorii acestui sport frumos vor avea ocasiunea de a trăi o seară de neuitat”. Se întâmpla (?!) deseori ca luptătorul care lansase provocarea să învingă și atunci urma un „contra match” sau „revanșa revanșei” și din onou o seară de neuitat.
O asemenea „grandioasă gală” (aproape interminabilă) a avut loc la începutului anului 1926 la „Circul Zoologic”. Făcea vâlvă apariția invincibilului Iusuf Mamut, cunsocut sub pseudonimul Pehlivan (în limba turcă „luptător”), originar de pe meleagurile dobrogene. Acesta obținuse victorii în șir „datorită inteligentei sale tactici în diferite gale”, ceea ce îi adusese o mare popularitate. În lungul turneu de care este vorba, el învinsese o serie de vedete străine ale luptelor greco-romane, în frunte cu Oldrich Roland, „champion al Europei”, și J. Gundersdorf, „champion al Ungariei”.
Dar o mare senzație a făcut seri de-a rîndul un concurent al cărui nume nu-l știa nimeni și se înscrisese în acest turneu internațional sub pseudonimul „Nepoftitul”. Și interesant era că acest ... nepoftit obținea victorii seară de seară. Bineînțeles că întîlnirea acestui misterios concurent și invincibilul Pehlivan, programată în ultima seară a turneului (care a durat două luni), era așteptată cu sufletul la gură. După o bătălie acerbă de 36 de minute, meciul „s-a încheiat fără rezultat” (adică nul).
Nici nu se putea altfel...
N. R. Citiți în ziarul nostru de mîine articolul „Cine era Nepoftitul?!”

Cugetare a lingvistului român Ovidiu Densușianu (1873 Făgăraș - 1938 București)

Învățătura îți dă lumină, dar nu te înalți fără caraccter.

Cugetare a juristului roman Marcus T. Cicero (106 î. H. Italia - 43 î. H. Italia)

Caracterul fără înțelepciune poate mult, dar înțelepciunea fără caracter nu valorează nimic.

Cugetare a poetului român Tudor Arghezi (1880 București - 1967 București)

A rămâne om, când exemplul te ispitește și-ți aduce știrbiri, e o frumusețe.

Cugetare a poetului englez John Milton (1608 Londra -1674)

Nimic nu este mai de preț decât respectul de tine însuți întemeiat pe dreptate și pe simț de omenie.

Cugetare a filosofului francez Claude Helvetius (1715 Paris - 1771 Paris)

Dorința de a fi stimat este comună tuturor oamenilor.

Cugetare a filosofului francez Denis Diderot (1713 - 1784 Paris)

Trebuie să te stimezi ca să te stimeze ceilalți.

Cugetare a juristului italian Cesare Beccaria (1738 Milano - 1794 Milano)

Este mult mai ușor de a întemeia calomnia pe vorbele unui om  decât pe acțiunile sale.

Cugetare a filosofului antic grec Aristotel (385 î. H. - 323 î. H.)

Cea mai mare onoare constă în a nu te folosi de onoruri, ci în a fi considerat vrednic de ele,

Cugetare a poetului român Tudor Arghezi (1880 București - 1967 București)

Ca să fii respectat, începe prin a te respecta tu însuți.

Cugetare a lui Lucius Seneca (4 î. H. Hispania - 65 d. H. Roma) despre individualitate

Viața noastră este legată de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dînsul și care aduce toate lucrurile spre interesul lui: trebuie să trăiești și pentru altul dacă vrei să trăiești pentu tine.

Cugetare a lui Maxim Gorki (1868 Rusia - 1936 URSS) despre individualitate

Individualitatea în sine, fără nici o legătură cu colectivitatea, fără nici o idee vastă care să îmbrățișeze întreaga umanitate, este inertă, conservatoare și potrivnică evoluției.

Modernism versus sămănătorism

XXIII
1.„Modernismul” ca principiu de dizolvare a poezie epice. 2.-12.

1. (149) Cu acest capitol am încheiat istoricul mișcării sămănătoriste, sub diferitele ei forme regionale și în diferitele ei supravietuiri, pe care, de ar fi să o rezumăm, cu toate deviațiile și variațiile sale, am rezuma-o sub denumirea unei mișcări lirice și rurale. Simultan cu mișcarea sămănătoristă, ca o reacțiune împotriva tradiționalismului și ca o expresie a sincronismului civilizației contemporane, s-a produs și o mișcare modernistă, ale cărei faze în cadrul poeziei lirice le-am urmărit în volumul al treilea al acestei lucrări. După ce au descătușat poezia lirică de eminescianism și de tradiționalism și i-au împins mai departe evoluția în sensul individualismului și al subiectivismului, poeții moderniști au crezut că pot aplica și poeziei epice aceleași procedee și determina și aici o mișcare „modernistă” într-un sens identic. Întrucât evoluția genurilor literare e determinată de însăși natura și de legile lor interioare și unul e sensul evoluției lirice și altul, cu desăvîrșire contrariu, e sensul evoluției epice,  încercarea nu putea izbuti. Sămănătorsimul, mai ales cel moldovean, este, negreșit, după cum am spus, însuflețit de un principiu liric, dar acest principiu a rămas latent și s-a exprimat, pe cît a fost cu putință, în forme epice; cu totul altceva au voit unii poeți „moderniști” prin crearea unei proze lirice, subiective, fanteziste, dezlegate de „obiect”, expresie a unei viziuni individuale. (...)

„Munca intelectuală” de Gh. Bartoș (1971)

GH. BARTOȘ, V. VLAD, V. VLAD-BUDOIU, Munca intelectuală. Îndrumări pentru cei ce studiază și scriu, Dacia, Cluj, 1971

7 Prefață
9 Interesul pentru lectură
15 Principii de igienă pentru cei ce studiază:
Locul de muncă. Munca și pauza activă. Somnul. Programul de dimineață. Îmbrăcămintea. Alimentația.
22 Folosirea rațională a timpului:
Programul zilei.
26 Probleme de psihologia lecturii:
Dușmanii lecturii. Importanța muncii metodice. Cititul metodic. Cititul expresiv. Lectura periodicelor. Biblioteca personală.
43 Lectura în bibliotecile publice:
Informarea bibliografică. Notarea informației bibliografice. Alegerea bibliografiei. Munca în bibliotecă. Procurarea cărților și revistelor. Ordinea consultării materialelor.
53 Tehnica adnotării fișelor. Fișele și clasificarea lor:
Adnotarea cărților citite. Metoda fișelor. Ce trecem pe fișe. Clasificarea fișelor.
60 Învățatul cu cartea
74 Redactarea lucrărilor
Lucrarea în clasă. Lucrarea acasă. Etapa I: Să ne străduim să înțelegem bine tema dată. Etapa II: Să ne adunăm materialul (ideile) care intră în subiectul dat. Etapa III: Să grupăm ideile într-o ordine logică (Planul lucrării). Etapa IV: Redactarea lucrării pe ciornă. Sfaturi în privința vocabularului. Etapa V: Trecerea în curat a lucrării.
106 Pregătirea și redactarea unei lucrări la un nivel mai  înalt:
Informația bibliografică. Examinarea materialului. Coordonarea ideilor și notelor pe baza planului întocmit. Redactarea.