FOTO Tradiţii ciudate ale românilor, de Anul Nou: la Ruginoasa flăcăii se bat cu bâte pentru fete, la Nereju se joacă dansul morţii, iar în Ardeal se deschide cerul
Adevărul 31 decembrie 2013
marți, 31 decembrie 2013
„Ministerul groazei” (GRAHAM GREENE 1943)
Scriitorul și critical literar englez Henry Graham Greene (02.10.1904 Anglia - 03.04.1991 Elveția) a scris în tehnica romanului polițist, abordând probleme moral-politice ale lumii moderne.
Romanul de spionaj The Ministry of Fear (Ministerul groazei), a cărui acțiune se desfășoară în Anglia în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), a apărut chiar în timpul marii conflagrații, în 1943.
Evenimentele se desfășoară după evacuarea din portul Dunkerque a resturilor armatei britanice înfrânte (iunie 1940) și înainte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS (22 iunie 1941), într-un în care aviația germană încă mai era concentrată pe bombardarea Londrei. În altă ordine de idei, într-o perioadă în care Marea Britanie, condusă de „buldogul” premier Winston Churchill, înfrunta singură în aer și pe apă forța militară germană care-și impusese supremația în Europa continentală.
Cartea este structurată în patru părți împărțite în capitole: „Un om nefericit” (Mamele libere, Anchetă particulară, Atac frontal, O seară la doamna Bellairs, Între somn și trezire, Pierdut fără urmă, Un transport de cărți), „Un om fericit” (Convorbiri în Arcadia, Pavilionul special), „Cioburi și crîmpeie” (Moarte romană, Curățenia, Numere greșite) și „Un om întreg” (Sfîrșitul călătoriei). Cele 13 capitole au ca motto-uri citate din Micul duce, carte scrisă de Charlotte Mary Yonge (1823-1901), al cărei erou este un nobil orfan din Evul Mediu timpuriu.
Personajul principal este Arthur Rowe, un fost ziarist care își otrăvise iubita soție suferindă de o boală incurabilă și care fusese judecat şi internat în ospiciu și apoi eliberat. Printr-o bizară coincidență, el intră în posesia unui cozonac la o tombolă organizată de „Mamele libere”, asociație a femeilor exilate din țările ocupate de naziști în Europa. Refuzul său categoric de a returna organizatorilor produsul alimentar, extrem de prețios într-o țară marcată de raționalizarea alimentelor în timp de război, va declanșa acțiunea romanului. Rowe va începe o investigaţie privind cozonacul la sediul asociației, unde îi cunoaște pe frații Hilfe, Anna și Wilhelm, din Austria. La un moment dat este prezent la comiterea unei crime și fuge ajutat de Wilhelm Hilfe, fiind căutat de poliție. În urma exploziei unei valize încărcată cu explozibil, când o va acoperi pe Anna cu trupul său și care se va solda cu pierderea memoriei, va ajunge chiar la un azil psihiatric provincial cu numele de Digby. Din lectura ziarelor în azil află de dispariția unor documente secrete de la sediul serviciului de informații. În discuțiile cu Johns, asistentul doctorului Forester, Digby/Rowe apreciază că această acțiune ar fi opera coloanei a V naziste din Marea Britanie, formată din oameni șantajabili. Johns îi confirmă că naziștii înființaseră deja în Germania „un soi de Minister al Groazei”, o organizație care colecta informații sensibile despre personalități din toate domeniile sociale, pentru a le șantaja în scopul de a obține colaborarea lor. În opinia lui Johns naziștii erau maeștri în acest tip de acțiuni, scopul fiind răspândirea neîncrederii în societatea vizată. După două vizite ale Annei și alte întâmplări misterioase petrecute în sanatoriu care vor avea ca efect revenirea parțială a memoriei, el va evada și se va adresa Scotland Yardului. Aici află că „Dacă nemții ar fi știut, îndată după Dunkerque, cât de slabi eram... Avem și azi unele slăbiciuni, pe care dacă le-ar cunoaște précis...” Apoi i se dezvăluie că crima la care a fost martor i-a fost înscenată şi că autoritățile caută un film, în Franța aliată un caz asemănător ducând la numeroase sinucideri în rândul personalităților publice. Pas cu pas rețeaua nazistă de spioni este anihilată de Scotland Yard, dar Rowe încearcă să încheie cazul pe cont propriu. El îi descoperă pe cei doi frați austrieci și-și mărturisește dragostea pentru Anna, care la rândul ei se îndrăgostise de el și-l ajutase în felul ei până atunci. Ea îi explică lui Rowe că faptul că erau încă în viață se datora „sentimentului familiei” al fratelui ei și al trăsăturii acestuia că „e econom din fire”. Această ultimă caracteristică a fratelui său i-o explică prin următorul dicton al rețelei naziste: „Maximum de teroare într-o perioadă minimă de timp și împotriva unui număr cât mai mic de persoane”. Prinsă între dragostea pentru Rowe și loialitatea fraternă, Anna încearcă să iasă iarăși în felul ei din această dilemă. În final, Rowe recuperează filmul de la Wilhelm Hilfe care încerca să fugă în Iralnda vecină şi neutră. Înainte de a se sinucide cu singurul glonț rămas, acesta îi readuce în memorie lui Rowe trecutul legat de soția sa, în speranța că-l va afecta psihic și va scăpa. Romanul se încheie cu reîntâlnirea celor doi îndrăgostiți, care nu-și dezvăluiseră unul altuia ce știa unul despre celălalt: „Nu vor ști niciodată ce înseamnă teama de a nu fi descoperit.”
SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere de Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, 211 pagini.
Romanul de spionaj The Ministry of Fear (Ministerul groazei), a cărui acțiune se desfășoară în Anglia în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), a apărut chiar în timpul marii conflagrații, în 1943.
Evenimentele se desfășoară după evacuarea din portul Dunkerque a resturilor armatei britanice înfrânte (iunie 1940) și înainte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS (22 iunie 1941), într-un în care aviația germană încă mai era concentrată pe bombardarea Londrei. În altă ordine de idei, într-o perioadă în care Marea Britanie, condusă de „buldogul” premier Winston Churchill, înfrunta singură în aer și pe apă forța militară germană care-și impusese supremația în Europa continentală.
Cartea este structurată în patru părți împărțite în capitole: „Un om nefericit” (Mamele libere, Anchetă particulară, Atac frontal, O seară la doamna Bellairs, Între somn și trezire, Pierdut fără urmă, Un transport de cărți), „Un om fericit” (Convorbiri în Arcadia, Pavilionul special), „Cioburi și crîmpeie” (Moarte romană, Curățenia, Numere greșite) și „Un om întreg” (Sfîrșitul călătoriei). Cele 13 capitole au ca motto-uri citate din Micul duce, carte scrisă de Charlotte Mary Yonge (1823-1901), al cărei erou este un nobil orfan din Evul Mediu timpuriu.
Personajul principal este Arthur Rowe, un fost ziarist care își otrăvise iubita soție suferindă de o boală incurabilă și care fusese judecat şi internat în ospiciu și apoi eliberat. Printr-o bizară coincidență, el intră în posesia unui cozonac la o tombolă organizată de „Mamele libere”, asociație a femeilor exilate din țările ocupate de naziști în Europa. Refuzul său categoric de a returna organizatorilor produsul alimentar, extrem de prețios într-o țară marcată de raționalizarea alimentelor în timp de război, va declanșa acțiunea romanului. Rowe va începe o investigaţie privind cozonacul la sediul asociației, unde îi cunoaște pe frații Hilfe, Anna și Wilhelm, din Austria. La un moment dat este prezent la comiterea unei crime și fuge ajutat de Wilhelm Hilfe, fiind căutat de poliție. În urma exploziei unei valize încărcată cu explozibil, când o va acoperi pe Anna cu trupul său și care se va solda cu pierderea memoriei, va ajunge chiar la un azil psihiatric provincial cu numele de Digby. Din lectura ziarelor în azil află de dispariția unor documente secrete de la sediul serviciului de informații. În discuțiile cu Johns, asistentul doctorului Forester, Digby/Rowe apreciază că această acțiune ar fi opera coloanei a V naziste din Marea Britanie, formată din oameni șantajabili. Johns îi confirmă că naziștii înființaseră deja în Germania „un soi de Minister al Groazei”, o organizație care colecta informații sensibile despre personalități din toate domeniile sociale, pentru a le șantaja în scopul de a obține colaborarea lor. În opinia lui Johns naziștii erau maeștri în acest tip de acțiuni, scopul fiind răspândirea neîncrederii în societatea vizată. După două vizite ale Annei și alte întâmplări misterioase petrecute în sanatoriu care vor avea ca efect revenirea parțială a memoriei, el va evada și se va adresa Scotland Yardului. Aici află că „Dacă nemții ar fi știut, îndată după Dunkerque, cât de slabi eram... Avem și azi unele slăbiciuni, pe care dacă le-ar cunoaște précis...” Apoi i se dezvăluie că crima la care a fost martor i-a fost înscenată şi că autoritățile caută un film, în Franța aliată un caz asemănător ducând la numeroase sinucideri în rândul personalităților publice. Pas cu pas rețeaua nazistă de spioni este anihilată de Scotland Yard, dar Rowe încearcă să încheie cazul pe cont propriu. El îi descoperă pe cei doi frați austrieci și-și mărturisește dragostea pentru Anna, care la rândul ei se îndrăgostise de el și-l ajutase în felul ei până atunci. Ea îi explică lui Rowe că faptul că erau încă în viață se datora „sentimentului familiei” al fratelui ei și al trăsăturii acestuia că „e econom din fire”. Această ultimă caracteristică a fratelui său i-o explică prin următorul dicton al rețelei naziste: „Maximum de teroare într-o perioadă minimă de timp și împotriva unui număr cât mai mic de persoane”. Prinsă între dragostea pentru Rowe și loialitatea fraternă, Anna încearcă să iasă iarăși în felul ei din această dilemă. În final, Rowe recuperează filmul de la Wilhelm Hilfe care încerca să fugă în Iralnda vecină şi neutră. Înainte de a se sinucide cu singurul glonț rămas, acesta îi readuce în memorie lui Rowe trecutul legat de soția sa, în speranța că-l va afecta psihic și va scăpa. Romanul se încheie cu reîntâlnirea celor doi îndrăgostiți, care nu-și dezvăluiseră unul altuia ce știa unul despre celălalt: „Nu vor ști niciodată ce înseamnă teama de a nu fi descoperit.”
SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere de Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, 211 pagini.
luni, 30 decembrie 2013
''Întâlniri cu Mircea Eliade'' (GLIGOR & RICKETS 2005)
<
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***. Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts) această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>
SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***. Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts) această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>
SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)
duminică, 29 decembrie 2013
''Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade'' (RENNIE 2001)
<
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>
SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>
SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )
sâmbătă, 28 decembrie 2013
''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'' (STĂNESCU 2004)
<
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
vineri, 27 decembrie 2013
joi, 26 decembrie 2013
O scrisoare a lui M. Eliade către C. Rădulescu-Motru din 1937 (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Cea de-a treia misivă publicată de noi e scrisă în iulie 1937. La 30 de ani Eliade era asistent onorific la catedra de logică şi metafizică a lui Nae Ionescu**. Ţinea cursuri în amfiteatrul ''Titu Maiorescu''*** (de la etajul I) al Universităţii din strada Edgar Quinet şi conducea seminarii. Studenţii (de atunci) şi biografii (de astăzi) referindu-se la el nu vorbesc despre un asistent, ci despre un profesor.
(...)
Cu toate acestea Ministerul Educaţiei Naţionale trimite la 4 iunie 1937 o adresă către Facultatea de Litere Filozofie, prin care cerea îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade învinuit de pornografie în romanul Domnişoara Christina****.
La acest comunicat se referă scrisoarea alăturată.
În ziarele şi revistele bucureştene şi din provincie, în lunile iunie şi iulie 1937 au apărut zeci de articole de solidarizare cu Mircea Eliade. Îşi spun cuvântul: Constantin Noica*****, Arşavir Acterian******, Petru Manoliu*******, Mircea Mateescu********, Octav Şuluţiu*********, Alice Botez**********, Octavian Nistor*********** şi mulţi alţii. Desprind câteva fraze din articolul impregnat de sarcasm a lui Emil Cioran************: ''Comunicatul pe care l-a publicat acel Minister al Educaţiei Naţionale este monstruos şi criminal. Mircea Eliade dat afară din Universitate pentru imoralitate? La urma urmei, s-ar putea ca Ministerul să aibă dreptate. Căci nu este imoral să fi scris cincisprezce volume până la 30 de ani? (...) (Vremea*************, nr. 492, 20 iunie 1937)''
Protestul celor peste 150 de studenţi de la Litere şi Filozofie apărut în Vremea din 20 iunie 1937 este urmat de texte asemănătoare semnate de studenţii de la Politehnică, Ştiinţe, Medicină, Teologie. Toţi sunt indignaţi de hotărârea arbitrară luată împotriva lui Mircea Eliade.
Peste câteva zile, Comitetul Societăţii Scriitorilor români îl sărbătoreşte pentru monumentala sa lucrare: ediţia critică în două volume B. P. Hasdeu**************. Însuşi Constantin Rădulescu-Motru*************** a luat parte la banchetul organizat la Capşa**************** în onoarea sa.
(...)
[Către Constantin Rădulescu-Motru]
[iunie 1937]
În ziarele din 3-4-5 iunie a apărut un comunicat al M[inisterului] Ed[ucaţiei] Naţio[nale] de a cărui gravitate vă puteţi cu uşurinţă convinge. Din cauze necunoscute mie, acest com[unicat] s-a bucurat de o extraordinară publicitate, el fiind tipărit în paginile politice a[le] celor mai răspândite ziare. Termenii în care a fost redactat acest com[unicat], faptul că el se întemeia pe un dublu neadevăr, afirmând că eu aş fi fost exclus pentru totdea[una] din învăţă[mânt], p etemeiul pornografiei lit[eraturii] mele, printr-o hotărâre a Decanatului şi Senat[ului] Univ[ersităţii] - faptul mai ales că se vorbeşte de ''imoralitatea'' mea, mă face să cred că intenţia autorului com[unicatului] a fost să mă compromită definitiv în opinia publică, închizându-mi orice posibilitate de afirmare pe tărâmul ştiinţific şi universitar.
Domnule Decan,
Am avut cinstea de a vă fi fost elev şi nu unul dintre cei mai lipsiţi de merite. Am publicat cincisprezece lucrări de specialitate, unele din ele în limbi străineşi care au fost bine primite de savanţii europeni şi americani. În timp de patru ani, cât am fost asistenţa Dlui Conferenţiar N[ae] I[onescu], am ţinut cursuri şi seminarii pe care le socoteam ca o nimerită pregătire pentru cariera mea ştiinţifică şi pedagogică. Deodată, fără să înţeleg nici eu bine ce s-a petrecut, un com[unicat] al Min[isterului] de Ed[ucaţiei] Naţ[ională] mă scoate din rândul oamenilor şi vrea să mă înmorm[ânteze] la 30 de ani, în mijlocul studiilor mele. Com[unicatul] vorbeşte de imoralitatea mea. Inutil să vă spun, Dle Decan, cât e de gravă, de definitivă această nemeritată insultă.
Pe temeiul unei sentinţe a Min[isterului] se vor găsi curând oameni care se vor ruşina să-mi întindă mâna. Şi asta mi se întâmplă tocmai când eu socoteam că am dreptul la un cuvânt de laudă, în urma muncii de patru ani încheiaţi pentru editarea lui B. P. Hasdeu.
Dle Decan,
Cinstea mea, viitorul carierei mele ştiinţifice, liniştea mea stau în mâinile Domniei voastre. Dstră care mă cunoaşteţi şi-mi cunoaşteţi munca şi puţinele daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu nu mă veţi lăsa să fiu terfelit şi îngropat de viu pe nedrept, cu brutalitate, cu perfidie, cu ură.
[Mircea Eliade]
>
SURSA
Mircea Handoca*****************, Mircea Eliade inedit, ''Origini''/Norcross, USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://istoria.md/articol/596/Mircea_Eliade,_biografie)
**Nae (Nicolae) Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti)
****Domnişora Christina (http://www.humanitas.ro/humanitas/domnisoara-christina)
*****Constantin Noica (1909 Vităneşti/Teleorman - 1987 Păltiniş/Sibiu) (http://www.humanitas.ro/constantin-noica)
******Arşavir Acterian (1907 Constanţa - 1997 Bucureşti) (http://istoriiregasite.wordpress.com/tag/arsavir-acterian/)
*******Petru Manoliu (1903 Mihăileni/Botoşani - 1976 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Petru_Manoliu)
********Mircea Mateescu (http://www.miscarea.net/w/?p=4346)
*********Octav Şuluţiu (1909 Bucureşti - 1949 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Octav_Sulutiu)
**********Alice Botez (1914 - 1985) (http://www.observatorcultural.ro/Biografie-Alice-BOTEZ-%281914-1985%29*articleID_12884-articles_details.html)
***********Octavian Nistor (http://epistematic.blogspot.ro/2012/12/octavian-nistor-filosofie-neokantiana.html)
************Emil Cioran (1911 Răşinari/Sibiu - 1995 Paris) (http://www.humanitas.ro/emil-cioran)
*************''Vremea'' (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vremea_%28ziar%29)
**************Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Cristineşti/Hotin/Rusia - 1907 Câmpina/România) (http://www.istoria.md/articol/24/Bogdan_Petriceicu_Ha%C5%9Fdeu)
***************Constantin Rădulescu-Motru (1868 Butoieşti/Mehedinţi - 1957 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/corespondent_mircea_eliade__constantin_rdulescu-motru)
**************** ''Capşa'' (http://destinatii.liternet.ro/articol/121/Krikor-H-Zambaccian/Capsa.html)
***************** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Cea de-a treia misivă publicată de noi e scrisă în iulie 1937. La 30 de ani Eliade era asistent onorific la catedra de logică şi metafizică a lui Nae Ionescu**. Ţinea cursuri în amfiteatrul ''Titu Maiorescu''*** (de la etajul I) al Universităţii din strada Edgar Quinet şi conducea seminarii. Studenţii (de atunci) şi biografii (de astăzi) referindu-se la el nu vorbesc despre un asistent, ci despre un profesor.
(...)
Cu toate acestea Ministerul Educaţiei Naţionale trimite la 4 iunie 1937 o adresă către Facultatea de Litere Filozofie, prin care cerea îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade învinuit de pornografie în romanul Domnişoara Christina****.
La acest comunicat se referă scrisoarea alăturată.
În ziarele şi revistele bucureştene şi din provincie, în lunile iunie şi iulie 1937 au apărut zeci de articole de solidarizare cu Mircea Eliade. Îşi spun cuvântul: Constantin Noica*****, Arşavir Acterian******, Petru Manoliu*******, Mircea Mateescu********, Octav Şuluţiu*********, Alice Botez**********, Octavian Nistor*********** şi mulţi alţii. Desprind câteva fraze din articolul impregnat de sarcasm a lui Emil Cioran************: ''Comunicatul pe care l-a publicat acel Minister al Educaţiei Naţionale este monstruos şi criminal. Mircea Eliade dat afară din Universitate pentru imoralitate? La urma urmei, s-ar putea ca Ministerul să aibă dreptate. Căci nu este imoral să fi scris cincisprezce volume până la 30 de ani? (...) (Vremea*************, nr. 492, 20 iunie 1937)''
Protestul celor peste 150 de studenţi de la Litere şi Filozofie apărut în Vremea din 20 iunie 1937 este urmat de texte asemănătoare semnate de studenţii de la Politehnică, Ştiinţe, Medicină, Teologie. Toţi sunt indignaţi de hotărârea arbitrară luată împotriva lui Mircea Eliade.
Peste câteva zile, Comitetul Societăţii Scriitorilor români îl sărbătoreşte pentru monumentala sa lucrare: ediţia critică în două volume B. P. Hasdeu**************. Însuşi Constantin Rădulescu-Motru*************** a luat parte la banchetul organizat la Capşa**************** în onoarea sa.
(...)
[Către Constantin Rădulescu-Motru]
[iunie 1937]
În ziarele din 3-4-5 iunie a apărut un comunicat al M[inisterului] Ed[ucaţiei] Naţio[nale] de a cărui gravitate vă puteţi cu uşurinţă convinge. Din cauze necunoscute mie, acest com[unicat] s-a bucurat de o extraordinară publicitate, el fiind tipărit în paginile politice a[le] celor mai răspândite ziare. Termenii în care a fost redactat acest com[unicat], faptul că el se întemeia pe un dublu neadevăr, afirmând că eu aş fi fost exclus pentru totdea[una] din învăţă[mânt], p etemeiul pornografiei lit[eraturii] mele, printr-o hotărâre a Decanatului şi Senat[ului] Univ[ersităţii] - faptul mai ales că se vorbeşte de ''imoralitatea'' mea, mă face să cred că intenţia autorului com[unicatului] a fost să mă compromită definitiv în opinia publică, închizându-mi orice posibilitate de afirmare pe tărâmul ştiinţific şi universitar.
Domnule Decan,
Am avut cinstea de a vă fi fost elev şi nu unul dintre cei mai lipsiţi de merite. Am publicat cincisprezece lucrări de specialitate, unele din ele în limbi străineşi care au fost bine primite de savanţii europeni şi americani. În timp de patru ani, cât am fost asistenţa Dlui Conferenţiar N[ae] I[onescu], am ţinut cursuri şi seminarii pe care le socoteam ca o nimerită pregătire pentru cariera mea ştiinţifică şi pedagogică. Deodată, fără să înţeleg nici eu bine ce s-a petrecut, un com[unicat] al Min[isterului] de Ed[ucaţiei] Naţ[ională] mă scoate din rândul oamenilor şi vrea să mă înmorm[ânteze] la 30 de ani, în mijlocul studiilor mele. Com[unicatul] vorbeşte de imoralitatea mea. Inutil să vă spun, Dle Decan, cât e de gravă, de definitivă această nemeritată insultă.
Pe temeiul unei sentinţe a Min[isterului] se vor găsi curând oameni care se vor ruşina să-mi întindă mâna. Şi asta mi se întâmplă tocmai când eu socoteam că am dreptul la un cuvânt de laudă, în urma muncii de patru ani încheiaţi pentru editarea lui B. P. Hasdeu.
Dle Decan,
Cinstea mea, viitorul carierei mele ştiinţifice, liniştea mea stau în mâinile Domniei voastre. Dstră care mă cunoaşteţi şi-mi cunoaşteţi munca şi puţinele daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu nu mă veţi lăsa să fiu terfelit şi îngropat de viu pe nedrept, cu brutalitate, cu perfidie, cu ură.
[Mircea Eliade]
>
SURSA
Mircea Handoca*****************, Mircea Eliade inedit, ''Origini''/Norcross, USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://istoria.md/articol/596/Mircea_Eliade,_biografie)
**Nae (Nicolae) Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti)
****Domnişora Christina (http://www.humanitas.ro/humanitas/domnisoara-christina)
*****Constantin Noica (1909 Vităneşti/Teleorman - 1987 Păltiniş/Sibiu) (http://www.humanitas.ro/constantin-noica)
******Arşavir Acterian (1907 Constanţa - 1997 Bucureşti) (http://istoriiregasite.wordpress.com/tag/arsavir-acterian/)
*******Petru Manoliu (1903 Mihăileni/Botoşani - 1976 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Petru_Manoliu)
********Mircea Mateescu (http://www.miscarea.net/w/?p=4346)
*********Octav Şuluţiu (1909 Bucureşti - 1949 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Octav_Sulutiu)
**********Alice Botez (1914 - 1985) (http://www.observatorcultural.ro/Biografie-Alice-BOTEZ-%281914-1985%29*articleID_12884-articles_details.html)
***********Octavian Nistor (http://epistematic.blogspot.ro/2012/12/octavian-nistor-filosofie-neokantiana.html)
************Emil Cioran (1911 Răşinari/Sibiu - 1995 Paris) (http://www.humanitas.ro/emil-cioran)
*************''Vremea'' (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vremea_%28ziar%29)
**************Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Cristineşti/Hotin/Rusia - 1907 Câmpina/România) (http://www.istoria.md/articol/24/Bogdan_Petriceicu_Ha%C5%9Fdeu)
***************Constantin Rădulescu-Motru (1868 Butoieşti/Mehedinţi - 1957 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/corespondent_mircea_eliade__constantin_rdulescu-motru)
**************** ''Capşa'' (http://destinatii.liternet.ro/articol/121/Krikor-H-Zambaccian/Capsa.html)
***************** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
miercuri, 25 decembrie 2013
marți, 24 decembrie 2013
luni, 23 decembrie 2013
O adresă a lui C. Rădulescu-Motru către ministerul de externe din 1931 referitoare la M. Eliade (HANDOCA 2005)
<
(...)
La 20 noiembrie 1928, într-o recomandare către Ministerul de Finanţe, tot Rădulescu-Motru e cel care îl [M. E.] va recomanda cu căldură pentru obţinerea unei burse în India.
În 1931 doctorandul [M. E.] lui Dasgrupta îi va trimite Profesorului [C. R. M.] său din Bucureşti studiile sale de filozofie indiană, spre a fi publicate în revista condusă de el.
(...)
P. S.
În arhiva din ţară a lui Mircea Eliade - aflată în posesia mea [M. H.] - se află şi adresa lui C. Rădulescu-Motru către Ministerul de Externe - copiată de tatăl lui Mircea Eliade (propria manu).
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Filozofie şi Litere
No 81, iunie 1931
Laboratorul de Psihologie
Excelenţă,
Bursierul Facultăţii noastre de litere se bucură de burse foarte reduse şi acelea date după foarte multe tărăgănări. Fostul nostru licenţiat în filozofie, Mircea Eliade este într-un caz şi mai greu, fiindcă se găseşte la o mare depărtare şi dânsul studiază filozofia în India (Calcutta).
Timp de trei ani, după stăruinţele în parte şi ale subsemnatului, dânsul şi-a păstrat bursa.
Acum vrea să se înapoieze. Din bursă nu poate să scoată cheltuielile de transport. De aceea fac un apel călduros la D-voastră să-i acordaţi din fondurile speciale ale Ministerului de Externe un ajutor pentru repatriere, pentru a nu sili să cerşească acest ajutor de la guvernul imperial britanic.
Cu tot devotamentul
Prof. C. Rădulescu Motru
(...)
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59.
(...)
La 20 noiembrie 1928, într-o recomandare către Ministerul de Finanţe, tot Rădulescu-Motru e cel care îl [M. E.] va recomanda cu căldură pentru obţinerea unei burse în India.
În 1931 doctorandul [M. E.] lui Dasgrupta îi va trimite Profesorului [C. R. M.] său din Bucureşti studiile sale de filozofie indiană, spre a fi publicate în revista condusă de el.
(...)
P. S.
În arhiva din ţară a lui Mircea Eliade - aflată în posesia mea [M. H.] - se află şi adresa lui C. Rădulescu-Motru către Ministerul de Externe - copiată de tatăl lui Mircea Eliade (propria manu).
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Filozofie şi Litere
No 81, iunie 1931
Laboratorul de Psihologie
Excelenţă,
Bursierul Facultăţii noastre de litere se bucură de burse foarte reduse şi acelea date după foarte multe tărăgănări. Fostul nostru licenţiat în filozofie, Mircea Eliade este într-un caz şi mai greu, fiindcă se găseşte la o mare depărtare şi dânsul studiază filozofia în India (Calcutta).
Timp de trei ani, după stăruinţele în parte şi ale subsemnatului, dânsul şi-a păstrat bursa.
Acum vrea să se înapoieze. Din bursă nu poate să scoată cheltuielile de transport. De aceea fac un apel călduros la D-voastră să-i acordaţi din fondurile speciale ale Ministerului de Externe un ajutor pentru repatriere, pentru a nu sili să cerşească acest ajutor de la guvernul imperial britanic.
Cu tot devotamentul
Prof. C. Rădulescu Motru
(...)
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59.
sâmbătă, 21 decembrie 2013
vineri, 20 decembrie 2013
O scrisoare a lui M. Eliade către N. Ionescu din 1926 (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Scrioarea către Nae Ionescu** a fost scrisă la sfârşitul verii anului 1926. Student în primul an la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, tânărul publicist e impresionat: ''N-am să uit niciodată prima lecţie de metafizică la care am asistat. Anunţase un curs despre ''Faust*** şi probleme salvării''. Amfiteatrul ''Titu Maiorescu****'' era arhiplin şi am găsit cu greu un loc în fund, tocmai în ultima bancă. A intrat un bărbat un bărbat brun, palid, cu sprâncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobosit de sclipitori; când îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă. Şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mâini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi subţiri, nervoase. Când vorbea,mâinile îi modelau gândirea, subliniau nuanţele, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare''... (Memorii, ediţia a II a, Editura Humanitas, p. 107-107).
Magistrul i-a propus studentului său să devină colaborator la Cuvântul*****. Acesta îi promisese câteva texte despre Hasdeu******, Papini******* şi despre câţiva scriitori români contemporani. Eliade îşi justifica amânarea debutului prin scrisoarea transcrisă alăturat. Perioada de ezitare a începutului de colaborare la Cuvântul nu e amintită în memorialistică.
Ciudat este că toate misivele către Nae Ionescu s-au pierdut... Din cele ale magistrului către învăţăcel am publicat două texte fără relevanţă prea mare în volumul II din Mircea Eliade şi corespondenţii săi (Ed. Minerva, p. 244-245).
(...)
[Către Nae Ionescu]
Aceste câteva cuvinte vi le scriu ca nu cumva să rămâneţi cu neprietenească [lectură incertă] impresie despre mine. M-aţi rugat - iar eu am primit cu dragă inimă să scriu note şi articole la ''Cuvântul''. Iar până acum nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am avut nici prilejul să trec pe la Redacţie, după cum făgăduisem. A fost o pricină unică: examenele. În timpul cât le-am pregătit nu am putut lucra ceva pentru ''Cuvântul'', acum de asemenea nu pot. Trebuie să mă odihnesc, iar în orele de studiu va trebui să le pregătesc mai mult lucrări ce se vor tipări la toamnă. Mă vedeţi publicând la Ad[evărul] lit[erar]********. Să nu vă mire. Am mare nevoie de cărţi şi Ad. lit. plăteşte bine articolele.
Sfârşind rândurile acestea de explicare, amintesc că făgăduinţa mea rămâne şi cum voi puţin timp liber, voi veni la Cuvântul.
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Faust (http://www.bookblog.ro/altele/faust/)
****Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti) (http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie)
*****''Cuvântul'' (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-01-20/cuvantul-lui-nae-ionescu.html)
******Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Crisitneştii Hotinului/Basarabia[Rusia ţaristă] - 1907 Câmpina/România) (http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=13)
*******Giovanni Papini (1881 Florenţa - 1956 Florenţa) (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Giovanni+Papini)
********''Adevărul literar'' (http://adevarul.ro/cultura/arte/ieri-azi-literarul-filele-vremii-1_50ad43207c42d5a66391cc21/index.html)
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Scrioarea către Nae Ionescu** a fost scrisă la sfârşitul verii anului 1926. Student în primul an la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, tânărul publicist e impresionat: ''N-am să uit niciodată prima lecţie de metafizică la care am asistat. Anunţase un curs despre ''Faust*** şi probleme salvării''. Amfiteatrul ''Titu Maiorescu****'' era arhiplin şi am găsit cu greu un loc în fund, tocmai în ultima bancă. A intrat un bărbat un bărbat brun, palid, cu sprâncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobosit de sclipitori; când îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă. Şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mâini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi subţiri, nervoase. Când vorbea,mâinile îi modelau gândirea, subliniau nuanţele, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare''... (Memorii, ediţia a II a, Editura Humanitas, p. 107-107).
Magistrul i-a propus studentului său să devină colaborator la Cuvântul*****. Acesta îi promisese câteva texte despre Hasdeu******, Papini******* şi despre câţiva scriitori români contemporani. Eliade îşi justifica amânarea debutului prin scrisoarea transcrisă alăturat. Perioada de ezitare a începutului de colaborare la Cuvântul nu e amintită în memorialistică.
Ciudat este că toate misivele către Nae Ionescu s-au pierdut... Din cele ale magistrului către învăţăcel am publicat două texte fără relevanţă prea mare în volumul II din Mircea Eliade şi corespondenţii săi (Ed. Minerva, p. 244-245).
(...)
[Către Nae Ionescu]
Aceste câteva cuvinte vi le scriu ca nu cumva să rămâneţi cu neprietenească [lectură incertă] impresie despre mine. M-aţi rugat - iar eu am primit cu dragă inimă să scriu note şi articole la ''Cuvântul''. Iar până acum nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am avut nici prilejul să trec pe la Redacţie, după cum făgăduisem. A fost o pricină unică: examenele. În timpul cât le-am pregătit nu am putut lucra ceva pentru ''Cuvântul'', acum de asemenea nu pot. Trebuie să mă odihnesc, iar în orele de studiu va trebui să le pregătesc mai mult lucrări ce se vor tipări la toamnă. Mă vedeţi publicând la Ad[evărul] lit[erar]********. Să nu vă mire. Am mare nevoie de cărţi şi Ad. lit. plăteşte bine articolele.
Sfârşind rândurile acestea de explicare, amintesc că făgăduinţa mea rămâne şi cum voi puţin timp liber, voi veni la Cuvântul.
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Faust (http://www.bookblog.ro/altele/faust/)
****Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti) (http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie)
*****''Cuvântul'' (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-01-20/cuvantul-lui-nae-ionescu.html)
******Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Crisitneştii Hotinului/Basarabia[Rusia ţaristă] - 1907 Câmpina/România) (http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=13)
*******Giovanni Papini (1881 Florenţa - 1956 Florenţa) (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Giovanni+Papini)
********''Adevărul literar'' (http://adevarul.ro/cultura/arte/ieri-azi-literarul-filele-vremii-1_50ad43207c42d5a66391cc21/index.html)
Gala Națională a Voluntarilor („GAZETA VOLUNTARIAT” 2013)
„Gazeta de Voluntariat”, decembrie 2013
2 Gala Națională a Voluntarilor
De ce Gala Națională a Voluntarilor?
De ce organizăm competiția?
Competiția Gala Națională a Voluntarilor 2013 are 4 categorii și 22 de secțiuni
De ce Gala Națională a Voluntarilor?
De ce organizăm competiția?
Competiția Gala Națională a Voluntarilor 2013 are 4 categorii și 22 de secțiuni
3 Ambasadorii voluntariatului în România - Raed Arafat, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen, Irina Păcurariu, Damian Drăghici, Margareta Pâslaru, Zoli Toth, Marius Manole
4 Finaliști Voluntarul Junior
Mădălina Tămaș - Team four Youth Association
Ana Maria Roth - Asociația Manieres
Anca Elena Moței - Asociația Impact Bistrița
Ioan Vladimir Vîntu - Asociația Grupurilor Locale de Tineret Constanța
Tobias Cătălin Pasăre - Asociația Impact Bistrița
Andreea Cordon - Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Mădălina Tămaș - Team four Youth Association
Ana Maria Roth - Asociația Manieres
Anca Elena Moței - Asociația Impact Bistrița
Ioan Vladimir Vîntu - Asociația Grupurilor Locale de Tineret Constanța
Tobias Cătălin Pasăre - Asociația Impact Bistrița
Andreea Cordon - Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
5 Finaliști Voluntarul Senior
Mihaela Stăncele - Organizația Salvați Copiii Dolj
Iulia Cristina Besnea - Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța
Ecaterina Coltz - Asociația Societatea de Salvare București
Daniela Lupiș - Fundația Noi Orizonturi
Steluța Manolache - Fundația Chance for Life
Irina Eva Lițcanu - Organizația Națională Cercetașii României
Mihaela Stăncele - Organizația Salvați Copiii Dolj
Iulia Cristina Besnea - Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța
Ecaterina Coltz - Asociația Societatea de Salvare București
Daniela Lupiș - Fundația Noi Orizonturi
Steluța Manolache - Fundația Chance for Life
Irina Eva Lițcanu - Organizația Națională Cercetașii României
6 Finaliști Artă și Cultură
6 Finaliști Social
7 Finaliști Protecția Mediului și a Animalelor
7 Finaliști Sport și Recreere
7 Finaliști Educație
8 Finaliști Sănătate
9 Finaliști Activism și Drepturile Omului
9 Finaliști Tineret
10 Finaliști Corporativ
10 Finaliști Centrul de Voluntariat al anului
11 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Activism și Drepturile Omului
12 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Artă și Cultură
13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Corporativ
13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Educație
14 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Protecția Mediului și a Animalelor
15 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Social
16 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Sport și Recreere
17 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Tineret
18 Juriu
19 Interviuri - Parteneri
Corina Vasile - Raiffeisen Bank
Mona Nicolici - OMV Petrom România
Alina Cristea - Holcim România
Corina Vasile - Raiffeisen Bank
Mona Nicolici - OMV Petrom România
Alina Cristea - Holcim România
20 Parteneri Strategici - Raiffeisen Bank; Petrom
Instituții susținătoare - BNR; Ministerul Turismului și Sportului; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Comisia Europeană; ANPDEPF
Parteneri - Holcim
Susținători - GSK; Ursus; Pfizer; Enel; Privileg Catering
Parteneri Media - CSR Media; Gala Societății Civile; 3 Al Treilea Sector; Cariere; E-Jobs; HR Club; NongUVERNAMENTAL; PR Wave; Responsabilitate Socială; Stiriong.ro; Asociația Empower; ProVobis; Blogunteeer.ro
Instituții susținătoare - BNR; Ministerul Turismului și Sportului; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Comisia Europeană; ANPDEPF
Parteneri - Holcim
Susținători - GSK; Ursus; Pfizer; Enel; Privileg Catering
Parteneri Media - CSR Media; Gala Societății Civile; 3 Al Treilea Sector; Cariere; E-Jobs; HR Club; NongUVERNAMENTAL; PR Wave; Responsabilitate Socială; Stiriong.ro; Asociația Empower; ProVobis; Blogunteeer.ro
joi, 19 decembrie 2013
O scrisoare din 1923 sau 1924 a lui M. Eliade către o revistă (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
miercuri, 18 decembrie 2013
''Mircea Eliade: Phantastische Geschichten'' (CATANOY 1979)
La 71 de ani, Mircea Eliade, eminent savant (predă istoria religiilor la Universitatea din Chicago), eseist şi romancier, rămâne unul din cei mai evoluaţi din punct de vedere metafizic scriitori contemporani. Cele aproape 20 de volume de literatură, scrise în română, incluzând romane şi povestiri fantastice, le-a populat cu personaje simbolice. Numele lor au fost schimbate de la o carte la alta, dar ele au rămas fixate în căutarea înţelegerii existenţei lor. Pentru cititiorii care nu au citit lucrările ştiinţifice ale lui Eliade, monologurile şi comentariile personajelor sale dematerializate par un minunat şi inteligent curs de istorie a religiilor sau de filozofie (cititorule caută în cărţile tale: Hinduism, Yoga, Taoism, Rig-Veda, Chronicum Laurissense breve, Platon, Nietzsche, Jung etcaetera).
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
marți, 17 decembrie 2013
''O întrebare'' (MINCULESCU 2005)
<
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
luni, 16 decembrie 2013
„Caietele Mircea Eliade” (GRĂMADĂ 2005)
<
Din inițiativa conferențiarului universitar dr. Corneliu Crăciun, Despărțământul din Oradea al Astrei a întreprins, la începutul acestui an, o binevenită acțiune culturală: editarea trimestrială a unei publicații de excepție Caietele Mircea Eliade.
Comentariile, eseurile și interviurile din primul număr au prezentat diferite aspecte al evieții și operei marelui scriitor și istoric al religiilor.
Au fost discutate cu competență unele exegeze privitoare la Mircea Eliade, apărute în România, Franța, America, Germania și Italia. Recent a apărut cel de-al doilea număr al Caietelor, sub aceeași coordonare a lui Corneliu Crăciun. Domnia sa semnează și două incitatnte eseuri: Recurs la memorie și Posibile paralele: Mircea Eliade - Mihail Sadoveanu.
Tematica celor 250 de pagini ale volumului e variată: Începuturile literare și științifice (Mihaela Gligor, Ion Țepelea), Perioade din viață (Alina Stoica, Mircea Handoca), Comentarea cărților (Rodica Bogdan), Editorul (Mihaela Gligor), Istoricul religiilor (Alexandru Buzalic, Eugenia Irimuș), Memorialistul (Eduard Tesler), Corespondența (Gheorghe Glodeanu, Mircea Popa), Mituri, simboluri (Cristina Scarlat, Zirkuli Peter), Legionarism, fascism (Francis Dvorschek), Actualitatea lui Elaide (Ionuț Mihai Popescu), Comentarea cărților despre ... (Florin Cioban) etc.
Reputați eliadiști alături de timizi debutanți, cercetând arhivele locale și naționale, recitind operele lui Eliade și monografiile ce i-au fost consacrate, și-au unit forțele oferindu-ne o imagine de ansamblu asupra acestei personalități. Într-o firească diversiune stilistică, prezntându-ne date și fapte inedite sau mai puțin cunoscute, aceste articole epuizează problemele sau numai le schițează.
Cele câteva sugestive și originale ilustrații ale volumului cu subiecte eliadești se datorează prof. Gheorghe Iuliu Tileagă: Teroarea istoriei, Domnișoara Christina, Maitreyi, Nopți la Serampore.
>
SURSA
Ion Grămadă, Caietele Mircea Eliade, „Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 81.
Din inițiativa conferențiarului universitar dr. Corneliu Crăciun, Despărțământul din Oradea al Astrei a întreprins, la începutul acestui an, o binevenită acțiune culturală: editarea trimestrială a unei publicații de excepție Caietele Mircea Eliade.
Comentariile, eseurile și interviurile din primul număr au prezentat diferite aspecte al evieții și operei marelui scriitor și istoric al religiilor.
Au fost discutate cu competență unele exegeze privitoare la Mircea Eliade, apărute în România, Franța, America, Germania și Italia. Recent a apărut cel de-al doilea număr al Caietelor, sub aceeași coordonare a lui Corneliu Crăciun. Domnia sa semnează și două incitatnte eseuri: Recurs la memorie și Posibile paralele: Mircea Eliade - Mihail Sadoveanu.
Tematica celor 250 de pagini ale volumului e variată: Începuturile literare și științifice (Mihaela Gligor, Ion Țepelea), Perioade din viață (Alina Stoica, Mircea Handoca), Comentarea cărților (Rodica Bogdan), Editorul (Mihaela Gligor), Istoricul religiilor (Alexandru Buzalic, Eugenia Irimuș), Memorialistul (Eduard Tesler), Corespondența (Gheorghe Glodeanu, Mircea Popa), Mituri, simboluri (Cristina Scarlat, Zirkuli Peter), Legionarism, fascism (Francis Dvorschek), Actualitatea lui Elaide (Ionuț Mihai Popescu), Comentarea cărților despre ... (Florin Cioban) etc.
Reputați eliadiști alături de timizi debutanți, cercetând arhivele locale și naționale, recitind operele lui Eliade și monografiile ce i-au fost consacrate, și-au unit forțele oferindu-ne o imagine de ansamblu asupra acestei personalități. Într-o firească diversiune stilistică, prezntându-ne date și fapte inedite sau mai puțin cunoscute, aceste articole epuizează problemele sau numai le schițează.
Cele câteva sugestive și originale ilustrații ale volumului cu subiecte eliadești se datorează prof. Gheorghe Iuliu Tileagă: Teroarea istoriei, Domnișoara Christina, Maitreyi, Nopți la Serampore.
>
SURSA
Ion Grămadă, Caietele Mircea Eliade, „Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 81.
UMOR - Legile psihologiei
- Orice lucru îţi ia mai mult timp decât crezi.
- Fiecare are câte o idee grozavă, dar inaplicabilă.
- Dacă faci ceva care poate fi pe placul tuturor, se va găsi cineva căruia să nu-i placă.
- Prietenii vin şi pleacă, dar duşmanii rămân şi se acumu-lează.
- Cel ce ţipă mai tare primeşte microfonul.
- Coşurile apar pe faţă numai cu o oră înainte de întâlnire.
- Probabilitatea să întâlneşti pe cineva cunoscut creşte atunci când eşti cu cineva cu care nu trebuie să fii văzut.
- Când nu ştii la ce lucrezi, lucrează îngrijit.
- Munca în echipa este esenţială. Ea îţi permite întotdeauna să dai vina pe altcineva.
- Nu ştii niciodată cine are dreptate, dar ştii cine decide.
- Când vremea este frumoasă, prezenţa la biserică este slabă. Când vremea este foarte urâtă, prezenţa la biserica este slabă. Când buletinul meteo este neclar, prezenţa la biserică întrece toate aşteptările.
- Nu dori moartea şefului; fă-l să şi-o dorească singur.
- Dacă faci ceva care poate fi pe placul tuturor, se va găsi cineva căruia să nu-i placă.
- Prietenii vin şi pleacă, dar duşmanii rămân şi se acumu-lează.
- Cel ce ţipă mai tare primeşte microfonul.
- Coşurile apar pe faţă numai cu o oră înainte de întâlnire.
- Probabilitatea să întâlneşti pe cineva cunoscut creşte atunci când eşti cu cineva cu care nu trebuie să fii văzut.
- Când nu ştii la ce lucrezi, lucrează îngrijit.
- Munca în echipa este esenţială. Ea îţi permite întotdeauna să dai vina pe altcineva.
- Nu ştii niciodată cine are dreptate, dar ştii cine decide.
- Când vremea este frumoasă, prezenţa la biserică este slabă. Când vremea este foarte urâtă, prezenţa la biserica este slabă. Când buletinul meteo este neclar, prezenţa la biserică întrece toate aşteptările.
- Nu dori moartea şefului; fă-l să şi-o dorească singur.
***, Fun, CUGET LIBER”, Constanța, 16 decembrie 2013
duminică, 15 decembrie 2013
„Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă” (De Flers 2004 & 2005)
Rene Alecu de Flers a fost angajat al postului de radio american Europa Liberă timp de aproape trei decenii. În 2004 a publicat cartea memorialistică Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă la editura americană Criterion Publishing (390 pagini), reeditată în 2005 la editura românească Vestala (527 pagini). Autorul dă o explicație surprinzătoare privind geneza cărții și prezența sa la R. E. L.: „În 1987, când pregăteam să termin activitatea pe care o aveam la Radio Europa Liberă, fusesem rugat de colegi, nu numai de români, să scriu o carte despre acest post de radio. Rămăsesem oarecum stupefiat, deoarece, în realitate, eram bucuros că, în sfârșit, închideam un capitol din viață, care îmi fusese impus fără să mi se dea dreptul la refuz”*.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.
SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)
NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.
SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)
NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.
sâmbătă, 14 decembrie 2013
Contextul morții scriitorului român Marin Preda (1922 - 16 mai 1980 Mogoșoaia) (BLANDIANA & STĂNESCU 2005)
<
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA
Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>
SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA
Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>
SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.
vineri, 13 decembrie 2013
Părintele Gh. Calciu Dumitreasa și Mișcarea Goma (NEGRESCU-SUȚU 2005)
<(...)
Sfinția sa [părintele Calciu - nota M. T.] a mai suținut acum câțiva ani un alt neadevăr car eiarăți m-a nedumerit. Într-un interviu televizat luat de Lucia Hossu-Longin, preotul Calciu a lăsat să se înțeleagă că dânsul ar fi fost, în 1977, unul dintre cofondatorii Mișcării Goma. Reamintesc că acești primi semnatari și inițiatori ai Mișcării pentru Drepturile Omului în România, alături de curajosul opozant, scriitorul Paul Goma, erau, tot în ordine alfabetică: Adalbert Feher, Emilia și Erwin Gesswein, Maria și Sergiu Manoliu, Ana Năvodaru-Goma și Șerban Ștefănescu, numele părintelui Calciu neapărând nici măcar ulterior pe listele semnatarilor. Drept pentru care vă trimit acest articol spre publicare, întru restabilirea adevărului.
>
SURSA
Radu Negrescu-Suțu, Nedumeriri, „Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5 / mai-iunie 2005, p. 103
Sfinția sa [părintele Calciu - nota M. T.] a mai suținut acum câțiva ani un alt neadevăr car eiarăți m-a nedumerit. Într-un interviu televizat luat de Lucia Hossu-Longin, preotul Calciu a lăsat să se înțeleagă că dânsul ar fi fost, în 1977, unul dintre cofondatorii Mișcării Goma. Reamintesc că acești primi semnatari și inițiatori ai Mișcării pentru Drepturile Omului în România, alături de curajosul opozant, scriitorul Paul Goma, erau, tot în ordine alfabetică: Adalbert Feher, Emilia și Erwin Gesswein, Maria și Sergiu Manoliu, Ana Năvodaru-Goma și Șerban Ștefănescu, numele părintelui Calciu neapărând nici măcar ulterior pe listele semnatarilor. Drept pentru care vă trimit acest articol spre publicare, întru restabilirea adevărului.
>
SURSA
Radu Negrescu-Suțu, Nedumeriri, „Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5 / mai-iunie 2005, p. 103
joi, 12 decembrie 2013
miercuri, 11 decembrie 2013
„Pescuitorii de perle” (PASEK 1958)
Scriitorul ceh Mirko Pasek (1910-2002) a publicat în 1958, în timpul regimului comunist din Cehoslovacia, povestirea Pescuitorii de perle. Trasnsmisă oral până azi în comunitățile de pescuitori de perle din Marea Roșie, forma scrisă a povestirii este marcată ideologic de perioada și statul în care a fost scrisă. Acțiunea cărții, bazată pe fapte reale, se petrece în anii 1896 și 1913 pe țărmurile african și arab ale Mării Roșii.
Personajul principal, adolescentul somalez Saffar, poreclit El Seif (Sabia), era un pescuitor de perle. El practica această periculoasă meserie pentru care primea sume derizorii de la șeicul Ali Said. Stăpân al insulelor Dahlak din largul coloniei italiene Eritreea, situată pe țărmul african al Mării Roșii, Said era proprietarul unui vas de 20 de tone, care servea ca bază bărcilor de pe care se scufundau tinerii pescuitori de perle localnici.
Povestea începe în 1896 cu moartea scufundătorului Aussa, în urma unei puternice hemoragii provocate de tăierea unui braț de o uriașă scoică tridacne. Pentru perla găsită de acesta Said a plătit căpitanului și secundului doar 60 de libre, din care a oprit 20 de libre pentru chiria vasului. Cei doi și-au împărțit pe ascuns banii, căpitanul oprindu-și 26 de libre, iar secundul 13 libre, libra rămasă fiind împărțită celor 11 scufundători. Aceștia au acceptat moartea lui Aussa și sumele infime ca pe niște momente ale unei vieți de credincios musulman dominată de voința absolută a lui Allah (Inșallah).
Sirianul Babelon, reprezentant priceput al unei firme pariziene Rosemau din domeniul prelucrării și comerțului de pietre prețioase, a încercat să cumpere cele 96 perlele strânse de Said. Cunoscut și ca Stăpânul perlelor, Said avea o pasiune obsesivă pentru pietrele prețioase și de aceea a refuzat sumele fabuloase oferite de sirian. La scurt timp nevasta i-a născut moșetnitorul mult așteptat, dar acesta avea constituție foarte fragilă, fiind botezat Abdallah (Robul Domnului).
Acțiunea continuă în anul 1913. Încercând să-l apere pe scufundătorul Raskalla, care ascunsese o perlă în gură și fusese descoperit de căpitan, Saffar surprinde neobservat momentul în care Said îi plătea pe cei doi șefi pentru cea de a 117 a perlă de foarte mare valoare intrată în colecția sa. Căpitanul și secundul încearcă ca de obicei să-i păcălească pe scufundători cu o sumă mică, dar Saffar, sub un impuls neașteptat, le cere celor doi să rostească rugăciunea sfîntă „fatha” ca dovadă că spuneau adevărul. Pescuitorii de perle asistă cu uimire la acest moment neașteptat, dar faptul că șefii îndeplinesc ritualul aparent netulburați în pofida minciunii acoperite, provoacă un puternic cutremur interior în sufletul inocentului Saffar. În urma conflictului cu căpitanul și secundul el fuge rănit, iar Raskalla este pedepsit prin tăierea unei mâini.
Saffar intră în serviciul grecului Popastratos, un nou concurent pentru Babelon în comerțul local cu perle. Popastratos încearcă și el fără succes să-i cumpere perlele lui Said, dar ca un negustor cu spirit de observație, remarcă faptul că pentru Abdallah perlele erau doar un mijloc de a obține banii care-i lipseau pentru distracții.
Babelon acționează mai repede și-l ia pe Abdallah sub „protecția” sa, asigurându-i cu documente banii necesari pentru o viață de huzur în schimbul perlelor neprețuite pe care acesta le va fi moștenit la moartea tatălui său.
În slujba lui Popastratos, Saffar îl cunoaște pe egipteanul alfabetizat Hamid, care-l ajută să învețe să citească și să intre astfel în lumea cunoașterii raționale.
Între timp, la un moment în care căpitanul și secundul fuseseră și ei plătiți de Said mai prost decât se așteptau, cei doi acordă scufundătorilor doar un bănuț la doi oameni. De data aceasta pescuitorii de perle se revoltă și cer din nou rostirea rugăciunii „fatha”, de data această într-o atmosferă foarte tensionată. Căpitanul și secundul repetă scena de pe vremea lui Saffar, dar evenimentul este întrerupt de declanșarea unei puternice furtuni în timpul căreia căpitanul este înghițit de mare, fapt pe care scufundătorii îl interpretează ca fiind voia lui Allah.
Popastratos, care cumpărase din provincia otomană Yemen cantități mari dintr-o plantă halucinogenă, îl invită pe Abdallah sub pretextul sărbătoririi zilei regelui Greciei. Cu această ocazie, Abdallah devine dependent de el khat și își distruge total sănătatea firavă în casa grecului. Temător ca nu cumva fiul să nu moară înaintea tatălui, Popastratos îl otrăvește pe Said cu ajutorul unui vraci localnic. Dar spre surpriza sa, când îi aduce lui Abdallah vestea cea mare a morții tatălui său, inima fiului cedează și moare și el. Ca urmare, Popastratos aleargă la concurență cu Babelon să-i ducă vestea următorului moștenitor al perlelor, cumnatului lui Said, săracul Aziz. Cei trei merg acasă la Said pentru a pune stăpânire pe vasul de cristal în care Said își ținea perlele în apă de ploaie curată, dar vasul dispăruse împreună cu Bașir, valetul lui Said. Aziz închiriază un vas pentru a-l urmări pe cont propriu pe Bașir, dar este urmărit la rândul lui de Popastratos și Babelon cu vasul grecului. Cei doi scufundă vasul lui Aziz printr-o ciocnire intenționată și aruncă vina asupra lui Saffar, care este închis în orașul-port Massava. Popastratos și Babelon continuă urmărirea lui Bașir până la portul Aden, colonie strategică britanică pe coasta yemenită din sud-vestul Peninsulei Arabe. Aici, Babelon îl deconspiră autorităților britanice pe Popastratos ca fiind spionul german Erik Leeb, venit să furnizeze arme beduinilor arabi. Franța și Marea Britanie erau aliate din 1904 împotriva Germaniei, fapt care va contribui la declanșarea Primului Război Mondial în 1914. Ca urmare, poliția britanică îl arestează pe Leeb și Babelon, scăpat de concurență, îl găsește pe Bașir într-un han din Aden și obține perlele de la acesta, amenințându-l că-l va denunța și pe el britanicilor ca un complice al germanului. Aflând că Saffar, ajutat de Hamid, evadase și îl căuta, Babelon pleacă portul Makalla de pe țărmul sudic al Peninsulei Arabe.
De fapt, Saffar se întorcea la tovarășii săi scufundători, comandați de alt căpitan. El îi instigă la revoltă, convingându-i că în urma deceselor lui Said, Abdallah și Aziz, vasul le aparține, fiind plătit prin munca lor îndelungată. El Seif le subliniază descoperirea meditațiilor sale și anume că adevărata voință a lui Allah este ca oamenii să trăiască, să trăiască fericiți și săvârșind fapte bune. Saffar le propune să abandoneze pescuitul perlelor, deoarece pietrele prețioase reprezentau o o ispită aducătoare de moarte, și să trăiască din pescuitul peștilor. Scufundătorii încep o nouă viață, dar secundul, care reușise să fugă, s-a întors cu un alt cumnat moștenitor al lui Said și cu forțele de ordine. Autoritățile reprimă revolta și îi deportează Saffar și Hamid pe îngrozitoarea insulă Omonom, patria muștelor. Saffar moare cu convingerea că succesul următoarei revolte va fi asigurat de organizarea rezultată prin participarea unui număr mult mai mare de oameni cu o gândire deschisă de știința de carte...
În epilogul celor șase părți ale povestirii scrise, Babelon obține acceptul firmei sale pentru întoarcerea sa în Europa ca urmare a reușitei „afacerii” cu perlele lui Said. Dar în timp ce își aștepta înlocuitorul în portul Massava, un câine turbat îl mușcă de picior și moare în chinuri groaznice, capul său luând chipul omenesc al unei hiene, cu o „expresie dezgustătoare, flămândă, de lăcomie murdară...”
Textul se încheie cu următorul paragraf rezumativ caracterizat de o tentă de mesianism laic stângist: „O povestire despre un om dintre ai lor, despre El Seif, care a venit să le dea libertatea și demnitatea umană, o poveste care spune că El Seif se va întoarce cîndva aducînd cu el dreptatea, care e prea mare și prea sfîntă spre a se stinge odată cu omul.”
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, 127 p.
Personajul principal, adolescentul somalez Saffar, poreclit El Seif (Sabia), era un pescuitor de perle. El practica această periculoasă meserie pentru care primea sume derizorii de la șeicul Ali Said. Stăpân al insulelor Dahlak din largul coloniei italiene Eritreea, situată pe țărmul african al Mării Roșii, Said era proprietarul unui vas de 20 de tone, care servea ca bază bărcilor de pe care se scufundau tinerii pescuitori de perle localnici.
Povestea începe în 1896 cu moartea scufundătorului Aussa, în urma unei puternice hemoragii provocate de tăierea unui braț de o uriașă scoică tridacne. Pentru perla găsită de acesta Said a plătit căpitanului și secundului doar 60 de libre, din care a oprit 20 de libre pentru chiria vasului. Cei doi și-au împărțit pe ascuns banii, căpitanul oprindu-și 26 de libre, iar secundul 13 libre, libra rămasă fiind împărțită celor 11 scufundători. Aceștia au acceptat moartea lui Aussa și sumele infime ca pe niște momente ale unei vieți de credincios musulman dominată de voința absolută a lui Allah (Inșallah).
Sirianul Babelon, reprezentant priceput al unei firme pariziene Rosemau din domeniul prelucrării și comerțului de pietre prețioase, a încercat să cumpere cele 96 perlele strânse de Said. Cunoscut și ca Stăpânul perlelor, Said avea o pasiune obsesivă pentru pietrele prețioase și de aceea a refuzat sumele fabuloase oferite de sirian. La scurt timp nevasta i-a născut moșetnitorul mult așteptat, dar acesta avea constituție foarte fragilă, fiind botezat Abdallah (Robul Domnului).
Acțiunea continuă în anul 1913. Încercând să-l apere pe scufundătorul Raskalla, care ascunsese o perlă în gură și fusese descoperit de căpitan, Saffar surprinde neobservat momentul în care Said îi plătea pe cei doi șefi pentru cea de a 117 a perlă de foarte mare valoare intrată în colecția sa. Căpitanul și secundul încearcă ca de obicei să-i păcălească pe scufundători cu o sumă mică, dar Saffar, sub un impuls neașteptat, le cere celor doi să rostească rugăciunea sfîntă „fatha” ca dovadă că spuneau adevărul. Pescuitorii de perle asistă cu uimire la acest moment neașteptat, dar faptul că șefii îndeplinesc ritualul aparent netulburați în pofida minciunii acoperite, provoacă un puternic cutremur interior în sufletul inocentului Saffar. În urma conflictului cu căpitanul și secundul el fuge rănit, iar Raskalla este pedepsit prin tăierea unei mâini.
Saffar intră în serviciul grecului Popastratos, un nou concurent pentru Babelon în comerțul local cu perle. Popastratos încearcă și el fără succes să-i cumpere perlele lui Said, dar ca un negustor cu spirit de observație, remarcă faptul că pentru Abdallah perlele erau doar un mijloc de a obține banii care-i lipseau pentru distracții.
Babelon acționează mai repede și-l ia pe Abdallah sub „protecția” sa, asigurându-i cu documente banii necesari pentru o viață de huzur în schimbul perlelor neprețuite pe care acesta le va fi moștenit la moartea tatălui său.
În slujba lui Popastratos, Saffar îl cunoaște pe egipteanul alfabetizat Hamid, care-l ajută să învețe să citească și să intre astfel în lumea cunoașterii raționale.
Între timp, la un moment în care căpitanul și secundul fuseseră și ei plătiți de Said mai prost decât se așteptau, cei doi acordă scufundătorilor doar un bănuț la doi oameni. De data aceasta pescuitorii de perle se revoltă și cer din nou rostirea rugăciunii „fatha”, de data această într-o atmosferă foarte tensionată. Căpitanul și secundul repetă scena de pe vremea lui Saffar, dar evenimentul este întrerupt de declanșarea unei puternice furtuni în timpul căreia căpitanul este înghițit de mare, fapt pe care scufundătorii îl interpretează ca fiind voia lui Allah.
Popastratos, care cumpărase din provincia otomană Yemen cantități mari dintr-o plantă halucinogenă, îl invită pe Abdallah sub pretextul sărbătoririi zilei regelui Greciei. Cu această ocazie, Abdallah devine dependent de el khat și își distruge total sănătatea firavă în casa grecului. Temător ca nu cumva fiul să nu moară înaintea tatălui, Popastratos îl otrăvește pe Said cu ajutorul unui vraci localnic. Dar spre surpriza sa, când îi aduce lui Abdallah vestea cea mare a morții tatălui său, inima fiului cedează și moare și el. Ca urmare, Popastratos aleargă la concurență cu Babelon să-i ducă vestea următorului moștenitor al perlelor, cumnatului lui Said, săracul Aziz. Cei trei merg acasă la Said pentru a pune stăpânire pe vasul de cristal în care Said își ținea perlele în apă de ploaie curată, dar vasul dispăruse împreună cu Bașir, valetul lui Said. Aziz închiriază un vas pentru a-l urmări pe cont propriu pe Bașir, dar este urmărit la rândul lui de Popastratos și Babelon cu vasul grecului. Cei doi scufundă vasul lui Aziz printr-o ciocnire intenționată și aruncă vina asupra lui Saffar, care este închis în orașul-port Massava. Popastratos și Babelon continuă urmărirea lui Bașir până la portul Aden, colonie strategică britanică pe coasta yemenită din sud-vestul Peninsulei Arabe. Aici, Babelon îl deconspiră autorităților britanice pe Popastratos ca fiind spionul german Erik Leeb, venit să furnizeze arme beduinilor arabi. Franța și Marea Britanie erau aliate din 1904 împotriva Germaniei, fapt care va contribui la declanșarea Primului Război Mondial în 1914. Ca urmare, poliția britanică îl arestează pe Leeb și Babelon, scăpat de concurență, îl găsește pe Bașir într-un han din Aden și obține perlele de la acesta, amenințându-l că-l va denunța și pe el britanicilor ca un complice al germanului. Aflând că Saffar, ajutat de Hamid, evadase și îl căuta, Babelon pleacă portul Makalla de pe țărmul sudic al Peninsulei Arabe.
De fapt, Saffar se întorcea la tovarășii săi scufundători, comandați de alt căpitan. El îi instigă la revoltă, convingându-i că în urma deceselor lui Said, Abdallah și Aziz, vasul le aparține, fiind plătit prin munca lor îndelungată. El Seif le subliniază descoperirea meditațiilor sale și anume că adevărata voință a lui Allah este ca oamenii să trăiască, să trăiască fericiți și săvârșind fapte bune. Saffar le propune să abandoneze pescuitul perlelor, deoarece pietrele prețioase reprezentau o o ispită aducătoare de moarte, și să trăiască din pescuitul peștilor. Scufundătorii încep o nouă viață, dar secundul, care reușise să fugă, s-a întors cu un alt cumnat moștenitor al lui Said și cu forțele de ordine. Autoritățile reprimă revolta și îi deportează Saffar și Hamid pe îngrozitoarea insulă Omonom, patria muștelor. Saffar moare cu convingerea că succesul următoarei revolte va fi asigurat de organizarea rezultată prin participarea unui număr mult mai mare de oameni cu o gândire deschisă de știința de carte...
În epilogul celor șase părți ale povestirii scrise, Babelon obține acceptul firmei sale pentru întoarcerea sa în Europa ca urmare a reușitei „afacerii” cu perlele lui Said. Dar în timp ce își aștepta înlocuitorul în portul Massava, un câine turbat îl mușcă de picior și moare în chinuri groaznice, capul său luând chipul omenesc al unei hiene, cu o „expresie dezgustătoare, flămândă, de lăcomie murdară...”
Textul se încheie cu următorul paragraf rezumativ caracterizat de o tentă de mesianism laic stângist: „O povestire despre un om dintre ai lor, despre El Seif, care a venit să le dea libertatea și demnitatea umană, o poveste care spune că El Seif se va întoarce cîndva aducînd cu el dreptatea, care e prea mare și prea sfîntă spre a se stinge odată cu omul.”
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, 127 p.
marți, 10 decembrie 2013
luni, 9 decembrie 2013
vineri, 6 decembrie 2013
joi, 5 decembrie 2013
Religie și societate în civilizația arabă musulmană la confluența secolelor XIX și XX (PASEK 1958)
<
(...)
Nachuda* ridică mîinile spre cer:
-Prost am brodit-o, oameni buni. Inșallah. Din voia lui Allah.
Serindj**-ul se scărpina cu răzuitoarea, avînd pe față o expresie de adîncă durere.
-Said n-a găsit că perla-i frumoasă. Ne-a dat numai douăsprezece libre, spuse el mîhnit.
Atunci se sculă Saffar, împins parcă de un val puternic de curaj. Nici el nu înțelegea cum, dar simțea valul acela care sălta în inima lui, în lăuntrul lui, plin de spuma unei mari indignări.
-Mințiți! V-a dat mai mult!
-O, barkale***! răcni serindj-ul, negăsind în furia lui decît acest vechi cuvînt folosit de saladini.Se apropie cu un pas de Saffar.
Saffar îngenunche.
-Recitați „fatha”****, strigă el.
Serindj-ul se opri, pur și simplu uluit.
-Spuneți „fatha”, repetă Saffar.
-Așa e, spuneți „fatha”! se entuziasmă și Șoa, țîșnind de la locul lui.
-Spuneți „fatha”! strigară și oamenii. Rîdeau. Le plăcea ideea că nachuda cu serindj-ul trebuiau să jure pe vorbele sfinte pentru cinstea lor.
-Rostiți „fatha”!
Hagiul***** Șere și Ben Abdi stăteau muți. Se uitau unul la altul. Se întîmplase un lucru nemaiauzit... Dar nu puteau refuza , alminteri ar fi dat de bănuit.
-Hai, spuneți „fatha”! murmurau oamenii. Se maimuțăreau. Capetele lor mari, negre, se legăneau nebunește.
Saffar începu, domol, să recite cuvintele sfinte, punînd în ele întregul său suflet.
Atunci îngenuncheară hagiul Șere cu Ben Abdi, alăturîndu-i-se cu glasuri întărîtate.
Ochii lui Saffar se holbară, urmărind mișcarea gurii lor, în timp ce propriul său glas scădea, ca și cum s-ar fi stins...
Ceva se frînse într-adevăr în Saffar: ceva foarte important din ființa lui. Credința lui naivă, oarbă, se clătina. Era îngrozitor. Avea senzația că privise deodată undeva unde nu trebuia niciodată să se uite, era ca și cum văzuse partea din spate a unui lucru mare, misterios, solemn... Căci serindj-ul și nachuda spuneau „fatha”, și totuși furaseră. Și uite că nu se întîmpla nimic, din cer nu pogorîse nici un înger, nu căzuse nici un fulger, nu se auziseră glasuri cumplite, suprapămîntești, nimic, absolut nimic... Nachuda și serindj-ul nici nu se temeaude asemenea lucruri. Spuneau „fatha” nu din teamă, ci din mînie. Furia îi cutremura. Apoi rugăciunea se sfîrși.
Se ridicară.
Se ridică și Saffar. Fruntea sa înaltă era încrețită precum lutul.
-Ați jurat strîmb! Și l-ați hulit pe Allah! strigă Saffar. V-am văzut la Said. Hoților! Fakich!
Ben Abdi se aruncă asupra lui. Saffar îi scăpă, sărind peste bordul vasului. Mai ridică o dată capul, repetînd de jos:
-Fakich! Fakich!
Ceva îl lovi puternic în frunte - era un cuțit pe care serindj-ul îl aruncase după el, în oarba sa furie.
Nici nu se sinchisi.
-Fakich! strigă cu puteri sporite. Hoți blestemați! Mincinoși!
Apoi plecă.
(...)
Oamenii însă tot nu înțelegeau și începu o mare gălăgie, cu strigăte care încetară abia cînd glasul lui Ben Abdi tună asurzind totul:
-Tăcere, turmă de berbeci! ”Un ban la doi oameni”, așa a zis nachuda! N-auziți, mărginiților, mocofanilor, oare marea v-a sfredelit urechile?! Și mulțumiți lui Allah, și fiți fericiți că aveți măca ceva! Ce am eu, ce are nachuda? Numai cele douăsprezece guri ale voastre nesătule, alminteri nimic...
-Spuneți „fatha”! strigă atunci cineva.
Era Șoa, care îndrăznise să strige, ghemuit după trupurile celorlalți.
-Nachuda și serindj-ul, furioși, se uitară în jur. Dar la acel strigăt se alăturară toți oamenii, și nu cu veselie, nici jumătate în glumă ca odinioară, atunci cînd Saffar le dăduse exemplul, ci amenințător, stăruitor, cu o insistență suspicioasă:
-Spuneți „fatha”! Da, jurați!
-Mincinoșilor! strigă în mijlocul larmei Șoa, ascunzîndu-și mereu capul.
Furtuna de glasuri creștea, iar ochii lui nachuda țopăiau, împungînd ici și colo, dar găsind numai mînie pretutindeni...
Atunci îngenunche - a doua oară în viața lui - pentru ca, împreună cu serindj-ul, să jure în fața scufundătorilor sărmani că nu furase. Și recitînd cu voce tare cuvintele sfinte, revărsa în sinea lui blesteme infernale asupra primulu pescuitor căruia îi venise în minte să fie puși să jure și superiorii, asupra lui Saffar, asupra netrebnicului căruia, din păcate, cuțitul aruncat neîndemînatic de Ben Abdi îi atinsese numai fruntea.
Păru că „fatha” acționa precum uleiul turnat pe o rană sau pe marea cuprinsă de furtună; oamenii tăcură, rugîndu-se de asemenea.
(...)
-Pescuitori de perle, v-am adus fericirea! strigă, și glasul lui răsună ca un metal strălucitor, căci era plin de entuziasm și de încredere. V-am adus libertatea. Sînteți stăpînii acestui vas!
-Ali Said e stăpînul lui! izbucni nachuda, uitînd în tulburarea lui că Ali Said murise.
-Ali Said s-a dus, îi aminti El Seif. Nu mai e nici Abdallah. A murit și Aziz. Vasul e al vostru, oameni buni!
Ben Abdi rîse silit; nu avea cu sine răzuitoarea și parcă îi lipseau mîinile.
-Luați vasul și o să fie un furt întreit!
-L-ați plătit de-o sută de ori! strigă El Seif oamenilor, care se holbau unul la altul. Așadar, de-o sută de ori e al vostru. Toți cărora le-a aparținut sînt morți. E al vostru, vă spun! Aveți nevoie de el mai mult decît oricine, aveți nevoie de el spre a putea trăi omenește. Vasul e al vostru! Ați fost sclavi, dar nu mai sînteți și nu veți mai fi niciodată, dacă nu vreți. V-ați scufundat în adîncurile mării, dar perlele le-a adunat Said...
-Le-a plătit! țipă nachuda.
-Da. Dar ție. De ce coboară oamenii ăștia în mare? Și de ce nu au și ei perle?
-Inșallah, zise Ben Abdi simplu. Așa e voia lui Allah.
-Nu-i așa voia lui Allah! strigă El Seif. Nu este și niciodată n-a fost!...
-Ha, îl auziți! Renegatul, cîinele necredincios! izbucni nachuda. Hulește pe Atotputernicul!
-Taci! îl întrerupse El Seif, dar glasul îi tremura. Cuvintele lui nachuda atinseseră crud lucrul cel mai adînc înrădăcinat în el, ceea ce moștenise de la generații de strămoși, ceea ce pînă nu demult fusese singurul conținut al vieții sale sufletești, unica explicație a lumii și a orînduielilor sale, singura învățătură, tot ce era frumos și înspăimîntător, toată știința, toată poezia, credința lui. Acea credință medievală trăia în el și nu putea scăpa de ea. Dealtfel nici nu dorea, fiindcă se temea, fiindcă era un om legat de pămîntul pe care se născuse, de atmosfera pe care o respirase, de epoca în care crescuse și care aici, pe aceste meleaguri sălbatice, îndepărtate, avea încă un caracter de ev mediu.
De aceea se clătină sub lovitura nemiloasă a vorbelor lui nachuda, care știa unde țintește.
-Taci! zise iar. Între timp își revenise. Știa că merge pe calea dreptății, iar frica îl părăsise. Minți! Sînt credincios! adăugă el pătimaș. Cred atît de adînc, încît niciodată n-am pîngărit sfînta „fatha”, ca tine, oh, blestematule! Știu, de asemenea, că v-am adus adevărul. Ascultați-l. Ridică amîndouă brațele. Ochii îi aruncau flăcări. Avea să rostească acum cele la care atît de temeinic cugetase. Allah are o singură dorință: să trăim. Pentru asta ne-a creat. Și să fim fericiți. Și pentru aceasta ne-a creat. A sădit în noi foamea, dar nu e voința lui să murim de foame; de aceea ne-a dăruit peștii, ca să-i pescuim și să-i mîncăm. Am fost în închisoare, dar n-a fost voința lui Allah să pier acolo; mi-a dat mîini și m-am eliberat - este și asta o împlinire a voinței lui Allah.
El Seif întinse mîinile spre oameni:
-Orice lucru bun ați îndeplini e voința lui Allah, se cheamă voința lui! Numai de fapte se ține seama...
(...)
.>
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, p. 41-42, 64, 107-109.
Note M. T.
*nachuda=Căpitanul arab al unui vas cu pânze de 20 tone, folosit în Marea Roșie ca navă-bază pentru bărcile pescuitorilor de perle.
**serindj=Secundul lui nachuda
***barkale=„Fără perne”, terrmen peiorativ echivalent cu vagabond sau cerșetor, cu care saladinii, negustorii arabi din regiunea Mării Roșii, îi denumeau pe ceilalți oameni.
****fatha=Rugăciune sfântă care precede începerea oricărei activități.
*****hagi=Termen cu care erau denumiți credincioșii musulmani care efectuaseră pelerinajul la orașul sfint Mecca, azi partea a regatului Arabia Saudită.
Nachuda* ridică mîinile spre cer:
-Prost am brodit-o, oameni buni. Inșallah. Din voia lui Allah.
Serindj**-ul se scărpina cu răzuitoarea, avînd pe față o expresie de adîncă durere.
-Said n-a găsit că perla-i frumoasă. Ne-a dat numai douăsprezece libre, spuse el mîhnit.
Atunci se sculă Saffar, împins parcă de un val puternic de curaj. Nici el nu înțelegea cum, dar simțea valul acela care sălta în inima lui, în lăuntrul lui, plin de spuma unei mari indignări.
-Mințiți! V-a dat mai mult!
-O, barkale***! răcni serindj-ul, negăsind în furia lui decît acest vechi cuvînt folosit de saladini.Se apropie cu un pas de Saffar.
Saffar îngenunche.
-Recitați „fatha”****, strigă el.
Serindj-ul se opri, pur și simplu uluit.
-Spuneți „fatha”, repetă Saffar.
-Așa e, spuneți „fatha”! se entuziasmă și Șoa, țîșnind de la locul lui.
-Spuneți „fatha”! strigară și oamenii. Rîdeau. Le plăcea ideea că nachuda cu serindj-ul trebuiau să jure pe vorbele sfinte pentru cinstea lor.
-Rostiți „fatha”!
Hagiul***** Șere și Ben Abdi stăteau muți. Se uitau unul la altul. Se întîmplase un lucru nemaiauzit... Dar nu puteau refuza , alminteri ar fi dat de bănuit.
-Hai, spuneți „fatha”! murmurau oamenii. Se maimuțăreau. Capetele lor mari, negre, se legăneau nebunește.
Saffar începu, domol, să recite cuvintele sfinte, punînd în ele întregul său suflet.
Atunci îngenuncheară hagiul Șere cu Ben Abdi, alăturîndu-i-se cu glasuri întărîtate.
Ochii lui Saffar se holbară, urmărind mișcarea gurii lor, în timp ce propriul său glas scădea, ca și cum s-ar fi stins...
Ceva se frînse într-adevăr în Saffar: ceva foarte important din ființa lui. Credința lui naivă, oarbă, se clătina. Era îngrozitor. Avea senzația că privise deodată undeva unde nu trebuia niciodată să se uite, era ca și cum văzuse partea din spate a unui lucru mare, misterios, solemn... Căci serindj-ul și nachuda spuneau „fatha”, și totuși furaseră. Și uite că nu se întîmpla nimic, din cer nu pogorîse nici un înger, nu căzuse nici un fulger, nu se auziseră glasuri cumplite, suprapămîntești, nimic, absolut nimic... Nachuda și serindj-ul nici nu se temeaude asemenea lucruri. Spuneau „fatha” nu din teamă, ci din mînie. Furia îi cutremura. Apoi rugăciunea se sfîrși.
Se ridicară.
Se ridică și Saffar. Fruntea sa înaltă era încrețită precum lutul.
-Ați jurat strîmb! Și l-ați hulit pe Allah! strigă Saffar. V-am văzut la Said. Hoților! Fakich!
Ben Abdi se aruncă asupra lui. Saffar îi scăpă, sărind peste bordul vasului. Mai ridică o dată capul, repetînd de jos:
-Fakich! Fakich!
Ceva îl lovi puternic în frunte - era un cuțit pe care serindj-ul îl aruncase după el, în oarba sa furie.
Nici nu se sinchisi.
-Fakich! strigă cu puteri sporite. Hoți blestemați! Mincinoși!
Apoi plecă.
(...)
Oamenii însă tot nu înțelegeau și începu o mare gălăgie, cu strigăte care încetară abia cînd glasul lui Ben Abdi tună asurzind totul:
-Tăcere, turmă de berbeci! ”Un ban la doi oameni”, așa a zis nachuda! N-auziți, mărginiților, mocofanilor, oare marea v-a sfredelit urechile?! Și mulțumiți lui Allah, și fiți fericiți că aveți măca ceva! Ce am eu, ce are nachuda? Numai cele douăsprezece guri ale voastre nesătule, alminteri nimic...
-Spuneți „fatha”! strigă atunci cineva.
Era Șoa, care îndrăznise să strige, ghemuit după trupurile celorlalți.
-Nachuda și serindj-ul, furioși, se uitară în jur. Dar la acel strigăt se alăturară toți oamenii, și nu cu veselie, nici jumătate în glumă ca odinioară, atunci cînd Saffar le dăduse exemplul, ci amenințător, stăruitor, cu o insistență suspicioasă:
-Spuneți „fatha”! Da, jurați!
-Mincinoșilor! strigă în mijlocul larmei Șoa, ascunzîndu-și mereu capul.
Furtuna de glasuri creștea, iar ochii lui nachuda țopăiau, împungînd ici și colo, dar găsind numai mînie pretutindeni...
Atunci îngenunche - a doua oară în viața lui - pentru ca, împreună cu serindj-ul, să jure în fața scufundătorilor sărmani că nu furase. Și recitînd cu voce tare cuvintele sfinte, revărsa în sinea lui blesteme infernale asupra primulu pescuitor căruia îi venise în minte să fie puși să jure și superiorii, asupra lui Saffar, asupra netrebnicului căruia, din păcate, cuțitul aruncat neîndemînatic de Ben Abdi îi atinsese numai fruntea.
Păru că „fatha” acționa precum uleiul turnat pe o rană sau pe marea cuprinsă de furtună; oamenii tăcură, rugîndu-se de asemenea.
(...)
-Pescuitori de perle, v-am adus fericirea! strigă, și glasul lui răsună ca un metal strălucitor, căci era plin de entuziasm și de încredere. V-am adus libertatea. Sînteți stăpînii acestui vas!
-Ali Said e stăpînul lui! izbucni nachuda, uitînd în tulburarea lui că Ali Said murise.
-Ali Said s-a dus, îi aminti El Seif. Nu mai e nici Abdallah. A murit și Aziz. Vasul e al vostru, oameni buni!
Ben Abdi rîse silit; nu avea cu sine răzuitoarea și parcă îi lipseau mîinile.
-Luați vasul și o să fie un furt întreit!
-L-ați plătit de-o sută de ori! strigă El Seif oamenilor, care se holbau unul la altul. Așadar, de-o sută de ori e al vostru. Toți cărora le-a aparținut sînt morți. E al vostru, vă spun! Aveți nevoie de el mai mult decît oricine, aveți nevoie de el spre a putea trăi omenește. Vasul e al vostru! Ați fost sclavi, dar nu mai sînteți și nu veți mai fi niciodată, dacă nu vreți. V-ați scufundat în adîncurile mării, dar perlele le-a adunat Said...
-Le-a plătit! țipă nachuda.
-Da. Dar ție. De ce coboară oamenii ăștia în mare? Și de ce nu au și ei perle?
-Inșallah, zise Ben Abdi simplu. Așa e voia lui Allah.
-Nu-i așa voia lui Allah! strigă El Seif. Nu este și niciodată n-a fost!...
-Ha, îl auziți! Renegatul, cîinele necredincios! izbucni nachuda. Hulește pe Atotputernicul!
-Taci! îl întrerupse El Seif, dar glasul îi tremura. Cuvintele lui nachuda atinseseră crud lucrul cel mai adînc înrădăcinat în el, ceea ce moștenise de la generații de strămoși, ceea ce pînă nu demult fusese singurul conținut al vieții sale sufletești, unica explicație a lumii și a orînduielilor sale, singura învățătură, tot ce era frumos și înspăimîntător, toată știința, toată poezia, credința lui. Acea credință medievală trăia în el și nu putea scăpa de ea. Dealtfel nici nu dorea, fiindcă se temea, fiindcă era un om legat de pămîntul pe care se născuse, de atmosfera pe care o respirase, de epoca în care crescuse și care aici, pe aceste meleaguri sălbatice, îndepărtate, avea încă un caracter de ev mediu.
De aceea se clătină sub lovitura nemiloasă a vorbelor lui nachuda, care știa unde țintește.
-Taci! zise iar. Între timp își revenise. Știa că merge pe calea dreptății, iar frica îl părăsise. Minți! Sînt credincios! adăugă el pătimaș. Cred atît de adînc, încît niciodată n-am pîngărit sfînta „fatha”, ca tine, oh, blestematule! Știu, de asemenea, că v-am adus adevărul. Ascultați-l. Ridică amîndouă brațele. Ochii îi aruncau flăcări. Avea să rostească acum cele la care atît de temeinic cugetase. Allah are o singură dorință: să trăim. Pentru asta ne-a creat. Și să fim fericiți. Și pentru aceasta ne-a creat. A sădit în noi foamea, dar nu e voința lui să murim de foame; de aceea ne-a dăruit peștii, ca să-i pescuim și să-i mîncăm. Am fost în închisoare, dar n-a fost voința lui Allah să pier acolo; mi-a dat mîini și m-am eliberat - este și asta o împlinire a voinței lui Allah.
El Seif întinse mîinile spre oameni:
-Orice lucru bun ați îndeplini e voința lui Allah, se cheamă voința lui! Numai de fapte se ține seama...
(...)
.>
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, p. 41-42, 64, 107-109.
Note M. T.
*nachuda=Căpitanul arab al unui vas cu pânze de 20 tone, folosit în Marea Roșie ca navă-bază pentru bărcile pescuitorilor de perle.
**serindj=Secundul lui nachuda
***barkale=„Fără perne”, terrmen peiorativ echivalent cu vagabond sau cerșetor, cu care saladinii, negustorii arabi din regiunea Mării Roșii, îi denumeau pe ceilalți oameni.
****fatha=Rugăciune sfântă care precede începerea oricărei activități.
*****hagi=Termen cu care erau denumiți credincioșii musulmani care efectuaseră pelerinajul la orașul sfint Mecca, azi partea a regatului Arabia Saudită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)