Recomandarea unei absolvente de pension în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Prezentînd respectuoasele mele complimente doamnei Fuddlestone, am onoarea (pe cale epistolară) să prezint doamnei pe cele două prietene ale mele domnișoara Tuffin și domnișoara Hawky.
Ambele domnișoare sînt perfect calificate pentru a preda  greaca, latina și unele elemente de ebraică, matematicile și istoria, spaniola, franceza, italiana și geografia, muzica vocală și instrumentală, dansul - fără ajutorul nici unui alt profesor - precum și noțiuni de științe naturale. În mînuirea globului pămîntesc amîndouă sînt foarte dibace. În afară de asta, domnișoara Tuffin, care este fiica regretatului reverend* Thomas Tuffin (profesor la Corpus College din Cambridge**), poate preda și limba siriacă***, cît și noțiuni de drept constituțional. Dar cum ea nu are decît 18 ani și o înfățișare foarte plăcută, mă tem că numita domnișoară nu poate fi primită în familia lui sir Huddleston Fuddleston.
Cu domnișoara Letitia Hawky, în schimb, natura, n-a fost prea darnică. Are 29 ani; fața îi e foarte ciupită de vărsat. Șchioapătă puțin, are părul roșu și se uită cruciș. Dar amîndouă domnișoarele sînt înzestrate cu toate calitățile morale și religioase. Pretențiile lor, sînt bineînțeles, în raport cu meritele respective.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 100.

NOTE M. T.
* REVERÉND, reverenzi, s. m. Titlu dat preoților sau călugărilor catolici ori membrilor unei confesiuni reformate; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. révérend, lat. reverendus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/reverend)
** Colegiul Corpus Christi al Universității Cambridge a fost fondat în 1352 de breslele Corpus Christi și Fecioarei Maria. (http://www.corpus.cam.ac.uk/)
*** Limba siriacă era folosită în provincia romană Siria, fiind una din limbile în care liturghia creștină s-a tradus de timpuriu din limba greacă. (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limbile-liturgice-necesare-pentru-depasirea-simplei-asistente-cult-70032.html)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

„Politically incorect” (DÂNCU 2015)

Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj-Napoca, 2015, 403 p.

Cuprins

7 România blocată. Paradoxul societății fără însușiri

Politica
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

Statul
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat 
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România

Societatea
169 Cum moare Speranța? 
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?

201 Ieșirea din neîncredere
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi 
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri

387 Politically incorect (Dincolo de Colectiv)

Preot anglican provincial la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Cuviosul Bute Crawley era un om înalt de statură, voios , purta o pălărie cu boruri mari și era mult mai popular decît fratele său. La colegiul „Christchurch”* era unul din cei mai buni vîslași și burdușise pînă și pe cei mai strașnic bătăuși din „oraș”. În viața particulară arăta mare preferință pentru box și pentru exercițiile atletice;  nu exista o singură bătaie, pe-o rază de douăzeci de mile, la care să nu fie de față, nici o alergare de cai, nici o cursă de cîini, nici o întrecere de regate, nici un bal, nici o alegere, nici un praznic și într-adevăr nici o masă bună în tot ținutul  la care să nu ia și el parte. Întîlneai iapa și felinarele cabrioletei sfinției-sale pe-o distanță de douăzeci de mile de casa parohială ori de cîte ori era un ospăț la Fuddleston, sau la Roxby, sau la Wapshot Hall, sau la toți marii moșieri din ținut, cu care era prieten la cataramă. Avea o voce plăcută; cînta Vînt de miazăzi și cer noros și hăulea de-ți era mai  mare dragul, în strigătele de simpatie ale tuturor. la vînătoare călărea într-o redingotă pestriță și era unul din cei mai dibaci pescari din regiune.
Doamna Crawley, soția reverendului, era o  persoană mică și isteață, care compunea predicile acestui valoros preacucernic. Fiind mai curînd o femeie de interior și ajutîndu-se la treabă în cea mai mare parte cu fiicele sale, ea era adevărat stăpînă a casei preotului, lăsîndu-i însă soțuilui ei, cu multă înțelepciune, toată libertatea, de acțiune în afară. Acesta se putea duce unde avea chef, putea prînzi oriunde și ori de cîte ori îl apuca fantezia, căci doamna Crawley era econoamă și cunoștea foarte bine prețul vinului de Porto.
Din clipa în caredoamna Bute puse mîna pe tînărul preot din Queen s Crawley (ea se trăgea dintr-o familie bună - era fiica răposatului locotenent-colonel Hector MacTavish; atît ea cît și maică-sa mizaseră pe Bute și-l cîștigaseră la Harrogate**), îi fusese soție chibzuită și cumpătată. Cu toate acestea, în ciuda economiilor ei, preotul era veșnic înglodat în datorii. Avu mai întîi nevoie de cel puțin zece ani pînă să-și achite polițele de la colegiu, contractate încă de pe vremea cînd trăia tatăl său. Iar în anul 179..., cînd abia scăpase de încurcăturile astea, el parie o sută contra unu împotriva calului Kangaroo, care cîștigă derbiul***. Reverendul fu obligat să facă un mare împrumut, cu un procent ruinător, și de atunci era veșnic strîmtorat. Soră-sa îl mai ajuta ea din cînd în cînd cu cîte o sută de lire, dar, bineînțeles, marea lui speranță era moartea acesteia, cînd, „ce dracu, zicea el, Matilda trebuie să-mi lase jumătate din averea ei”.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 96-97.

NOTE  M. T.
* Colegiul Christ Church al Universității Oxford a fost înființat în 1524 de cardinalul Wolsey în clădirea mănăstirii Sf. Frideswide. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** Harrogate este un oraș balnear în regiunea York din centrul Angliei. (http://www.visitharrogate.co.uk/)
*** DERBÍ s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez]. 
Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/derbi)**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Bătrănă lady la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Bătrîna domnișoară Crawley era de bună seamă o ființă osîndită. Avea o căsuță tihnită în Park Lane*, și cum mînca și bea mult prea mult în timpul iernii la Londra, vara se ducea să se refacă la Harrogate** sau la Cheltenham***. E acea mai primitoare și mai voioasă dintre vestale și fusese o adevărate frumusețe la vremea ei, zicea ea. (Toată femeile bătrîne au fost odinioară niște frumuseți, asta se știe prea bine.) Era ceea ce se cheamă un bel esprit**** și o teribilă radicală pentru timpurile acelea. Fusese în Franța (unde Saint Just*****, se povestea, îi inspirase o  pasiune nefericită) și, ca urmare, îndrăgi, pentru totdeauna, romanele franțuzești, îl știa pe dinafară pe Rousseau******; vorbea cu multă ușurință despre divorț și cu multă energie despre drepturile femeii. Avea portretele lui Fox*******  în fiecare cameră a casei: cînd acel om de stat fusese în opoziție, nu sînt tocmai sigur dacă nu pariase chiar pentru el; cînd ajunsese la putere, ea avu marele merit de a-l cîștiga de partea lui pe Pitt, ca și pe celălalt deputat de la Queen`s Crawley, deși sir Pitt ar fi trecut de partea lui Fox singur, fără nici o osteneală din partea prea cinstitei lady. E de prisos să spunem că sir Pitt și-a schimbat radical vederile după moartea marelui om de stat whig********.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*********, trad. I. Frunzettti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 95.

NOTE M. T.
* Park Lane este o veche și importantă stradă în centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/survey-london/vol40/pt2/pp264-289)
** Harrogate este un oraș balnear în centrul Angliei, în regiunea York. (http://www.victorianturkishbath.org/_6DIRECTORY/AtoZEstab/England/HarrogRoyal/HarrogRoyalEng.htm)
*** Cheltenham este un oraș balnear în vestul Angliei, în regiunea Gloucester. (http://www.bbc.co.uk/gloucestershire/content/articles/2008/09/22/dayout_cheltenham_video_feature.shtml)
**** bel esprit (fr.) = spirit fermecător
***** Louis Saint-Just (1767-1794) a fost un revoluționar francez, membru al partidului extremist al iacobinilor și cel mai apropiat colaborator al liderului Maximilian Robespierre, împreună cu care a instaurat Teroarea din 1793-1794. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/saint-just-confidentul-lui-robespierre)
****** Jean Jacques Rousseau (1712 Geneva/Elveția - 1778 Franța) a fost un important reprezentant al curentului filozofic european al Iluminismului. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/jean-jacques-rousseau-mentor-al-revolutiei-franceze/)
******* Charles Fox (1749-1806) a fost ministru de externe al Marii Britanii în 1782, 1783 și 1806. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
******** Whig a fost un partid premodern care a funcționat din 1678 până în 1859, când a fuzionat cu alte grupări pentru formarea Partidului Liberal modern. (http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/whats-the-whig-idea-meet-the-man-trying-to-revive-a-centuries-old-political-party-9824371.html)
********* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Un gentleman englez politicos la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Domnul Pitt semăna cu nobilii Binkie, din care descindea, și era un gentleman foarte politicos și foarte corect. Cînd atinse vîrsta bărbăției și se întoarse la colegiul „Christchurch”*, el purcese să restabilească disciplina slăbită a casei părintești, împotriva voinței tatălui său, căruia îi era groază de el. Era un om de un rafinament atît de rigid, încît ar fi murit mai bine de foame decît să se așeze la masă fără cravată albă. Odată, abia întors de la colegiu, cînd Horrocks, majordomul, îi dădu o scrisoare fără s-o fi pus în prealabil pe tavă, se uită la acesta cu asemenea ochi și-i administră o cuvîntare atît de tăioasă, că Horrocks tremura după acea ori de cîte ori se găsea în fața lui, și toți ai casei i se supuneau; lady Crawley își scotea moațele mult mai devreme cînd era le acasă; jambierele murdare ale lui sir Pitt dispăreau, și dacă acest incorigibil bătrîn nu renunța totuși la celelalte obiceiuri vechi, el nu se îmbăta, în schimb, niciodată de față cu fiul său și nu le vorbea servitorilor decît într-un fel foarte rezervat și politicos; și aceștia băgaseră de seamă că sir Pitt n-o înjura niciodată pe lady Crawley cînd era și fiul lui în cameră.
El îl învățase pe majordom să anunțe „doamna e servită”, și tot el stăruise să-i ofere doamnei brațul cînd mergea la masă. Vorbea rareori cu lady Crawley, dar cînd se întîmpla așa ceva, o făcea cu cel mai adînc respect; și niciodată n-o lăsa să părăsească încăperea fără să se ridice în chipul cel mai solemn ca să-i deschidă ușa și să facă o elegantă plecăciune la ieșirea ei.
(...) Apoi se împrieteni cu domnul Wilberforce**, cu a cărui politică era cu totul de acord, și întreținu acea faimoasă corespondență cu reverendul Hornblower privitor la misiunea în Asharitee***. Se ducea și la Londra dacă nu pentru sesiunea parlamentară, barem în luna mai, pentru întrunirile religioase. În ținutul său natal îndeplinea funcția de magistrat și era un asiduu cercetător și sfetnic al celor lipsiți de instrucțiune religioasă.
(...) Constrîngea toată servitorimea de acolo să ia parte la practicile de evlavie mai sus menționate, ca și pe tatăl său, de altfel (și făcea foarte bine). Luase sub protecția lui casa de rugăciuni a „independenților”**** din parohia Crawley, spre marea indignare a unchiului său, parohul, (...).
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 85-86.

NOTE M. T.
* Colegiul „Christ Church” al Universității Oxford a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1524. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** William Wilberforce (1759-1833) a fost un politician englez care, după convertirea la evanghelism în anii 1784-1784, a devenit un susținător al aboliționismului. (http://abolition.e2bn.org/people_24.html)
*** Asharite este una din școlile teologice ale islamului sunnit, fondată în secolul X de al-Ashari. (http://www.britannica.com/topic/Ashariyyah)
**** Independenții au reprezentat în Anglia, preponderent în secolul XVII, o confesiune religioasă care susțineau autoritatea congregațiilor locale împotriva unei ierarhiei bisericești tradiționale. (http://www.britannica.com/topic/Separatists)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013

Personajul negativ în teatrul italian amator și teatrul francez profesionist din secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Am auzit odată pe un confrate întru tagma povestitorilor vorbind la Napoli unei adunări de haimanale, de gură-cască și de pierde-vară de pe țărmul mării, și acest confrate tuna și fulgera cu atîta foc împotriva nemernicilor, ale căror odioase fapte le descria și le născocea în același timp, încît auditorul nu mai putu să se stăpînească, așa că izbucni împeună cu preotul într-un urlet de înjurături și de blesteme împotriva fictivului monstru al povestirii; iar cînd pălăria făcu ocolul mulțimii, gologanii curseră gîrlă, odată cu un torent de furtunoase aplauze de simpatie.
Pe de altă parte, în micile teatre pariziene aveți să auziți nu numai voci din public strigînd: „Ah, gredin! Ah, monstre!” (1) și blestemând din loji pe tiranul din piesă, dar chiar actorii înșiși refuzînd în mod categoric să joace roluri de ticăloși, preferînd să apară, pentru un salariu mai mic, în adevărata lor față de francezi leali. Am pus cele două exemple alături ca să vă puteți da seama că nu din motive mercantile dorește autorul de față să vă prezintă în adevăra lor lumină eroii lui negativi și să-i ciomăgească; ci pentru că îi urăște din toată inima și pentru că nu-și poate stăpîni în nici un fel ura aceasta, care trebuie să-și găsească ieșirea printr-o batjocură plină de răutate.

(1) Ah, ticălosul! Ah, monstrul! (fr.).
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitoulul, București, 1992, p. 82.

NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „ Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Amintirea călătoriei cu diligența în Anglia la mijlocul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Dar autorul acestor pagini, care-a făcut în zilele tinereții lui și pe o vreme tot așa de strălucitoare aceeași călătorie de neuitat, nu-și poate aminti de toate lucrurile acestea fără dulci și gingașe păreri de rău. Unde e acum drumul și voioasele întîmplări ale vieții? Chelsea* și Greenwich** au dispărut oare pentru hotărîre pentru bătrînul și credinciosul vizitiu cu nasul lui roș de bețivan? Și mă întreb, plin de mirare, unde sînt oare acuma acești neîntrecuți camarazi? O mai fi trăind bătrînul Weller, sau o fi murit? Dar chelnerii, oare, și hanurile în care serveau, și fripturile lor reci de vacă; dar rîndașul acela pipernicit, cu nasul învinețit și cu găleata lui zăngănitoare, unde este el oare acuma și unde e generația lui? Pentru strălucitoarele genii care mai umblă încă în pantalonași scurți și cu șorțulețe , care vor scrie romane pentru copiii prea iubitului cititor, acești oameni și aceste lucruri vor face la fel de mult parte din domeniul legendei și al istoriei ca și Ninive***, sau Richard Inimă de Leu****, sau Jak Sheppard. Pentru ei, diligențele***** sînt lucruri de poveste, iar un echipaj de patru cai, tot așa de fabulos ca Bucefal****** sau ca Black Bess********. Ah! cum le mai lucea părul cînd ridica de pe ei grăjdarul păturile și cînd porneau la drum! Și cum își mai fluturau cozile în vînt atunci cînd, cu coastele aburind, la capătul cursei, se întorceau cu gravitate în curtea hanului! Vai! n-avem să mai auzim niciodată sunetul goarnei în miez de noapte, nici să mai vedem cum se deschid barierele!
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******** , vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 73.

NOTE M. T.
* Chelsea este un cartier al Londrei contemporane, domeniul fiind menționat în epoca saxonă, în secolul XI, înaintea cuceririi normande. (http://archive.org/stream/environsoflondon02lyso#page/70/mode/2up)
** Greenwich este un cartier al Londrei contemporane, menționat încă din Evul Mediu. (http://www.british-history.ac.uk/london-environs/vol4/pp426-493)
*** Ninive a fost situat pe malul fluviul Tigru, vis-a-vis de actualul oraș irakian Mosul. A fost locuit din neolitic și este menționat în Vechiul Testament.  A fost ultima capitală a Imperiului Assirian, fiind  distrus de o coaliție condusă de babilonieni în 612 î. H. (http://history-world.org/nineveh.htm) (http://semneletimpului.ro/social/cultura/expert-gradinile-suspendate-au-fost-in-ninive-nu-in-babilon.html)
**** Richard Plantagenet (1157-1199), supranumit Inimă de Leu, a domnit ca rege al Angliei sub numele de Richard I în perioada 1189-1199. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/06/09/portrete-neconventionale-richard-inima-de-leu/)
***** În septembrie 1825 a început să funcționeze prima linie ferată din lume, între localitățile Stockton și Darlington din Anglia. (http://inventors.about.com/library/inventors/blrailroad.htm)
****** Bucefal a fost numele calului regelui Alexandru cel Mare al Macedoniei (336-323 î. H.) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-cel-mare-si-bucefal-legendarul-sau-cal/)
******* Black Bess a fost numele calului legendarului bandit englez Dick Turpin (1705-1739). (http://www.britannia.com/BritHeritage/turpin.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

O veche familie nobiliară în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
Alături de cele mai respectate nume care încep cu litera C, cuprinse în Anuarul curții, figura în anul 18... și numele de Crawley, sir Pitt, baronet*, Great Gaunt Street, și Queen`s Crawley, Hants. Acest onorabil nume figurase în mod statornic și în Lista parlamentarilor ani de-a rîndul, alături de numele a numeroși și iluștri gentlemeni care candidau cu rîndul pentru locurile de deputați ai tîrgului.
Se povestește în legătură cu tîrgul Queen`s Crawley, că reginei Elisabeth** într-una din călătoriile sale, oprindu-se la Crawley să ia masa, i-a plăcut așa de mult minunata bere de Hampshire pe care i-a oferit-o nobilul Crawley din vremea aceea (un gentleman*** chipeș și bine legat, cu barba grozav de dichisită), încît a ridicat satul Crawley la rangul de tîrg, cu dreptul de a trimite doi membri în Parlament; iar localitatea, din ziua acelei ilustre vizite, luă numele de Queen`s Crawley, nume pe care-l poartă pînă în clipa de față. Și cu toate că pricina vremelnicelor lucruri și prefaceri pe care le aduce timpul cu împărății, orașe și tîrguri, Queen`s Crawley nu mai semăna cu localitatea aceea atît de populată de pe vremea reginei Bess - ba mai mult chiar, decăzuse în categoria așa-numitelor „burguri putrede” (1) - cu toate acestea, cum obișnuia să spună sir Pitt Crawley, și pe bună dreptate, în felul lui elegant de a vorbi: „Putred! Pe dracu! Îmi aduce în fiecare an frumușica sumă de o mie cinci sute de lire! ”
Sir Pitt Crawley (botezat așa după numele marelui William Pitt, reprezentant în Camera Comunelor) era fiul lui Walopole Crawley, primul baronet din Departamentul Pergamentelor și Peceților, pe timpul domniei lui George al II lea****, cînd a fost acuzat de delapidare, ca, de altfel, mulți alți cinstiți gentlemeni din vremea aceea, iar Walpole Crawley era, nu trebuie s-o mai spunem, fiul lui John Churchill Crawley, botezat astfel după numele ilustrului conducător de oști***** din vremea reginei Anne******. Arborele genealogic al familiei (expus în salonul de la Queen`s Crawley) mai pomenește și de Charles Stuart, poreclit și Crawley Slăbănogul, fiul unui Crawley din timpul lui Iacob I*******, și în sfîrșit, despre nobilul Crawley, gentilomul******** din timpul reginei Elizabeth, care e reprezentat în primul plan al tabloului, cu barba lui bifurcată și purtînd armură. Din jilteca lui pornește, potrivit obiceiului, un arbore, pe ale cărui crăci principale sînt înscrise numele mai sus pomenite. Alături de numele lui sir Pit Crawley, baronet, subiectul memoriului de față, stă scris numele fratelui său, reverendul Bute Crawley (strălucitul reprezentat din Camera Comunelor Pitt, tocmai căzuse în dizgrație cînd veni pe lume cucernicul gentleman), rector la Crawley-cum-Snaiby, precum și a diferiților altor membri masculini și feminin ai familiei Crawley.
Sir Pitt fusese căsătorit prima dată cu Grizzel, a șasea fată a lui Mungo Binkie, lord Binkie, verișoară prin urmare cu domnul Dundes. El îi dărui doi fii: pe Pitt, botezat astfel nu atît după tatăl său, cît în cinstea binecuvîntatului nostru ministru (1), și pe Rawdon Crawley, numit așa după favoritul prințului de Wales, dar pe care majestatea sa George al IV lea********* l-a uitat apoi cu totul.

(1) Așa se numeau în Anglia în secolele XVIII și XIX orașele și tîrgurile periferice, cu populație puțină sau cu totul depopulate (devenite pășuni sau inundate de apă), dar care, în baza vechilor privilegii, își păstrează dreptul de a trimite deputați în Parlament. De fapt, aceștia din urmă erau numiți de către marii latifundiari, proprietari ai pămînturilor pe care se aflau acest așezări.
(1) E vorba de William Pitt junior (1759-1806), fiul lui William Pitt senior, dușman neîmpăcat al lui Napoleon I și al Revoluției Franceze. În politica internă a luat o serie de măsuri drastice împotriva primelor mișcări muncitorești engleze și răscoalei din Irlanda.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********** vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp.66-67.

NOTE M. T.
* Baronetul este un titlu nobiliar inferior englez menționat prima dată în 1321 și instituit ereditar de regele Iacob I în 1611. (http://www.baronetage.org/a-short-history/)
** Elisabeta Tudor (1533-1603) a domnit ca regină a Angliei sub numele de Elisabeta I în perioada 1558-1603. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/elisabeta-i-etern-subiect-fascina-ie)
*** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentleman) (http://xroads.virginia.edu/~CAP/LEE/gentdef.html)
**** George de Hanovra (1683-1760) a domnit ca rege al Marii Britanii și al Irlandei în perioada 1727-1760. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeII.aspx)
***** John Churchill (1650-1722), unul din cei mari comandanți militari britanici, fapt pentru care a fost ridicat în 1702 la rangul de duce de Marlborough. (http://www.britannica.com/biography/John-Churchill-1st-duke-of-Marlborough)
****** Anne Stuart (1665-1714) a domnit ca regină a Angliei, a Scoției și a Irlandei în perioada 1702-1707 și ca regină a Marii Britanii și a Irlandei în perioada 1707-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/Anne.aspx)
******* Iacob Stuart (1566-1625) a domnit în Scoția sub numele de Iacob VI în perioada 1567-1625 și în Anglia sub numele de Iacob I în perioada 1603-1625. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/Scottish%20Monarchs(400ad-1603)/TheStewarts/JamesVIandI.aspx)(http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/JamesI.aspx)
******** GENTILÓM, gentilomi, s. m. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Nobil, aristocrat. ♦ Fig. Om cu comportări alese, ireproșabile. – Din fr.gentilhomme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentilom)(http://gen90.net/despre-onoarea-unui-gentilom/)
********* George de Hanovra (1763-1830) a domnit sub numele de George IV în perioada 1820-1830. Titlul de Prinț de Wales l-a purtat în calitate de prinț moștenitor al tatălui său George III.
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

„Șef” de pension de băieți în Londra de la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Cuff, dimpotrivă, era indiscutabilul șef și dandy* al pensionului „Swishtail”. El era acela care introducea vin pe ascuns în școală. El era acela care se bătea cu toți băieții din oraș. Sîmbăta i se trimitea întotdeauna poneiul de acasă. Își ținea în cameră o pereche de cizme cu turetcile sumese, cu care obișnuia să meargă la vînătoare în zilele de sărbătoare. Avea ceas de aur și priza tabac, întocmai ca și doctorul. Fusese la Operă și cunoscuse prea bine meritele celor mai cunoscuți actori, preferîndu-l pe domnul Kean** domnului Kemble***. Putea să recite patruzeci de versuri latinești pe oră. Știa să facă poezii pe franțuzește. Dar ce nu știa ele, sau ce nu putea el să facă? Se spunea că însuși doctorului Swisthail îi era frică de el.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 42.

NOTE M. T.
* Dandy era, la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, un bărbat care punea accent pe aspectul fizic, limbaj rafinat și hobby-uri, mergând până la un cult al sinelui și încercînd să imite stilul aristocrat de viață, deși provenea din clasa de mijloc.(http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Edmund Kean (1787-1833) a fost un celebru actor englez, care a jucat și la New York și Paris. (Wikipedia)
*** Charles Kemble (1775-1854) a fost un actor englez, provenind dintr-o mare familie de artiști. (Wikipedia)
**** Mariana Răileanu, „Bâlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Problema măritișului în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Căci ce altceva le face pe fete să iasă în lume dacă nu nobila condiție a măritișului? Ce le îndeamnă să se îngrămădească în stațiunile balneare? Ce le obligă să danseze pînă la ora 5 dimineața de la un capăt la altul al unui sezon ucigător? Ce le silește să se trudească cu sonate de pian, să învețe patru cîntece cu un profesor la modă, plătind o guinee* lecția, să cînte la harpă dacă au brațe frumoase și coate netede, sau să poarte pălării și pene de un verde-Lincoln, dacă nu speranța de a gata cu acest fermecător arsenal al lor vreun tînăr „de familie”? Ce altceva îi îndeamnă pe respectabilii părinți să scoată covoarele, să-și întoarcă locuințele cu susu-n jos și să-și cheltuiască a cincea parte din venitul anual pe baluri, supeuri și șampanie la gheață? O fac oare numai din dragoste de oameni și din dorința de a vedea tineretul fericit și dansînd? Nici gînd! Ei vor să-și mărite fetele;
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I,  trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 23.

NOTĂ M: T.
* Guineea a fost o monedă introdusă în 1662, fiind bătută din aur din colonia africană Guineea. (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Domnișoară de pension în Anglia secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
„Mall, Chiswick*, 15 iunie 18...
Doamnă, după o ședere de șase ani la Mall am onoarea și fericirea de a o reda pe miss Amelia Sedley părinților săi, în persoana unei domnișoare întru nimic nevrednică de a ocupa locul ce i se cuvine în cercul lor elegant și cultivat. Acele virtuți care caracterizează pe tînăra femeie de lume din Anglia, acele calități care se potrivesc nașterii și condiției ei sociale, nu vor lipsi nici amabilei domnișoare Sedley, a cărei sîrguință și supunere au făcut să fie îndrăgită de toți profesorii săi și a cărei încîntătoare blîndețe temperamentală a fermecat pe toate tovarășele sale, mari și mici.
La muzică, dans, ortografie, la diferitele soiuri de broderie și lucru de mînă a izbutit să realizeze năzuințele cele mai fierbinți ale prietenelor sale. În ceea ce privește geografia, mai lasă încă mult de dorit; i se recomandă o îngrijită și persistentă folosire a spătarului ortopedic cîte patru ore pe zi în următorilor trei ani, pentru a-și însuși acel mers și acea ținută atît de necesare oricărei domnișoare distinse.
În ceea ce privește cunoștințele religioase și morale, se va vedea că domnișoara Sedley este demnă de o instituție care a fost onorată de prezența marelui lexicograf și de patronajul minunatei doamne Chapone. (...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 6.

NOTĂ M. T.
* Chiswick a fost o localitatea medievală care a devenit un cartier al Londrei moderne. (http://www.british-history.ac.uk/vch/middx/vol7/pp54-68)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Nou versus vechi în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Recepția a avut loc pe terasă și pe pajiști; au venit cu mic cu mare, copiii de școală și toți ceilalți, un curios talmeș-balmeș, dar mie mi s-a părut drăguț. Nu știam că sînt atît de atașat de locul meu de baștină. Oricît de mult ai crede în egalizarea împrejurărilor anterioare, totuși există ceva legat de locurile foarte vechi. Dacă le lași să-ți scape, nu le mai poți reconstrui, și apoi au fel deosebit de a pune peisajul în valoare. Există unele sate și unele peisaje care par să nu aibă miez, nu-ți poți explica de ce, dar par goale pe dinăuntru și serbede și plate. Dar un sat bătrînesc își răspîndește inima de jur împrejur. Și dacă oamenii care-l locuiesc nu-s niște măgari egoiști, satul înseamnă mult de tot pentru ei, chiar dacă nu-s proprietari de pămînturi. Condaford Grange e un fel de ancoră pentru cei din vecinătate. Mă îndoiesc că vei găsi un singur sătean, oricît de nevoiaș, care să-i poarte pică sau care să dorească să-l vadă în ruină. S-au perindat prin el generații de iubiri și de necazuri, și - Dumnezeu mi-e martor - de lipsuri materiale, iar rezultatul e un cuib ce pare trudit de mîna omului și foarte deosebit. Totul se schimbă și, fără îndoială, trebuie să se schimbe, dar una dintre problemele noastre cele mai mari, și de care ne preocupăm cel mai puțin, este aceea cum să salvăm vechiul care merită să fie salvat, fie el cuprins în priveliști, în case, în castele, în datini sau tipuri omenești. Păstrăm opere de artă, mobile vechi, avem un cult, și încă unul puternic, al ”antichității”, fapt împotriva căruia nu obiectează nici spiritul cel mai modern și mai avangardist. De ce nu funcționează această tendință și în viața socială? Vechea ordine se schimbă, de acord, dar ar trebui să fim în stare să conservăm frumusețea și demnitatea, și simțul datoriei, și bunele purtări, lucruri pe care le-am dobîndit foarte lent, și care se pot spulbera foarte repede dacă nu ne dăm osteneala să le păstrăm într-un fel. Firea omenească fiind ceea ce este, nimic nu apare mai zadarnic decît să razi totul pînă-n temelie, pentru ca apoi să te apuci să zidești din nou. Vechea ordine are multe bube, și în nici un caz nu se poate spune că a fost prea reușită, dar, acum c-au sosit cei ce o demolează, îți dai seama că într-un ceas se poate dărîma ceea ce s-a clădit veacuri întregi; și-ți mai dai seama că atîta timp cît nu te pricepi bine cum să înlocuiești ceea ce n-a fost perfect prin ceva ”mai perfect”, nu faci decît să întorci cursul vieții îndărăt în loc să-l împingi înainte. Totul este să sesizezi ceea ce merită să fie conservat, deși n-aș afirma că există foarte multe lucruri de acest fel. Ei bine, toate astea-s foarte triste.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 379-380.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Agricultura Marii Britanii în timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Acum în legătură cu porcinele...” aci urmau niște informații și o plîngere că agricultura nu era folosită cum se cuvine. ”Dacă oamenii și-ar da seama că toată carnea de pasăre, cartofii, aproape toate legumele, o mare parte din fructe și o cantitate de lactate superioară celei obținute azi de la fermele de vaci pot fi realmente produse în țară și dacă printr-o prohibire treptată a importurilor în aceste ramuri ar încuraja, ba chiar ar forța pe cultivatorii și crescătorii noștri să aprovizioneze piața internă, în zece ani am avea o agricultură intensivă și profitabilă, cu o ridicare minimă a costului de trai și o imensă economie a cheltuielilor de import. Vezi bine cît de novice sînt în politică. Cerealele și carnea constituie false indicii ale drumului pe care merg eu. Cerealele și carnea din dominioane*, iar restul (fructe și legume de climă caldă) din producție internă, constituie motto-ul meu.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 364.

NOTĂ M. T.
* Dominionul era o formă de autoguvernare internă acordată de Marea Britanie unor colonii importante: Canada (1867), Australia (1901), Noua Zeelandă (1907) și Uniunea Sud-Africană (1910). (http://www.ziarulevenimentul.ro/m/stiri/stiinta%20si%20tehnica/imperiul-britanic--21006.html)
**  ed. Miron  -  Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Anglia secolului XX versus Anglia secolului XIX (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Suferință banală, răspunse generalul uscat. Ai văzut c-au reușit să echilibreze bugetul*? Trăim o epocă de isterie, la fiecare a doua zi te trezești cu o criză europeană la micul dejun.
- Asta-i din cauza ziarelor. Ziarele franțuzești, care-s tipărite cu litere mult mai mici, sînt mult mai puțin excitante. Nu reușeam să mă înfierbînt cînd le citeam.
- Ziarele și radioul; afli tot înainte să se întîmple; și titlurile de două ori mai mari decît evenimentele în sine. Ai zice, judecînd după dimensiunile literelor, că lumea n-am ai fost niciodată pînă acum într-un impas. Lumea e în impas de cînd e lumea, numai că altă dată lumea nu făcea atîta tărăboi.
- Dar fără tărăboi ar fi reușit să echilibreze bugetul, dragule?
- Nu, asta-i maniera în care se rezolvă problemele. Dar nu e o manieră englezească.
- Știm noi ce-i englezesc și ce nu, tăticule?
Generalul își încreți fața bătută de vreme, și un zîmbet i se răspîndi printre zbîrcituri. Arătă către cocini:
- Astea-s englezești. Construite pînă la urmă, dar numai devreme decît e nevoie.
- Și maniera asta-ți place?
- Nu, dar modul isteric de a o remedia îmi place și mai puțin. Ai crede că niciodată pînă acum n-am mai fost în jenă financiară. Vai de mine, dar Edward al treilea** datora bani în întreaga Europă, Stuarții*** au fost întotdeauna faliți. Și după domnia lui Napoleon**** au urmat pentru noi cîțiva ani față de  care ăștia de acum nu înseamnă nimic, și totuși nu ți se servea criza economică în fiecare zi la micul dejun.
- A nu ști înseamnă a trăi fericit.
- Mă rog, mie îmi displace amestecul ăsta de isterie și de bluf de care avem parte acum.
- Ai vrea să suprimi ”glasul trîmbiței Paradisului”?
- Radioul? ”Vechea rînduire se schimbă cedînd locul celei noi. Iar Domnul se face simțit pe multe căi, ca nu cumva o deprindere bună să strice lumea”, cită generalul. Îmi aduc aminte o predică a bătrînului Buttler la Harrow*****, bazată pe textul ăsta, unul dintre cele mai bune dealtfel. Eu nu sînt îngust la minte, Dinny, cel puțin așa nădăjduiesc. Numai că găsesc că se vorbește prea mult despre anumite lucruri. Se vorbește atîta, încît nu le mai poi simți.
- Eu cred în epoca pe care o trăim, tăticule. A lepădat veșmintele de prisos. Uită-te la fotografiile mai vechi din ”The Times”******. Toate miros a dogmatism și a rufărie de flanelă.
- În zilele mele nu se purta rufărie de flanelă, ripostă generalul.
- Dumneata știi mai bine, dragule.
- De fapt, Dinny, eu cred că generația mea a fost generația cu adevărat revoluționară. Ai văzut piesa aceea despre Browning*******? Ei uite, așa era, dar toate astea s-au isprăvit înainte de a pleca eu la Sandhurst********. Gîndeam ceea ce ne plăcea să gîndim și acționam să gîndim, dar nu vorbeam despre toate astea. Cei de acum vorbesc înainte de a gîndi și cînd e vorba de a acționa, fac în bună parte ceea ce făceam și noi, dacă măcar se hotărăsc să treacă la acțiune. De fapt, deosebirea esențială dintre epoca de azi și cea de acum cincizeci de ani rezidă în libertatea de exprimare; exprimarea e acum atît de liberă, încît secătuiește lucrurile de sevă.
- E o cugetare profundă, tăticule.
- Dar nu-i nouă; am citit-o de zeci de ori.
- Deci, Sir, nu considerați că războiul********* a avut o prea mare influență? Asta-i întrebarea care se pune mereu în interviuri.
- Războiul? Influența lui s-a spulberat de mult. pe lângă asta, oamenii din generația mea erau prea înrădăcinați. Generația următoare a fost smulsă din rădăcini și măturată...
- Nu și femeile.
- Nu, s-au dezmățat un pic, dar nu ele au contat. Iar pentru generația ta, războiul înseamnă doar o noțiune.
- Mă rog, îți mulțumesc, dragule. A fost foarte instructiv, dar se pornește măzărichea. (...)
>

SUA
John Galsworthy, Iubirile lui Dunny Cherrell*********, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 287-288.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit prin crahul bursei din New York în „joia neagră” din 24 octombrie 1929. (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16050490-nota-merita-politica-economica-comparatie-intre-marea-depresiune-criza-actuala.htm)
** Edward Plantagenet (1312-1377) = Rege al Angliei ca Edward III (1327-1377). Pretenția lui tronul Franței a declanșat Războiul de 100 de ani (1337-1453). (http://www.royal.gov.uk/historyofthemonarchy/kingsandqueensofengland/theplantagenets/edwardiii.aspx)
*** Cei șase regi și regine din dinastia scoțiană a Stuarților au domnit și în Anglia în perioadele 1603-1649 și 1660-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/TheStuarts.aspx)
**** Napoleon Bonaparte (1769-1821) a domnit ca împărat al Franței în perioadele 1804-1814 și martie-iunie 1815. Marea Britanie a dus un război, în cadrul unor coaliții europene succesive, împotriva Franței republicane și napoleoniene în perioadele 1793-1802, 1803-1814 și martie-iunie 1815. (https://historianerdicus.wordpress.com/2013/02/01/britain-in-the-wars-with-france-1793-1815/)
***** Harrow = Școală pentru băieți întemeiată de regina Elisabeta I Tudor în 1572. (http://www.harrowschool.org.uk/1502/overview/from-the-head-master/)
****** The Times = Cel mai vechi ziar din Anglia, fondat în 1785. (http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/)
******* Robert Browning (1812-1889) = Poet reprezentativ al Angliei secolului XIX. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/robert-browning)
******** Sandhurst = Oraș englez la 55 km de Londra în care se află Academia Militară Regală a Marii Britanii. Instituția modernă a fost întemeiată în 1947, prin unificarea Academiei Militare Regale, fondată în 1741 la Woolwich, cu Colegiul Militar Regal, fondat în 1800 la Camberley. (http://www.army.mod.uk/training_education/24487.aspx)
********* Primul Război Mondial (1914-1918).
********** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Francezi versus englezi în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Trăiesc din plin momentul prezent, nu-i așa? spuse deodată Adrian.
- Da, tocmai asta gîndeam și eu.
- Francezii fac o artă din a trăi. Noi, în schimb, avem speranțe în ce privește viitorul și regrete în ce privește trecutul. Pentru englezi ”prezentul” există în prea mică măsură.
- De ce sînt ei atît de diferiți?
- Mai puțin sînge nordic și mai mult vin și ulei în vine, capetele lor sînt mai rotunde decît ale noastre, trupurile mai îndesate, ochii, în cea mai mare parte, cafenii.
- Oricum, acestea sînt trăsături care nu pot fi alterate.
- Francezii sînt esențialmente oamenii căii de mijloc. Au ridicat echilibrul la cel mai înalt punct. Au realizat balanța dintre simțuri și intelect.
- Dar se îngrașă, unchiule.
- Da, dar în mod egal, cînd stau în picioare, nici o parte a trupului nu-ți sare în ochi. Bineînțeles, eu unul prefer să fiu englez, dar dacă n-aș fi, aș alege să fiu francez.
- Nu cumva legat de dorința de a fi altceva decît ești?
- Ah! Ai observat, Dinny, că atunci cînd noi spunem: ”Fii bun”, ei spun Soyez sage!? (1) E un lucru foarte grăitor. I-am auzit pe unii francezi punînd răceala noastră pe seama tradiției puritane. Dar asta înseamnă să confunzi efectul cu cauza, să iei simptomele drept rădăcini. Admit că noi simțim un îndemn către pămîntul făgăduinței, dar puritanismul nostru e o parte a acestui îndemn, ca și dorul nostru de ducă, sau ca și colonialismul nostru; ori ca protestantismul. Sîngele scandinav, marea și climatul. Nici unul dintre aceste elemente nu ne ajută în arta de a trăi. Privește puțin industrialismul nostru, fețele noastre bătrîne, maniile, umanitarismele, poezia noastră! În fiecare direcție, sărim în ochi. Nu știu dacă avem una sau două înalte instituții nivelatoare, școlile publice, cricketul în variatele lui forme, ca popor însă, plesnim de extremism. Britanicul demijloc constituie o excepție, și sub oroarea lui de a se face remarcat se ascunde de fapt mîndria lui pentru acest lucru. Unde, pe întreg întinsul globului, ai să întîlnești alcătuiri osoase mai diverse decît în Anglia, și fiecare dintre ele caracteristică? Facem tot ce putem ca să ne nivelăm, dar, pentru Dumnezeul meu, tot sărim în ochi! (...)

(1) Fii cuminte (fr.)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 254-255.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Parisul anului 1932 versus Parisul anului 1888 (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)

(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.

NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Reședințele de țară ale unor vechi familii nobiliare englezești în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.

NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

„Dunărea de Jos” (CENTRUL CULTURAL „DUNĂREA DE JOS” 2015)

Consiliul Județului Galați & Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, decembrie 2015

2 Agenda Centrului Cultural - Târgul de Sfântul Andrei

2 Agenda Centrului Cultural - Galați ,orașul scrie, orașul citește

3 Agenda Centrului Cultural - Ipostaze etnografice

3 Agenda Centrului Cultural - Valori autentice ale culturii tradiționale din zona Galațiului

4 Agenda Centrului Cultural - Salonul național de fotografie

5 Vali Alexandru, interviu cu Bogdan Stanoevici

8 Nicolae Bacalbașa, Lumina ei abia cum luci vederii noastre

10 Florin Constantin Pavlovici, Câinii și caii

14 Doru Novacovici, Lagăru „Grădina”

15 Alexandru Mihalcea, Opinii despre literatura închisorii politice

16 Octavian Dănilă, Ion Caraion, poetul damnat

18 Stelian Neagoe, Profet în propria-i țară

21 Vasile V. Popa, Vasile Voiculescu și Vasile Gh. Popa

23 Octavia Mihalcea, Spectacolul condiției umane

24 Ion N. Oprea, Amintiri de ieri, de azi, dintotdeauna

26 Șt. I. Mureșanu, Antropologie a singurătății

28 Dumitru Anghel, Poeții în cetate - antologie lirică

30 Stela Iorga, Proză: Generăleasa

31 Violeta Ionescu, Inimă de câine

32 Gabriel Badea Păun, Arhitecți de neuitat - Edmond Van Saanen-Algi

35 Radu Negrescu Suțu, In memoriam Leon Ghica

38 Constantin Tănase, Proză: Îngerul gri

39 Lavinia Coman, Concerte de excepție la Ateneul Român

40 Ioan Gh. Tofan, Medic de bord

42 Radu Moțoc, In memoriam Alexei Rău

44 C. Stoica, Dicționar Artiști Plastici Gălățeni 104

46 C. Stoica, Morphocroma: Gheorghe Suciu

48 E. Mihalcea, Proiecte POP - interviuri

50 Acad. C. Gh. Marinescu, Dialoguri 50+1

51 I. Necula, Orașul suspendat

Oxford versus Cambridge în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Oxfordul*, arătînd mohorît, ca orice oraș scăldat între lumina de zi și cea de seară, părea să spună: ”Osîndit la vile, automobile și modernism, nimeni nu-mi mai poate fi de nici un ajutor”.
Celor doi tineri înfometați și legați afectiv de Cambridge**, orașul le oferi prea puține atracții pînă cînd se văzură așezați în fața unor sandvișuri cu pastă de sardele, a unor ouă fierte, pîine prăjită, brioșe, biscuiți, gem și un ceainic mare, plin. Cu fiecare înghițitură, romantismul Oxfordului devenea tot mai vizibil. Hanul bătrînesc, unde numai ei doi mîncau, focul rubiniu, draperiile roșii, trase, singurătatea atît  de intimă, toate concurau la a-i pregăti să găsească Oxfordul ”încîntător”, cînd aveau să plece din el. Trei studenți se ciorovăiră în prag, rezervară o masă pentru cină și plecară mai departe. (...)
Lumea oxfordiană era la cină și străzile aproape că se goliseră. Hoinăriră la întîmplare, alegînd străduțele cele mai strîmte, și curînd ajunseră la colegii și la zidurile lungi și vechi. Aici, tot ce era modern luase sfîrșit. Trecutul îi prinse în mreje. Donjoane*** tainice, clădiri bătrînești de piatră, înecate în clar-obscur; pasaje întortocheate, tăiate pe sub bolți abia întrezărite; brusc, ca din întîmplare, li se înfățișă un careu spațios, învăluit într-o obscuritate vag irizată, ticăind de orologii; senzația că se afla într-un oraș întunecat, și vechi, și pustiu, colcăind totuși în taină de viață și de lumina modernismului, aproape că le luă graiul; (...)
Nici unul dintre ei nu era romantic, dar pe amîndoi îi copleșise simțămîntul că se rătăciseră în păienjenișul istoriei.
- Mi-ar fi plăcut să fi studiat aici sau la Cambridge, spuse Clare.
- La Cambridge nu încerci niciodată senzația asta de ascunziș uitat. Pe întuneric, Oxfordul e mult mai medieval. Aici colegiile se înșiră în linie dreaptă. Și întorc spatele la tot ce se petrece în oraș; atmosfera de vechi e mult mai pregnantă. (...)
- Te-am jignit? Uite colegiul ăsta imens! Hai să intrăm!
- Or fi plecat cu toții. E trecut de opt; mai bine să colindăm străzile.
Hoinăriră prin Cornmarket****, apoi pe strada principală. priviră la statuile de pe partea dreaptă, apoi intrară într-un scuar întunecat, cu o clădire circulară în mijloc, o biserică în capătul cel mai îndepărtat și colegii de o parte și de alta.
- Aici trebuie să fie inima orașului, spuse Clare. Oxford are, fără îndoială, părțile sale imuabile. Orice s-ar construi pe margini, nu văd cum s-ar putea altera ceea ce-i aici.
Cu o repeziciune misterioasă, orașul se reînsuflețise; mișuna de tineri cu pelerine scurte pe braț, ori fîlfîindu-le pe umeri, ori înnodate în jurul gîtului. Croom întrebă pe unul dintre aceștia unde se aflau.
- Asta e biblioteca Radcliffe*****, aici colegiul Brasenose******, și acolo High.
- Și hotelul Mitre?
- În dreapta dumneavoastră.
(...)
- E frumos și e devreme. Ne întoarcem peste podul Magdalena, prin Benson, Dorchester și Henley.
- Oprește pe pod, Tony. Vreau să-mi văd tizul.
Luminile de pe pod aruncau scîntei în apele de cerneală ale rîului Cherwell, silueta colegiului Magdalena******* se decupa masivă în întuneric și, în depărtare, spre pajiștile colegiului Christchurch********, sclipeau cîteva lumini. De cînd ieșiseră din centru, fișii înguste de străduțe slab luminate se strecurau printre clădiri cu frontoane și portaluri cenușii. Iar rîul asupra căruia se aplecau nemișcați părea să se învolbureze misterios.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell********* , trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 221-223.

NOTE M. T.
* Oxford este un orășel situat la 84 km NV de Londra, la confluența fluviului Tamisa cu râul Cherwell. În Oxford se află cea mai veche universitate din Anglia, o structură de învățământ fiind amintită de izvoarele istorice în 1096. (http://www.ox.ac.uk/about/organisation/history)
** Cambridge este un oraș medieval, reședință de comitat, situat la 80 km NE de Londra. Este a dou acea mai veche universitate din Anglia. În 1209, în urma unor dispute cu orășenii din Oxford, unii studenți de acolo s-au stabilit la Cambridge, punând bazele viitoarei universități. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history)
*** DONJON. Turnul principal al unei fortificaţii medievale, al cărui rost de ultim punct de refugiu în cazul unui asediu, era obligatoriu dublat de funcţia sa locativă. (http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/glosar/litera%20D.htm)
**** Actuala stradă Cornmarket devenise în jurul anului 1000 o arteră comercială a orașului medieval Oxford. (http://oxfordhistory.org.uk/cornmarket/index.html)
***** Biblioteca Radcliffe a fost construită în 1714 de doctorul în medicină John Radcliffe. (http://www.oxfordhistory.org.uk/streets/inscriptions/north/rsl.html)
****** Colegiul Brasenose a fost întemeiat în 1509-1512 de avocatul Sir Richard Sutton și episcopul de Lincoln, pe locul unei pensiuni studențești din Oxford. (http://www.bnc.ox.ac.uk/about-brasenose/history/212-college-history/397-a-brief-history-of-brasenose)
******* Colegiul Magadalen a fost fondat în 1458 de William Waynflete, episcop de Winchester și Lord Cancelar. (http://www.magd.ox.ac.uk/discover-magdalen/history-of-college/)
******** Colegiul Christ Church a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1542. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
********* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Ruptura violentă de tradiție în pictura franceză de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)

<
(...) A fost așadar firesc să accepte invitația unchiului Adrian de a-l însoți la Expoziția de pictură franceză, din 1932. În ziua de 22 ianuarie, după un dejun frugal luat în Piccadilly, intrară pe ușa turnantă a expoziției și se opriră în fața Primitivilor (1). o sumedenie de vizitatori se luau la întrecere în încercarea de a evita aglomerarea, așa încît înaintarea era foarte înceată, și trecu o oră pînă să ajungă la tablourile lui Watteau (2).
- Gilles (3), constată Adrian, lăsîndu-și greutatea pe un picior, Dinny, am impresia că-i lucrul cel mai bun din tot ce am văzut pînă acum. E ciudat, cînd un pictor de gen din școala decorativă pune mîna pe un subiect sau pe un tip care-l pasionează, realizează o operă răscolitoare. Uită-te la fața pierrot-ului, ce expresie îngîndurată, fatală, interiorizată! Încarnarea cabotinului public care are o viață a lui, intimă.
Dinny rămase tăcută.
- Ei, tinerico?
- Mă întreb dacă arta este într-atît de conștientă. Nu crezi că pictorul a vrut doar să redea costumul ăsta alb și că tot restul îi aparține modelului? Expresia chipului e într-adevăr minunată, dar poate că asta era expresia lui. Unii oameni o au.
Adrian îi aruncă o privire cu coada ochiului. (...) Arta nu te poate satisface. Cînd îți redă spiritul, cînd îți concentrează esența, îți apare ireală; și cînd îți oferă suprafața vulgară, curentă, contradictorie, pare lipsită de valoare. Atitudini, expresii fugare, efecte de lumină, toate cu scopul de a reda ”real”, și totuși fără să reveleze nimic. Spuse brusc:
- Cărțile mari și portretele mari sînt atît de rare, pentru că artiștii nu pun în lumină esențialul, sau dacă o fac, depășesc măsura.
- Nu văd cum se aplică la acest tablou, unchiule. Ăsta nu e un portret, e un moment dramatic într-un costum alb.
- Poate că da. (...)
- O, ia te uită! ”Doamna de Pompadur” (4) a lui Boucher (5)!
După două minute petrecute în fața expansiuni acestuia, Adrian continuă:
- Mă rog, pentru un om care preferă nudul, se pricepea destul de bine să picteze ceea ce acoperă trupul femeiesc, nu?
- Madame de Maintenon (6) și Madame de Pompadour... Întotdeauna le încurc.
- Maintenon a fost o femeie cu pretenții de savantlîc și l-a slujit pe Ludovic al XIV lea.
- Ah, da! Unchiule, hai să mergem direct la Manet (7)!
- (...) Nu-i așa că-s bune Manet-urile astea?
Parcurseră încet sala și ajunseră la ultimul tablou.
- Cînd te gîndești că în 1910 Gaugain (8) mi se păruse a fi o culme excentricității, șopti Adrian; o dovadă de cum evoluează părerile. M-am dus la expoziția aceea a postimpresioniștilor (9) de la British Museum (10), unde cercetasem pictura chineză. Cezanne (11), Matisse (12), Gaugain, Van Gogh (13), ultimul strigăt pe atunci, și învechit azi. Fără îndoială, Gaugain este un colorist. Dar mie dați-mi pictura chineză, Dinny, mi-e teamă că eu sunt structurat ”de școala veche”.
- Îmi pot da seama că tablourile astea sînt foarte bune, cea mai mare parte din ele; dar n-aș putea trăi cu ele în casă.
- Francezii au metodele lor; nici o altă țară nu-ți poate demonstra tranzițiile artei. De la primitivi la Clouet (14), de la Clouet la Poussin (15) și la Claude (16), de la aceștia la Watteau și școala sa, apoi la Boucher și Greuze (17) mai departe de Ingres (18) și Delacroix (19), pînă la Școala de la Barbizon (20), apoi la impresioniști (21) și postimpresioniști; și mereu s-a ivit cîte un Chardin (22), un Lepicie (23), un Fragonard (24), Manet, Degas (25), Monet (26), Cezanne care s-o ia pe de lături sau s-o ia înainte.
- Dar a existat vreodată o rupere de tradiție mai violentă decît cea din zilele noastre?
- Niciodată înainte n-a existat o rupere atît de violentă în concepția oamenilor asupra vieții, și nici o confuzie atît de totală în mintea artiștilor asupra finalității lor.
- Și care e finalitatea lor, unchiule?
- Fie să creeze plăcerea estetică, fie să reveleze adevărul, sau poate amîndouă.
- Eu nu mă pot închipui plăcîndu-mi ce le place lor, cît despre adevăr, ce este adevărul?
Adrian ridică în sus degetele mari.
- Dinny, sînt mort de oboseală. Hai să plecăm!
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell (27), trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 212-214.

NOTE M. T.
(1) Pictorii primitivi francezi sunt pictorii secolului XIV. (http://www.library.istoria-artei.ro/library/cgi-bin/ViewTitluLite.cgi?l=ro&TID=9149)
(2) Jean Antoine Watteau (1684-1721) = Pictor francez ale cărui teme au fost curtea regală și teatrul. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10183/7/)
(3) Pierrot este tablou pictat de Watteau în 1718-1719, cunoscut inițial sub titlul Gilles. (http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/pierrot-formerly-known-gilles)
(4) Marchiza de Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic XV și protectoarea lui Boucher. Tabloul a fost pictat în 1756. (http://www.bc.edu/bc_org/avp/cas/his/CoreArt/art/anc_bou_pomp.html)
(5) Francois Boucher (1701-1770) = Pictor francez, reprezentant al stilului Roccoco. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/11706/7/)
(6) Marchiza de Maintenon (1635-1719) a fost soția nerecunoscută oficial a lui Ludovic XIV. (http://www.iep.utm.edu/mainteno/)
(7) Edouard Manet (1832-1883) a fost un pictor francez, precursor al curentului impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10783/7/)
(8) Paul Gaugain (1848-1903) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9443/7/)

(9) Postimpresionismul a fost un curent din pictura vest-europeană din a doua jumătate a secolului XX. Reprezentanți: Cezanne, Seurat, Gauguin, de Toulouse-Lautrec. (http://www.crispedia.ro/Postimpresionism)

(10) British Museum a fost fondat în 1753, fiind primul muzeu public din lume. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/292/7/)

(11) Paul Cezanne (1839-1906) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/paul-cezanne-i-activitatea)

(12) Henri Matisse (1869-1954) a fost un pictor francez fauvist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5134/7/)

(13) Vincent van Gogh (1853-1890) a fost un pictor olandez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8511/7/)

(14) Jean Clouet cel Tânăr (1475/1485 - 1540/1541 Paris) a fost un pictor portretist. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/jean_clouet.html)

Francois Clouet (1515 Tours? - 1572 Paris) a fost fiul lui Jean Clouet cel Tânăr. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/francois_clouet.html)

(15) Nicolas Poussin (1594-1665 Roma) a fost un pictor francez reprezentant al curentului clasicist baroc. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9308/7/)

(16) Claude Gellee (Lorrain) (1600-1682) a fost un pictor francez reprezentant al curentului baroc. (http://www.artble.com/artists/claude_lorrain)

(17) Jean Greuze (1725-1805) a fost un pictor francez portretist. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(18) Jean Ingres (1780-1867) a fost un pictor francez neoclasic. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(19) Eugene Delacroix (1798-1863) a  fost un pictor francez reprezentant al romantismului. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xvi-eugene-delacroix-si-pictura-cu-mesaj-politic-de-calin-hentea-10935938)

(20) Barbizon este o localitate de lîngă Paris, în apropierea pădurii de la Fontainebleau. Aceasta a devenit loc de întîlnire, la mijlocul secolului XIX, pentru un grup de pictori francezi peisagiști precum Corot, Rousseau, Millet și Daubigny. (http://www.artcyclopedia.com/history/barbizon-school.html)

(21) Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html)

(22) Jean Chardin (1699-1779) a fost un pictor francez reprezentant al portretismului și naturii moarte. (http://agora.qc.ca/dossiers/Jean-Baptiste-Simeon_Chardin)

(23) Nicolas Lepicie (1735-1784) a fost un pictor francez și profesor la Academia Regală de Pictură și Sculptură din Paris. (http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/c/chardin/index.html)

(24) Jean Fragonard (1732-1806) a fost un pictor francez reprezentant al curentilui Rococo. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8559/7/)

(25) Edgar Degas (1834-1917) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9203/7/)

(26) Claude Monet (1840-1926) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8803/7/)

(27) ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Moda epocii reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901) (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Aș da oricît să-ți aflu gîndurile, domnișoară Cherrell.
- Mă gîndeam cum s-au schimbat chipurile englezilor de la 1900 încoace.
- Din pricina părului. Chipurile portretelor de cum o sută sau o sută cincizeci de ani sînt mult mai apropiate de ale noastre.
- E adevărat că mustățile pe oală și cocurile mascau expresia fețelor, dar exista vreo expresie?
- Gîndești că victorienii* nu aveau nici un dram de personalitate?
- Probabil că mai mult ca noi, dar cu siguranță că și-o înăbușeau; pînă și îmbrăcămintea lor, totdeauna mai înzorzonată decît e nevoie, redingote, gulere înalte, eșarfe, turnuri, ghete cu butoni.
- Piciorul dezgolit îi șoca, dar bustul nu.
- Mă rog, îți fac concesia busturilor decoltate la femei. Dar privește-le mobilele: ciucuri, mileuri, lustre, bufete enorme. Se jucau de-a v-ați ascunselea cu sufletul, domnule Dornford.
- Și, din cînd în cînd, sufletul își scotea capul la iveală, ca micul Edward (1) după ce s-a dezbrăcat sub masa mamei lui, la Windsor**.
- Niciodată n-a mai realizat ceva atît de perfect de atunci încolo.
- Nu știu. Într-un fel mai domol, a însemnat o nouă Restaurație***.

(1) E vorba de Edward al VII lea, fiul reginei Victoria.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, București, 1992, pp. 191-192.

NOTE
* Victorienii au fost contemporanii lungii domnii a reginei Victoria (1837-1901). (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/12/viata-reginei-victoria-prima-parte/) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/13/viata-reginei-victoria-ultima-parte/)
** Castelul Windsor este din 17 iulie 1917 una din reședințele al Casei Regale britanice redenumită de Windsor. La acea dată, în timpul Primului Război Mondial, regele George V a schimbat numele german al Casei Regale, Saxa-Coburg și Gotha, într-unul britanic. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/cladiri-celebre-castelul-windsor/24848/)
*** Restaurația reprezintă perioada revenirii dinastiei de Stuart pe tronul Angliei, respectiv 1660-1688, după Republica din anii 1649-1660. (http://iimodu.tumblr.com/post/75836901184/6-restaura%C5%A3ia-stuar%C5%A3ilor-anglia)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Simțul datoriei sociale de la vechile familii nobiliare la națiunea modernă din Anglia (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Polițistul își schimbă direcția manșetelor, iar Sir Lawrence traversă continuîndu-și drumul spre Berkeley Street. Aici  se petrecuseră destule schimbări! Casele măreției de odinioară dispăreau văzînd cu ochii. Bucată cu bucată, fără vreun țel vizibil, aproape cu nerușinare, așa cum se pricep englezii adevărați să facă, Londra se reconstruise. Epoca dinastică apusese, odată cu dependințele ei și feudalismul și Biserica. Pînă și războaiele se purtau acum pentru popoare și pentru piețele lor. Numai existau războaie dinastice sau religioase. Mă rog, asta era ceva! ”Pe zi ce trece, căpătăm tot mai multe asemănări cu gîngăniile, își zise Sir Lawrence. Și ce interesant e! Religia aproape că și-a dat duhul pentru că a murit credința într-o viață viitoare; și totuși, ceva se căznește să-i ia locul, munca obștească, munca socială, crezul furnicilor, crezul albinelor! Drumul cel mai rapid, fără îndoială, dar oare și cel mai sigur? Nu! Sistemul convingerii rămâne cel mai bun, pentru că odată înstăpînit ține, numai că-i al naibii de lent. Da, și al naibii de ironic! Pînă acum, simțul muncii sociale era apanajul familiilor de viță veche, care-și băgaseră în cap că trebuie să realizeze ceva util pentru a-și plăti rangul obținut în societate.
Acum, cînd aceste familii se stingeau, simțul datoriei sociale va persista oare? Și pe ce cale o să-l ”preia” poporul? ”Mă rog, își zise Sir Lawrence, în fond muncă utilă face și conducătorul de autobuz, și vînzătorul de prăvălie care-și dă atîta osteneală ca să-ți asorteze culoarea ciorapilor, și femeia care are grijă de copilul vecinului, sau care adună pomeni pentru oamenii fără căpătîi ori copiii de pripas, și motociclistul care se oprește și se uită la tine cum meșterești la mașină, și poștașul și care-ți poartă recunoștință cînd îi strecori un bacșiș; și oricine-ți întinde o mînă să te scoată din mocirlă cînd își dă seama că te înfunzi cu adevăratelea. Singurul lucru de care-i nevoie e sloganul: „Aer curat și exercițiu, pentru făurirea instinctelor sănătoase”. Asta ar trebui afișat pe toate ferestrele autobuzelor, în locul anunțurilor de tot felul: ”Colosala crimă săvîrșită de un preot” sau ”Escrocherie la loto-pronosport”. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 177-178.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Tinerețe versus bătrânețe în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
”Tînărul ăsta, gîndi el, face o impresie bună și nu-mi dau seama de ce am senzația că o să ne dea de furcă. Ar fi trebuit să-i spun: ”Nu rîvni la nevasta aproapelui tău!” Dar nu știu cum a făcut Dumnezeu lumea asta că niciodată nu spui ceea ce trebuie.” Tinerii i se păreau foarte interesanți; se tot spunea că sînt lipsiți de respect față de cei bătrîni, și așa mai departe, dar el, unul, nu remarcase. Îi găsea la fel de respectuoși și de manierați cum fusese și dînsul la vîrsta lor, și mult mai accesibili în discuție. Desigur, nu puteai ști niciodată ce gîndesc cu adevărat, dar lucrul ăsta nu-i neapărat un defect. La urma urmei, și pe vremea lui tinerii gîndeau că bătrînii n-au altă menire, și Sir Lawrence se cutremură pe bordura de piatră din Piccadilly, decît să li se ia măsurătoarea pentru coșciug. Tempora mutantur et nos mutamur in illis (1): dar oare așa stau lucrurile? Poate că în realitate nu se schimbă mai mult decît s-a schimbat pronunția limbii latine din tinerețea lui și pînă azi. Tinerețea va rămîne întotdeauna tinerețe și bătrînețea bătrînețe, avînd între ele aceeași reală discordanță, și aceeași neîncredere, și același straniu jind al bătrîneții de a simți ce simte tinerețea și de a gîndi cum gîndește tinerețea; și aceeași pretenție disimulată că pentru nimic în lume n-ar dori să simtă și să gîndească astfel, și, îndărătul tuturor acestora, instinctul că, dacă i s-ar oferi prilejul, bătrînețea ar refuza să-și reia firul vieții de la capăt. Din fericire! Cu calmul ei statornic, Viața, pe măsură ce se epuizează, își ajustează și doza de inerție. La fiecare stadiu al existenței, pofta de viață îți este reglată proporțional cu ceea ce ai în față, și nu mai mult. Individul ăla, Goethe*, a dobîndit nemurirea pe muzica lui Gounod**, întețind o scînteie gata să se stingă, și ațîțînd-o într-o vîlvătaie. ”Aiureli! gîndi Sir Lawrence, aiureli teutonice*! Eu, dacă aș avea puterea s-o fac, așa lege oare din nou suspinele și plînsetele, frînturile de fericire fugară, și dorurile flămînde ale acestui tînăr? Categoric, nu! Nătîngului bătrîn îi ajunge prostia pe care acumulat-o. Dar polițistul ăsta nu mai are de gînd să oprească odată circulația? Oamenii își conduc acum mașinile cu aceeași încredere cu care vizitii tramvaielor cu cai și ai trăsurilor își mînau pe vremuri mîrțoagele împiedicate, șovăielnice, tropăitoare. Și tinerii și tinerele trăiesc aceeași atracție, legală sau ilegală, unii către alții. Numai pavajul străzilor e altul și langajul în care își exprimă dorurile tinereții. Dar, Dumnezeule mare! legile circulației, ciocnirile și derapările, și miraculoasele evitări de ciocniri și triumfurile, suferințele, împlinirile spre mai bine sau spre mai rău, au rămas toate la fel!”

(1) Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele. (ed.)
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 176-177.

NOTE M. T.
* Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) = Scriitor, filozof, savant, avocat și diplomat german. Personalitate a culturii germane și universale. (http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html)
** Charles Gounod (1818-1893) = Compozitor francez renumit prin opera Faust (1857-1859), al cărei libret a fost inspirat de celebra dramă cu același nume a lui Goethe (1772-1832). (http://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Problema balanței comerțului alimentar al Marii Britanii în timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 (GALSWORTHY 1933)

<
(...) Sir Lawrence observă alături un exemplar din ”Ghidul Politicianului Britanic” și începu să parcurgă alene cifrele importurilor realizate de Marea Britanie. Găsi la cartofi: consumul șaizeci și șase de milioane de cinci sute de tone, producție opt milioane opt sute șaptezeci și patru de mii de tone. Mai deunăzi citise un articol al cuiva care scria că se importă anual slănină în valoare de patruzeci de milioane de lire sterline. Luînd o foaie de hîrtie, Sir Lawrence însemnă: Prohibiția importului și protecția mărfurilor alimentare ce pot fi produse în interior*. Importuri anuale: carne de porc, 40.000.000 lire sterline, păsări, aproximativ 12.000.000, cartofi - Dumnezeu știe cît or mai fi costînd. Și toată carnea de porc, toate ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar putea fi produse în țară. De ce să nu facem un plan pe cinci ani? Ar trebui diminuat, prin prohibiție, importul de carne de porc și de ouă cu o cincime în fiecare an, iar importul de cartofi cu o zecime anual, sporindu-se treptat producția internă, menită să le înlocuiască. La sfîrșitul a cinci ani, carnea de porc și ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar proveni din producția internă. Am economisi în acest fel optzeci de milioane din investițiile pentru import, ceea ce, practic, ar echilibra balanța comerțului nostru.
Luînd o altă foaie de hîrtie, scrise:

Către redactorul șef al ziarului The Times
Domnule,
Un plan simplu de echilibrare a balanței noastre comerciale ar merita, cred, atenția celor interesați să ajungă la țintă fără ocolișuri. În investițiile noastre destinate importului sînt prevăzute trei articole alimentare pentru care se cheltuiește anual circa... lire, și care ar putea fi produse în țara noastră, fără să ridicăm simțitor prețul de cost al traiului, m-a ș încumeta să afirm, dacă de la bun început luăm elementara precauție de a spînzura un speculant. Aceste trei articole sînt: carnea de porc, păsările, cartofii. Nu ar fi necesar să se pună impozite, pentru că tot ce s-ar cere a fi...
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 172-173.

NOTĂ M. T.
* Tarifele protecționiste aplicate în 1932 au permis revigorarea industriei și agriculturii Marii Britanii. (http://documents.tips/documents/anglia-in-perioada-interbelica.html)
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Digestia, calitatea istorică a elitei societății engleze (GALSWORTHY 1933)

<
Acea calitate care din vremuri imemoriale a făcut din funcționarii publici ai Angliei ceea ce sînt, care a atras pe avocați în Parlament, i-a determinat pe atîția clerici să renunțe de a deveni episcopi, a menținut pe linia de plutire atîția financiari, a salvat pe atîția politicieni de preocuparea pentru ziua de mîine, și atîția judecători de colții remușcării, era prezentă, într-o doză remarcabilă, și în Eustace Dornford. Ca să vorbim mai pe scurt, avea o excelentă digestie, putea să mănînce și să bea în orice moment, fără ca să se resimtă după aceea.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 165.

NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Paula Rusanu,  Înregistrare SECRETĂ cu Adolf Hitler, făcută publică pentru prima dată - VIDEO, Mediafax, 4 decembrie 2015

Mijloace de expresie în istoria Italiei (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- (...) Dar se pricepea la arta franceză. I-ar fi plăcut expoziția care urmează să aibă loc.
- Nu va fi nimic în ea care să egaleze Nașterea lui Venus*, spuse Adrian.
Dinny îi aruncă o privire mulțumită.
- E un tablou divin.
Sir Lawrence înălță o sprînceană.
- Adeseori m-am gîndit să aprofundez întrebarea: De ce încetează o națiune să fie poetică? Uită-te la vechii italieni și la cei de azi.
- Poezia nu e o chestiune de efervescență, unchiule? Nu înseamnă tinerețe, sau cel puțin entuziasm?
- Italienii n-au fost niciodată tineri, iar entuziaști sînt și acum. Ai fi putut să-i vezi, cînd am fost în Italia, anul trecut în mai, ce s-a mai agitat în legătură cu pașapoartele noastre.
- Emoționant! încuviință Lady Mont.
- E o chestiune de mijloace de expresie, interveni Adrian. În secolul al paisprezecelea italienii se exprimau prin pumnale și veninuri, în secolele al cincisprezecelea și al șaisprezecelea prin otravă, sculptură și pictură, în al șaptesprezecelea, prin muzică, în al optsprezecelea prin revoluții, iar în al douăzecelea poezia lor se exprimă prin radio și regulamente**.
- Ah, mă tot obosea să tot văd regulamente pe care nu le puteam citi, murmură Lady Mont.
- Erai fericită, draga mea, eu le puteam citi.
- Italienii au totuși un lucru bun, continuă Adrian, secol de secol dau naștere la cîțiva oameni cu adevărat mari, într-un fel su altul. Să se datoreze climatului, sîngelui sau decorului, Lawrence?
Sir Lawrence ridică din umeri.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 162.

NOTE M. T.
* Nașterea lui Venus este un tablou pictat de florentinul Sandro Botticelli în 1485, în epoca Renașterii. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2013/02/nasterea-lui-venus-sandro-botticelli.html)
** În 1922 s-a instaurat în Italia regimul fascist condus de dictatorul Benito Mussolini. (http://www.italia.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_istoria_italiei.html)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Principalele evenimente din istoria Marii Britanii de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
”Nu! își spuse tînărul Croom. Mănînc undeva un cotlet și mă duc la chestia aia din Drury Lane (1)!”
Își cumpără un loc bun, la balcon, în fund, dar cum avea ochi foarte buni, văzu bine. În curînd fu cu totul absorbit. Lipsise destul de mult timp din Anglia pentru a nutri unele sentimente față de patrie.
Pitoreasca suită de tablouri din istoria ultimelor treizeci de ani ai Angliei îl impresionă mai puternic decît i-ar fi plăcut să mărturisească oricui i-ar fi fost vecin de scaun. Războiul bur*, moartea reginei (2)**, scufundarea Titanicului***, războiul mondial****, armistițiul*****, vivat 1931*****, dacă cineva, după spectacol, i-ar fi cerut părerea, ar fi răspuns probabil: ”Minunat, dar m-a cam agasat”. (...) Cînd ieși în stradă, îi răsunau în urechi cuvintele de încheiere: „Măreție, demnitate și pace!” Emoționante, dar afurisit de ironice. (...) „Măreție, demnitate și pace!”
(...)
Rămîi cu bine Piccadilly! La revedere, Leicester Square! (2) Minunată scena aceea în care soldații mărșăluiau în spirală, fluierînd prin ceața întunecoasă; în timp ce în prim-planul iluminat, trei fete fardate repetau: ”Nu vrem să vă pierdem; dar socotim că trebuie să plecați!” Și din balcoanele aflate pe scenă, de-o parte și de alta, lumea privea în jos la ei și-i aplauda. Întregul tablou! Veselia de pe fețele celor trei fete fardate stingîndu-se treptat și devenind pînă la urmă sfîșietoare.

(1) Vechi teatru londonez, situat pe strada cu același nume.
(2) Moartea reginei Victoria, în 1901.
(1) Versuri dintr-un cîntec ostășesc, foarte popular în anii primului război mondial.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*******, trad. I. Aramă, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 136-137.

NOTE
* Burii erau coloniști olandezi stabiliți în sudul Africii în secolul XVII. Războiul dintre Marea Britanie și republicile bure Orange și Transvaal din 1899-1902 s-a încheiat cu victoria Marii Britanii și transformarea acestora în colonia Africa de Sud. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/13/razboiul-anglo-bur/)
** Victoria de Hanovra (1819-1901) = Regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în perioada 1837-1901, rămasă în istoria britanică ca epoca victoriană. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/victoria-regina-angliei-si-imparateasa.html)
*** Pachebotul Titanic, care efectua prima sa cursă Southampton-New York,  s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat în Atlanticul de Nord în noaptea 14-15 aprilie 1912. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scufundarea-titanicului-drama-melodrama)
**** Marea Britanie a participat la Primul Război Mondial (1914-1918) în coaliția învingătoare a Antantei împotriva alianței Puterilor Centrale. (http://www.agerpres.ro/economie/2015/03/09/cnbc-marea-britanie-a-terminat-de-platit-datoriile-din-primul-razboi-mondial-18-09-09)
***** La 11 noiembrie 1918 Antanta a încheiat armistițiul cu Germania, ultima dintre puterile Centrale rămase în Primul Război Mondial. (http://www.antena3.ro/externe/in-marea-britanie-traieste-un-veteran-din-primul-razboi-mondial-41648.html)
****** În timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 au avut loc alegeri parlamentare în Marea Britanie la 27 octombrie 1931. În urma scrutinului a fost format un guvern național din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
******* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)