„Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți” (HAVRILIUC 199?)

 Nicolae Havriliuc, Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți, „Tomis”, Constanța, 199?

Întâile activități literare ale lui Mircea Streinul din cadrul Societății culturale liceale „Steluța” (condusă de prof. Arcadie Dugan), de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca și redactarea revistei școlare „Caietul celor 4” (împreună cu Neculai Roșca, Nicolae Pavlovici și Teodor Plop) din 1928, îl recomandă printre tinerii talentați, deciși să lupte pentru afirmarea cuvântului și gândului românesc în Bucovina. După ce profesorul de istorie Isidor Pochmarski îi evidențiază talentul de prozator, Mircea Streinu, prin intermediul Nicolae Tcaciuc-Albu (considerat un prim mentor spiritual), este prezentat revistei literare „Junimea literară” condusă de Ion I. Nestor, rectorul Universității din Cernăuți și distinsă figură a vieții politice liberale din Bucovina. Universitarul cernăuțean, din dorința de a înscrie frământările culturale ale bucovinenilor pe un făgaș de creație românească, va oferi, stimulând talentele, paginile revistei „Junimea literare” tinerilor condeieri dornici de afirmare. În aceste împrejurări are loc debutul lui Mircea Streinu cu fragmentul de proză Van Paloș, dedicat amintirii tatălui său (nr. 5-8, mai-august 1929), preotul Gavril Streinul, mort în 1922. În același număr vor publica Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, Iulian Vesper. Publicarea lui Mircea Streinu în prestigioasa revistă „Junimea literară” pregătește un început de drum literar și anunță un nume ce trebuie luat în atenție. Nu întâmplător, între noiembrie 1929 și februarie 1930, ele devine colaborator permanent la pagina de literatură și artă a cotidianului „Tribuna”. În 1930, „Junimea literară” (nr. 5-8, mai august) îi publică o nouă proză Din carnetul domnului Boja (scrisă împreună cu N. Pavlovici). Textul impresionează prin plastica imaginii. În cadru pătrunde un personaj ce asistă la o scenă bănuită de adulter. Natura se află în consonanță cu stările sufletești. Povestirea va fi reluată peste ani și introdusă în romanul Prăvălia diavolului. Investit cu atribuțiile redactorului în 1931, Mircea Streinul poate fi întâlnit frecvent în paginile „Junimii literare”. Îi apar în acel an poeziile (unele semnate cu pseudonimul Andrei Pajeră) Frângerea pâinii (gesturi umane decupate dintr-un tablou biblic), Rânduri pe o margine de carte, Isus binecuvântând stelele (imaginarul poetic întreținut de expresia lirică gândiristă), poemul în proză Odaia înserată (amintirea copilăriei apare ca o icoană), Poveste la han (descriptivul fixând un peisaj nocturn), Pâclă (scrisă împreună cu Ion Roșca, povestirea surprinde zbuciumul sufletesc al personajului la despărțire de ființa iubită) și așa numitele dări de seamă. Impresiile, cu unele note critice, începute în „Tribuna” vor fi continuate în paginile „Junimii literare”, când prezintă autorii: Teodor Scorțescu - Popi (admiră nuvela pentru „zugrăvirea moravurilor”, Mihail Sadoveanu - Baltagul (remarcă peisajul și dragostea sadoveniană), C. Narly - Ispite și biruinți (notează eleganta discreție a poetului), Hugo Marti - Intermezzo românesc (subliniază străduința scriitorului elvețian de a schimba percepția lumească despre România, văzută un loc al răului), Simion Reli - Din trecutul unui oraș - Siret (situează autorul între erudiție și putere de evocare). Deși anul 1932 îi aduce o schimbare în viața de jurnalist - numirea în funcția de redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” - Mircea Streinu va desfășura o activitate redacțională la „Junimea literară” prin corelare și completare reciprocă. Acum îi apar poeziile Catrene, ciclul Spuneri de moarte (în cadrul primei antologii a tinerei literaturi bucovinene, inițiată de Ion I. Nistor), proza Vacanțe (evocare a copilăriei cu tristețile și bucuriile ei). La rubrica de prezentare a cărții, Mircea Streinul: Ion Pillat - Caietul verde (admiră iscusința poetului de a uni „fiorul clasicismului helen cu flamura ortodoxismului); Gh. N. Dumitrescu-Bistrița - Cântece patriotice școlare (lauda osârdia autorului părinte de a cultiva în sufletul copiilor dragostea pentru muzică); Al. Robot - Copilul minune (acuză agramatismul autorului pe fondul unei mai vechi dispute). Împreună cu Gh. Antonescu recenzează revistelor: „Cuget moldovenesc”, „Datina”, „Discobolul”, „Grai moldovenesc”, „Îndrumarea”, „Răboj”, „Boabe de grâu”, „Cele trei Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Azi”, „Adevărul literar și artistic”, „Făt Frumos” etc, În 1933 textele semnate de Mircea Streinul în „Junimea literară” sunt poezii, recenzii de carte și de reviste literare. Publică poeziile Soliloqui, Exegeză, Recunoaștere. Îl recomandă pe Georg Kaiser cu Papiermuhle. Recenziile de reviste („Pană literară”, „Îndrumarea”, „Viață literară”, „Societatea de mâine”) este urmată de numeroase informații despre editura „Iconar”. (Se anunță instituirea unui premiu de două mii de lei de către colecția „Iconar” pentru cel mai bun manuscris.) La rubrica „Vitrina cărții”, Mircea Streinul face obișnuitul tur de orizont recomandând cititorilor câțiva dintre autori și cărțile lor: Mircea Eliade - Întoarcerea din rai, D. D. Roșca - Existența tragică, Al. O. Teodoreanu - Tămâie și otravă, Eugen Ionescu - Nu, Ioan Georgescu - Cântece din umbră, Emil Gulian - Duh de basm, M. Celarianu - Polca pe furate, Gherghinescu Vania - Amvonul de azur, N. Cantonieru - Întâmplări omenești etc.

Cunoscând îndeaproape universul spiritual al generației tinere de condeieri bucovineni, M. Streinul va încerca, sub titlul „Indice” (nr. 10-12, 1933, nr. 1-4, 1934), să surprindă, într-un portret de grup, câteva aspecte distincte ale tinerilor creatori, considerând că Bucovina deține „un loc important în mișcarea literară românească”. În sprijinul acestei afirmații, Streinul are în vedere poeți și critici literari - Eugen Jebeleanu, Petre Manoliu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Ov. Papadima, N. Roșu - ce au scris despre fenomenul literar din Bucovina. Această schiță de istorie literară (văzută ca un exercițiu pentru antologia Poeți tineri bucovineni, 1938, sau pentru capitolul „Literatura bucovineană” din Istoria literaturii române, scrisă împreună cu Dan. C. Pantazescu în 1941) face „un sumar al literaturii tinerilor scriitori bucovineni” din unghiul creatorului, dar în atenția „criticului din Capitală”. Autorii din sumar sunt împărțiți în trei grupe. Din primul eșalon fac parte: N. Tcaciuc-Albu, Iulian Vesper, George Drumur, Ion Roșca, Neculai Roșca, Teofil Lianu, Ghedeon Coca; urmează „alți lirici bucovineni realizați”: Dragoș Vitencu, Tudor Ulmanu, Barbu Slușanschi, E. Ar. Zaharia, Procopie Miliște, Vasile I. Posteucă, Aspazia Munte, George Nimigeanu. La „promisiuni pentru viitor” sunt cuprinși Ionel Crețeanu, Arcadenie Cerneanu, Aurel Putneanu, Mircea Grunichievici, Cristofor Vitencu, Nela Ropceanu, Sextil Dascăl. Dintre prozatori îi menționează pe Oltea I. Nistor (Spre Orient), Traian Chelariu (nuvele), Gheorghe Antonescu (Compromis), Neculai Pavel și Mihai Cazacu. În același număr, Mircea Streinul, semnând „Viața culturală la Cernăuți”, comentează evenimentele culturale din prima jumătate a anului 1934: aniversarea celor treizeci de ani de la înființarea revistei „Junimea literară”, expoziția de carte bucovineană deschisă la Universitate, activitatea Teatrului Național sub direcția lui Leca Morariu, șezători și concerte ale societăților muzicale „Armonia” și „Tudor Flondor”, activitatea societăților studențești „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa” și a societății școlare „Steluța”.

Începând cu nr. 7-14/1934, Traian Chelaru, întors de la studii din Paris și Roma, preia postul de secretar de redacție al „Junimii literare”, înlocuindu-l pe Mircea Streinul din colectivul de redactori al revistei. În cuprinsul numărului, Streinul semnează proza autobiografică Stan a început să lupte cu stelele (evocarea timpului copilăriei aduce în prim plan moartea tatălui, transfigurat prin învățătorul Axinte Ionescu). Redacția „Junimea literară”, în 1935, îl privește pe Streinul cu rezerve. În paginile revistei, el apare între „tolerat”, când i se recunosc meritele literare, și „exclus”, când i se aplică rețeta de tânăr rebel. Nr. 1/1935 tipărește, alături de cele două poezii ale sale, Clar trist, sufletele și Aproape de somn, un comentariu al lui Traian Chelariu la volumul Itinerar cu anexe în vis. Reproducem din comentariu câteva aspecte: „... trebuie să subliniez că lirica streiniană este cea mai reprezentativă a noilor necesități și tendințe estetice în Bucovina actuală. (...) Cei ce vor veni după Mircea Streinul îi vor datora, în Bucovina, norocul de a se fi putut folosi de o utilă experiență tematică și tehnică. (...) Nici un viitor istoric al literaturii bucovinene nu va putea trece peste poezia <iconaristă> (...) iar de <iconarism> nu poate fi vorba dacă nu e vorba și de Mircea Streinul.” În pagina „Cărți și reviste”, Mircea Streinul face scurte aprecieri la câteva apariții din „lotul ales al poeziei din 1934”: Inimi sub săbii (E. Jebeleanu), Cloșca cu puii de aur (D. Vrânceanu), Romanțe pentru mai târziu (I. Minulescu), Memnon (H. Stamatu), Cartea țării (A. Maniu), comentând, totodată, și activitatea editurilor „Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II”, „Ciornei”, „Adevărul”, „Cartea Românească”, . Recenzează revistele „R. F. R.”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Pagini literare”, „Friza”, „Lanuri” etc. Absent în nr. 2, 3-4/1935, Mircea Streinul reapare cu o epigramă (Poetului manuscris tradus în nemțește - semnată Mircea Iconaru) în nr. 5-7/1935. Traian Chelariu, în același număr, recenzează revista „Icoana” (nr. 1) apărută în septembrie 1935 (în tipografia lui V. Blondovschi din Rădăuți), fără a face vreo referire la Mircea Streinul. Recenzia pertinentă și la obiect maschează o formă de amărăciune a lui T. Chelariu în fața neînțelegerilor care sapă la „temelia unirii” literare bucovinene. Stârnește nedumerirea că o publicație tipărită în septembrie să fie recenzată într-un număr al „Junimii literare” din mai-iunie. Explicația decalajului trebuie căutată în întârzierea apariției „Junimii literare”. E posibil ca  nr. 5-7/1935 să fi apărut prin octombrie sau noiembrie 1935. Și tot printre nedumeriri trebuie trecută publicarea unui alt text poetic „Apocalipsa” (ca semn al unei continuități ce nu se cădea întreruptă) în nr. 8-9 (august-septembrie 1935, cu pseudonimul Mircea Iconaru), când Mircea Streinul era tot mai preocupat de refacerea mișcării literare tinere și canalizarea forțelor creatoare pe făgașul deschis de revista „Icoana” (al cărei secretar de redacție a fost până la dispariția ei, din ianuarie 1938)

Personalități contemporane din Maramureș („Graiul Maramureșului” 1999)

„Graiul Maramureșului”, Baia Mare, 28 decembrie 1999, 3.

RODICA DUNCA, gimnastă: O mândrie a Băii Mari
S-a născut în 1965. Începând din 1976, succesul n-a mai părăsit-o. A fost campioană națională de juniori în 1976, 1977, 1978, campioană balcanică în 1979. Încununată cu lauri la Campionatele Mondiale din SUA, campioana campioanelor la Londra, vicecampioană olimpică la Moscova, campioană balcanică în Turcia, campioană universitară, campioană europeană, campioană internațională. Deținătoare a brevetului Meritului Sportiv, cl. I, Maestră Emerită a Sportului, Maestră Internațională a Sportului. Patru cuvinte: o gimnastă de excepție.

MARICEL VOINEA, handbalist: Cel mai mare handbalist al Maramureșului
M. V. s-a identificat mulți ani cu H. C. Minaur, al cărui stindard l-a purtat pe culmile gloriei sportive. Cu H. C. M., M. V. a participat la J. O. XXII, XXIII, XXV, la Cupa IHF, la Jocurile Mondiale Universitare.

prof. dr. doc. ing. NICOLAE BRĂDEANU: 60 de ani de activitate în domeniul mineritului
Născut în 1921. Absolvent al Școlii Politehnice Timișoara și al Academiei de Mine Freiburg - Germania. Bursier al Societății Astra Română, titlul de doctor în 1960, Doctor Honoris Causa al Universității Miniere Petroșani, Profesor Emerit, 6 cărți tehnice editate, 81 de lucrări științifice publicate, traduceri, autor al manualului inginerului de mine (1953-1994). (...) „Astăzi rememorez moto-ul de pe tabloul de absolvenți: Conștiința datoriei împlinite este cea mai mare sărbătoare pentru un muritor.”

„Colocvii Tomitane” („TOMIS” 1999)

 ***, Colocvii Tomitane, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Manifestare complexă, de anvergură națională, ediția a V a a „Colocviilor Tomitane” s-a desfășurat la Constanța în zilele de 16-17 decembrie. Organizată de revista „Tomis” și Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Consiliul Local Municipal, Ministerul Culturii și Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, actuala ediție și-a propus, ca și în anii precedenți, o dezbatere bilanț asupra fenomenului literar din anul ce tocmai s-a încheiat, precum și stimularea creației autentice prin acordarea unor premii vizând deopotrivă cartea de debut și cartea unor scriitori consacrați.

Pe 16 dec., la Liceul de Artă din Constanța s-a desfășurat colocviul cu tema „Re(evaluări) postmoderne”, la care au participat cu intervenții marcante prestigioase personalități ale lumii literare și universitare. În aceeași zi s-au decernat premiile „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” pentru debut în proză, poezie și eseistică, la aceleași secțiuni fiind premiate și cele mai valoroase cărți ale unor scriitori consacrați. Câțiva participanți și-aul lansat volumele recent apărute.

Pe 17 dec., gazda reuniunii a fost Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, în noul și modernul sediu din Campus. Studenții au purtat un dialog cu invitații colocviilor, arătându-se interesați de  problematica literaturii contemporane. S-a continuat seria lansărilor de carte, inițiată special pentru studenți.

În numărul din ianuarie, vom reveni cu detalii ale desfășurării evenimentelor, cu intervențiile participanților și numele premiaților.

***, Jenny Stângaciu, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Vineri, 3 decembrie, ora 17, la Galeriile „Amfora” din Constanța, a avut loc vernisajul expoziției elevei Jenny Stângaciu, un real talent de numai 7 ani, descoperit și îndrumat de graficianul Leonte Năstase. Expoziția a cuprins peste 50 de lucrări: portrete, peisaje, naturi statice, compoziții decorative, în acuarelă guașă, pastel precum și figurine de lut ars. Cei care au prezentat-o: criticul Florica Cruceru, plasticianul Leonte Năstase, Costin Antonescu și poetul Nicolae Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis” au relevat înzestrarea excepțională a acestui copil, firescul alcătuirii desenelor, spiritul viu al observației în urmărirea detaliului expresiv, valențe care, cultivate cu tact și măsură, vor asigura formarea sa în direcția pentru care - cu fermitatea-i temperamentală existentă - a și optat.

„Introducere în sistemul mass-media” (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999

(2) M. C. s- a născut la 26 martie 1953 în Făgăraș. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, în 1976. Doctor în filologie (1984). Profesor la școala generală nr. 30 între 1976 și 1983; redactor și secretar responsabil de redacție la Scânteia Tineretului (1983-1989). Director al editurii Ion Creangă (1989-1990), conferențiar și ulterior profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; decan al acestei facultăți (1990-1998); în prezent, este decan al Facultății de Jurnalism al Universității Media; Președinte al Rețelei Școlilor de Jurnalism din Europa Centrală și de Est, consilier al ORBICOM (Rețeaua Catedrelor de Comunicare ale UNESCO), director al revistei științifice The Global Network. Cărți publicate: Izvoare mitice (1980), Sora Soarelui (1983), Mitos și Epos (1985), Mitologia populară românească (I/1986, II/1988), Punctul și spirala (1992), Bestiarul mitologic românesc (1996), Din culisele celei de a patra puteri (1996). Studii și monografii în revistele Reseaux, Gazette, Communication, Cahiers du journalisme și în cărți, precum La transition en Roumanie (1995, Montreal), Valeriana (1996, Cracovia), Medialandschaft im Umbruch (1994, Berlin), Telerevolution culturelles: Russie, Chine, L Europe de  l est (Paris, 1998).

7 Cuvânt înainte

13 Sistemul mass-media
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă

33 Dimensiunea economică a sistemului mass-media
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei

55 Industriile culturale în lumea modernă
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale

69 Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment

87 Rolul presei în societate
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public

105 Efecte ale comunicării de masă

Forme de exercitare a influenței mass-media
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe

133 Mass-media și schimbarea socială
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”

145 Mass-media și viața politică
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă

169 Statutul jurnalismului în ansamblul profesiilor contemporane
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare

Un câmp profesional eclectic

191 Organizarea activității în instituțiile de presă
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice

213 Munca jurnalistului - între improvizație și proceduri de rutină
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației

231 Încheiere

233 Bibliografie

coperta 4: Mass-media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății - sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. Cartea de față încearcă să dezvăluie modul în care funcționează sistemul mass-media, atât în angrenajele proprii, cât și în interferențele lui cu celelalte sisteme ale societății. - M. Coman

„România NATO” (ISPAIM 1999)

 Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, România NATO. Parteneriat și cooperare, Ed. Militară, București, 1999

7 secretar de stat pentru politica de apărare Ion Mircea Plângu, Cuvânt înainte 

13 1.col. Nicolae Uscoi, România și accederea într-un NATO în transformare

22 2.I. M. P., România și accederea într-un NATO în transformare

28 3.Constantin Dudu Ionescu, Parteneriatul pentru pace - parteneriat pentru democrație

36 4.dr. Ioan Mircea Pașcu, Securitatea europeană și extinderea NATO

39 5.George Niculescu, Elemente ale noului concept strategic al NATO

43 6.gl. bg. dr. Mihail E. Ionescu, Componenta militară a strategiei României pentru aderarea la NATO

56 7.gl. bg. dr. Simion Boncu, Relațiile militare ale României cu statele membre și partenere

73 8.dr. Adrian Pop, Funcțiile NATO în era bipolară și după

82 9.col. dr. Constantin Moștoflei, Extinderea NATO și exigențele aderării la Alianță

90 10.Lucian Vreja, NATO și pacea Europei

104 11.Adina Tăgârță & Ana Serafim, Importanța Parteneriatului pentru Pace la întărirea stabilității și securității europene

115 12.cpt. Vasile Murariu, Procesul de adaptare internă și externă a Alianței Nord-Atlantice la provocările noului mediu de securitate internațională

125 13.col. Ilie Tănase, Reforma și modernizarea armatei României din perspectiv aderării la NATO

136 14.lt.col.dr. Ștefan Pâslaru, Evoluția relațiilor România-NATO

150 15.lt. col. Mihai Velea, Participarea Armatei României la acțiuni sub egida Parteneriatului pentru Pace

160 16.Lt. cdor Cristian Mureșeanu, Realizarea interoperabilității Armatei Române cu structurile NATO

173 17.lt. col. Teodor Repciuc, Transparența politicii de apărare și a bugetului Ministerului Apărării Naționale

187 18.Șerban Pavelescu, Buna vecinătate - factor important în asigurarea integrării României în NATO

197 19.Conceptul Strategic al Alianței Nord-Atlantice (Washington, 23-24 aprilie 1999)

217 20 Planul de acțiune pentru aderare (MAP)

217

„Educația copy-right-ului” (NOVAC 1999)

 Constantin Novac, Educația copy-right-ului, „Tomis”, noi. 1999

Imperativul actual al societății românești, reluat obsesiv în literă și spirit de către politicienii vremii și nu numai de ei, este alinierea la standardele europene. Întârziați cu câteva decenii de socialism multilateral dezvoltat, căruia îi adăugăm fără entuziasm și parte din deceniul aflat pe sfârșit, ne opintim să ne edificăm reperele unui viitor fără viza Schengen. Este cert că, fără reconsiderarea dreptului de proprietate (garantat sau numai protejat), nu putem accede la o societate liberă și prosperă. După cum ne pare la fel de cert că garantarea sau protecția proprietății private presupune o amplă campanie educativă (fără a-i elimina latura coercitivă) în spațiul mentalităților. Există deja semne îmbucurătoare de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și moral că, din acest punct de vedere, nu mai suntem cei de ieri. Ciudat mi se pare însă faptul că toate disputele, înverșunările, patimile se învârt în jurul proprietății materiale - pământ, păduri, case, fabrici - acordând un minim interes problemelor legate de proprietatea intelectuală, cu atât mai ciudat și mai păgubitor cu cât civilizația postindustrială către care tindem socotește ideea ca fiind primordială, atâta vreme cât aceasta se pretinde, în ordinea progresului, singura capabilă de a transcende făcutul, oricât de valoros ar fi el.

Există, ce-i drept, o legislație în domeniu care ne instalează în rândul țărilor preocupate de recunoașterea și protejarea operei de creație intelectuală. Au fost inițiate organisme precum Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu unitățile sale asociate de gestiune colectivă a acestor drepturi, printre care și Fondul Literar, organisme menite să aplice prevederile legislative în varii domenii de activitatea creatoare spirituală. Afiliată la instituții internaționale de profil, cosemnatară a unor convenții sau documente emanate de uniuni mondiale prestigioase, România dovedește faptul că e capabilă să evalueze consecințele pozitive sau negative ale globalizării informației cu vocație de protecție. Nu sunt de ignorat nici cele câteva tentative românești de a glosa pe marginea subiectului în cauză, cu meritul de a fi demonstrat complexitatea fenomenului. Practic însă, toate aceste demersuri nu sunt dublate de interesul activ pentru edificarea unei mentalități, a unui respect general față de bunul încorporat într-o carte, într-un CD sau într-un proiect științific. În umbra acestui dezinteres, creatorii tratează cu o reticență inexplicabilă oferta de protecție a organismelor internaționale specializate, spațiu în care profitorii își exersează cu folos inteligența nativă, iar beneficiarii actului intelectual-cultural puțin se sinchisesc dacă se apleacă asupra originalului sau a unei copii banale. În concepția celor mai mulți dintre noi, sfera infracționalității se limitează la aspectele concrete de vătămare socială. E un handicap serios pe care îl vom resimți tot mai mult pe măsură ce evoluăm spre o societate complexă, întemeiată pe o tehnologie sofisticată, pe conștiința acută a dreptului individual și pe principiile unei economii de piață care tinde să umbrească acest drept în beneficiul întreprinzătorilor comanditari. mai simplu spus, în țările civilizate extensia copierii aflate în creștere în toate domeniile este însoțită de crearea unei infrastructuri care, fără a ignora legea profitului, ba dimpotrivă, promovează, alături de celelalte tipuri educaționale instituționalizate (estetică, ecologică etc) educația copy-right-ului. Se pornește de la premisa aparent paradoxală că actul de copiere ilegală reprezintă o amenințare a fluxului informațional și nicidecum o optimizare a acestuia prin multiplicarea ofertei. Sigur că pentru orice societate este foarte important accesul rapid, în termeni nebirocratici, la operele literare și științifice. Dar copierea ilegală poate afecta serios aspectul creativ al vieții intelectuale și culturale. Creativitatea intelectuală fiind considerată așadar de o importanță vitală pentru progresul unei națiuni, copy-right-ul îi asigură nu numai conservarea paternității, ci și baza ei financiară. Ceea ce vrea să releve că respectul pentru copy-right, dincolo sau împreună cu aspectul său moral, înseamnă încurajarea creativității. Specialiști într-un domeniu aflat la noi abia în față, inși care au edificat organisme miliardare (în dolari) transnaționale, însărcinate de organismele asociate să vegheze asupra operelor cu vocație de protecție avertizează asupra pericolului de a confunda liberul acces la informație, principiu unanim acceptat de autori, cu ideea „cursului liberei informații”. Deosebirea stă în profit, sâmburele, pentru noi, încă tare al economiei de piață.

Se impune, așadar, o accentuare a interesului pentru dreptul la proprietatea intelectuală, drept pe care, deși îl stăpânim noțional, nu-l conștientizăm pe de-a întregul. Ne lipsesc mentalitatea și, deopotrivă, terminologia accesibilă celor care au idei, dar nu știu să le valorifice cu folos. Regimul juridic confruntat cu asaltul noilor tehnologii apte să afecteze procesul de creație și să submineze astfel structurile tradiționale ale dreptului de autor, o dată devenit mai flexibil, va putea sluji supraviețuirii culturii prin protejarea adevăraților ei promotori. Și, în fine, relevarea sistematică și nuanțată a motivației economice în măsură să nască și la noi capitaliști ai copy-right-ului, cu toate consecințele benefice pentru societate.

Teroarea bolșevică din Ungaria în 1919 (RUSU 1999)

Titus Rusu, Băieții lui Lenin, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1999

Am citit recent o carte despre revoluția comunistă din Ungaria (martie-august 1919). Cartea este întitulată Experimente bolșeviste. Ce am văzut în Ungaria comunistă. Bilanțul regimului bolșevic în Ungaria de Leonard Paukerow, Cluj, Tipografia Ardealul, Institutul de Arte Grafice, 1920.
Autorul în „Cuvânt înainte” arată că a scris cartea la Budapesta, unde a fost martor ocular al revoluției, și că ar constitui o replică la articolele lui N. D. Cocea, publicate de ziarul bucureștean „Chemarea”, în care îndemna muncitorimea română să declanșeze mișcări sociale.
Paukerow este un fin cunoscător al marxismului. Citează din Marx, Karl Kautsky, Max Adler, Radek și chiar... Parvus.
Șeful tribunalelor revoluționare din Ungaria fost numit dr. Eugen Laszlo, avocat, membru al partidului comunist, vechi colaborator și prieten al lui Bela Kun. Președintele Curții Marțiale a fost desemnat Tibor Szamuely, un tânăr fanatic, fără scrupule, care la orice ocazie repeta aceleași cuvinte: „Nu vorbe ne trebuie, ci fapte. Triumful proletariatului se obține prin sânge, sânge, sânge. Cine e contra noastră e dușmanul nostru și-l vom zdrobi, oricine ar fi el”. Era un posedat.
Mai întâi, Szamuely a constituit o unitate de 200, apoi 800 de teroriști, care constituiau „judecătorii revoluționari”. Acești teroriști au fost numiți „Băieții lui Lenin” și proveneau din „marea familie a escrocilor, pungașilor, spărgătorilor, criminalilor” din Budapesta”. Li s-a dat ca reședință un palat splendid în centrul Budapestei, care a aparținut contelui Bathiany.
Palatul, în stil venețian, cu zeci de camere luxoase, avea un subsol unde erau torturați adversarii regimului belakunist. Palatul era apărat cu tunuri și mitraliere. De aici plecau grupuri înarmate de teroriști să vâneze elita societăți maghiare. Erau aduși printre alți și magistrați, ca urmare a unor resentimente din partea răufăcătorilor care au fost condamnați penal și au ajuns apoi „judecători revoluționari”. „Suspecții” erau duși în subsolul palatului lui Bathiany și „judecați” sau împușcați imediat de către „Băieții lui Lenin”.
Szamuely a selectat dintre băieții lui Lenin 28 de „teroriști ambulanți”, care se deplasau cu trenul în diferite localități. Erau bine înarmați. Aveau la ei și ștreanguri. Acești teroriști ambulanți executau pe cei condamnați al moarte, prin împușcare sau spânzurătoare. Șeful acestor teroriști ambulanți era Iosif Cserny, fost marinar, care a urmat la Moscova un curs de îndoctrinare și terorism.
La un proces ce aavut loc după înăbușirea revoluției comuniste, Ștefan Iakab, unul dintre „băieții lui lenin”, a recunoscut uciderea a 214 persoane. Iakab l-a împușcat pe Ludovic Navay, președintele parlamentului ungar, și, împreună cu alți „băieți”, a înecat 120 de țărani într-un lac. Printre alții, a împușcat doi ofițeri ai armatei ungare și un preot.
Paukerow scria că, în lipsa unei rezistențe sau chiar a pasivității burgheziei, aceste crime nu-și pot găsi justificarea, nici dacă ar fi privite prin utopia bolșevică. Și mai grav este faptul că „Băieții” erau criminali de profesie, cărora le făcea plăcere să tortureze și să ucidă.
Cserny a arătat la procesul în care a fost implicat după înăbușirea revoluției comuniste, că, unor teroriști care nu erau bine cunoscuți, pentru a li se verifica rezistența nervoasă, li s-au dat „misiuni fioroase”. Numai câțiva au refuzat să devină teroriști. Aceast organizație criminală s-a numit mai întâi „Grupul Terorist”, apoi „Secția Politică pentru Interne”, iar mai târziu „Grupul de Cercetări Penale”.
Cserny a mai declarat la proces că printre „băieți” erau unul bețiv și nebun, Groo, care l-a omorât pe Dobsa, un om pașnic, pe care l-a întâlnit plimbându-se pe malul Dunării a doua zi de Paște și nu avea acte de identitate asupra lui. Groo a primit dispoziție de la șeful său să-i aplice lui Dubsa o bătaie, însă l-a omorât în chinuri.
Tribunalele revoluționare la care erau „judecători” băieții lui Lenin, au primit ordin să condamne la moarte pe toți acuzații. Dezbaterile la acest procese trebuiau să se termine în 10 minute. Pledoaria avocatului dura un minut.
Negustorul Gustav Szigeti l-a ascuns în casa lui pe fostul ministru al apărării al Ungariei, contele Alexandru Festelich. Fapta fiind descopeită, cei doi au fost omorâți cu lovituri de cuțit și gloanțe de revolver în cap, după care au fost aruncați în lacul Balaton. La proces, asasinul a recunoscut în totalitate fapta și a mai declarat că a tăiat urechea stângă a fostului ministru pentru a o arăta superiorului său, demonstrând astfel că misiunea fost îndeplinită. Pentru această faptă oribilă, asasinul a fost recompensat cu 5.000 de coroane.
Mă întreb ce vor fi înțeles cititorii români din cartea lui Paukerow. În 1920, România era o țară de drept. Astăzi, desigur, o înțelegem perfect.
Terorismul de stat a fost temenic teoretizat. Marx a scris că „Violența este moașa cu ajutorul căreia se naște noua societate”. Troțchi scrie că Lenin ar fi afirmat: „Ce-i nebunia asta? Cum să facem revoluție fără să executăm pe nimeni? Vor fi împușcați toți cei care nu se vor supune”. Lenin se referea frecvent la „teroarea de masă” și la „necruțătoarea teroare de masă”. Frica este cel mai puternic mijloc politic”, scria Troțchi. Într-o scrisoare către ministrul justiției Kurski, Lenin cerea ca „execuțiile să fie extinse”. Îndrăciții băieți ai lui Lenin s-au conformat întocmai ordinelor mentorilor lor.

„Viața filialei” (ROȘCA 1999)

*

Al VIII lea Salon Anual de Carte organizat la Slobozia de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” și Inspectoratul de Cultură Ialomița a cuprins în program sărbătorirea a 70 de ani de la naștere și 50 de la debutul poetului și prozatorului Ștefan Bănulescu (1929-1998). Au luat parte: Fănuș Băileșteanu, director adjunct al Bibliotecii Academiei Române, prozatorul Constantin Novac, secretar executiv al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, poetul Nicolae Motoc, membru în Consiliul de Conducere al USR, Ioan Hanaru, președintele Consiliului Județean Ialomița, George Stoian, consilier șef al Inspectoratului de Cultură, poetul Șerban Codrin, directorul Bibliotecii Județene, artiștii fotografi Vasile Blendea și Ioan Cucu, prozatorii Mihai Vișoiu și Ioan Neșu ș.a.m.d.

*

Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la lansarea la apă, la bordul escortorului „Constanța” a avut loc prezentarea volumului „Printre zei și lupi de mare” al scriitorului Lică Pavel, membru al USR, apărut la Editura Sylvi din București, în 1999. Noua apariție editorială a a fost prezentată și la bordul crucișătorului „Mărășești”, precum și la Jandarmeria Constanța. La toate aceste întâlniri a participat prozatorul Constantin Novac.

*

Galeriile „Amfora” din Constanța au găzduit lansarea romanului „Adam și Eva”, autor Victor Loghin, editura Leda & Muntenia, Constanța, 1999. Despre autor și noua sa carte au vorbit Laura Cojocaru, din partea Bibliotecii Județene Constanța, și scriitorul Constantin Novac, redactor șef al revistei „Tomis”.

„Invitație la cafeneaua literară” („TOMIS”)

 O. D., Invitație la cafeneaua literară, „Tomis”, Constanța, 199?

Binecunoscuții plasticieni și profesori Gabriela Moise și Viorel Lungu sunt autorii expoziției de grafică găzduită de spațiul Cafenelei literare a librăriei din Constanța a Uniunii Scriitorilor. 

Cei doi artiști s-au remarcat în ultimii ani printr-o bogată activitate expozițională individuală și în grup, participând la concursuri și manifestări din țară și străinătate - București, Constanța, Italia, Ljubljana (V. L.) și Timișoara, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Făgăraș, Curtea de Argeș (G. M.) - fiind distinși cu diplome și medalii, întrunind aprecierile unanime ale criticii. 

Ce înseamnă această nouă expoziție? Răspunsul îl aflăm din paginile pliantului program realizat chiar de semnatarii ei. Noua lor „ieșire în lume” se dovedește a fi „nimic altceva decât înnobilarea unui spațiu” și o invitație la vizitarea lui. Nu și-au propus nuclee identice și nici „pânze” elevate, ci numai trasee: Constanța veche, Argeș, Făgăraș ș. a. „Spoturi” de imagini care să fie reținute de memoria afectivă ca imagini nesofisticate și relaxante. „Să ne aducem aminte - ne atenționează ei - că suntem înconjurați de frumosul din natură, pe lângă care trecem orbi sau fără să deslușim detalii nesemnificative. Este rolul scriitorului să disece întâmplările prin cuvinte, este rolul pictorilor să ofere variante ale imaginii”.

„Premii și premiați” (PINDU 1999)

 ***, Premii și premiați, „Tomis”, Constanța, 1999

*

Academia de Științe, Literatură și Arte împreună cu Universitatea din Oradea, cu sprijinul câtorva prestigioase asociații și fundații, au organizat la Cercul Militar, în perioada 2-5 septembrie 1999, a II a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și ediția a VII a Salonului Internațional de Carte, manifestări culturale onorate de prezența a peste 110 invitați din 15 țări, între care acad. prof. Georges Thines, vicepreședinte al Academiei Belgiene, Adam Puslojic (Serbia), Miron Kiropol (Franța), Ion Miloș (Suedia), Kazem Shahryari (Iran), acad. Gabriel Țepelea, Dan Cristea, Nicolae Prelipceanu, Marius Tupan, Aurel Rău, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu (România) etc.

Colocviul Poezie și libertate - o religie pentru mileniul trei, prin comunicările scriitorilor Constantin Abăluță, Valeriu Stancu, Mircea Popa, I. Miloș, A. Puslojic a captivat atenția unui auditoriu select și receptiv. Programul a inclus un amplu miting poetic (...) numeroase lansări de carte, între care și monumentalul Dicționar al poeziei române în limba franceză.

*

Premiile Festivalului au onorat personalități precum Jean Jacques Celly, Alexandru Lungu sau Angela Marinescu. Salonul de carte a obținut distincții pentru poezie (Denisa Comănescu, Urma de foc, Editura Axa, Botoșani, 1999; Jacques Izoard, Le Bleu et les Poussieres, La Diffence, Paris; Adrian Alui Gheorghe, Complicitate, Libra, București, 1999; Miron Blaga, Cântece de revoltă și moarte, Anotimp, Oradea, 1999), proză (Marius Tupan, Rătăcirea Domnului, Fundația Luceafărul, București, 1999), critică (M. Popa, Reîntoarcerea la Ithaca, Globus, București, 1999), eseu (Aurel Chiriac, Pictura bisericilor de lemn românești în secolul al XVIII le a și al XIX lea, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1999) și traducere (Jose Luis Reina Palazon pentru traducerea în spaniolă a cărții lui J. W. Goethe, La vida es Buena, Visor, Madrid, 1999; V. Stancu pentru traducerea în franceză a poeziilor din volumul colecției „Poesis” al Festivalului Internațional de Poezie ediția a II a; Radu Țuculescu pentru traducerea din germană a volumului America nu există, Cogito, 1989 și Der Dichter Lacht, autor Tadeus Pfeifer, Biblioteca Revistei „Familia”, 1999), ca și câteva premii speciale. Printre cei distinși cu elegante  „pentru multe editoriale deosebite” s-a aflat și revista „Tomis”, recompensată pentru „consecvența și coerența programului său cultural”.

Din partea revistei „Tomis” au participat scriitorii Sorin Roșca și Marian Moise.

„Viața Filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1999, august?

*

Reluată după un deceniu, în 1998, Tabăra de creație literară și video-poem „Carsium” de la Hârșova, organizată de Consiliul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Constanța, a inclus în acest an, pe lângă numeroase manifestare - expoziții de pictură, lansări de carte, dialoguri literare, spectacole de muzică și poezie - și o întâlnire cu reprezentanții Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și ai revistei „Tomis”, la care au participat scriitorii Constantin Novac, Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu. Biblioteca Orășenească Hârșova a găzduit un stand de noutăți editoriale amenajat de Librăria U. S. din Constanța și lansarea volumelor „Patrulaterul cenușiu” și „Înțelepciunea ascetului” semnate de Arthur Porumboiu. Tabăra a fost onorată de prezența scriitorilor Arthur Porumboiu, Ion Dragomir, Alexandru Uluiu, Ana Ruse, Ananie Gagniuc, Geo Vlad. Este de remarcat faptul că, spre deosebire de celelalte ediții, ediția de acum a avut ca participanți foarte mulți tineri, semn de bun augur al revigorării energiilor creatoare în această parte a țării.

*

Intrate deja în tradiție, întâlnirile dintre scriitorii constănțeni și ialomițeni își arată din ce în ce mai pregnant roadele roadele atât în paginile revistei „Tomis”, cât și în publicațiile din județul învecinat. Cea mai recentă dintre aceste întâlniri a prilejuit scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Șerban Codrin și Ioan Neșu o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă în clipa de față  instituțiile culturale din România, fiind stabilit totodată un calendar al viitoarelor manifestări culturale comune.

*

Nicolae Rotund în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” a îngrijit apariția în colecția „Romane interbelice” a volumului „Casa cu fete” de Carol Roman, iar în colecția „Cartea de literatură a elevului” a lucrărilor „Schițe și povestiri” de Emil Gârleanu și „Nuvele, povestiri, basme” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. De asemenea, criticul este pe cale să definitiveze lucrarea „Trei secole de pamflet”, eseu despre pamfletul românesc.

*

Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au participat în această lună la ediția 1999 a sesiunii naționale de etnologie „Migrația semnelor de cultură populară în România”, organizată de Centrul Județean al Creației Populare la Mangalia - 2 Mai. Devenită tradițională, manifestarea a reunit prestigioși specialiști în domeniu din marile centre și zone etno-culturale ale țării.

*

 Aurelia Lăpușan împreună cu Ștefan Lăpușan au scos de sub tipar o nouă carte din seria monografiilor dobrogene intitulată „Techirghiol pentru Europa”. Lucrarea cuprinde foarte multe documente de arhivă, ilustrații și informații inedite acoperind peste un secol de istorie și viață culturală dobrogeană. Scriitoarea mai are în lucru „Un curs de inițiere în jurnalistică” și un volum de interviuri cu mari personalități ale spiritualității românești pe care le-a cunoscut în treizeci de ani de activitate de ziaristă.

*

Sanda Ghinea a încheiat o nouă carte pentru copii, „Familie la minut” și scrie la o alta de epigrame, care va cuprinde portretele făcute scriitorilor  constănțeni în cadrul „Cafenelei literare”.

* 

Iulia Pană a terminat noul său volum de versuri „Groapa cu scorpioni” și se gândește să nu-l mai editeze la București, ci în Constanța, la Editura „Ex Ponto”.

*

Ion Codrescu a fost distins cu premiul pentru poezie la Concursul Internațional din Niș (Iugoslavia).

„Constantin Grigoruță: Sunt un designer cu accente de grafician cromatic” (DUNĂREANU 1999)

 Ovidiu Dunăreanu: Constantin Grigoruță: Sunt un designer cu accente de grafician cromatic, „Tomis”, Constanța, 1999, august

O. D. - Domnule Constantin Grigoruță, publicul vă cunoaște mai mult ca grafician și pictor. Foarte puțini știu însă că dumneavoastră, în cadrul Filialei UAP Constanța, faceți parte din secția de „design”. Vă rog, să limpezim lucrurile. Ce loc ocupă design-ul în creația dumneavoastră?

C. G. - Design-ul ocupă cel mai important loc în activitatea mea de creație. De când am terminat facultatea am lucrat foarte mult în acest domeniu, mai ales în design-ul industrial. Am avut contracte cu întreprinderi pentru a rezolva probleme de graphic design, probleme de signaletică, de grafică promoțională pentru diverse produse, pentru târguri. Am avut șansa să execut piese de mobilier (pentru depozitul de patrimoniu al Muzeului de Artă Populară Constanța, o parte din mobilierul Librăriei Uniunii Scriitorilor din același oraș ș. a.), produse de serie din sfera design-ului industrial care se găsesc și în momentul de față pe piață. Este vorba de un mixer realizat de Curtea de Argeș și de un ventilator de masă. Sunt obiecte care reprezintă o anumită perioadă de timp în creația mea. Rezultate bune am și în domeniul graphic design-ului și al ilustrației. Zona aceasta m-a acaparat, mi-a creat o rigurozitate anume în abordarea temelor, un stil de muncă puțin diferit față de cela confraților mei de generație. În  ceea ce privește preocuparea mea pentru grafica de șevalet, pentru pictură - despre care vorbeați dumneavoastră- îndrăznesc să vă mărturisesc că eu mă consider mai puțin un pictor. Poate că sunt un grafician sau un designer cu accente de grafician cromatic. Îmi place să mă joc cu culoarea. De ce cultiv și acest aspect mai puțin reprezentativ al creației mele? Poate și pentru faptul că orașul în care trăiesc mi-o impune. Pe zi ce trece, Constanța devine mai săracă în partea ei peninsulară, zonă unică, pitorească, plină de poezia unor vremi trecute. Se demolează case, dispar clădiri vechi, pier detalii de arhitectură și este păcat. Acest fenomen m-a determinat să ies cu caietul de schițe și să încep desene, grafică, acuarelă. Intenționez să đeschid o expoziție pe această temă, dar mai târziu, mai am încă mult de lucru.

O. D. - Cum motivați prezența dumneavoastră, în acest an, pe simezele a două valoroase expoziții - una organizată la Muzeul de Artă Constanța, cealaltă la Muzeul Ion Jalea - cu fotografia artistică?

C. G. - Fotografia a făcut parte din preocupările mele artistice încă din anii de liceu. Cred că fotografia își are un rol foarte important în creația unui designer și în special în opera unui graphic designer. De ce? Ca artist, în acest segment al artei trebuie să fii familiarizat cu tehnica. Ea avansează uluitor, mai ales în domeniul acesta de vârf care este fotografia. Pe creația noastră, acum, își pune amprenta tot mai mult fotografia digitală. Ca graphic designer nu poți să fii indiferent la ce își propune fotograful. Ai de realizat o machetă grafică ori în această machetă trebuie să te slujești și de imaginea fotografică. Eu nu am pretenția că voi face fotografie profesională, ci încerc să mă familiarizez, deocamdată, cu teritoriul acesta al fotografiei de artă și țin pasul cu tot ce se întâmplă la vârf în domeniul graphic design-ului. Spun acest lucru pentru că, în momentul de față, orice fotografie clasică poate fi preluată pe un scaner și prelucrată pe calculator, operație ce te poate duce mult mai departe decât creația realizată strict manual pe care noi am practicat-o până acum. Eu stăpânesc destul de bine zona aerografului - tehnică folosită cu succes în proiectele mele în redarea suprafețelor concepute pentru design-ul de obiecte, pentru design-ul de mobilier. Astăzi, calculatorul și programele soft pe care le putem utiliza îți dau șanse nelimitate.

O. D. - La cel lucrați? Ce pregătiți pentru vara aceasta?

C. G. - Mă gândesc foarte serios să pun la punct o expoziție de graphic design cu tot ce am lucrat în domeniul acesta pentru Constanța. Sunt foarte multe sigle, sunt imagini de marcă pe care le vedeți în fiecare zi și la tot pasul prin oraș. Aici constă și neajunsul unui designer. Foarte puțină lume știe că sigla întreprinderii sau firma societății „X” au fost concepute și executate de cineva anume! Aceasta este soarta noastră. Noi suntem prin definiție altruiști. Foarte puțini dintre noi reușesc să-și pună semnătura pe obiectele artistice pe care le realizează. Și astfel ele devin anonime. De aceea este bine ca, din când în când, să ne prezentăm creația în cadrul unei expoziții. Mă mai preocupă o altă expoziție de grafică, legată de domeniul muzical. Doresc să fac și o expoziție de fotografie în care să reunesc peisajele vizitate în ultimii doi ani. Dar, să vedem dacă reușesc, fiindcă fiecare manifestare de acest gen implică și o cheltuială și nu știu dacă, din această cauză, reușim să ne ducem la bun sfârșit toate proiectele, toate ideile.

„Limbajul păpușii” (MAIOR 1999)

 Felix Maior, Limbajul păpușii, „Tomis”, Constanța, august 1999

La finele lui Florar și la-nceput de Cireșar, Teatrul „Elpis” a găzduit ediția XV a Festivalului Internațional „Săptămâna Teatrelor de Păpuși”, la care au participat, prezentând zeci de spectacole, colective de artiști păpușari din țară (Pitești, Arad, Galați, Ploiești, București, Turda. Brăila, Botoșani, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș), dar și din străinătate (Kahul - Republica Moldova și Karagoz-Orhan Kurt - Turcia). Organizată cu mare dificultate, date fiind condițiile vitrege pe plan financiar, manifestarea din acest an a demonstrat că iubirea pentru frumosul artistic este generatoare de mari reușite. Cel mai important câștig al acestui festival, a cărui primă ediție s-a desfășurat în 1969, a constat în faptul că artiști din mai toate zonele geografice și etno-folclorice ale țării s-au întâlnit și au fost văzuți de un public pasionat și avizat. Animația este o artă fără limite în ce privește posibilitățile de expresie și publicul căruia i se adresează. Fascinantă prin definiție, arta păpușărească a dovedit că nu cunoaște granițe în ce privește limbajul, întrucât copiii, care au venit și la spectacole ceva mai dificile din punct de vedere scenografic și regizoral, ca și la spectacole extrem de inteligibile, s-au delectat copios de fiecare dată, râzând, amuzându-se și aplaudând din belșug. În contextul manifestării, teatrul de gen din Constanța a jucat un dublu rol: de gazdă și de reper estetic, la care s-au raportat multe din colectivele prezente la această trecere în revistă a tot ce are mai reprezentativ, mai valoros, arta păpușărească din țara noastră. Teatrul „Elpis” a dovedit că prin spectacole, colaborări cu regizori și scenografi, preocupări repertoriale („Copilul din stele”, „Metamorfoze”) a creat o adevărată școală, devenind unul din cele mai interesante și apreciate, și pentru că a știut să păstreze tradiția benefică a acestei arte străvechi, și pentru că mai toate montările lui stau sub semnul inovației. De altfel, în palmaresul acestei ediții jubiliare, Teatrul „Elpis” a primit, pentru mizanscena „Califul Barză”, Marele Premiu al Festivalului. A mai beneficiat de această distincție și Teatrul „Țăndărică” din București pentru spectacolul „Pasărea de foc”. Tot pentru „Califul Barză”, colectivul constănțean a primit, prin arhitect Cristina Pepino, Premiul pentru Scenografie, iar actorii Aneta Forna-Christu, Ioana Jora, Mădălina Petrencu, Dana Manolache, Rodica Parase și Cristian Beer au intrat în posesia Premiului pentru Interpretare. Pe durata  festivalului au fost organizate varii activități adiacente. Una dintre cele mai izbutite a fost Expoziția Păpușilor Karagoz și Hagivat, create de Tulin Aktar (Turcia). O suită de gravuri color, relevând desenul ferm și viguros în creionarea personajelor amintite le ipostaziază în diferite situații, compozițiile evidențiind umorul rezultat din atitudini, trăsături fizionomice, cât și din vehicularea unor mijloace plastice deconcertante. De aici, o veselie debordantă, reconfortantă. De remarcat că întreaga expoziție oglindește momente, secvențe dinamice din spectacole, toate desenel fiind realizate în culori tonice despicate în imprevizibile nuanțe și valori tonale.

„Moartea cărții?” („TOMIS” 1999)

 T., Moartea cărții?, „Tomis”, Constanța, iul. 1999, p. 1

Tot ce știm este că nu știm, spunea Platon, dar tot el credea că am cunoaște mai mult decât din cele aflate de la dascăli, prin anamnezis. Din acest amestec de cunoaștere și necunoaștere oamenii trebuie să brodească adevărul. Mereu, deducerea viitorului din semnele timpului prezent a dat naștere la întrebări, în timp ce „lumea” și-a continuat mișcarea, indiferentă la ce s-a gândit despre ea. Am auzit ades o întrebare: va fi să dispară cartea, cartea pe suport de hârtie?... Și dacă da, de ce ne îngrijorează surparea unei împărății, cea a Galaxiei Gutemberg, cum i s-a spus și cu care eram atât de obișnuiți? Există pur și simplu în noi o doză de neliniște în fața schimbărilor ce ne par radicale sau neliniștea vine dintr-o întrezărire a unui viitor în care generațiilor care vor urma nu vor mai putea să participe la aproape nici una dintre valorile de care noi, părinții lor, am fost legați și pe care le-am creat? Neliniște, pentru că simțim că firele prin care credeam că vom pătrunde în viitor, se subțiază și se scămoșază, gata să fie rupte, adică noi nu vom mai putea face parte din acest viitor, pentru că lumea noastră de gânduri, de simțire, trăiri și credințe, va deveni neinteresantă și fără căutare. În moartea cărții pe suport de hârtie, scriitorii par că ar desluși semnele prevestitoare ale morții Cărții, adică a unei forme de creativitate ce ne-a însoțit de la scrierea lui Ghilgameș ori a Sakuntalei până astăzi. Va fi să dispară atunci cartea fiecărui scriitor de acum, ce e drept, odată cu Shakespeare, Homer, Vergiliu și Dante - măruntă sclavă în mausoleul regilor ei morți. Și, firește, dincolo de aceste întrebări ce ne vizează pe noi, stă altă întrebare: vor di copiii noștri fericiți în viitorul pe care îl vedem cum se naște din lumea de astăzi? Nu știm și trebuie să ne închipuim fericirea unor copii perfect înstrăinați de părinți.

Se poate întrezări că ne aflăm într-un moment de cotitură, în care are loc o schimbare profundă: se produce metamorfoza identității unei civilizații, odată cu metamorfoza identității oamenilor ei, după care valorilor de astăzi nu vor mai avea înțeles. Sperăm totuși într-un viitor capabil să comunice cu timpul nostru, cel al civilizației Gutemberg. Căci altfel, o prefigurare dusă la extrem, e cea a dizolvării oamenilor într-un ciberspațiu. Atunci nu va mai exista relație între om și real, deci nu va mai exista trăire așa cum o concepem azi, rezultat al unui contact aproape epidermic cu realul, cu timpul prezent. Și cum gândirea e urmarea sumelor de trăiri, în ciberspațiu nu va mai exista gândire, așa cum o cunoaștem noi. Abstractizarea se va duce până la limitele ei posibile? Vor mai exista prietenii sau doar legături în „rețea”? Va mai exista imbold creator sau, într-o realitate virtuală, satisfacerea unei dorințe, ce aneantizează aspirația, făcând ca dorința să-și ajungă sieși? Se vor mai naște valori spirituale ori hrană va fi doar aparența? Întrebări al căror răspuns nu îl putem da noi, ci doar ni-l putem închipui și putem accepta ce-ar putea să însemne moartea cărții...

„Români la Hitler, la Stalin și la Truman” (BUZATU 1999)

Gheorghe Buzatu, Români la Hitler, la Stalin și la Truman, „Tomis”, Constanța, iul. 1999

Ion Calafeteanu a editat recent volumul de documente Români la Hitler (București, Univers enciclopedic, 1999, 290 p.). Răspunzând o vreme de destinul arhivelor diplomatice din București, istoricul a avut timpul și inspirația de a-i urmări pe aceia dintre români care (diplomați, istorici și militari, șefi de stat și de guverne), trecând pe la Berlin în cursul celor 12 ani (1933-1945) ai Reichului nazist menit să dureze... o mie de ani, n-au pierdut prilejul de a-i face una sau mai multe vizite lui A. Hitler. Printre cei cunoscuți cititorului s-a aflat: Gh. Brătianu (1936), Regele Carol II ( 1938), premierul I. Gigurtu (1940), miniștrii de externe Grigore Gafencu (1938), Mihail Manoilescu (1940), M. Sturza (1940) și M. Antonescu (1941-1943), dar îndeosebi generalul, apoi mareșalul Ion Antonescu. Acesta din urmă a fost primit de Hitler, între noiembrie 1940 și august 1944, de 20 de ori și, cum am subliniat nu demult (cf. Diplomați români pentru asigurarea spațiului geopolitic românesc. Un studiu de caz: Dictatul de la Viena, 1998) n-a ezitat vreodată să-i prezinte lui Hitler care-l preocupau sau care interesau România aflată în război. Pe la Berlin au trecut, în sfîrșit, Regele Mihai și Regina Mamă Elena, care au fost primiți de Hitler la 28 noiembrie 1941, dar, întrucât minuta întrevederii nu s-a păstrat, documentul nu se află în culegerea lui Calafeteanu, nici în volumele tipărite anterior de istorici români și străini (Andreas Hillgruber, Vasile Arimia, Ion Ardeleanu ș. a.). După război, interpretul lui Hitler, Paul Schmidt, interogat de americani, și-a reamintit de primirile Conducătorului Statului Român la Cancelaria Reichului ori la Cartierul General al armatei germane: „În special Mareșalul Antonescu nu obosea niciodată afirmând că românii erau de origine romană. că România era o țară europeană, o insulă europeană în marea slavă și că Transilvania era stânca cea mare a insulei”. Nu o singură dată convorbirile Hitler-Antonescu au fost tensionate, cu totul neobișnuit pentru doi „aliați” angajați pentru o cauză comună - războiul antisovietic. De exemplu, Gh. Barbul, interpretul lui Antonescu, a surprins atmosfera la Cartierul General al lui Hitler în aprilie 1943: „Am găsit pe Hitler aruncând flăcări. El striga: trădare...” Este lipsit de îndoială că dezbaterile la nivel înalt și-au avut rostul lor, atât înaintea, cât mai cu seamă în vremea ostilităților din 1939-1945. Deși trebuie să admitem că, adesea, ceea ce Hitler nu socotea convenabil să transmită personal interlocutorilor străini, lăsa pe seama locotenenților săi. Așa a fost cazul, în primăvara anului 1939, atunci când Grigore Gafencu, în cursul unui turneu diplomatic vest-european, s-a oprit firește la Berlin. Atunci, nici Joachim Ribbentrop, șeful diplomației Reichului, nici Hitler (I. Calafeteanu, Români la Hitler, pp. 25-37) nu i-au transmis esențialul diplomatului român, ci Hermann Goering, mareșalul celui de-al Treilea Reich. Gafencu a descris cu alt prilej scena primirii sale la Ministerul Aerului la 18 aprilie 1939 de către Goering, care l-a chestionat:
-Ați chemat englezii și francezii în ajutor. Vreți să se bată pentru dvs.?
-Pentru independența noastră și pentru frontierele noastre suntem deciși să ne batem noi înșine, domnule mareșal.
-De când sunteți diplomat, domnule ministru?
-Abia de câteva luni. În schimb, de 25 de ani sunt soldat.
... [Goering] continuă, vorbindu-mi pe un ton grav despre politica de încercuire [a Germaniei]:
-Această politică dirijată de Londra este periculoasă; ea este periculoasă în special pentru dv. ... Dacă România este prietena noastră, noi vrem ca ea să fie mare și puternică. Dacă participă la politica de încercuire, o vom abandona poftelor vecinilor ei unguri și bulgari (Grigore Gafencu, Ultimele zile ale Europei. O călătorie diplomatică întreprinsă în anul 1939, București, Editura Militară, 1992, p.72-73)

În etapa finală acelui de-al doilea război mondial, România schimbat tabăra. După 23 august 1944, Berlinul a încetat brusc să mai fie loc de pelerinaj pentru politicienii și diplomații români, care s-au orientat într-o primă fază spre alte direcții: unii spre Moscova, alții spre Washington și Londra, Parisul fiind cu totul neglijat. Liderii PCR și premierul P. Groza au ales nu întâmplător drumul Moscovei, unde au fost primiți uneori și de Stalin, conducătorul URSS și părintele popoarelor. La 18 ianuarie 1945, revenit din URSS, Gh. Gheorghiu-Dej a declarat ziariștilor în Gara de Nord direcția noii orientări externe a Bucureștilor: „Viitorul țării noastre depinde de hotărârea de a urma linia unei sincere prietenii față de popoarele Uniunii Sovietice”. În septembrie 1945, o delegație guvernamentală în frunte cu premierul Groza, Gh. Tătărescu și Gh. Gheorhiu-Dej s-a deplasat la Moscova. În 1945-1947, după propulsarea lui Dej ca secretar general al PCR  la propunerea Anei Pauker (octombrie 1945), conflictul dintre cei doi lideri comuniști s-a amplificat, astfel că ambii ajunseseră să apeleze la intermedierea lui Stalin. Era în februarie 1947, iar în ședința Biroului Politic al CC al PMR din 29 noiembrie 1961, Dej avea să relateze cu amănunte: „Într-o noapte [la Moscova] sună telefonul. La capătul firului era Șkoda, [translatorul delegației române]. Zice:

-Tovarășul Dej?

-Da, eu.

-Ce faceți?

-Uite, m-am culcat. Zice:

-Parcă nu vă simțiți bine. Zic:

-N-am nici un motiv să mă simt prost. Ca omul sculat din somn. Zice:

-Gheorghe Afanaievici, îmbrăcați-vă. În câteva minute sunt la dv. Într-adevăr, mă îmbrac, vine Șkoda și pornim la Kremlin. Acolo era Stalin, Susaikov și Șkoda. Am dat mâna cu ei. Stalin spune:

-Stați.

M-am așezat pe un scaun și aștept. Zice:

-Te găsești în fața CC al PCUS. Ai ridicat problema scoaterii [din PCR] a Anei Pauker și a lui Vasile Luca.

Am spus:

- Eu mă mir că se pune problema lui Vasile Luca. Eu n-am ridicat chestiunea cu dânsul, eu am ridicat chestiunea cu Ana Pauker și am început să arăt cum și ce...

[Stalin] era foarte intrigat și devenise nervos.. La un moment dat spune:

-... Și dacă te împiedică, izgonește-i!”

Relatarea lui Dej este confirmată de nota originală a conversației din 2 februarie 1947, descoperită nu demult în arhivele secrete foste sovietice. Transcriu din document: „Stalin l-a întrebat pe Dej dacă există și alte divergențe în conducerea PCR și dacă sunt adevărate zvonurile care i-au parvenit că în PCR există un curent care ar dori ca în partid să fie numai români, adică, vorbind concret, că Ana Pauker și Vasile Luca, care nu sunt români de naționalitate, nu ar putea ocupa funcții de conducere în partid. Tovarășul Stalin a subliniat că, în acest caz, partidul, din social, de clasă, ar deveni un partid de rasă. Dacă partidul își păstrează caracterul social, de clasă, atunci se va dezvolta și se va întări, dacă va căpăta caracter de rasă, va pieri inevitabil”.

Fiind încurajat de „țarul roșu” de la Kremlin, Dej a acționat în consecință. El a pregătit cu meticulozitate izolarea grupului Pauker - Luca - Teohari Georgescu, iar în 1952 a procedat la excluderea lor din partid. Izgonirea sugerată de Părintele popoarelor se înfăptuise și, mai mult de cât atât, în „interesul construirii socialismului”, celor trei deviaționiști li se rezervase inițial și un tratament de carceră, deși numai Luca avea să moară în închisoare.

Pe când Dej căpăt amână liberă de la Stalin, în 1947, un alt trimis al Bucureștiului era primit de președintele SUA, Harry Truman. Mihail Ralea venise la Casa Albă să-și prezinte scrisorile de acreditare ca ministru al României la Washington. În cursul discuției protocolare nu mică a fost mirarea proaspătului diplomat să constate că președintele SUA se interesa dacă nu cumva pe meleagurile românești continua ... războiul dintre daci și romani?! Episodul hazliu își afla explicația în faptul că Truman nu citise cu atenție nota pregătită pentru audiență de Departamentul de Stat și care plasase războaiele daco-romane atunci când ele realmente avuseseră loc, adică cu .. 1800 de ani mai devreme. Este cazul să ne întrebăm dacă, actualizând bătăliile dintre Decebal și Traian, șeful executivului american se gândise, de fapt, la luptele de clasă angajate de comuniștii locali la inspirația și sub protecția Kremlinului? Ceea ce știm însă cu precizie că Truman n-a avut în vedere.

Ce încheiere se poate desprinde? Este sigur că reprezentanții Bucureștiului au oscilat între Berlin, Moscova, Washington etc. Problema care interesează este dacă, după atâția ani, lucrurile s-au schimbat cumva? Ne întrebăm de ce? Ne interesează numai dacă reprezentanții noștri de azi se deplasează unde ne spun, sunt în măsură să apere interesele României? Ori se mulțumesc cu un turneu al capitalelor și care, separat sau laolaltă, poartă, de fapt, un singur nume: CANOSSA?

„Epigrame” (GHINEA 1999)

 Sanda Ghinea, Eprigrame, „Tomis”, Constanța, iunie 1999

Cristina Tamaș, debutantă în dramaturgie cu volumul „Omul din cerc” și „Tata nu mai e ministru”
Spunea făcându-l pe magistru
„Omul din Cerc”: „Auzi, mon cher”,
n-o mai fi taică-tu „Ministru”
dar ea „se ține cu-n Bancher!”

pragul parlamentar crește

Cei care ne-au slujit cu drag

sacrificându-se, în plus,

fiind încurajat de prag,

poate-or vede Pragul de Sus.

dicție

Ca să-nțelegem ce-i cu țara,

și să pătrundem câte sunt, 

ca „Purtător de clar cuvânt”

s-ar potrivi acum - Ciumara!

„Schimb cultural” (DUNĂREANU 1999)

 Ovidiu Dunăreanu, Schimb cultural, „Tomis”, Constanța, iunie 1999

Între marile orașe-porturi din lume cu care Municipiul Constanța se înfrățește, se numără și orașul Turku, din Finlanda. În cadrul schimburilor culturale periodice cu această frumoasă metropolă a nordului Europei, Constanța l-a avut ca oaspete, în ultima decadă a lunii mai, pe domnul Sandor Toth, reprezentantul Comitetului de Cultură al orașului finlandez. În programul vizitei sale s-a aflat și o întâlnire cu directorii instituțiilor de cultură și artă din municipiul nostru. Dialogul, organizat de Biroul de relații , internaționale și protocol al Primăriei, reprezentat de d-na Liliana Panaitescu, la Muzeul de Artă Populară, s-a bucurat de o largă audiență și un real interes. Au fost prezenți: Ana Maria Munteanu și Francisc Strănad de la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, Maria Magiru - Muzeul de Artă Populară, Alice Dinulescu - Fondul plastic al UAP, Simona Rusu - Muzeul de Artă, Ovidiu Dunăreanu - revista „Tomis”, Costin Antonescu - Centrul Județean al Creației Populare. După schimbul de opinii și idei și după vizitarea sălilor de expoziție ale muzeului, oaspetelui și invitaților le-a fost oferit un scurt spectacol de jocuri și muzică populară susținut de soliști, orchestra și dansatorii ansamblului „Plaiurile Dobrogei”. La această reuniune, d-l Sandor Toth a fost însoțit de d-l consilier municipal Octavian Axente, șeful Comisiei pentru a Consiliului municipal și de plasticianul Bella Czitron, un bun cunoscător al limbii române și prieten al Constanței, care a îndeplinit și misiunea de translator.

„TOMIS” 1999

 „Tomis”, Constanța, iunie 1999

*

În perioada 22 mai - 6 iunie, o delegație a Uniunii Scriitorilor din România a vizitat China la invitația Uniunii Centrale a Scriitorilor din această țară. Din grupul scriitorilor români, alături de prozatorul Constantin Novac, redactor-șef al revistei „Tomis” și secretar executiv al Filialei „Dobrogea” a US, au mai făcut parte: criticul literar Gabriel Dimisianu, director adjunct al revistei „România literară”, poeta Doina Cetea - secretar executiv al Filialei Cluj a US, criticul literar Ioan Holban, directorul Teatrului Național Iași, criticul literar prof. univ. dr. Eugen Negrici. Aceasta este prima invitație adresată unei delegații române din partea Uniunii Centrale a Scriitorilor. Grupurile de scriitori români care au vizitat până în prezent China au fost invitate doar de Asociațiile scriitorilor din diferite provincii.

*

În perioada 25 aprilie - 1 iunie, scriitorii Denisa Comânescu, redactor-șef al editorii „Univers”, și Nicolae Motoc, membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor, au fost oaspeții Asociației Scriitorilor danezi, unde au avut numeroase întâlniri cu Kurt Wilby, directorul Asociației, cu membrii Comitetului Internațional al Scriitorilor danezi. Au vizitat: Colegiul Popular din Borup, Biblioteca Municipalității din Lyngby-Taaerbaek, Parlamentul danez, Municipalitatea din Balerup, Muzeul de Stat de Artă, Muzeul din Louisiana, Institutul de Cultură danez ș. a.

*

La a treia întâlniri a scriitorilor români de pretutindeni, organizată la Neptun între 1-7 iunie, de Uniunea Scriitorilor din România, din partea Filialei „Dobrogea” au participat Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu, Ovidiu Dunăreanu, Florin Șlapac, Sorin Roșca, Dan Perșa și Emilia Dabu.

*

Radio România Cultural a realizat, în luna mai, trei emisiuni cu membrii Filialei „Dobrogea” a U.S. Una a fost dedicată revistei de cultură „Tomis”, la care au participat: Constantin Novac - redactor șef, Nicolae Motoc - redactor șef adj. și Florin Șlapac - redactor. Alte două, sub genericul „Viața cărților” au prezentat microinterviuri cu scriitorii: Florin Șlapac, Ovidiu Dunăreanu, Dan Perșa și Nicolae Rotund privind noile lor apariții editoriale.

*

În sala „Nicolae Grigorescu” a Muzeului de Artă, luni, 24 mai, scriitoarea Cristina Tamaș și-a lansat volumele „Teatru” și „Fenomenul Beaudelaire și poezia română modernă”. Cuvântul de început a aparținut directorului ”Ex Ponto”, Ioan Popișteanu, Prezentarea studiului critic a fost făcută de Ovidiu Dunăreanu și de prof. Ileana Mihăilă (Universitatea „Ovidius”). Volumul de teatru, ce include piesele „Omul din cerc” și „Tata nu mai e ministru”, a fost prezentat de regizorul Dan Puican - cel care a realizat versiunea radiofonică a primei piese din volum. Actorii Diana Cheregi și Mircea Pânzaru au citit un fragment din „Omul din cerc”.

*

Poetul Arthur Porumboiu și-a lansat joi, 6 mai, la Casa Armatei, în cadrul ședinței Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu” noua sa carte de aforisme gnomice Înțelepciunea ascetului (Editura „Ex Ponto”). Despre semnificația acesteia și despre activitatea literară a autorului a vorbit Ovidiu Dunăreanu.

„Scriitorul român din exil le-a dat literelor noastre strălucire universală” (ASTALOȘ 1999)

 A treia întâlnire a scriitorilor români din întreaga lume

George Astaloș, Scriitorul român din exil le-a dat literelor noastre strălucire universală, Revista Asociațiunii Transilvania ASTRA, 1999

(190)Recent, la inițiativa Academiei Române, a avut loc o dezbatere asupra viabilității literaturii noastre din anii hegemoniei roșii - reuniune la care au fost luate în discuție toate genurile literare și cu deosebire romanul. Este știut: o literatură nu se recomandă prin poezia ei, cum lăsau să se înțeleagă analiștii de ocazie din anii șaizeci, nici prin dramaturgia ei, teatrul fiind, prin excelență, genul cel mai perisabil dintre toate expresiile creației literare. O literatură se recomandă prin proza ei - „proză” neînsemnând neapărat roman, ci „nuvelistică”, în sensul larg al noțiunii. Vezi semnificația inițialelor PEN Clubul „Poezie, Estetică și Nuvelistică”. Printre cei care cauționau dezbaterile asupra trecutului imediat făceau parte academicienii Gabriel Țepelea și Eugen Simion - ultimul având o remarcabilă inițiativă în acest sens încă din toamna anului 1996, când a oferit paginile „Caietelor Critice” ale Academie unei ample anchete asupra subiectului evocat, la care au răspuns circa patruzeci de scriitori, poeți, critici și universitari angajați direct în procesul creației literare.

Recenta confruntare a fost actul doi al inițiativei lui E. S., al cărei succes putem spune că a fost covârșitor atât prin calitatea semnatarilor acelor considerații, cât și prin diversitatea contribuțiilor publicate. „Selon les bruits qui courent”, în curând vom asista la cel de-al treilea act al decorticării retrospective a creației literare românești din perioada derutei cenzoriale - act ce se va juca tot în dispozitivul „Caietelor Critice”. Este vorba de o anchetă întreprinsă în profunzime asupra romanului nostru din cea de a doua jumătate a secolului douăzeci.

Majoritatea protagoniștilor anchetei din 1996 au scos în evidență condiționarea literaturii de către factorul politic, al cărui absolutism doctrinar le-a impus oamenilor de litere o stare de manifestare subalternă. Or, este de notorietate deontologică: practica literaturii își are proiecția împlinirii ei tocmai în cultivarea unei absolute libertăți de expresie. În ce privește concluziile recentei confruntări, tinerii scriitori prezenți la dezbateri au avansat ireversibila idee potrivit căreia nimic din ceea ce s-a scris între 1948 și 1989 nu va rezista exigențelor unei istorii literare științific întocmite. Așteptăm parametrii estimativi ai literaților incluși în sumarul anchetei despre roman. În așteptarea acestor parametri analitici, preocuparea creatorilor pare să își aibă vectorul îndreptat către literatura viitorului, ceea ce ni se pare mult mai remarcabil și în orice caz mai pasionant, tocmai pentru că scrutarea viitorului invită la investigarea unui trecut ce anunță potențialitatea, dar și virtualitatea noii generații.

S-a bătut monedă pe ideea existenței sau inexistenței unui „sertar” fermecat al literaturii noastre, din care, după 1989, ar fi putut țâșni capodoperele unei literaturi oprimate de cerberii totalitarismului. Concluzia: nu a existat nici un „sertar” cu opere prohibite - adevăratul sertar al literaturii române din anii incriminați fiind în realitate creația literară, poetică și lingvistică a exilului.

Nici nu putea fi altfel: în țară, libertatea de expresie nu a avut drept de cetate timp de peste patruzeci de ani. Dacă însă a existat un sertar (și sertarul a existat într-adevăr), atunci el se află în arhivele securității! În Biblioteca Națională a Franței există o scrisoare a lui Blaga, adresată în anii cincizeci lui Bazil Munteanu la Paris, în care clasicul nostru îi scrie prietenului din exil: „Am manuscrisele a douăsprezece cărți, gata de predat editorilor”. Unde sunt aceste manuscrise și când vom vedea cărțile anunțate de Blaga în galantarele librăriilor și în rafturile bibliotecilor? Poate niciodată. Vom afla însă cu siguranță mai mult despre aceste „sertare” ferecate de poliția politică a comunismului atunci când Ecaterina Țarălungă, terminându-și cercetarea în care s-a angajat, va scoate pe piața literară monografia „Bazil Munteanu”.

Până atunci, însă, rămâne pe rol sertarul exilului - sertar ale cărui piese au dat strălucire universală literelor românești. Ancheta revistei „Luceafărul”, de la începutul anului 1988, lăsa să se înțeleagă că sertarele scriitorilor noștri din țară ar fi fost doldora de manuscrise „nepublicate” în timpul regimului trecut. Și pe bună dreptate propaganda incomunicabilă a fostului ordin politic interzicea publicarea textelor ce contraveneau dogmelor (...).

„Comunicările Hyperion” (VIȘINESCU 1999)

Victor Vișinescu (ed.)/Universitatea Hyperion/Facultatea de Ziaristică, Comunicările Hyperion, sesiunea III, Ed. Hyperion XXI, București, 1999

5 prof. univ. dr. Ion Spânulescu, Cuvânt de salut

6 conf. dr. Victor Vișinescu, Cuvânt la a 3 a Sesiune

9 acad. Dan Berindei, Periodicele cultural-științifice în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

13 prof. dr. Marin Voiculescu, Drepturile omului

21 ambas. Mircea Mitran, Frontierele în relațiile internaționale

29 conf. dr. Daniela Rovența-Frumușani, Comunicarea mediatică în România postcomunistă

41 conf. dr. Maria Moldoveanu, Cultură. Viață culturală. Viață culturală rurală

53 conf. dr. Victor Vișinescu, Jurnalismul românesc contemporan în fața cercetărilor moderne mass-media străine

65 conf. dr. Ion Zară, Credibilitatea în mediile românești de informare

83 conf. dr. Dan Dobre, Jacques Barrat. Geografia economică a mediilor. Medii și dezvoltare

89 conf. dr. Ion Haineș, Opinii privind rolul și funcțiile mass-media în societate

107 lector dr. Miruna Runcan, Instituția teatrală în perioada interbelică

121 lector dr. Cristian Florin Popescu, Realitatea artei, „arta” jurnalistului

129 lector Costin Nastac, Idee și mesaj în emisiunile radiofonice naționale și alternativa dezinformării prin subcultură

143 lector Ion Bucheru, Poate fi stopată manipularea prin audiovizual?

147 prep. Octavian Gabor, Iubire și agresivitate în relația maestru-discipol

151 prep. Liliana Purcărea, Locul și rolul României în noul context geopolitic al Europei Centrale și de Est

155 prep. Ștefan Cojocaru, Corupția: moduri de expunere

165 prep. Cristina Gălbenuș, Ce este cultura? Omul este o ființă care vorbește

173 prep. Valeria Toma, Manipulare și agresivitate în mass media

177 prep. Sanda Fărcaș, Imaginea celuilalt în prea română

181 stud. Bulugea Mihaela, Violența rasială. Forme elementare ale rasismului

185 stud. Anghel Sorin, Despre națiune

189 stud. Ana Plăcintă, Publicitatea în televiziune

193 stud. Spătăreanu Ruxandra, Cartea de cultură și cuvântul cărții în vremea interdisciplinarității

197 stud. Ilie Ioana, Progresul în om. Bertrand Juvenal

201 stud. Lazăr Petruța, Știrea de presă. Caracteristici

205 stud. Nedelcu Alexandra, Valoarea informației ca presă

209 stud. Andreica Otilia, Cunoștințe și deprinderi ale jurnalistului

211 stud. Drumea Teodor, Predocumentarea și postdocumentarea

213 stud. Dane Ioana, Transformarea informației brute în eveniment de presă

Memoriile comunistului Grigore Burdea (RUSU)

 Titus Rusu, „Tomis”, Constanța

(...)

După verificări sumare, Burdea a descoperit că autorii crimei sunt Manole Bodnăraș și doi colaboratori ai săi. Autorii au declarat că au comis omorul din motive de clasă.

Burdea i-a comunicat la telefon lui Bodnăraș rezultatul cercetărilor. Emil Bodnăraș l-a înjurat birjărește pe fratele său și i-a ordonat lui Burdea să prezinte condoleanțe familiei îndoliate din partea Guvernului. E. Bodnăraș a ordonat ca, la înmormântare, drumul de la casa defunctului până la cimitir să fie străjuit de militari cu panglici de doliu la arme. (...)

Burdea a dispus ca Manole Bodnăraș și procurorul șef să descopere autorul omorului. Manole, beat , a răspuns că l-a și descoperit. Sunt doi tâlhari care au comis și alte fapte penale. Oare fostul magistrat, doctor în drept, nu era conștient că este autorul infracțiunii de favorizare, prevăzută la art. 284 din Codul Penal în vigoare la acea dată?

A doua zi, au venit la Suceava, în vizită, primul ministru Petru Groza și Emil Bodnăraș, cu trenul guvernamental. (...) La prânz s-au ospătat la Arhiepiscopie. Li s-au oferit „bucăți rumene de cozonac mănăstiresc pe tipsii de argint”. Apoi „brânză afumată în scoarță de brad, bujeniță de căprioară” și alte delicatese.

Burdea aplecat la București cu avionul cursă specială, lăsându-i pe meseni cântând popește.

Din motive ce nu le spune, a fost exclus din partid și destituit din funcție. A lucrat în Arbitrajul de Stat București. A fost încadrat apoi în Direcția de Informații Externe. A avut neînțelegeri cu generalul Gavriliuc, șeful DIE, fost activist al CC, personaj incult și brutal. Cu satisfacție scrie cum Gavriliuc a fost descoperit ca agent al Siguranței, infiltrat în PCR în perioada ilegalității. Burdea a mai lucrat câțiva ani la Ambasada României la Atena, despre care dă informații generale și sumare.

După pensionare, cu gradul de general de securitate, Burdea s-a stabilit cu familia la New York. A mai lucrat ca supraveghetor la Metropolitan Museum of Arts. Aici și-a scris volumul memorialistic „Vâltoarea vieții”.

În încheierea volumului autobiografic, Burdea scrie: „Fiecare om este o carte de istorie, care nu este la fel ca altuia și ar amintirile car ele merită”.

„Experimente de bun augur” (MAIOR)

 Felix Maior, Experimente de bun augur, „Tomis”, Constanța, 1999?2004

În ideea promovării dansului contemporan, Fundația bucureșteană „Proiect DCM”, care susține o stagiune de gen la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, cu sprijinul Teatrului de balet tomitan „Oleg Danovski”, a prezentat în miezul lui Mărțișor, la sala „Artcub” a Sindicatului navaliștilor, spectacolul-experiment „Istorii neîntâmplate”, în fond o alternativă la cele montate pe scenele tradiționale. Un astfel de experiment, în care granițele dintre mijloacele de expresie ale muzicii, teatrului și coregrafiei e împletesc până la contopire, dă naștere unui mod de exprimare artistică pe care specialiștii sunt înclinați să-l numească „teatru instrumental”. Spectacolul „Istorii neîntâmplate” a fost alcătuit din două piese coregrafice, „Incursiune 2” și „Dans X” (titluri pline de cutezanță, voit șocante, specifice avangardei în artă), puse în scenă de coregraful Cosmin Manolescu, un vizionar în materie de sugestivitate, esențializare și expresivitate a a dansului.

Prima piesă, premiată la Trofeul „Eurodans”, în 1998, a fost executată pe muzica lui Manuel Pelmuș,  Nuno Rebelo și Nicolae Chiosu de către un dansator profesionist și de către un deficient locomotor, aflați în scaune cu rotile. Din gesturile, mișcările, atitudinile celor doi, care evoluează într-o sală obscură, sfâșiată de spoturile și jocurile de lumini, se întrevăd decalajul dintre „cele două lumi”, dorința acerbă de a desființa barierele, aparent inexpugnabile, care le separă, nevoia imperioasă a depășirii unei alte stavile, a celei psihologice, funciar conservatoare, întrucât condamnă pe cel dezavantajat de soartă la imposibilitatea depășirii condiției sale. În fond, acest dans cu multiple conotații pleaacă de la realitatea cotidiană arhaică într-o favorabilă lumină idei generoase.  „Dansul X”, interpretat de Cosmin Manolescu, pe muzica lui Lucian Maxim, realizat prin mijloace nonconvenționale, este o încifrare, prin gesturi specifice, a condiției umane, cu trimitere la corpul omenesc, a cărui plastică ambiționează să se identifice cu o istorie, derivând din supranatural, a omului. O metamorfoză artistică sui-generis circumscrisă aceluia care „gândește singur și scormone lumina” (T. Arghezi). Concluzionând, vom spune că miza unor astfel de spectacole-experiment este mult mai mare decât dorința afirmării interpreților. Ea constă în pătrunderea formelor de dans contemporan în conștiința unui public mai larg. Pornind de aici, Ana Maria Munteanu, directoarea Teatrului de Balet „Oleg Danovski” ne vorbea despre intenția conducerii instituției de a continua colaborările cu varii parteneri pentru care căutările novatoare pe tărâm artistic constituie însăși rațiunea longevității lor. Un tânăr dansator din București, asistent al coregrafului Sergiu Anghel, conducătorul companiei „Orion”, va face un spectacol într-o concepție modernă, aici, la țărmul mării, pe la mijlocul lunii aprilie. Pe 26 martie, S. Anghel a prezentat la Constanța primul spectacol, dintr-o serie ce se vrea de durată, intitulat „Anotimpuri”, în care, în afara muzicii de olimpiană seninătate a lui Vivaldi, a introdus și inserturi electronice. În intervalul 1-10 iulie, o coregrafă de la Opera din Viena, Alice Găman Neacșa, va prezenta la Constanța un spectacol de referință sun egida companiei „Interarte”, care, în scurt timp, urmează să verniseze „Galeria tinerilor artiști tomitani”.

„Justiția mon amour” (RUSU 1999)

 Titus Rusu, Justiția mon amour, „Tomis”, Constanța, 1999

După aterizarea la Montreal, în timp ce așteptam îndeplinirea formalităților vamale și de frontieră, două funcționare ale aeroportului Dorval ne-au identificat și ne-au anunțat că Ovidiu, vărul soției mele, ne așteaptă împreună cu soția lui. Cei doi veri nu se văzuseră din 1948. Ovidiu are studii juridice temeinice, începute la București și continuate la Paris și Montreal și a făcut o frumoasă carieră în Canada.

Cât am stat în această țară, mi-am propus și am reușit să intru în lumea juriștilor canadieni. Am vizitat facultățile de drept, mai ales bibliotecile și palatele justiției și am adunat ziare, reviste și cărți juridice. La Montreal am doi colegi de facultate. Un admirabil ghid mi-a fost Lucian Grigore, cunoscutul avocat constănțean stabilit aici. Printre alții l-am cunoscut pe Jerome Choquette, un strălucit jurist, care seamănă cu fostul meu profesor Tudor R. Popescu de la Facultatea de Drept din București. Choquette, fost ministru al justiției în două legislaturi, mi-a dăruit cartea sa „La Justice contemporaine”, cu un autograf măgulitor. Această carte, de dimensiunile „Istoriei” lui G. Călinescu, ar putea fi citită cu folos de înalții dregători ai justiției române. Am reușit să culeg o serie de cazuri interesante pentru modul de tratare și rezolvare a lor ce privesc magistratura canadiană și cred că vor stârni curiozitatea, dar și mirarea colegilor din România.

În istoria magistraturii canadiene există un singur judecător trimis în judecată și condamnat penal. Este cazul lui Flahiff, condamnat pentru o infracțiune comisă înainte de a fi judecător. S-a dovedit că a fost complice la spălarea unor importante sume de bani de către infractori pe care îi apăra ca avocat.

Judecătorii sunt cercetați și trași la răspundere disciplinară pentru așa numita „betise judiciare”. Unele afirmații negândite, nepotrivite pot să pună capăt unei cariere. Se consideră că aceste greșeli violează imparțialitatea, integritatea și independența judecătorilor și sunt de natură să ducă la pierderea încrederii din partea publicului.

Recent s-a dispus ca trei președinți de instanțe superioare - Constance Graube din Noua Scoție, Pierre Michaud din Quebec și Roy McMurroy din Ontario - să-l cerceteze disciplinar pe judecătorul John  McLung de la Curtea de Apel din Alberta. Judecătorul anchetat a achitat un inculpat pentru agresiune sexuală. La Curtea Supremă a Canadei, judecătoarea Claire L Hereux-Dube a casat hotărârea de achitare și l-a condamnat pe acuzat. În motivația hotărârii de condamnare s-a menționat că achitarea de către prima instanță se datorează unui viziuni arhaice asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Judecătorul McLung, într-o scrisoare publicată de ziarul „National Post”, arată că „viziunea feministă” a doamnei judecător care l-a condamnat pe inculpat, după casare, este de natură să ducă la creșterea numărului de sinucideri în rândul bărbaților...”.

Același judecător a afirmat că un funcționar, inculpat pentru că a pipăit o jună din subordinea sa, ar fi avut un comportament mai mult „hormonal decât criminal”. Judecătorul a mai spus despre domnișoara, victimă agresiuni sexuale, „ că nu purta bonetă, criolină, ci  un șorț și o bluză strâmtă, decoltată și că nu venea de la mănăstire...”.

În discuție a mai fost pusă și opinia aceluiași judecător despre homosexuali. Referindu-se la un proces în care era implicat un homosexual, judecătorul a afirmat că se va ajunge „să se facă din sodomie, un drept constituțional”, „negându-se astfel un mileniu de învățătură morală”.

Cei trei președinți de instanțe superioare au respins afirmațiile lui McLung, reținând totuși că homosexualii reprezintă un pericol pentru tineri. Ținându-se seama de scuzele cerute de judecător, precum și de cariera sa ireproșabilă, s-a ajuns la concluzia că nu se impune îndepărtarea sa din magistratură.

Procurorul general al al Canadei și procurorul generala al provinciei Quebec au înaintat o plângere împotriva judecătorului Binevenue de la Curtea Superioară din Quebec, pentru că a făcut afirmații incompatibile cu demnitatea sa de magistrat. Într-un proces de omor comis la Trois Rivieres, aceasta afirmat că evreii au suferit mai puțin într-un lagăr de concentrare decât victima căreia i s-a tăiat gâtul de către inculpat. Același judecător a făcut declarații defăimătoare la adresa femeilor. Femeia, după opiniile sale, dacă se hotărăște, poate să ajungă la o perfecțiune atât de înaltă, la care nu se pot ridica cei mai buni dintre bărbați. De asemenea, dacă se decide să „coboare”, poate să ajungă mai jos decât cel mai abject dintre bărbați”.

În timpul cercetărilor, Bienvenu și-a exprimat regretul și și-a cerut scuze persoanelor care s-ar fi simțit ofensate. A refuzat să recunoască prejudecățile privind femeile. Comisia de anchetă a propus eliberarea lui din funcție. Consiliul Magistraturii și-a însușit reproșurile aduse judecătorului, însă apreciat că greșelile comise nu sunt de natură să pun capăt unei cariere strălucite. Astfel, în deplină transparență cu accesul nelimitat al presei, s-a permis pătrunderea în intimitățile magistraților canadieni, o adevărată Terra incognita.

Nu ne iluzionăm că justiția canadiană ar fi perfectă. Chiar Choquette, în monumentalul său volum, arată că „justiția, ca orice instituție umană, este perfectibilă” și combate aplicarea livrescă și rigidă a legii.

„Viața Filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1999, februarie

Premiile Ovidius

Gruparea literară „Albatrosul” a acordat premiile Ovidius pe anul 1998. Un juriu format din scriitori ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor - Arthur Porumboiu (președinte), Emilia Dabu și Ion Dragomir (membri) - a acordat prin vot secret: Premiul pentru întreaga activitate - poetului, prozatorului și eseistului Nicolae Motoc; premiul pentru publicistică lui Ovidiu Dunăreanu pentru volumul „Convorbiri pontice” (Ed. Ex Ponto) și lui Marian Moise pentru cartea „Țara dorobanților de fier” (Ed. Menora); premiul pentru dramaturgie - Cristinei Tamaș pentru piesa „Omul din cerc”; premiul pentru debut în poezie lui Mihai Bocai pentru volumul „Amintirea câmpiei” (Ed. Metafora).

*

Filiala și revista „Tomis” și-au propus să organizeze la Cafeneaua U. S. din Constanța o serie de manifestări care se vor desfășura bilunar. Lansările de noutăți editoriale, vernisarea unor expoziții ale unor artiști plastici din generații diferite, recitalurile de poezie, muzică, dramatice și de balet, întâlnirile cu scriitori, critici și istorici literari, expunerile susținute de personalități ale culturii, istoriei, filosofiei și științei - vor constitui tot atâtea modalități relevante de animare și impunere atenției publice a acestui spațiu generos al cărții.

Prima reuniune de acest gen, din 12 martie, a cuprins în programul său: deschiderea expoziției semnate  de tânăra pictoriță Daniela Țurcanu și lansarea volumului de debut „Epopeea celestă” (Craiova, Ed. Vlad & Vlad, 1999) de Dan Perșa - laureat al Concursului Național de Poeziei „Al. Piru”, ediția I. Au fost prezenți: scriitorii Constantin Novac, N. Motoc, O. Dunăreanu, A. Porumboiu, Florin Șlapac, Nicolae Rotund, I. Dragomir, Sanda Ghinea, Sorin Roșca,  C. Tamaș, Victor Corcheș, Iulia Pană, Dima Zainea, Gabriela Inea, editorii Dan Vlad, Octavian Lohon, Ioan Popișteanu, criticii de artă dr. Doina Păuleanu, Geta Deleană, plasticienii Gheorghe Fărcașiu, Gheorghe Caruțiu, Ion Titoiu, Florin Ferendino, Adrian Dumitru, oamenii de teatru Ana Maria Munteanu și Octavian Axente, profesori din învățământul universitar și liceal, reprezentanți ai presei constănțeni, elevi și studenți.

*

Scriitorul N. Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis”, a participat la o întâlnire cu cadrele didactice și elevii Liceului din Năvodari, unde a prezentat volumul de versuri „Fruct de noroc” de D. Zainea, apărut recent la Editura „Ex Ponto” din Constanța. Cei doi invitați au susținut un dialog pe teme de actualitatea ale vieții literare și culturale.

*

Invitați de Uniunea Democratică a Tătarilor Turco-Musulmani din România, A. Porumboiu și O. Dunăreanu au participat la lansarea volumului „Poeme care trăiesc ” (Ed. Metafora, Constanța, 1999) al poetului turc din Cipru Tayfun Yucer. Traducerea în românește aparține scriitorului și turcologului Altay Kerim.

*

Emisiunea din 11 martie „Cultura aproapele nostru”, realizată de jurnalistul Mircea Pânzaru la postul de televiziune MTC Constanța, i-a avut ca invitați pe O. Dunăreanu și D. Perșa, care au dialogat despre poezia celei mai tinere generații de la noi, generația nouăzeciste.

*

S. Roșca s-a întâlnit cu elevii Liceului de Electronică și Telecomunicații din Constanța. Cu acest prilej, s-a lansat un nou număr al revistei „Start spre Mileniul III”, scoasă de acest liceu prin strădania prof. ing. Gheorghe Gavrilă, prof. Mihai Ungureanu și prof. Doina Stan.

*

O apariție insolită în peisajul pontic este și revista „Datini” editată de Centrul Județean al Creației Populare Constanța. Pe lângă proiectele și programele acestei instituții pe anul în curs, pe lângă articolele de etnologie, de sociologia culturii populare etc, numărul 14 pe luna februarie cuprinde și un supliment dedicat „Taberei de literatură și videopoem - Carsium”, organizată la Hârșova în vara anului trecut, în colaborare cu Filiala „Dobrogea” a U. S. și cu revista „Tomis”. În aceste pagini literare semnează poezie, eseuri, proză, jurnal: O. Dunăreanu, I. Dragomir, D. Perșa, Ana Ruse, Costin Antonescu, C. D. Mazilu, Alina Blănaru și alții.

*

În ședința de lucru din 9 martie, Comitetul Filialei, format din Constantin Novac - secretar executiv, O. Dunăreanu, F. Șlapac, C. Tamaș și Ernesto Mihăilescu - a luat în discuție dosarele depuse la Filială pentru a fi înaintate Comisiei de Validare a U. S. Au întrunit condițiile prevăzute de Statutul U. S. doar trei dosare: Iulia Pană, Anda Hristu și Paul Sârbu. Celelalte au fost amânate pentru a fi completate cu recomandările unor scriitori consacrați și cu referințele critice asupra cărților publicate.

„Confesiunile unui magistrat imperfect” (RUSU 199?)

 Titus Rusu, Confesiunile unui magistrat imperfect, „Tomis”, Constanța, 199?

Fragment din volumul în curs de apariție.

(....) Fotografia a fost făcută pe o alee în Cișmigiu, a doua zi după Paște 1953. Tocmai ieșisem de la cursuri. Didina între noi apare distinsă și elegantă chiar, în raport cu celelalte femei surprinse în fotografie și care plăteau tribut sărăciei și prostului gust al epocii. Stalin murise de vreo două luni.

Didina, fiică de învățători, era originară din Râmniceni, județul Buzău. Locuia la Căminul Carpați, în aceeași cameră cu Rodica Moscu, colega mea de bancă, și ea fiică de învățători din Vatra Moldoviței, județul Suceava.

Împreună cu Didina, Rodica, Sara Leibeș și Reicher Michel, frecventam concertele simfonice de la Ateneu, recitalurile de muzică de cameră de la Dalles, spectacolele teatrale, muzeale și expozițiile de artă.

Mi-amintesc că împreună cu Sara Leibeș am vizitat expoziția retrospectivă a lui Iosif Iser de la Dalles. Sara era o fată durdulie, brunetă, cu doi ochi mari negri, iar părul ca pana corbului îl purta în două cozi lungi. Părea o figură biblică. Eu îi ziceam Sulamia. Eram sub impresia nuvelei Sulamia de Al. Kaprui, pe care o citisem într-un volum publicat de Editura Cartea Rusă. În timp ce vizitam expoziția, maestrul Iser, un bărbat în vârstă, îndesat, cu chelie, a abordat-o pe Sara și au discutat câteva minute. Sara mi-a spus că i-a solicitat să-i pozeze. Mai târziu aveam să aflu că maestrului îi plăceau mult tinerele...

Cu grupul nostru mergeam să ascultăm muzică pe discuri la Universitate, într-o sală de la etajul 4 și la sala ARLUS de pe strada Batiștei. La ARLUS aveam posibilitatea să solicităm lucrări de Bach, Mozart și Beethoven. Sorin Titel, care mai târziu avea să devină un scriitor important, se atașase și el grupului nostru, cerea aproape invariabil să asculte Poemul extazului de Scriabin. Mi-amintesc că, odată, colegul meu de grupă și de cameră de la cămin, Reicher Michel, fiul rabinului de Dorohoi, a cerut să asculte Dansurile polovțiene de Borodin. Michel Reicher mi-a mărturisit după aceea că a cerut Dansurile polovțiene din spirit de frondă față de câțiva ascultători pe care îi credea snobi.

Colegul Nicu Stancu nu era meloman, însă intrase în grupul nostru. Mereu ironic și zeflemist, poate dintr-un sentiment de premoniție, față de Didina era cald și deosebit de atent. Într-o zi de sfârșit de iarnă, în actualul amfiteatru Dongoroz de la Facultatea de Drept, Nicu i-a zis Didinei „Ghiocel”. Din cauză că venea primăvara, dar și a pulovărului alb pe care îl purta, a privirii senine, calde, sincere și prietenești. Și Ghiocel a rămas pentru noi, prietenii.

La absolvirea facultății, în 1957, grupul de prieteni s-a destrămat. Fiecare și-a urmat propriul destin. Didina a fost numită judecător la o instanță în Teleorman, iar după câteva luni a fost transferată la Tribunalul raional Hârșova. 

Mi-amintesc că în toamna anului 1958, împreună cu un grup de colegi, am fost trimiși cu camionul la recoltat cartofi, la un Gostat din raionul Fetești. Fiind după amiază, am hotărât să rămânem peste noapte la un hotel din Hârșova, iar a a doua zi să mergem la locul cu pricina.

Am căutat-o pe Didina și împreună am fost la restaurantul Rogojina, unde am stat până târziu, ascultând o muzică languroasă interpretată de o solistă grasă, acompaniată de doi lăutari țigani. Dat fiind faptul că orașul era mic și Didina era cunoscută, am fost în centrul atenției toată seara.

Peste vreo doi ani, Ghiocel a fost mutată la Tribunalul Medgidia. Acolo era președinte Stoica Ionel, om de petreceri lungi, interminabile, cu prieteni. Nu-l cunoșteam personal. Mulți îi citau glumele și replicile spumoase, uneori deocheate, pe care le debita în stare euforică, în fața unui pahar de vin. 

(...)

„Viața filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 1999

*

Încă de la înființare, Editura „Ex Ponto” din Constanța s-a impus repede atenției publice ca o casă editorială deschisă pentru valorile culturii naționale, dar mai ales pentru valorile autentice ale spațiului euxin. De curând, conducerea editurii și Tipografiei „Infcon” SA, reprezentată prin Ioan Popișteanu, directorul editorii, Paul Prodan, directorul tipografiei, Doina Crișan, director economic, Constantin Zamfir, consilier editorial, s-a întâlnit cu cei mai apropiați colaboratori și consultanți, din dorința firească de a supune dezbaterii planurile și programele  editoriale și de dezvoltare a activității acestor instituții pe anul în curs. Schimbul de opinii a relevat necesitatea unui plan structurat cu oferte sigure, extinderea relațiilor de difuzare pe întreg teritoriul țării, colaborarea și cu scriitori din alte domenii decât cel literar, publicarea unor traduceri de marcă din literatura universală, un târg de carte complex la Constanța dublat de un Festival Național de Poezie, îmbunătățirea condițiilor de tipărire a revistei „Tomis”, prezența la târgurile de carte importante din țară și străinătate. Au participat la dialog scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, criticul Nicolae Rotund și artiștii plastici Ion Tițoiu și Ion Codrescu.

*

Editura „Ex Ponto”, revista „Tomis” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România au organizat la Casa de Cultură din Medgidia lansarea celui de-al doilea volum de versuri al poetului Dima Zăinescu din acest oraș, intitulat „Fruct de noroc”. Au vorbit despre carte și autor C. Novac, N. Motoc, N. Rotund, I. Codrescu, din partea Filialei, și I. Popișteanu, P. Prodan și C. Zamfir, din partea editurii.

*

Cu ocazia sărbătorii a 15 ani de existență, Asociația Artiștilor Plastici „Amfora” din Constanța a acordat diplome pentru întreaga activitate, consecvență și camaraderie artistică în promovarea actelor de cultură unor personalități dobrogene și unor ziare, posturi de radio și televiziune din Constanța, care au fost cu gândul, sufletul și fapta alături de ea. Filiala Dobrogea și „Tomis” au fost onorate prin conferirea de diplome scriitorilor C. Novac, secretar al Filialei și redactor șef al revistei, O. Dunăreanu, redactor, și Sorin Roșca, reporter.

*

Amet Aledin, una dintre „Vocile tinere” descoperite și susținute de „Tomis”, și-a lansat la Cercul Militar Constanța, cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România - volumul de debut în poezie „Dincolo de semn”, apărut la „Ex Ponto”. Despre semnificația momentului a vorbit S. Roșca din partea revistei. Din partea Filialei au avut intervenții N. Motoc (lectorul cărții), Arthur Porumboiu și O. Dunăreanu.